De ce vrei să distrugi inocența copilului?

Când am lansat Adevărul gol-goluț 2, acum câteva săptămâni, carte pentru copii despre cum se fac copiii, postarea editurii pe tema lansării a fost inundată de comentarii de toate felurile (le puteți vedea aici, dacă vă roade curiozitatea, dar luați cu lămâie).

Spicuiesc:

Rapandulo! Numai la p^&% ți-e capul!

Blasfemie! La biserică n-ați duce copiii, dar să-i învățați la sex vă duce capul!

Nu le mai distrugeți inocența! Lăsați copiii să fie copii!

Disperate după bani editurile astea, ar scoate orice!

Și oamenii aceștia tot din iubire vorbesc, la fel ca mine și ca tine. Dar frica e prea puternică pentru a încerca întâi să înțeleagă cu ce se luptă.

Așa că explic, în speranța că acest text va ajunge și la ei. Poți crește un copil inocent, cu sau fără credință în Dumnezeu, care încă mai copilărește, și în același timp știe cum se fac copiii. Asta nu înseamnă că știe să facă sex, ci doar că înțelege cum cresc copiii în uterul mamelor lor, știu adevărul despre cum se nasc și despre cum ajunge sămânța tatălui în burta mamei. Pentru copii, acest proces nu e unul pervers, ci unul fiziologic, natural, așa cum este evaporarea, de exemplu: un alt lucru față de care sunt curioși, pe care vor să-l înțeleagă pentru a se putea adapta la lume. Le putem spune toate lucrurile acestea când și dacă întreabă, pentru că în majoritatea cazurilor, atunci când întreabă sunt și pregătiți să primească un răspuns la obiect. De ce și cum le spunem asta?
Încerc să explic mai jos.

De ce să le spunem copiilor cum se fac copiii?

Dacă aveți copii, poate ați observat cât sunt de curioși. Imediat ce încep să vorbească încep să și întrebe. E normal, așa înțelegem lumea. Creierul nostru e curios și vrea să priceapă, are nevoie de sens și de informații.

De pe la trei ani, copiii încep să fie curioși cum au ajuns pe lume.

Vor să înțeleagă cum funcționează corpul lor, așa cum vor să înțeleagă și cum funcționează motoarele, roțile, ce e focul, de ce stau norii sus pe cer și de ce păsările fac ouă.

Un copil de trei ani care întreabă cum se fac copiii nu vrea să afle cum să facă sex.

Nici unul de cinci.

Nici unul de nouă.

Nu vor să afle cum să facă sex pentru că nu îi interesează. Nici corpul, nici mintea lor nu sunt pregătite pentru asta.

Când vor să afle cum se fac copiii, nu vor să fie instruiți despre poziții erotice.

Vor să înțeleagă logica, mecanica faptelor. Cum am ajuns eu pe lume?

Sigur că pentru noi, adulții, care nu putem șterge cu buretele tot ce știm despre cum se fac copiii, e greu de separat informațiile pentru a-i livra copilului exact ce are nevoie.

Niciun părinte nu vrea să distrugă inocența copilului său. Niciun părinte întreg la minte nu-și va întrerupe copilul care se joacă inocent cu păpușile să-i spună: Fiule, fiico, am venit să îți arăt cum să faci sex, gata, vreau să te stric, că sunt neomarxist!

Dar copiii vor întreba, fără excepție, cum se fac copiii. E o curiozitate normală și sănătoasă. Unii încep de la doi ani, dacă își văd mama însărcinată și o aud vorbind despre noul frate. Alții încep la trei ani, alții la patru. Unii tac mâlc pe subiect până la șase ani (mai puțini). Dacă au deja 9 și nu te-au întrebat, sigur au aflat din altă parte.

Photo by Ksenia Chernaya: https://www.pexels.com/photo/kids-playing-cardboard-guitar-sitting-on-floor-3965546/

Cum le spunem copiilor cum se fac copiii?

Ideal este să nu începi cu minciuni și povești. O sămânță de floare, o barză, un gând magic, un sâmbure de la Dumnezeu. Pentru că îți va fi greu să susții această poveste în timp, pe măsură ce el află tot mai multe despre corpul uman (de la școală, de la alții). Unde mai pui că în cele din urmă copilul va afla adevărul (toți află, în perioada asta mai multe de două treimi află tot ce trebuie înainte de 12 ani, conform Salvați Copiii România), iar atunci va înțelege că l-ai mințit și nu va avea încredere în tine în pragul adolescenței, când e cea mai mare nevoie de încredere reciprocă părinte-copil.

Ideal este să construiești explicația ta pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, așa cum are și copilul tău nevoie, dar și tu.

Începi de la început cu denumirile normale ale părților corpului.

Continui cu lecții despre igienă.

Despre zonele intime și cine și când le poate vedea.

Despre NU și corpul altora.

Despre atingeri potrivite și nepotrivite.

Vorbiți despre acestea la baie, la culcare, dar și când întreabă.

Folosiți un atlas pentru copii care arată diferențele între genuri.

Discutați despre secrete, despre copii și adulți.

Construiți o rețea de adulți de încredere (unchi, nași).

Apoi discutați despre relații: de colegialitate, prietenie, familie, iubire.

Când întreabă cum se nasc copiii, le spuneți că se nasc prin vagin sau prin operație, după ce stau nouă luni într-un compartiment al burții mamelor lor, care se numește uter. Simplu. Nu stau în burtă ca sarmalele, nu se nasc pe fund și nici prin buric. Nu e nimic rușinos în nașterea unui copil. E doar biologie.

Iar când vă întreabă cum se fac copiii, nu mai aveți decât o piesă de puzzle de completat. O expuneți simplu, fiziologic. Majoritatea copiilor vor fi mulțumiți de răspuns.

Alții vor pune întrebări. Răspunzi la obiect din nou.

Cartea Adevărul gol-goluț 2 conține un astfel de exemplu de explicație 100% adevărată, validă științific, într-un limbaj plăcut și amuzant, pe care copiii îl înțeleg ușor și care va ajuta părinții să primească un model de explicație ușor, la îndemână. Apoi fiecare poate lua firul și-l poate duce unde și cum dorește, conform propriilor valori și principii.

Dar adevărul e cea mai bună cale, dozat corect pe nevoile copilului, indiferent că folosești o carte sau niciuna.

24 Comments

  1. arwen undomiel

    Draga Ioana, de multe ori s-a intamplat sa ai o alta parere decat am eu, pe diverse teme de discutie care apar in articolele tale. Las comentarii rar de tot pentru ca nu vreau sa starnesc discutii.
    Ceea ce voiam sa-ti spun e ca STIU ca vrei sa faci binele. E suficient sa-ti privesc ochii atunci cand vorbesti (in filmuletele de pe Youtube, de ex) ca sa stiu ca iti doresti sa faci bine celor din jur, ca esti sincera in actiunile tale si ca pui pasiune si nu doar atat, ci iti pui chiar inima in ceea ce faci. Nu am nicio indoiala in privinta asta, ca ai intentii bune.
    Acum … suntem influentati de ceea ce citim, de ceea ce ascultam, de mediul in care traim, de tot ceea ce ne inconjoara. De aceea e posibil ca binele si adevarul pe care le credem acum … sa nu fie asa.
    Si de aceasta data parerea mea este alta. Am o fetita de 9 ani si, la fel ca si tine, ma straduiesc sa fac ceea ce e bine pentru ea.
    Inocenta e un dar asa de minunat pe care copiii l-au primit de la Dumnezeu si cu ajutorul caruia copiii sunt mult mai conectati la adevarurile lumii decat suntem noi, adultii. Dar inocenta copiiilor a devenit atat de greu de protejat in aceste timpuri. Daca ei inca se joaca jocurile lor dragute si inventive nu inseamna neaparat si ca mai sunt inocenti.
    Tendinta lumii de azi este alta, sa educe copiii inca de la gradinita … intr-o anumita directie, iar eu nu sunt de acord cu asta deloc. Nu cred ca copiii au nevoie de astfel de informatii pana la 7 ani. Daca intreaba ei ceva, sa le raspundem fara sa mintim, dar sa le dam doar acea bucatica mica de adevar de care au nevoie in acel moment – care poate fi foarte mica, in portii „cu lingurita”, la distanta de saptamani sau chiar luni, adaptand cantitatea de informatie dupa intrebarile copilului.
    De aceea poate as vedea cartea ta mai mult ca un material didactic pentru parinti care sa-i ajute, sa aiba in cap o maniera de a raspunde unor intrebari neasteptate, sa fie ajutati sa-si formuleze ideile – pentru ca nu toti avem imaginatia ta de a crea povesti.
    E foarte important ca pana la anumita varsta, mai ales atunci cand copiii sunt micuti si chiar nu stiu ce e bine si ce e rau, noi, parintii, sa stim tot timpul: la ce se uita copiii nostri (emisiuni, filme, desene), ce carti citesc, sa stim intotdeauna unde sunt si cu cine, sa-i privim mereu in ochi si sa ne asiguram ca sufletul lor este bine, sa vorbim cu ei, sa le lamurim intotdeauna mahnirile, supararile, sa-i imbratisam, sa-i iubim. Sa stie clar ca nimeni nu are voie sa-i atinga (pentru a fi protejati de abuzuri). Toate astea ii influenteaza, in bine sau in rau.

    • Little

      Hummm… dar nu vad in ce fel Ioana spune altceva: si ea spune ca trebuie « adaptata cantitatea de informatie dupa intrebarile copilului », vezi si numai ultima propozitie din text: « adevărul e cea mai bună cale, dozat corect pe nevoile copilului, indiferent că folosești o carte sau niciuna. » Tocmai asta spune si ea, ca nu e nevoie de explicatii de kamasutra cand ei doar intreaba ceva legat de copilul care se va naste. Dar poate ca te-ai obisnuit sa fii mereu contra curentului general si nu mai stii sa recunosti cand cineva e de partea ta 🙂 (si spun asta fara rautate)
      In alta ordine de idei, am auzit o chestie interesanta legat de tema asta: cand apare o intrebare de acest tip, sa incepem prin a intoarce intrebarea (« dar tu ce crezi? / cum crezi ca se intampla? ») ca sa stim care e punctul lor de plecare si cat de mult (sau daca) e nevoie sa completam. Mi s-a parut foarte interesant demersul (doar ca la noi raspunsul in general e « pai nu stiu, de-aia te intreb » 😀 ) (dar am mai avut si situatii in care am aflat chestii foarte inventive printr-o astfel de intrebare, nu neaparat legat de tema asta).
      Peace and love

    • arwen undomiel

      „Dar poate ca te-ai obisnuit sa fii mereu contra curentului general si nu mai stii sa recunosti cand cineva e de partea ta ? (si spun asta fara rautate).”
      Nu sunt de aceeasi parte cu Ioana pentru ca eu sunt impotriva educarii copiilor mici in acest sens si a preocuparii mintii lor cu acest subiect prea devreme. Copiii nostri sunt inteligenti (mai ales in aceste vremuri, ca au atatea sursede informare), ei nu doar afla concret cum se fac copiii si apoi trec nestigheriti la joaca, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si ca si cum au aflat ca vor primi inghetata dupa pranz, ci in mintea lor se vor derula noi intrebari si vor pune cap la cap si alte lucruri pe care le-au observat, mai devreme decat ar trebui si nu ni le vor mai spune. Sunt pentru adevar, dar asa cum am spus, cu grija, atentie, delicatete, in doze potrivite, la varsta potrivita.

    • Little

      Oi fi eu mai grea de cap zilele astea, dar chiar nu inteleg de ce abordarea Ioanei este altfel decât „cu grija, atentie, delicatete, in doze potrivite, la varsta potrivita.” A spus ea vreodata ca este pentru o informatie data cu galeata si cu forta, mult in avans decât vârsta potrivita? Nu, a spus ca este pentru un adevar „dozat corect pe nevoile copilului”. Citez din nou din articol: „Când vor să afle cum se fac copiii, nu vor să fie instruiți despre poziții erotice. Vor să înțeleagă logica, mecanica faptelor. Cum am ajuns eu pe lume?”
      Anyway..

  2. Eva

    Uite, ai doua categorii de nemultumiti: cei care reactioneaza cu jigniri si vulgaritati cand e vorba, chiar vag si de departe, despre sex. Pe astia ii stim. A doua categorie, oameni cu bun-simt si intentii bune, precum conentatoarea de mai sus, dar care nu inteleg sincer nevoia educatiei de felul acesta.
    Tu scrii:
    Crierul nostru e curios și vrea să priceapă, are nevoie de sens și de informații

    …ori asta nu e valabil in aceeasi masura pt toata lumea. Unii traiesc fara mari curiozitati, vor adevaruri simple, pe bucatele, „cu lingurita” la distante mari in timp. Si isi imagineaza ca asa sunt si copiii lor, pt ca altceva nu pot si nu incearca sa ia in calcul.

    • Oana

      exact! voiam si eu sa comentez cam la fel dar mi-ai luat vorba din gura 🙂
      cu lingurita pana face 18 ani sau pana-ti vine acasa graviduta.

  3. PH

    Eu cred ca inocentza isi are rostul cand adevarul e prea crud, violent, dureros. Deci NU in cazul diferentzelor dintre sexe, a relatiilor, a fiziologiei umane.
    Cartea ta e minunata, sper ca parintii tineri sa ii recunoasca valoarea.

  4. Ioana

    Si eu o citesc fetitei de aproape 5 ani. am avut emoții la început, la partea în care explica efectiv cum se fac copiii, dar copilul a reacționat bine și am trecut peste. eu, de mine zic :))
    ea e pur și simplu curioasa. sa știe despre planete, despre oameni, animale. vrea sa înțeleagă lumea. mi se pare nedrept ca eu sa ii zic o poveste cu o barza sau altceva in loc de adevăr. nu ii descriu un act sexual în detaliu, ii zic cum ajunge spermatozoidul la ovul.
    apreciez ca exista carti care sa ma ghideze în direcția asta.
    vreau sa nu exista rușine în casa noastră, sa ii pot răspunde la orice întrebare și sper ca atunci când o sa crească, o sa imi pună orice întrebare.

  5. Monica

    Si eu tin mult la inocenta copiilor, cred ca e important sa le-o protejam, mai ales in lumea de astazi e tot mai greu, din cauza ca sunt bombardati cu informatii pe toate caile, iar continutul pentru copii are niveluri tot mai ridicate de violenta explicita si nu numai. Nu ajuta nici faptul ca cei de la carma institutiilor europene sunt adeptii unor ideologii nu tocmai sanatoase, care, ca si marxismul, tintesc sa vada copilul tot mai mult ca proprietatea statului, nu a parintilor, si imping ideologiile lor nevalidate stiintific pana la nivel de gradinita (vorbesc de ideologiile de gen, foarte perverse). In acelasi timp exista si presiunea economica de a-i transforma cat de devreme in consumatori… si ce se vinde cel mai bine? Ati ghicit… de asta tind sa ma opun educatiei sexuale in scoli, nu pentru ca nu mi s-ar parea sanatoasa ideea la baza, ci tocmai pentru ca vad inspre ce tinde: nu spre a informa strict biologic, ci spre a indemna copiii de timpuriu spre tot felul de explorari cat se poate de explicite, inainte sa aiba un interes natural…
    Pe de alta parte, sunt perfect constienta ca prea multa pudoare strica, faptul ca un act atat de natural este atat de tabuizat si la o adica demonizat, duce tocmai spre acele comportamente pe care vrem de fapt sa le evitam… cred cu tarie ca atitudinea fata de comportamentul in zona reproductiva e atat de ordin biologic cat si moral, de aceea, educatia sexuala ar trebui sa ramana mai degraba in zona familiei, pentru ca gradul de informatie de care are nevoie un copil depinde foarte mult de curiozitatea si gradul lui de dezvoltare, dar si de valorile parintilor. Asta inseamna ca si parintii trebuie sa se educe si sa isi clarifice cum si cand sa transmita aceste informatii, de aceea salut initiativele Ioanei de a le veni in ajutor.
    Ca fapt divers, acum ceva timp am gasit la biblioteca copiilor de unde imprumutam carti pt baiatul meu pe atunci in jur de 6-7 ani o carte amuzanta, in germana, fix pe tema asta. Am imprumutat-o impreuna cu o serie de carti, i-am aratat-o, dar nu a vrut sa o citim 🙂 nu am insistat, si nici nu am primit intrebari legate de subiect. Cel mic, de 4 ani e mult mai inquisitive, asa ca Adevarul gol golut e de acum in biblioteca mea, isi asteapta randul 🙂

    • Oana

      daca nu aparea cineva cu marxism, neomarxism, sexomarxism si „ideologii de gen foarte perverse” …….:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

    • Eva

      copiii nu sunt proprietatea parintilor, mai Monica

    • Little

      Eu una nu am ghicit ce se vinde cel mai bine… As fi zis pâinea, ouale, carnea de pui, chipsurile, inghetata…, dar ceva imi spune ca nu asta ar fi trebuit sa ghicesc. 🙂
      Doar ca o intorc pe toate partile si tot nu ghicesc. Oi fi mai prostutza eu asa. Probabil de la prea multa educatie sexuala când eram la scoala. 😉

  6. Little

    Si da, pe asta cu « copiii sunt proprietatea parintilor » nici eu nu o pot inghiti. Copiii nu sunt proprietatea nimanui, nici a statului, nici a parintilor nici a nimanui in afara de a lor insisi. Noi parintii, impreuna cu societatea (scoli, institutii…) ii gazduim si ii insotim cât putem mai bine la inceput de viata, dar atat. Avem datoria fata de ei si fata de societate sa ii insotim si sa ii ghidam pentru a-si realiza potentialul. Si asta trece prin satisfacerea nevoilor LOR, nu ale parintilor, ceea ce include si educatie sexuala la nivelul adaptat vârstei fiecaruia. Când parintii nu sunt in stare de asta -din cauza de tabuuri, blocaje psihoemotionale (cum citesc si aici printe rânduri)- atunci e rolul societatii sa intervina, prin scoli, carti (cum e si cea din articol), programe educationale adaptate vârstelor copiilor etc – oricât le-ar fi de greu unor parinti sa accepte asta.
    Si cu siguranta ca unor astfel de parinti le-ar prinde foaarte bine niste educatie sexuala adaptata varstei lor 🙂 I-ar ajuta cred eu sa treaca peste niste blocaje si traume (identificate sau nu) din trecut, ceea ce nu poate avea decât efecte benefice in multe alte aspecte din viata lor; dar despre asta cred ca ai vorbit in alte articole si alte carti si interviuri.

    • Monica

      da, de acord cu tine, cam asta voiam sa zic si eu 🙂 banuiam eu ca cuvantul „proprietate” nu e tocmai potrivit, dar m-am grabit sa lansez comentariul si… poftim, am fost taxata pe masura 🙂 radem, glumim, dar asta cu neomarxismul si neofeminismul daca va uitati putin atent o sa vedeti ca au multe puncte in comun 😉 dar sa revenim la oile noastre 🙂 evident ca copiii nu sunt proprietatea parintilor, sunt propriile lor persoane. DAR, cu exceptia cazurilor patologice, sa zicem, in general, parintii doresc la modul cel mai neconditionat binele propriilor lor copii. Suntem conditionati biologic asa. Oricat am incerca sa reglementam altfel, ne pasa mai mult de proprii nostri copii decat de ai altora. Noi ii cunoastem cel mai bine si noi stim ce e mai bine pentru ei. Nu exista one size fits all. De asta exista drepturi parentale, pentru ca parintii au si responsabilitatile aferente… la asta ma refeream… cand statul isi baga prea mult nasul in familie, nu e bine, pentru ca familia e nucleul societatii, de asta familia este protejata prin lege. Si asa ar trebui sa ramana 🙂 nu mai sariti asa ca arsi, ca am zis doar ca am Adevarul gol golut :-p

  7. Diana

    mulțumesc, Ioana , pentru carte! Abia aștept să o citesc copiiilor mei. inocența nu se termină odată cu informarea și nici nu este un „dar de la X” . sunt inocenți pentru că sunt copilași , nu sunt suficient de dezvoltați din anumite puncte de vedere. 🙂

  8. Claudia

    Inainte sa am copii, o prietena ma intreba curioasa cum o sa ii povestesc copilului despre sex si chestii conexe (gen homosexualitate etc.), la modul: „Nu o sa ti se para greu sau ciudat sa ii explici cum de se iubesc doi barbati?”

    … Acum am copil si intrebarile cele mai grele nu sint niciodata despre cum se fac copiii sau despre familii atipice, ci despre: De ce e razboi in Ucraina? Dar acolo se omoara oameni? De ce?

    Am mai citit un articol de curind, despre ultimul membru al unui trib din Amazonia, care a murit si el, dupa ce i-a vazut omoriti pe absolut toti membrii tribului de fermierii care voiau sa isi extinda terenurile de cultivat. Acest om a murit singur dupa ce a trait ani de zile singur si a refuzat pina in ultimul moment sa intre in contact cu oamenii albi.

    Imi pare rau, acestea sint subiecte pe care nu am puterea sa il discut cu copila mea inca si habar nu am cum ar trebui abordate, pentru ca la un moment dat va afla diverse. Mi se par mie, ca adult, de necuprins si de neinteles pentru o minte de om normal.

    Sa va mai amintesc si de genocidurile din America de Sud, sau cele de prin Asia, unele nici macar prea indepartate in timp? De genocidurile din Ucraina, sau cele facute de Stalin sau de conducerea comunista chineza? Despre copii morti de foame, in urma politicilor bizare ale unor conducatori?

    Pe bune… chiar vi se par complicate discutiile despre cum se fac copiii?

    • Oana

      superb comentariul tau!! Nu sunt fatalista sau prapastioasa, sunt doar o profa de istorie care nu prea poate inghiti stirile contemporane despre violenta, genocid, dezastre, foamete, calamitati naturale, etc. Pt sanatatea mea psihica evit fiindca ma afecteaza ororile. Sunt profa de istorie si STIU mai amanuntit si mai bine decat your average person prin cate a trecut omenirea si cat de evil pot fi oamenii unii cu altii. Si tocmai de discutii despre sex ne ferim, cand e poate unul din cele mai placute lucruri ce ni s-au dat???????? Wow, cat de frustrati si de-a dreptul batuti in cap ni-s multi dintre semeni…..greu de crezut. Dar….fiecare traieste cum considera si-si educa odraslele cum ii taie capul…

  9. M

    generalizezi. nu toți copiii de 9 ani au aceleași interese, iar dacă cineva de 9 ani nu a întrebat, printre variantele posibile, este, desigur, și să nu fie interesat de cum se fac copiii.
    eu am aflat târziu de tot, in adolescență, despre cum faptul că un copil apare în urma unui act sexual, despre sex. am o amintire cu o colegă insistând să îmi explice cum e cu menstruația, înainte ca eu să ajung la pubertate. am amintiri cu colege și prietene vorbind despre băieți înainte ca eu sa am primele trăiri pe tema asta.
    nici fiica mea nu manifestă interes pentru toate chestiunile din lume (o interesează animalele și magia) dar știu că verifică cu mine ce ajunge la urechile ei pentru că apar întrebări, dar nu despre sex

    deci, copiii sunt diferiți. limita de 9 ani (daca nu te-au întrebat, au aflat din alta parte) este la întâmplare.
    Răspunsurile la întrebări sunt importante, dar trebuie să aștepți întrebările (dacă ai o relație apropiată cu copilul și știi că îți pune întrebări)

    • mari

      De acord.
      La fel am fost si eu si la fel e si fetita mea de 8 ani. Si ea verifica cu mine ceea ce aude si ii raspund la intrebari, cu adevarul, dar atat cat m-a intrebat, nu dezvolt mai mult decat are ea nevoie in acel moment. De exemplu a vazut intr-un documentar cum o caprioara dadea nastere unui pui (nu era ceva explicit, ci se vedea din departare) si atunci m-a intrebat cum se nasc oamenii.

  10. Elvira7

    Eu am aflat la 6 ani cum se fac copiii. Dintr-o intamplare, am ascultat o conversatie a unor baieti liceeni si am pus cap la cap informatiile. Nu fusesem mintita cu nimic inainte, nu credeam in barza, dar nici nu-mi pusesem sau nu pusesem intrebari. Informatia a venit prea devreme, si, din punctul meu de vedere, atunci mi-am pierdut inocenta. A fost cam devreme si nu mi-a placut, doar mi-a parut bine ca era ceva ce am putut eu sa le invat pe surorile putin mai mari decat mine. Nici macar lor nu le-a placut ce le-am spus, ar fi preferat sa nu stie, sa mai fie inocente. Desi ramai tot copil, te joci la fel cum te jucai inainte, ai aceleasi interese ca inainte, nu poti sa spui ca dupa ce afli si partea intima dintre un barbat si o femeie atunci cand ea ramane insarcinata, mai ai inocenta dinainte. Ai cunoastere care desigur ca-i buna, dar nu cred ca trebuie grabita pierderea inocentei inainte de vreme. Si care-i vremea, cred ca fiecare trebuie sa decida pentru copiii lor. :)) :)) Desigur, uneori, ne-o pot lua „niste liceeni” inainte! Multumim, Ioana, pentru carte!

  11. Andra Gheban

    ce nu inteleg eu e legatura intre a vb despre sex si pierderea inocentei… pai inocenta nu se poate pastra cand vb despre sex cu copiii?
    De ce isi pierd inocenta? si ce inseamna mai exact inocenta copiilor? ce anume doresc sa protejeze parintii care sunt impotriva discutiilor pe acest subiect?

    reactiile astea oare o fi din cauza credintei ca sexul e ceva murdar si rusinos, un pacat?

    ar fi interesant de vazut daca persoanele care au reactii puternice de respingere pe tema asta sunt si practicante ale vreunei religii. banuiala mea e ca da…

    • mariana

      Pentru mine inocenta copiilor e acea candoare, bucurie, bunatate, nevinovatie, dragoste si veselie nealterate inca, care-i fac sa fie mai perceptibili, mai sensibili, care-i ajuta sa spuna adevaruri mari in cuvinte foarte simple, adevaruri pe care adultii nu le (mai) vad. Mi s-a intamplat sa-mi ascult fetita de 5 ani in cateva situatii pentru ca pur si simplu a vazut ceea ce trebuia sa fie facut, fara complicatii si mi-a dat sfat singura.
      Inocenta nu vine din nestiinta, ci este o calitate sufleteasca care se transpune in bucuria sincera de a trai. Copiii se nasc cu ea, pur si simplu.
      Discutiile timpurii despre sex ii arunca pe copii intr-o alta zona, le ofera o tema de gandire.
      Chiar daca viata intima e ceva normal, totusi nu puteti spune niciodata ca sexul este inocent in vreun fel. Dimpotriva. Sunt atat de multe implicatii pe diverse planuri (emotional, sufletesc, fizic), incat se schimba perceptia asupra lucrurilor si nu neaparat in sensul cel mai bun.
      Ceva care nu este inocent nu are cum sa mentina inocenta copiilor.
      De aceea eu nu sunt pentru educatia sexuala a copiilor, ci numai sa-i invatam strictul necesar pentru a sti sa nu accepte un abuz. In rest, eu cred ca trebuie sa le raspundem la intrebari atunci cand vin ele – acest lucru difera foarte mult de la copil la copil, nu este vreo varsta fixa. Nu sunt de acord cu afirmatia „dacă au deja 9 și nu te-au întrebat, sigur au aflat din altă parte”.

    • Mihaela

      Dupa parearea mea inocenta se poate pastra constient DOAR daca esti informat corect si la timp. Inocenta, la fel ca si increderea, se pierd atunci cand raporturile de putere sunt in defavoarea copilului si acesta este abuzat, fizic sau emotional. Probabil ca mamicile care cred ca protejeaza inocenta copilului atunci cand nu ii dau informatii esentiale despre dezvoltarea lui si rolul in cadrul grupului, stau tot timpul cu copiii lor sau le pot controla gandurile.
      Diferentele dintre sexe, limitele propriului corp, atingerile potrivite si persoanele potrivite sa il atinga, cu cine si unde sa mearga – astea sunt informatii esentiale inca de la varsta gradinitei.
      Apoi vin la rand informatii despre restul transformarilor naturale din corpul uman pe masura ce copilul creste, nevoia de intimitate, igiena si facerea copiilor. Ordinea exacta nu e neaparat o stiinta, desi sunt state care au o curricula foarte bine structurata pentru educatia sexuala in scoala – unde TOTI copiii de aceeasi varsta primesc aceste informatii, prin urmare TOTI inteleg ce se intampla cu corpurile lor la fiecare varsta, nu doar o parte dintre ei.
      Chiar daca stabilim in sanul familiei un soi de calendar al informarii, acesta poate fi usor dat peste cap de un coleg de scoala care ii arata copilului tau o secventa de film porno. S-a intamplat in clasa copilului meu, in clasa I (7-8 ani).
      Concluzia mea, din experienta proprie de mama de copil care merge la o scoala publica cu 32 de elevi in clasa, este aceeasi ca si a autoarei blogului, din cate imi dau seama: educatia sexuala nu inseamna pierderea inocentei. Inseamna mai degraba pastrarea inocentei, dar in mod constient si asumat. Copilul afla la un moment dat ce fac adultii in intimitate, dar si ca ceea ce fac adultii este doar pentru adulti. Fac o paranteza dureroasa: probabil ca mamele-copil sub 14 ani din Romania ar fi dat orice sa stie ca nu este in regula sa fie atinse de un barbat in felul acela la varta lor.
      Un copil care vorbeste liber si natural cu parintii sai si cu profesorii despre orice subiect este un copil protejat de un cerc sanatos de adulti. Un copil neinformat este expus manipularii, in cel mai bun caz.
      Nu copiii sunt problema, ci parintii neinformati, pudibonzi ori influentati de propaganda ultra-conservatoare – foarte vocala in anumite medii, intr-adevar.

  12. Fata din umbra

    Mi-e greu să înțeleg de ce nu vrem să ne educăm copiii. Copiii de azi sunt adulții de mâine care nu-și acceptă corpul, care nu știu ce înseamnă libidou, nici care sunt cauzele pentru care scade sau e prea crescut.
    Atât de mult ni se spune că e rușine, că ne stricăm, încât la vârsta maturității alegem să trăim în rușine în loc să fim mai conștienți de problemele care apar. Trist.
    Eu i-am spus copilului meu că a stat câteva luni bune în burtică, că ne băteau inimile în același timp și că i-am simțit mișcările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *