Azi, un capitol din cartea mea Acasă, poate erați curioși. E despre mâncarea olandeză. Lumea mă întreabă cum m-am adaptat la vremea de aici. Vremea e OK, prieteni, e o vreme ca oricare alta, e cu soare, cu ploaie, cu cald, cu vânt și cu rece, uneori deodată, alteori pe rând, ca peste tot. Ce ar trebui să mă întrebați e cum m-am obișnuit cu mâncarea olandeză. Care e… well, să spunem că nu merită să veniți aici doar pentru mâncare. Partea bună e că găsești totuși cam orice specific, de la românesc la sushi, tailandez, german și belgian. Partea proastă e că tot fade sunt și alea. 🙂
De curând am fost cu prietenii noștri din România la un restaurant franțuzesc din Amsterdam, foarte lăudat, haute cuisine, astea. Stridii, șampanie, pește, paste. A fost ne-rău. Adică oribil nu a fost, dar nici bun n-a fost. Aș fi făcut și eu la fel, dacă-mi ascundea cineva toate condimentele.
Iată mai jos capitolul din carte despre mâncarea olandeză.
Nu știu exact care-i faza de mâncarea e așa proastă aici. Omul zice că e din cauză că nu au descoperit încă usturoiul. Eu cred că e din cauză că nu le pasă destul. Am pus la final și o explicație din partea unor olandezi.
Ia să vedem care-s mâncărurile lor tradiționale:
Stampotul: e un fel de piure mai brut așa, cu cartofi, kale, fasole sau varză fierte, pe care le zdrobesc parțial și le mănâncă cu cârnat, carne friptă sau chiftele. Îi pot da cu indulgență un 4 din 10, dacă e bine făcut. Am gătit și eu acasă, a ieșit bun, nimic de zis, dar nimic special.
Frikandelul, un fel de cârnato-hotdog care se consumă prăjit în baie de ulei, cu pâine și ketchup. Nota 1, e pur și simplu oribil.
Bitterballen: acestea sunt niște chiftele din carne de vită cu sos bechamel, care se prăjesc în ulei și ies crocante pe dinafară și moi pe dinăuntru. Se servesc cu muștar. Nota 6, dacă iei cu bere rece.
Snert. Numai auzi cum sună și-ți trece foamea. De fapt, în ciuda numelului, snertul e chiar OK, e un fel de supă cremă de mazăre uscată care arată ca un piure. Conține și alte legume (rădăcinoase), ceapă, se mănâncă cu cârnat afumat și pâine neagră. Nota 7!
Hering crud cu ceapă roșie în chiflă proaspătă. Deci nu. Pur și simplu nu. Nota 0.
Și cam atât.
Dacă dai un search pe google cu cele mai bune mâncăruri din Amsterdam, vei primi recomandări de Indonezian, Sushi, Spaniol și marocan. Am descoperit două restaurante olandeze excelente, dar atât.
La capitolul dulciuri stau ceva mai bine.
Au poffertjes, care sunt niște clătițele mici, pufoase, servite cu unt și zahăr tos sau cremă de ciocolată.
Au stroopwaffels, un fel de napolitane mari, subțiri, cu multă miere, care arată ca niște discuri subțiri. Sunt foarte bune calde, dar sunt extrem de dulci.
Se salvează cu sutele de soiuri de brânză care e absolut demențială. Dar dacă nu-ți place brânza, e nasol.
Am făcut un mic sondaj printre olandezii pe care-i cunosc. Întâi, n-au fost deloc surprinși că nu considerăm bucătăria olandeză vreo stea pe cerul gastronomic. Nici vorbă să fie jigniți. Doar au ridicat din umeri și-au zis:
-Da, e nasoală mâncarea pe-aici.
-Dar de ce, de ceee, am întrebat eu exasperată, ar fi atât de simplu să faci un pic de sos aici, un pic de pătrunjel, o ceapă, un usturoi acolo…
-Păi, pentru că nu ne pasă prea mult. Mâncarea e ca să nu ne fie foame.
După mai mult de patru decenii trăite în România, cu ciorbe bogate, sosuri delicate, fripturi fragede, salate bogate și deserturi complicate, pâinea cu o felie de brânză și trei frunze peste ea (prânzul clasic în Olanda) sună la fel de apetisant ca o alarmă de incendiu când faci sex cu Brad Pitt (bănuiesc, n-am avut norocul să încerc și acum sunt măritată, și să mă caute el, degeaba, că nu se mai poate).
De dimineață, ei mânâncă ceva rapid, copiii de obicei pâine cu ceva dulce deasupra, gem sau căcăreze de ciocolata, sau gem ȘI căcăreze de ciocolată.
La prânz: pâine cu ceva pe deasupra.
Cina e sfântă, la ora 6 fix. Atunci se gătește. Ceva rapid, paste, salate, o friptură cu garnitură etc.
La 9, nani.
Bun, și mâncarea aia bună? Când?
Majoritatea ies rar la restaurant, că e scump și prost. Mai bine mănânci prost acasă la tine.
Mai găsești vreun italian sau vreun indian mai răsărit, dar sunt excepții.
Chestia ciudată e că, dacă mergi două ore mai la sud și intri în Belgia, acolo totul e super mega delicios. Fac sosuri cu bere, tocănițe de pește, niște midii (importate din Olanda, culmea) cu unt și usturoi de leșini cu ele-n gură, fripturi și salate de-ți vine să le pupi pe frunze.
De ce acolo se poate și aici nu se poate?
În fine, noroc că am luat oalele de-acasă. Ghinionul e că n-are cine găti în locul meu, așa că dacă vreau ciorbă și sos, e musai să le fac. Și le fac, le fac și plâng.
