Azi vorbim, nu scriem

Nu vă povestesc mare lucru, încerc să-mi termin prezentarea pentru Social Media for Parents, peste cîteva ore voi fi pe scenă cu burta mea cît Parisul și sufletul cît satul Izvoarele din Neamț (adică incomparabil mai mic, de emoții, ofc). De fapt, ca să fiu sinceră, încerc s-o încep, că n-am pus mare lucru pe foaie încă… Mi se pare că am de spus milioane de lucruri, în același timp tare-aș vrea ca cei care vor fi acolo în sală să nu se plictisească, să ia ceva util din experiența mea online, deh e complicat, probabil că de-aia sînt pe lume infinit mai puțini vorbitori decît ascultători. 😀

Aici puteți urmări live prezentările (a mea va începe undeva în jur de 16.30). Pînă atunci, vă las cu (parte din) discursul meu de la lansarea cărții lui Alfie Kohn, ca să vedeți ce fel de vorbitor sînt (da, știu, e musai să vorbesc mai TAREEE). Și să mă duc la coafor, abia acum văd ce drăguț îmi stătea părul… Ei, că doar n-o fi foc daca improvizez pe scenă, nu? 🙂

Partea mea începe la minutul 11.10.

Ps: live se vede si aici: http://netv.ro/live/

Înregistrarea e mai jos, partea mea începe pe la 3:28. Ma bucura orice feedback de la voi!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4194

46 comentarii

  1. Imi pun reminder si ma postez cuminte pe site, sa te ascult si privesc 🙂
    Ai fost naturala si foarte frumoasa la conferinta asta si a parut ca nu ai emotii deloc 🙂 Deci siiigur te vei descurca de minune si azi! Iti tin pumnii!

  2. Mi-ar fi placut sa te vad. Iti tin pumnii si te imbratisez cu drag. Ivan o sa te ajute precis (you have two brains 🙂 ) Stiu ca o sa fie bine.

  3. O sa fie perfect, sunt sigura! imi pare rau ca nu am cum sa fiu in sala, dar sper sa fie link ul available si dupa prezentare! Baftaaaa!

  4. Esti o vorbitoare buna, bafta si azi. Si bucura-te de fluturii din stomac – ei fac discursurile interesante si vii.

  5. Uau, aceeasi Ioana, dintotdeauna, doar ca acum vorbind emotionata vizibil ( ceea ce in opinia mea e bine). Ma uitam si imi ziceam, ca da domnule, asta e printesa noastra urbana. Ai dreptate, noi care te citim deja de ani de zile, zi de zi, ajungem cumva sa avem o relatie personala cu tine. Doar dinspre sensul nostru ( sau mai mult din sensul nostru) cum e si firesc. De multe ori ma intrebam cat timp investesti ca sa raspunzi tuturor care iti cer raspuns ( inclusiv mie de multe ori) … Oricum, felicitari pentru discurs, mi-a placut mult. Te imbratisez.
    PS. Esti super draguta asa insarcinata!

  6. Ești foarte frumoasă și ai o voce foarte caldă. Felicitări! Și discursul simplu, la obiect, sincer, fără brizbrizuri și altele adăugiri inutile. 🙂

  7. Imi era dor de tine!:) Foarte frumoasa prezentarea! Stateam si ma gandeam cum am dat eu de blogul tau..nu imi amintesc dar stiu ca atunci cand ai tuns-o pe Ciocolata te citeam deja! Mult succes si sa stii ca, desi ti se spune mereu, e de maaaare folos blogul tau pentru mine!:)
    Va pup pe toti patru!

  8. Bravo, Ioana, ai fost foarte faina. Mi-a facut placere sa te urmaresc!
    Mi-a parut rau insa cand am vazut ca te-ai intristat cand ai inceput sa povestesti despre „rautacismele” unora. Imi imaginez ca e foarte greu sa treci peste atitudini ostile si chiar agresive, dar cred ca face parte din experienta de blogging, mai ales asa cum ti-ai asumat-o tu. Sper sa reusesti sa privesti asta cu mai multa detasare si obiectivitate.
    Mai fac o mentiune: cred ca motivul pentru care te citesc multi nu este un fel de curiozitate indiscreta sau aplecata spre barfa (de genul privitului pe gaura cheii), ci este acela ca ei insisi cauta solutii pentru probleme lor, care se intampla uneori sa fie si ale tale. Multi dintre prietenii mei vor sa-si creasca copiii altfel decat au fost ei crescuti, asa ca orice opinie documentata si argumentata e binevenita, dat fiind faptul ca parentingul responsabil si constient e inca la inceput in Romania.

  9. In primele secunde este putin ciudat, deoarece in timp ce citesti articolele iti creezi in imaginatie o printesa urbana, cu o anumita voce si mimica…trecand peste, a fost mai bine ca ceea ce era imaginat.

  10. Ce bine iti statea parul! Ce frumos vorbesti 🙂 Te simt mult mai calda cand te ascult, decat atunci cand te citesc. Felicitari!

  11. Buna, am vazut si eu video-ul de ieri, ma bucur tare mult ca l-ai postat, chiar eram curioasa si mi-a placut de tine cel mai mult, mi-a placut ca ai o voce atat de calda. Una e sa citesc ce scrii si alta e sa te aud cum vorbesti 🙂 Mi-a placut mult!
    Voiam sa iti spun ca si eu am avut o tentativa sa scriu pe un blog acum vreo 4 ani, dar m-am razgandit repede si am renuntat repede..De ce? habar nu am, cred ca nu m-a incurajat nimeni nici macar eu pe mine si am zis ca nu pot sa fac asta, am preferat sa tin in mine anumite lucruri sau sa i le spun sotului… in schimb, anul trecut mi-am luat inima in dinti si i-am scris o scrisoare fetitei noastre, Sofia, desi era in burtica, toate sentimentele noastre de atunci. I-am explicat cat de mult ne-am dorit-o si cum asteptam zilele sa o nasc ca sa o vedem. De atunci nu am mai scris nimic, nu am mai vrut sau timpul nu mi-a permis, nu stiu dar luna viitoare va face un an, si mi-ar placea ca anumite ganduri sa ramana pe hartie, e mai usor peste ani, cel putin pt mine ca sa retraiesc sentimentele de acum. cred ca o sa-i scriu din nou. Sper sa si reusesc. Te-am gasit intamplator pe internet,incerc sa te urmaresc cat de mult pot dar uneori ma plafonez si nu imi trebuie nimic…Arati minunat cu burtica! Multa sanatate si pupici Sofiei tale.

  12. Ce bine ca ai pus link ul, m-am bucurat sa te vad, eram tare curioasa!
    Si feed back:
    1. esti tare dragutza, dar mult mai dragutza in realitate!;
    2. ce emotii groaznice ai avut! ma mir ca ai mai putut respira..si cu asa o burta apasand..esti tare, zau! si eu stiu ce zic, am de sustinut prezentari destul de des, cu public mult mai mic decat al tau si mereu simt ca nu pot sa respir..deci congrats!:-)
    3. ai zis ca nu stii de ce a crescut blogul, pai sa iti spun cum vad eu: esti sincera si cu sufletul deschis, abordezi si subiecte care nu te avantajeaza neaparat, esti adevarata; ce imi place: ca ai curaj sa te expui si pe mine asta ma incurajeaza sa ma deschid; de multe ori, prin ce scrii, faci un declic in capul/sufletul meu si identific si la mine niste lucruri nespuse dar sensibile;
    4. ascultandu-te, parerea mea este ca tu ai facut terapie prin blog si asta presupune un curaj maxim, din foarte multe motive; in primul rand, oamenii vorbesc, in general, greu despre ei; eu te inteleg, si mie imi este foarte simplu sa ma deschid si chiar simt nevoia sa o fac; si din ce vorbesc mai mult din ce ma chinuie/roade, ma descarc si parca nu mai e asa de rau; apai sa ai o comunitate de oameni care sa poata fi suport..ei, da! bineinteles, ti-ai asumat si costurile, vezi categoria „fa, zdreanto”! ei, asta e tot tarie de caracter; pai mie imi ridica parul in cap numa’ gandul..
    last, but not least, eu iti multumesc ca scrii aici, ca iti faci temele pentru noi, ca esti pe bune si sper sa nu te schimbi!
    cu mare drag,
    liliana

  13. ” partea mea începe pe la 3:28. Ma bucura orice feedback de la voi!”

    partea ta incepe pe la 3:08, pe la 3:28 se termina 🙂

    daca tot ai zis ca te bucura orice feedback de la noi, iote-ma-s, cu plusuri si minusuri, sau… si cu bune si cu rele 🙂

    eu personal sint usor dezamagita (dezamagire pe care mi-o asum, pt ca ma asteptam la altceva, si erau asteptarile mele), dar imaginam altceva. imaginam un discurs mai concentrat, un discurs gandit a fi adresat in principal Cititorilor Tai (pt ca, nu-i asa, un blog exista in parte si datorita celor care-l citesc). eu n-am inteles daca te adresai cititorilor tai in special (caz in care punctarea principalelor evenimente nu mai era necesara pt ca cine te citeste stie deja aceste aspecte), sau la viitorii potentiali cititori (in acest caz punctarea, fie si in treacat, a principalelor evenimente era ok), sau daca discursului i-ai conceput un inceput si un sfarsit sau era totul aleator.

    nu stiu daca ai avut in vedere un public tinta sau ai vorbit la modul general, fara sa dai atentie cuiva in mod special, insa oricum ar fi, a fost alegerea ta, pe care o respect.
    imi exprim pur si simplu o parere, si aceea ca mi-ar fi placut sa acorzi mai multa atentie celor care te citesc (pt ca, da, Te Citesc, nu se uita pe gaura cheii, ca nici asta nu mi-a placut), sa le spui ceva ce ei inca nu stiu sau le-ar fi placut sa auda, sa fi vorbit liber, fara monitoare si slide-uri. nu este o critica, un „indreptar” sau asa ceva, este o simpla parere, a unui simplu cititor.

    mi-a placut ca, in comparatie cu primul filmulet care l-ai pus, aici pareai mai relaxata, mai degajata, dar cred ca tot trebuie sa mai lucrezi la zambet.
    nu stiu altii ce cred, insa pt mine, din punctul meu de vedere, transmiti mult mai mult prin scris, chiar daca ai voce placuta si chip frumos.

    (spuneai ca ti-ai facut suvite blonde… unde-s, ca io nu le-am vazut 🙂 )

    • Multumesc de feedback! Ma adresam celor din sala, care erau mostly bloggeri de parenting. Prezentarea mea a fost despre cum am transformat (fara sa vreau) blogul in brand, best practices tips si alte ponturi pentru bloggeri aflati la inceput de drum.
      Cu cititorii mei slava domnului „vorbesc” zilnic aici destul. N-ar fi fost frumos sa vorbesc tot numai cu ei si la o prezentare de eveniment de nișă. 🙂
      Suvitele-s acolo, nu stii cum se zice, ca niste suvite de succes sint alea care NU se vad. 🙂

  14. Am uitat ceva: cred ca conteaza si faptul ca scrii zilnic! Si asta da dependenta, face omul sa se intoarca aici, sa verifice ce mai e nou:-) ca, da, omu’ e curios! Ziceam ca la un moment dat incepusem sa citesc mai multe bloguri, dar unii bloggeri scriau raaar, ori asta nu e nice pentru un cititor, sau dispareau efectiv cu lunile. Si s-a intamplat si sa nu fac click, efectiv cu alte bloguri..Adica da, scrie frumos de parenting, dar..nu stiu..e un ceva ce ma atrage aici, sa te citesc pe tine! Adica, da, normal, continutul e maxim de important!

  15. Draga Printesa m-am bucurat sa te vad in actiune, sa pun o imagine si o voce persoanei pe care o citesc cu atata placere si chiar cu reverenta de vreo 3 saptamani. In primul rand, trebuie sa-ti spun ca esti o frumoasa, cu burtica cu tot (nu te mai uita la tine in umbra ca se stie ca umbra deformeaza, just saying) Subiectul pentru mine a fost f. interesant (chiar daca nu sunt sau am intentii de a deveni blogger) ptr. ca fiind o cititoare de-a ta noua si cum nu am citit (inca) despre pisica, nunta, prima ta sarcina etc, prezentarea ta mi-a dat ocazia sa te cunosc putin mai bine. M-a intristat pina la lacrimi faptul ca ai fost amenintata, agresata pentru faptul ca scrii din inima despre subiecte care te pasioneaza, unul din motivele pentru care te citesc (sa clarific, te citesc pentru ca imi place cum gandesti si scrii). Am citit alte comentarii care te indemnau sa zambesti mai mult, sugerau ca ai fost emotionata, dar tocmai aceste emotii, sinceritatea si autenticitatea ta te fac relatable, alt motiv pentru care te citesc cu atata drag. Si daca tot „vorbesc” despre motivele pentru care te citesc, voi elabora putin aici: ti-am descoperit blogul in cautarea mea de-a fi un parinte mai bun, in nevoia mea de-a ma educa, de-a citi si despre experientele reale ale unor parinti implicati, care au stil de parenting similar si acelasi obiectiv: copii fericiti, echilibrati, independenti, etc. Blogul tau mi-a oferit toate acestea, chiar mai mult, placandu-mi f. mult si tonul tau, simtul umorului bine dezvoltat. Sa nu mai zic despre dialogurile tale cu scumpica Sofia care sunt atat de funny. Sa nu intelegi ca nu-mi plac si alte subiecte ne-legate de parenting (ex. fashion), ca pina la urma calitatea de mamica e numai o part a mea. Oh, si abia astept sa cumpar cartea pe care o vei scrie, no pressure.

  16. abia acum am avut timp sa-l vad:felicitari pentru naturalete,ideile concise si inteligente,ptr umor,sinceritate si ar mai fi dar plangebebe-n brate si ma perturba
    si nu nu nu poti fi raduef;ai alt stil,l-ai intrecut,parerea mea

  17. Buna, am doar cateva idei legate de vorbitul in public (pe care incerc si eu acum sa il imbunatatesc la mine). Scuze, de obicei nu comentez.
    – respiratia in timpul vorbitului e foarte important de controlat, e recomandata respiratia prin diafragma(sa se umfle stomacul), ajuta la timbru, intonatie, pas, …
    – exercitiu: citit paragrafe din carti cu voce tare, cu audienta sau fara, observat diferente; unul din urmatoarele mele todos e sa-i citesc unei prietene cu voce tare intr-un parc
    – vorbit la perete – exersat discurs la perete folosind formulari diferite pentru evitarea memorarii
    – Toastmasters International – club care ajuta vorbitului in public

    In alta ordine de idei, nu cred ca exagerezi, doar simti lucrurile ft intens, ceea ce e parte din tine.
    PS. Ft inspirational postul Intuneric, multumesc!

    • Nu am vrut sa spun ca discursul tau nu a fost bun, doar sa ofer sugestii de imbunatatire pt cine e interesat. Ai vorbit ft dragut si sincer, s-au vazut doar emotiile putin si uneori se pierdeau cuvintele care nu ajungeau la microfon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *