Hainele ei preferate: două

Conversația de luni dimineața:

– Sofia, cu ce te îmbraci azi?
– Cu pantalonii cu trandafriri.
– Și cu mai ce?
– Și cu bluza cu rîndunică. Și fără sosete. Doar cu papuci.

Conversația de marți dimineața:

– Sofia, cu ce te îmbraci azi?
– Cu pantalonii cu trandafriri.
– Și cu mai ce?
– Și cu bluza cu coțofană. Și cu sosete. Fără papuci.

Conversația de miercuri dimineața:

– Sofia, cu ce te îmbraci azi?
– Cu pantalonii cu trandafriri.
– Și cu mai ce?
– Și cu bluza cu vrăbiuță. Și fără sosete. Și fără papuci.

Și tot așa pînă duminică dimineața, iar luni dimineața o luăm de la capăt. Da, ea dorește să poarte aceeași pereche de pantaloni și aceeași bluză tot timpul. Astea.

printesaurbana mothercare

Mai avem și altele, nu-i vorbă, toate moi, frumoase, pe măsura ei. Dar nu, ea vrea musai tandemul tradafriri-pasăre roz, din ziua în care am intrat în Mothercare și-am ieșit cu setul ăsta colorat. Evident, hainele mai trebuie și spălate, mai ales că mîndra insistă să mănînce singură, să spele vase, să coloreze cu acuarele, și mai toată recuzita sfîrșește pe hainele ei și ale noastre. Și cînd reușesc să-i răpesc tradafirii și mierla (sau ce-o fi ea) roz și să le arunc în mașina de spălat rufe, la cinci minute vine și domnița să le ceară înapoi, pe motiv că nici o altă bluză și nici o altă pereche de pantaloni nu îi stau bine. Dacă încerc s-o conving să poarte altceva, mai întîi ascultă cuminte pledoaria mea. Că uite, trebuiau spălate, că erau transpirate și pătate, că pînă mîine cînd se usucă hainele ei preferate poate purta uite, bluzița asta frumoasă cu roboțel și șalvarii cu bufnițe. Sau pe cea cu oițe și pantalonii cu fluturi. Ei, ce zici?
– Mă gîndesc.
.
.
.
Cinci minute mai tîrziu:
– Sofia, ai decis? Hai că ești răcită și ai stat destul dezbrăcată. Cu ce te îmbraci?
– Cu pantalonii cu trandafriri. Și cu bluza cu rîndunică. Și fără sosete. Și fără papuci.

Trag aer în piept și-o iau de la capăt.
– Iubito, doar ți-am spus că sînt la spălat.
– Să le scoatem.
– Sînt ude, puiule.
– Nu-i nimica, le uscăm.

Un ciocan imaginar mi se izbește de cap în mod repetat și creierul îmi iese pe nări, gata prăjit. Mama lor de pantaloni. Încerc încă ceva:
– Dar ce zici de-o fustă? (după ce o săptămînă mi-a luat să o conving că rochiile și fustele sînt pentru vara și că acum e momentul să trecem la pantaloni)
– Fusta e pentro vară, acum e toamnă.
– Ai dreptate, iubito.

Apoi luăm dulapul la rînd. Ăia nu că-s urîți, ăia sînt strîmbi, ăia au prea multe buline, ăia sînt de copil mare, ăia mai bine îi aruncăm că o sperie. Mergem la sfoara cu rufe, luăm pantalonii și bluza cu pricina, le luăm de-acolo jilave și le punem pe calorifer. La ea în cameră, să le vadă bine tot timpul.
– Da, așa e bine, ele se usucă aici repede, iar eu mă uit la ele și cînd sînt uscate le iau pe mine. Pînă atunci stau așa, în chiloți.

Mno. Ceea ce se și întîmplă, pentru că nu-s genul care să îmbrace copilul cu forța (am încercat o dată și n-a fost bine pentru nimeni, nici pe termen scurt, nici pe termen lung).

Cu siguranță nu e pentru că sînt haine de firmă (deși sînt). Nici pentru că sînt de foarte bună calitate (deși sigur sînt, că le-a purtat practic non-stop și le-am spălat deja de vreo zece ori și arată ca noi). Sau pentru că sînt comode (garantat sînt, că e bumbac de calitate, mărimea e bună, dar toate hainele ei sînt comode, la noi în casă nu prinzi picior de volănaș sau haină scrobită pentru copii). E pentru că a fost chimie de la început între ea și hainele astea. S-a mai întîmplat o dată asta, cu un body cu mieluț, culmea, tot de la Mothercare.

Eu n-am apucat să cunosc prea bine produsele lor pînă cînd am primit cadou un set de pijamale. Pe care le-a purtat (ea) și le-am iubit (noi) vreo jumătate de an. Apoi le-am dat mai departe unui băiețel norocos, care le-a iubit și el încă niște luni bune. Apoi au ajuns la verișoara lui, care încă le mai poartă. Cînd am rămas din nou însărcinată, mi-am luat un sutien de alăptat și un tricou de gravidă de la Mothercare. Bune! Apoi am descoperit jucăriile din lemn din cadrul brandului lor de jucării, ELC. Și uite-așa am devenit client fidel Mothercare și-am început să caut cu atenție în magazinele lor lucrurile de care avem nevoie. La ultima vizită mi-a rămas gîndul la o salteluță de joacă pentru Ivan care se transformă ușor în funcție de vîrsta copilului, la început e salteluță, apoi devine fotoliu, cu tot soiul de accesorii care îi stimulează dezvoltarea. Plus hainele astea de care Sofia e lipită efectiv (cred că o să mă duc să cumpăr și următoarea mărime).

Am început postul ăsta acum ceva vreme și l-am lăsat neterminat, așteptînd să văd ce mai urmează cu hainele astea – obsesie. Între timp am aflat că luna asta Mothercare România împlinește 10 ani. Îmi amintesc că acum un deceniu treceam cu mașina (abia îmi cumpărasem un Tico bătrîn și mi se părea că o să cuceresc tot universul cu el) pe strada Radu Beller, acolo unde încă de pe-atunci se etalau în cafenele toate fițele și vedetele capitalei, și vedeam în vitrina Mothercare manechine însărcinate cu rochii ultra cool și tot soiul de premergătoare și alte minuni neidentificate. Ce departe mi se părea atunci realitatea în care eu însămi voi avea copii și voi intra în magazinul cu pricina de pe strada cu pricina, să cumpăr un set de hăinuțe cu trandafiri și rîndunică pentru căprița mea și încă un set de pijamale de bebeluș pentru porumbelul bebeluș.

Îmi place Mothercare pentru că au de toate, de la haine și accesorii pentru gravide pînă la jucării și haine pentru copii de opt ani. Au inclusiv mobilă, accesorii pentru călătorie, baie, scaune auto, cărucioare. Îmi place că toate sînt de calitate. Că au magazine aproape de mine. Că mă pot baza pe angajați să mă ajute să găsesc cele mai potrivite cadouri și jucării pentru copiii mei și ai prietenilor.

Și cîteva informații de background: Mothercare are peste 700 de magazine în toată lumea. Primul magazin Mothercare a fost deschis în 1961 în Surrey, UK. La început vindeau cărucioare, apoi au început să producă și să vîndă din toate cele necesare mamelor și copiilor. Brandul Mothercare a luat ființă în ideea de a oferi părinților și viitorilor părinți, într-o singură oprire, cam toate lucrurile necesare pentru ei și copiii lor. Cu ocazia împlinirii a 10 ani în România, Mothercare are și o promoție, valabilă pînă pe 26 octombrie: la fiecare 250 lei cheltuiți, primiți înapoi 50 de lei.

Voi ce lucrușoare de la Mothercare aveți și vă plac? Și cum gestionați obsesiile vestimentare al odraslelor? Am impresia că am nevoie de o carte întreagă doar cu soluții pentru această problemă. Alfie? Larry? Domnul Dan Siegel?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

80 comentarii

  1. Mie mi se par scumpe, foarte scumpe. Cel putin articolele pe care le-am cautat eu. Pana acum nu am gasit ceva accesibil. Probabil incepand din decembrie voi intra mai des in magazinele lor. Si poate imi schimb parerea…..

    • Asa mi s-au parut si mie. Apoi am primit si eu cateva lucrusoare cadou si mi-am dat seama ca, intr-adevar, merita. Adica le porti, le speli, le porti, le speli si tot asa, de multe, multe ori, iar ele raman ca noi. Chiar si dupa ce copilul nu mai incape in ele. Deci sunt demne din categoria „Sunt prea sarac ca sa fiu zgarcit” 🙂

  2. eu tocmai din acest motiv pana acum ceva timp nu-i dadeam ocazia sa aleaga decat intre doua chestii. Ori aia ori aia, daca nu stai acasa nu mergi la gradi si gata. Obosisem mai ales cand cel mic era la san si eu ma chinuiam sa-i iau Elizei hainele din dulap, iar Andrei intindea tzitzi cat putea ca doar doar poate stau si eu linistita sa pape si el.

    • La noi nu merge cu „stai acasa, nu mergi la gradi si gata”, pentru ca pentru noi asta nu e o optiune viabila. Marea noastra problema acum e sa conving copilul ca tricoul cu maneca scurta nu e potrivit pentru o toamna rece – solutia de compromis la care am ajuns e tricoul peste alta bluza cu maneca lunga… Nici o solutie nu cred ca e universal valabila, bine cand reusim sa gasim solutii satisfacatoare pentru toata lumea.

  3. Sunt de acord, produsele lot sunt exagerat de scumpe, desi nu pot nega calitatea. „Rochii ultra cool” la Mothercare or fi fost acu’ 10 ani, dar in ultimii 2 ani au numai prostii. Magazinul chiar nu are de toate si cand zic asta, ma gandesc la mine, ca viitoare mama de gemeni.

  4. Noi nu avem obsesie ptr anumite hainute, dar avem obsesie ptr culori. Tot ce este albastru si mov este perfect 🙂

    Aaaaaa si nesfarsita pasiune pentru incaltaminte. Cand intram intr-un magazin ptr copii primul lucru pe care-l vede Sofia sunt pantofii, cizmele, papucii etc. Iubeste pantofii mai mult decat pe Pusi (jucaria preferata)

    • problema e ca bluza face parte dintr-un set de trei, iar pantalonii, dintr-un set de doua, deci ar trebui sa mai cumpar vreo 20 de haine… as prefera sa rezoolvam altfel. evident, ea prefera altceva. si tot asa. 😀

  5. Ne plac hainutele de la Mothercare, sunt scumpe intr-adevar, dar luam de multe ori din cele care se afla la sale. Si Sophia mea e mare fan un ursulet de la ELC, care ii canta tot felul de melodii legate de partile corpului…Noi mai avem pana la momentul in care va avea preferinte in materie de vestimentatie :))

  6. Hainutele care le am cumparat pt primul meu baietel …le am pastrat si le poarta si cel de al doilea…sunt la fel de noi,intradevar mai scumpe dar de calitate.La fel am patit si cu patutul si accesoriile lui…dupa 4 ani sunt ca noi…asa ca recomand Mothercare!

  7. La noi e altă obsesie. Orice i-as da vrea sa aibă „cap” adică glugă. Si nu are decât 2 hanorace. Așa ca de când încep să o îmbrac repeta absolut continuu „cap” până ajung sa.i pun gluga pe cap.

  8. Sophia mea nu a ajuns încă la preferințe vestimentare, dar din hainele ei cel mai bine s-au păstrat cele de la Mothercare, Tesco, Carter’s. Dacă ar fi fixata pe un set de haine, as încerca să îi iau 2-3 seturi identice ca sa le pot spala (și mie mi-a picat cu tronc acum ceva ani o pereche de jeans și mi-am mai luat pana la urma încă una la fel :))

  9. Si povestea este abia la inceput!!! La noi a fost asa: numai rochite cat mai umflate apoi musai asortate cu mami apoi a urmat perioada rochilor lungi desi se impiedica de ele, printre picaturi avea probleme cu blugii nu-i vroia deloc slim si cauta blugi normali, cand in final am gasit, tot la Mothercare dar in Praga nu i au mai placut pentru ca o atingeau pe picior, dresurile toate o scarpinau si o mancau!!!! Sosete nu suporta pentru ca au ate si cusaturi!!! Incaltamintea e o teroare desi e mai mare cu un numar pe ea o strange!!! Iar acum la „venerabila” varsta de 6 ani in fiecare dimineata avem probleme cu sosetele, bascheti/tenisi/ghete/samd, blugii care si aia au cusaturi, nesuferitii!!! Iar cand vine de la scoala se schimba!!! surpriza … In chiloti pentru ca …. si o luam de la capat!!!

    • Eu in viata mea nu am suferit blugii. Cand sunt spalati sunt aspri si tepeni, plus ca eu haine de 2 ori la rand (in afara de geci si sacouri) nu port. Mi-ar fi mai comod in corset decat in blugi. Nu pot purta decat materiale moi si fluide, daca ma inteapa sau le simt cusaturile gata, s-a zis cu comfortul pe ziua aia…deci, fiica dumneavoastra are dreptate, si daca eu la 33 de ani ma descurc asa, se poate trai si fara blugi!

    • Se pare ca Printesa si Bobul de Mazare nu este doar o fictiune… Sper insa ca iti vei gasi un print interesat…

  10. Eu nu mai vreau sa citesc articole care incep ca articole de viata si se termina ca articole de facut bani din reclame. Poate scrie undeva ca sunt publicitare si nu m-am prins eu, caz in care imi cer scuze. Daca vreau reclame le gasesc si singura, nu asta cautam aici. Eu plec, la revedere.

    • Numai bine! Si iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa te distrez si sa te informez o vreme, fie ea si scurta.

    • Blogurile pot fi sponsorizate (putin cat sunt) prin reclama sau sponsorizate de cititori (prin abonament). Eu as lua mai serios pe oricine se plange de publicitate daca s-ar oferi sa plateasca abonament pentru a citi continut lipsit de orice reclama. Nimeni nu se burzuluieste sa plateasca abonamente in diverse forme pentru continutul de la tv sau pentru continutul din ziare (desi ambele medii au cele mai multe venituri din publicitate), dar toata lumea se asteapta sa primeasca continut original gratis daca e in format de blog. Eu ma bucur ca e gratis (pentru mine) si daca asta implica unele posturi clar marcate ca publicitare, fie. Unele poate-s utile, altele nu, ca toata publicitatea care ne inconjoara viata.

    • Postul publicitar e prin definitie prost si lipsit de valoare? Printesa inca e finuta ca le marcheaza la final cu tagul „publicitate”, dar nici macar asta nu e necesar, pentru ca posturile ei contin multe informatii utile pe langa o publicitate ici si una colea. De ce sa fie marcate cu „publicitate” de la inceput, mare si tipator? Ca sa nu mai fie citite posturile respective? De ce? Ca pe langa faptul ca Printesa a muncit pentru ele, posturile chiar sunt faine, utile, simpatice, informative si merita citite!

  11. Doamne cata rabdare ai; Am incercat sa fac si eu exercitiul asta cat am citit postul dar nu mi-a iesit 🙁 ..trebuie sa mai gasesc niste rabdare pe undeva ca altfel probabil ma voi urca pe pereti
    Cat despre produse, sunt faine intr-adevar, am intrat de vreo cateva ori la ei, dar mult prea scumpe fata de restul magazinelor …mai ales pentru cat de putin timp sunt purtate

  12. Si eu sunt mare fan mothercare. Doar ca, eu le cumpar direct de pe siteul lor din UK unde unele preturi sunt chiar la jumatate fata de RO. Au permanent reduceri iar produsele sunt de foarte buna calitate. Inca nu avem nicio obsesie, deh, avem abia 5l jumatate 🙂

    • Livreaza si in Romania? Eu am gasit pe site-ul lor : N.B. We are currently unable to deliver to Afghanistan, Azerbaijan Bulgaria, Burundi, China, Congo Republic, French Polynesia, Georgia, Greece, Guinea-Bissau, Iraq, Kazakhstan, Liberia, Romania, Russia, Rwanda, Serbia, Slovenia, Somalia, Tajikistan and Uzbekistan.

  13. Eu le comand de pe net. Le-am descoperit in Anglia, unde am nascut-o pe prima fetita. Acum suntem la Brasov si pacat ca nu e niuciun magazin aici. Ultimele achizitii sunt papucii de ploaie, geaca-pelerina de ploaie, bluzitele gen cardigan tot de la ei le iau, pijamale si jucarii (am luat la reducerile de vara ). Sunt foarte calitative si cred ca sunt mai ieftine pe site-ul lor decat in magazin.

    • Din pacate nu livreaza in Romania. Mi-am facut cont si am vrut sa comand ceva, insa cand am vrut sa o finalizez …”Sorry, delivery to your chosen country is not available.” …. Mai urmarim reducerile si poate noutati pe magazinul lor online

  14. Uff, sunt dezamagita de turnura pe care a luat-o postul asta. A inceput foarte frumos, a continuat tot frumos – e util sa vorbim si despre marci si magazine pt copii si femei insarcinate – dar ultimele doua paragrafe prea suna a reclama, din pacate. Si sa stii ca si mie imi place Mothercare, deci nu asta e problema. Revenind la povestea ta, si baietelul meu are preferinte vestimentare care merg pana la a scoate din cosul de rufe murdare hainutele lui preferate ca sa se imbrace cu ele. Si accepta foarte greu spre deloc alta pereche de incaltaminte decat adidasii lui preferati, ceea ce devine o problema atunci cand adidasii raman mici si TREBUIE inlocuiti.

    • Postarea e marcata ca publicitara, nimic ascuns. Nimic nu e gratis in viata, dar publicitatea face unele lucruri gratis pentru noi 🙂

  15. Citesc si ma minunez. Mothercare firma de fitze!!! Mai vazusem un articol undeva, unde o doamna din showbiz is facea cumparaturile acolo si sincer sunt foarte uimita! Mothercare o fi mare brand in Romania, pentru ca in UK Mothercare e orice, numai brand de fitze nu! E accesibil, super accesibil, preturi mai mici decat la Zara, un magazin banal si cat se poate de comun. Il imbrac pe baietelul meu cu haine de la ei, in special pijamale si body-uri, pentru ca imi place materialul. In plus, preturile sunt mai mult decat accesibile.
    Inca o data, Romania, mereu surprinzatoare!

    • HI HI HI , exact asa e cu HM in tara la noi e de fite , in Danemarca e apa de ploaie … :)))))))))))))))))

  16. Eu sunt din Timisoara, proaspata mamica( de 4 luni) si am descoperit magazinul mothercare la el acasa, in Anglia, anul trecut. Primul lucrusor pe care l-am cumparat pentru Sofia, pentru ca am aflat acolo ca o sa fie fetita si ca dublu test ne-a alarmat degeaba, a fost un moses basket superb, alb, din nuiele impletite. A fost de bucurie ca e totul ok, desi investitia pentru o luna cat a vrut Sofia sa doarma in cos nu a meritat, dar nu-mi pare rau deloc. O sa se bucure si Eva, verisoara pe care nu o cunoastem inca. Bineinteles i-am luat si hainute si jucarii, mi-am luat si mie costum de baie cu burtica si camasa si ciorapi, toate cu burtica. Asa ca da, suntem fani mothercare. Si habar nu aveam ca exista mothercare si in Romania, si inca de zece ani! E drept ca-i tomai In capitala, dar parca-i mai usor decat un trip la Londra sau o comanda online, transportul costa peste 15 lire cred. Asa ca multumim de informatie Printesa 🙂 o veste buna!

  17. Si pe mine ma surprinde ca este atât de inaccesibil in România cand in UK Mothercare este brandul omului de rând. Calitatea materialelor este de necontestat insa majoritatea culorilor mi se par extrem de stridente.

  18. Mda, hainutele de la Mothercare sunt prea scumpe, asa ca prefer C&A! Cand te gandesti cat de repede creste un copil, te gandesti apoi si la buzunarul tau, care se poate indrepta si catre alte aspecte mai putin materiale pt copchil! So, prefer brandul C&A si NU Mothercare, C&A a aparut undeva pe la 1841, deci il bate la fund pe brandul M., mii de magazine in zeci de tari europene, multe premii la activ pe baza opiniilor consumatorilor, etc, etc, etc…Semnat, One Happy Mummy! 😛

  19. Daca aveti o ruda/prieten in UK sau faceti un city-break la Londra, va recomand cu toata caldura sa mergeti la Mothercare si veti constata ca sunt mult mai ieftine decat in Romania. Explicatia – in UK nu se pune TVA la hainele de copii :). Noi am facut un city-break cand eram gravida cu fetita mea si am cumparat tot ce se poate cumpara in materie de haine pana la 6 luni de la Mothercare (pt ca si noua ne-au placut la nebunie!!!!) si am mai luat si de la Next (alta mare iubire).

  20. Hello. Nu stiu cum e cu preturile Mothercare in UK si RO ca eu locuiesc in Franta unde sunt o gramada de branduri locale de calitate, dar care pot sa para scumpe in Romania. Din pacate nu toti avem salarii mari. Printesa poate sa scrie orice vrea pe blog, noi citim daca vrem.
    Cat despre Mothercare- acum imi dau seama ca am primit un set body folosite deja de la niste verisori- si daca le folosim si noi este pentru ca materialul este foarte moale si de calitate, hainele inca arata foarte bine si al al doilea purtator/proprietar. In alta ordine de idei, dupa experienta mea si body-urile C&A din bumbac bio sunt foarte bune la raportul pret/calitate. No, poate ma acuzati de reclama :))

  21. Eu cred că toți am trecut prin perioade de obsesii vestimentare, Eu mi le amintesc clar pe ale mele; rochițele trebuiau să aibă curea sau cordon, să am talie, altfel nu le purtam. Aveam căciuli lăudate de toată lumea, noi, frumoase, dar dacă nu îmi plăceau NU rămânea. Cred că e o fază normală și nu cred că e nevoie de citit o carte pe tema asta. Deși dacă e vreun autor de parenting books prin preajmă ar putea prinde informația din zbor și ar ieși o cărticică vandabilă :))

  22. Simpatica Sofia, ca de obicei.
    Juniorul nostru nu are preferinte vestimentare, imbraca orice ii ofer, desi prefera sa stea cat mai dezbracat. Costumatia lui in casa in 99% din cazuri este chiloti + tricou. Fara sosete, fara papuci. Foarte rar mai cere cate o pereche de pantaloni.
    De la mothercare are lucruri primite cadou: tricouri, camasi, pantaloni scurti, blugi, hanorac, palarie. Sunt ok, rezista la spalat, o singura problema am avut cu un hanorac, s-a desirat o maneca la manseta, in rest totul ok. Sigur, pretul este destul de mare, probabil ca pentru hainele care pot fi purtate mai mult sunt ok. A, si jucariile de lemn ELC sunt foarte ok, are vreo 3 puzzle cu care inca se mai joaca.

  23. Citesc ieri postul si ma-ntreb: aici se vorbeste de Ioana?(fetita mea de 2 ani si 3 luni )Revin astazi si citesc continuarea …asadar toti sunt la fel la varsta asta cu mici variatiuni – noi de vreo 2 saptamani nu iesim afara fara o sapca oribila cu elastic la baza si niste caluti de mare roz spalacit pe care o are de cand era bebelus si pe care acum a redescoperit-o

  24. Mothercare am luat doar de pe site.ok dpdv calitativ, dar scumpe. De la un punct incolo am preferat (pijamale, bodyuri) Marks and Spencer. La reduceri am prins super convenabil de fiecare data si fff frumoase si ff ok dpdv calitativ.
    In Ro aici am intrat de cateva ori si m-au indispus mai ales vanzatoarele.In baneasa am tot mers eu, asta-i langa mine. Orice le-am intrebat au fost paralele cu raspunsul. Si asta desi imi respirau in ceafa, o aparenta amabilitate care mie altceva mi-a inspirat! Ultima oara am incercat sa aflu despre acel colacel-adaptor pt wc, doream sa stiu care-i sistemul de prindere. daca e vreunul sau e din ala plimbaret. habara n-au avut. m-au trimis pe site, mi-au pus un catalog in brate si..asta a fost tot. Nu e prima oara.Apoi…nenica..daca tot ai de 10 ori pretul unuia din Carrefour, ma astept sa primesc ceva info ca sa arati ca ala chiar e diefrit fata de unul din supermarket. Nimic…

    Despre fazele cu fixatiile pe haine…am mai scris la o alta psotare: happy me, sunt mama de baiata, scap usor. O sa vezi la Ivan. Daca-i dai un Queen, un Thomas, un Bucsa..ceva…e super ok. Asa ca atunci vei scapa mai usor:))
    La fete..din auzite de pe la prietene…pregateste-te de roz (daca nu cumva deja esti in faza asta a ei), de refuzul pantalonilor-la un moment dat-, de Hello Kity, de printese, de sclipici, de tul, de volanase…desi zici ca nu aveti va veni vremea in care va refuza sa imbrace ce ii cumperi tu..va vrea Ea sa mearga la cumparaturi sa-si aleaga ea!!!.. Sau..ma rog..poate tu vei fi norocoasa care nu va pati asta cu fiica ei:)))

  25. Si eu sunt fan Mothercare! Am luat de la ei caruciorul (my3)- care mi se pare absolut ideal: comod, usor de pliat (noi ne tragem prin oras cu un yaris in care reusim sa inghesuim si carucior si troneta pentru copilul mare si alte troace eventual). A fost scump (l-am luat cu 1700 ron, redus de la 2100) DAR la primul copil am cumparat 4 carucioare in total (fiecare a avut cate o hiba sau a cedat la un moment dat sau a devenit prea incomod) cheltuind fix aceiasi bani.
    Numai la mothercare am reusit sa ii gasesc fetitei tinuta „de camuflaj” la care visa tati si care ei ii vine de minune.
    Si nr 1 in topul preferintelor..olita portabila de la ei!
    Da, cumparam rar haine de acolo, mi se par scumpe dar intr-adevar stiu ca sunt de calitate, nu se largesc/decoloreaza/intra la apa sau altceva.

    Despre partea a doua, cu imbracatul pot imagina urmatoarele variante:
    1. cumpar inca 1-2 seturi identice de haine
    2. merg pe mana lui Larry initial (de ex la noi functioneaza cu cate un cantecel vesel, compus de noi, de noi, despre cum ne imbracam).
    3. daca nu si nu, incercam si teoria lui Thomas Gordon (cel cu trainingul parintilor eficace):1. identifici problema (la sofia, la tine sau la amandoua? > pare ca la tine). 2. transmit mesaj eu-centrat copilului: „mi-e teama ca o luam de la capat cu mucii daca stai dezbracata pe gresie”, etc ( te gandesti si ii zici sincer ce te deranjeaza de fapt cel mai mult pe tine)
    4. ii oferi nu tot dulapul ca optiune, ci doar 2 seturi de haine de casa: pe care le vrei: pe cele albastre sau pe cele cu pisici?
    4. astepti sa treaca etapa asta pur si simplu…

  26. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma cam enerveaza sa citesc un post si pe la jumatate sa ma prind ca este publicitar.

    Nu ar fi frumos/ deontologic/ normal sa pui un P sau orice alt semn distinctiv cand apar reclame? Ca la TV asa?

    • Deci incep sa ma enervez eu (nu stiu Ioana cum poate fi asa zen)…ce aveti fratilor impotriva publicitatii? mai ales ca e marcata, mai ales ca stim ca Printesa nu face reclama decat la lucrurile in care crede cu adevarat, mai ales ca sunt cele mai frumoase reclame pe care le-am vizualizat/citit vreodata, frumos povestite si imbinate cu intamplari haioase din viata lor.
      Vorba Madalinei, de parca platiti abonament…
      De dragul sutelor de articole pline de informatii extraordinare si a povestilor amuzante de pe blogul asta, chiar nu puteti trece peste cate un articol publicitar ocazional? Ce e asa de grav, ca eu nu inteleg !?!

  27. Ce ma amuza revolta asta pt publicitate, marcata de altfel cu tag a sfarsit. Cred ca numai romanului ii e specific sa vrea sa primeasca totul, sa aiba si pretentii, dar pe gratis, evident! :)))
    Si revenind la articol, mie imi deschide un link de face book, fara link-ul companiei. Ma interesa cat e transportul?

  28. Si eu citesc de ceva timp mai toate postarile si imi plac, dar sunt de asemenea confuza cand citesc un post de genul. Nu stiu cat e real si cat publicitar. Dupa ce am citit ca e marcat special am verificat din nou pagina sa vad daca mi-a scapat. Eu inca nu gasesc nimic care sa indice ca e publicitar (mentionez ca mereu citesc de pe telefon). Si eu as prefera sa fie evident, si mai ales sa nu fie relatate ca fapte reale, pentru ca apoi nu mai putem face diferenta ce e real si ce nu. Si daca, in urma diferitelor articole, se construieste o oarecare încredere, ea poate fi afectata de articole care prezinta ce real ceva ce nu pare (e greu de crezut ca atunci cand apare un sponsor rasare si o poveste reala legata de asta).

    • Ce legatura are faptul ca un post e sponsorizat cu cit de mult adevar contine? Si de ce doar adevarul merita citit? Povestile nu-ti plac, doar revistele tehnice?
      Nu obisnuiesc sa mint pe blog ori in viata, cu atit mai putin pe bani. Ma citesc niste zeci de mii de oameni saptaminal, oameno despre care am o parere buna, de ce i-as lua de prosti mintindu-i? Cind e atit de mult mai simplu sa scriu adevarul?
      N-o sa incetez sa.ma.mir de cit de creativa e mintea omului cind vine vorba sa-i banuiasca pe altii de rele.
      Nu vrei sa citesti un post platit, ok, nu-l citi, dar sa-mi spui ca te mint… hm… cam nepoliticos, as zice.

    • Nu am facut acuzatii, am spus ce pare, in modul cat mai obiectiv cu putinta. Atat faptul ca exista o poveste pentru fiecare sponsor, dar mai ales sincronizarea (cand s-a gasit ocazia de sponsorizare s-a intamplat si obsesia micutei pentru hainele in cauza) imi da impresia ca e ceva mai mult decat o coincidenta.
      Referitor la postul platit, nu am zis ca nu vreau sa il citesc, sau ca ma deranjeaza. Apreciez timpul pe care il dedici blogului, si ma bucur cand, macar o parte din el e rascumparat, ca noi sa putem sa ne bucuram in continuare de articolele tale. As vrea doar sa fie evident cand e sponsorizat pentru a evita confuzia si a putea deosebi povestile de intamplarile reale.

    • Pentru a mia oara, exista un tag acolo jos sub text care specifica Publicitate. la absolut toate textele sponsorizate, fara exceptie.
      Si nu e nici o sincronizare sau coincidenta, in general contractele cu sponsorii se fac din timp, cu niste saptamini inainte, imi iau timp sa ma gindesc cum sa abordez si sa scriu, am un plan editorial, povestile exista, pentru ca sint multe, felul in care le adaptez in campanii e calculat si sper eu bine ales si pentru cititori si pentru branduri.

    • Verifica te rog si versiunea pt mobil. Eu am verificat de ff multe ori si tot nu vad nimic de genul.
      Trecand peste, ai si un link de la vreun shop in ro? Pagina de fb nu ajuta prea mult, si pentru cei din alte orase nici magazinele din Bucuresti nu rezolva problema.
      Merci

  29. Ce veste buna 🙂 hainutele lui bebe de la mothercare sunt preferatele mele, el la 3 luni nu cred ca are preferinte. Avem 2 pijamale, una curcubeu, alta alba colorata, am avut cand era mai mititel 2 salopete de vara, dar si o salopeta de blugi, un body si o bluzita cu maneca lunga. Absolut minunate. Chiar daca sunt mai scumpe, merita toti banii. Pijamalele au fost spalate de multe ori, arata ca noi in continuare. Abia astept sa ajung la un magazin sa mai umplu dulapiorul de bebelan.

  30. Buna..eu ma bucur ca faci reclama la Mothercare..au lucruri foarte frumoase, extrem de calitative chiar daca sunt un pic mai scumpute merita fiecare banut. Eu l-am descoperit in Dublin din greseala cand cautam un cadou pt micutul prietenei mele si primul gand a fost..cand o sa fiu mamica din asemenea magazin vreau sa fac cumparaturi. Si vb de preferinte ..al meu pitic nu doarme fara ursuletul lui luat de la Mothercare..a fost spalat de X ori si inca se tine foarte bine chiar si dupa 1 an si 9 luni…deci carcotasii care au o problema ca faci reclama sa se uite intai despre ce este vorba si apoi sa comenteze.

  31. Ar fi fost toate bune si frumoase daca macar ar fi fost reala partea de inceput. Dar in nicio poza pe care ai pus-o cu Sofia pe fb nu apar faimoasele haine de la Mothercare. Dovada ca nu le poarta atat de mult cum spui tu.

    • Jezăăsss, deci pics or it did not happen? WTF is wrong with you ppl??? :)) Chillax. În primul rând sunt postate enorm de puține poze cu Sofia. Nu e nicio DOVADĂ, doar că dați dovadă prin comentariul ăsta de foarte puțină imaginație și simț al realității. Dacă erau haine de doi lei de la un supermarket oarecare sau un grup de haine secănd de la mămici răspurtate de o mie de ori era poate ok postarea? Așa că e vorba de ceva un pic mai scump, gata, să dăm jos din pod coasele și secerile și ciocanele. Un pic de relaxare înainte să acuzăm că sunt minciuni în poveștile amestecate cu publicitate.

  32. Din experienta proprie: fiica-mea are patru ani si, de cand s-a nascut, am incercat sa o imbrac cat mai divers cu putinta, sa ii cumpar cat mai multi pantofiori, cate o pereche pentru fiecare ocazie etc, ca doar visasem cu ochii deschisi la treaba asta dinainte sa o nasc (deh, ca orice mama de fata). Si maldarul de haine pe care le-am „mostenit” de la diversi copii (stiluri si culori foarte diferite) m-au facut sa o imbrac cu de toate. Cand a crescut, s-a schimbat placa. A inceput sa refuze diverse obiecte de imbracaminte, gen jeansi, pulovere cu guler, dresuri, diverse tipuri de materiale, incaltari care nu erau de la un anumit brand … La inceput, ma enervam; incet-incet, am scapat de toate categoriile astea de haine si ne-am fixat pe doar ce-i place ei – rochii legere, tunici, leggings, fuste, tricouri. Nu-i mai cumpar haine doar pentru ca mi s-ar parea mie ca ar arata cool in ele, ii cumpar acelasi stil cu care e obisnuita, de multe ori acelasi set, dar in culori diferite (dupa aia facem mix & match). Ai putea sa faci si cu Sofia la fel – vezi ce-i place si mergi pe stilul ala o perioada. It’s all about repetition, baby!

  33. Noi nu avem haine de la ei. Pana am citit azi la tine nu am stiut ca exista. Maria mea are in schimb cateva fixatii vestimentare: sosetele(am mai spus) care trebuie sa aiba talpite antiderapante pe talpa (avem 4 perechi la fel), chiloteii pampers cu dora desenata pe ei, un tricou cu printesa Sofia pe care l-am scos din cosul de rufe de cateva ori si o rochita pe care o purtam la cresa si peste trening daca e frig afara. Si a stat 2 zile cu cizmele de cauciuc in picioare chiar si in somn.

  34. Si eu sunt fan Mothercare. Pijamale numai de acolo ii iau (cand sunt reduceri, ce-i drept), la fel si blugi. Numai acolo am gasit blugi cu talie mai inalta in care sa incapa copilul cu tot cu pampers. Nu-mi place incaltamintea lor. Ah, si palarile, Doamne ce palarii frumoase au, cu doua fete!

  35. Hei, printeso, te-am admirat si inca incerc sa o fac. Ramai un om deosebit. Dar te-as respecta m mult daca ai trece inainte de textele publicitare semnul corespunzator. Inainte, nu dupa. E ca si cum ai incepe sa citesti o carte foarte buna sau sa te uiti la un film bun care te captiveaza si-ti place enorm ca in final sa afli ca… e de fapt reclama la nush ce tzoale/masini/you name it. Cred ca e un pic unfair pt ca ti-ai creat o reputatie. Eu nu am nimic impotriva publicitatii pe blogul tau. Bravo tie ca poti sa castigi bani din asta. Dar nu vreau sa fiu pacalita de povestile tale superbe ca sa ajung sa citesc reclame. Atat. Keep up the good work! Scrii tare bine 🙂

  36. Umm… Doar o notă pentru nemulţumirile de mai sus: în versiunea pentru mobil (cel puţin Android) nu apar cuvintele cheie, trebuie să treceţi pe versiunea pentru desktop ca să vedeţi eticheta „publicitate”.

  37. Salut. Sunt de acord cu cele spuse de Martina, eticheta „publicitate” ar trebui sa fie clar vizibila la inceputul postarii. Specific faptul ca nici pe un Phone nu este vizibil, in versiunea mobil, tagul de publicitate.

  38. Si mie mi se pare scump Mothercare in Romania, prefer Next (dar comandat pe site-ul din UK, nu cumparat de aici). Iar in ce priveste jucariile, sunt multe site-uri si magazine cu jucarii foarte frumoase, de exemplu ultima descoperire este http://www.educlass.ro, un site cu jucarii educative.

  39. Si eu sunt fan Mothercare dar mai mult pe partea de jucarii si alte accesorii decat pentru haine. Anul trecut am prin oferta la bucatarie de lemn si masuta de lemn cu trenulet. DAR…eu le comand printr-o prietena din UK care mi le trimite apoi cu Eastlines, cu o lira si ceva kg. Si sa va zic ce am patit: a comandat masuta si bucataria si niste accesorii pt bucatarie. Bun. A venit curierul cu 3 colete. Cel mic era rupt. Ea le-a oprit pe cele mari si l-a refuzat pe cel mic pe motiv ca e rupt si nu stia daca lipseste ceva sau nu. Dupa cateva zile se trezeste iar cu domnul curier la usa, cu 3 colete, 2 mari si unul mic. Ea ii zice ca il astepta doar pe cel mic. El da din umeri. Bun. Suna la ei, nimeni nu stia care-i treaba. Asteapta vreo 3 saptamani sa vada daca se sesiseaza careva, si pana la urma mi le trimite. Si asa m-am pricopsit cu 2 mese cu trenulet si 2 bucatarii de lemn, la 100 de lire bucata. Dublurile le-am facut cadou finutilor.
    Revenind la Mothercare, hainute de la ei cumpar mai rar, cand prind oferte sau gasesc ceva care imi face cu ochiul la pret bun, gen jachete fleece sau alte chestii, care de multe ori sunt la ‘Buy 1 get one half price’. Apropos de preturi, i-am luat din UK seturi 3 de maieuri de vara sau de 3 pantalonasi scurti de bumbac si 10 lire. Cateodata, am mai prins si la 1+1/2. Acelasi set care la noi costa 130 lei si pe care sotul meu l-a luat, in criza de timp, cu 65 lei la reduceri. Deci mai scump decat pretul intreg acolo.
    In schimb, sunt fan declarat Next. Iubesc hainutele de la Next, modelele sunt mult mai frumoase si calitatea e mult mai buna decat la Mothercare. Cred ca 80-90% din garderoba piticului e de la ei, incepand de la sosete, chiloti, maieri, bluze, pantaloni si terminand cu geci si caciuli. Ah, si sa nu uit de incaltaminte. F misto incaltamintea, si durabila in ciuda faptului ca multe nu sunt de piele. Iar cele pentru fetite sunt absolut superbe, Sofia ar avea de unde alege din multimea de pasarele, floricele si fluturasi…
    Iar partea buna…Next livreaza in Romania, comanda iti ajunge la usa in aprox. 3 zile lucratoare si transportul e gratuit daca depasesti 20 euro/ comanda. Cardul sa traiasca!

  40. si noi avem haine Mothercare primite cadou. inca nu am cumparat pt ca mi se par scumpe. ar fi util sa faca reduceri f mari, asa cum fac cei de la Chico.

    in fine, calitatea e buna, materiale bune, similare cu cei de la tesco, nu se labarteaza, raman ca noi. prefer momentan tesco pt ca sunt ieftine, dar musai facuta comanda mare sau cu cineva pt ca transp e scump.

  41. Eu sunt fan Mothercare si am niste seturi de salopete care au trecut deja pe la 4 copii (doi ai mei si restul pe la prietene) si inca arata ok pt a fi purtate. Sunt intr-adevar scumpe si in ultima perioada nu prea ne-am mai permis sa cumparam de la ei, dar chiar apreciez calitatea lor.
    Mai au niste paturici cu gaurele f subtiri. Eu le-am folosit intens cand cei doi mici ai mei au fost bebelusi. Unul din patuturi este inca folosit de cel mare (4 ani) si arata ok probabil va trece in posesia celei mici intr-un an maxim.
    Cat despre fixatii, amandoi copiii mei au o obsesie pentru paturici pufoase. Nu pot dormi daca nu au una pe care sa o puna sub cap, langa obraz .. Le cara peste tot prin casa si uneori mai sterg si cu ele pe jos (ei nu eu :D) si placerea cea mai mare este cand se cuibaresc la mine in brate si isi pun paturica pe ei si eu le citesc . Cand plecam in vreo excursie fereasca sfantul sa plec fara paturici la mine; ar fi jalea lumii. Am noroc ca amandoi sunt responsabili si au grija de ele sa nu cumva sa le uite :)))). A trebuit sa le duc si la gradinita cate o paturica pufoasa si in felul acesta le-a fost mult mai usor sa doarma acolo .

  42. Bravo, se pare ca vreti sa va cresteti copilul pentru a deveni un adult independent si responsabil!
    Dar daca veti continua astfel, adica sa cedati in fata copilului pentru ca „un ciocan imaginar mi se izbește de cap în mod repetat și creierul îmi iese pe nări, gata prăjit”, fara a-l invata corect cu privire la procesul decizional, veti obtine exact opusul, si anume un copil mofturos!
    Ideea este sa aveti rabdare odata si odata si sa cautati impreuna argumente pro si contra (indiferent de subiect) pentru ca, la inceput impreuna cu dvs., apoi singur sa poata lua decizia corecta.
    Argumentele si logica nu trebuie sa lipseasca din educatia unui copil!
    Daca cedati, data viitoare se va intampla la fel si, in final, peste ani, in loc de un adult independent si care poate lua decizii corecte, sanatoase, acesta va deveni un adult frustrat si neadaptat, caci cei din jurul lui nu ii vor suporta toanele doar pentru ca asa vrea el!

    • Of, nu discutia despre toane, nu din nou, nu mai poooot cu discutia asta! 🙂 Daca aveti timp, va rog, cititi si din posturile mele mai vechi, veti gasi pledoarii consistente despre cum crestem noi copii independenti si care poate lua decizii corecte.

    • Orice adult ar fi bine sa fie responsabil in primul rand fata de el – si nu ai cum sa ajungi la stadiul acesta daca nu stii sa faci alegeri pentru tine. Prima data alegi, abia apoi decizi.

      Cred ca acesta este unul dintre cele mai frumoase, bune si utile daruri pe care le putem face celor pe care-i iubim (mai mici si mai mari) : sa le dam posibilitatea sa faca alegeri – mai mici sau mai mari:)

      Iar despre ce inseamna un „adult frustat si neadaptat” … cateva mesaje scrise pe un blog spun multe despre cel/cea care le-a scris:)))

  43. Super faza cu ciocanul :)) am ras zgomotos cat asteptam la medic si se uita lumea ciudat la mine. Eu si in facultate aveam in pulover verde preferat pe care il purtam cuorice oriunde si nu il spalam ca sa nu trebuiasca sa astept sa se usuce :)) Din pacate s-a gaurit si a trebuit aruncat

  44. Eu am trecut pe aici sa-ti zic ca mi se pare genial felul cum ai imbinat utilul cu placutul. Am vrut sa o fac de cand am citit articolul dar eram la servici si nu imi place sa scriu de pe telefon si recunosc ca m-am gandit ca toata lumea o sa-ti spuna asta. Acum, citind si articolul de azi si comentariile de mai sus, ma gandesc ca nu va fi totusi de prisos sa-ti zic bravo! Good job! You should do this for a living! 😉 😛

  45. No, reclama /nereclama mie mi-a placut atat de mult cum ai scris si poza cu pantalonii astfel incat, in putinele mele ore de somn am visat pantalonii cu trandafir. M-am trezit relaxata! 🙂 Nici un banner sau reclama TV nu puteau face asta. Deci cineva merita un BONUS – nu eu. :);)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *