A ierta: A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vedera vina, a nu mai considera vinovat pe cineva.
Un gînd nebun azi: ce-ar fi să nu mai simțim nevoia să iertăm? Să mergem mai departe atunci cînd cei pe care-i iubim greșesc fără să le atragem atenția, lor și nouă, că îi absolvim de greșeală? Să trecem peste ce nu merge uns, să zîmbim și să rămînem la ce merge? De ce e nevoie să găsim mereu vinovat, chiar și numai pentru a-l ierta, că așa sîntem noi, nespus de buni?
Știu ce veți spune, ce am spus și eu 35 de ani din viața mea: păi cum, omul trebuie să știe că a greșit, doar așa învață să facă ce trebuie, e important să-i arăt că m-a rănit și să-i subliniez că-l iert, ca să știe că mi-e dator să facă bine data viitoare.
Anul acesta, între părăsiri, îndoilei, spitale și o înmormîntare care m-a năruit, am înțeles că nu-i nevoie să ierți. Nu ajută la nimic nici măcar să te gîndești la asta. Nu există scor în iubire, nici datorii. Ori iubești cu totul, ori nu mai iubești și gata.
Un om care te iubește, pe care-l iubești și care te rănește nu are nevoie să fie pedepsit, nici absolvit de pedeapsă, nici n-ar trebui să fie vorba despre așa ceva între oameni care se iubesc. Un om care te iubește știe cînd a greșit, probabil n-a făcut-o cu intenție, ci pentru că n-a avut încotro, din diverse motive. Nu-l va ajuta cu nimic să-i spui te iert, adică aș putea să te pedepsesc, dar aleg să n-o fac, pentru că așa-s eu, bun la suflet. Mai mult l-ar ajuta să nu diseci greșeala lui, să treci elegant mai departe. Sigur, e greu să faci asta, dar cred că merită. Am avut nevoie de mai bine de trei decenii pe lume, multe relații eșuate, puține funcționale, multă durere, regrete, resentimente, ca să înțeleg asta.
M-a întrebat un om bun azi cum am făcut să repar relația cu tata. Nu am reparat-o, el a murit înainte să-mi dea șansa asta, dar am reparat felul în care am simțit față de el. Am renunțat să-l mai iert, să mă mai cert cu el în capul meu. L-am îmbrățișat pur și simplu, cu tot ce a fost și ce mi-a făcut, cu lipsa lui care m-a schilodit, cu ne-iubirea lui. De ce să-l iert pentru ce e? Nu a avut niciodată nevoie de iertarea mea, care nu făcea decît să mă doară și pe mine.
Alt om bun m-a întrebat tot azi cum am reparat relația cu mama mea. M-am gîndit cîteva secunde, și i-am dat același răspuns: am încetat să mai simt că o iert. Fără regrete, fără resentimente, doar acceptare și iubire.
O cititoare mă întreba acum cîteva săptămîni cum rezolvăm noi conflictele în cuplu. Nu știu cum face omul meu să mă suporte și să mă iubească așa cum sînt, eu însă asta fac: nu-l iert, nici nu mă gîndesc la asta, am uitat că există acest concept. Spune sau face ceva care îmi displace și mă rănește, îi spun cum mă fac să mă simt faptele sau vorbele lui, îi spun și ce m-ar ajuta mai mult, și merg mai departe. Îl iubesc, nu iau în calcul să-l pedepsesc pentru nimic, deci de ce l-aș absolvi de ceva ce nu există? Nu ne pedepsim copiii, dar ne pedepsim între noi, dar numai puțin, că ne place mai mult să iertăm? Nu e o joacă de copil asta? O joacă dureroasă, așa simt eu. Ne mai spunem uneori Te iert unul altuia, apoi ne umflă rîsul pe amîndoi. Un Îmi pare rău e atît de mult mai sincer şi mai eficace.
Cea mai bună prietenă a mea nu a fost cu mine anul ăsta, în cel mai greu moment al lui, care a durat multe zile. Sigur c-aș fi putut s-o iert, dar n-ar fi ajutat la nimic să simt, să-i spun și ea să audă asta. Am ales să merg mai departe, să îi spun c-aș vrea să fie mai mult alături de mine. A înțeles, acum e. Am încredere că o să fie și mai departe.
Pe copii nu-i iert cînd mă storc de puteri, cînd fac ce îi rog să nu mai facă. Nu e nevoie să-i iert. Îi privesc cu iubire sau dimpotrivă, le spun că mă deranjează purtarea lor, ei uneori se opresc, alteori nu. Ce strîmb ar suna să spun copilului meu te iert, de parcă l-aș crede pasibil de pedeapsă pentru simplul fapt că e copil.
Gîndiți-vă la asta cînd aveți o clipă de liniște. Știu că sună straniu, poate nici n-am reușit să explic eu prea bine. În mintea mea e limpede, abia azi s-a limpezit, desi sufletul meu simte în direcția asta de ceva vreme. A fost nevoie de un drum la Cluj, multe îmbrățișări cu oameni noi și cîteva întrebări de la ei să pun în vorbe asta. Știu că e greu de ingerat. Probabil nu e întîmplător că azi, în ultima zi din anul 35 al vieții mele, am putut scrie coerent despre asta.
Vă trimit toate gîndurile mele bune și vă doresc o viață lipsită de resentimente și regrete.
Frumos! Adevărat! Multumesc!
Fix asa. Am 26 de ani si de vreun an nu mai pedepsesc si nu mai iert. Merg mai departe. Nu ma mai uit inapoi si ma bazez pe ce simt. Iubesc pe cineva si il vreau in viata mea? Prea bine, asa sa fie. Pentru ca si eu gresesc si nu imi place sa fiu pedepsita, iar atunci cand sunt iertata simt cumva ca ma apropii de finish, ca mi se termina greselile. Ca vo
Eroare.
*ca vo
Absolut! Ma bucur Ioana ca ai ajuns la echilibru relativ repede, mie mi-a luat ani buni. Ani in care m-am consumat nervos pentru nimicuri, m-au imbatrinit si m-au micit in ochii mei… Eram un om care tinea ura si dezgropa toate frustrarile la fiecare cearta, si nu vedeam ca eu gindesc prost, de vina era oricine ma provoca. Mi-am gasit echilibrul, asa cum zici cu atita talent, pun la spate orice suparare, uit si merg inainte hotarita sa nu las nici-un pitic sa ma deturneze. Viata mea e mai bogata acuma, am cistigat dragoste neconditionata. Pentru ca eu nu mai conditionez…
Off topic – este o intirziere destul de mare (ore) intre publicare noului articol pe serverele din America fata de Romania, poti sa faci ceva? Cu link de pe alte bloguri vad noul articol, direct accesat site-ul, nu….
Iertarea nu este indisolubil legata de actiunea de a o si face publica. Nu este nevoie sa iti trimbitezi iertarea pe strada sau in piata. Daca nu iertam, in general, vom dori sa ne razbunam cumva pe acea persoana ce ne-a facut rau, real sau imaginar. Deci mintea noastra, in loc sa se elibereze de o povara, va macina in fel si chip la tot soiul de planuri de razbunare, animata in plus si de dorinta murdara de a le pune in aplicare. Iertarea ne face sa dam la o parte aceste mecanisme si sa fim de fapt, mult mai liberi.
Mai exista un aspect subtil al iertarii, cind o facem din toata inima, cu sinceritate, Dumnezeu preia automat problema si atunci, daca va fi cazul de pedeapsa, va fi servita la modul, viata si timpul potrivit.
Oricum, mi se pare foarte interesant acest pasaj din rugaciunea Tatal Nostru: „Si ne iarta noua greselile noastre, asa cum si noi iertam greselile celorlalti”… prin urmare ni se spune clar ca vom avea parte de exact atita iertare cita am oferit si noi la randul nostru.
Un alt aspect este cel legat de propriile noastre greseli si erori. Si aici este de preferat, ca in loc sa ne simtim foarte vinovati, si sa dam din colt in colt, sa ne iertam complet, noi pe noi insine, dar simultan sa nu mai repetam acele greseli, pur si simplu. Daca te ierti si repeti constant greselile din trecut si nu poti sa iti schimbi comportamentul rau, deviant, ai o problema, ce ar fi bine sa ti-o rezolvi prin introspectie.
Detasarea si iertarea merg mina in mina, dar asta nu exclude actiunea.
Inteleg ca astazi este ziua ta de nastere, prin urmare iti urez simplu la multi ani, sa fii fericita alaturi de toate persoanele drage si apropiate tie, sa intilnesti multe bucurii si oameni deosebiti.
A ierta înseamnă a te plasa pe o poziţie superioară şi a-l plasa pe celălalt pe un loc inferior.
Şi da, mi-a luat şi mie mult să diger asta.
La multi ani, Ioana, si-un an cu mai putine incercari! Le-ai facut fata cu brio, ne-ai povestit frumos despre ele, dar iti doresc si un pic de pauza, liniste, calatorii 🙂 te citesc cu drag
La multi ani, Ioana. Multumesc pentru emotii, pentru cuvinte, pentru curiozitati, intrebari, raspunsuri, pentru carte , pentru comunitate, pentru blog… pentru toate.
A ierta înseamnă…a ierta cu tot sufletul,nu doar cu titlu declarativ.
Poate mi se pare mie,dar ce spui tu mi se pare mai mult trecut cu vederea/ignorat și trecut mai departe de bună voie și silită de împrejurări.
Eu comunic,spun ce m-a deranjat sau chiar durut,ascunsul gunoiului sub covor mă îmbolnăvește.
Mai am de lucrat la capitolul iertare,am tendința de a păstra o oarecare distanță față de cei care m-au rănit.Inseamna așadar că nu i-am iertat cu adevărat sau că nu mă arunc din nou la mâncarea care mi-a făcut rău?
Nu uit niciodată să imi cer iertare,nu pot dormi dacă am supărat pe cineva.
La mulți ani,Ioana!
La multi ani binecuvantati, Ioana! Ai foarte mare dreptate…cred ca daca am incerca si noi toti asta nu am mai avea nici asa multi copii raniti de actele parintilor si astfel am ajunge sa avem in viitor adulti mult mai buni, sinceri si fara atatea frustrari.
http://www.elefant.ro/carti/religie-spiritualitate/spiritualitate/a-iubi-inseamna-a-ierta-157983.html
O carte care merita citită. Și dacă tot vorbim de iertare și acceptare,recomand :”Se întorc morții acasă „-Cornel Constantin Ciomīzga.
Galerie foto
,,Omul vechi de-ar şti să moară, înainte de-a muri, atunci, când ar fi să moară, omul nou n-ar mai muri’’
Sunt de acord cu Cristian. Nu prea exista iubire, acceptare sau detasare fara iertare… Cam asa sunt mecanismele dupa care functionam noi, oamenii. Faptul ca fiecare apoi la randu i „traduce” aceasta experienta a iertarii in diverse acte cu subiect si predicat real sau imaginar, cu (re)trairi de sentimente contradictorii sau mai putin, cu furtuni si haos, gol si plin, e o experienta intima pe care, da, fiecare e bine sa si-o rezolve cu sine. Cu Dumnezeu. Cu cei care conteaza, pentru mai binele lui. Iertarea e iubire, e acceptare, e imbratisare, e un noian de lacrimi si un hohot de ras, e…uitare! Iertarea e inima buna.
Eu mai astept pana maine pt lma?.
Dincolo de cum ii spunem insa, ma bucur ca te bucuri cu inima usoara?. Despre asta era vorba in fapt;).
Ultima zi din cei 35 de ani?Va fi in curand ziua ta,am inteles bine?:)Sagetatoare?:)
(Ca si mine?:)
Nu m-am gandit niciodata la asta, dar nici eu nu spun niciodata „te iert”, poate pentru ca suna prea arogant. In schimb spun foarte des „imi pare rau” si „nu sunt suparata”. Si o spun din toata inima, pentru ca nu sunt niciodata suparata mai mult de 5 minute, si dupa inca 10 minute uit si motivul. 🙂
La multi ani printesa, sa continui sa scrii articole minunate care sa ne indemne sa facem pui si sa-i crestem sanatos!
Nu m-am gandit niciodata la asta desi a venit de la sine…
Raman la parerea ca esti putin trista. Aniversarea nu mai e un motiv de bucurie…am exact varsta ta si simt la fel. Cat despre iertare…este un percept biblic si, ca tot restul, greu de indeplinit.
Nu sunt de acord cu aceasta perspectiva absolut deloc. Avem nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu, din partea celor dragi, din partea celor carora le gresim si la randul nostru trebuie sa invatam sa iertam pe cei din jur. Iertarea reface relatii, ne ajuta sa realizam ca nu suntem perfecti, ca ranim si ca avem nevoie de restaurare, ne invata sa punem sentimentele celuilalt mai presus de ale noastre.
Unul dintre modurile prin care iti arati dragostea este ca iti ceri iertare….si ca ierti. Astfel cum ai putea avea un caracter din ce in ce mai frumos?
Eu vad altfel lucrurile. Daca ma supar, inseamna ca-mi pasa. De persoana respectiva, de relatia dintre noi. Daca nu m-as mai supara, ar insemna ca nu-mi mai pasa de persoana respectiva si de sentimentele noastre unul fata de cealalalt. Implicit daca m-am suparat, la un moment dat iert. Sau trec peste. Nu prea uit, insa, aproape nimic din fazele care m-au suparat. Fie ca e vorba de sot, de prietene sau de parinti.
Dar nu cred ca ignorarea motivelor de suparare are vreun efect pozitiv vreodata. La un moment dat se aduna si rabufnesti.
La mulţi ani !
Adevarat graiesti, si mie imi e greu sa trec de asta, am avut un an greu, dar cel care va veni va fi mai bun. Imi doresc sa te cunosc, sa stam de vorba, sa ma inspiri mereu
Daca nu citeam postarea ta acum nici nu stiam ca suntem normali, adica sotul meu si cu mine. Noi asa mergem inainte de-o viata, de 43 de ani fara sa auzim acele cuvinte care , normal, ne vor fi durut daca le-am fi spus. Am trecut mai departe si doar atitudinea ne-a impacat mai devreme sau mai tarziu. Am inteles din viata ca fara sa facem greseli nu este posibil ca nu suntem perfecti.
Mai in gluma , mai in serios, doar Dumnezeu iarta, noi nu avem putere s-o facem.
Ca sa putem simți o emotie ca iertarea este absolut necesar ca mai întâi sa simțim acceptarea…nu ai cum sa ierți ceva sau pe cineva fără ca sa accepti!Si cred ca din moment ce dobândești puterea acceptarii,a tuturor lucrurilor oamenilor, puterea acceptarii de sine care este poate cea mai importanta te vei simți asa eliberat incat nu știu cu ce te.ar mai ajuta iertarea ca pana la urma a te ierta sau a ierta este ca și cum te absolvi sau absolvi pe cineva de o vina…nu știu cat reușesc sa exprim de bine ceea ce vreau sa spun,important este de știut ca fără acceptare nu poate sa existe iertare, iubire etc.
Te citesc de multi ani. Blogul tau a devenit un drog pentru mine.Cu fiecare zi care trece constat ca te maturizezi si devii un exemplu, chiar si pentru cei mai in varsta. Acest articol m-a impresionat placut si m-a facut sa-ti scriu pentru prima oara.
La multi ani! Multe bucurii si sanate iti doresc alaturi de cei dragi!
Cred ca atunci cand ierti o persoana, urma oricum ramane, pentru ca o ierti pentru o fapta care probabil te-a deranjat sau o greseala facuta. Oricat ai vrea sa uiti un antecedent, indiferent de cat de mic ar fi fost, nu prea poti. Cred ca daca incerci sa-l previ, e mult mai bine. Pana la urma, atunci cand ierti o persoana, doar faci un gest pentru ca aceasta sa nu se simta vinovata de o fapta facuta, dar nu se schimba (aproape) nimic asupra ta.
La multi ani!!!
LA MULȚI ANI!
Ioana, pare frumos ce scrii doar ca nu e mereu asa de simplu. Sau este atata vreme cat cele cu care ne-au ranit cei pe care ii iubim nu trec un anume prag. Dincolo de el e cam greu sa treci peste si sa zambesti …Rana ramasa trebuie vindecata cu ceva, iertarea e posibil sa fie o varianta pentru unii…
La multi ani plini de intelepciune si de realizari pe toate planurile ! Viata sa-ti fie condimentata cu toate bunatatile lumii !
Dar oare cel care a gresit nu are nevoie sa simta ca fost iertat?
Eu am nevoie sa simt iertarea celui caruia i-am gresit. Cred ca doar asa pot merge mai departe, sanatos, in relatia respectiva. E adevarat ca iertarea asta nu trebuie sa fie explicita si exprimata prin sintagma (uneori, aparent aroganta) „da, te iert”. Iubirea (neconditionata) aratata in continuare reprezinta si ea o forma a iertarii.
Frumos articolo.La mulți ani,Ioana!
Religia noastra se invarte in jurul conceptului de pacat(vina)-iertare. Ne este atat de repetata ideea asta sub atatea forme incat devine parte din noi.
Exact asta nu intelegeam eu cand eram copil, de ce se incurajeaza pacatuitul? Ca de fapt de asta e vorba: gresesti, iti pare rau, te caiesti si esti iertat, rinse and repeat. Intre timp am crescut si mi-am dat seama ca totul e o prostie.
Draga Ioana La multi ani! Esti minunata si rezonez cu tine la 99% din idei si te admir sincer pentru modul atat de frumos si firesc in care iti cresti copiii, esti pentru mine o sursa de inspiratie in fiecare zi smile emoticon. Vroiam de mult sa iti propun o dezbatere, cu articolul acesta mi-ai intins o manusa :): spune-mi tu mie daca un om extrem de drag tie…ba si mai mult doi oameni dragi, doi oameni carora le-ai datuit tot ce aveai mai bun si mai de pret (timp, copii, iubire neconditionata ) isi unesc fortele sa iti clatine lumea, sa iti „traga presul de sub picioare”, folosesc tot ce tu naiva si credula le-ai daruit, drept arme impotriva ta si mai mult decat atata raman aproape de tine sa iti zambeasca in fiecare zi mieros inainte sau dupa ce si-au consumat „tradarea” , sa te monitorizeze si sa te asigure ca totul e doar in imaginatia ta, si fac asta luni si inaite si mai rau…chiar si dupa ce tu ai aflat de faptele lor, chiar si dupa ce tu esti la pamant…nimic nu-i misca si nu-i opreste sa te umileasca sa te faca sa te indoiesti de tine si de instinctele tale sanatoase…spune-mi tu draga Ioana …cum treci peste toate astea…cum mergi mai departe cu sufletul gol? Poti oare sa mai iubesti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, sa imbratisezi, sa ierti…poti oare sa mergi mai departe cu rani adanci pe suflet …poti sa „Let GO ” asta poti face cred, dupa un timp, dar cum ramane cu iubire…cum ramane cu increderea…cum ramane cu prietenia si apropierea dintre oameni? M-ar ajuta tare mult cateva ganduri sau sfaturi de la tine sau de la cititoarele tale care au traiti si ele asa ceva. Multumesc mult, Ioan draga, la 36 de ani…adica 30 smile emoticon iti doresc sa ramai mereu asa frumoasa la suflet, efervescenta, iubitoare si cu drag de oameni, si mai mult iti doresc ca oamenii dragi tie sa nu te dezamageasca nicioadata! Daruieste…si vei dobandi..cred inca in indemnul parintelui Nicolae Steinhardt, chiar daca „daruitul” asta al meu m-a lovit ca un tunami frown emoticon, inca imi doresc sa inteleg de ce oameni carora le faci si le doresti doar bine iti intorc tot raul din lume.
La multi ani, Ioana!
Pare sa aiba sens ce zici tu aici!:)
frumos spus ..totusi noi trebuie sa iertam asa cum ne iarta Dumnezeu pe noi, pentru ca gresim mereu din cauza imperfectiunii (pacatul asta inseamna : „a rata” în sensul de a rata o ţintă, de a nu atinge un scop sau un obiectiv ori de a greşi calea ) adica: fara sa reprosam acest lucru, fara sa pastram ranchiuna si resentimente ,fara a „contabiliza” greselile celuilalt, efectiv sa le uitam si sa mergem mai departe …A ierta inseamna a trece cu vederea vina sau greşeala cuiva; a nu mai fi supărat pe cineva care a greşit, a renunţa la orice pretenţie de compensare. Biblia spune ca „iubirea acopera o multime de pacate ” (1 Petru 3:8) .Din iubire Fiul lui Dumnezeu a acceptat sa se nasca pe pamant si sa moara pentru noi ,pentru iertarea pacatelor noastre si nu este iubire mai mare ca si aceasta…tot din iubire iertam si noi persoanele dragi din viata noastra: rudele, partenerul /a ,copiii ,colegii ,vecinii…la urma urmei il iertam pe aproapele nostru daca vrem sa ne fie si noua iertate pacatele sau greselile pentru ca asa ne-a invatat Isus in rugaciunea „Tatal nostru” si pentru inca un motiv : neiertarea, ura sau ranchiuna ne face rau si noua ,fizic si psihic…si celorlalti …
🙂