Cum m-a ajutat Noica să nu înnebunesc când aveam copii mici

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Intrarea copiilor în viața mea a deschis o poartă spre o lume populată de cele mai neașteptate îngrijorări și frici din care nu cred că o să mai pot ieși vreodată cu totul. După nașterea primului copil am început să mă tem de câini și să văd în toate animalele un potențial pericol, am început să mă tem de vânt, de praf, de iarbă cu insectele ei, de oamenii (care erau toți potențiali purtători de boli; da, sunt ipohondră) care se apropiau de noi. Am început să mă tem și să îmi pun problema morții mele. AȘ fi vrut să pot proteja total mica ființă de care eram responsabilă iar imposibilitatea faptului mă măcina.

Când primii doi copiii au început să descopere lumea cu ajutorul gurii și mai ales când a început explorarea în patru lăbuțe prin casă am descoperit un nou prag al anxietății. De pe la 8 luni când au început să se miște independent prin casă și să bage în gură și obiecte care nu erau ale lor și care nu puteau fi controlate și dezinfectate mereu (cum ar fi papuci sau pantofi) am trăit un chin nou: simțeam că înnebunesc când îmi vedeam bebelușul că bagă în gură ceva neautorizat de mine sau când cineva intra încălțat în casă. Vedeam alb în fața ochilor, simțeam că îmi explodează creierul. Și se întâmpla de zeci de ori pe zi, mai ales că nu eram în casa mea și nu puteam să organizez lucrurile numai după voia mea.

Pe de o parte mă opuneam asiduu explorărilor de acest gen și pe altă parte curățam obsesiv. Ambele activități mă sleiau pentru că mă opuneam unui instinct natural. Și mă tot întrebam: de ce? DE CE a făcut Dumnezeu etapa asta de dezvoltare așa? De ce bebelușii bagă în gură TOATE lucrurile pe care le întâlnesc? De ce trebuie să mănânce toți microbii din jur?

Și am primit răspunsul printr-o amintire din ”Scrisori despre logica lui Hermes” de Noica (pag 70-71, editura Cartea Românească, 1986):

”Se întâmplă că întreg realul, cu divin cu tot, este în fond un silogism: se întâmplă anume o trecere a mediului extern în mediul intern.

O asemenea trecere ni se va părea a fi însăși lucrarea esențială a spiritului, care transformă tot ceea ce este ”exosomatic” în ”endosomatic”. Procesul acesta este efectiv întâlnit pretutindeni. Așa cum s-a spus de către biologi că marea cea sărată, în sânul căreia a apărut viața, a fost preluată și inclusă de mamifere în sângele lor, care este acum ca și o hrănitoare mare lăuntrică, la fel se poate spune că divinul, în religiile tribale prin asimilare a totemului și în religiile superioare prin împărtășire și împărtășanie, se preface în substanță lăuntrică a credinciosului și că legile juridice și morale, exterioare insului cum sunt, pot sfârși prin a fi la un moment dat norme interioare…”

Este vorba despre trecerea mediului extern în mediul intern. Deci puii de om, care sunt noi pe Pământ, încearcă să interiorizeze mediul extern pentru a deveni parte din lumea asta. Și fac asta nu numai prin cunoașterea senzorială, asimilând informație, dar și prin autocolonizare cu microbii din jur pentru a ajuta sistemul imunitar și sistemul digestiv să se formeze tot ca parte a acestei lumi.

Când a început faza asta la al doilea copil eram ceva mai liniștită pentru că eram în casa mea pe munte, iar praful, pământul și toate obiectele mi se păreau mai curate decât în oraș. Și tot atunci am avut revelația asta și m-am calmat de tot.

La al treilea copil nu am mai avut nici un stres. L-am lăsat să bage în gură tot ce a vrut și nu avea potențial de pericol de înecare…ba chiar după un timp, când am văzut că e capabil să scuipe, l-am lăsat să bage în gură și pietrele din grămada de pietriș din curte. Ceea ce cu câțiva ani în urmă mi s-ar fi părut de neimaginat.

Cu ocazia asta am descoperit și un banc care îmi place mult: O mamă povestește: la primul copil, dacă băga în gură pământ, intram în panică, chemam salvarea sau mergeam la urgență. La al doilea copil, dacă băga în gură pământ, sunam pediatrul să îi cer sfatul. La al treilea, dacă îl vedeam că bagă în gură pământ, mă întrebam dacă mai trebuie să îi dau mâncare. Cam așa și eu.

Alina

Sursa foto: mamă stresată via Shutterstock.com

Pin It

19 Comments

  • Marina spune:

    La 1 an si doua luni ai baiatului ne-am internat la Matei Bals dupa ce micutul a avut repetate scaune moi, cu sange. Petrecusem o zi in curtea bunicilor si pe malul paraului de langa ea si, pentru ca eram luata in vizor ca fiind prea stresata cu spalatul mainilor celui mic, in ziua aia am relaxat procedura. Am avut doua internari a cate 5 zile, cu antibiotic, branule, perfuzii, regim, medicamente inutile si disconfortul major al impartirii salonului cu alti 3 copii si mame. La cea de a doua internare am optat pt un salon privat, dar am dat peste un medic care sustinea ca laptele din sanii mei e responsabil de starea copilului. Analizele nu au indicat un virus sau bacterie anume. Sunt 2 ani de atunci si nu a mai avut vreo problema asemanatoare, dar am ramas cu o spaima zdravana, iar acum fetita de 4 luni ma reinitiaza pe acest traseu. Sunt decisa sa nu dezinfectez, asa cum procedam cu baiatul, ci doar sa spal cu apa si sapun jucariile si mainile ei, de cate ori simt ca e cazul. Sunt multi factori in ecuatie, norocul e printre ei, dar spalatul extrem si dezinfectatul cred ca doar amana un episod ca cel trait de noi la Bals.

  • Carla spune:

    Pfoai.
    Adică ce știe toată lumea și anume că așa cunosc cei mici lumea, așa experimentează și se adaptează. Nu-i nevoie de filosofie, pe bune.

    Sau stai, ăsta se voia un comentariu mai elevat la postarea Ioanei legată de tot ce gusta Sof?

    Aha, m-am prins.

  • Andreea spune:

    Pe mine m-a ajutat celalalt Noica, fiul lui, Rafail Noica 🙂

  • Nu cunosc inca „stresul” de a avea un copil mic de crescut. Doar ca as vrea sa fiu pregatit mental cand v-a veni acest moment. Am sa incerc ceea ce ai incercat si tu.

  • Ale spune:

    Eu stiam un alt banc,pe aceeași tema:La primul copil scapa daca scapa suzeta din gura,o iei o sterilizezi de 3 ori înainte sa o dai din nou,la al doilea copil,scapa suzeta pe jos o speli si i-o dai la loc,la al treilea iei suzeta din gura câinelui si o bagi in gura copilului!

    • Ina spune:

      Alina, esti simpatica foc! 🙂
      Felicitari pentru articol, e amuzant !
      Pare foarte interesanta cartea de care vorbesti, as vrea sa o citesc.
      Apropo de chestii pe care le baga cei mici in gura: eram ieri la niste prieteni, la cina. 4 familii, 5 copii, cel mai mic 1 an si 5 luni, fratele lui 3 ani si 4 luni, 2 fetite ( 2 ani si 6 ani ) ,iar cel mai mare 7ani.Copiii au mancat mai repede decat noi, adultii. Si bineanteles ca au inceput sa se foiasca, cel mic arunca mancare pe jos( in semn ca e satul), cel mai mare a zis ‘ multumesc pentru masa’ si apoi o privire luga, care insemna’ as cam pleca de aici’. Ca sa le gasim o activitate in liniste cat de cat ,si sa-i implicam pe toti in joc le-am dat un puzzle cu numere si animale( Trenuletul numerelor) .
      Le-am spus celor mari sa -i ajute pe cei mici. Bun pana aici. Numai ca micutul de un an si-un pic, baga in gura tot ce aranjau cei mari pe podea . La un moment dat nu gaseu 5-ul. Il molfaia la greu, l-am scos la timp cat sa se mai observe numarul( piesele erau din carton mai moale asa). Nu avea intentia sa-l inghita cu totul , doar il gusta.
      Mie mi-a fost mereu frica de treaba asta, sa nu se inece cu ceva si daca nu reusesc sa-l salvez?Daca nu am timp?Daca nu stiu sa fac manevra corect? ( Apropo, cred ca toti parintii ar trebui sa faca curs de prim ajutor).
      Fetita unei prietene 1-2 ani , a inghitit o moneda , era singura in camera, moneda cazuse dintr-o geanta probabil pe canapea.
      A fost o sperietura mare de tot, mama ei a salvat-o, isi schimbase deja culoarea. Salvarea probabil nu ar fi avut timp sa ajunga.

    • Ina spune:

      Ale, superb banc ! :-)))

    • s spune:

      Sau trimiti pisica sa aduca suzeta.

  • CR/ST/AN spune:

    Nu este doar o cunoaștere senzorială, poarta către Realitate la bebeluși se închide lent, abia cand Fontanela e complet osificata ; până atunci încă au conexiunea cu Divinul. Și nu, împărtășania nu aduce in interior nimic, e doar un ritual mort inventat de oameni.

    Doar cei ce se nasc din Duh, a doua oară, in timpul vieții experimentează Divinul in mod nemijlocit și spontan.

    Dar asta nu presupune să trăim flower-power fără a avea atenția focalizată ca o rază laser pe bebe/copil.

    • Ina spune:

      Superb comentariu, CR/ST/AN 🙂

    • Ana spune:

      Eh, Cr/st/an, Noica a fost un fraier!

    • IQ spune:

      Si cum ne nastem din Duh, Cr/st/an?

      • CR/ST/AN spune:

        Nu revin la comentariile din trecut, astăzi însă am ajuns aici aproape instantaneu, pe pilot automat.

        Nu îmi dau seama dacă întrebarea este zeflemitoare sau inocentă. Am condus vreo 10 ore și sunt un pic obosit.

        Dacă ai dorința sincera de a găsi ce cauți, dacă ai căutarea Adevarului zidită în tine atunci sunt convins că vei reuși.

        Vestea bună este că nu doare absolut deloc și durează practic o secundă; nu e ca la maternitate. E relativ greu de ajuns la acea secundă.

  • o femeie spune:

    No ca mamaia a crescut 4 nepoti (eu eram cea mai mare) si a avut verile si altii sub aripa (de la surori). Si fara Noica 🙂 . Probabil ca la primii ei copii ( la 20 ani) s-a gatit ca vai, o mancat pamant, dupa aia…. o ridicat din umeri si mers mai departe, linistita ca are burta plina 😀 .

    Eu am facut copil la batranete, avui suficient timp inainte de sarcina sa captez zeci de frici si paranoi. Una a fost cu mizeria de pe jos. Pana cand… mi-am prins copilul ca lingea papucii de casa: sa plang sa rad si sa tip in acelasi timp si peste ceva timp au inceput amintirile din copilaria mea timpurie cu dude de pe jos, cu mancare scapata si recuperata pe la ceilalti verisori etc.
    Acum dupa ce citesc despre gradinarit si permacultura ba chiar gasii legatura intre o bacterie mycobacterium vaccae des intalnita in pamant si starea psihica si ma gandesc daca nu cumva si eu as avea nevoie de o gura de pamant.

    • Ina spune:

      Doamne , ‘ O FEMEIE’, am ras o tura buna ! :-))
      Adevarul este ca intoarcerea la natura este salvarea , mie mi-ar trebui o remorca de pamant, nu o gura :-)) .
      Ce fain era cand mancam dude..( mersi ca mi-ai trezit amintirea asta). … Bunicii nu aveau dud, in schimb vecinii de pe ulita , chiar casa de vis-a-vis , aveau, pe langa copiii de varsta noastra ( cool :-)), un dud imens, imens. Care facea niste dude negre delicioase. Bine ca noi incepeam sa le gustam de cand erau inca verzi. Apoi rosiatice, apoi negre si mari si dulci. Sigur ca ne urcam in dud toti copiii de pe ulita, sa le culegem curate si noi-noute.
      Dar cate nu am mancat si de pe jos, pline de ce-or fi fost.. noroi in cel mai bun caz. Dar pot sa bag mana in foc ca au fost si gainati de pui si balega de bivol( pe acolo treceau bivolii si vacile spre pasune ).Copiii mai mici, care nu se puteau urca in dud, mancau ce scuturam noi.
      Copilarie a la Creanga… Acum platim bani frumosi sa aiba si copiii nostri parte de experienta unei vieti simple, printre animale si pomi , sa atinga o capra sau sa vada pui de iepurasi abia nascuti.
      Noi le aveam in fiecare vara, 3 luni de vacanta mare . + Bunicii care ne iubeau ca pe ochii din cap, si ne erau mai dragi ca parintii uneori .
      Scuza daca am dat-o in off topic, Ioana:-)…
      O seara minunata tuturor ! Si pofta buna care ce poftiti la cina 😉

      • o femeie spune:

        Ino, eu langa copil mi-am retrait copilaria timpurie, mi-am reamintit-o, de fapt revazut-o cu alti ochi. La mine copilaria s-o terminat brusc, dar impreuna cu asta mica frumusica am revazut secvente cu dude de pe jos si care imi murdareau mainile si gura pana la urechi, si rochia, si apoi mergeam dupa visine ca cica visinele scoteau petele de dude (ei, flori mai scoteau…petele nu), cu alergat la garla cu troaca de porci in spate, cu fuga prin porumb ca am scapat iepurii si cainii erau oricum slobozi si credeau ca e joaca etc. si apoi am inteles de ce mamaia ne lasa in chiloti toata ziua: ca nu avea curent pt masina de spalat. De vreo 2 ori o tin minte ca s-o infuriat: o data a si vandut vaca si luar alta, ca o zis ca ea nu are rost sa se enerveze. Mamaia care la o anumita varsta ( mai batrana ca mine acum) se trezea la 5, mulgea vaci, gaini, porci, oi, ce mai avea, gatea la foc de lemne 3 mese pe zi, si mai muncea si cu ziua prin sat, si avea si nepotii.
        Mi-o trebuit 9 luni de sarcina (aproape 10, dar cand o prind pe barza….) si inca vreo 2 ani de mamicie sa inteleg greselile mamaiei ca vin din nestiinta iar lucrurile bune din dragoste.

        Eu de cand citesc cu bacteriile astea si echilibrul lor in digestie, piele, moral, mi-am inchiriat gradina si fac compost si muraturi. Si sa isi bage undeva toate alea toti medicii din Bucuresti care mi-au pictat retete si unu nu s-o gandit sa puna mana pe o bacterie din asta. Cu dude cu tot.
        Copila e in tabara, hraneste niste animale. Sa hraneasca oile altora, ca eu nu m-am vrednicit sa am.

  • C spune:

    E greu si invers cand esti singurul relaxat dintr-o familie de „stresati”.
    Sunt anxioasa de felul meu dar in privinta copilului sunt de un zen care ma surprinde. Il las sa cada, sa se loveasca, sa se murdareasca, sa manance de pe jos si sa exploreze. Controlez cat pot mediul (ne jucam in parc si nu in strada) si incerc sa minimizez daunele (poti sa mergi tare cu bicicleta dar cu casca pe cap).
    Cand toti sunt cu gura pe el cu (nu fa aia ca e periculos) eu sunt pe dos (lasa-l sa cada ca nu se loveste rau).
    Cum fac oamenii din jur sa inteleaga ca un copil invata din esecuri si experimente nu din lectii teoretice???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *