Cineva (un strain) mi-a zis azi la telefon ca supararea nu vine de acolo de unde cred eu ca vine, adica de la oamenii care ma supara fiind sau nefiind in tot felul de feluri. Cica supararea vine din mine. Serios? Si de-aici ar rezulta cumva ca daca vreau, pot sa fac sa treaca uite-asa, nu?
Supararea de azi mi-a venit dintrodata, in timp ce coboram din metrou la Muncii. Nu fiindca m-ar fi privit cineva aiurea sau mi-ar fi venit vreun gand. Pur si simplu m-am innorat singura, brusc. De mai bine de o ora stau pe covor cu ochii inchisi si pumnii stransi, incercand sa fac sa treaca. Doar ca nu e asa simplu, nu? Supararea doar vine usor, de trecut trece mai greu. Prin procedee complicate, care, chiar daca tin numai de mine, in momentul asta imi par imposibile.
O sa ies sa ma plimb si sa vorbesc despre asta. Poate asta e solutia. Sau poate ar trebui sa mananc pur si simplu niste cirese.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4167

5 comentarii

  1. nu stiu, tu scrii foarte sensibil si frumos, mie-mi place foarte mult si te citesc regulat, dar comentariile mi se par ca nu se pupa cu textul, par scrise d eniste oameni care n-au inteles ce-ai scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *