Raport de pîntec la 8 săptămîni

Embrionul are: 2,1 cm, inima îi ticăie cu 151 bătăi pe minut, sună aşa ca acceleratul de bicaz cînd trece prin haltă pe la Traşca, are formă de copiluţ, dar încă nu i se disting mînuţe sau picioare ori alte lucruri caracteristice omului. Conform ecografiei de acum 2 ore, sarcina e bine prinsă peste tot, evoluează în parametri. Avem şi o dată aproximativă a naşterii, 2 noiembrie.

Modificări fizice: dacă înainte afisam în zona bustului două mere de pădure, acum mă pot lăuda cu doi pepeni galbeni. Ceea ce-mi displace cumplit, merg cocoşată, camuflez pepenăria sub fulare şi eşarfe.
Am 50 de kilograme, acum o lună aveam 48, cînd am rămas însărcinată aveam 49. Suspectez pepenii pentru diferenţa de gramaj.

Nu-mi străluceşte părul, nici tenul, nu-mi cresc unghiile mai repede.

Obosesc mult mai repede şi simt nevoia să ma aşez după ce strănut, aşa obositor mi se pare. Nu dorm mai mult şi nici mai bine.

Mi se face foame cam la 2 ore după fiecare masă. Vedeţi mai jos cum şi ce mănînc.

Mi-e greaţă tot timpul, uneori mai rău, alteori suportabil. M-am mai obişnuit şi uneori chiar uit că mi-e rău vreme de câteva minute.

Mă balonez, uneori am crampe scurte, ca nişte junghiuri, prin abdomen. Am aciditate şi uneori reflux. Mda, o bucurie.
Pentru că beau mai multe lichide ca de obicei, drumurile la toaletă sînt mai dese decît telefoanele de la mama (care, da, sînt foarte dese).

DPDV emoţional: Sînt surprinzător de relaxată. Sînt liniştită. Nu mă panichez, nu mă gîndesc că e încă devreme, că se mai pot întîmpla lucruri nasoale. Am încredere în organismul meu, şi în micuţ, că se ţine bine de viaţă. Sînt mai atentă ca de obicei cu tot ce mă înconjoară, dar nu la modul obsesiv. Iar cînd mă gîndesc la el-ea, cum stă acolo cuminte şi face ca acceleratul de suceava, şi cum îi cresc nas şi degete, mă cuprinde aşa un amor de el-ea de nu vă pot descrie. E o combinatie de ce simţi cînd te uiţi în ochii maaari ai lui Puss in Boots cu fericirea pe care ţi-o dă un orgasm bun în timp ce mesteci cel mai bun fondue de ciocolată şi zbori de mînă cu omul pe care l-ai aşteptat toată viaţa.
Dacă toată viaţa pînă nu demult îmi doream să fiu bărbat, că e mult mai simplu, acum mă bucur că nu-s şi că pot să simt ce simt.

Griji: Cum ziceam mai sus, n-am. Sigur că mi-e teamă că o să mă fac cît dulapul din hol, că n-o să mai pot munci, că o să-mi pierd viaţa sociala, că o să mă doară diverse, că n-o să mai dorm etc etc, dar sînt doar aşa brize prin capul meu, nimic serios.

Dietă: Ei da, subiectul meu preferat. Nu pot mînca (pentru că nu am voie, îmi diplace ideea sau am observat că-mi fac rău) următoarele: carne, legume şi fructe proaspete, lactate, brînzeturi slabe sau cu zer, sosuri, ciorbe, orez, dulciuri. Ah ar trebui să-mi vedeţi faţa în timp ce scriu astea. E verde. :D.

Aşa că mănînc după cum urmează (pentru că specialiştii cu care-am discutat, inclusiv medicul meu şi un bun prieten nutriţionist) spun că important e să mănînc orice pot, copilul nu trăieşte încă din ce mănînc eu, ci din hormoni): dimineaţa o felie de pîine cu almette sau brînză topită, un cremvuşt fiert sau un un fiert tare, cu mult muştar şi hrean.

Peste maximum 2 ore, încă un senviş cu almette si şuncă de pui cu castraveţi muraţi.


Peste alte două ore, cartof fiert sau copt cu gogoşar în oţet, poate şi puţină carne de pui dacă intră.

Peste da, 2 ore, o salată cu măsline, ridichi, salată verde, ceapă, cu o felie de pîine cu telemea.

Apoi din nou senviş. Între ele, grisine, sticksuri, bake rolls, uscături, să nu-mi fie stomacul gol, că daca e, greaţa e de două ori mai rea.

Uneori intră şi cîte-o salată de la spring time sau pizza. Rar.

Singurele remedii contra greaţă care funcţionează cît de cît sînt cîteva guri de cola proaspătă, rece, cu suc de lămîie, brătările antigreaţă (să-ţi dea dumnezeu sănătate, Cookie, şi naştere în ziua magică de 25) şi carbohidraţii.

Sport: Nu încă. O să încep gimnastica specială peste vreo lună. Deocamdată nu fac nimic, nu am energie. Mai ieşim la plimbare, dar îmi pierd răsuflarea rapid. Urcatul scărilor la mansardă mă ucide. Cum dă căldura, o să ies în fiecare seară la dat din picioare, promit!

Sex: Nu prea. Ştiu c-am voie, problema e că nu prea-mi trebuie. Probabil că deh, pentru că sexul m-a adus în situaţia asta disconfortabilă, încerc să mă ţin departe de sursa problemei. Aud c-o să treacă rapid. Aştept cu interes.

Somn: dorm 7-8 ore pe noapte, cu ceva întreruperi din cauze de crampe, reflux, dureri de sîni striviţi în tentativele mele inconştiente de a mă roti pe burtă, cum îmi place mie să dorm de cînd mă ştiu şi cum acum nu se mai poate.

Analize efectuate: Am făcut analize de sînge, anticorpi, HIV, hepatită, urocultură, lame şi frotiu. Totul bine, mai puţin lipsa anticorpilor la toxoplasmoză, trebuie să am grijă cu asta. Nu am voie să mai pup Ciocolata în bot.

Analize viitoare: La mijlocul lui aprilie am screeningul de 12 săptămîni şi bitestul pentru sindromul down.

Surse de informare: Am cumpărat de pe amazon cărţile astea:
Mayo Clinic Guide to a Healthy Pregnancy, 12 dolari

The Pregnancy Bible: Your Complete Guide to Pregnancy and Early Parenthood, 20 de dolari

Cînd am alte nelămuriri, fie îmi întreb medicul (Cătălin Haiduc), fie, dacă-s chestii mai puţin serioase, vorbesc cu prietenele mele gravide sau proaspete mămici. Nu intru pe forumuri. Îmi folosesc logica şi instinctul cînd vine vorba de unele lucruri. De exemplu, nu văd de ce nu m-as epila cu ceară pentru că sînt însărcinată. Nu cred că trebuie să cer sfatului medicului pentru atîta lucru. Bon.

Vitamine, alte hapuri: Iau doar acid folic de 1 mg, o pastilă pe zi. În urma analizelor, medicul spune că nu am nevoie de nimic altceva.

Soluţii antivergeturi: o seară Mustela 9 months (145 de lei, 150 ml), o seară ulei de migdale presate la rece (100 ml, 35 de lei la plafar). Nu miros urît, nu rămîn pe haine şi înţeleg că sînt cele mai bune soluţii existente.

Alte plîngeri şi bucurii: Mă enervează că nu poftesc la lucruri şi mi-am pierdut cheful de mîncare. E foarte frustrant, era în top 2 bucurii ale vieţii pentru mine. Sigur că mă enervează şi că mă umflu, dar neglijabil.
Mă bucur că mi se întîmplă asta acum. 🙂

Stare generală: of. Greţoasă. Obosită. Dar bine, overall. Sînt curioasă de tot ce urmează. Şi speriată, daaa, garantat speriată. Oh well, şapte luni trec într-o clipă. NOT. Of, că mult mai e, oameni buni.

Aşa, acum, întrebaţi-mă chestii, dacă simţiţi nevoia. Dacă nu, spuneţi-mi despre ce vreţi să mai scriu. Şi eu scriu.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4247

79 comentarii

  1. Ce minune, ce frumos! Si va fi din ce in ce mai wonderful, te aisgur, mai ales in ultimele luni cand da din picioruse! (stiu ca EasyPeasy nu va fi de acord cu mine…)
    Sa-mi dau si eu cu parerea, de la inaltimea celor 38 de saptamani de sarcina 🙂
    Daca esti toxo negativa – trebuie sa nu mananci nimic din ce a atins pamant: salata verde, ceapa verde, capsuni. Stiu ca e cam nasoala listuta asta (de-abia astept sa mananc capsuni din nou!!!), dar asta e…
    Merita sa te abonezi la newsletter pe site-ul http://www.americanpregnancy.com – fiindca iti povesteste chestii destepte despre sarcina, o data pe saptamana.
    Greata va trece curand, arsurile cu ea (dar vor reaparea la final, asta e… si sa nu crezi ca e fiindca ii creste parul…)
    Dormi cat mai mult, fa tot ce ai chef pana nasti, nu pentru ca n-ai mai putea dupa dar pentru ca astea sunt ultimele luni de „cuplu”, urmeaza o viata de „familie” (emoticon pentru sweeeeeet)
    Gata, m-am epuizat fiindca juniorul da din picioare in burtica, noapte buna!

    • Ruxa, nu cred ca o sa pot sa nu maninc nimic din ce-a atins pamintul, cred ca doar trebuie sa spal bine bine tot si sa am grija cu pisica, si asta fac deja, o deparazitez frecvent si nu mai am contacte intime cu dinsa.
      Tu mai ai putin, asa-i?

    • Aaaah, cit de putin, of, tin pumnii, sa treci prin tot ca gisca prin apa, si sa te bucuri repede de mica ta fiinta! >:D<

  2. FELICITARI!!!
    Ma bucur ca bebe e bine si tu esti bine(excluzand starile specifice oricarei femei gravide,sau na a majoritatii)!
    Scrii incredibil de bine deci ma bucur ca partea asta nu a fost afectata de sarcina(daca mancatul si diversele schimbari fizice da) 🙂 …
    Iti urez sanatate si 2Noiembrie va fi o zi superba daca va fi sa ajunga pe lume atunci mica printesa Sofia! 🙂

  3. Nazdravanul de fiu-miu are deja doi ani si jumatate dar tot ce povestesti tu aici imi pare atat de proaspat, de parca as fi trecut ieri prin experienta asta… da, asa e, un amestec de stari ciudate si neplacute, cu o euforie greu de pus in cuvinte. Ca o suma totala, rezultatul o sa fie, oricum, cea mai deosebita experienta a vietii – oricat de mult s-ar spune ca e cea mai banala meserie, sa fii mama chiar e o minune, de la formarea celulei acolo, in burtica, si, apoi, pana la sfarsitul vietii!
    Peste ani, scrierile astea de pe parcursul sarcinii iti vor fi niste amintiri extrem de pretioase!

    Numai bine, si sa treaca starile de rau cat mai repede si mai usor!

  4. mie fix la 8 saptamani a inceput sa imi fie rau, nu puteam nici sa ma uit la pozele astea cu mancare pe care le-ai pus tu, varsam din orice pozitie si nu suportam nici mirosul pielii mele, infiorator..deci inteleg la greu ce zici si invidiez pe toata lumea care n-a trecut prin asta
    poti sa te dai si cu ulei de masline si unt de shea(chiar as inlocui mustela cu ele daca e sa ma intrebi pe mine)
    cheful de mancare revine, dar mai incolo
    epileaza-te linistita in continuare:)
    bratarile antigreata le-am descoperit si eu..dupa ce-am nascut:(
    la capitoul griji, sunt cam toate intemeiate dar se rezolva toate, jur:)
    convietuire placuta in continuare:)

    • Uleiul de masline miroase, nu-l suport inca pe piele, poate dupa ce mi-o fi mai bine! 🙂
      Multumesc pentru idei, si sa-ti traiasca piticul!

  5. ioana draga daca ai 8 saptamani, mai sunt inca 32 teoretice. adica 8 luni calendaristice nu 7. nu vreau sa te deprim, eu am nascut la 39 si cateva zile. dar lasa, trec toate, sarcina e o perioada frumoasa si trebuie sa te bucurie de fiecare moment. e acolo in burtica si e protejat de corpul mamei, mie mi s-a parut cel mai grozav sentiment din lume. apoi atat de aproape de va mai fii si mereu vei vrea sa il/o ai aproape.

    • Eh, e greu sa ma bucur de ceva cind tot ce simt e Greata. Astept sa treaca si sa incep sa ma bucur. Si da, 32 de saptamini sint cam 7 luni jumate, dar ginditul pozitiv ma indeamna sa le reduc la 7. Deci 7 mai am. 🙂 Hugs!

  6. Ah, n-as vrea sa te sperii, Printesa, dar eu am auzit ca Mustella is bad, is evil 🙁 Exista creme antivergeturi si fara parabeni.
    Daca te mananca degetelele am acum un concurs pe blogul meu 🙂 Hugs!

    • Ei, daca o iau asa, aerul e bad ca e poluat, apa e bad ca are prea mult sodiu, mor de griji! Am vazut concursul, il las celor mai dornice de afirmare! 🙂

    • Ok, sunt de acord cu tine ca sunt multe rele in lumea noastra dar pe asta l-ai putea evita 🙂 Acuma doar n-o sa traiesti intr-un glob de sticla sau sa te refugiezi in munti. ..
      Asta e, daca nu participa nimeni la conscurs, o sa ma bucur eu de toate bunatatile acelea. Sac! :-*

    • Pai sigur, ca doar mi-s relaxata. Ok, o sa investighez mustella. Si nu stiu de ce vrei sa dai bunatatile alea in the first place, tine-le acolo, ce, nu-s bune?

  7. Ma bucur de vestile bune. Am asteptat ziua asta de eheee… sambata aia cand am aflat ce si cum 🙂 Acum astept mijlocul lui aprilie 😀
    Bai ce-mi plaaaace cum ai descris bucuria de a avea a little bun in the oven! 😀 Mereu am vrut sa o asemuiasca cineva cu ceva ce pot si eu identifica :))
    Ai grija de tine, future mom! >:D< La mai mare! 😀

  8. Aoleu, deci clar. Nu stiu cin’ ma mai convinge pe mine sa fac copii. Eu adorm DOAR daca stau pe burta. 9 luni fara somn? Pai sa ma apere cin’ tre’ sa ma apere, dar a buna nu e.

    • Geo, crede-ma, dormitul pe spate va fi ultima dintre problemele tale… 🙂

  9. Aha, deci exista bratari anti-greata… si eu de ce naiba n-am stiut asta???
    Mie mi se pare ca esti genul ala de femeie la care nici n-o sa se vada ca a nascut vreodata, ceea ce e cam great 🙂
    Si ce tare ca functioneaza Cola! Pupam!

    • Dada, exista si cumva cred ca si functioneaza daca asta iti propui. Nu stiu despre fizicul meu daca e asa elastic cum zici, mama a luat 30 de kile in sarcina cu mine. Da, iubesc Cola. Numai ea ma salveaza uneori.

  10. Felicitari pentru sarcina(am lipsit ceva timp din tara si nu ti-am citit blogul). Mustela a folosit si sotia mea cand a fost insarcinata(avem un bebe de 1 an).

    • Cristian, welcome back. Sa va traiasca puiul, cred ca esti innebunit dupa el! 🙂

    • Ptii, ce de-a lume pe 2 noiembrie. Zi insemnata, deci. Ramine sa vedem daca se mentine data estimata. Eu banuiesc ca va fi mai devreme.

    • Eu sunt sigura ca va fi mai devreme. De cele mai multe ori, termenele astea sunt departe de realitate. Iar daca e fataaaaaaa (cum stim noi ca e), cu-atat mai mult 😀

  11. 2 noiembrie, ce frumoooos 🙂 E si ziua mea tot atunci..Sa te bucuri mult mult mult mult de mica ta scorpioanca. Te citesc de mai multa vreme, dar n-am comentat deloc. Pana acum, cand nu m-am putut abtine, coincidenta e prea draguta 🙂

    • Hei, ce conincidenta! Instinctul imi spune insa ca nu va fi 2 noiembrie, ci ceva mai devreme. Time will tell. 🙂 Ma bucur ca mi-ai scris!

  12. Nu am avut rabdare sa citesc comentariile.. si posibil sa repet ce s-a mai zis.. sa ma ierti te rog 🙂
    Imi vine si mie sa-ti dau sfaturi, dar iti scriu doar cum a fost sarcina mea.. si iei tu ce ai nevoie de aci: am gustat de toate cate putin (din alimentele permise).. Am evitat mezelurile care nu prea il ajuta pe bebe, n-au nicio valoare nutritiva. Nici branza topita de la magazin nu a fost in meniul meu (nu vreau sa-ti zic din ce e facuta), ci branza bagata la cuptor pe o felie de paine.. yummy 🙂 Din ce am citit la timpul ala (eu in noiembrie 2009 am aflat de sarcina) mancatul des de chestii sanatoase, necondimentate, baut lichide multe (apa plata sau minerala, ceai de ghimbir) si evitarea fast-food-ului te scapa de greturi sau le fac mai suportabile.. Si asa a fost. Ai grija si la mirosurile care te inconjoara.. si alea pot face probleme.
    Nu am cumparat carti ci le-am imprumutat.. unele s-au dovedit a fi degeaba pentru ca nu se potriveau cu nimic din tara noastra minunata (deci, atentie la ce citesti – America e departe si diferita).
    Si faci foarte bine ca nu citesti forumuri, te-ai ingrozi de ideile unor femei, viitoare mamici.. 🙂
    Sa te misti mult – orice plimbare pe jos sau urcatul scarilor e mai mult decat ideal.

    Hai ca trece si perioada asta.. mai un pic si citesc despre bebe, cum stai ore in sir sa te uiti la el cum doarme, cum zambeste in somn..

    • Multumesc pentru sfaturi si idei. Ei, pina la copil mai e… Da, vreau sa fac miscare, abia astept sa pot! 🙂
      Sa-ti traiasca ghemotocul, acum deja aveti conversatii impreuna, nu?

  13. Am uitat ceva.. sa te dai cu ulei de migdale dulci pe piele (in special pe burta, sani, brate, solduri, fund) ca sa nu faci vergeturi. E o solutie ieftina si naturala, iti aduce numai beneficii..

    • Ma dau cu ulei de migdale, asta si spuneam mai sus. Ma rog, nu e tocmai ieftin, dar sint sigura ca merita. 🙂

    • E mai ieftin decat cremele speciale de gravide pana la urma.. 🙂 Cauta uleiul in mai multe magazine naturiste sau site-uri.. s-ar putea sa fie diferente.

    • Eheee, am cautat de mi-au sarit ochii… In afara de cele fara eticheta sau cu producator imposibil de verificat, asta pe care l-am luat a fost cel mai ieftin de cumparat pe loc, fara comenzi prin posta si alte alergaturi.

  14. Uitat vreo 2 chestii:
    – toxo negativ – interdictie si la mezeluri tip salam, prosciutto
    – nu vreau sa te dezamagesc, dar medicina stie ca uleiurile ori cremele n-au nicio valoare ptr preventia vergeturilor… De fapt e o chestie genetica+hormonala, si tine si de volumul pe care il iei… scuze ca te anunt chestia asta depresiva 🙂

    • Da, nu maninc nici mezeluri, nici carneturi.

      Si da, stiu ca-s sanse sa fac oricum vergeturi, dar pentru linistea mea, dau si cu smacuri, mi-e greu sa cred ca nu ajuta deloc. O piele bine hranita sigur e o piele ceva mai elastica, so, it must help. 🙂 HUgs!

  15. Mustela si alte balarii de genul nu au absolut nici un efect. Sunt niste minciuni frumoase. Vergeturile tot or sa apara si vor disparea la fel cum au aparut dupa ce „livrezi”. :)) Sigur, cateva raman, asta ca sa-ti amintesti de cele 9 luni minunate! Ah, abia dupa 9-12 saptamani poti folosi aceste creme, care pot ajunge in placenta.

  16. eu vin cu un scurt offtopic:

    de cand ti-ai schimbat blogul si ai pus optiunea aia cu ‘citeste mai departe’, nu te mai pot citi de pe mobil, de unde obisnuiam sa te citesc, din news readerul de acolo…
    imi apare numai particica introductiva. 🙁

    • Zuzu, da, in feeder apare doar paragraful introductiv, ca sa vina lumea la muah acasa sa citeasca. As fi facut asa si inainte, pe blogspot, da’ nu ma lasau nemernicii… 😀

  17. in primul rand, felicitari si fie ca sarcina ta sa fie din ce in ce mai usoara!

    mandruta (nici eu nu prea scriu pe blogul tau chiar daca te citesc)iti dau un hint:D nu am putut sa nu remarc pretul uleiul de migdale de ziceai tu; chiar aseara rasfoiam pe breslo.ro si l-am vazut cu 15 lei aceeasi cantitate la unul dintre magazinele mele „preferate”

    • Salut, multumesc, Andreea!
      Am vazut si eu pe breslo, problema e ca nu pot comanda chestii prin posta romana, ca nu stau la adresa din buletin si tre sa fac vizite in alte cartiere sa verific casuta postala care nu mai e a noastra si apoi sa fug de la munca juma de oras sa ridic de la posta. 22 lei de lei (plus transportul) fata de 35 nu e asa mare diferenta sa merite alergatura… zic. e minunat breslo, pacat ca e in cluj. 😀

    • Ioana, felicitari pentru sarcina! Te citesc de multa vreme,cam un an jumatate,dar nu am comentat niciodata. Pot sa zic ca blogul tau a fost unul dintre primele bloguri descoperite de mine si e unul care m-a ajutat enorm sa trec printr-o anume etapa a vietii. Referitor la comenzile de pe breslo in primul rand vreau sa te anunt ca incepand cu 25 ianuarie 2010 nu mai este obligatriu sa ridici corespondenta/coletele de la adresa inscrisa in BI. Acest lucru mi-a fost confirmat atat printr-un e-mail de la serviciul clienti posta romana , cat si personal la un oficiu postal de o „flanelata”. Apoi, daca pe breslo gasesti un vanzator din Bucuresti, te poti intalni personal, majoritatea prefera metoda aceasta sau cel putin asa mi s-a intamplat mie. Iti urez o sarcina usoara si sunt alaturi de tine zi de zi, esti speciala.

    • Milena, multumesc ca ma citesti. Am retinut cu Breslo, o sa investighez vinzatorii.
      Zi obligatoriu frumoasa iti doresc!

  18. O sa fie scorpion/scorpioana. Yeah!!!

    :* nu stiu ce sa-ti zic. ma bucur mult pentru tine. da, as fi vrut sa fie norii roz si sa ai o sarcina din aia „invizibila si usoara”, dar e bine… e bine, ca-n pantecul tau creste iubirea

    Ce frumoooos!

    • 🙂 Creste, da, azi 2 cm, peste 2 saptamini 6 si in no time se face de 3 kile jumate si incepe sa faca galagie. Atunci sa vezi! 🙂

  19. Eu n-am ce sfaturi sa dau, insa pff … 2 cm si batai de inima? <3 mi se pare super SF (in sensul bun) sa ai un om mic, care creste si se hraneste in tine 🙂 Sunt clar intr-o pasa din aia in care si daca vad o pasare in zbor mi se pare minunat, dar un copil, daca te gandesti asa cum apare, tot procesul si etc, e destul de fascinant! Ma bucur pentru tine si sper sa te simti mai bine :*

    • E fascinant si mega inspaimintator, doamne… Iar faptul ca toate astea se intimpla in mine, of. Uneori ma intreb cum dorm noaptea. 🙂 Las ca vezi tu!

    • Ah, ce frumos, ma topesc dupa muzica italiana, ma face sa ma simt atit de bine, as dansa chiar acum! 🙂 Multumesc, Ella!

  20. :-))) Chiar daca sexul te-a adus asa, de-acuma oricum nu mai are importanta, cred ca e singura perioada cand te poti bucura de el fara nici o grija. Cred. Daca-ti trec greturile cat inca nu arati toata – nu numai sanii – precum un pepene, s-ar putea sa ai destul de mult chef de sex :P.
    Io n-am avut greturi, nici varsaturi, dar nici pofte. Mi s-a luat in primele 3 luni de Mustela&stuff, n-am mai dat cu nimic, nu mai suportam nimic. Nici parfum, pana n-a facut Tudor vreo 9 luni, asa.
    Daca n-am avut prb de-astea de greturi, am avut, in schimb, o reactie ciudata fata de o rochie (omamaaa, cat imi placea de ea!) de mi-am cumparat-o in primele saptamani de sarcina: am luat-o cu mine intr-o delegatie unde am stat intr-un apartament care mirosea ciudat (eu insarcinata fiind). N-am mai purtat rochia aia pana n-a facut copilu’ un an jumate, nu ma puteam apropia de ea, era un soi de greata fata de rochie.

    • Nushu, ah, te-ai intors, of, am crezut ca te-ai suparat pe mine intr-atit ca n-o sa mai vorbesti cu mine niciodata. Ce bine ca te-ai intors!
      Asa aud, ca vin vremuri ultra erotice. Aaaah, cum le-astept, nici nu stii! 🙂
      Greatza de rochie, :))))) asta e prea tare. Of, ce norocoasa ai fost sa nu suferi, vreau sa fiu si eu ca tine! (aaaah am niste crampe fix acum, valeleleu)

  21. Ah, pai m-a inversunat ideea aia cu femeile la volan, da’ na, combatem cu ideile, nu cu oamenii. N-am mai vorbit pen’ ca n-am mai avut nimic de spus.
    Acuma, ca citii si io mai pe indelete comentariile, vaz ca spusera lumea deja ca vergeturile le faci oricum. Eu „oricum” n-am facut mai multe decat aveam inainte de a ramane insarcinata, deocamdata nu-s asa „vergeturoasa”, sa vedem la anu’ pe vremea asta, ca io mai vreau macar o bucata de copil. Nu intra sanii la socoteala, unde am facut destule vergeturi, mai ales ca l-am alaptat pe Tudor destul. Da’ oricum, exista solutii pentru orice :P.
    E drept ca in ultima parte de sarcina n-am prea inghitit carne, nu prea-mi placea. Da’ e posibil sa fie si influenta religioasa a maica-mii in Postul Pastilor.
    Si, da, o sarcina ca a mea ar trebui sa aiba toate femeile. Sa aiba, insa, burta mai mica :P.
    Don’t worry, eu am nascut f natiur, fara epidurala&stuff si, iaca, zisei ca mai vreau un copil. Nu-i de panica :-). Si la 2 ani te pupa de te albeste, nu vorbeste, da’ se chinuie sa-ti spuna ca te iubeste din priviri, mijind pleoapele si uitandu-se sagalnic la tine cand il duci la culcare, iti ia fata intre palmele lui de jucarie si se mira de ea – „maa, maaa” si iti spune cu manutele si prin onomatopee ca s-a dus el unde-a vazut „ham” aia „miiii’-miii’-miiii” acum 3 saptamani si ridica din umeri alternativ sa te faca sa intelegi ca nu mai erau „ham” acolo.

    • Ah, abia astept ce povestesti tu acolo. Si daca mai vrei unul, e clar ca se poate! 🙂

  22. Felicitari pentru bebe 🙂
    O sa te simti mai bine mai incolo si la mine a fost la fel nu puteam manca nimic aproape…dar e ceva frumos si merita cand o sa iti ti bebele in brate.
    Imi place blogul tau si il citesc cu placere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *