Nunta noastră regală

Toată vorbăraia asta despre nunta mileniului mă face puţin invidioasă. Pentru că mie mi se pare că şi nunta mea a fost destul de cool. Aşa că azi, cînd are loc nunta lor şi cînd de la nunta noastră se împlinesc 1 an, 9 luni şi 4 zile, m-am apucat să le compar. Am ieşit pe plus, citiţi mai jos de ce.

Poveste de amor: scor 1-0 pentru noi că n-am pierdut un deceniu să ne dăm seama că tre să facem pasul

Kate şi William sînt împreună de 10 ani. Noi cu greu împlinisem 8 luni de cînd ne-am cunoscut în momentul în care ne-am unit destinele în faţa lui dumnezeu. Roaba de prinţesă cu robul de Robo şi-au spus DA şi aia a fost. Rezumatul poveştii noastre e în filmuleţul ăsta.

Invitaţi: scor 1-0 pentru ei că adună mai multă lume, dar nu e pentru că sînt ei mişto, ci pentru că mulţi au obligaţii faţă de familia mirelui, na!

Ei au 1900 de invitaţi la biserică, 650 la recepţia de nuntă oferită de Regină şi 300 la cina şi dansul găzduite de Prince Charles. Sînt curioasă cîţi dintre invitaţi au refuzat să vină la nuntă pe motiv să au delegaţie la Băcoi fix în ziua nunţii! Mda, exact!

La biserica Popa Soare au fost să ne vadă vreo 40 de oameni dragi. La petrecerea de nuntă de la Bucureşti am invitat 150 de oameni dintre care au venit 80, la petrecerea de la Piatra Neamţ am invitat 80 şi au venit 80.

Cu 20 de prieteni care n-au venit la nuntă din motive pe care eu le consider inacceptabile n-am mai vorbit niciodată de atunci.

Securitate: scor 1-0 pentru noi c-am fost relaxaţi, cine naiba să împuşte robo-mirele?

Ei au 5000 de poliţişti şi soldaţi să le apere alaiul. Noi am mizat pe amabilitatea cîinilor din parcul Mogoşoaia şi-am scăpat cu bine.

Costuri: scor 1-0 pentru noi, c-a fost mai ieftin şi cu siguranţă mai amuzant pentru invitaţi şi mai ales pentru miri

Întregul eveniment i-a costat 36 de milioane de euro, dintre care 113.000 de euro vin de la socrii mici. Rochia de mireasă a lui Kate a costat 33.000 de euro.

A mea a venit din China cu poşta, a costat 150 de dolari cu tot cu transport şi a fost nevoie s-o tai în jumate, pentru că mi-era foarte mare. Am mai dat 6 lei pe voal şi 10 lei pe clamele de păr.

Profit adus de nuntă statului: 107 milioane lire sterline.

Nunta noastră n-a adus profit nici statului, nici nouă, dar a fost foarte frumoasă. Amîndouă. Nu ne-a dat nici un părinte nici un ban pentru eveniment, am pus noi din economii. Fără număr.

Alte detalii, 5-0 pentru noi, că ne-am bucurat ca nişte copii de tot, iar ei or să fie prea ocupaţi să nu calce eticheta ca să se simtă bine. Ia uite eu ce fericită eram cînd preotul îmi spunea că tre bărbatul e Capul, iar eu tre să mă supun şi să fac copii.

Nu ştiu cîte mii de euro au costat pantofii miresei Kate, eu am dat pe ai mei 150 de lei şi am stat mai mult desculţă.

187 de cai vor tropăi la nunta lor. La a mea a tropăit numai unul, alb şi cu robo-cavaler pe el. Cel mai cal dintre cai!

Ei au o orchestră şi 4 coruri, noi am avut un singur cor şi-a fost foarte suficient.

Luna de miere, scor 50-0 pentru noi, pentru că:

Noi am fost miri şi la Paris în luna de miere, ei sigur n-or să aibă curajul ăsta…



Interes: scor 1-0 pentru ei, dar pe cine interesează asta…

2 miliarde de oameni vor urmări nunta la TV, 8.000 de fotografi şi cameramani vor imortaliza nunta regală, 600.000 de turişti sînt la Londra acum fix pentru nuntă.

160 de oameni prezenţi la nunţile noastre, plus încă nişte sute au urmărit filmuleţe şi poze. Unul dintre filmuleţe e cel de mai jos. Nu că sîntem ceva deosebit?

74 Comments

  1. Cu siguranta voi ii bateti la multe…Povestea voastra este una deosebita…Te-am admirat, m-am bucurat enorm pt voi si ghici ce…La doar 3 luni de relatie, al meu iubit m-a cerut si avem nunta pe 3 septembrie…Sa fie oare pentru ca si eu credeam in povestile de dragoste nemuritoare sau pentru ca asa a vrut D-zeu…Sunt extrem de fericita si ma bucur ca inca mai exista povesti frumoase de dragoste.:) Sunteti 2 oameni exceptionali si meritati fericire din plin. Va pupacesc dulce*:*:*:*

    • Felicitari, Pifuneata, sa fie intr-un ceas bun, bine ai venit in clubul mireselor de 2011.

    • Printesa Urbana

      Wow, felicitari, draga mea! Sa aveti nunta minunata si o viata de familie stralucitoare! Ce ma bucur cind se grabeste lumea la starea civila, there is hope!

    • Printesa Urbana

      Heheee, tare curioasa-s!

  2. Vaaaaai, ce bine, pana acum nu se incarcau filmuletele, ma pun pe vizionat. Ati avut o nunta (stai ca au fost 2), deci 2 nunti superbe, imi doresc si eu ca la sfarsitul lui iulie sa avem macar 10% din cat ati avut voi.

    Sa va iubiti mult, doar ati avut nunta regala, si voi insiva sunteti o printesa si un robo-print, mai tari ca orice William si Kate.

  3. Si in legatura cu cat ne-a luat sa ne decidem: noi suntem fix la mijloc, luna viitoare facem 5 ani impreuna, dar probabil nu ne-ar fi luat asa de mult daca n-am fi avut o relatie pur ardeleneasca (adica ne-am miscat incet si bine).

    Sper sa nu te superi ca am postat 2 comentarii la rand, la ora asta ma adun mai greu…

    • Printesa Urbana

      La voi nunta tine 3 zile, nu? 🙂 sa va fie de bine!

    • Nuuu, Doamne fereste, tine fix o zi si o jumatate de noapte. Nu cred ca m-ar tine puterile.
      Sunt zone si zone, din fericire noi suntem mai in centru asa, nu trebuie sa respectam traditia cu 3 zile.

      Si multumim mult.

    • Printesa Urbana

      Ei, eu glumeam despre viteza voastra de ardeleni, ca totul dureaza mai mult la voi, inclusiv nunta…

    • Ironia e ca noi de fel suntem amandoi destul de rapizi…Dar cu asta nu ne-am grabit. Asa a fost sa fie cred, la voi s-a transat problema in 8 luni, la noi mai greu. Bine, eram si in facultate si apoi master, si am zis ca stam sa ne vedem cu diplome, ca dupa aia chiar ca se criza tot poporul…Nu ca acum ar fi mai calmi. :))

    • Printesa Urbana

      Nu nu, n-ai inteles, la noi s-a transat problema intr-o luna, dar peste 8 am facut nunta ca deh, nunta in aer liber in ianuarie ar fi fost usor glacial.
      Pai da, nunta fara diplome nu se face, absolut! Las ca 5 ani e numa bine!

  4. Da, stiu ca risc sa ma dai afara din regat ca sunt prea imprastiata si am nevoie de 3 comentarii sa ma exprim, la ora asta sunt cam inginer, nu filolog cum scrie pe niste hartii.

    Acum am vazut si filmuletele, m-au emotionat rau de tot. Amandoua sunt frumoase pana dincolo de cuvintele, al doilea mi-a placut ca v-am si auzit, imi place mult de tot cum suna vocea ta, dar si a robo-sotiorului si mai ales ca iti canta…Frumosilor ce sunteti.

    • Printesa Urbana

      Ah, ai vazut ce frumos cinta mirele? Pacat ca-l aud cam rar… 🙂

    • Printesa Urbana

      Deh… nu fac bine, stiu. of.

    • Hai ca din cand in cand se iarta, mai ales daca o faci asa dragut. Si ti-am zis ca ma topesc si dupa vocea ta?

    • Printesa Urbana

      Alexandra, asta pentru ca o auzi foarte putin. 😀

    • Zici? Stiu ca te lauzi ca ai gura mare, dar sa stii ca sunt voci pe care le-as asculta indiferent cat vorbesc, asa cum unele voci nu le suport pur si simplu. Deci degeaba, nu mai ai scapare, am zis.

    • Printesa Urbana

      Mbine, iti fac o caseta in care cint si fac teoria chibritului pe un subiect ales de tine, sa vedem ce o sa mai zici dupa aia.

  5. Ati fost frumosi foc! 😉 Si la noi au existat oameni cu care nu am mai vorbit dupa nunta(care a avut loc anul trecut, in iulie 😉 ) pentru ca unii s-au folosit de niste scuze penibile pentru a-si justifica absenta, iar altii au spus pana in ultima clipa ca vin, n-au venit si apoi nu au mai raspuns la telefon! Deh, asa se intampla la nunti! Unii isi arata adevarata fata in astfel de momente! Noi sa fim sanatosi …si fericiti! 😉

    • Printesa Urbana

      Adevarat, las sa raminem noi cu noi si ei cu ei, cumva cred ca la noi e mai bine! 😉

  6. cristiana frincu

    ahhh ea nici macar n’are sange albastru, pe cand printesa urbana respira regalitate prin fiecare por 🙂 asa ca nu se poate sa compari :*:*

    • Printesa Urbana

      Aaaaa pai desigur, clar, eu sint mai printesa decit o sa fie ea regina!

  7. Am savurat pur si simplu povestea voastra. Avantaj voi, fara nicio inadoiala 🙂

    • Printesa Urbana

      Evident, pai sigur! Multumim, Cristina!

  8. cu siguranta voi sunteti mai fericiti ca ei(si veti fi de acum in colo) !
    si nunta mea am simtit ca a fost mai importanta ca a lor chiar daca in ftaa bisericii in care m-am cununat nu erau 1000 de fotografi ci numai 2 profi(si vreo 10 amatori= prieteni) …noi sa fim fericiti ca restul….
    dar ma incearca asa un sentiment de tristete ca nu o pot vedea(nunta si mai ales mireasa) la ora 13 cand intra in catedrala caci sunt la job si nu cred ca sefii mei ar fi foarte incantati ca eu pe net sa ma uit la celebra nunta! 😀
    ma uit la pozele voastre si ati fost superbi!casa de piatra si sa va iubiti muuuuult! :*

    • Printesa Urbana

      Las ca vezi mireasa la stiri, cred ca numai despre asta o sa auzim in urmatoarele zile!
      Multumim, la fel!

  9. M-a busit plansul… vreau si eu o nunta ca a voastra… nu ca a lor, ca a voastra… nuta mea numara peste 200 invitati si mor de emotie sa nu fac ceva nepotrivit…. vreau sa fac cum vreau eu si sa iasa bine…
    PS Noi am asteptat 5 ani pana sa facem nunta

    • Printesa Urbana

      Vaidemine 200 de oameni… Mda, greu. Nici nu stiu ce sa+ti urez. Sa te uiti des in ochii lui si sa va tineti de mina. O sa treaca fulgerator de repede! Tin pumnii!

  10. doina

    ESTI MINUNATA…iar impreuna sunteti un INTREG!!!

    • Printesa Urbana

      Da, o jumatate cu ochelari si o jumatate cu gura mare, in total un intreg fara cusur! 🙂

  11. Viorica

    Ati fost atat de frumosi! iar povestea voastra, ilustrata cu niste imagini atat de simple, face ca totul sa fie mult mai pretios…. Va doresc sa fiti asa toata viatza!

    • Printesa Urbana

      Doamne-ajuta, Vio, si la voi la fel!

  12. Ce frumoase sunt…….doamne……… felicitarile mele din suflet, povestea e SUPERBA, sunteti binecuvantati!!! Multa fericire si pe viitor!

    • Printesa Urbana

      Multumim, Andra, e adevarat, sintem norocosi! Sa ne fie mai bine ca anul asta…

  13. Superba postarea, filmuletul al doilea bate cu mult nunta princiara! Sunteti o pereche de milioane si va admir din suflet!

    • Printesa Urbana

      Hehe, vezi ce se intimpla cind te joci de-a copiii de gradinita?
      Multumim!

  14. Roxana

    Aveti o poveste frumoasa care demonstreaza ca fairy tales do come true. Foarte frumoasa nunta, intima si vesela. Mi-a placut foarte mult ca ati avut (din ce mi-am dat eu seama) muzica dansanta, nu vesnicele cantece de nunta populare despre neimpliniri, regrete legate de masculinitate pierduta, si pe alocuri chiar de jale…..
    Felicitari pentru ca stiti sa va bucurati de lucruri minuscule care va fac viata frumoasa.

    • Printesa Urbana

      Roxana, am avut o nunta punk, cu muzica de Club A pusa de DJ-ul studentiei mele din Club A. Da, nicio vaicareala populara, in schimb mult billy idol, depeche, zdob si zdub, d-astea…

    • Roxana

      My kind of wedding

    • Printesa Urbana

      Pai asa sa faci si tu, sa ma tii la curent cu poze, cind o fi cazul!

  15. Valentina

    Povestea voastra este unica si foarte frumoasa! Noi astazi implinim fix un an de la cununia civila, ce repede zboara timpul, nu :-)?

    • Printesa Urbana

      Sa va fie de bine si la cit mai multi, Valentina!

    • Valentina

      Multumim, la fel si voua! Si eu tot cu cautarile legate de nunta ti-am descoperit blogul 🙂

    • Printesa Urbana

      Foarte interesant, cum ne-a adus impreuna nunta asta.

  16. Le-am vazut de cateva ori bune si tot ma emotioneaza. You rule!!!! :*:* Dar stii asta ca ti-am mai zis. Sunteti niste minunati.

    Cat despre nunta anului, eu ieri am aflat despre cine e vorba :)) Sunt deconectata complet si sunt foarte fericita

    • Printesa Urbana

      aide bre rox, ieri? ntz ntz ntz, in ce glob izolat fonic traiesti, ca poate vin si eu acolo o luna…

  17. Cunosc nunta voastra – asa ti-am descoperit blogul. Va doresc sa ajungeti la Nunta de Aur sau de Diamant (parca exista nu? si e peste cea de aur; in fine, ai prins ideea:)! Dar nu pot sa cred ca ai dat doar 6 lei pe voal sau lipseste un zero? Sa fiti fericiti!

    • Printesa Urbana

      Multumim, Adela! Cred ca la aia de diamant nu avem cum ajunge, dar aia de aur e pe lista sigur!
      6 lei. din vechile magazine de pe lipscani, care acum au fost inlocuite de barulete si pubulete.

  18. Andreea

    Normal ca avantaj voi, ati facut totul dupa placul inimii , fara nimic simandicos, impus, fara sa stea milioane de oameni cu ochii pe voi care apoi sa va critice, v ati bucurat de fiecare moment si asta se vede..radiati de fericire si emanati dragoste prin fiecare por…si tu esti o printesa veritabila, nici nu si mai aveau rost comparatiile ;))

    pupici si sa ai o zi superba:)

    • Printesa Urbana

      Deh, ne-am distrat, ce sa mai. pacat ca a trecut asa repede!

  19. Stiiiiiu, ma refeream din momentul in care v-ati cunoscut pana in momentul nuntii. Cunooooosc istoria chicet-macoveiciuca, pot sa dau lucrare de control, teza, sa scriu lucrare de diploma sau disertatie. :))

    Eu cred ca fiecare cuplu are ritmul lui. Asta e al nostru.

    • Printesa Urbana

      Bine, lucrez chiar acum la un test grila pentru tine. cu premiu, desigur. 🙂

    • In sfarsit ceva interesant pe ziua de azi, ca deja colegele incep sa ma plictiseasca cu nunta secolului. Si da, am si treaba, dar ce conteaza???

      Off topic, eu scriu unde trebuie comentariile, dar imi apar aiurea…Hmmm…

  20. Alexandra iti multumesc frumos pentru urari…
    Printesa draga, sa stii ca si noi am vb de nunta la cateva zile de cand ne cunosteam:)
    Sa fie intr-un ceas bun tuturor:*

    • Printesa Urbana

      Da, astept filmuletul vostru! 🙂

  21. foarte furmoasa nunta voastra regala. le faceti concurenta serioasa celor din GB. imi place mult filmuletul alb-negru 🙂 a asa parca … o nunta regala din alte vremuri 🙂

    • Printesa Urbana

      Hehe, da, o joaca ante-belica. Prostii, ce sa mai…

  22. Felicitari!

    Intr-adevar mi-a placut nunta englezeasca, insa fiecare nunta este speciala pentru oamenii speciali ce o organizeaza.
    🙂

    • Printesa Urbana

      Sigur. Totusi, unele sint mai speciale ca altele. 🙂

  23. Vai ce faina ii povestea din primul filmulet. Si eu il iubesc pe Marquez, e scriitorul meu preferat.

    • Printesa Urbana

      Cum sa nu-l iubesti… un romantic incurabil…

    • Printesa Urbana

      Absolut, cel mai cuvint dintre toate!

  24. Rux

    Sunteti superbi. Multi ani fericiti impreuna sa aveti.

    • Printesa Urbana

      Doamne-ajuta, sa fie!

  25. Draga mea, chiar ati avut o nunta de vis! Totul arata superb si are un aer intr-adevar regal! Sa fiti fericiti si plini de bucurii cat veti trai!

    • Printesa Urbana

      Multumim, la fel! 🙂

  26. Bunica

    A fost fffff frumoasa nunta voastra de la Bucuresti. dar, parca mai vesela cea de la Piatra Neamt?

    • Printesa Urbana

      Clar mai vesela si mai emotionanta!
      Bravo, bunica, vad ca te-ai pornit la comentarii! 🙂

  27. :-))) Bai, n-ai cum sa faci paralela asta! Situatiile sunt, cum spunea o colega de-a mea, necoplanare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.