Film scurt despre ciocolată (sper nu foarte penibil)

Ştiu, vă sînt datoare cu povestea mea penibilă, dar:

1. Faţă de ce s-a spus deja, păţania mea e o poezie tristă recitată stîngaci la Cîntarea României de un copil prea mic. Nu rămîn datoare, vă cer numai o mică amînare. Recunosc că nu mă aşteptam la atîta curaj de la atîţia păţiţi. Felicitări, revenim cu etapa de votare, avem finalişti pe James, Ursu, Andrada, Adina şi Alexandra Albu, zic bine, da?

2. Abia acum am revenit de la spitalul de urgenţă. Se pare ca un amestec de viroză cu ecoli şi cu amigdalită m-a întors cu roatele-n sus. Am stat nişte ore pe-acolo cu perfuzii şi algocalmine-n venă, că nu ceda deloc febra cea mare. După o dimineaţă plăcută acasă la Bogdana, unde-am fost răsfăţată cu millefeuilles aux framboises şi cu copii frumoşi şi zîmbitori, mi s-au înmuiat picioarele la ea în hol. Nici nu mai ştiu cum am condus pînă acasă. Acum zac. Mă înţelegeţi sper de ce nu-s în stare de posturi glumicioase. Febra a mai scăzut, dar sînt nemîncată, deshidratată şi frîntă. Bogdana, noroc cu millefeuilles-ul tău, singurul lucru care s-a întîlnit cu stomacul meu azi în afară de biseptol, paracetamol şi încă nişte „moale” pe care le-am uitat între timp. Să mă iertaţi dacă bat cîmpii. Ah, şi voiam să vă povestesc despre Bogdana, şi despre cît de mişto sînt toţi oamenii pe care i-am cunoscut de cînd ţin blogşorul ăsta. Dar nu-i bine acum, că-s incoerentă şi poate scap vreo tîmpenie. Chiar aşa, voi ştiaţi că mai există Biseptol? Şi…

3. E gata filmuleţul în care rostesc răspicat cel mai valoros învăţămînt al Prinţesei către toţi vizitatorii regatului. Şi anume că:

Ciocolata este viaţă!

Aţi auzit, da? Plus încă nişte lucruri despre depozite de ciocolată şi cum cînd eram mai mică a fost cît p-aci să mă las pupată de un şmecher de 7 ani care mi-a întins o capcană cu ciocolată şi încă nişte lucruri neinteresante. Vestea buna e că măcar nu e lung.

Iertaţi freza, ştiţi doar că nu mă pieptăn, n-am făcut excepţie nici de data asta. Iertaţi şi chipul obosit şi nemachiat, deh, mă vedeţi cum sînt, fără fine tuning, după o zi de muncă grea, toată in love with chocolate şi plină de învăţăminte esenţiale, sigură pe ce spun şi toată roz ca de obicei, numa că cu ciocolată printre măsele. 🙂

Puteţi da play aici.

Anidor amăruie 70% cu portocale e, în caz că nu e clar pe film. Şi nu, nu-i reclamă, mă ştiţi doar cît de necomercială mi-s, da m-a întrebat omu care e ciocolata preferată şi pentru că nu puteam aduce un fondue de la Chez Marie, am adus ce am mereu în frigider, adică pe anidor cu portocale.

Interviul este făcut de entuziaştii de la Zazou, un site cu şi despre ciocolată. Nah poftim, ce părere aveţi?

53 Comments

  1. Ce parere sa am? Mi s-a facut o pofta de ciocolata!!!! Si un dor de Ciocolata:) Si da, ciocolata este viata! Si eu mananc ciocolata fara nici o problema, de cate ori am chef! Uneori chiar exagerez… Dar ma iert singura, a doua zi!

    • Printesa Urbana

      Hahaha, asta e foarte bine, ca ti-am facut pofta, that’s what i was aming for!

  2. :(((( am simtit ca e ceva wrong, dar m-am gandit ca nu esti tu prea confortabila cu kinderii :(. Te tratam si cu niste medicamente, ca am de toate, pentru toti si pentru toate bolile. Bai, imi pare rau! Dar rau de tot 🙁

    • Printesa Urbana

      Dont worry, mie-mi pare rau c-am venit cu boala printre pitici (care, btw, sint lovely, exclus sa ma simt neconfortabil cu ei), sper c-am luat cu mine orice-o fi. Daca aveam macar un simptom de dimineata, nu veneam… of.. sper sa fie bine.

  3. Vai ce dulce 🙂 Si nu numai ciocolata ( care by the way nici nu o cunosc) …si daca asa arati tu fara fine tuning, chiar imi lipseste imaginatia sa te gandesc cu machiaj 🙂
    Esti o femeie frumoasa. Si sa te pui pe picioare repejor , ca altfel nu ajungi la cutia postala sa ridici urmatoarea vedere 😉

    P.S.: super interviul. Daca a fost asa spontan cum pare, este perfect 😉 . Parare acuma de romanca cu experienta in spatele camerelor 😉

    • Printesa Urbana

      🙂 Esti foarte dragutza cu mine, Alina.
      Abia astept vederea, luni sper sa fiu in stare sa merg la job si sa dau peste ea!

  4. SimonaSS

    1. Sa te faci bine, printesa!
    2. Ce ma bucur ca acum am „atasat” si o voce la chipul tau dragut 😀 !
    3. Nu ai reusit sa ma determini sa mananc ciocolata amaruie, dar mi-ai facut pofta de o Noisette de la Milka de nu mai pot!
    4. Foarte dulce acest filmulet 🙂

    XOXO

    • Printesa Urbana

      Buna si Milka de care spui, nu-s eu genul sa-ti spuna ca una e mai rea ca alta. Toate-s bune! Multumesc! 🙂

  5. 1. votam Ursu!
    2. cioco rulz!
    3. si cel mai important: fa-te bine repede!

    • Printesa Urbana

      Ursu cred ca iasa cistigator, gata! Desi nah, el are editura, nu stiu de ce carte are el nevoie de la mine… 🙂

  6. Si eu aceeasi prietenie stransa cu cioco!Mie insa imi place cea cu multe alune intregi sau nuci caramelizate 🙂 .Reuseste sa ma imi dea mereu o stare de bine!Pot manca si o tableta intro zi (acum nu o mai fac ca mi-as da toata munca peste cap,dar candva o faceam).
    Esti superba asta este parerea mea despre filmulet! :*
    Am voie si eu sa votez chiar daca nu am spus o povestioara?
    (off topic – a ajuns scrisorica si azi sau maine pleaca spre tine alta 🙂 )
    Sanatate multa! :*

    • Printesa Urbana

      Yeey, ce bine, ce de-a scrisori pentru printesa!
      Hm… de ce vrei tu sa trisezi? Toata lumea s-a dat in fapt acolo si tu faci pe secretoasa?

    • pai nu am avut chestii penibile/funny de povestit (adica din alea la care lumea sa rada cu lacrimi ) …ca de fel nu sunt secretoasa! 🙂 :*

  7. Mie mi s-a facut dor de tine cand te-am vazut si nope, nimic penibil, ba chiar tu simpatica and … the clotheees!! ce maiou ai pe tine pe sub top? 😀 Eu cam nu le prea am cu ciocolata :p La dulciuri in general nu ma bag foarte des, pentru ca nu ravnesc foarte tare la ele. Insa doua patratele la o cafea sunt foarte bune, mai ales ca oricum nu as putea mai mult. Frumos si accentul, adica lipsa lui, pentru mine daca ar fi sa apar ever la tv sau radio ceva e ca un cosmar, as super transpira stiind ce accient moldoviniesc am si cum nu l-am schimbat dupa 4 ani de Bucuresti, nici nu cred ca mai am sanse, haha!

    • Printesa Urbana

      Ah, am scapat de accent in primele doua zile de Capitala, dupa ce-am observat cit de prietenosi sint bucurestenii cu moldovenii… Nici cind merg acasa nu mai vorbesc moldoveneste, gata, l-am uitat de tot pentru totdeauna. 🙂

    • Printesa Urbana

      E clar.

  8. Cum sa ajung eu la finalisti? Te-ai incurcat…povestea mea nu e nici pe departe la nivel de „pulalaii” lu nenea Bear…

    • hahahaha, iar crap de ras!!! asta nu cred ca o uit in veci =)) sincera sa fiu, nici eu nu ma simt demna de top. Adica relatii sexuale versus pulalai :))))) duuh!

    • Printesa Urbana

      Notat, gata. Desi cred ca ursul are avans. Vedem.

  9. Valentina

    Princess, esti draguta foc! Si vorbesti :-). Get well soon!

    • Printesa Urbana

      Pai ce, credeai ca numa sa pun pe ecran stiu? Dau din gura ca o meliţă…:D

  10. wow, imi place vocea ta! te cunosc din posturi insa acum stiu cum si vorbesti si te simpatizez si mai mult! 🙂

    Cat despre ciocolata, eu sunt mare adicta, incerc sa ma tot abtin asa din cand in cand….ciocolata este viata, DA!

    • Printesa Urbana

      Asa! 🙂

  11. Ana

    Draga Printesa…

    In primul si primul rand, muuuuulta sanatate…sa te faci bine cat mai repede!
    Second….arati pur si simplu MINUNAT!Esti asa de finuta, si cu o voce atat de blanda….
    And third….totally agree to you, ciocolata este viata, I love chocolate…I’m addicted.

    Multe, multe ganduri bune se indreapta spre tine!

    • Printesa Urbana

      Multumesc, Ana, am nevoie, ca febra asta nu se lasa deloc si eu nu-s invatata deloc cu ea…
      Thx for the review. 🙂

  12. Ruxandra

    Ft sweet filmuletul 😛 si sanatate multa!

    • Printesa Urbana

      Multumesc, sa fie, of.

    • Printesa Urbana

      Asa sa ne fie, S!

  13. Printesa, get well soon, avem nevoie de tiiiiine. Bea multe multe lichide si incearca sa mananci ce stii ca iti cade bine.

    Clipul e asa dragalasaaas, m-am topit toata ce frumoasa esti si ce voice faina ai. Si auzi la ea, nemachiata…Pfff.

    Nu sunt dependenta de cioco, dar acum logic ca mi-e pofta.

    Te pup, take care.

    • Printesa Urbana

      Da, A, uite de juma de ora ma lupt cu o ciorba de fasole foarte buna si calda, da nu intra mai mult de 3 linguri la 10 minute.
      Go get some chocolate, pls! 🙂

    • Daaa, dupa ce am scris am vazut filmuletul pana la final, initial credeam ca vorbesti numai de ciocolata tableta. M-am lamurit, si I agree. Am promisa o cioco pe diseara, cand ies de la serviciu. Mi-a luat Marius una si acum 2 zile dar a lasat-o in masina si devenise lichida, am uitat-o in frigider, mi-a cerut voie sa o pape el, acum astept cu interes ciocolata noua. Una cu alune intregi, preferata mea, de la nou-deschisul Lidl. Am inteles ca e bestiala. Revin cu impresii diseara.

      Sper ca ai mai facut o incercare cu ciorba aia, suna apetisant cum o descrii tu. Sau cu altceva, hai, ca facem si galerie daca aluneca mai usor asa.

  14. Candice

    Cel mai penibil moment din viata? Eram profesoara si scriam pe tabla subiectele pentru teza cu subiect unic.Deodata am auzit: ” – Doamna, v-ati patat pe fusta”! As fi vrut sa intru intr-o gaura de soarece de rusine.Asa am stat pana la sfarsitul orei, caci nu puteam lasa clasa nesupravegheata. Cred ca va imaginati ca nu era vreo pata cu origini necunoscute…

    Iar Adrian i-a spus unei prietene care facuse burta : Felicitari :)) Aia senina :- De ce? – Pentru bebe….
    – A…doar ma lupt cu niste kilograme in plus… :)) Penibil rau, nu?

    • Printesa Urbana

      Adrian e genial…. :)))))))))) Nu ca tu n-ai fi…
      Multumesc pentru grija si… you know… 🙂

    • D-asta profesorala am si eu, dar am zis ca nu e indeajuns de penibila. Deeeci: o tanara profesoara, primul an de predare, o clasa de a 5-a alcatuita in majoritate din dracusori. Scriam eu la tabla cu pasiune ceva despre substantiv, si numai imi spune unul din sus-numitii dracusori: Doamna, aveti pantalonii rupti. Oare unde, ca doar nu in vreun loc nepenibil. Dupa ora am verificat, erau sfasiati pe fund, nu ca facusem eu ceva sau erau foarte fluffy, si in ziua de azi zic ca pantalonii au fost de vina, erau de la Kenvelo de la reduceri. Cine n-a mai luat nimic pana in ziua de azi de la Kenvelo? Si cine a stat toata ziua (era una lunga, cu multe ore, inclusiv la cei de liceu) cu haina pe ea?

  15. carmen

    eu te citesc de putin timp dar intradevar tu esti o dulce si discutia asta despre ciocolata mi-a trezit cheful de a merge pana la magazin, ce conteaza ca e f cald, eu o voi savura linistita:)

    fabrica bucuria din moldova cu site http://www.bomboaneciocolata.ro 🙂 iti poate oferi multe multe bucurii, recent am trecut putin granita si m-am delectat cu multe sortimente, sigur sunt si prin capitala.

    • mwahaha, ce au astia pe site! e ca la Craciun 😀 😀 si livreaza in Bucuresti! wow!

    • Printesa Urbana

      heheeee, de la moldoveni vine Bucuria… 🙂

  16. Irinush

    Ioana, esti superba: foarte draguta, feminina, ai o voce extrem de calda.
    Ai un blog minunat, te citesc zilnic.
    Fa-te bine! Salutari din Paris.

    P.S. Referitor la postul lui Carmen, intr-adevar bomboanele Bucuria sunt super delicioase („Meteorit”, „Do Re Mi”, „Visina in ciocolata” etc). Le gasiti la Auchan-ul din Titan, au stand Bucuria acolo.

    • Printesa Urbana

      Hei, salut, irinush!
      Da, la Auchan, si mai e un magazin rusesc pe magheru, mi-am luat de acolo o sacosa de Bucurii acum citeva luni…
      Bune, domne, bune rau!

      Ce face Parisul?

    • Printesa Urbana

      Aproape de Universitate, vizavi de biserica aia frumoasa din piatra, aia chiar de pe bulevard. Mic, dar are de toate, coniac rusesc, peste afumat, brinza si tone tone de dulciuri. Din pacate, preturile-s mari, dar nah, meritam un rasfat ocazional, nu?

    • Irinush

      Parisul face bine, +20 afara.
      Da, sunt destul de scumpe bomboanele Bucuria, e 50 RON kg, dar merita! Si vinurile Cricova sunt pe masura 🙂 (sunt originara din Basarabia).

  17. Roxana

    Cu riscul de a repeta ce s-a mai spus deja, si pe mine m-a surprins in mod placut vocea ta. Foarte naturala, joviala si pasionata.Cat despre ciocolata, o ador, chiar azi am degustat un Mars….
    Get well soon

    • Printesa Urbana

      🙂 Interesanta treaba cu vocea. oricum, pe camera suna altfel decit in realitate.
      Multumesc, Roxana!

  18. Hey! Ma bucur sa te si aud! Imi imaginam altfel vocea ta! Imi place! Mi-ar placea tare mult sa ne auzim si face-to-face! Te imbratisez!

    • Printesa Urbana

      Pai ne auzim/vedem, cum sa nu, stai numa sa ma returnez de la Lisabona!

  19. Mihaela

    Ce ziceai ca ai pe fata? Bube? Unde-s ?

    • Printesa Urbana

      Buna, Mihaela,
      Aveam pustule si papule, aka cosuri. Acum sint sub tratament. Fortunately. 🙂

  20. Mihaela

    azi dupa licenta mi-am cumparat o ciocolata neagra heidi cu portocole, mmmmh! m-am gandit la tine 🙂 Probabil a crescut consumul de ciocolata dupa post-ul tau.
    Salutari de la cineva care te citeste zilnic 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.