pocpocpocpoc

e 10. dimineața, nu seara. m-am pus în pat. copila a adormit. musai să fac și eu la fel, mai ales că habar n-am dacă se trezește în 15 minute sau în 3 ore. îmi înșurubez bine dopul în ureche. doar un dop, cu cealaltă ureche ascult dormitorul alb. așez falca pe saltea. nu dorm niciodată pe pernă. îmi întind bine oasele, îmi aștern burta bine între arcuri, îmi mișc puțin degetele de la picioare. gata. acum să dorm. hm. trec 10 minute și o mie de gînduri. ok, gata, acum să dorm. hm. mai trec 20 de minute și aceleași o mie de gînduri. hm. gata acum chiar e musai să adorm, ultima șansă.

încep să aud niște bătăi. poc poc poc poc. hm gata acum sigur nu mai dorm. o sparge cineva ceva? n-are cine, vecinii cei mulți n-au bani nici de apă, d-apăi de renovări, cei de sub mine sînt prea bogați, dacă au chef de schimbări își mai cumpără o casă. poc poc poc poc. ah ce proastă sînt, e inima mea mă, asta se aude. inima mea bate pe saltea și salteaua mi-o transportă printre arcuri în urechea fără dop lipită de ea. da uite că uneori bate mai repede. mda, păi probabil atunci mă gîndesc în semi-adormire la omul meu și la copilul meu și la mama mea și de drag bate mai repede. și alteori mai încet, semn că îs aproape să adorm, păcat că nu suficient de aproape. poc poc poc poc. a mai trecut o oră. stau întinsă pe burtă, cu falca lipită de saltea, cu urechea strivită de-un arc, cu perna în cap, cred că am și bălit puțin pe cearșaf, aia e, toată lumea bălește și nimeni nu recunoaște. și inima mea pocnește ritmic și nu mă lasă să dorm. nu e ironic? să nu poți să dormi că-ți auzi inima bătînd. oare numa mie mi se întîmplă?

băi și la un moment dat s-a oprit. de tot. niciun poc. am ciulit urechea bine. mi-am afundat inima și mai tare în saltea. am curățat urechea cu degetul mic. nimic. înseamnă că am murit?

peste juma de oră ies din casă cu puica la piept. vecinul de la parter, care e prea troglodit să fie bănuit vreodată că-și renovează casa, bea o bere pe scări, cu un baros în mînă, sprijinit de o grămadă de cărămizi.

deci n-am murit.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4189

16 comentarii

  1. de ceva vreme am în fiecare seară problema asta cu adormitul… și la mine se aud aceleași bătăi, dar nu sunt decât gândurile care ricoșează dintr-o parte în alta a minții

  2. „flori de mucigai”. ai facut o poezie din cateva seci si dubioase lovituri de baros! ne place, place sa citim! sa-l rugam pe vecinul tau sa-si modernizeze constant resedinta, asa, pentru inspiratie! foarte fain postul!

  3. Of, la mine acum chiar se aude pocpoc, dar de la vecini! Si nu vreau sa dorm, in schimb am de scris o recenzie iar dopuri de urechi nu am, nici nu stiu daca ar acoperi zgomotul de bormasina…

  4. @Alexandra Albu – Si uite asa te culci seara viu si te trezesti dimineata mort. Te intrebi de ce esti mov si tricoul verde nu se mai potriveste.

  5. Eu cand am citit prima data postarea… asteptam sa spui ca de fapt pocpocpoc venea de la cineva care-ti batea in usa… :))
    Dar mai dragut asa… venea din propria inima care nu te lasa sa dormi, voia sa-ti dea impuls si sa te gandesti la cei dragi…
    Sa fiti sanatosi si frumosi impreuna 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *