Seara dinainte

Am făcut poza asta de la geamul mansardei în sîmbata Paștelui. Era răcoare și apus. Plouase bine și eu nu mai puteam. Mă dureau toate, voiam s-o văd, mă săturasem s-o țin în burtă, voiam s-o țin în brațe și s-o privesc în ochi, s-o miros și să mă miroasă. Mi-era dor de ea, prea dor.

Am făcut poza asta de la geamul mansardei și mi-am zis: peste o vreme o să mă uit în telefon la pozele cu fata mea și-o să dau peste poza asta. și-o să-mi aduc aminte exact cum mă simțeam cînd am făcut-o. sătulă, nerăbdătoare.

Azi mă uitam la galeria de imagini din telefon și am dat peste poza asta. Am mirosit ploaia aia de aprilie, am văzut apusul ăla, m-a durut spatele ca atunci, am plîns ca atunci, mi s-a făcut dor ca atunci.

Atunci am rugat-o să vină. I-am spus c-o iubesc și că afară o să-i fie bine. Că vreau, vreau mult de tot s-o țin în brațe.

Peste cîteva ore în noaptea cu pricina au început contracțiile, iar în noaptea următoare am ținut-o în brațe. Toată noaptea am ținut-o lipită de mine și m-am uitat la ea.

A fost ultima seară în care-am fost singură. Adică fără ea. Ce bine că există telefoane cu care poți imortaliza așteptări.

În seara asta, la ora asta, ultima mea poză singură face patru luni.

Tags

8 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *