Alt fel de supărare

Îl iau pe bebeluș în brațe, plînge ascuțit din cauza gazelor.

Sofia spune:
– Vleau și eu în bațe la tine.

Îl las pe Ivan jos pe canapea și o iau pe ea în brațe. Începe să se mîțîie.

– De ce plîngi, iubito?
– Ăsta nu e plîns. Ăsta e alt fel de supălale. Mai mică. Fălă lachimi.

Ieri s-a așezat pe jos lîngă canapea, eu îl hrăneam pe Iv. Mi-a zis, fără să se uite la mine:
– Mami, tu o să pleci depate?
– Nu, iubito, nu plec nicăieri, stau mereu aici lîngă tine.
– Să nu pleci. Am nevoie de tine.

Și am plîns. Încă plîng cînd îmi aduc aminte. Are 2 ani și aproape 4 luni.

15 Comments

  • giorgiana spune:

    Nu stiu de unde le vin ideile astea, si fetita mea de 5 ani spune acelasi lucru

  • andreea g spune:

    Desi sunt mititei, spun niste vorbe atat de sincere si ascutite de ne ia tremurul. De-am ramane cu un strop mai multa emotie si gandire pura, oameni mult mai buni am fi!
    Felicitari pentru copiii minunati, Printesa!

  • Carla spune:

    Sofia este un adevarat cadou.Cu funda sau fara, un cadou minunat.

  • siss spune:

    Cand l-am nascut pe baietel, vreo doua trei luni am avut cumplitul sentiment ca o neglijez pe fetita mai mare, am plans si eu la fel ca tine si simteam ca nu am destul de timp pentru ea, ma cuprindea o mila fata de ea pe care nu o puteam indeparta, nu stiam cum. Fetita mea care era mult mai mare decat Sofia ta, avea 5 ani, venea mereu si se lipea de corpul meu atunci cand ii dadeam lapticul bebelusului- acela era un moment delicat pt mine !

  • corina spune:

    Eu o tin pe bebelina de o luna in brate cu o mana si pe puiusul de 2 ani cu cealalta, stand pe canapea. Mereu vrea si el si nu il pot refuza. Este greu pentru ei si reactiile lui cand o alaptez sunt din cele mai ciudate.
    E greu, nu e deloc usor cu doi pitici atat de mici. Dar avem multa dragoste de oferit!

  • Rodica spune:

    Tudor rar cere in brate. Stie ca am buba si nu pot (operatia de cezariana). Dar cand o alaptez sau ea doarme pe pieptul meu vine si el si stam toti. Catodata aduce jucarii, alta data carti si citim sau povestim.. singur isi cere drepturile si pe mine ma ajuta sa nu ma simt chiar foarte vinovata. Avem noroc de o bebelusa care doarme bine noaptea, ziua mai cere brate si ea, normal. Alfel arata ziua cand esti odihnit, stiu cum eram la Tudor, nu stiam pe ce lume suntem. Acum cu 2 copii suntem mai bine ca atunci cu el mic. E drept ca dormim toti in aceeasi camera, dar atata timp cat suntem odihniti, o consideram a fi cea mai buna solutie.

  • mary spune:

    Offf…ma apuca o tristete cand ma gandesc ca din noiembrie si dutul meu minunat ma va imparti cu Sofia noastra 🙁 Deja il vad ca e usor gelos,nu il mai pot ridica in brate,ii tot spun sa aiba grija sa nu ma loveasca la burta…si aseara a vazut si maicamea care ma certa ca nu vorbesc cu burtica de ce nu o pot face(decat pe ascuns);ma lovea de numa numa domnisoara si am inceput sa o mangai,sa ii vorbesc si puiul meu a venit fugind la mine in brate sa il mangai si sa il alint pe el nu pe „fia”

  • Ema spune:

    O Doamne!Cred ca mi-ar fi dat lacrimile instant…Tudor e prea mic si inca nu vorbeste (sau vorbeste dar are un vocabular mai putin vast:papa,ceas,acasa,acolo,apa,carte etc) in schimb eu ma trezesc cateodata gandindu-ma ce s-ar face el daca mi s-ar intampla mie ceva.Si ca sa nu credeti ca sunt fatalista va povestesc de unde fobia asta…la un moment dat am avut ceva probleme si a trebuit sa ma operez…chiar cu cateva luni inainte sa raman insarcinata cu el.Eu nu stiam ca e asa grav dar vine doctorul la vreo cateva zile de la operatie si imi spune sa stau linistita ca nu e cancer.Say what?Nici nu stiam ca sunt suspecta de asa ceva.Oricum m-a marcat rau de tot si ma rog la Dumnezeu sa ne dea sanatate la toti.Altceva nu conteaza chiar asa mult!

  • Lila spune:

    E foarte bine ca s-a intamplat ca al doilea copil sa vina la o varsta a Sofiei la care vorbeste si isi poate exprima verbal nelinistea, frustrarea. Cred ca prin dialog vei rezolva multe neintelegeri inainte ca ele sa se intample. La noi bebe # 2 a venit cand inca cea mare nu vorbea, practic a spus prima propozitie articulata cand am venit cu bebe acasa si aceea a fost „nu place”. Desi cea mare nu a fost ignorata niciodata si ambii parinti ne-am dedicat timp si celei mari, de joaca, comunicare, giugiuleala, au aparut manifestari negative care treneaza si astazi, dupa 6 luni. De ex daca tatal si in special bona ei iau bebelusul in brate, cea mare se tavaleste pe jos si plange. Sau, in orice moment ii acorzi atentie activa bebelusului (alaptare, schimbare de scutec, baita etc), cauta sa iti deturneze atentia imprastiind haine, jucarii, servetele, stricand diverse lucruri prin casa sau mai rau, se pune in situatii de risc catarandu-se in locuri de unde stie ca poate sa se dezechilibreze sau sa alunece. Daca pleci cu bebe in alta camera lasa orice ocupatie care de altfel ii place – desenat, construit etc si vine dupa tine nelinistita, iritata. Alteori cand alaptez ma pune la incercare, trage de bebe sa il puna alaturi ca sa se aseze ea in brate, fara sa fie interesata de san, ci mai curand de exclusivitate. Ne-am dus si la psiholog, a ajutat sa devenim mai creativi in jocurile cu cea mare, dar nu si in acceptarea lui bebe. Am dat-o si la gradinita… Mi se tot spune ca e normal si ca va dura pana pe la 5 ani… Paradoxul e ca pe bebe il place, vine din proprie initiativa sa il pupe, sa il mangaie, problema e relatia noatra cu bebe, nu cea a ei cu bebe. M-am interesat si pe la altii cum procedeaza, unii pur si simplu il duc pe cel mare la bunici, altii il lasa pe cel mic (imposibil cu un copil alaptat) la bunici si ii dedica celui mare weekenduri la mare sau concedii intregi… Ar fi interesant daca ati mai impartasi din experientele voastre privind gelozia dintre frati, copiii nu sunt la fel, e adevarat, dar poate totusi gasim sfaturi utile.

    • Ileana spune:

      La fel am gandit si eu: „Ce bine ca Sofia stie sa vorbeasca!” Asa este, cred ca daca poate sa exprime acum ceea ce simte, va trece mai usor peste gelozia , fireasca de altfel, dintre frati. Si la noi, diferenta intre frati este mica, de un an si sapte luni. In primele zile se parea ca este totul in ordine cu cel mare, dar pe masura ce crestea cel mic, au inceput manifestarile de gelozie. Si acum, cand au unul patru ani si noua luni, iar celalat trei ani, mai „sar scantei” intre ei! Cel mai greu a fost cand cel mic a inceput sa mearga si sa invadeze teritoriul celui mare, sa ceara jucariile lui, sa se ceara in brate in acelasi timp. Era foarte dificil, nu aveam nici un moment de ragaz, trebuia sa fim tot timpul langa ei, chiar nu-i lasam singuri o clipa. Din experienta noastra cu cei doi nazdravani cel mai important lucru este sa nu-i spui niciodata fetitei ceva de genul: lasa, el e mic, tu esti mare, fii intelegatoare… E ultimul lucru pe care ar vrea sa-l auda un copil suparat. Spune-i ca o crezi ca e suparata, incearca sa ai un interval de timp numai pentru ea, fara bebe, implic-o in pregarirea baitei sau schimbarea scutecelului. Baiatul cel mare era tare mandru cand ducea scutecelul la gunoi! Nu il alinta excesiv pe cel mic in prezenta ei, cand il alaptezi pe el spune-i fetitei o poveste, un cantecel, inventeaza un personaj care vine sa se joace numai cu ea. Nu-i lasa nici pe ceilalti sa-l admire numai pe bebe. Bebe nu va suferi, sa nu-ti faci griji pentru asta. Spune-i cat de speciala este ea pentru tine, nu o certa niciodata cand incepe sa devina agresiva, ci incearca sa imaginezi pe moment un joc cu care sa-i distragi atentia. De ex. daca arunca cu prosoapele sau servetelele pe jos, spune-i ca tu (sau tatal) arunci mai sus, si chiar arunca-le !Ce incerc sa-ti spun e ca trebuie sa te „copilaresti „un pic cu ea, sa incerci sa intelegi cat de greu ii este si cred ca veti gasi solutii. La noi au avut o influenta pozitiva si desenele animate. Dupa ce baiatul cel mare a implinit doi ani si jumatate, stia deja sa vorbeasca foarte bine si sa rationeze multe din ce se intampla in jurul lui, am ales de la Disney Junior desene in care era vorba despre prietenie, ajutor intre copii, le vedeam impreuna si ii explicam fiecare scena. De multe ori Mickey Mouse era mult mai convingator decat noi…Nu au ramas dependenti de desene, se uita foarte putin, dar asta e alta poveste. De folos ne-a fost si cartea „Rivalitatea dintre frati” de Adele Faber si Elaine Mazlish‎, daca mai ai timp si energie ca sa o citesti!

    • Lila spune:

      multumesc pentru idei si sfaturi, Ileana!

  • riri spune:

    ah,ce am pans.ah,pe langa ce am trecut!noi nu am patit aproape deloc.abia la 3 ani de la eveniment da cel mare semne de gelozie- o pup pe ea,hop,se infiinteaza si el:si eeeu!e unul in brate,hop si celalalt:sii eeeu!ea ii mai da un ghiont.
    sunt ferm convinsa ca o sa uite cand schimbi ceva in decorul perturbat acum,familiar ei:de ex,o duci la gradinita.unde evident,sa ii si placa.

  • Cata spune:

    Pe mine ma ia capul cand ma gandesc ce ma astepta… Nu sunt prea rabdatoare de felul meu, am fost mereu sincera cu fetita mare chiar daca era dureros ( de genul te doare la analize dar trebuie sa le facem si nu avem incotro, dupa 2 min nu mai doare etc). Cand a inceput sa mi se vada burta a aflat si ea ca a venit ” barzoiul” ( da, nu barza…) si am inceput sa vb cu ea deapre subiect. Cert e ca la finalul discutiei, pt c toate mergeau atat de bine, topaia de fericire ca o sa aiba o surioara, ma apuca sinceritatea si ii zic: da stii ca o sa fiu si mama bebelusului, nu? Ea: normal ca da… Pleaca la ea in camera cam 10 min, apoi se intoarce, se aseaza pe canapea si imi zice cu tonul cel mai serios, sincer si hotarat: m-am mai gandit, o sa ii dau jumatate din jucariile mele, dar o sa il lasam la maternitate ( ii explicasem cum e cu maternitatea, ceza etc – fetita are 4 ani si 6 luni). Tu nu esti decat mama mea. Tu NU poti sa fi decat mama mea. Nu poti sa fi si mama altui copil.

    Nu am mai avut replica 5 min, ma uitam la ea si imi venea sa plang. Fetita e f intelegatoare, dar si f incapatanata, cand trebuie sa fie ca ea, nu am cum sa fac altfel. Si asta a fost un moment din ala i care am simtit ca nu o sa o conbing cu niciun argument logic de contrariu. Acum, cand au trecut 4 luni de la discutia aia, timp in care i-am zis ca ea e prima si primul copil e special tocmai ca e primul si nu am cum sa schimb asta, accepta ca voi veni si cu un alt bb acasa, dar imi repeta la intervale regulate (de obicei la culcare): pe mine o sa ma culci prima si pe mine o sa ma tii in brate prima nu pe bb, pt ca eu am fost prima si sunt speciala, sunt fetita ta speciala. Asa ai zis…

    Si iata ca cele mai bune intentii ale mele au pavat drumul spre iad, nu stiu sincer ca voi face, ca nu am inima sa ma port altfel decat pana acum cu ea. eu am instituit regula ( de la vreo 2 ani cand am inceput sa ma inteleg omeneste cu ea) ca daca promit ceva fac, ca nu o sa o mint niciodata si ca trebuie sa aiba incredere in mine si ca daca face la fel si eu voi fi oglinda. Si ea ma asculta cand o rog ceva (in 99% din cazuri – cu exceptie cand dorinta ei e asa mare ca nu poate rational sa treaca peste) si eu la fel (vrea sa mai stea 10 min la tv inainte de baie, ok, da dar inchide singura tvul dupa 10 min, si o face) si se increde in mine cand ii spin ca trebuie ceva, asa cum eu ma incred ca daca spune ea trebuie, e musai sa facem etc. si s-a autocenzuray singura, repet in 99% din cazuri nu este aberanta in cereri sau dorinte. Si nu stiu ce incredere va mai avea cand eu o sa ii tot promit marea cu sarea si de fapt nu o sa fac cum i-am zis. Ca o sa vrea sa ne jucam cand probabil eu o sa trebuiasca sa alaptez, sau o sa vrea sa iesim afara cand bb o sa tipe etc. si e obisnuita sa ii tratez dorintele cu atentie maxima. Am obs ca daca ii spun: nu pot acum ca dau cu aspiratorul sau pt ca ma doare spatele sau orice care e pt mine, ma astepta sa termin, DAR, daca e vb de o situatie in care trebuie sa fav ceva pt altcineva( serv, sot, bunica etc) nu cedeaza, vrea atunci, ca vrea ea.

  • Lili spune:

    … ca prima nascuta iti pot spune ca si acum ( am mai multi ani decat tine ) am stari de tristete din cauza faptului ca mama mea m-a considerat mereu mare, chiar cand eram mica si aveam nevoie de iubire si incurajari; inca imi aduc aminte de „tu trebuie sa intelegi ca esti mai mare” , „n-am avut ce sa fac ca e mica”, in adolescenta mea trebuia sa port haine asemanatoare cu sora mea (care e cu 4 ani mai mica) etc … postarile de mai sus ma induioseaza,ce bine ar fi fost sa se gandeasca asa si atunci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *