Cozonacii mei, doi

Crește așa de repede că-mi vine să plîng de ciudă. Amîndoi cresc repede, dar la el se vede mai mult, ea e domnișoară de ceva vreme (la doi ani și aproape 8 luni). Fraza ei preferată în ultima vreme e:
– Stai să mă gîndesc, mbine?
Ia o moacă foarte serioasă, cu o sprînceană ridicată, și noi așteptăm verdictul.

Ivan doar crește. Nu se gîndește prea mult la lucruri, cred eu, dar crește ca un cozonac la dospit. E tăcut și vesel. Rar, extrem de rar plînge, uneori mai strigă după mine, dar fără disperare, doar cu nerăbdare. E moale, plin de bale, viu, perfect potrivit pe oasele pieptului meu. El se îngrașă, eu slăbesc. 🙂

Suge și mă privește galeș. Apoi se ascunde cu nasul după sîn și zîmbește rușinat. Îmi dau lacrimile de drag, cu Sofia n-am ajuns atît de departe, ea la patru luni bea deja doar lapte muls. El însă suge cu tot dragul, deși în ultimele zile e tot mai distras de tot ce-i în jur, de sora lui, de pisică, de aer. Și mă ciuruiește cu dintele ăla prim, arșice mă face. Stă tot mai bine în fund, se rostogolește, se împinge de parc-ar vrea s-o ajungă din urmă pe soră-sa.

Vreau să stea mic. Dar în același timp vreau să-l văd măricel, să-i aud vocea, să-i văd mersul. Aceeași nerăbdare am avut-o și cu Sofia. Și da, au trecut repede anii. Zilele au trecut greu cu ea, acum trec și ele foarte repede. Cînd mă gîndesc că acuși începem iar diversificarea, apoi o să meargă, apoi o să vorbească…

shutterstock_232773877

Nu-s pregătită să nu mai am bebeluș. Și nici pentru alt copil, așa că astea-s ultimele noastre luni de bebelușeală. Dulci, pline, scurte, lungi, minunate.

Doamne, ce bine că-l am, că a venit la noi el și nu alt băiețel, că e sănătos, că e aici. Nici nu mai știu cum trăiam în trei înainte, acum în patru așa-i de fain (deși la limita supraviețuirii pentru adulți)! Iar cînd i-oi auzi ciripind împreună deasupra unui puzzle, atunci chiar o să-mi pocnească inima.

sursa foto: baby hands, via Shutterstock

Pin It

21 Comments

  • Ioana spune:

    Te înțeleg perfect. Când eram prin liceu o auzeam pe mama spunându-mi: așa de dor mi-e de voi când erați mici (eu și soră-mea). Și nu pricepeam exact ce vrea să spună. Lasă că am înțeles acum cu vârf și îndesat 🙁

  • Alexandra spune:

    Buna ,Ioana,stiu ca esti obisnuita deja cu cele cateva cuvinte pe care ti le voi scrie,insa te citesc mereu plina de incantare,asemeni unui copil intr-un magazin cu jucarii.Te-am descoperit de curand ,in timp ce cautam pe net un articol despre alaptarea bebelusului pana la 1 an (ca tanara mamica ce sunt mereu am tot felul de ganduri si idei,poate de multe ori inutile si fara niciun rost in legatura cu acest subiect,de aceea nu ma pot abtine si de multe ori caut ,citesc si recitesc,in cautare de o confirmare:aceea ca nu sunt singura care se teme,care oboseste,care se intreaba daca e ok asa,oare a mancat indeajuns,care are incredere in instinctele sale marerne ,desi de multe ori x sau y vine sa spuna ca nu e in regula,ca asa trebuie pentru ca asa se face ,nu pentru ca asa simt eu ca i-ar fi cel mai bine puiului meu).Reluand…De putinul timp de cand te citesc am simtit ca nu sunt atat de extraterestra pe cum credeam si vreau sa iti multumesc pentru vorbele tale frumoase,incurajari,sfaturi.Am descoperit ca e normal sa fii obosit,infometat,sa te arda talpile ,spatele,sa tanjesti dupa o ora de somn,dar in acelasi timp sa fii cea mai fericita si implinita femeie,sa ai copii cei mai frumosi.Iar daca am observat asta chiar si la tine,o femeie implinita pe toate planurile,am prins curaj spre a indura cat mai usor judecata si criticile rautacioase ale celorlalti,greutatile inevitabile ale vietii de parinte tanar,poate prea tanar,neimplinit inca financiar,insa desavarsit sufleteste.M-am simtit totodata insufletita sa nu renunt la scris,pasiunea mea din liceu,imi place nespus stilul tau curat,simplu si lin.Nimic fortat,cuvintele curg de la sine……..Iti multumesc ca ne bucuri,ca esti alaturi de restul mamelor si ne sustii.
    Alexandra,mama a Elenei (3 ani si 8 luni) si a lui Albert (7 luni).

  • mica spune:

    Pana sa citesc articolul am frunzarit niste poze din bebelusia puiului meu „mare” de 3 ani… Si mi-au dat lacrimile cand mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul si cum va trece si cu puiul mic acum de o luna. Iar articolul tau a venit asa…. Sa mai stoarca de la mine vreo 500 de lacrimi.

  • Simona spune:

    Ce dragut si emotionant! Manuta aia pufoasa e tocmai buna de mancat:)
    Apropo de mancat,ii zic nepoatei mele (de-o seama cu Sof): te mananca moasa! Si ea-mi raspunde dulce: moaso,mananca mancae!
    Imi place cum treci tu de la posturi in care povestesti de nesomn la unele pline de duiosenie. De fapt,toate posturile tale sunt pline de dragoste,chiar si-alea despre nervi.
    Pupici pentru tine si cozonaceii tai!

  • Mihaela spune:

    Te inteleg perfect! Noi suntem doar la primul, dar probabil ne vom opri doar la unul. Avem aceleasi trairi, nerabdarea de a-l vedea mai mare, dar nu vrem sa renuntam nici la perioada asta de bebeluseala care nu mai e chiar de bebeluseala ca deja are 1 an si 4 luni

  • Si eu am aceeași senzație ca zboară timpul, nu stiu când au trecut 2 luni si un pic, si parca îmi pare rău ca trece perioada de bebeluseala. Olivia facenla fel ca Ivan când suge, trage acolo entuziasmata si după câteva minute începe sa zâmbească ștrengărește ca si cum s-ar rușina, sta un pic apoi trage si mai cu foc :))) plus ca e distrasa de orice in jur, bluza mea, lumina, pereti :)))

  • Stefania spune:

    Am si eu o „cozonacita” de 9 luni. Am facut calendare pentru bunici de Craciun, m-am topit, cat era de mica si da, ce repede trece timpul.

  • Loredana spune:

    Timpul ne cam joacă feste, la voi pare mai ușor să-l salvați, trăindu-l din plin, eu simt că-l cam irosesc… și Puștiul crește și el într-o goană nebună. Aproape șase ani jumate. Plini, parcă tot mai speciali, și tot mai mult regret pentru faptul că el crește așa repede.

    Să fiți sănătoși pe acolo, prin regat. Că de poveste vă e familia frumoasă! :*

    • Simona spune:

      Asa ma uit eu la nepoata mea cea mare,care implineste (o,Doamne!) deja 8 ani in februarie. I-am si spus la un moment dat lunile trecute cat de mica era la nastere,cand am fost sa o vad la 12h de viata.Era atat de mica,era primul bebelus asa mic pe care-l vedeam si mi-au dat lacrimile de emotii. A trecut asa de repede timpul,ca anul asta m-au apucat emotiile in prima ei zi de scolarita.

  • Monica spune:

    Inainte de a avea copil, spuneam ca eu vreau un bebe de doi ani, sa-l creasca altcineva pana la varsta aia. Mie nu-mi placeau bebelusii. Acum, atat de drag imi este de al meu incat simt ca ma doare toata dragostea ce i-o port. Cred ca s-a razbunat universul dandu-mi atata iubire pt el asa mic(8luni). Si cand il vad cum creste, simt ca deja mi -e dor de el asa micut.

  • Irina spune:

    :)) ioana, ne faci sa vrem copii! Creste natalitatea in Romania datorita tie!

  • Andreea spune:

    Si noi suntem topiti dupa ultima dragalasenie din viata noastra, desi…e a patra! Mereu ma gandeam daca mai am resurse de dragoste, iar ele, cresc mereu si mereu! Noi, parintii, retraim bucuria iubirii, iar copiii mai mari, surprinzator , desi asteptam atacuri cronice de gelozie, dariuiesc pupaceli cu randul, prin rotatie:)). Vrem sa oprim bebelusia, dar si copilaria mica, primele si ultimile zile de scoala ale bucatelelor noastre de soare . Pana acum am reusit sa prelungim un pic…

  • Roxana spune:

    Pufosul meu a implinit ieri cinci luni. A trecut timpul in zbor iar el creste ca-n povesti. Acum apreciez timpul altfel, in special viata cu el. Cum zice Oana Pelea, bucura-te de viata, ca e pe zile.Asa e, trebuie sa ne bucuram de fiecare zi, acum. Si o intrebare: baietelul tau nu are dureri de gingii? Mamicilor, voi cum le calmati aceste dureri? O zi faina si felicitari pentru postarile tale frumoase.

  • Razvana spune:

    Apropo de diversificare, mergi pe varianta clasica sau autodiversificare cu Iv?

  • federova spune:

    Al meu cozonacel abia la 5 luni a stat in fundulet, pana atunci m-am incapatanat sa nu il pun deloc in sezut. Iar primul dintisor l-am descoperit la 6 luni si 19 zile ;)). Tin minte ca abia asteptam sa il vad mergand, incercam sa mi-l imaginez si eram nerabdatoare. Acum fuge ca o randunica, cu funduletul si coatele spre spate, ma topesc cand il vad :D. A inceput sa rupa cuvinte, le poceste dar cateodata chiar ii ies. As vrea sa aiba chef mai mult sa repete dupa mine si iar abia astept sa vorbeasca si parca vad ca maine se intampla. O sa-mi fie tare dor…asa as mai face unul, dar chiar nu e cazul :(.

  • Andreea Ilie spune:

    Mi s-a facut pielea de gaina citind! Ma uit spre leaganul cu cozonacelul meu mic si mi se pare incredibil ca stie de-acum sa rada, sa gangureasca, isi recunoaste jucariile preferate, maimutica si broscuta. Tin minte cand era cumnata mea spre sfarsitul sarcinii cu al doilea bebe si ii spunea sotului : ” Uite ,misca, pune mana ca e printre ultimele dati cand vei avea ocazia sa vezi cum se simte asa din burtica!”. Si asa e, trece timpul foarte repede atunci cand esti total absorbit de frumusetea si fericirea din miscarile lor, ochii lor si zambetul lor…

  • Omnia spune:

    Ioana si cozonacii fermecati 🙂 cu cat sunt mai mici si dependenti cu atat e mai neconditionata iubirea si cred ca de acolo vine plenitudinea indragostirii asteia fara limite. Te invidiez ca mai ai pumnisori si cute Michelin pe picioare de bebelus – cand s- a intins ultima cuta am stiut ca e gata etapa maruntiei 🙂

  • Ioana spune:

    Este o incantare sa „te citesc”! Multumesc! Mama lu’ Dima (7 luni)

  • andreea spune:

    Trece timpu prea repede.. Avem.deja doi anisori si nu stiu cd au trecut,tot ce stiu e ca incercam sa ne bucuram de fiecare moment asa ca ne pregatim sa sarbatorim cei doi anisori (i am facut un panel cu poze de cd a nascut si e super incantat de el).
    Y

  • C. spune:

    Am si eu o fetita de 2 ani si apr. o luna si un bebe de sex masculin care se preconizeaza a veni pe lume primavara asta. Abia astept sa vad cum e cu doi! Abia astept sa re-traiesc totul: nastere naturala, alaptat, gangureli, dintisori, plimbat prin parc cat e ziua de lunga… doar ca de data asta va lipsi teama, neincrederea si sper eu toate emotiile negative traite prima data. Cel mai greu va fi, cu siguranta, la intoarcerea din concediul de crestere copil, cand ma voi vedea din nou la munca, stinghera, incercand sa-mi re-gasesc locul intr-un mediu in continua miscare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *