Obradul nostru de Crăciun

Vreme de 13 ani după ce-am plecat din urbea natală n-am făcut brad, pentru că n-ar fi fost nimeni să-i țină de urît, eu de Crăciun oricum plecam acasă la mama la Piatra, iar de Revelion fie mă duceam să tremur romantic pe malul mării, fie undeva prin vreo cabană sordidă la munte, unde decidea gașca mea din momentul cu pricina că e cazul să ne îmbătăm crunt la trecerea dintre ani.

Apoi au venit copiii și m-am mutat în sfîrșit la casa mea, de unde n-am mai plecat nicăieri de Sărbători, ba dimpotrivă, am chemat-o pe mama la noi, cu tot cu murăturile de la Moldova. Și s-a pus problema bradului. Facem! Să fie natural, am zis, mama acasă la mine mereu lua natural! Să miroasă a brad, a Crăciun, să fie viață acolo între globuri (ce-are a face că bietul e deja tăiat, deci cam mort oricum). Dar nu vreau să încurajez braconajul de brazi, așa că să luăm unul micuț, în ghiveci, să nu-l răstoarne copila, la fix.

Acum doi ani am luat unul de un metru, mic, des, frumos. În trei zile a început să se scuture, pînă de Crăciun rămăsese jumate, pîna la Revelion era tot pe jos. L-am aruncat de Sf. Ioan, dînd mărunt din buze că uite ce s-a ales de planul nostru cu păstrat bradul de la an la an pînă se face mare și apoi îl replantăm în pădure. Right.

Anul trecut am persistat în eroare. Tot la ghiveci, tot mic și des. Spre deosebire de cel precedent, ăsta ne-a umplut de furnici. Bașca am aspirat ace de sub el din prima pînă în ultima zi (cînd l-am aruncat că era galben și semi-chel), a ținut cu totul vreo două săptămîni.

Anul ăsta a zis omul meu: Femeie, ai avut suficient brad natural, da? De anul ăsta mergem pe plastic!

Și doamne, a fost cea mai bună idee din lume! Sigur, a trebuit să căutăm oleacă, în primele zece locuri în care-am mers am găsit doar modele triste rău, de zici că fuseseră mestecate și scuipate de cinci ori înainte să ajungă la raft. Dar apoi a ajuns Omul în Jumbo, raiul chinezăriilor și plăsticoșeniilor sinistre, DAR ieftine! Dacă știți Jumbo, înțelegeți ce vreau să zic. Dacă nu știți, mai bine nici să nu aflați. Așa.

Și a început schimbul de SMS-uri. Eu, acasă sub copilul cel mic care doarme, el, omul meu, la Jumbo. Omul meu care e sufocat de lucrurile din domiciliul comun și zilnic aruncă pe șestache cîte ceva ce crede el că nu ne mai trebuie, el, omul meu care urăște în general nimicurile și în special cumpărăturile de orice fel, iată că în Jumbo a intrat în el spiritul Mastecard:

– Să iau și niște căciuli de moș, sînt la ofertă?!?
– NU. Nici o căciulă, avem deja cinci acasă.
– Un Donald Duck mare? Merge cu Minnie și Mickey de pluș ai Sofiei!
– NU. OMG ai înnebunit?
– Știu, un cal de plastic în mărime naturală!
– WTF man. NU. NIMIC. Ia bradu și hai acasă.
– Ah, stai că între timp s-au dat brazii.
– I KILL YOU. Nu vii acasă fără brad.

Nu s-a lăsat pînă n-a găsit omul bradul perfect, deh de frica nevestii, cred că dacă nu-l găsea stătea să-l faca, ac cu ac. Gras și des, numa bun. 200 de lei, 2 m înălțime cu tot cu suport.

L-a adus, l-am înflocoșit noi manual, că așa-i cu ăștia de plastic, stai și-l faci cît de pufos îți cere ochiul, în 20 de minute era gata, tot rotund, gata de umplut. Am turnat în el circa 50 de globuri, ceva reni și îngerași de fetru, o instalație simplă albă, 15 metri de beteală alb-roșie și gata obradul.

Pentru că da, la noi pomul de Crăciun nu e brad, ci obrad. Așa îi zice Sofia încă de anul trecut. Știți voi, O, brad frumos… Așa știe ea, că ăsta cu ace în loc de frunze se cheamă obrad. Cum și noi mîncam cu-baneze cînd eram mici, bomboane cu baneze în ele.

Pe scurt, ăsta-i obradul nostru. Recomand cu toată inima plastic! Nu curge, nu are insecte la bază, e drept că nici frumos nu miroase, dar pe asta o rezolv cu o vizită la plafar și-un castron pe calorifer.

20141216_190749

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

39 comentarii

  1. Bravo ! Inteleaptă idee. Eu am brad artificial de 15 ani deja si sunt super-mega-extra multumită. Îl împodobesc pe la începutul lui decembrie ca sa simt ”spiritul” Craciunului si nu mi-e teama ca se scutura. Anul trecut mi s-a părut că e cam plin de praf si l-am băgat la duș, apoi l-am scos pe balcon că era o zi însorită și s-a uscat. Arăta ca nou, deci mai tine 15 ani 🙂

  2. Prințeso arată bine tare perfect așa ,dar eu tot brad natural vreau . Zău încearcă al meu să mă convingă cu unul de plastic de ani de zile . Nimic , nici să nu aud . Să îți mai zic ca sunt efectiv clientul coșmar pentru orice bișnițar de brazi . Atâta stau și ii învârt pe toate părțile , compar , măsor de mai să leșine domni lângă mine . Anul trecut eram și burtoasă . Al meu cu a lui frate încercau să mă convingă să iau unul mai mititel , amărât . Atât au insistat încât hormonii meu au luat-o la vale și a ieșit că mă bip și iar bip in bradul lor și să isi ia metrii și să mă lase să imi aleg bradul că de nu mă tăvălesc ca un copchil obraznic pe jos . Da am găsit o superbitate de brad de topăiam pe lângă el cand l-am împodobit . Anul ăsta încă nu am găsit bradul perfect dar mă gândesc cu groază câtă jumuleală o să îl aștepte . Teroristul fimiu … 9 luni jumătate care deja merge in picioare .

  3. Al meu sot cochetează demult cu ideea de brad artificial însă eu nu ma las și gata. Este al 5-lea an când împodobim bradul impreuna. În primul și în al doilea an am avut un fel de brad-pin sa zic asa, erau ei bogati asa dar arătau ca niște tufe. Nu pot sa îti zic ce discutii au fost pe tema acelor brazi, sotul meu i-a absolut urât și nu a ezitat să îmi zica asta în fiecare zi în care au tronat în casa noastră. În al treilea an a zis gata, luam artificial, eu nu, hai intai sa vedem ce găsim etc etc. Și a dat norocul peste noi și am găsit bradul perfect la Hornbach, adusi din Danemarca, foarte asemanatori cu cei pe care îi vedem in filmele americane. Și de atunci tot de acolo luam brazii, anul asta l-am luat impreuna cu bebe și deocamdată sta pe balcon, căci traditia e sa îl impodobim în ziua de Ajun.

    Eu sper din tot sufletul ca să gasim în fiecare an brad natural frumos și neusturator la buzunare ( cel din Hornbach e 89 de lei, are aprox. 2 metrii imprime și e foarte bogat) pentru ca eu sunt sigura ca as fi foarte nefericita cu unul artificial……

    • Si noi tot de la Hornbach ne luam bradul de Craciun de cativa ani incoace. Sunt frumosi si bogati si rezista mult si bine, cu toate ca ii luam de la inceputul lunii decembrie – anul asta l-am impodobit de Mos Nicolae. Il tinem intr-o galeata cu nisip si il mai udam din cand in cand. Asa ca atata timp cat o sa gasesc brad de genul asta, nu o sa renunt la cel natural pentru unul artificial 🙂

  4. Apropo de cu-baneze si obrazi, ale mele erau: spuneam „rea” la curea pentru ca eu o consideram rea cand mi se spunea „te bat cu cureaua”(deci „te bat cu reaua”). Mi se canta „nani, nani, puiu mamii”, dar mai tare ma trezeam si protestam „puiu tati”(pe tata il cheama Puiu). :))

  5. De 10 ani am brad de plastic. 1.5 m . E perfect. Dar sa va zic un secret, in urma cu 10 ani cand l-am luat, l-am desfacut din cutie, i-am asezat frumos fiecare ramurica, iar in ianuarie dupa ce l-am despidobit, nu l-am mai strans la loc. L-am dus cu toata podoaba desfacuta in pivnita. Asa ca an de an, bradutul meu face dus pt ca se cam pune praful pe el. Dar si acum, arata ca nou. Alegerea perfecta pt bloc.
    La tara, ia soacra la ghiveci, dar il tine in hol unde e rece asa ca nu se scutura. Deja are plantati doi in curte.

  6. In Grecia nimeni nu are brad adevarat. Nici nu ar rezista pentru ca ei il impodobesc din primele zile ale lunii decembrie si decembrie inca nu-i luna de iarna acolo (saptamana trecuta erau 19 grade) Am o prietena plina de elan ce-l impodobeste in ultima duminica din noiembrie si-l tine asa pana in ianuarie! Asa ca am preluat si eu obiceiul lor si adevarul e ca bradul arata chiar ca-n povesti (dupa ce-l desfaci, asa cum ziceai si tu). Problema e ca in ultimii doi ani petrecem Sarbatorile in tara si ai mei se incapataneaza sa aiba mirosul de brad in casa. Doar ce aud cuvantul „plastic” si se inverzesc amandoi… Obiceiuri vechi, ce sa-i faci… pier greu… 🙁

  7. Si noi tot cu brad artificial de vreo 7 ani. Simplu. Ma mai apuca nostalgia de natural,dar mereu imi trece repede cand plec sa il caut : ba e prea golas, ba e prea scund, iar ce imi place e prea scump pentru un lucru ce il folosesc 2 saptamani. Asa ca cel artificial rullz 🙂

  8. si noi suntem pe brad artificial de cativa ani … ce ne-a convins? faptul ca atunci cand mergeam sa luam brad (cand aveam timp amandoi) era lapovita sau ninsoare, alegeam bradul pe fuga, cu zapada curgand din cer si acasa constatam ca nu am facut chiar o alegere buna … asa ca intr-un an, in ziua stabilita pentru cumparat bradul era iar o vreme cainoasa, ne-am uitat pe geam, ne-am uitat unul la altul si am plecat la Metro de unde ne-am intors cu un minunat brad artificial cu conuri si cetina mereu verde 🙂 … noi am zis ca il folosim doar cand nu putem sa luam unul natural in conditii omenesti, dar nu am mai vazut brad natural in casa de atunci 🙂

  9. Noi am luat acum primul brad, are 1m, sta pe bar, departe de monstruletul de 15 luni care este fascinat de luminitele din el. Si da, tot artificial.

    Nu cred ca este o idee buna sa luam brad in ghiveci si sa il plantam in padure, exista riscul introducerii de paraziti si specii noi ptr locul ala. Eu vroiam in ghiveci sa il pastrez pe balcon mereu dar orientarea terasei nu prea e prielnica.

  10. Haha, comic printul tau!Abia astept sa deschida si a noi Jumbo, ca numai oameni incantati de el am auzit.
    Foarte frumos obradul regal,e asa de bogat in crengi si bogat cu dragostea voastra!Eu nu mi-am convins sotul,am luat tot natural,dar cel putin e des,am avut ce impodobi!
    P.S. Vesela noua tema a blogului!

  11. Ce frumos e ! Si noi avem de vreo 8 ani tot artificial si nu pot sa zic ca duc lipsa celui natural 🙂 Mai mult de anul asta avem doi ,am luat unul mai mic pentru pitic si l-am impodobit la el in camera,e fascinat de luminite 🙂 Te pup

  12. ai mei au brad artificial deja de aproape 10 ani, noi luam in ghiveci si il plantam dupa aceea in curte. in curand vom avea un grup frumos de brazi in fata casei, numa` bine de sorbit cafeaua la umbra pe timpul verii.

  13. din categoria „cu-baneze”: mica fiind, de fiecare data cand eram bolnava mama mergea cu mine la policlinica cu-plata. Ani de zile m-am intrebat cu cine e cuplata

  14. Noi am luat natural din hornbach , nu stiam pe care sa l alegem caci toti erau pufosi 🙂 . I am vazut si noi pe cei din jumbo dar poate de la anul .
    Arata foarte bine obradul , foarte bogat , in seara aceasta il impodobim si noi

  15. S-a dus dracu’ sansa mea la un brad frumos, pufos si bun la pret cu postul asta. Nu putusi sa mai astepti oleaca fimieia lu’ Daniezau ?

  16. Gosh, am trecut si noi prin toate etapele. Ai mei luau doar brazi taiati, noi am luat intr-un an si apoi in ghiveci (furnici si dupa 3 luni de balcon si carat cu greu la tara s-a uscat fix acolo si da-i si scoate-l..). Eu am 4 brazi la Corbi care-s de varsta mea, varful unui i-a fost furat intre timp, sunt mari si frumosi si nu ajung decat la baza. Pe ei ii vom impodobi daca va fi cazul cand vom avea copii, dar vom smangli cate-o creanga de la baza ce oricum trebuia taiata casa intram in curte. Si miros, si ok.

    Plastic am mostenit si noi la un moment dat, l-am tinut un Craciun si apoi l-am aruncat, a strans mult praf si mi se pare ca nu are niciun rost.

    Anul asta nu cumparam, decoram doar casa – sa vad cand vom avea copii cum va fi. Oricum in doua camere mici nici nu ai loc de brad. Decorez lamaiul daca e 😉

  17. minunata si practica decizie! pana acum cativa ani nu ar fi fost craciun fara un brad natural..dar de cand avem puiutii mici mi se pare mai practica ideea cu bradul artificial din mai multe motive:nu se usuca, nu se scutura, nu pot copii sa se joace cu acele de brad in toata casa :), nu mai cautam in disperare in fiecare an bradul perfect, ca sa nu mai vorbesc de pret….singurul neajuns spun eu este mirosul care nu poate fi inlocuit cu nici un parfum din pacate… sau cu nici o coronita 🙂

  18. Hello unde sunt ecologistii? In primul rand ar trebui sa apreciati un brad artificial pentru ca salvează unul natural de la moarte apoi ca e practic si economic. Pentru cei care inca cumpara natural le recomand sa se intereseze în cât timp creste un brad si ce beneficii aduce mediului în care traiesc copii nostri. Cei care nu pot simti spiritul Crăciunului fara miros de brad sa o lase balta ca nu in asta consta spiritul. Mama lui de spirit. Tot timpul m-a revoltat subiectul asta. Ma frustreaza. Toate cele bune. Printeso, bradul tau e foarte frumos.

    • nu e asa, Alina!
      si eu am crezut o vreme ca e pacat sa omori un bradut ca sa-l tii in casa 2 saptamani, dar nu e asa, pt ca brazii de craciun sunt crescuti special pentru taiere, in pepiniere, nu defriseaza nimeni o padurice ca sa obtina brazi.
      in felul asta, acesti brazi, cat cresc, reprezinta o masa vegetala care altfel nu ar exista, deci e un plus pentru aer.
      in afara de asta, brazii naturali sunt reciclabili, nu polueaza, pe cand brazii artificiali sunt facuti din plasticuri care traiesc sute de ani.
      noi am luat artificial din motive practice, ca ne e noua mai usor cu el, dar varianta responsabilia dpdv ecologic e un brad natural.
      http://www.descopera.ro/natura/13713620-dilema-de-craciun-brad-natural-sau-artificial

  19. La noi e deja al 3-lea an cu brad de plastic. Si eventual, daca astia cu brazi naturali lasa crengi in urma lor, luam si asezam sub bradul nostru sa si miroase frumos 🙂

  20. Dacă nu miroase a brad, nu e brad. Pardon, obrad 😀
    Și anul trecut și anul ăsta de Sfantul Andrei, am primit cadou de la soț brad la ghiveci pe post de floare. Pentru că îmi stie obsesia pentru brad natural. Și cel de anul trecut s-a prins: e plantat în curte.
    Ori oi fi avut tu ghinion la ghiveci, ori nu i-ai udat cum trebuie (cam 5 l/zi) și au stat într-o cameră în care e cald – peste 17-18 grade.

  21. Imi plac posturile tale, te felicit.
    si acum o intrebare la obiect. Pana la urma din jumbo a luat bradul? Si erau si mai mici?

    Sarbatori cu liniste in suflet

  22. Obrad este din categoria „Oceveste”. Toata copilaria m-am intrebat ce inseamna asta. Dar, daca se zicea ca-i minunata, era de bine. Asa si cu „obradfrumos” al vostru.
    Sarbatori fericite voua , printi, si voua, printese adorabile!

  23. Si noi la parinti avem brad de plastic de 4 ani, anul asta facem unul mic pentru juniorul, cred ca tot de plastic. Pentru noi e ok si asa, simtim spiritul si fara miros de brad 🙂 .
    Cea mai mare dezamagire au avut-o pisicile, se invarteau pe langa copacul de plastic, il miroseau si se uitau la noi cu repros.
    Ar fi interesant Printeso sa ne spui ce reactie a avut Ciocolata. 🙂

  24. Da, ai dreptate. Multumesc. In cazul meu, la tara, bunicul il tăia din pădure ca si restul sătenilor. Spunea, mereu nervos, de ce ne trebuie brad ca vom ramane fara pădure. Noi ne supărăm tare ca trebuia sa ne rugam de el. Sper doar sa nu fie taiati din pădurile noastre si sa fie special crescuti pentru Crăciun.

  25. Din categoria obrad – fiică-mea a a văzut o fotografie cu Jennifer Lopez, a aflat cum o cheamă și vreo 2 ani i-a tot spus Jenny Ferlopez. (Avem o mătușă Jenny).
    Noi nu avem brad, nici nu facem, lăsăm bradul în pădure, nici măcar rămurică sau vâsc nu luăm. Plantele să stea la locul lor. Dacă aș fi stat la curte aș fi împodobit un copăcel de acolo. Dacă ar trebui să aleg aș merge pe plastic.

  26. Frumos, echilibrat, perfect, cum o fi… dar tot fals e. Decât de plastic, mai bine doar o crenguță de brad natural și gata. Părerea mea, desigur. Mi-aduc aminte cât de mult am admirat bradul vostru în ghiveci și cât mi-am dorit pentru Puști un așa brad. Așa sper să ne fie anul acesta. Nu perfect, dar real.

    Sărbători frumoase!

  27. Primul meu post, sper sa nu fie unul plicitisitor…m-am hotarat sa scriu pentru ca si eu am avut anul acesta dilema bradutului artificia si pentru ca ma preocupa din ce in ce mai mult ecologia.
    Am optat pentru unul fabricat in Romania pentru ca am citit un articol la un moment dat cu bradutii de pe alt continent facuti la scara industriala din derivate de petrol. Nu ma pricep prea bine la lucruri de astea, dar am gasit o firma producatoare de braduti si ornamente de Craciun in Romania…m-am gandit ca economia locala are impact asupra mediului minim neexistand partea transportului.
    Am vrut initial sa comand de pe site-ul lor, dar a fost mult mai simplu decat ma asteptam: am gasit intamplator produsele lor la un hipermaket…ma aflam acolo cautand altceva

    Este devreme sa pot spune ca este o alegere buna, pentru ca un bradut artificial este bun doar daca se pastreaza in timp, insa deocamdata sunt foarte multumita. Din bradut au cauzut cateva „ace” arificiale cand l-am desfacut si a trebuit sa aspir putin sub el, dar sper sa nu cheleasca si sa ma bucur de el si peste 10 ani.

  28. aseara pe la ora 8 eram rupt de oboseala, dar am descoperit blogul tau si am tot citit pana pe la 11. Imi place cum scrii, imi plac povestirile tale, imi place ca si tu esti o mamica moldoveanca si tot din piatra neamt 😀

  29. Obradul meu este mare, verde și din plastic, iar cu ajutorul luminițelor care se odihnesc pe crenguțele lui ne luminează sărbătorile, și în fiecare an se mai adaugă un globuleț colorat format din povestea noastă de iubire. Anul acesta mi-am cumpărat un brăduț la ghiveci, are doi anișori. Conform indicațiilor trebuie udat la 5 zile și ținut la rece, preferabil în balcon (rezistent la îngheț). Cu strângere de inima l-am pus pe pervazul de dincolo de geam, în balconul, în aer liber. În prima zi, m-am uita la el, parca se uitat trist la mine că era singur și era frig. A doua zi dimineața, m-am uitat din nou la el și de atunci îmi zâmbește în fiecare clipă, e tare fericit! La primăvară vreau să-i cumpăr pantof nou,sper sa-l fac și mai fericit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *