Planificare familială – când, câţi (şi ce) copii facem?

ACEST TEXT APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Multă vreme m-am întrebat care e formula optimă într-o familie; cu toţii ştim despre şi suntem victime ale tic-tac-ului biologic sau social, dar ar fi minunat dacă am şti exact când ar trebui să ne căsătorim ca să avem timp să facem exact câţi copii ne-ar completa perfect taboul idilic al vieţii domestice.

Nu am un răspuns general valabil, dar pot să vă povestesc cum m-am frământat eu şi la ce concluzii am ajuns, după multe dezbateri interioare. Nu ştiu dacă toţi suntem excesiv de analitici, dar eu iau decizii îndelung cântărite, cum îi şade bine unei balanţe nehotărâte.
*Disclaimer – your results may vary 🙂

Aşadar, după ce primul copil a crescut suficient încât să încep să văd luminiţa de la capătul tunelului de epuizare, adică pe la un an şi-un pic, am început să mă gândesc serios dacă mai vreau sau nu să trec prin sarcină, naştere şi primele luni de bebeluşie, cu rollercoaster-ul aferent de emoţii pozitive şi negative.

Mă număr printre ciudatele cărora le-a plăcut perioada de sarcină: nu am avut greţuri, nu m-a durut spatele, nu m-am deformat excesiv şi nu am făcut vergeturi. Am avut multă energie şi am construit foarte mult pe toate planurile în perioada sarcinii. De născut, am născut relativ uşor. Socotisem că ar trebui să am mental minim 24 ore, dar că şi 48 de ore de travaliu ar fi fost rezonabil pentru o viaţă nou-nouţă. Din fericire totul s-a consumat în timpul programului obişnuit de lucru (de la 9 dimineaţa la 5 după amiaza), cu accente dramatice de doar câteva zeci de minute.

Şi cum eram aproape singură singură cuc la capătul lumii şi de apelat la înţelepciunea satului nu putea fi vorba, mi-am sunat toate prietenele din ţară să le întreb cum e cu unu, cum e cu doi şi dacă sunt ok cu deciziile pe care le-au luat până acum. N-am avut probabil un eşantion reprezentativ, mai toate prietenele mele având câte doi copii, toţi făcuţi după 30 de ani, unii în urma unor lungi tratamente de fertilitate, deci foarte mult aşteptaţi.

Tot atunci am citit un studiu legat de corelaţia copii-fericire. Pe scurt zicea că unul e bine, doi e ceva mai bine şi puţin mai greu (nu de două ori mai greu însă) şi trei e un pic cam mult, eşti outnumbered cum s-ar zice, şi supraepuizarea depăşeşte fericirea marginală pe care o aduce noul membru simpatic al familiei.

Am realizat că în timp ce făceam cercetări şi cântăream ştiinţific problema, mă apropiam rapid de 36 de ani şi nu îmi mai rămânea prea mult timp de negociat cu mine însămi. M-am gândit aşa: dacă nu mai fac un copil, voi fi probabil extrem de concentrată pe singurul pui, pentru care voi tresări la fiecare julitură, pe care îl voi copleşi cu atenţia mea şi în care îmi voi pune inconştient toate speranţele şi frustrările, după cum exagera muzical Waters în The Wall

Hush, my baby. Baby, don’t you cry.
Momma’s gonna make all of your nightmares come true.
Momma’s gonna put all of her fears into you.
Momma’s gonna keep you right here under her wing.
She won’t let you fly, but she might let you sing.
Momma’s gonna keep Baby cozy and warm.

În plus, îmi voi toci genunchii pe covor jucându-mă cu maşinuţe şi roboţi câţiva ani. Da, voi avea timp, dragoste şi toate celelalte resurse doar pentru el, îl voi educa, asculta, plimba, îmbrăca, amuza doar pe el. Oricum eram convinsă că nu aş mai fi putut iubi un al doilea la fel de mult, pentru că îmi ieşea dragostea maternă pe urechi şi încă una la fel de mare sigur nu ar mai fi încăput.

Şi dacă voi regreta mai târziu? Cum voi putea să repar lipsa unui companion, a unui partener de joacă, a unui eventual prieten de care să îl lege amintiri şi poate valori comune?

Aşa că nici una nici două, am zis, hai să vedem ce şi dacă se întâmplă? Şi s-a întâmplat imediat să rămân însărcinată, cred că încă îmi mai desenam ultimele semne de întrebare chiar în timpul (pro)creaţiei. După care m-a lovit o panică uriaşă căreia i-am zis depresie prepartum. Ce mi-a trebuit!? Cum o să mă descurc? Şi dacă nu o să îl iubesc la fel? Bineînţeles că nu o să îl iubesc destul. Şi nici tânără nu mai sunt. Şi oricum aveam alte planuri (de strămutare intercontinentală, doh!)…

În primele câteva luni, m-am gândit şi m-am răzgândit de multe ori asupra sanităţii deciziei mele; m-am îndoit de mine cum nu o mai făcusem înainte şi apoi, brusc m-am liniştit şi am avut încredere că totul va fi bine. Cred că s-a întâmplat când am aflat că e tot băieţel şi mi-am dezamăgit neintenţionat soacra (de parcă aveam eu un vreun Y pe care l-am activat să îi fac în ciudă). Argumentul ei complet nesolicitat fusese: „orice familie normală îşi doreşte pereche”. Şi de când eram eu norma? Cochetasem ce-i drept cu gândul unei fetiţe, deşi mi s-a părut egoist (doar voiam să “producem” un partener de joacă cu interese oarecum comune) şi neinspirat (uneori abia mă descurc cu propria-mi doză de estrogen), dar faptul că altcineva ar fi putut să aibă planuri cu chiriaşul din burta mea şi să şi le mai şi exprime, m-a amuzat suficient încât să accept deplin provocarea în care investisem deja foarte multe emoţii.

shutterstock_154606118

Suntem patru de aproape patru ani şi bineînţeles că nu îmi imaginez viaţa altfel. Poate că aş fi vrut să fac copii mai devreme, dar am copilărit îndelung şi a durat mult până mi-am găsit jumătatea. Cred că dacă eşti mai tânăr ai mai multă energie şi nu întorci lucrurile pe toate părţile într-atât, pentru că overthinking nu e neapărat o soluţie pentru înmulţire. Îmi place de noi patru, de cum îmi seamănă cel mare, care în virtutea atracţiei încrucişate se înţelege mai bine cu taică-su, în vreme ce cel mic, care e un mini-el se alintă mai mult cu mine. Cred că suntem într-un loc bun şi sunt recunoscătoare pentru algoritmul pe care l-am urmat. Uneori mă mai gândesc cum ar fi fost să fim cinci, dacă aş fi rezistat fizic haosului şi iubirii multiplicate încă o dată; apropo, acum ştiu că poţi să iubeşti de două sau de nouă ori mai mult şi o faci fără efort; cu fiecare copil devii practic un multiplicator de amor.

Omnia

www.des-monia.blogspot.ro

Sursa foto: familie de patru via Shutterstock.com

38 Comments

  • Alex spune:

    Si noi suntem tot 4!Cel mic nu a fost planuit pentru o data anume,il vroiam candva,il purtam in gand si a sosit din senin! E si greu si frumos su obositor.
    Da,noi avem pereche ,DAR tinand cont ca fata e ca un baietoi plin de energie care adora sa zburde,sa se joace cu mingea si cu ceilalti colegi de gradi baieti( si cu fetitele ,desigur,dar ma surprinde cum la aoropape patru ani se intelege atat de bine cu colegii)nu ne facem probleme.Iar cel mic e un scump,se iubesc,se cauta din priviri,nu ma asteptam asa de la inceput.
    Fiti fericiti si bucurati-va de fiecare clipa. Unde sunt doi copii pluteste de doua ori mai multa iubire in aer!:))))

  • Andreea 28 spune:

    Chiar zilele astea ma gandeam la nr ideal de copii al unei familii….noi suntem tot 4 ( 2copii si 2 parinti) si suntem perfecti asa cum suntem…sigur ca fetita mea isi doreste o fetita cu care sa se joace cu papusile, pentru ca fratele ei se joaca cu masinile…dar eu simt ca, pentru noi, pentru familia noastra, simt ca 4 este numarul nostru norocos.

  • Si mie tot patru mibse pare numărul magic, poate pentru ca si eu am un frate. Mi-aș dori sa am curaj sa ii ofer un partener/a de joaca fetiței noastre peste ceva timp, dar inca nu stiu daca mai pot sa trec încă o data prin sarcină, naștere prima luna de stat acasă…… Probabil ne vom da seama in timp

  • Ioana spune:

    Eu am auzit o vorbă (oare la Murphy ?) care îmi place la nebunie: Un copil e prea puțin, doi sunt deja prea multi

  • Ioana spune:

    A, si încă ceva. Pentru mine „pereche” înseamnă doi, nu e musai să fie de sexe diferite.

  • Andreea Ilie spune:

    Experienta maternitatii este cea mai tare experienta a mea! Când citesc diferite povesti ale mamelor care mai de care mai obosite si epuizate de perioada bebelusiei îmi vine să tip si sa ii mulţumesc asa in ragnete universului pentru faptul ca la noi nu e deloc asa! La noi a mai mai greu vreo 2 luni. Si asta pentru ca colici si pentru ca trezit noaptea :d. Acum trăim o poveste de amor in care bebe e cel mai minunat din lume iar mami si tatise minunează de cumintenia si maleabilitatea acestui odor.
    Nu, nu ma simt obosita, am timp de toate, chiar încep să îmi dezvolt un mini bussines pe baza de creatii hand made si chiar mai ies cu bebe si prietenele la cate un ceai câteodată ( într-o ceainărie unde nu se bea si nu se fumeaza).
    Nu știu dacă e vorba de vârstă mea de imediat 25 de ani sau copilul meu care e cel mai vesel si mai cuminte din lume, dar eu chiar nu am nicio retinere sa ma gândesc ce frumos îmi va sta din nou cu burtica mare!

  • Anda C spune:

    Mi-a placut foarte tare povestea ta! Suntem in punctul in care parca parca am lua-o de la capat cu bebe nr 2 🙂

  • Ralucab spune:

    Ma regasesc total in cele scrise mai sus, insa in stadiul de gravida cu bb2. Iar versurile de la Pink Floyd sunt printre preferatele mele :). Am trecut de acea depresie pre partum, pe care am resimtit-obacut, sunt in stadiul in care imi fac 1001 planuri si cred ca o sa-mi iasa! F dragut articol

  • Robo spune:

    Dau si eu like la articol.

  • strugariu oana spune:

    Noi suntem de un an și câteva zile 5. Am 31 de primăveri și 2 fetite și un baietel…sau c-un îmi place mie sa rad 2 băieți aici intra și tati și 2 fete!!!….Dupa 2 sarcini obținute cu greu…și trei pierderi printre ele…a venit și minunea fără sa ne intrebe…suntem bine,si chiar ca mi se pare ca asta e formula ideala pentru copii cel puțin…nu e unul a lui mami și unul a lui tati…e o grămadă mare de iubire!!!!

  • Ioana Ivan spune:

    Pentru unii 3 este numarul magic… membrii, nu copii 🙂

  • Lela spune:

    Noi suntem de 5 ani in formatie de 3.Eu sunt pregatita sa marim nr. membrilor tribului!Sunt gata chiar in acest moment daca ar fi sa iau bebelusul gata nascut! Si nu, nu am avut o sarcina grea,din contra a fost o perioada unica si superba din viata mea, sunt insa acum implicata in multe activitati ale mele, ale baiatului,ale familiei, si ma sperie cumva gandul ca va trebui sa tin ritmul si cu burtica crescand!

  • Flutur3l spune:

    Eu inca sucesc problema pe toate partile. Il ador pe Puf care are aproape 1an si 8 luni. A fost un copil linistit, fara colici, fara nopti albe, dar nitelus bolnavicios. 3 internari, si probabil o operatie curand. De fiecare data m-am rupt in bucatele pe interior. Tocmai a dat cu mufa de podea, si are o buza de negru. Nu stiu cum as putea trece prin toate astea inca o data. Imi mai doresc un bebe, pentru el mai mult, dar si pentru mine, recunoasc. Dar mi-e frica de mor. Am zis ca iau o decizie pana face 2 ani. Sa nu fie prea mare diferenta intre ei.

  • Madalina spune:

    Noi suntem inca in formula de trei de doar patru luni 😀 dar stiu foarte sigur ca imi doresc sa fim patru. Si vom, fi probabil peste un an jumate. Nu ma sperie gandul unei noi sarcini si nasteri, desi am avut o sarcina grea cu toate simptomele posibile si cu dureri de articulatii de abia mai puteam merge. Dar chiar daca si a doua oara va fi la fel tot imi doresc sa fim cel putin patru.

  • Snow Flow spune:

    și mie mi se pare perfect cu 3 dar…utopic
    a, să-mi lase cineva un bebe la ușă, cu mare bucurie l-aș lua de crescut dar să mai fac eu, no thanks.
    am cunoscut două mame în parc, cu 4 și respectiv 5 copii, wow, au toată admirația mea -copiii erau veseli, bine îngrijiți, frumos crescuți.

    te înțeleg cu doi băieți, eu am două fete si unii ziceau cu dezamăgire când eram însărcinată: ei, lasă, sănătoasă să fie de parcă ar fi vreo nenorocire că ai copii de același sex.

    • Mira 2 spune:

      Din păcate mai există încă persoane pe lumea asta care consideră că este o mândrie să ai băieţi şi nu fete.

  • Alina spune:

    Uf… credeam ca sunt eu ciudata 🙂 acum 3 saptamani mi-am dat seama ca sunt insarcinata cu bebe 2. Este adevarat ca e planificat si gandit… dar ma tot intreb daca a fost o decizie buna, daca o sa ma descurc… dar se pare ca stiti despre ce vorbesc 🙂 Bun articol si sincer, multumesc!

  • alexandra spune:

    Noi suntem trei si ne place asa. Am decis, cumva fara prea multa discutie, ca e formula care ni se potriveste. In pofida celor din jur, a tuturor binevoitorilor. In Grecia suntem priviti cu juma’ de ochi – de ce sa nu aiba si Ionut un „partener de joaca”, ce familie e aia cu DOAR UN copil. Cainii latra, caravana trece. Am tot respectul pentru parintii care au doi, trei, patru si tot asa, si mi se par minunati – de poza chiar. Dar stiu ca nu, that’s not for me. Si daca, vreodata, in cativa ani – mai am vreo 2 pana la 36, 37 ne vom razgandi (viata asta-i tare surprinzatoare), cu siguranta nu o vom face pentru un partener de joaca sau pentru ca Ionut sa nu fie singur (noi, parintii lui avem frati si tot singuri suntem) ci pentru ca o sa vrem sa mai crestem un pui de om.

  • Anca spune:

    La mine principala dilemă e una financiară. Și nu cred în „unde mănâncă trei guri mănâncă și a patra“. Un copil în plus aduce cheltuieli în plus. Mai am ceva vreme să mă gîndesc, însă.

  • Zina spune:

    Bun articol! Si a picat la fix, tocmai ieri am vazut a doua oara doua linii roz pe test 🙂
    M-am panicat, m-am agitat, dar acum sunt calma. Stiu ca totul va fi minunat.
    Loool :)) Soacra-mea ma ameninta de la prima sarcina ca voi avea fata. *Las-ca vezi tu ca e mai bine cu o fata* Eu sunt 100% sigura ca si de data asta o sa iasa diferit de cum vrea ea.
    Eu ma visez mama de 3 baieti 🙂

  • Diana spune:

    Noi suntem 5 , prima fetita voia o surioara desi se intelege foarte bine cu fratiorul (asta dupa prima faza de gelozie initiala ) si nu am putut rezista tentatiei desi aveam pèreche cum se spune… Fiecare face cum simte si cum poate , oricum e o nebunie decizia sa mai faci nr 2 sau nr 3 cind stiii ce inseamna si cte sacrificii cere un copil , dar dupa ce ii ai sunt adevarate minuni … Nici unul nu e in plus

  • Andreea spune:

    Noi suntem cinci, iar din vara aceasta vom fi sase (asteptam al patrulea copil). Vazand cat de frumosi sunt copiii (spuse cioara) si cat de mult se iubesc intre ei, ne creste si noua inima de bucurie, astfel ca trecem peste toate greutatile unei familii cu patru copii.

  • ana spune:

    Ma-m regasit asa mult in ce ai scris…timpul a trecut si acum am doi copii frumosi, fata de 14 ani iar baiatul de 7 ani,,,toate etapele au venit pe rand si nu pot sa spun ca il iubesc pe unul mai mult ca pe celalalt,dragostea de mama este neconditionata….

  • Carla spune:

    Echipa de patru si la noi.
    Multumesc pentru articol,imi place mult.

  • Mira 2 spune:

    Eu nu-mi doresc niciun copil şi sunt persoane în jurul meu care încearcă să mă convingă că sunt o ratată din cauza asta. Ce-or avea cu viaţa mea, nu reuşesc să pricep …

    • Maza Zen spune:

      Tinand cont ca nu iti doresti iei o decizie foarte buna ca nu faci copii! Iar pe binevoitori ii ignori, orice faci, ei exista 😉
      Din pacate sunt multe mame care nu si-au dorit copii si din varii motive i-au facut, si ii cresc ignorandu-i, batandu-i, deci decat asa, clar mai bine fara!

    • Anca spune:

      Eu am o colega de servici care are o sora cu 12 ani mai mica. Parintii au pus-o sa aiba grija de sora ei de cand s-a nascut. Acum colega mea considera ca a crescut deja un copil si nici nu vrea sa mai auda sa mai creasca unul. Ii inteleg decizia ..
      Eu insa regret ca nu am facut copii mai devreme (inainte de 30 de ani). Consider ca viata inainte de copii este o vacanta in care cheltui banii pe prostii si ramai doar cu pozele….

  • Mirona spune:

    Declar de la inceput ca nu sunt chiar „normala” dupa regulile acceptate de majoritate. Acum ca am stabilit asta, sa va spun cum aproape m-am convins ca o sa mai fac unul, desi nici macar nu l-am scos la lumina pe primul.
    Noi avem 4 porcusori de guineea, toti masculi, teritoriali etc. Pentru vreo sase luni au locuit separat, fiecare cu „camera” lui. De prin octombrie doi s-au decis sa se accepte reciproc si sa imparta o camera dubla. Vazandu-i cat de in lumea lor sunt si cat simpatici sunt impreuna, chiar daca se mai si ciondanesc, mi-am spus ca poate ar fi bine sa am doi copii, nu doar unul.
    Consortul a ramas socat profund: abia m-a convins sa raman insarcinata sa fac unul!
    In plus, imi doresc foarte mult sa adopt. Si intelegerea e ca pentru fiecare care iese din mine, unul e adoptat. Bineinteles, in masura in care o sa ne iasa acest plan.
    Deci, unde acu’ doi ani eram reticienta si la unul, acu am un plan vag cu 4 in minte. Plus doi adulti, plus nelipsitii porcusori, plus un caine pe care si-l doreste consortul… Habar nu am unde, cum si cu ce, dar sunt convinsa ca daca asta chiar trebuie sa ni se intample, o sa o scoatem noi cumva la capat. Mai ales ca adoptiile cer bani si indeplinirea anumitor conditii.

  • Elena spune:

    Eu cred ca nu ar trebui sa fie totul planificat asa cu precizie pentru ca pierdem frumusetea vietii. M-a marcat remarca unei colege care a concluzionat ea ca famiile care fac mai mult de 2 copii sunt complet needucate ( in conditiile in care ea e al 3lea nascut in familie)
    Eu sunt tot a 3a nascuta in familie si chiar daca stiu ca le-a fost greu alor mei le multumesc ca exist. Tocmai de asta parca ma simt datoare sa fac si eu cel putin 3 copilasi 🙂

  • Simona spune:

    Foarte bun articol.Felicitari!Eu am in plan anul acesta sa fac primul bebe, insa mi-e cumva mai teama de al doilea,din moment ce la a doua sarcina va trebui sa am grija si de burtica si de bebe1.Stiu ca pentru ei e mai usor sa fie doi,sa se joace,ajute etc si banuiesc..sper, ca atunci cand vine primul copil sa imi dau seama de „formula magica”. Mama a facut 4,sper sa pastrez si eu macar raportul de 1 copil la 1 adult,cum s-ar spune.

  • Rodica spune:

    Și noi am fost familia „normală” adică cu o pereche (de bäieți) 5 ani de zile, iar când am rămas însărcinată, pe lângă multe alte temeri a fost și cea de reacția băieților. Le-am zis de la început dar n-au înțeles, iar din luna a IV-a când le-am zis că o să aiba un frate, păi cum, încă unu??? Inima mi-a înghețat. După care: waw ce fain, îl luăm în cameră cu noi 😉 . N-am știut ce înseamnă gelozie însă știu ce înseamnă să scâncească cel mic și să-mi sară ăștia mari în cap că nu merg suficient de repede la el sau să vină cel mijlociu să-mi pupe burta și să-i mulțumească că i l-a dat pe cel mic.
    E greu dar e de 1000 de ori mai frumos.

  • Alina spune:

    Foarte frumos ai spus! Si noi suntem 3 si asa imi doresc sa fim 4 in urmatorul an…sper la fetita, pentru ca am un baietel si as vrea sa vad cum e si cu o fetita, dar daca va fi baietel vom fi la fel de fericiti! Multumesc pentru ca mi-ai raspuns la intrebarile din capul meu…acum sunt si mai sigura ca asta imi doresc!

  • Ionela spune:

    5 si aici, 3 baieti!!! Nu e chiar asa greu! M-as apuca maine de al4lea copil daca as avea garantia ca e fata!!!

  • Anca spune:

    Eu cred ca daca sunt sanatosi, si 10 copii sunt usor de crescut..

  • Natalia spune:

    Foarte fain articolul! Mai vrem! 🙂

  • C. spune:

    La noi al doilea bb a venit ca o surpriza, intr-un an cu atat de multe realizari, multa suferinta si provocari pe toate planurile. Simt totusi ca am inchis un capitol din viata mea si am deschis un altul iar copilul asta e oarecum legatura dintre cele doua. Nu-mi fac niciun plan si incerc sa-mi fac cat mai putine griji. Las viata sa-si urmeze cursul ei…simt ca o sa fie bine in 4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *