Banca regală urbană, rapidă şi generoasă

Într-o vreme mi se dusese vestea prin blogosferă că-s inimă largă şi buzunare doldora. Cum avea un scriitor sau cititor de blog nevoie de nişte cash, cum primeam mesaj:

Dragă Ioana, sînt un cititor veeechi de-al tău (sau un blogger mai nou, după caz), nu am prea comentat eu, dar te admir rău de tot, ești grozavă. În fine, ce voiam să te rog, n-ai să-mi dai şi mie cinci mii de lei pînă ia soacra pensia, că am rămas în urmă cu două rate şi chiar nu mai am de la cine să mai cer…

Prima reacție era să mă enervez. CINCI MII de lei? De unde crede ăsta că am eu cinci mii de lei?

Apoi mă calmam şi mă gîndeam duios la el, că doar era cititorul meu veeechi şi are nevoie de mine, nu i-o fi fost nici lui uşor să-mi scrie cu aşa o problemă etc etc. Şi mi se făcea milă de el. Chiar mă gîndeam de unde să împrumut să-l ajut pe om. Îi scriam că nu am atîția bani, că am doar vreo mie de lei pe care îi țineam pentru concediu, dar că dacă mi-i poate da pînă pe 15, i-i dau pe toți cu dragă inimă. Omul, desigur, îi primea cu dragă inimă.

Scenariul s-a repetat de multe ori, cu oameni diferiți şi sume variate. Şi acum am doi abonați care de cîteva ori pe an îmi cer sume mari sau chiar infinite, pe genul:
– Băi, sorry, iar am nevoie, pff…
– Cît?
– Cît ai?
– Vrei să-ți dau tot ce am???
– Vreau tot ce-mi poți da, sînt disperat etc etc ți-i dau înapoi pînă pe 10.
– Ianuarie?
– Ete na, nu, normal. Mai.
Care mai se face iunie şi prin august recuperez suma doar ca în septembrie să o ceară înapoi. Știți genul.

Am dat cu împrumut între 100 de lei şi 1000 de euro multor necunoscuți, spre disperarea cunoscuților (care şi ei mai cer, ocazional). Primeam IBAN-ul pe email, făceam transfer online, toată lumea fericită (ei că au făcut rost de bani, eu că n-am dezamăgit un străin, mda, buba la cap, ştiu). Culmea e că am primit banii înapoi de fiecare dată, cu varii întîrzieri. Încă o culme e că nimeni nu s-a oferit vreodată să plătească şi comisioanele bancare. Pe scurt, și cu bani împrumutați, și cu bani luați, că zău de mi-a trecut prin cap vreodată să-i zic omului să plătească el ăia 12 lei de-i plăteam tot eu la bancă să-i împrumut bani eu lui.

Numai că de la o vreme am învățat să spun NU. Nu „n-am”, că de cele mai multe ori am o rezervă acolo, ci doar NU. Îmi pare rău, dar nu îți pot împrumuta bani. Du-te la bancă, du-te la altcineva, eu nu mai împrumut bani. Și atunci începe jelania: păi ce bancă, banca vrea acte, durează, eu am nevoie azi, mă dă iubita afară din casă, vine Valentine’s, n-am bani de inel, trebuie să fac cinste de ziua mea, să cumpăr mărțișor, whatever. Nu m-am clintit nici un milimetru. Nu mai sponsorizez nimic. S-a închis banca regală urbană fără dobîndă, ba și cu plata comisioanelor asigurată.

Dar nu-i las descoperiți pe oameni, flămînzi și cu buzunarele goale, că nu mă lasă inima. Le dau link la Viva Credit, un sistem recent de creditare pînă la salariu. Fiți atenți, că e o super chestie la care puteți apela, desigur, pe termen scurt atunci cînd nu aveți soluții (și să cereți de la bloggerii pe care îi citiți nu vi se pare o variantă în regulă).
– compania Viva Credit e o afacere de familie specializată în Credite pana la Salariu
– aplicația se completează online și primești banii pe card în aceeași zi
– termenul de rambursare este de maximum 35 de zile
– dacă faci rost de bani mai devreme, poți rambursa suma mai devreme, fără comision și la un cost recalculat (plătești dobînda pîna la termenul real de rambursare, nu pînă la cel stabilit inițial)
– compania are o abordare super ok, în sensul că nu recomandă acest tip de credit decît pe termen scurt și pentru exact suma de care ai nevoie, nu încearcă să te îngroape în datorii
– stabilești tu data de rambursare (nu mai departe de 35 de zile însă), atunci cînd știi că urmează să iei salariul
– pe site ai un calculator care îți spune rapid ce dobîndă ai de plătit pentru suma de care ai nevoie pînă la termenul ales de tine. De exemplu, dacă împrumuți 460 de lei pentru 20 de zile, vei avea de rambursat 570 de lei.

Sigur, nu e ieftin, dar e o variantă onorabilă și rapidă pentru a ieși din impas.

Mai găsiți informații și pe pagina lor de Facebook, aici. Cîteva clipuri haioase cu personajul lor video, Omul Bancomat, aici.

Voi practicați sportul ăsta de-a luatul și datul de bani împrumut? E foarte exciting, vă jur, mai ales cînd dai sume mari unor necunoscuți și nu știi dacă-i mai vezi înapoi… cam ca la pariuri așa, doar că fără cote…

shutterstock_251378437

Sursa foto: credit, via Shutterstock.com

63 Comments

  • iulia spune:

    Eu sincer nici nu iau nici nu dau. De ce sa ma fac dusman cu cel caruia ii dau?!? Ca doar stii vorba aia „cand ii dai ii fata vaca cand ii ceri inapoi ii moare vitelul”

  • dojo spune:

    Eu m-am linistit dupa ce am dat imprumut 100 de euro pentru 2 saptamani si inca nu i-am primit. Si, daca a fost nevoie de serviciile mele (ma ocupam si de situl lor, culmea), stia fata sa ma gaseasca la telefon fara probleme. Sa nu mai zic ca nici ultimele servicii prestate cu factura inca nu au fost achitate. Oh, well ..

    • Rosu Aprins spune:

      io cred ca „fata” ti-a dat „unlike” :)) ca…altfel nu pricep de ce l-ai primit.

    • Andreea spune:

      Uneori este bine sa le reamintesti pentru ca, cica, … au uitat 🙂

    • Cris spune:

      Dar cere-i tu ca poate a uitat si nu glumesc cind spun asta! E posibil sa fi uitat. Eu am dat 2000 de erou cu promisiuni ca in data de **** ii primesc. A trecut o luna dupa data de**** si am intrebat de ei, ca nu erau 2 lei. Scuze pina la cer si inapoi dar trebuie sa faca imprumut la banca sa mi-i returneze. I-am primit dupa 2 luni de cind i-am cerut. Mi-am invatat lectia. Nu mai imprumut nimanui ca doar exista de aia exista banci.

  • Buba mare mare la cap, bine ca te-ai linistit, pare aproape nerealist. De curiozitate, printul consort a avut vreun cuvint de spus?

    Nu cer si nu dau imprumut.

    • Robo spune:

      pai, la inceputul relatiei noastre mi s-a parut nepotrivit sa ma bag, mai ales ca era vorba sa ajute oameni si mie mi s-a parut de apreciat ca doreste sa ajute oameni, mai ales oameni relativ necunoscuti.
      de exemplu prima chestie de care imi amintesc e ca i-a imprumutat unei persoane vreo 2000 de lei ca sa faca nu stiu ce curs de recalificare – mi s-a parut un gest frumos, altruist… sincer nu mai stiu daca i-a mai vazut inapoi…

      dupa aia, sincer, in general am preferat sa nu stiu :))

      am discutat o data si am sfatuit-o sa-si puna o suma maxima pe care o poate imprumuta, macar sa nu planga dupa aia dupa ei daca nu-i mai vede inapoi.
      iar cand i s-au cerut sume mari (imi amintesc ca o data cineva i-a cerut 3,000 sau 5,000 de euro) m-a intrebat ce sa faca si am insistat sa nu se bage.

      altfel, mie personal nu prea mi se cer bani cu imprumut, ca-s uracios, dar daca mi s-ar cere, familiei as imprumuta aproape oricat iar pentru cunoscuti mi-as pune o suma maxima si as descuraja daca ar deveni un obicei.

      nimic nu stica mai temeinic relatiile decat banii.

    • Printesa Urbana spune:

      pe aia 2000 nu i’am recuperat, doamna cu pricina a tepuit si niste banci si niste bieti giranti intre timp… dar e ok ca nu ma asteptam sa ii returneze, ala a fost un cadou. asa am simtit eu atunci, ca trebuie sa o ajut pe femeia asta. sa fie sanatoasa.

    • Robo spune:

      uite niste informatie fara de care puteam sa traiesc linistit :))
      cum ma, 20 de meleoane si nu ti i-a mai dat inapoi?
      :-)))) si :-(((((

  • lala spune:

    Eu dau bani imprumut dar numai la cunoscuti.

  • Ioana spune:

    De dat, nu dau că n-am de unde. De cerut, cer împrumut numai de la soțu că el dă împrumuturi nerambursabile :))))

    • Rosu Aprins spune:

      eu sper (spre binele tau) ca glumesti cand spui ca „imprumuti bani” de la sotul tau, nu de alta da’ eu in veci nu voi pricepe faza „fiecare cu banii lui”. pai nu suntem o familie? suntem „banca si client”?…asta asa, un pic pe langa subiect.

      daca glumeai si „nu m-am prins”, scuze.

    • Ioana spune:

      Glumeam, desigur 🙂 Din păcate și noi am pățit de multe ori să dăm bani împrumut și să nu-i mai vedem veci înapoi. De cerut, n-am cerut de la nimeni, niciodată. Când am avut nevoie am luat de la bancă dar după ce am făcut un calcul cu dobânzile plătite, zău că nu aș mai lua. Acum am un descoperit de cont de care nu m-am atins și pe care îl țin acolo ”just in case”.

    • anca spune:

      Ti-a scapat faza cu imprumuturi nerambursabile?…

    • Ioana spune:

      Nu mi-a scapat nimic, era o gluma. Ca doar nu suntem la DNA sa dam numai declaratii serioase si pline de adevaruri monumentale.
      Zambeste putin 🙂

    • Rosu Aprins spune:

      nu am inteles ca era o gluma deci scuze inca o data.

    • Cristina spune:

      Mie mi se pare oarecum normal sa fie fiecare cu banii lui, in sensul in care nu cred ca e ok sa contribuie sotul la cumparaturi care le fac eu pentru mine, sau la iesitul meu in oras cu prietenele etc. Sau chiar la platitul chiriei, cumparaturi de zi cu zi, noi impartim totul pe jumatate. Poate mai incolo o sa facem un cont comun de unde platim cheltuieli comune, dar deocamdata e mai ok asa.

      Si de imprumutat de la unul la altul iar s-a intamplat, cand eram eu studenta si cu venituri mai modeste am mai imprumutat de la el pentru vreo excursie sau chestii personale, iau acum ca e el student si poate va avea nevoie, ii voi imprumuta si eu. Si nu, nu ne iubim mai putin pentru asta, dar asa pare de bun simt pentru noi, si pentru multi dintre cunoscutii nostri. Asa nu o sa ajungem niciodata sa ne acuzam/certam din cauza banilor.

    • Roxana spune:

      Te inteleg foarte bine, asa suntem si noi, cu banii separat. Stiu ca sunt multi care nu inteleg (nici surorile mele nu inteleg) dar ne este foarte bine asa. Suntem de 11 ani impreuna si niciodata nu am avut banii la comun. Vreau sa spun ca niciodata nu ne-am certat din cauza banilor. Castigam cam la fel iar chiria, facturile, cumparaturile le platim jumi-juma. Dar hainele si cosmeticele si ce mai am nevoie mi le platesc singura, asa ca nu imi poate reprosa ca am chletuit nu stiu cat pe o haina 🙂 Poate intr-o zi o sa fim cu banii la comun, dar momentan continuam asa.

    • The1derer spune:

      Si noi procedam la fel, avem un cont comun pe care il alimentam fiecare lunar si cu el platim cheltuielile casnice comune (chirie, utilitati, cumparaturi saptamanale, activitati pe care le facem impreuna – iesiri, restaurante, vacante, etc.). In acelasi timp, fiecare si-a pastrat si contul individual, pentru cheltuieli personale (si pentru diverse mici surprize intre noi 🙂 ).

      Sunt perfect de acord ca ideea de familie presupune proiecte comune si deci cheltuieli comune, insa la fel de valabil mi se pare principiul ca nu incetam sa fim personalitati individuale, cu nevoi si dorinte specifice, chiar si dupa „oficializarea” cuplului.

      Probabil situatia se schimba in momentul in care apar copiii iar prioritatile devin orientate catre acestia, vom vedea si noi la momentul potrivit.

    • Cristina spune:

      Da, de fapt asa vroiam si eu sa descriu situatia familiei noastre, doar ca noi inca nu avem contul comun cu carduri, doar un cont comun de economii. Pentru cheltuielile la comun facem un fel de „contabilitate” la sfarsitul lunii, dureaza cam 15 min si toata lumea e multumita 🙂

      Nu stiu de ce atatea dislike-uri, adica ce e atat de revoltator? Care e de fapt alternativa? Sa plateasca unul din parteneri toate/majoritatea cheltuielilor? Sa plateasca partenerul pentru lucrurile cumparate de mine, pentru mine?

      Nu condamn pe nimeni, sunt doar curioasa.

    • Rosu Aprins spune:

      Alternativa nu este „cealalta extrema”.

      Faptul ca banii sunt la comun nu inseamna ca plateste celalalt pentru tine (ca doar contribui si tu) ci… ca sunt la comun: si ai lui si ai tai in acelasi ciorap, borcan, sub aceeasi saltea sau in acelasi cont.

      Faptul ca nu contribuie ambii parteneri in mod egal, este o chestie nesemnificativa, pentru ca inainte de casatorie se stie acest lucru si se presupune ca il iei „din dragoste” si nu din „nevoie”.

      Nu e revoltator, e de nepriceput…pentru mine, de exemplu.

      Sa stau sa contorizez la sfarsit de luna „ce si cum si mai ales cat” pentru fiecare, mi se pare nenecesar pentru mentalul meu, nesanatos, ciudat de rece si incomod pentru relatia mea. Prefer sa folosesc toate aceste resurse (timp si mental) pentru chestii mai productive cum ar fi…ce gatim impreuna asta seara? sau… iti fac un ceai ca imi aduc aminte ca azi-dimineata mi-ai spus ca te deranjeaza gatul?…stii, simplitati din astea…si pentru ca eu consider extrem de importante aceste simplitati, nu consider ca „fiecare cu banii lui” face sens.

    • Rosu Aprins spune:

      A avea banii la comun nu are nimic de a face cu faptul ca suntem personalitati diferite, ca avem nevoi specifice sau de a face sau nu surprize.

      Total de acord ca suntem personalitati diferite si sper sa avem mereu si nevoi specifice…ca altfel nu am mai fi noi (eu de exemplu nu mi-am cautat „jumatatea” ci pe cineva care sa nu se abandoneze pe sine si sa imi insenineze viata cu felul lui de a fi).

      Si da, poti face surprize si daca ai banii in acelasi ciorap.

      Este o dovada de „crestere” impreuna: ajungi sa fii total comfortabil cu persoana care te-ai casatorit, ii acorzi (si ti se acorda) increderea ca indiferent ce suma e in discutie, nu trebuie „pusa sub lupa”; este si atat si asta nu ne guverneaza viata si nici centrul universului nostru nu este…dar repet, fiecare avem dreptul sa facem ce si cum dorim.

    • Cristina spune:

      Ma intristeaza sa vad ca unii nu inteleg ca iubirea, respectul de sine, increderea in partener, momentele frumoase petrecute impreuna, tot ce ai enumerat tu mai sus si mai jos, se regasesc in aceeasi masura si in relatiile oamenilor care nu au toti banii la comun.

      Logistic nu inteleg cum e usor sa ai banii la comun, din moment ce salariul il primim fiecare separat, cheltuielile se trag automat de pe un cont(al meu sau al lui), mie mi s-ar parea mai bataie de cap sa fac inca un cont comun, unde sa avem fiecare card pe numele nostru.

      Contorizarea aia de care spui tu nu e deloc rece, incomoda, nu ia timp pretios de la relatia noastra, se intampla cum spuneam in probabil 30 de minute adunate peste o luna, si cum eu si sotul nu ne petrecem fiecare clipa lipiti unii de altii am intotdeauna timp si de chestiile astea practice. Nu punem cheltuielile „sub lupa”, doar le impartim. Sotul meu e unul dintre cele mai calde si iubitoare persoane pe care le-am intalnit, si suntem foarte apropiati unul de altul…imi pare rau ca nu pot sa iti arat mai bine cum e, sa vezi sa se poate si asa. Nu ne-am luat nici de nevoie, cum spuneai…in fine, nu mai repet si contrazic tot ce ai scris, dar sa stii ca nu e deloc asa 🙂

      Iti urez in continuare mult succes si dragoste in tot ce faci, cu banii la comun sau separat.

    • Rosu Aprins spune:

      Din pacate m-ai inteles gresit…eu cred ca am explicat destul de clar argumentele mele pentru „pro” cont comun.

      Tocmai,din iubire si respect,care pentru noi sunt mai presus de toate, noi asa facem; ca repet, prefer sa petrec timpul ala alocat „contorizarii”, cu sotul meu.

      Da, sunt de acord ca fiecare traieste cum vrea si am spus-o si mai sus.

      Eu doar am spus ca nu, nu inteleg si nu, nu am judecat. Am dreptul „sa nu inteleg” chiar daca accept ca nu toti adoptam acelasi mod de viata si avem aceleasi idei.

      Si inca o data, am mentionat mai sus, ca este un raspuns…pe langa subiect.

      Ma bucur ca relatia ta este una faina si iti doresc sa iti fie mereu asa.

    • The1derer spune:

      Exact, putem sa avem in vedere faptul ca daca un model diferit de functionare si organizare este eficient in cazul altor persoane, acest lucru nu-l face neaparat gresit.

      Eu n-as putea de exemplu sa-mi cumpar toate perechile de pantofi sau alte prostii personale cu cardul comun (desi sunt si banii mei acolo!), pentru simplul fapt ca as simti ca se creeaza un decalaj de investitie, frecventa de cumparaturi, etc. Nu e o chestiune de incredere (pentru ca stiu ca sotul meu are incredere in modul meu de gestionare a finantelor), ci de confort mental – al meu personal. Am pe undeva o satisfactie mai mare daca mi-am cumparat respectivul obiect din banii mei.

      Iar pentru noi, daca ne-am face surprizele utilizand contul comun, acestea n-ar mai fi surprize :). Ar fi suficient sa ma uit o data, intamplator pe cont sa vad de exemplu ce sold mai am, ca sa observ ca s-au dus niste bani in niste bilete la concerte, in bilete de avion etc., iar apoi sa ii stric omului planul cu surpriza 🙂
      Iar pe de alta parte, atunci cand vreau sa ii fac un cadou, il fac din banii si resursele mele, nu din cei pusi la comun.

      Cat despre „cresterea” impreuna, din punctul meu de vedere se realizeaza nu atat prin punerea banilor la comun, ci prin experiente traite impreuna, prin momente incarcate de emotii si traite plenar de amandoi, prin asumare de fapte si transparenta, iar lista ar putea continua.

      In sfarsit, dezbaterea initiala e pe alt subiect, asa ca eu una am sa ma opresc aici.

    • Rosu Aprins spune:

      Tu ai ales din raspunsul meu exact ceea ce ai vrut sa alegi…unde am spus eu ca exclusiv „cresterea” se realizeaza prin punerea bunurilor la comun? Am zis ca este ” o” dovada de crestere, nu singura dovada.

      Si inca o data (pentru a n-a oara)…da, am mentionat ca raspunsul meu e pe langa subiectul dezbatut…si nu inteleg care e problema? E interzis sa se devieze de la subiect?

    • Rosu Aprins spune:

      faptul ca mie mi-ar imprumuta bani propriul sot, ar egala cu a nu mai avea independenta: imprumutul e imprumut, rambursabil ori ba si numai definita acestui cuvant ar pune o distanta intre mine si el, distanta pe care eu nu mi-o doresc si nu o doresc nimanui.

      da, este firesc ca banii amandorura sa se duca si pe chestii personale pentru mine si pe chestii personale pentru el, asa cum aceeasi bani este firesc sa mearga pe chirie/rate la banca, cumparaturi zilnice, iesit in oras (eu si cu/fara sotul) etc. nu am nimic de ascuns si si de aceea avem cont comun si sotul meu nu contorizeaza ce, cat si cum cheltuiesc asa cum nici eu nu inventariez cheltuielile lui. de ce am face-o? cand contul e gol, e gol si pace buna, noi sa fim sanatosi.

      din pacate, multi (zic multi si nu toti) din parintii nostri au replicat aceasta latura nesanatoasa a unei relatii si unora dintre noi (mai bine zis „voi”) ni se pare chiar natural sa se intample asa.

      accept ca fiecare are dreptul sa traisca exact cum doreste si isi asterne. ma mir (si nu voi pricepe in veci) cum inca sunt tipe/tipi care considera „normal” acest fapt.

      eu nu promovez exploatarea nimanui insa practic respectul de sine si respectul pentru cel de langa mine, indiferent de cat la minus sau la plus suntem pe partea financiara.

    • Madalina spune:

      Cum adica sa nu contribuie sotul la cumparaturi pe care le fac pentru mine ? Ba sa faca bine ca doar cand m-a luat m-a luat cu tot cu necesarul de farduri/creme si alte magarii !!! 🙂 Acuma, mai in gluma, mai in serios, fiecare familie isi gestioneaza veniturile dupa metoda care functioneaza cel mai bine pentru ei si nu-i de judecat! La noi, administratorul e el, si imi convine, el plateste facturi, rate. Banii sunt la comun si eu cand am nevoie imi iau si basta ! Eu n-as putea face casa cu un sot care-mi da bani imprumut, but it’s just me !

    • Cristina spune:

      Da, cel mai bine e sa nu ai nevoie sa imprumuti bani, niciodata. Dar uneori se intampla ca unul dintre soti sa aiba, probabil temporar, o situatie financiara mult mai buna. Si atunci sigur ca poti imprumuta bani de la el daca vrei sa cumperi ceva cu o valoare mai semnificativa. Eu am imprumutat doar cand eram studenta, pentru ca nu am vrut sa plateasca el excursii, „farduri, creme” si chestii de genul, de aceea am imprumutat si nu am luat. De cand lucrez nu am avut niciodata nevoie de imprumut, si atata timp cat sotii catiga cam la fel nu vad de ce ar fi nevoie. Da, pentru mine independenta financiara e destul de importanta, si vreau sa pot folosi cum imi convine banii castigati in cele 8 ore la servici.

      Cat despre alte feluri de imprumut, ca sa fiu cel putin o data la subiect, am practicat uneori cat inca mai locuiam in tara, dar sume modice. Nu cred ca e o idee prea stralucita, din cate citesc prin comentariile voastre, e trist sa ai de-a face cu prieteni atat de neseriosi, de care trebuie sa te rogi pentru a primi inapoi banii. Pana la urma tot tu te simti vinovat ca ii vrei inapoi. Poate e mai usor sa ii refuzi de la bun inceput, daca nu e ceva gen „imi ia casa daca nu platesc azi rata”.

    • tia spune:

      Cristina, dar ma intreb cand o sa ai un copil si sa zicem ca, cel putin o perioada n-o sa lucrezi, tot vei imprumuta bani de la sot ca sa-ti cumperi o haina noua? veti imparti cheltuielile pentru cresterea pruncului? cum vine asta, eu cumpar patut din banii mei, dar e mai eftin decat carutul care il ei tu pentru ca tu esti mai bogat? Mi se pare ridicola afirmatia ca unul dintre soti e mai bogat ca altul.e irelevant ca un sot castiga mai mult si altul mai putin atata timp cat momentele frumoase din cuplu se impart in familie. e ok sa ai salariu si sa primesti banii pe cont separat, dar la fel de normal este ca fiecare din soti sa aiba acces la cardul celuilalt fara intrebari de ce si pentru ce.

    • sanda spune:

      Tia, nu ai inteles nimic…

  • Mili spune:

    Sotul meu era cu astea pana intr-o zi cand a dat imprumut unui prieten de vreo 100 euro si nici pana in ziua de azi nu i-a mai vazut. Dar la necunoscuti…. mare curaj.

  • Monica spune:

    Cum.sa dao bani la necunoscuti??? Jeeeez, buba mare…. Am mai dat dar niciodata nu am iesit cu bine din poveste. De luat, de la socri cu imprumut. Lor nu le trebuie dobanda :).

  • Mirona spune:

    In Romania aveam un musteriu obisnuit. Sotia sa era super cheltuitoare si el incerca sa o ii acopere toate nevoile. In Belgia am dat de altul (sume mititele, e drept), culmea ca ne e prieten bun. Numai ca intotdeauna era extrem de dificil sa recuperezi banii de la el si devenise un fel de chestie de principiu. Asa ca pur si simplu l-am informat ca nu mai primeste de la noi. S-a suparat, i-a trecut.
    Pe aici nu prea se cer bani imprumut. Da. 5 euro ca nu am cash sa-mi platesc sandvisul si abia diseara ajung la bancomat… In rest, sincer, ma bucur ca am nu mai trebuie sa le spun NU la oameni doar pentru ca am calculele mele cu banii pusi deoparte si ca ma tem ca nu o sa mi-i inapoieze pana cand se angajeaza si eu as avea nevoie de ei.

  • ancky spune:

    Nu cer niciodata, ma intind cat imi e plapuma, nici nu dau. E drept ca nici nu mi se cere. As da doar unor persoane foarte apropiate care ar avea nevoie pentru probleme grave, cumparat de cadouri sau alte aiureli nici nu se pune problema. Dar ce scrii tu acolo, mi se pare SF.

  • Andreea Ilie spune:

    Ceea ce faceai tu e mare act de altruism! Eu una nu as fi făcut asta… Chestia cu împrumutul e cu cântec. Noi nu cerem, nu dam. A fost in schimb soţul meu mai puţin inspirat acum vreo 3 sapt si a împrumutat un prieten bun ” până marţi”. Undeva pe acea vineri a recuperat o parte din suma, la insistente maxime, iar diferența încă nu am văzut-o… Chestia e ca pana la evenimentul asta prietenul acesta îl suna zilnic pe soţul meu, de când cu datoria nu a mai sunat deloc! Uite asa se pot strica prietenii si asa poți vedea caracterul omului!

  • Andreea spune:

    Sunt clienta lor de mai bine de un an, extrem de mulțumită de serviciile absolut ireproșabile.
    Dar of, dacă știam că pot să apelez la tine în loc să iau de la IFN-uri :))))

  • Si eu dau cu împrumut dar doar la prieteni. Eu f rar m-am împrumutat, tot timpul am avut grija sa am o rezervă. Urăsc oamenii care zic ca înapoiază banii la îndată anume si apoi se fac ca uita si tot eu trebuie sa le amintesc, mi-e rușine mie de rușinea lor..

  • lala spune:

    Am uitat sa zic ca stiu pe cineva care a dat unui prieten ff bun 20.000 € imprumut (vanduse un teren).
    Nici pana in ziua de azi nu i a vazut desi au trecut ani buni. Evident ca nu mai sunt prieteni..

  • Lore spune:

    de luat nu iau, intotdeauna ma asigur ca am o rezerva pentru urgente si daca nu imi permit ceva asta este, inca nu am avut momente in care sa fie asa de necesar – aveam card de credit la un moment dat, dar am renuntat in momentul in care mi-am dat seama ca ii foloseam ca pe ai mei 🙂
    De dat – dupa cateva patanii cu sume mici la prieteni si neraspuns la tel m-am lecuit. Mai bine fiecare cu ale lui si scapi de discutii

  • cristina costache spune:

    Am împrumutat 1000 euro unei cunoștințe. După vreo 4 luni în care am tot insistat sa mi înapoieze, am decis sa o caut acasa.Merg la ea la usa, sun, deschide soțul ei, îmi spune ca ea a plecat în urma cu o zi în Italia la munca ca au datorii la banca. Fata lor era prezenta la discuției, le spun ca îmi datorează 1000 euro, rămân surprinși amandoi.Nu știau ca a împrumutat și de la mine. Insista ca îmi voi primi banii înapoi, sa am încredere. Toate bune și frumoase, după vreo 2 luni…soc și groază !!! Moare tipa în Italia, a făcut infarct ! Trece o perioadă în care nu am deranjat familia, și după vreo 6 luni sun la ușă la ei.Din apartament se aude zgomot dar nu deschide nimeni. Și sa tot fie vreo 4 ani de când tot sun la ușă ….

  • Madalina spune:

    Draga Printesa, daca este reala povestea cu imprumuturile, ma bucur ca te-ai linistit! Vorbeai si despre NISTE sume acolo…. Eu nu sunt de acord cu datul/luatul banilor imprumut dar n-am scapat de dat! Dau cu draga imima unor oameni foarte apropiati care au o problema/urgenta si stiu ca au cuvant. Am dat insa in trecut, pe vremea cand locuiam la ai mei, sume mici 100-200 de lei „pana peste o saptamana” si apoi nu-i mai vedeam inapoi cu lunile pentru ca „Mada are bani, nu sta ea in astia 200 de lei”. Le-am dat pentru ca imi era mila de copiii lor care aveau nevoi la scoala sau gradi dar imi era ciuda pe mamele/tatii lor care in loc sa mearga sa munceasca trandaveau toata ziua!! Poate suna rautacios dar si eu si sotul meu lucram 10 ore pe zi 6 zile pe saptamana, imi muncesc cu fiecare celula banii si nu are nimeni dreptul sa judece daca am sau n-am nevoie de banii mei !!! Mi se pare inacceptabil sa ceri bani cu imprumut ca sa faci/cumperi chestii pe care nu ti le permiti pana la urma !

  • Adina spune:

    Eu obisnuiam sa imi imprumut prietenii, daca aveam de unde, ii ajutam cu draga inima. Doar ca la un moment dat, nu mi s-au mai returnat banii, intai veneau amanari repetate, si sincer, nu mi-a placut niciodata sa fac servicii de recuperare, consider ca daca imprumut bani cuiva, acea persoana trebuie sa aiba decenta sa mi returneze, fara sa ii bat eu la cap cu scadenta stabilita de ei. Si ne-a cam afectat prietenia faptul ca la un moment dat, am simtit cum acei prieteni au pus sub pres subiectul, si au profitat de buna-vointa mea de a nu-i bate la cap. Am procedat gresit pentru ca am dat impresia ca chiar nu ma uit la bani si daca mi se returneaza sau nu, nu conteaza, ca am de unde. Asa caci am preferat sa renunt la obicei. Acu mai imprumut doar bani la membri familiei si, intre prieteni practic doar imprumutul de tipul ‘plateste tu pentru mine, ca nu am bani cash acum, la primul bancomat ti-i returnez”. Mi se pare ok si in felul asta nu mai risc sa stric prietenii pe tema banilor.

  • Andreea spune:

    Sunt unii oameni care numai cand au nevoie de bani te suna, ii ador. Lor nu le mai dau. Cand m-am imprumutat, pentru ca nu imi ajungea cat luasem de la banca, mi s-a luat dobanda mai mare, culmea, de catre bunica-miu 🙂

  • Meg spune:

    Singurele imprumuturi sunt intre colegi, pana la salariu, si sume intre 10 si 50 de RON. Sistemele de creditare ca cel pe care il prezinti tu sunt foarte ok pentru oameni cumpatati, deci nu e si cazul meu..sunt mult prea cheltuitoare si as umbla mereu cu datorii daca as avea acces la un astfel de serviciu.

    Mai, tu chiar vorbesti serios, chiar imprumutai bani necunoscutilor? De fapt de ce ma mir…asa te-am cunoscut eu prima data, cand te-ai oferit sa cumperi tu dusuri bucale de la dentist si sa ne vedem DUPA sa iti dau banii :))

  • Diana spune:

    vorba lu` shakespeare: „nu da si nu lua bani cu imprumut, ca pierzi si banii si prietenia”

  • tia spune:

    Buba mare de tot.
    Eu am împrumutat unei “prietene“ 600€ si I—a transmis mamei doar 100, restul a zis ca mi—i da la sfântul asteapta ca se facura 3 ani de atunci. Nici macar n—a sunat sa zica nici “pupa—ma in fund“. Oribil. Nu ajung la banii aia acum, dar atunci cand i—am dat aveam nevoie. gestul e de 2 lei. Nu astept sa mi—i de—a atunci cand zice dar macar sa sune sa zica, scuza—ma, nu pot sa ti—i dau acum, mai asteapta. Nici nu ma pot uita in ochii ei, nu stiu ea. Of. Nu m—am invatat minte ca tot mai imprumut.

  • Mary spune:

    Ce faci atunci cand fratele aflat la necaz iti cere a 10a oara bani imprumut si iti spune ca ti-i da cand ia salariul( in euro)…si trec doi ani si nu-ti mai vezi banii pt ca vezi Doamne a trebuit sa isi puna centrala la casa si sa isi cumpere nu stiu magarie..

  • Simona spune:

    O,Pașă,cât de darnic ești! spunea o poezie.
    Eu nu am apelat la împrumuturi,mă întind cât mi-e plapuma.Iar de dat cu imprumut,am mai dat sume mici la prieteni foarte apropiați,bani pe care i-am recuperat.În niciun caz n-aș da unor persoane necunoscute și mai ales asemenea sume!
    Fratele meu are multe pățanii cu colegi de serviciu care mereu aveau nevoie de câteva sute de lei imprumut.El e darnic,mereu le dădea și rar cand îi mai vedea înapoi sau îi vedea după foarte mult timp.

  • Alexandra spune:

    Cam cat de mare sa ai sufletul sa imprumuti necunoscutii?? Wow… mie nu-mi place sa cer imprumut, prefer sa rabd decat sa cer. Si nici sa dau nu prea imi place… dar o fac (doar cu prieteni!)

  • Maria spune:

    Subiectul zilei si pentru mine! :)))))….De cand m-am mutat in italia, maritat si facut copil cu italian, sunt mai cautata decat atunci cand eram in tara. Fosti colegi, prieteni cu probleme, copii, boli etc, pe care i-am ajutat cat si cum am putut. Imprumuturi care s-au dovedit a fi pomana…Asta pana acum un an cand m-a intors in tara pentru cateva saptamani si am iesit la o pizza cu niste prieteni, totul bine si frumos pana la nota de plata si subtil sau nu prea, ca ar trebui sa platesc eu tot, ca doar traiesc in italia si de unde sa plateasca saracii care traiesc inca in tara. Mi-a fost de leac. Nu mai dau. Si nici nu iau.

  • Simona Gabriela spune:

    Eu una am cerut bani cu imprumut cand am avut nevoie, dar m-am facut luntre si punte sa-i dau inapoi la data convenita. Chiar daca ma imprumutam din alta parte sa-i dau. Si am si imprumutat la randul meu. Nu mi se pare o rusine sa te imprumuti daca apelezi la o persoana de incredere si esti parolist.

  • Nico B spune:

    Am avut o vreme (asa prin tinerete) in care luam cu imprumut, dar intotdeauna am inapoiat la timp. Apoi a venit o alta vreme in care puteam sa dau cu imprumut. Si am dat! Asa mi s-a parut firesc, sa ajut si eu pe altii cand si altii m-au ajutat pe mine. De cele mai multe ori am primit banii inapoi. Acum nu cer, iar de dat, foooarte rar si doar la cei care stiu ca returneaza 🙂 asta e.. nici la mine nu „cresc banii in copac”

  • Andreea spune:

    Am practicat si eu sportul asta: de împrumutat diverși cu bani! sport extrem… încă aștept sa-mi recuperez câteva datorii! întârzieri la plata nu prea au fost! decât una singura dar de luuuuuunga durata: 2ani! Încă lucrez la a spune nu si la a rămâne pe poziții!

  • Laura Driha spune:

    Nu pot sa cred ca esti atat de buna. Aaaaatat de buna! Si te citesc de-atata vreme! Daca as fi stiut, om ma faceam! 🙂 Ce rate pentru casa, ce banci, ce salariu… La Zoso o merge la fel? Ca incerc la el daca la tine nu mai e super-oferta! :))

    Printesa, lasa prostiile si tine banii acolo. S-ar putea sa ai nevoie de ei (tu sau omul sau copiii) intr-o clipa cand nu te astepti si sa nu gasesti pe nimeni atat de prietenos sa te ajute intr-o situatie grea. Da, adormi mai fericita noaptea cand ajuti pe cineva (fie el si complet necunoscut), dar totul are o limita. Te admir si te cert in acelasi timp, simti? N-as fi putut sa fiu ca tine in situatiile astea.

    • Mira 2 spune:

      Mie mi s-a întâmplat să ajut (nu neapărat cu bani) oameni cu care nu credeam că o să mai am vreodată de-a face iar ei să aibă ocazia şi să mă ajute în situaţii în care mă aşteptam mai puţin.

  • roxana spune:

    bai, eu am cerut bani cu imprumut cand mi-a ars buza si i-am dat inapoi, iar cand am depasit termenul promis, intotdeauna i-am explicat respectivei persoane ca nu ma fac ca ploua, doar ca inca nu pot returna suma. cumva cunoscutii mei sunt mai bogati ca mine si nu prea mi se cer bani :))) am pierdut trenu imogatirii si acu nah, e criza, nici ca mai pup. il imprumut aproape constant pe frate-miu care, din cauza marii lui iubiri, e mereu lefter! nu ii prea primesc inapoi, da mi-e si rusine sa-i cer cand il aud meeereeeeeuuuu ca n-are si n-are( veniturile lor sunt echivalente cu ale mele si sotului dar cumnata e paguboasa raaaaauuuu :))) ). nu m-as imprumuta niciodata la d-astia gen Provident sau cine mai zici tu sus, Printesa 🙂 prefer s-o ard studenteste la nevoie.

  • Cris spune:

    Am imprumutat bani la foarte multa lume, cerc de cunoscuti, in general. I-am primit inapoi chiar daca cu intirziere, dar i-am primit. O singura data m-am aventurat sa dau unei persoane mai putin cunoscuta pt ca m-a impresionat cu textul:” am nevoie pt analizele medicale ca sa ma pot angaja”. Culmea e ca s-a angajat dar banii nu mi i-a mai dat inapoi ;-). Ma gindesc ca o fi uitat si la vremea aia (in urma cu multi ani) nu mi-a trecut prin cap sa-i cer.

  • Tea spune:

    Pentru mine e stres teribil cu banii – pur si simplu, o alta relatie bolnavicioasa.. poate de asta ma feresc sa ma imprumut, nu imi cere nimeni imprumut mai niciodata, si oricum peste 100 de lei nu as avea ce imprumuta :))

    Sunt si extra-generoasa si extra-econoama, ofc, in momentele total nepotrivite si cu cine nu trebuie – dar asa-i viata.

    Unul dintre motivele pentru care mi-am jurat in barba ca n-o sa mai fac fundraising e tocmai relatia mea aiurea cu banii.

    Acum ca nu am venit, chiar ca ma simt (si mai) aiurea legat de bani, traiesc din economiile altora si inca is prea cheltuitoare – remuscari la mine pe blog, ofc.. ca tre sa ma si descarc.

    Simt nevoia de cursuri de economisire si de relatie armonioasa pe zona asta, nu de imprumutare si cheltuire insa, mi-e teama de credite (fie ele si temporare) si de imprumuturi ca de ciuma.. prefer sa mor de foame decat de rusine si stres.

  • Mirona spune:

    Stati ca am citit comentarii despre imprumuturi intre soti. 😀 Si cum sunt necomentata pe bloguri de ceva vreme, simt nevoia sa imi dau cu parerea. :)))
    Deci, husband castiga acum dublu decat mine. Cum facturile casei se platesc toate din conturile mele, lunar imi vireaza jumatate din suma ca sa nu existte discutii.
    In felul asta pot si eu sa-mi fac un buget si sa-mi spun cat pun deoparte, cat pot cheltui.
    Fiecare avem cont de economii.
    No, ar putea parea ca fiecare e cu treaba lui, numai ca…
    Impartim cheltuielile pe mancare si pe legumele celor patru blanosi: eu ma duc la shopping in timpul saptamanii (lucrez mai aprooape de supermarket si de casa), el se duce vinerea cand are program scurt si acopera si week-endul. Orice alte cheltuieli commune se fac de pe ambele carduri de credit.
    Ne cunoastem reciproc toate pinurile si parole de acces la home banking, asa ca putem folosi cardurile si conturile reciproc.
    In plus, contul de Amazon e comun si ambele carduri de credit sunt salvate acolo. Deci se mai produc si incurcaturi. :))))
    Cat despre imprumuturi intre soti, no way! Ce-i al meu e si al lui si invers. Ca doar au fost perioade in care am castigat mai mult ca el si nu am tinut socoteala. Deci…

  • marta spune:

    Draga Printesa,

    nu prea ma bag la comentarii, dar printr-o coincidenta tocmai vazusem un sketch umoristic, dar altfel foarte serios documentat, despre ceea ce in State se cheama „payday loans” si suna foarte asemanator cu modelul recomandat de tine. Daca e aceeasi chestie, n-as recomanda la nimeni asa ceva, mai ales la „imprumutatori” cronici. E drept ca nici banca „regala” nu e solutia. Recomand vizionarea pana la final: https://www.youtube.com/watch?v=PDylgzybWAw

  • C B C spune:

    E cel mai tare advertorial despre creditele rapide pe care l-am citit vreo data! Bravo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *