Să vă spun cum a fost pentru noi la spitalul pentru copii Grigore Alexandrescu, Clinica de Chirurgie Plastică și Arsuri. Iulie 2015. Ivan avea un an și era alăptat. Ne-am internat luni. Am așteptat pe holuri, cu el nemâncat și nebăut din seara precedentă, luni, marți, miercuri și joi.
Am așteptat cu el în brațe zile la rând să intre în operație. Nimeni nu știa nimic. Stăteam pe holuri, mame cu copii mai mari și mai mici, toți nemâncați, nebăuți de seara, pe căldură. Se auzeau zvonuri: că azi operează unul. Sau poate doi. Nu, a plecat deja Doctorul, poate mîine. Pe tabla cu lista celor care trebuiau operați săptămîna aceea erau 15 nume de copii, toți internați de luni. Abia miercuri au fost operați doi. Pe la 12 în fiecare zi, după 12 ore de repaos digestiv care pentru un copil de 6 luni – 1 an erau chin curat, ne lăsau să le dăm apă, copiii urlau de sete. A doua zi o luam de la capăt. Abia în a patra zi Ivan a intrat în operație. Să stai să mori de spaimă atîtea zile la rînd, neștiind când îi vine rîndul la cuțit copilului tău nu e deloc o plimbare în parc. Am îmbătrînit zece ani în săptămîna aceea.
Joi dimineață la 10 ne-a venit rândul. Mi-l luaseră din brațe adormit, apoi l-au trezit brusc, el urla și întindea mîinile spre mine, eu muream încet. Mi-a explicat o asistentă că așa trebuie anesteziat, treaz și în timp ce urlă. Mi s-a părut ciudat că spune asta, de ce nu ai putea anestezia un copil care nu urlă? L-am auzit plângând în blocul operator încă două minute, apoi liniște. Și chinul de a nu ști ce i se întâmplă acolo.
Îmi frângeam mâinile pe holul din fața blocului operator de mai bine de trei ore. Nu știam dacă puiul meu e bine sau nu, întrebam pe toată lumea care se perinda pe-acolo, primeam răspunsuri contradictorii:
– E bine, acum e la terapie intensivă.
– Abia acum încep să-l coasă, o să mai dureze o oră, știți, e mic, totul e minuscul, microscop, atenție la detalii.
– E deja la reanimare.
– E gata, acum îl mută.
– O să mai dureze, a fost complicat…
Am albit și m-am umplut de bube în orele alea. La propriu, mi-au ieșit zeci de bube pe față și pe gît. Îmi venea să fug, dar nu mă puteam mișca din fața ușilor cu geamuri mate.
Îmi spuneam că e pe mâini bune. Că îl operează cel mai bun chirurg plastician de copii din țară. Că de-asta ne chinuim aici, în spitalul ăsta, să-l opereze El. Are mâini de aur, spunea toată lumea. E Dumnezeu pe pământ. O să fie bine, nu?
De fapt, noi nici n-am vrut să mergem musai la El. Noi ne-am dus la alt medic întâi, un medic tânăr, recomandat, pasionat, tot de la Grigore Alexandrescu. L-a văzut pe Ivan și a zis: A, păi cel mai bine mergeți la domnul profesor, daaa, el e cel mai experimentat în genul acesta de intervenție. Sunt sigură această doamnă știa că nu operează El. Nu pricep de ce ne-a băgat aiurea în gura lupului. Copil de un an. Putea să ne zică să mergem în alt spital. În altă țară. Nu, ne-a trimis să ne opereze personajul misterios. De teamă că dacă ar fi operat ea, ar fi avut probleme? Domnul profesor voia carne de tun pentru rezidenți anonimi? Nu am nimic cu rezidenții, să opereze, normal, cumva trebuie să învețe, dar supravegheați și asumat. Să-i văd numele pe foaie. Să vină să vadă pacientul după, măcar o dată. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Doar bătaie de joc, umilințe, suferință, coșmaruri, încă o intervenție (la privat) care să repare daunele făcute de prima. Dar s-o iau încet.
Stăteam pe hol și așteptam să aflu ce se întâmplă cu copilul meu. La o oră după ce l-au anesteziat, doctorul Dumnezeu a trecut pe lângă mine în haine de stradă. Stai, dacă el a intrat abia acum, cine l-a operat pe băiatul meu până acum? A ieșit din sală după alte 4 minute. Operația a mai durat două ore. Cine-l opera pe băiatul meu?
Când în sfârșit mi-au spus că e la reanimare și că pot merge la el, am alergat. Îl vedeam prin geamurile de sticlă, mic în mijlocul patului. O asistentă încerca să-l legene, să-l liniștească. Era vânăt. Gemea. Ar fi plâns, dacă ar fi avut putere. Avea saliva cleioasă. Mască de oxigen. Perfuzie. Monitor care arăta un puls de 210. M-au lăsat să-l iau în brațe. Gemea ca un pisoi obosit. Nu-l puteam mângâia de toate firele și tuburile. L-am lipit de mine și-am început să-i vorbesc, să-i cânt, nici eu nu mai știu. În câteva secunde i s-a domolit pulsul și a adormit. S-a colorat roz, doar pleoapele îi mai erau vinete.
Apoi a venit anestezistul, care a început să strige la mine că-i stric copilul:
– Ei poftim, l-ai luat în brațe! Acum o să-mi plîngă și-o să-mi trezească toți operații!
Înțelegeți voi? Era operatul lui, pe care eu îl stric că-l iau în brațe să-l alin. Dacă n-aș fi fost atât de doborâtă de tristețe și iubire pentru copilul meu l-aș fi luat de gât pe doctorul ăsta care încă dinainte de operație n-a făcut decât să ne bruscheze, fizic și emoțional, și pe mine, și pe copilul meu de un an, care urma să fie anesteziat de el. Am bâiguit niște scuze, de parcă trebuie să-mi cer scuze că mi-am luat copilul în brațe. Asta e, sunt atît de antrenați în a te face să te simți prost că le iese de minune. Devii prost. Îi lași să te calce pe cap și pe suflet.
După o oră amorțisem, am încercat să mă mișc puțin. S-a trezit și a început să țipe. Sângera pe pat, pe jos. Am chemat repede asistenta, care a venit abia după vreo 5 minute. Mi s-au părut ani. Îl durea. L-au pansat din nou, l-am plimbat, am reușit să-l adorm și l-am pus pe pieptul meu. A mai dormit acolo oră.
Anestezistul a venit iar. Să-mi spună cât de bolnav e copilul meu și cum toată operația i-a venit numai puroi pe gât.
– Mai du-l la medic, la un pediatru ceva, că e bolnav copilul. Nu mai poți de grija lui, dar îl ții bolnav.
Aș fi putut să mă enervez. Omul ăsta care nu știa nimic despre mine îmi reproșa că-mi neglijez copilul. Dar copilul meu dormea pe mine, așa că i-am răspuns calm:
– Analizele de acum 3 zile arată bine. Radiografia pulmonară de acum 3 zile e perfectă. Copilul nu are nici un simptom. La controalele de azi dimineață de la pediatrie și ORL făcute aici în spital n-a văzut nimeni nici un fel de puroi, nici în gât, nici în piept, nas sau urechi.
– Aaa, suntem la piață aici, negociem cu puroi. Bine, tu știi mai bine.
La per tu, că doar ne cunoșteam bine și eu eram un căcat cu ochi și el un zeu.
Apoi m-am gândit că poate trebuia să-i dau plicul înainte. Poate dacă i-l dădeam de la prima întîlnire, în salon, dis de dimineață, nu l-ar mai fi împins pe Ivan să se întindă în pat, nu l-ar fi bruscat cu spatula de lemn, ca apoi să-mi spună că are muci (cine nu are muci când plânge?). Dar nu știu să fac asta, nu mă pricep, nu am mai dat plic cu bani nimănui, mi-e rușine și frică.
Ne-au mutat în rezervă și a doua zi am plecat acasă.
Au trecut cinci ani de la operație și încă nu am reușit să aflăm numele doctorului care ne-a operat copilul. Știm că e cineva din echipa profesorului Enescu, dar mai mult de-atît nu ne-a spus nimeni. Nu a venit nimeni nici înainte, nici după operație, să ne spună orice despre ce va fi sau despre cum a mers, ce s-a întâmplat acolo în sală. NIMENI!
În primele 24 de ore de după intervenție nu a venit nimeni în salon să întrebe cum e copilul. Nimeni! În noaptea care a urmat operației, unul dintre copiii din salonul nostru a început să vomite, proaspăt trezit din anestezie. Am mers să caut o asistentă să anunț. Nu am găsit pe nimeni vreme de o oră, cât m-am plimbat cu copilul adormit în brațe.
Fiecare vizită de control post-operatoriu a presupus ore în șir de stat pe holuri cu copil operat în brațe, zero răspunsuri la întrebările noastre (cine a operat copilul? de ce nu putem afla cine a operat copilul? e normal să arate operația așa?), ridicări din umeri și amânări, o privire de 3 secunde aruncată de profesor peste rană, trimis acasă. Fără să ni se explice, fără să ni se arate. Ca la imbecili. Nu meritați să știți, sunteți niște viermi.
La una dintre vizitele acestea, am întrebat profesorul, pe doctorul Dumnezeu, care insista să ne spună că el a operat copilul, deși îl văzusem pe hol în timpul operației, de unde a luat grefa de piele. A indicat alt loc. Habar nu avea! Presupun că nici nu l-a văzut. Deși parafa lui e pe foaia de operație. Nici un alt nume.
La două săptămîni după operație, am mers la Grigore Alexandrescu să scoatem cele aproximativ 80 de fire. Știam de la alți chirurgi de la alte spitale de stat și private că firele de scot sub sedare, de către medicul care a operat și care cunoaște rana. Ei bine, la Grigore Alexandrescu, firele se scot pe viu, de către o asistentă, în timp ce alta ține copilul. Copii de 1, 3, 6 ani urlă disperați în timp ce o asistentă îi ține, iar alta le scoate din carne fir cu fir, vreme de o oră sau chiar două. Unii leșină rapid de durere, din fericire pentru ei.
În cazul lui Ivan, locul operat era încă foarte umflat, firele erau bine prinse în carne. El striga și se zbătea la orice atingere, nici nu am luat în calcul varianta să-l supunem la așa un chin vreme de cel puțin o oră. Am întrebat de sedare. S-a uitat asistenta la noi ca la o farfurie zburătoare.
– Sedare? Ăăăă, da, sigur, cred că am putea, dar e pentru cazuri grave…
Pentru că desigur, varianta de a nu supune un copil de un an unui astfel de chin nu le-a trecut nici o clipă prin cap. Deși ei lucrează cu arși și operați zilnic. Pe de altă parte, în toate orele pe care le-am petrecut acolo, în clinica de chirurgie plastică, am auzit copiii urlând continuu, cred că anestezia aia era ținută bine sub cheie, pansamentele se schimbau toate pe viu. Unii copii erau amenințați că vor fi loviți dacă mai plâng. Erau copii mici, de 2-3 ani. Părinții erau ținuți pe hol. Noi auzeam bine totul, rezerva unde eram internați era pe același etaj, foarte aproape de camera de tratamente unde se schimbau pansamentele.
Și acum când trec pe lângă acest spital mă apucă greața. Singura clinică de chirurgie plastică pediatrică din țară. Locul unde vin copii arși, mușcați, tăiați etc.
Am luat copilul și am plecat să căutam pe cineva dispus să îi scoată firele sub sedare. A fost greu, pentru că majoritatea chirurgilor pediatri aveau diferite forme de colaborare sau subordonare cu profesorul Dumnezeu și nu voiau să intervină după el. Am jurat discreție și un medic a fost dispus să ne ajute. Contracost, conform tarifelor spitalulului privat cu pricina.
Am mers cu inima cât un purice. Ivan a primit un sirop care l-a liniștit și l-a amețit. L-am ținut în brațe până a adormit, am urcat cu el până la ușa blocului operator, unde l-am predat doctorului anestezist. Fără urlete, fără traume. După o oră, când a fost gata intervenția, m-au chemat în reanimare. Am stat acolo lângă el până s-a trezit singur, două ore mai târziu. Nu pricep cum de la stat a fost obligatoriu să mi-l ia din brațe urlând și să mă primească la reanimare doar după ce el s-a trezit și a început să geamă după mine, iar la privat s-a putut să-l predau adormit și să-l veghez până se trezește. După experiența de la stat nu l-am mai putut lăsa în brațele nimănui. Copilul când vedea persoane străine apropiindu-se îmi sărea în brațe și se ținea de mine cu unghiile.
În timpul intervenției de scoatere a firelor, cît mă perpeleam pe holuri, au venit mereu la mine asistente să-mi explice ce se întâmplă. Mi-au cumpărat de mîncare. Mi-au oferit încărcător de telefon după ce au observat că nu mai am baterie.
După intervenție, medicul a venit la noi de șase ori în trei ore. Să îmi explice, să îmi răspundă la toate întrebările, să discutăm despre ce e de făcut mai departe. Mai scriu o dată, căci încă mi se pare teribil: medicul care l-a operat pe Ivan la Grigore Alexandrescu nu l-a văzut niciodată postoperator. Nu am vorbit niciodată cu el, nu știu și nici n-o să aflu vreodată ce s-a întâmplat acolo cu copilul meu.
Acesta nu este un articol despre cât de minunat e totul la privat, că nici acolo nu e ideal.
Acest articol este despre cât de abrutizat este parte din personalul medical. Despre cum ar trebuie să facem cu toții ceva ca acești oameni care nu pot fi profesioniști (pentru că a fi profesionist nu înseamnă doar să fii tehnic în regulă la jobul tău) să nu mai intre în contact cu bolnavii înainte de a-și vindeca rănile care-i fac să se poarte atât de inuman. Țipi la pacient? Ia o pauză, te rog. Ameninți un copil de doi ani care urlă de durere și de frică? Ai nevoie de sprijin psihologic. De e ce nu există psihologi în spitale? Pentru staff-ul medical și pentru pacienți? De ce factorul emoțional este complet ignorat? De ce nu ține nimeni seamă de felul în care pacienții sunt schilodiți emoțional de acești oameni care ar trebui să ne videce trupul?
Este absolut sinistru să-ți vezi copilul suferind brutalizat de oamenii care ar trebui să-l îngrijească. Felul în care sunt tratați părinții în spitalele de stat este abject. Lipsa de comunicare, de empatie, de compasiune n-ar trebui pusă pe seama lipsei banilor din sistem. Eu cred că cine se face doctor de copii iubește copiii. Ce naiba se întâmplă în sufletele acestor oameni de ajung să se poarte așa? Ce fel de suflet să ai să te porți hain cu un copil de doi ani, ars tot? Cum poți urla la un copil de trei ani că dacă nu stă cuminte în timp ce tu-i schimbi bandajul pe arsură pe viu, îl lovești peste rană? Ai copii acasă? Nu înțeleg.
Pur și simplu nu înțeleg ce se întîmplă în spitalul ăsta și în altele. Nu înțeleg de ce nu se schimbă nimic. Povestea noastră are deja cinci ani. Citesc povești identice petrecute acum câteva luni. Aceiași oameni, cu aceleași apucături. Copii despărțiți ilegal de părinții lor. Anesteziști lipsiți de orice urmă de compasiune. Medici Dumnezei care mint. Medici fantomă care operează și apoi nu văd niciodată pacienții. Cât o să le mai meargă? Ce trebuie să se întâmple să nu mai călcăm în spitalele acestea cu groază și reflex de vomă?
Ah, Ivan a trebuit reoperat după jumătate de an. Operația de la Grigore Alexandrescu a fost ratată. Au fost secționați aiurea nervi și vase de sânge. A fost nevoie de încă o intervenție de reconstrucție. Am mers la privat, altă clinică de plastie nu mai e în București, la Grigore Alexandrescu nu aveam cum să revenim, nu am avut de ales. A fost bine, am fost tratați cu respect și răbdare de dr. Dragoș Zamfirescu, care a făcut tot ce s-a putut ca Ivan să fie bine fizic și emoțional.
Dar ce am trăit în clinica de arși de la Grigore Alexandrescu va rămâne probabil cel mai negru coșmar al vieții mele de părinte.
Photo by Alvin Leopold on Unsplash
Ori de cate ori am avut ceva de rezolvat pe la institutiile statului s-a soldat cu munti de nervi. Spitale… posta … sa nu te puna cineva sa iti schimbi buletinul…
Pur si simplu nu suport felul in care esti tratat… abject… vorba ta … un kk cu ochi si ei niste zei … sistemu de stat… Fereasca sfantul…
Ei asa fac si acasa, sunt convinsa…
Paradox total , de multe ori aceeasi medici din spitalele publice sunt si la cele private , atunci ma intreb cum poti sa fii in acelasi timp un sadic sau un inger ? Mai mult de atat , scuza cu salariile mici nu se justifica pentru ca inainte de toate ar trebui sa fie umani si solidari ( calitati care le lipsesc cu desavarsire , cu mici exceptii desigur ) si va spun cu siguranta ca nu se vor schimba nici daca o sa lea 2000 euro salariu pe luna. Multa sanatate copilasului , cat despre asociatia pe care vrei sa o aduci in Romania cred ca te vei lupta cu,, morile de vant „.
Stii de ce?
Pentru ca in privat au un sef, care ii da viteza in secunda doi in care se poarta urat cu pacientul. In spital de stat el e Dumnezeu caci nu are nimeni curaj sa ii faca ceva.
Am fost cu baiatul meu cel mare intr-o noapte la Grigore Alexandrescu si dupa jumate de ora de asteptat in sala de asteptare plina de oameni cu copii bolnavi, dintre care vedeam cu ochii mei ca unul avea hepatita, timp in care nu ne-a bagat nimeni in seama, mi-am bagat picioarele, am luat copilul in brate si m-am dus la spitalul privat.
Acolo se poate sa vorbeasca receptionista calm, sa imi spuna ca il va vedea doctorul in aproximativ 15minute, acesta sa apara in 15 minute, a diagnosticat copilul in alte 15 minute, ne-a dat tratament, ne-a explicat ce are si ce-i trebuie. 150 lei mai tarziu eram linistiti ci cu problemele rezolvate.
Pe de alta parte, numai de bine despre Spitalul de Ochi de la Lahovary, la fel si despre camera de garda de la Spitalul de boli infectioase Matei Bals.
si la IOMC „Alfred Rusescu” gasiti medici atat pregatiti cat si dornici sa isi faca meseria. L-am descoperit dupa ce am stat la camera de garda de la spitalul „Grigore Alexandrescu” 1ora, fara ca sa ma bage nimeni in seama, copil mic, de 1 an, cu semne evidente de boala contagioasa, deshidratare etc. In timp ce cautam pe Google, plina de nervi, spitale private in zona, ma intrebam naucita, de pe pozitia parintilor care au venit cu copiii pentru alte probleme: „cum e sa vii la spital cu copilul, sa il tratezi pentru „ceva” si sa plece bolnav de „altceva”. Oare exista conceptul de „triaj” in acel spital?”
Cand am ajuns la IOMC, imediat l-au luat si l-au izolat, ca sa nu ii imbolnaveasca si pe ceilalti copii, iar noi, cat am stat cu el, am purtat masca si halate.
La IOMC din pacate sunt numai medici rezidenti fara experienta. I au dat copilului de un an antibiotic pentru puroi in gat, desi el nu avea asa ceva ci doar o reactie post vacxinare…dar intr adevar e mai civilizat…
Sunt curioasa cate studii si experienta aveti? Urasc replica medici rezidenti fara experienta. Am 6 ani de facultate (in care am facut si garzi), am 4 ani de rezidentiat, garzi in tot felul de specialitati, cursuri si invatat pe langa muuuult si doar ptr ca mai am cateva luni pana sa imi iau parafa de medic specialist sunt doar un c… de rezident??? Vai fara experienta? Cat naiba trebuia sa am 50 de ani ca sa fie multumiti oamenii ca dvs? De unde stiti ce este aceea experienta? Stiti ca in spitale garzile le tinem doar noi? Ca sunt medici mari care nu mai calca la camera de garda si se pregatesc doar pe bucatica lor si nu mai au treaba cu afectiunile minore ? Din prima luna de rezidentiat ai zeci si zeci de ore de garzi si munca, mai mult decat adunati dvs in cativa ani deci terminati cu acel fara experienta! Uite de asta imi doresc din inima sa plec din tara si sa ma duc undeva unde sunt RESPECTATA, de sef, de pacient, de presa etc. (ma bucur ca v-ati autodiagnosticat si seful cel mare google v-a zis ca nu avea puroi in gat copilul )
Scuze m-am enervat… de mii de ori sa primesti replica: da un dr adevarat nu aveti aici? Sa ramaneti cu profesorii si toti dr cat mai batrani si sa plecam noi si gata sa fiti multumiti.
Din curiozitate cand intrati oriunde in banca, cereti functionarului sa aiba 15 ani de experienta. La naiba sunt facultati de 3 ani si direct la munca si nu mai vine doamna Google sa verifice la fiecare pas…
si replica se pregateste:
„nenorocit-o!”
Foarte adevarat !!! Rezidentii sunt cei care vin primii in contact cu pacientii, si domnul profesor …..este sigur ocupat cu ceva mult mai pt rangul sau….vorbesc din experienta mea de student, apoi rezident si nu e usor sa faci garda apoi la munca program normal, apoi scrie raportul si maine de la capat. Cei care nu au incercat acest program de relaxare….sa incerce intai si apoi sa arunce cu noroi
LOL,
Ba chiar va invit sa veniti aici, in strainatate, unde umbla cainii cu colaci in coada. Ati invata ca Pacientul vostru e Clientul vostru, asa se pune problema domnilor doctori. Deci, despre ce vorbim aici?
Sanatate!
1. Nu trebuie desconsiderati cei cu „3 ani de facultate si direct la munca”. Fiecare pe domeniul lui, in care si-a ALES sa profeseze, cunoscand ce presupune „a avea experienta”.
2. Sunt tari in care rezidentiatul este mult mai dur ca la noi (ex: US). Sunt curioasa daca isi permit sa-l foloseasca ca scuza pentru comportamente gen … „Sa ramaneti cu profesorii si toti dr cat mai batrani si sa plecam noi si gata sa fiti multumiti.”
Ai incercat tu sistemul sa vezi unde e mai greu si mai usor si ce se intampla? Stii ce invatam si ce nu? Cat muncim si cate examene sunt?
Am colegi care in 4 ani de rezidentiat AICI, nu au avut o duminica libera! O duminica! Nu mai vorbesc despre sarbatori sau concedii. Cati ani aduna asa in plus fata de unu cu 3 ani de facultate la distanta???
Doamna rezident, toata lumea intelege ca invatati si munciti mult. Va vaitati de o duminica? In ameerica de nord cine vrea sa devina medic nu vede nici o pauza timp de 7, 8 ani pentru generalisti si timp de 10-11 ani pentru specializari mai mari (chirurgie, endocrinologie ..etc). Oamenii astia studiaza si fac practica in spitale 12-15 ore pe zi fara concedii, fara weekenduri. Si studiul nu se opreste dupa ce si-au luat titlul; sunt obligati sa studieze in continuare asa cum suntem toti obligati sa studiem in domeniul nostru ca sa ne mentinem titlurile profesionale. Stiu cum se invata in amandoua societatile, si credeti-ma, nimeni nu se vaita aici de duminici pierdute.
Nu sunt medic rezident pentru ca nu mi-am ALES asta. Dar in Romania am lucrat timp de 12 ani fara concediu si cu pregatire profesionala continua, fara a avea nici macar o luna in toti anii astia un salariu asigurat de stat. Nu munceam, nu invatam, nu mancam.
Dar eu mi-am ales asta. Si nu m-am dus pe nici un blog sa ma plang.
Si am cunosc oameni din meserii extrem de diverse care lucreaza ani de zile fara pauza si cu eforturi imense. Oricine e de respectat, nici o meserie nu e in plus sau in minus.
Daca va place sa va comparati cu „unu cu 3 ani de facultate la distanta” de ce nu ati ALES sa faceti asta in viata atunci ?
Nu va supărați, dna medic. Noi, cand venim la spital, nu ne ducem laptopul la reparat ca sa fie suficient 3 ani de facultate. Aveți viețile noastre pe mâini. Nici sa nu Îndrăzniți sa spuneti ca n avem dreptul sa cerem ce i mai bun! Un medic rezident in UK ia mai puțin decât un șofer de TIR, de exemplu! Sa nu credeți ca aici medicii sunt asa cum își imaginează toți. Pe de alta parte știu ca ceea ce va frustreaza pana ajungeți inumani sunt șefii vostri, care au ajuns asa pt ca au trecut prin ce treceti voi acum, unii dintre pacienți, care s nesimțiți pt ca șefii voștri au fost cu ei cum sunt si cu voi, si sa nu mai spunem de bani. Ce nu înțelegi voi este ca știți foarte clar sistemul in momentul in care decideți sa deveniți medici, asa ca nu ne aruncați asta in fata ca scuza, oamenii au dreptul sa ceara ce i mai bun cand vine vorba despre viața lor! Oamenii tb sa va respecte dar si voi pe oamenii pe care i tratati! Fiecare sa lucreze sa devină mai bun si o sa iasă un lucru grozav!
PS Am fost operata pt o alta afecțiune de unul dintre cei mai mari chirurgi :)), am aflat aici, in UK, si m au reoperat. Dar am încredere in medici, va respect si apar tot timpul! Sper sa fim mai buni, cu toții!
Voi chiar nu pricepeti un lucru elementar, indiferent de cat de multe examene si munca ati depune!
Cand un om are o problema medicala si sanatatea lui e in joc sau a cuiva drag, ei bine problema aia e cea mai importanta problema din viata lui.
Voi tratati oamenii cu cele mai mari probleme de pe pamant.
Sincer, daca nu sunteti multumiti, valea prin Europa de vest dar nu e cazul sa va purtati ca niste marlani ca noi va platim!
Sincer, imi pare rau pentru fiecare secunda ca eu cotizez FORTAT la sistemul de stat in sanatate! Daca azi mi-ar oferi cineva posibilitatea sa nu mai dau banii aia nici macar nu as clipi!
Prefer sa dau triplu la privat decat sa fiu umilit cand sunt bolnav ba tzaranilor!
Draga doctor rezident, as vrea sa stiu daca ti se pare normala aceasta situatie, cine e de vina si cum se poate remedia . Multumesc anticipat.
Faptul ca noi am ales aceasta meserie nu da dreptul absolut nimanui sa fie lipsit de respect. Nu da dreptul nimanui sa vina sa spuna ca este problema noastra ca nu ne convin conditiile in care muncim, ca nu ne convine cum suntem tratati de dumneavoastra si orice alt om care ne este pacient, nu da dreptul absolut nimanui sa ne batjocoreasca pentru simplu motiv ca noi depunem un juramant pe care toata lumea il invoca la un moment dat -majoritatea nestiind nici macar ce presupune. Da, noi ne-am ales aceasta meserie dar asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam orice tratament.
Cat despre cat de grea este sau nu este medicina, la noi in tara sau pe alte meleaguri, isi poate da cu parerea doar oamenii care si-au petrecut ani de tinerete invatand noptile, care si-au petrecut ani fiind practic umiliti de o parte din „doctorii experimentati si cu experienta” pe care majoritatea ii agreati, oameni care s-au chinuit atat de mult pentru aproximativ 10 ani, oameni care in fiecare zi mai citesc ceva. se mai pun la curent cu inca o tehnica medicala, oameni care in fiecare zi simt ca trebuie sa cunoasca mai mult ca sa isi poata trata urmatorul pacient care intra pe usa.
Sunt realista, stiu ca in sistemul nostru medical exista multi care nu isi merita parafa de medic insa asta nu da dreptul nimanui sa arunce cu noroi si in halatele care sunt intradevar albe.
Calmeaza-te…. De aceea 80% din pacienti se plang de medici incompetenti- pentru ca in mintea lor,un medic bun este cel care este trecut de 50 de ani, care refuza sa adopte tehnicile si tratamentul modern, care este deja plictisit si foarte superficial (experienta proprie : un astfel de medic mi-a transmis zilele trecute ca nu exista Heparina Nefractionata… ) . Pacientii considera ca rezidentii si medicii specialisti mai tineri, nu sunt competenti pe motiv ca cei mentionati acorda timp examaninarii pacientului si ” nu sunt in stare sa isi dea seama imediat ce diagnostic are”, deci sunt practic nemultumiti de faptul ca li se acorda mai mult timp pentru a minimaliza orice eroare…iar la sfarsitul zilei arunca cu noroi in toata clasa medicala fara sa isi asume responsabilitatea pentru irationalitatea ce le dicteaza deciziile.
Mihaela,
Pentru mine nu exista medic batran competent si medic tanar incompetent. Varsta in ochii mei nu are valoare. Exista medic bun si medic prost. Poate un rezident sa fie bun si un medic in varsta poate sa fie..prost sau invers sau amandoi pot fi buni sau nu.
Insa rezident bun, da pot sa spun ca am intalnit rezidenti buni si care isi fac treaba cu tragere de inima si isi dau seama ca au in fata oameni, nu produse stas.
@ Mihaela – Dupa ce am avut, in copilarie, experiente mai mult decat traumatizante cu „profesori” si „celebritati”, eu merg mai degraba pe mana unui medic tanar, daca il vad ca e pasionat de medicina – si chestiile astea se vad cu ochiul liber. Ca liber-profesionist (desi pe o meserie cu mult mai putine responsabilitati) care s-a confruntat cu ideea asta absolut imbecila ca, daca esti mai in varsta, esti automat mai bun (si meriti automat respect), stiu foarte bine ca, daca esti pasionat de ceea ce faci, la 25 de ani o sa fii mai bun decat unul de 40 pe care-l doare in freza de meserie si o face doar pentru ca n-are incotro. Iar cand ajungi pe la 35-40 esti as. Cunosc un medic de 36 de ani, cardiolog, pe care-l sun pentru orice problema de sanatate, pentru ca am incredere in sfatul lui si pentru ca stiu ca e mai bun decat multi profesori. M-am urcat pe pereti cand mi-a spus ca il bate gandul sa plece – desi il inteleg perfect. Eu sper doar ca medicii tineri, care sunt inca idealisti si isi iubesc meseria, sa nu se hotarasca toti sa plece, pentru ca am ramane o tara de bolnavi.
Va inteleg, pentru ca am multi prieteni medici care s-au saturat sa fie batjocoriti de statul mafiot roman si de pacientii care se cred atotstiutori. Daca vreti sa va schimbati viata, sa traiti intr-un loc superb (Cote d’Azur), contactatii pe cei de la AMORO (Asociatia Medicilor de Origine ROmana de pe Coasta de Azur):
http://www.amoro.fr/
https://www.facebook.com/groups/1593100410912890/?fref=ts
Or sa va indrume ei mai departe sa scapati de nemultumitii din Ro. Meritati alta viata, dupa anii de studiu, salarii de plans, noptile de munca si nerecunostinta oamenilor.
buna!
sunt medic rezident la randul meu si rezonez puternic cu ceea ce spui.
totusi articolul Printesei Urbane semnaleaza o alta problema, la fel de reala.
ca medici, de multe ori mi se pare ca ne lipseste inteligenta emotionala, cultivarea ei, respectul sincer pt pacient.
uneori suntem fugariti noi insine de programul incarcat si solicitant.
dar asta nu poate fi scuza!
cunosc medici care se comporta in stilul descris de autoarea articolului. si sincer, MA JENEZ. totusi, ei nu sunt regula.
generatia noastra de specialisti va fi, cu siguranta, mult mult mai empatica, mai aproape de pacient. mai comunicativi.
EU asta imi propun.
dar si pacientul va trebui sa isi inteleaga pozitia in raport cu medicul, nu pe scara umana sau ca valoare intrinseca, ci ca nivel de expertiza.
Nu ati inteles ideea, eu doar comentam ceva la adresa unei doamne de mai sus care a zis ceva de genul ca la iomc sunt doar rezidenti fara experienta in garda asta dupa ce cineva spusese de bine de acel spital. Doar de asta m-am atacat. Nu imi regret cariera, nu as da o pe nicio alta munca si la cate stiu si cate sunt capabila, cate am muncit as putea bine bine sa emigrez si sa fiu acceptata. Am ales sa raman aici momentan in pofida atitudinii rezidentii sunt gandaci. Nu comentam la adresa articolului printesei caruia ii dau dreptate dar voiam sa zic ca nu e peste tot asa…
Jos palaria, domnule Doctor. Va urez din tot sufletul sa ramaneti Om, in ciuda programului, a salariului de mizerie, a lipsei de respect sau recunostinta din partea pacientilor sau a superiorilor.
Cred ca, de fapt, asta e marele repros al pacientilor – nu atat spaga sau conditiile jalnice din spitale, cat lipsa de empatie pentru suferinta lor.
E foarte adevarat ca noi, ca pacienti, consideram ca durerea noastra e cea mai importanta – pe cand dv., ca medic, trebuie sa faceti un triaj si trebuie in oarecare masura sa va desensibilizati, pentru ca altfel imi inchipui ca la cata suferinta vedeti zilnic ati ajunge la nebuni.
Cred ca e mare pacat ca societatea noastra a ajuns sa asmuta pacientii contra doctorilor si doctorii contra pacientilor. E pacat ca s-au creat conditiile necesare ca sa impinga medicii sa plece unde vad cu ochii. E pacat ca multi dintre noi au senzatia ca, daca ati facut facultatea de Medicina gratis – adica pe banii contribuabililor – inseamna ca trebuie sa faceti juramant de saracie pentru tot restul vietii. E pacat ca multi medici au ajuns sa nu mai dea doi bani pe pacienti si sa-i trateze ca pe niste nimeni. Si, cel mai important din punctul meu de vedere, e pacat ca nu mai avem capacitatea de dialog si de intelegere unii fata de altii.
Asa este. Din pacate, foarte multi oameni prefera sa se trateze cu…Google. Am tot respectul pt medicii tineri si rezidenti. Chiar ii prefer. Ei intr-adevar isi dau interesul si pun suflet pt ca sunt la inceput de drum. Din pacate, mai putin de jumatate din ei raman la fel dupa rezidentiat. Eu am fost cu copilul de un an in spital si s-a ingrijit de el o doamna doctor rezident. Mi-a placut de ea. Si lui Matei i-a placut. De fapt, s-a creat o legatura speciala intre ei de la prima vizita. E greu sa fii pediatru si sunt sigura ca trebuie totusi cumva sa te detasezi de situatie pt ca altfel o iei razna. Din pacate, in spitalele de stat exista di personal de foarte proasta calitate. De la infirmiere pana la cei mai vechi medici. Dar nu trebuie sa-i bagam pe toți in aceeasi oala. Eu, de cate ori am avut contact cu sistemul am avut noroc. Ginecolog bun, medic de familie bun, pediatru bun. Totusi, am m-am lovit si de neplaceri, dar pana la urma a iesit bine. Nu stiu, cred ca e importanta si atitudinea pacientului…prea ne-am obisnuit sa ridicam piatra asa din prima si sa fim montati impotriva plicului si experientei…ar fi multe de scris, dar mi-e teama ca voi fi inteleasa gresit.
M-as bucura sa plecati toti doctorii din tara si sa nu mai veniti inapoi. Traiti o iluzie ca o sa fiti acceptati in strainatate cu acest fel de gandire si comportament caracteristic de medic din Romania. Poate in cuculand. Nu va place sa recunoasteti cati doctori si cate asistente se intorc in Romania pentru ca in strainatate va pune la munca,trebuie sa invatati sa va faceti datoria fara cafele si plicul strecurat. Este o „doamna doctor „aici care nu intelege de ce trebuie sa se adreseze asistentei cu” te rog”.
Toti stim cum si cat se platesc examenele astazi in facultatile de medicina in care invatati „din greu „.Nu vreti sa recunoasteti din mandrie cat de depasiti professional sunteti, in privinta caracterului nu este cazul sa elaborez pentru ca nu o sa intelegeti. Ma rog la Dumnezeu ca toti doctorii din Romania sa reusiti sa plecati in strainatate si sa nu va mai intoarceti. Sa avem si noi sansa ca in spitalele noastre sa vina altii doctori din alte tari care la care nivelul de atentie, omenie si concentrare nu este raportat la cantitatea de mita primita. Iara voi, doctorii romani, poftiti de vedeti cata pregatire au medicii de aici, cum muncesc in fiecare zi cu gandul la pacient, cata daruire au, ce educatie profesionala si educatia lor din familie, si exemplele ar putea continua… Chiar daca o sa vedeti tot nu o sa pricepeti. Pentru ca meseria de doctor se face din dragoste si cu daruire pentru om. Ori voi iubiti numai banul si marirea. Va urez drum bun.
Gabriela mi-a placut,te felicit…….daca nu-si schimba comportamentul pe care il au fatza de pacienti ,nu-i primeste nimeni afara,in Romania se comporta frumos doar daca le bagi plicul in buzunar ,aici esti tratat extraordinar,fara sa bagi mana in buzunar
@ Gabriela – Nu va suparati, dar pentru unii dintre noi care ar vrea sa mai ramana pe aici, n-ati vrea sa plecati dv.?
Eu am avut, e adevarat, bafta de a cunoaste si medici absolut minunati – si cretini, nu neg – dar cand generalizati la modul asta ma simt insultata in numele Oamenilor pe care i-am cunoscut si care mi-au salvat viata. Si mie, si mamei, si prietenelor si rudelor – si am nenumarate exemple.
Nu toti medicii vor plic, nu toti medicii sunt cretini si aroganti, nu toti medicii au intrat la facultate (sau trecut examenele) pe bani. Iar eu i-as vrea aici pe acei medici.
Cat despre spitalele din afara, am avut experienta absolut „minunata” de a ajunge la un spital din Strasbourg cu dureri absolut infioratoare in umar, dar am fost primita cu formulare si alte formulare care trebuiau completate si semnate, dupa ce completai numarul de card, fireste, chit ca le-am explicat ca de-abia imi puteam folosi mana si le-am aratat banii din portofel, spunandu-le ca platesc cash oricat, numai sa ma vada un medic. Le-am dat cardul si i-am rugat sa completeze ei formularul, pentru ca efectiv nu puteam sa scriu de durere si am fost refuzata. Am fost tinuta in sala de asteptare care, apropo, era goala, timp de mai bine de juma’ de ora, pana s-a indurat sa ma primeasca cineva. Dupa care mi-au tras o radiografie – 67 de euro, scurt – pentru ca nu stiau sa-mi spuna de ce nu-mi pot misca mana. Si, surpriza, nici dupa radiografie n-au stiut sa-mi spuna ce am – decat ca nu am nicio fractura, ceea ce le-am spus inainte de radiografie. M-au indopat cu calmante, m-au taxat alti vreo 70 de euro si m-au trimis acasa. Sa mai spun ca in Romania un fizioterapeut (!) m-a diagnosticat fara radiografie in aproximativ cinci minute?
Asa ca imi pare rau, dar nu dau pe spate cand aud de spitalele din afara. Ah, ca au dotari de ultima generatie, da, sunt de acord. Dar ca au medici mai buni, mai „umani”? Am indoieli profunde. Si nu doar pe baza cazului meu, ci pe baza a multor alte cazuri pe care le-am auzit in ultimii ani. Cum ar fi femeie insarcinata cu dureri insuportabile tinuta sa vorbeasca la interfon (!), din strada, cu moasa (!) pentru ca domnul doctor era la cina – in Bruxelles. Cum ar fi sa-ti faci programare la dentist peste o luna si jumatate pentru un abces infectat, daca nu vrei sa platesti din buzunar, in conditiile in care platesti asigurarile de sanatate care nu sunt chiar ieftine si care includ si urgentele la dentist. Cum ar fi sa ajungi la urgente cu toxiinfectie alimentara de nu poti tine nimic in stomac si de-abia te tii pe picioare si sa fii tinut 7 ore (!) pe un scaun pentru ca nu esti urgenta.
Nu e totul roz bombon in tarile „civilizate”, oricat am vrea sa credem asta. Si acolo, ca si aici, trebuie sa ai bani, daca vrei ingrijire de calitate. Doar ca acolo trebuie sa ai o idee mai multi bani. Iar aici uneori dai peste oameni care nu tin cont ca nu te tine buzunarul.
Cazuri (de afara) despre care vorbesti ‘mathalutza’,coana Daria,le’numeri pe degetele de la maini sau hai sa-ti mai ”etalez” una….si pe degetele de la ‘chishere’! Cazurile (dha acilia) ”ie thoate” si nenumarate spre….TOTAL.Lasa ‘octavele’ mai la ‘relantii’ si urmeaza sfatul Gabrielei : PLECATI TOTI.Sa nu uit : eu ma simt tigan,pt. ca asa vrea ”cineva”,tu cum te simti,mandr0?Toti ‘estetzi’ in aceeasi oala,TOT SISTEMUL SANITAR.Scuzele de rigoare daca nu se (prea) intelege ce-am scris dar io n-am decat ‘bacu’ si ala luat pe shpagha,ma consider ceva mai cretin decat…altii si + de asta….miiplacegugalul ^_
Stimata dna/dra Gabriela
Atat vreau sa va spun, ca si eu sunt la randul meu medic, inca rezident, ceea ce probabil ma descalifica in ochii unora, dar asta e viata! Am reusit sa fiu acceptata in doua tari straine deja, unde, supriza, oamenii nu sunt neaparat mai bine pregatiti sau mai inteligenti sau mai buni sau mai organizati – sunt tot oameni – doar ca au la dispozitie alta tehnica, alti bani si nu au grija zilei de maine, cum o avem acasa.
Mi-am facut mereu datoria si acasa, si in strainatate, fara cafele si plicuri, deoarece am o speciliatate in care nu vin atata de mult in contact cu pacientul iar notiunea de spaga nu exista! Si pot sa va asigur ca mai sunt multi ca mine!
Am ales sa ma intorc acasa pentru ca nu pot sta departe de cei dragi, nu pentru ca nu imi place sa muncesc sau nu am ce invata acasa! Garantez ca acasa muncesc mai mult decat in austria si cam la fel de mult ca si in franta, asta ca sa facem o comparatie sincera.
Mai mult decat lipsa banilor, ma intristeaza atitudinea populatiei fata de noi, medicii. E adevarat ca avem si noi vina noastra, dar mi se pare foarte urat sa generalizezi si sa bagi pe toata lumea in aceeasi oala, asta denota o lipsa crasa de cultura si bun simt! Si atata timp cat majoritatea persoanelor vorbesc din auzite, de la x si y si considera ca toti suntem asa…nu prea e mare lucru de reparat la mentalitatea asta…din pacate!
Pacat ca am ajuns sa ne uram atat de tare si sa ne aratam unii pe altii cu degetul, in loc sa incercam imrpeuna sa schimbam ceva si sa facem sa fie mai bine.
Si puteti sa stati linistiti, medici din alte tari va vor rade in nas la ideea de a veni sa lucreze in conditiile din Romania, pe un salariu de maxim 2000 de lei….
Totusi, va doresc multa sanatate, atitudinea va va duce „departe”.
Realitatea din sistemul medical din România este ca emigrarea este una masiva deja. Așa ca urările dv sunt gând la gând cu bucurie. In afara de multele hibe ale sistemului sanitar (de exemplu, șpagă consistentă pentru ocuparea unui loc la stat in spitalele din București), atitudinea pacienților fata de medici este radical diferită in străinătate.
Și salariul primit este unul corect in străinătate. Medicii romani emigrează in principal din aceste doua motive.
Așadar, pentru a fi echilibrati, este bine sa precizam și acest aspect, dacă ne dorim o prezentare echilibrata a realității din spitale.
Prefer sa nu îmi exprim părerea despre cineva care își dorește sa plătească educația (6 ani facultatea și 5 ani rezidențiatul!) medicilor, pentru ca ulterior aceștia sa emigreze, dar sunt de acord ca bine fac cei care emigrează.
Medic rezident,
Stiu ca meseria dumneavoastra e foarte dificila si n-o poate face oricine. Eu nu ma bag nici sa va laud, nici sa va condamn. Nu trebuie insa sa priviti un functionar la banca ca pe un om, care a facut trei ani si repede s-a dus sa munceasca, pentru ca el face practica si pana atunci. E adevarat nu munceste non stop, nu are vieti de oameni in mana, dar e si asta o meserie si se face. Un functionar (ofiter de cont, de credit sau casier) lucreaza cu bani si daca nu e atent, greseste sume, greseste rapoarte si se pierd banii pe drum el infunda puscaria. Eu va spun lucrurile astea ca sunt economist de profesie. Ii convine cuiva asa ceva? Deci raspundere e si acolo. Nici nu se pune problema ca ar fi cineva neatent sau ar face smecherii cu banii pentru ca se afla imediat si nu il iarta nimeni. Deci niciun student care a facut la distanta nu intra direct in paine fara sa fi lucrat o zi. Nu exista nu stiu sau habar n-am exista lucrezi corect sau infunzi puscaria.
Draga medic rezident, nu te supara pe doamna ca a zis ‘rezident fara experienta’… s-a exprimat frumos! De fapt trebuia sa spuna rezident infumurat si prost… care probabil a intrat la facultate cu o medie de 5 care abia a iesit, apoi a trecut prin facultate ca lebada pe apa, fara sa se lipeasca ceva de el/ea… dar a terminat facultatea… si acum are nasul la etajul doi, dar stiinta sub fundul broastei. Daca mai adaugi si inteligenta vai de ea… numai sa nu nimeresti la el/ea… Da,am avut ocazia sa experimentez cum e sa fii tratat de un rezident care are ceva in cap in afara de fumuri si un altul in capul careia sufla vantul… in primul caz am avut incredere totala in medic, iar in al doilea caz am simtit ca ceva nu pusca… si da, am intrat pe Google (asa vorbiti de parca n-ar fi pe Gooogle si site-uri serioase une te poti informa) si am vazut ca e mai bine sa cer o alta parere… si am cerut…. si mi s-a confirmat nelinistea… daca luam tratamentul faceam rau copilului din pantec… ca dna doctor nu stia cateva lucruri care printre medici se spune ca ar fi fost elementare – mi-a spus acest din urma medic si MI-A EXPLICAT DE CE!!! Si uite din cauza asta simtiti ca nu va respectam opinia medicala… pentru ca avem si noi creier… si ne mai prindem cateodata ca ceva nu e bine… Si cand patesti din astea tot mai des… faci ce poti sa iti protejezi viata. Ca am ajns aici… sa ne protejam viata de ce medicii care ajung sus fara sa aibe prea multa stiinta (ca au bani, cunostinte sau amandoua) si nu se tem ca oricum cand moare pacientul in Romania, e de obicei vina lui. Asa ca nu te oftica de lipsa de respect. Du-te la colegii de breasla care au titlul, dar nu-l merita si multumeste-le… din cauza lor oamenilor le e frica de rezidenti. Singura posibilitate e sa intelegi aceasta situatie si sa comunici cu omul in asa fel ca sa vada ca nu iti sufla vantul in cap si stii ce vorbesti. Si respectul sigur sigur va urma. Daca explici omului logic si pe limba lui cum ai gandit, de ce ai judecat asa si ce ai de gand cu tratamentul, va vedea in primul rand ca stii, iar in al foilea rand ca l-ai observat ca este om si nu doar un caz pe doua picioare care este obligat sa te vada un fel de zeu. Medicii de acum 20-30-50 de ani erau majoritatea ca niste zei (vorbesc de stiinta), dar acum nu mai e cazul… si stii bine asta ca ti-ai vazut colegii chiulangii si repetenti si vai de mama lor… si ii stii si azi… si pun pariu ca si tu te rogi sa nu ajungi la unii dintre ei…
tocmai frustarea pe care o emani te va face sa ai acelasi comportament superior ca a al unui doctor cu vechime.Apreciem studiile si orele pe care le ai sacrificat la fel ca altul in orice meserie dar evoluati la capitolul umanitate mai ales fata de niste copii.
Mai bine nu scriai nimic. Nu ai facut altceva decat sa ne arati ca si tu esti un „zeu „si zeii nu se judeca nu este asa? Noi suntem comuni mortali nerecunoscatori care ne zgaim toata ziua pe qoogle.
Sì apropo de Google sora mea si-a gasit singura boala si ghiceste unde pe Google. Avea o boala rara care se chiama si Fata de luna .Nici un doctor nu stia ce are ii spuneau ca nu are nimic ca inventeaza simtomele pana cand incepuse si ea sa creada. Sì asta ani de zile .Cand in sfarsit a ajuns si la Bucuresti a fost ea care a spus doctorului ce boala are. Norocul ei a fost ca acel doctor nu era un „zeu” si confermat boala fara sa sara in sus ca si-a permis sa vorbeasca pacientul. Iar in cea ce priveste faptul ca in afara te respecta stai linistit ca atata timp cat nu sti sa iti faci munca, te comporti ca un zeu si nu respecti pacientul nici tu nu o sa fii respectat. Respectul este fata de persona nu pentru un halat alb. Eu locuiesc in Roma si si aici sunt doctori care se cred zei,nu stiu meseria si nu accepta sa se vorbeasca rau de alti doctori. Spun asta din experienta mea.Sunteti peste tot la fel. Bine ca mai sunt si oameni pintre voi.
La banca nu ma baga nimeni in pamant , nici pe mine nici pe copilul meu, pe cand tu, doamna dr, daca mi-ai administrat o pastila aiurea s.ar putea sa ajung acasa in 4 scanduri. Nu sunt adepta dr google, dar nici adepta spitalelor de stat, unde medicii efectiv isi bat joc de rasa umana
ai dreptate. am fost operata de rezident si ingrijita ulterior de rezident. intotdeauna am fost de parere ca cei tineri sunt inca dedicati meseriei si o fac cu pasiune. Un profesor dr si-a batut joc de mine. noroc cu rezidentii dar cred ca dupa 40-45 de ani ar trebui pensionati ca o iau pe urmele dascalilor lor: ignoranti, reci si care te batjocoresc pur si simplu. Am dat 1000 lei pentru operatie si a spus ca nu mai vrea sa ma vada ca era operatie de 1000 eur. Daca aveam 1000 eur ma operam la privat. Ufff, nu stiu cum sa scapam din mocirla asta. Elevii buni pleaca si ramanem cu ciurucuri. Profesor Dr. Eu zic sa va feriti de tot ce are titulatura asta. Din nefericire rezidentilor si doctorilor le trebuie semantura si cotizatia corespunzatoare catre Profesor dr care ii da aprobarea sa opereze.
Dumneavoastra sunteti suparata pe „oamenii ca noi”. Pai, prin afirmatia pe care o faceti, creati o ruptura intre dvs, medicul, si cei pe care ar trebui sa ii tratati. Stiind foarte bine ce presupune aceasta meserie, greutatile, renuntarile, stresul, ce va determina sa o faceti in continuare? Daca cedati nervos pentru ca ati citit opinii ale unor oameni care s-au confruntat cu un sistem el insusi bolnav, cum va asteptati sa ramaneti calma si echilibrata cand aveti fizic in fata un om bolnav si prin urmare, disperat? Dar doi? Dar treizeci? Sunt anumite meserii, stimata doamna doctor, care se fac din pasiune, din dragoste fata de semeni si omenire, dintr-un impuls interior care iti spune ca menirea ta este sa vindeci oameni, buni, rai, educati sau mai putin educati. Mergeti sa tratati oamenii in strainatate, acolo pacientii sunt „altfel” pentru ca sunt tratati altfel. Va asigur, totusi, ca acolo o afirmatie precum celei pe care ati facut-o, ar fi imediat calificata discriminatorie. Cu ganduri bune, un profesor din sistemul de stat, adeseori nerespectat de „sef, pacient, presa”.
exact! bine spus!
Si eu confirm pentru copii spitalul de urgenta de oftalmologie, am avut si prioritate cu bebelusul in ciuda pacientilor revoltati ca ne baga cu un bebe cuochi rosii umflati inainte, s-au mobilizat cu noi doi medici si o asistenta sa il tina si sa ii distraga atentia, unul sa ii deschida ochiul sa vada ce are si altul sa il curete, nu ne-au indepartat sau luat din brate copilul.
Nu pot, sunt aceleasi canalii si la privat, doar cu o bruma de politete insa cu acelasi aer de superioritate! Ce stim noi, bieti prosti de rand. Cand am intrebat pentru ce imi face o radiografie inutila, explicatia a fost ca e doar 30 de lei si radiatiile nu sunt asa mari!!! Si asta pe 250 de lei consultatia!
Am avut experiente placute la spitalele de Stat din Ro, dar si f neplacute.
Cel mai rau a fost cand m.am operat la ochi, la Clinica Alcor -Bucuresti, clinica privata dealtfel, unde s-au purtat execrabil si am mai platit si 6000 Lei. Am fost extrem de dezamagita si operatia nereusita. Acum, ochii mei au probleme si nu ii mai inteteseaza pt.ca si-au luat banii si am semnat si niste hartii prin care imi asum toate riscurile. Cred ca depinde de oameni , nu de sistem.
Sanatate multa!
mi-am mancat unghiile de nervi citind articolul,din pacate este adevarat,cine poate nega? am trei copii si m-am lovit de nesimtirea din sistemul sanitar de stat,am avut noroc ca nu au fost vreodata grav bolnavi,o data doar le-am operat de polipi si amigdale pe fetitele mele la Budimex si intr-adevar,e un haos,parintele nu stie ce se intampla,se asteapta pe holuri ca la balamuc,asistentele sunt niste brute,daca nu esti mai dur si nu te bagi mai tare in ei te trateaza de parca ai venit sa le speli wc-urile.
Dar oamenii care spală wc -uri nu merită respect? Poi atunci zic să ni le spălăm singuri.
Cred ca orice parinte are un cont sau o pusculita speciala unde sunt pusi bani pt situatii de urgenta ce tin de copilul sau. Pana nu demult acel cont nu era f “gras”, aveam in jur de 1000 de lei acolo.
Vara trecuta fetita mea a avut Rotavirus. Am fugit in prima faza la Victor Babes, unde am fost internata. 24 de ore mai tarziu intram pe usa celor de la Ponderas cu copilul deshidratat si cu febra f mare. A costat ceva spitalizarea la privat, dar mi-au pus copilul pe picioare.
Acel cont pt urgente medicale este acum de 2000€, pentru ca nu stii niciodata ce se poate intampla, iar eu la spitale de stat unde sa fiu tratata ca less than a human nu voi mai calca niciodata!
Am citit multe dintre comentarii. Îmi pare nespus de rau pentru experienta traumatizanta descrisa în articol. Sistemul medical romanesc este viciat din multe puncte de vedere și este oglinda unui popor care a trăit sub comunism 50 de ani și în care sistemul de valori este complet răsturnat. Comentez din perspectiva unui medic rezident care a experimentat sistemele din Franța, Germania, Italia și SUA, dar care a ales asumat sa rămână în România.
Ma întristează nespus agresivitatea din ambele tabere…atat a pacienților, cât și a medicilor. Mai ales atunci când apare generalizarea. În România nu exista omogenitate, sunt ticăloși și oameni de calitate în ambele categorii. Nu vad de ce trebuie sa aruncam cu noroi în toți.
Un lucru am învățat de la unii profesori din Vest: cu cât omul avansează, cu atât ar tb sa fie mai modest. Educația, munca, dragostea pentru oameni, respectul, răbdarea, stăpânirea de sine… Acestea sunt adevăratele valori după care ar tb sa își ghideze fiecare viata. Și mai ales compasiunea… A doctorilor fata de pacienții care suferă și a pacienților fata de doctorii care se întâlnesc cu moartea și poate se abrutizeaza fără sa vrea. Desigur.. Nepăsarea și incompetenta trebuie sancționate punctual pt a putea progresa. Dar invit pe toți cei care scriu mesaje agresive sa se pună o secunda în pielea celor despre care scriu și sa se întrebe cum ar reacționa la insulte sau îndemnuri rău voitoare. Nu tot cu agresivitate?
Asa cum am spus… Îmi pare ft rău pentru experienta relatata, nu pot decât sa îmi dau osteneala ca pacienții mei sa nu trăiască niciodată asa ceva. Multa sănătate!
Buna ziua, puteți sa cereți de la registratura copie după dosarul medical ( sau foaia de observatie, nu mai știu exact cum se cheamă ) . Sunt obligați sa o dea.
Vai Ioana ce chin :(( mi s-a strâns stomacul și am plâns de neputință citind articolul asta…sper să reușești să aduci asociația și să se schimbe ceva…nu știu de unde ai avut putere să treci prin așa ceva…
Acelasi sentiment l-am avut si eu citind randurile acestea.. Cu ceilalti micuti ce se intampla? Cei a caror parinti nu isi permit sa mearga la spitale private? Plang pentru ei si ma simt atat de neputincioasa…
Ioana, e ingrozitor ce povestesti. Nici nu pot articula 2 cuvinte sa comentez. Mi se pare strigator la cer. Sa ne tina Dumnezeu copiii sanatosi
Am plans cand am citit si m-am rugat sa nu ajung sa am nevoie sa imi duc copilul intr-un spital de stat. Ma doare sufletul cand o vad plangand acum, sanatoasa fiind. Nu stiu ce as face daca ar fi bolnava si trebui sa mi-o ia din brate plangand. 🙁
Offf Doamne.. cata suferinta ati indurat!! Ma bucur enorm ca ai avut curajul si puterea de a spune tot ce s-a intamplat acolo..de a face publica suferinta ta si poate in felul acesta se sesizeaza mai multa lume!! Sa fiti sanatosi!!
Nu cred ca o generalizare este ok. Intr-adevar este un sistem bolnav și care aduce în pragul disperării atât medicii cât și pacienții. Ambelor părți li se pare ca ar merita mai mult, ceea ce este adevărat. Trist este ca deși tinerii medici vin cu încredere și poftă de muncă în sistem, acesta din urma are grijă sa-i transforme în ceea ce nici ei nu-si imaginau ca vor deveni. Sunt soție de medic rezident și văd cum soțul meu este dezamăgit ( e puțin spus) de acest sistem bolnav, dar cu toate astea este pasionat de munca sa. De aceea, acești tineri ar trebui încurajați pentru ca există speranță, dar nu pt mult timp
Din păcate, ce povestește Ioana e regula, nu excepția. Deci nu e o generalizare. Tratamentul primit de pacienți si de familiile acestora in spitalele de stat e inuman.
Plâng pe toată lumea care e obligată sa aibă de-a face cu personalul acestor spitale si ma rog sa nu mai trec niciodată pe acolo. Furia pe care o resimt citind ce a scris Ioana si amintindu-mi ce am trăit eu si alte cunoștințe e dincolo de cuvinte.
Ah, si pentru ca presimt ca vor sari medici si asistente care ne vor explica ca salariile mici sunt cauza acestor orori (de parca asta ar putea fi vreodată o scuza!! Pe ce lume trăim??!), vreau sa spun ca spăgile enorme primite (si sunt!) nu le influențează deloc comportamentul in bine. Deci nu sunt deloc convinsa ca salariile mai mari ar schimba datele problemei. Si da, înțeleg stresul, lipsa de echipament si de conditii bune de muncă din spitale, dar nimic nu poate justifica comportamentul lor. Ce ar putea justifica faptul ca te tratează ca pe un jeg? Nimic
Din pacate e o chestie generala..si nu e de ieri de azi.. Acum 20 de ani am trecut prin aceeasi situatie cu copilul meu, care la 4 ani trebuia anesteziat pentru o operatie de peritonita si modul cel mai la indemana al anestezistului a fost sa il palmuiasca pentru ca nu statea sa i se faca anestezia .Deci lucrurile sunt aceleasi si dupa 20 de ani si probabil vor fi la fel si dupa alti 20. Eu stiu ca pacientii , prin prisma faptului ca sunt pacienti, ingroziti de boala si tematori de procedurile medicale…au dreptul la mai mult…la mai multa intelegere, respect si faptul ca te trezesti ca esti calcat in pìcioare nu face decat sa accentueze angoasa momentului.Ca sotul dumneavoastra e rezident..pùtin importa, toti incep plini de dezamagirea sistemului si nimeni nu face nimic, ajung sa se incadreze si ei la randul lor in acest sistem, fie pentru avantaje materiale, fie pentru ca asa ajung sa avanseze .Cand am sa citesc ca sotul dumneavostra e un inovator in schimbarea cu ceva in bine a acestui sistem, am sa imi scot palaria cu scuzele de rigoare…pana atunci..noi pacientii avem dreptul sa contestam lipsa de respect cu care suntem tratati la usile medicilor…Si precizez sa am facut o postileceala de asistente medicale. Nu profesez, insa stiu ca si pacientii au drepturi pe care medicii si asistentele, prin deontologia meseriei, ar trebui sa le respecte si nu o fac
Din păcate, eu tin sa spun ca de fiecare dată când am dat „atentia” doctorului sau asistentelor, imediat s-a simtit o schimbare in atitudine in ton si comportament. Deci nu sunt deloc de acord, de altfel si „atentia” e atat de perpetuata de zeci de ani tocmai pt ca face o diferență, majora chiar. Eu chiar cred ca salariile mai mari vor aduce o schimbarei n bine in spitale
Nu va fi asa….
salariile doctorilor oricat de mari tot vor fi limitate la cativa zeci de mii lei lei si nu vor fi multumiti decat cu spagi asa cum i-am invata si care se ridica la sute de milioane lunar. asa va ramane cat vom trai noi si mult dupa noi.
Total de acord , spagile genereaza doar aviditate de bani , nicidecum interes pentru pacient si problemele lui…
Eu sunt un medic rezident care se lupta cu sistemul si cu mentalitatile invechite si blazate. Dar generalizarile nu sunt bune. Sunt multi oameni ( medici, asistente, infirmiere ) care se straduiesc sa-si faca meseria bine in acest sistem bolnav. Pentru asta avem nevoie si de voi, pacientii, sa ne sustineti sau sa ne sanctionati dupa caz. Chestia cu plicul e injositoare ptr amandoi. Trebuie sa schimbam ceva !!!! Iar acea asociatie e mai mult decat binevenita.
Nu mai lua plicul daca e injositor. Atentioneaza colegii care iau spaga. Mie fiecare medic cu care am avut de aface mi-a cerut bani. Cum sa nu generalizez.
Cei mai multi dintre noi iau plicul de nevoie, nu de placere ! Si una e sa iei si alta e sa ceri !!!
Pe de alta parte despre asta vorbeam cu sanctionatul…. Imi pare rau ca ai avut numai experinte neplacute dar daca protestezi doar in barba si te conformezi totusi sistemului nu ajuta. Poate doar la adancirea prapastiei intre doctor si pacient.
Si totusi…eu nu inteleg nevoia!!!si noi care dam de la cine luam daca avem nevoie (nerambursabil)?si noi majoritatea salariati cu salarii fixe o data pe luna…iar daca am vrea sa schimbam ceva si sa nu ne conformam sistemului o facem pe pielea noastra,timpul nostru,nervii nostrii ..riscul nostru!Deci nici asa nu e bine!
1. Pentru nastere mie in spital de stat mi s-au cerut bani ca sa-mi faca cezariana, desi eram in categoria urgente. Prin urgenta spunand ca nu puteam sa nasc normal si aveam apa rupta de 36 ore.
Se cer bani chiar si cand mama si copilul sunt in pericol.
2. Pentru confirmarea sarcinii in spital privat mi-au facut eco intravaginal 2 zile consecutive ca sa-mi zica 3 doctori ce priveau monitorul, ca sarcina e oprita din evolutie….surprinzator insa pentru ei am refuzat intreruperea de sarcina si am mai si nascut 7 luni mai tarziu copilul pe care ei il credeau oprit din evolutie. Si precizez ca este un copil perfect normal.
In concluzie unde este calitatea ? Bani cer si se dau in ambele categorii de stat sau privat… diferenta intre viata si moarte e enorma.
Zici ca iau plicul de nevoie… Dar ce te faci sa crezi ca pacientul care ofera plicul ca sa i se acorde atentia necesara si care nu e normal sa fie conditionata de plicuri cu bani are un salariu mai mare decat al medicilor si acolo unde lucreaza el (om obisnuit, de rand ) primeste plicuri, pentru ca si el ar avea nevoie ?!
Doctorii iau plicul „de nevoie”, te-ai gandit ca si omul care il da, il da tot de nevoie? Altfel poate ajunge sa nu fie tratat, indiferent ca fara tratament poate sa moara, asa cum s-a si intamplat (sunt cazuri concrete mediatizate).
Si cand nevoia trece din faza „bani de chirie” in faza „bani de vila”..?
Va inteleg, pentru ca am multi prieteni medici care s-au saturat sa fie batjocoriti de statul mafiot roman si de pacientii care se cred atotstiutori. Daca vreti sa va schimbati viata, sa traiti intr-un loc superb (Cote d’Azur), contactatii pe cei de la AMORO (Asociatia Medicilor de Origine ROmana de pe Coasta de Azur):
http://www.amoro.fr/
https://www.facebook.com/groups/1593100410912890/?fref=ts
Or sa va indrume ei mai departe sa scapati de nemultumitii din Ro. Meritati alta viata, dupa anii de studiu, salarii de plans, noptile de munca si nerecunostinta oamenilor.
Daca luati plicul „din nevoie nu de placere „.Lasa-te de meserie si du-te acasa si apuca-te de altceva. Salariul medicilor e platit din banii cui? Omul vine la spital pentru ca sufera,cauta ajutor, sfat, tratament. Si voi aveti tupeul sa asteptati plicul? Dar ce datorie are bolnavul sa va plateasca voua banii astia? Voi nu vedeti ca atat de mult v-ati obisnit in acest fel josnic ca nici nu mai ganditi normal?. Plecati din tara si sa nu mai veniti inapoi. Romania trebuie sa inchida facultatile,de medicina pentru ca totul functioneaza pe pile si mita la examene. Ce te faci cu caracterul?Ce fel de om trebuie sa fii ca sa ajungi sa iei banii unui om suferind? Cea mai grava problema este ca nu realizati cat de departe de normal sunteti.
Din pacate mai grav decat crezi! O cunostinta, medic rezident in primul an a fost SANCTIONAT de seful lui pentru ca a indraznit sa refuze o spaga! Da…atat de grava e situatia…
Daca e injositor, nu mai accepta plicul. Nu s-a intamplat EVER sa mi se refuze un plic, ba din contra
Mie mi s-a intamplat – o data la Elias si o data la Universitar. Daca sa zicem ca la Universitar, unde eram cu bunica mea, foarte in varsta si cu un accident cerebral major, as putea presupune ca nici asistentele, nici dr rezident si neurologul nu au vrut sa ia nimic pt ca isi dadeau seama, probabil, ca nu prea mai au ce-i face, la Elias a fost total diferit – pacient inca tanar, probleme cu coloana, doctorul a refuzat plicul. Si bomboanele – a desfacut cutia si a pus-o pe masa in salon.
Iar cei care au refuzat, pur si simplu au impins mana cu plicul sau mi l-au pus inapoi in brate.
In concluzie, da, difera de la om la om si de la caz la caz. Sunt convinsa ca sistemul e bolnav, dar in acest sistem mai exista si oameni, care mai au inima si compasiune.
Mentionez si ca am avut parte de spitale mai mult decat media unui om intr-o viata normala, cu probleme de sanatate pana din frageda copilarie, din pacate. Si in 30 ani si un pic am intalnit de toate prin spitalele din Romania – si oameni dedicati care refuzau plicul, si oameni care il luau, mai cu jena, dar numai dupa ce te operasera/tratasera si, bineinteles, oameni care conditionau actul medical de primirea plicului.
Prin urmare, nici eu nu cred ca generalizarile duc la ceva bun.
In urma cu foooooarte multi ani am avut o urgenta stomatologica. D-nul Doctor Racovitan m-a facut de doua parale cand i-am intins plicul. Am crezut ca intru in pamant de rusine, mai ales cand i-am spus ce meserie am: invatatoare. M-a intrebat daca asa ii invat pe copii sa se poarte!!!! Au trecut 30 de ani de atunci, multe boli si vizite jenante la medici, dar nimeni nu m-a mai certat cand am dat plicul.Tot respectul pentru OAMENII asemenea Domnului DOCTOR, tot respectul pentru munca, eforturile si daruirea lor!
Si inca ceva. O prietena din Evetia, proaspat ajunsa in tara cantoanelor, a fost nevoita sa mearga la medic. S-a dus, evident, cu plicul. Domnul doctor a intrebat-o daca vine din Romania, si i-a spus clar ca, daca mai face asemenea gest, nu mai are ce cauta in cabinetul sau. OOOOOOOOFFFFFFFF!
cu tot respectul pentru meseria de medic,dar eu stiu ca la orice loc de munca,seful ierarhic,zilnic,inainte de incepere a lucrului,face un instructaj sumar referitor la respectarea unui regulament de ordine interioara,a normelor de protectia muncii si…MODUL DE COMPORTAMENT,in cazul dumneavoastra,care lucrati cu omul,este OBLIGATORIU,sunt convinsa ca scrie clar in fisa postului oricarui medic cum trebuie sa se comporte cu un pacient,indiferent de clasa sociala din care face parte pacientul!!!!Si sigur nu scrie ca acest comportament depinde de continutul plicului,care este total umilitor atat pt. dv,cat si pt. pacient!!!!Dragi medici,lasati-ne sa va iubim si sa va apreciem,comportati-va decent si respectuos cu toti pacientii,vorbiti,explicati pe intelesul fiecarui nivel de cultura ce se intampla cu el,ce urmeaza sa tratati,etc,cu rabdare,cu intelegere,cu respect!O vorba buna din partea unui medic are forta unei vindecari,daca nu totala,macar pe jumatate,stiati asta???Totodata se stie ca medicii tineri sunt plini de elan si daruire,dar se dezumfla dupa un timp…de ce?sistemul???care sistem??sistemul suntem noi si dv,deci de noi si de dv. depinde sa schimbam lucrurile in bine…medicii in varsta nu prea tolereaza elanul medicilor tineri!Lasati medicii tineri sa-si aplice ideile novatoare,sa-i sustineti si sa-i incurajati,nu sa le taiati aripile!!!Multi medici tineri ar dori sa schimbe ce-i rau in sistem,ca ei vad ca se poate si se lovesc de un management obtuz…deci…daca vrei poti,si eu sunt convinsa ca se pot face multe lucruri bune si se vor face!Deci dragi medici,faceti in asa fel incat sa citim numai cuvinte de multumire la adresa dumneavoastra!!!
Nu va supărati, Rodica, dar parca asist la o dare de seamă a unei sedinte de lucru stahanoviste din fostul URSS. Tovarăsi, haideti sa lucram mult, bine si pe gratis ca sa fie bine, ca sa nu fie rau, cum ar veni!…Mi-i si imaginez pe medicii „bătrâni” curgandu-le o lacrima, citind ca au tăiat aripile tinerilor, cand puteau mai bine sa-i sustină si sa-i iincurajeze in demersurile inovatoare!! Tovarăsi, faceti in asa fel incat sa auzim numai de bine despre clasa muncitoare! Dixit
Comentariu din topor….
Imi pare sincer rau, dar nu mi se pare un argument pentru lipsa lor de empatie. nu e vina parintelui nici a copilului pentru felul cum sunt tratati medicii in sistem. De ce pentru numele lui Dumnezeu ti ai descarca frustrarile pe ei? Pe mine ma depaseste rationamentul asta, zau.
Nici nu am vrut sa fie o scuza!!! Nimic nu scuza lipsa de umanitate. Dar vroiam sa spun ca schimbarea trebuie sa vina si sa fie ceruta din ambele tabere.
A ieșit cineva din afara sistemului medical în stradă, spre exemplu, să protesteze pentru lipsa materialelor, salariile mici ale medicilor și incompetența managerilor de spitale? Nimeni de când e democrație, nimeni când a fost comunism.
Cum mama mă-sii să fii simpatic și calm, răbdător când nimeni, dar absolut nimeni nu îți arată intenția măcar de a-ți ține spatele. La privat sunt mai drăguți pentru că sunt salarii mai mari.
Vă invit pe voi toți să mergeți voluntari la un spital și să stați cu un medic fie el rezident sau specialist o gardă întreagă. 24h + 8h programul normal. Poate încercați să priviți de pe ambele maluri problema.
Cât despre povestea Ioanei, da, nu e în regulă. Dacă mi-ar sta în putere i-aș sancționa pe cei în cauză. Nu pot decât să mă pregătesc pe mine să devin un medic bun și să sper că până când îmi va veni rândul la rezidențiat … Lucrurile să meargă spre mai bine.
Toti prostestam online , insa cand se strabileste ceva , in care sa se iasa in strada , ne gasim alte ocupatii , si ne mai plangem ca nu merge nimic in tara asta , da nu merge nimic pentru ca nu vrem sa facem ceva !
Din pacate e o chestie generala..si nu e de ieri de azi.. Acum 20 de ani am trecut prin aceeasi situatie cu copilul meu, care la 4 ani trebuia anesteziat pentru o operatie de peritonita si modul cel mai la indemana al anestezistului a fost sa il palmuiasca pentru ca nu statea sa i se faca anestezia .Deci lucrurile sunt aceleasi si dupa 20 de ani si probabil vor fi la fel si dupa alti 20. Eu stiu ca pacientii , prin prisma faptului ca sunt pacienti, ingroziti de boala si tematori de procedurile medicale…au dreptul la mai mult…la mai multa intelegere, respect si faptul ca te trezesti ca esti calcat in pìcioare nu face decat sa accentueze angoasa momentului.Ca sotul dumneavoastra e rezident..pùtin importa, toti incep plini de dezamagirea sistemului si nimeni nu face nimic, ajung sa se incadreze si ei la randul lor in acest sistem, fie pentru avantaje materiale, fie pentru ca asa ajung sa avanseze .Cand am sa citesc ca sotul dumneavostra e un inovator in schimbarea cu ceva in bine a acestui sistem, am sa imi scot palaria cu scuzele de rigoare…pana atunci..noi pacientii avem dreptul sa contestam lipsa de respect cu care suntem tratati la usile medicilor…Si precizez sa am facut o postileceala de asistente medicale. Nu profesez, insa stiu ca si pacientii au drepturi pe care medicii si asistentele, prin deontologia meseriei, ar trebui sa le respecte si nu o fac
Ba da,sa generalizam,Georgiana,sa generalizam pentru ca si eu ma simt idiot/tampit/cretin/un nenorocit (whatever) cand Europa ma face tigan,dara asta e,n-am avut norocul sa ma faca mama in….Bangladesh sau Botswana,macar nu-mi parea rau…..si inca ceva,de ce nimeni din ”sistemulastadekkt” nu pomeneste nimic despre pelicula ”Moartea domnului Lazarescu”?Acel Cristi Puiu a fost un nimeni,premiul de la Cannes a fost ‘nada’,scrantitii aia din diaspora chiar au fost mai impresionati de cocarul batranului Dante Remus Lăzărescu decat de REALITATEA sistemului sanitar din ‘resere’?
Horror!! Nici nu am cuvinte să calific comportamentul acelor „oameni”… Sper doar să nu fie vreodată nevoie să (mai) ajungem pe mâna lor…
Acum iar vor veni medicii si asistentele sa se planga cat le este lor de greu..cat de prost platiti sunt …si ca astea sunt motivele pentru care au uitat cum sa zambeasca unui copil bolnav sau unei mame ingrijorate. Adevarul este ca omenia si sufletul nu se pot plati cu bani…si celor mai multi din sistemul medical inima le lipseste, nu banii. Dovada cea mai clara este ca printre atatia medici sau asistente care se poarta oribil gasesti si cate unul cu bun simt care primeste cu siguranta aceeasi bani. Imi pare tare rau pentru experienta prin care ati trecut :(…si sper sa ai mult succes sa aduci acea asociatie de care vorbești…poate se vor misca si la noi lucrurile…ca este mare nevoie
Iertati-ma, nu vreau sa starnesc controverse, dar presupun ca aveti o meserie normala, de la 9 la 5 (sau 6, sau 7, sau 8). Dar nu aveti garzi de 24-48 de ore. Sincer, eu ma uit la mine si vad ca, la mai putin de 5 ore de somn pe noapte, devin extrem de irascibila si nu mai zambesc nimanui, desi, in mod normal, sunt un om impaciuitor care zambeste cu gura pana la urechi si incearca sa calmeze situatiile tensionate (mai putin, recunosc, cand ma enervez, ca atunci le alimentez).
Cred ca ambele tabere au dreptatea lor, dar dupa parerea mea exista o lipsa de empatie nu doar dinspre doctor spre pacient, ci si dinspre pacient spre doctor.
Din punctul meu de vedere, doctori si pacienti ar trebui sa se uneasca si sa ceara statului roman sa nu mai dea bani parlamentarilor, care oricum nu fac nimic decat sa voteze pe banda rulanta legi proaste, ci sa-i dea medicilor, invatatorilor, profesorilor s.a.m.d.
Mie mi se pare scandalos ca un functionaras de prin cine stie ce minister care nu face decat sa plimbe hartii toata ziua si lucreaza de la 10 la 16 duce mai multi bani acasa decat un medic sau un profesor. De fapt, un sofer de minister are un salariu mai mare. Poate ar trebui sa incepem sa ne recompensam adecvat „functionarii publici” care au rol esential in dezvoltarea societatii. Cred ca ar trebui sa ne unim toti si sa cerem salarii mai mari pentru ei – salarii care sa le permita sa traiasca decent. Dupa care, cand le si obtin, sa venim cu pretentii. Sa nu mai dam plicuri si atentii si sa cerem calitate.
Aveti dreptate cand spuneti ca omenia si sufletul nu se pot plati cu bani, dar personal cred ca daca medicii nu ar mai fi atat de haituiti si alergati, situatia ar fi mai buna pentru toti cei implicati.
Oboseala nu iti da dreptul sa te porti asa ca in articol cu un copil mic de 1 an. Ai minte? Si un sofer de tir e obosit dar de asta nu intra toti in coloana din fata lor pe autostrada. Dar e dispus vreun medic de la spitalul de arsi sa accepte inchiderea unitatii si sa opereze altundeva? Ca nu stiu unde e sectia aia de arsi super mega noua si de calitate occidentala???
De fiecare data când ma gândesc prin ce ați trecut îmi vine sa plâng. Am fost și eu internată la stat, cu fetița, pt o operatie aparent minoră însă tratamentul a fost aproape ca cel descris de tine. E dureros pt un părinte să treacă prin asa ceva. De multe ori mă intreb de unde mai ai atata putere. Sper să rămâi la fel de puternică și în continuare și să se termine toată povestea cu bine ?
Este de-a dreptul infiorator ceea ce se intampla…este dureros si sa citesti despre asa o experienta, imi pare rau pentru toti cei care sufera din cauza persoanelor fara inima din sistemul sanitar romanesc. Nici eu nu stiu ce s-a intamplat cu acesti oameni, se poarta inacceptabil. Succes in noua ta misiune, sunt convinsa ca vei schimba ceva! Pentru Alex ai facut-o!!!
Ioana… :((
Ioana eu locuiesc in Italia aproape de orasul Udine. Daca va fi nevoie de mers la un birou, daca vei vrea sa stii un nume de strada,o statie de autobuz sau daca vrei sa vii personal in Italia si ai nevoie de un loc unde sa stai tu si familia ta,pt orice lucrusor marunt nu ezita sa ma contactezi,imi pun si eu umarul langa al tau! adresa mea de email e anca_lu@yahoo.com Te imbratisez cu drag!
Mi s-a prajit creierul citind prin ce ati trecut si gandindu-ma prin ce trec zilnic parintii si copii in spitalele de stat. Adevarate institutii ale groazei! Te felicit pt intiativa de a face o astfel de asociatie si ma ofer voluntar sa depun toate eforturile pt a ajuta cu ceea ce este nevoie. Nu ezita sa ma contactezi andreea.pepene@yahoo.com
Si pe mine ma paralizeaza spaima de a ajunge la mana celor pe care ii platim sa ne trateze asa, dar stiu ca tremurand intr-un colt nu pot schimba nimic. Sustin organizarea unei asociatii care sa apere drepturile pruncilor in sistemul medical. Pot fi contactata la adresa raluca_ionita@yahoo.com.
Of, inteleg salarii proaste, inteleg stres si nervi (ca au totusi o responsabilitate URIASA), nu pot intelege lipsa de omenie insa.
Noi am avut pana acum noroc. Cumnata mea este inca un nume cunoscut in pediatrie in orasul meu, asa ca pana acum am intrat pe ‘numele’ ei peste tot. Fata a fost mereu consultata / tratata cu foarte mare grija si blandete. Dar noi avem norocul ca suntem rudele cumnatei mele, sunt insa multi parinti si copii care trec prin infern, in loc sa primeasca un tratament decent.
Nu înțeleg ce ai vrut sa transmiți prin mesajul tău în afara de faptul ca ai o pila care te-a ajutat. Pe bune, chiar e cazul sa defileze aici cu asta?
Roxi, incercam sa explic ca e foarte posibil ca singurul motiv pentru care am primit un tratament OK a fost ‘pila’ in cauza. Si asta mi se pare FOARTE trist.
Te rog frumos să scrii cu ce ai avea nevoie să fii ajutată ca să aduci această asociație și în România. Bani, voluntariat …sunt singură că cei care te citesc vor vrea să contribuie. Eu vreau.
Sunt insarcinata, mai am putin de dospit la un baietel dorit si iubit. Am pierdut o sarcina in spital de stat. Cand am aflat de sarcina de acum am avut cosmaruri cu asistente si dr care urlau la mine, asa cum au facut prima data. Pentru linistea mea, impreuna cu sotul am hotarat sa facem credit pentru nastere la privat. Da, credit!
Printesa, mi-au dat lacrimile la inceput, acum plang ca stiu ce a simtit mana aia de OM, Ivan. Sa va dea Dumnezeu(da, stiu Robo ma contrazice) putere sa treceti cu bine peste toate. Sa va iasa in cale doar OAMENI, nu titulaturi de profesori.
Sarcina usoara! Merita orice sacrificiu pentru a putea naste la privat! Sa va ajute Dumnezeu! Adevarul e ca e o mare diferenta fata de a naste la stat.
Am citit cu încrâncenare, simțind că mi se încrețește pielea pe mine și mă trec toți fiorii. Doamne, cum o fi fost pentru sufletul tău de mamă… 🙁 cum o fi pentru atâtea mame…
Este incredibil că nu v-au spus numele chirurgului; nici pe biletul de externare nu e trecut? Strigător la cer, într-o țară normală i-ați fi dat cu succes în judecată.
Sper că micul e bine acum…. dragul de el, prin ce-a mai trecut 🙁
Sănătate tuturor puilor, să ferească Dumnezeu pe toți părinții de așa ceva…!
Nu vreau sa par rautacioasa, dar intreb doar, de ce ati mers totusi la un spital de stat? Daca am citit eu bine spui ca acolo era cel mai bun medic pentru ca apoi sa mentionezi ca nu ai aflat numele lui. Oricum ar fi, sanatate celui mic!
Nu am gasit in privat nici un chirurg plastician pediatru.
Daca va exista o astfel de asociatie vreau sa te ajut, sa ma implic, sa te sprijin. Am trait asa ceva, nu la Arsi, in alte parti. Umanitatea este ultima lor preocupare
Buna Ioana, eu am operat unul din gemeni tot la Grigore Alexandrescu la doctorul Ulici (sindactilie la mana), da experienta nu a fost una placuta cu un copil de 2 ani, cu parere de rau am contribuit pentru a fi tratati omeneste. Dar pot spune ca doctorul Ulici a fost exemplar la fel si rezidentii lui.
Pentru ca asa se procedeaza in majoritatea cazurilor, te zbati sa ajungi la un doctor si Acela pune pe cineva din echipa lui sa opereze,el nici nu trece prin salon, ia doar plicul. Am patit-o anul trecut cu tatal meu la Municipal, a pus un resident sa il opereze iar acesta nu a putut sa resolve si l-a inchis asa ca a mai trebuit sa ii facem alta operatie dupa inca o luna ca venea Craciunul si plecau cu toti in vacanta. Eu eram in luna a cincea de sarcina si atunci am decis sa nasc la privat. Am dat 5000 lei nastere cu cezariana, nasterea normal era cam 2500 lei, am stat acolo trei zile si s-au purtat cu mine cu bebe si cu familia mea ireprosabil.
Prietena mea merge in perioada asta pe la fel de fel de profesori doctori pe motiv de infertilitate. In fata ei unei femei I s-a spus „cum vrei sa ramai insarcinata nu vezi ca esti grasa cat o foca?”, asta e doar una dintre povestiri…sunt multe
Miha, cred ca n-ai citit cu atentie. „Daca am citit eu bine spui ca acolo era cel mai bun medic pentru ca apoi sa mentionezi ca nu ai aflat numele lui.” Cel mai bun medic era Enescu, cel care nu a fost efectiv in sala decat cateva minute. Cel care l-a operat efectiv pe Ivan e cel al carui nume nu e cunoscut nici pana acum
Din pacate stiu si eu cum e…si am trecut prin ambele variante, si stat si privat.
Am stat internata cu mama SASE luni, din care vreo 4 au fost asteptare la rand la operatie.
La privat cand am nascut, mi s-a parut ca sunt o regina cu toti oamenii la picioarele mele.
Si acum, sa stii ca ma enerveaza cand ma gandesc ca toata lumea ti-a zis sa mergi la stat ca vai ce grozav e doctorul ala, care nici macar nu a pus mana pe copil. Trebuia sa mergi la Viena sau in Turcia, chiar daca nu stiai cat de de renume era doctorul, dar sigur era mai bun, ca sa nu mai zic de starea ta de spirit…
Da, stiu, acum degeaba zic „trebuia”, dar pe viitor nu mai pleca urechea la gura lumii, ca tu stii cel mai bine ce trebuie pentru copilul tau.
Si ma mai enerveaza si astia care zic ca nu ar pleca in alte tari care nu au sistem de sanatate gratuit….si ma intreb ce e gratuit la noi? Poate scarba si sila… ?
Romania are deficit de doctori. Asta inseamna ca medici care lucreaza la stat se duc in timpul liber la privat si cum sunt mai putine spitale private decat de stat (mai ales ca platesc bine) toti doctorii si asistentele se inghesuie la cele existente. La privat nu trebuie sa operezi pe banda rulanta (pentru ca fiind mai scump, ai mai putini pacienti, toti programati si de aia are timp doctorul sa vina sa explice din 3 in 3 ore si asistentele sa imprumute incarcatoare si sa sterilizeze suzete), ai toate medicamentele si personalul si instrumentele (in spitalele de stat nu prea sunt medicamente si de asta se face economie, adica nu se dau decat la urgente: de asta nu sedeaza copilul cand ii scoate firele si nu ti-l sedeaza in brate – pentru ca desi e brutal, nu e absolut necesar. „Bine, dar de ce nu mi-a spus si ii cumparam eu sedativele, o sa intrebati costernata”. Pentru ca medicii si asistentele nu au voie sa spuna pacientilor sa-si cumpere medicamentele decat daca acestea sunt vitale).
Tot ce vreau sa spun e ca sunt aceiasi medicii (nu mai bine pregatiti, nu mai buni, nu mai draguti, nu mai destepti), aceiasi! Numai ca la privat ai conditii mai bune: stres mai mic, pacienti mai putini, timp mai mult, tot personalul si toate ustensilele si medicamentele necesare sa tratezi oamenii cum vrei si cum se asteapta sa fie tratati!
Chiar si asa…tot nu se justifica comportamentul lor. Peste tot e la fel, in spitalele de stat. Si chiar daca nu au voie sa ceara, stiu sa o faca (am cumparat si bisturiu si cleme si manusi, pentru operatie).
Corect! Nu mi se pare normal sa aruncam cu rosii in medici si asistente care se plang de salariu mic. Sunt oameni si ei, au si ei facturi de platit, familii, au dreptul sa se planga. Au dreptul sa se planga si de locul de munca, cum ca nu ar fi dotat si ca sunt pusi in tot felul de situatii injositoare, cum ar fi sa ceara bani de la un batran necajit pt bisturiu, manusi si altele. Si noi ne plangem de locul de munca, pt ca aerul conditionat nu functioneaza, normele sunt prea mari, sefa isi bate joc de noi etc. Diferenta dintre pacienti si medici e ca pacientul, la fabrica unde lucreaza, nu lucreaza cu oameni si nici nu a depus juramant sa se poarte cu bun simt cu ei si sa puna binele lor mai presus de plicul cu bani (am spus bun simt, nimeni nu are pretentia ca medicii sa pupe picioarele pacientilor sau sa aduca de acasa manusi si calmante!). Medicul in schimb, de-aia s-a facut medic, pt ca (in general) ii pasa de oameni, de binele lor si are o inclinatie naturala inspre a ajuta. Si a depus un juramant. Si lucreaza cu oameni, deci comportamentul mizer nu e scuzabil de nimic. Nici de spitale prost dotate. Nici de timp scurt de lucru. Daca voi, medicii, veniti la mine sa va fac manichiura, nu incep sa va iau la rost, sau sa tip la voi pt ca programul meu e aglomerat. Nu nene, asta tine de educatie si bun simt!
Daca te duci la un mecanic si mecanicul nu iti prinde suruburile bine la roata dintr-o multime de motive absolut indreptatite (ca e obosit, a avut mult de munca, are salariu mic, are probleme acasa, nu are cu ce sa isi cumpere carti sa se specializeze in mecanica) si tie iti sare roata si intri intr-un pom si te faci praf, ce faci? Ii cauti scuze „sarmanului” mecanic? Profesia de medic presupune atat cunostinte medicale cat si empatie si numai la noi se practica treaba asta cu „eu sunt medicul eu stiu mai bine, ce treaba ai tu care citesti pe net sa stii ce iti fac eu tie sau unui membru al familiei tale”. NU, medicul nu este Dumnezeu; deciziile medicale se iau impreuna cu pacientul; i se explica pacientului ce optiuni are si se lasa pacientul sa aleaga singur calea care lui i se pare potrivita. Nu este vina sistemului ca nu se intampla asa; sistemul e alcatuit din oameni. Oamenii din sistem sunt de vina. Fiecare dintre cei care procedeaza gresit sunt vinovati; multi, putini, nu are importanta, important e ca ei exista si nu ar trebui sa existe.
Acest comentariu vine din partea unui medic care a lucrat in Romania vreme de 10 ani si care a vazut si a trait comportamente asemanatoare cu cele descrise in articol de nenumarate ori. Din pacate empatia si grija pentru pacient este exceptia, nu regula.
Tin sa te contrazic, am nascut la stat si am cumparat absolut toate medicamentele de care am avut nevoie, inclusiv pentru epidurala ac … si mi s-a dat in fata lista, cred ca sotul meu a dat 700-800 lei pe putin. Plus spagi, mai bine nasteam la privat, dar mi-a fost frica ca in caz de urgenta / complicatii tot la stat ajung.
In spitalele de stat nu sunt de niciunele, pentru ca le fura asistentele si doctorii, pentru ca atunci cand sunt aprovizionati, si vad un stoc de medicamente si consumabile, nu se pot abtine sa nu-si ia si acasa „cateva”.
Imi pare rau, dar la treaba asta chiar am informatii din interior.
Si daca dumneavoastra vi se pare ca nu e necesar sa sedeze copilul in bratele mamei, v-as zice sa mai cititi putina psihologia copilului, si sa vedeti ce efect au aceste traume, pe termen scurt si lung
LIPSA CONDITIILOR SI A UNOR MATERIALE NU JUSTIFICA ACEL COMPORTAMENT INUMAN FATA DE COPIII SI PARINTII LOR!!!!!!!! PUNCT!
Nu au voie sa le spuna sa isi cumpere medicamente, dar sa ceara unei femei in travaliu, bani de cezariana ca altfel nu pupa operatie au voie, nu?
Nu reusesc sa citesc tot, mi-e groaza si frica… imi pare rau ca ati trecut prin asa ceva… noua tot un zeu din asta ne-a amanat operatia de coboarare a testicolelor 5 ani!!! Operatie care trebuia facuta pana la un an am facut-o la 6. La toate controalele ne-a spus ca e bine, ca nu e nicio problema.. sa venim peste 6 luni iar… si am tot fost pana am dat de alt doctor care a zis ca e cam tarziu si am facut operatia!!!! Iar cu copilul cel mare am ratat alaptarea di cauza asistentelor „binevoitoare” … :(((
Da, exact asa se poarta medicii in toate spitalele de stat din Romania…chiar este diferenta de la cer la pamant intre stat si privat! Oare ajung medici doar asa, sa fie? Pfff….sa fim sanatosi, noi, copilasii nostri, rudele, toata lumea….
Compatativ cu experienta ta intr-un spital de stat a mea nu mai pare asa grava. L-am operat pe T in Spitalul de copii din Brasov si pot sa spun cs a fost mult mai uman. Luni ne-am internat si marti l-a operat fara sa fie alte amanari, anestezista mi-a explicat ce se intampla, iar inainte de operatie au fost adunati toti copiii intr-o incapere unde o doamna foarte draguta s-a jucat cu ei. Inainte sa-i ia in blocul operator le-a pus in perfuzie o solutie care sa-i ameteasca inainte. Imediat ce l-au adus la terapie intensiva m-au chemat si am stat cu el tot timpul, iar dupa ce s-a trezit chiar m-au incurajat sa-l tin in brate si acolo a stat pana am mers pe salon. Medicul l-a vazut in fiecare zi dupa operatie iar asistentele au fost super dragute. Eu zic ca se poate si la noi in spitalele de stat, trebuie doar mai multa vointa si mai multa implicare.
Pentru că…. Brașov! 😕
In primul rand imi pare extrem de rau prin ce ai trecut!
In al doilea rand am fost acolo si de acum 3 ani nici ca mai calc!
Tratamentul este identic, fara pic de rsp!
Nu o sa uit cate zile voi avea smulsul Sofiei din brate proaspat iesit din convulsie si un raspuns sec: sa vedem daca are vreo tumoara!
Luat licihid din coloana pe viu. Avea 3 intepaturi nereusite fiindca se smucea si urla!
Incerc sa dau uitarii si nu ma lasa, ori de cate ori sunt probleme sunt disperata sa nu sun din gresala la 112 fiindca acolo ma duce desi nu doresc! Fiind protocolul!
Nu am crezut vreodata sa imi fie frica si groaza de un spital!
Iar din ce ai povestit sentimentul este acelasi: de siguranta, respect, atentie in pv!
Cand vrei sa muti muntii din loc baga-ma in ecuatie ca eu am facut bube la proprie! Ma lupt cu psoriazisul dupa o exp prin care am trecut!
Sanatate, Ioana micutului!
Te rog scuza-mi greselile, insa am butonat rpd de pe tel!
offtopic
Cum lupti cu psoriazisul? Am deja experienta multor controale, dermatologi, medicamente etc.
Psoriazisul trece de la soare (sau de la lampi UV speciale, pe care le au in sectiile de dermato spitalele), dar reapare iarna….si mai e o crema care se numeste Elocom, ce il mai opreste din evolutie, dar nu se da decat cu prescriptie medicala.
Sanatate!
De mică am avut probleme de sănătate si ai mei au umblat ani de zile prin spitale de stat cu mine. Imi povestea tata ca la sfarsitul unei consultatii, l-a intrebat pe doctor de ce sa ma ferească, raspunsul respectabilului a fost : „Aveti grija sa nu ii cada un tren în cap.”
Deci, go, princess, te sustin!
Urmaresc si eu cazul pe fb. Am ramas la fel de impresionata de conditiile de acolo, nu doar de dotari, dar mai ales de oamenii care il inconjoara. Il vad pe pieptul mamei lui, si cred ca il ajuta enorm sa treaca peste incercarea asta, peste marea asta de necunoscut.
Ne-a ferit Dumnezeu sa stam internati cu copiii, ceea ce va doresc tuturor. Dar, inteleg ce spui ca la privat se poate tot ceea ce la stat nu – deodata acolo personalul isi arata inima pe care o tin asa bine ascunsa in spitalele de stat. Despre conditii, dotari nici nu mai e loc de comparatie.
Sanatate multa va doresc, Ioana!
daca pot ajuta in demersul tau cu Asociatia, mi-ar placea sa o fac.
Am observat ca exista tendința în comentarii de a face diferența între stat – groaznic, privat – minunat. Sa nu uitam insa ca medicii sunt aceiași. Diferența este data de fondurile mult mai mari disponibile la privat vs stat și mai ales de Numărul imens de pacienți de la stat! Dacă toată lumea s-ar duce la privat s-ar ajunge fix ca la stat. Personal în gărzi singurul motiv de nemulțumire al pacienților mei este timpul de așteptare (ft mare de altfel) dat de numărul mare de prezentări. Ajung sa vad între 70 și 100 de pacienți în 12 ore singura. Și deși simt ca îmi dau viata câteodată in gărzi, nu pot sa scad timpul de așteptare tocmai pt ca este inuman sa vezi un pacient în 5 minute și sa păstrezi calitatea actului medical.
Ioana,
Stii ce ma socheaza pe mine? Toate comentariile astea in care doamne si domnisoare isi exprima durerea si consternarea legate de cum se poarta asistentele si medicii in spitalele de stat. Adica, s-au nascut toate in Romania si au emigrat la 2 ani in alta tara?! Nu vad ca suntem in anul 26 de la Revolutie si traim intr-o mare piftie mucegaita toata? Pe ce lume traiesc, vorba cuiva, nu au fost la Politie, la Posta, la Primarie, la Cimitir niciodata in aceasta viata?! Nu stiu ca daca nu ai buzunarul din stanga plin cu bancnote de 50 si cel din drepta garnisit cu cele de 100 nu te baga nimeni, dar absolut nimeni in seama?
Despre ce au ajuns spitalele de stat nu are rost sa mai adaug ceva. Eu tin minte cum imi povestea o ruda foarte in varsta dar perfect lucida, ce a fost internata in anii 50, cat de frumos s-au purtat cu ea, a fost operata adolescenta fiind, operatie grea, si cum nici macar nu exista ideea de a cere bani! Nu exista ideea! De ce oare? Pentru ca ajungeau in inchisoare in citeva zile, procesele dusmanilor poporului durau 15 minute.
Poate niste sociologi sa afle cum s-au animalizat in halul asta, doctorii si asistentele de copii, nu stiu sincer daca se mai poate face ceva, atata indiferenta, atita ura, atita cruzime, atita indolenta… asta este greaua mostenire, ma rog, o parte din ea, comunismul a creat omul nou, peste care tranzitia catre nicaieri a altoit perfect lacomia si dispretul si uite cum ne intersectam destinele cu acesti mutanti.
La nu stiu ce spital de stat, in Bucuresti, anul trecut parca, in loc sa opereze bolnavi, operau tot felul de panarame si curve, le mareau sanii, sa arate sexy la terasa, sa le refaca stima de sine. Erau doctori cu sute de mii de euro in conturi, nu aveau nici o remuscare. Sper ca iti dai seama ca pacientii nu aveau loc, ca na, productia de silicon aducea cash la domnu’ doctor in cont.
M-am nascut in Romania. La 9 ani am plecat in Africa unde mama mea a lucrat intr-un spital.De stat.Conditiile?De 10 ori mai bune decat ce mentionati voi aici.Asta era in 1991.In AFRICA!!!Mai e ceva de comentat?
Comentariul de mai sus este ca raspuns la cat de socat este Cristian de doamnele si domnisoarele care vezi doamne acum ca au emigrat nu mai stiu cum e in Romania…Si vreau sa adaug ca multe actuale doamne plecate domnisoare nu au avut experienta nasterii si spitalizarii copiilor lor in Romania.Si nu e vorba ca nu stiu ci pur si simplu nu le vine sa creada ca nu s-a schimbat nimic in bine din copilăria lor.
De noua ani nu mai locuiesc in Romania si sincer nu regret. Se pare ca este din ce in ce mai rau . Am avut ocazia sa vizitez cateva spitale de aici. Nu exista comparatie. Ce nu inteleg este ce au de gand sa faca cu tara . Imi pare rau . Din pacate solutii nu cred ca sunt. Putin ambitie . Sistemul este mai puternic decat noi . Ai inchis usa si nu te mai uiti in urma . Numai bine.
Groaznic :(. Noi stam in Belgia. Piticul meu are probleme cu dinții de la 6 luni. La 1 an si jumătate l-au anesteziat ca sa ii repare dintii. Dar a fost asa frumos. Am ajuns la spital unde ne-au dus intr-un salon langa care era o camera mare de joaca. Pana înainte cu 15 min de operație copilul s-a jucat in voie apoi i-au pus un supozitor ca sa il liniștească. Ne-au dus impreuna in blocul operator unde mi-au explicat cum o sa il sedeze si l-am ținut de mana pana a adormit. Abia atunci am iesit si an fost chemata imediat dupa operație sa stau cu el. Deci diferența e de la cer la pamant.
copilul are probleme la dinti asa devreme? nu cumva e vina parintilor? ce ne mai place sa omitem propriile greseli. stii ce? anestezia generala e un lucru rau la un copil asa mic, dar daca parintele e neglijent…. dar tu bucura-te in continuare, oricum nu pricepi nimic.
Eu nu inteleg de ce nu v-ati dus la privat din prima.
Am 31 de ani si inca tin minte ce am patit eu, copil fiind, pentru o interventie minora, la acest spital. De ce sa imi supun copilul la acelasi chin? Nimic nu s-a schimbat la stat. Iar treaba asta ca e doctorul cel mai bun, etc, astea-s vorbe in vant. Aceeasi doctori au contracte cu clinicile private. Daca te duci cu copilul in spital la stat dai aceeasi bani pe care i-ai da la privat.
Nu am gasit nici un chirurg plastician pediatru la privat. Nici unul dintre cei de la gr alex nu opereaza in privat.
Horror …
Sa fiți sanatosi dragii mei ! Eu va trebui sa fac o operație băiatului , ceva relativ usor ( varicocel ) Insa mai astept putin sa mai creasca – are 12 ani. Ma gandeam sa merg la Marie Curie …
Inca o data , multa sănătate !
Stim cu totii ca nimic in viata nu este mai greu decat sa-ti vezi puiutul suferind sau momentul in care esti nevoit sa apelezi la „serviciile medicale” din Romania!!! Sistemul nostru medical, „bolnavicios ” nu mai este o enigma pentru nimeni, pentru ambele tabere ( pentru noi ca pacienti dar si pentru ei, cadre medicale). Cu toate acestea am avut parte de o surpriza placuta la Spitalul Marie Curie cand, in urma cu 10 zile, baietelul meu de 7 ani a fost operat de hernie inghinala ( din cate am inteles- ca urmare a mai multor expertize medicale efectuate de mai multi doctori si dinorase diferite- este un diagnostic destul de des intalnit in zilele noastre atat la baietei cat si la fetite). Pe 14 august, vineri, am sunat la spital si ne-au facut programare pentru consultatie Luni, pe 17 august, in conditiile in care veneam din provincie. Luni la prima ora am avut parte de o noua consultatie in urma careia doctorul mi-a spus clar ca trebuie operat, dar sa nu ma sperii pentru ca nu este o interventie chirurgicala grea si ne-a programat a-2a zi de dimineata la ora 8.00 , specificand ca nu trebuie sa manance si sa bea lichide dupa 5 AM. La ora 8.00 eram deja in salon pregatiti (tin sa precizez ca salonul a fost peste asteptarile mele- zugravit in culori vii, fara mobilier donat de nemti pe vremea razboiului, cu AC si frigider). Intr-adevar fiul meu nu a fost operat la 8 AM ci la 14 PM, timp in care nu am putut sa-i dau apa sau papa, lucru care mi s-a parut o vesnicie atunci cand micutul tau iti cere si tu nu ii poti spune decat ” Mami, stiu ca ti-e sete si ca ti-e fomica, dar nu putem pentru ca altfel nu ne facem bine”. Cu toate acestea, cand medicul anestezist a venit in salon sa ne anunte sa ne pregatim, a avut o abordare la care nu ma asteptam. I-a spus baietelului meu ca ei fac un concurs pentru copii, o intrecere care”sufla mai tare in balon” si ca ei fac asta cu o casca de cosmonaut. Va spun sincer ca eu am ramas uimita de aceasta abordare, eu care imi pregatisem puiutul -niciodata nu l-am mintit- spunandu-i ca i se va face o mica injectie, ca nu va simti decat o mica piscatura, ca de tantar, ca si la celelalte vaccinuri si gata, iar atunci cand se va trezi ne vom putea juca din nou. Vreau sa va spun ca din acel moment, atat fiul meu cat si un alt copil mai mic decat el, in varsta de 5 ani, d-abia asteptau concursul „de suflat in baloane” si bineinteles, premiul castigat ulterior ( au fost intrebati ce jucarii ar vrea sa castige). Asadar am mers spre anestezie, in blocul operator, cu zambetul pe buze si dornici de „concurs”. Cat timp am asteptam sa fim preluati copiii s-au uitau la desene animate la TV, iar cand o asistenta a venit si ne-a spus ca e „timpul de concurs” , fiul meu a plecat de manuta cu ea vesel si eu am fost indrumata de aceeasi asistenta catre terapie intensiva, acolo unde urma sa se trezeasca puiutul meu. Si da, asteptand la terapie intensiva am avut ocazia sa vad toate cazurile si va spun ca pentru fiecare „puiut” care se trezea, mai mic sau mai mare, parintele in secunda 2 era chemat sa stea langa el. In cazul meu, cu usile inchise la terapie intensiva, dar stiind ca este acolo, l-am auzit cand s-a trezit si a inceput sa planga . Dl. doctor care l-a operat si care a venit la mine, la terapie intensiva, mi-a zis ca totul a decurs normal, sa nu-mi fac griji ca a durat putin mai mult, doar ca in timpul operatiei a descoperit ca nu a fost doar „o simpla hernie inghinala”. Mi-a explicat tot decursul medical si chiar m-a intrebat daca vreau sa-mi deseneze, din punct de vedere medical , ceea ce a facut pe parcursul interventiei. Si la o ora dupa operatie dl doctor a venit si la noi in salon sa vada cum ne simtim si surprinzator a blamat si sistemul nostru medical deficit. Nu pot sa sper decat ca in Romania, in spitale de stat, vor exista mai multi medici si cadre medicale de acest gen. Cat despre aceasta Asociatie…I’m IN!!!
deci se poate!!!!!sa invete si altii de la acest minunat colectiv!!!
Nepoata mea, care sufera de o boala din familia epilepsiei a fost internata cu convulsii la G. Aexandrescu. Era la Reanimare, dar pe sora mea, mama copilului, n-au lasat-o sa intre. Cand a reusit sa mituiasca o asistenta sa intre 5 minute, fata era legata de pat cu fasa. Ca se agita. Era un copil de 4 ani cu retard si foarte timorata de straini in general, intr-un spital, un loc strain, inconjurata de oameni straini, care nu aveau la ei nici o vorba prietenoasa si ii provocau si durere cu acele lor. Erau destule motive sa se agite, nu? Nu era mai simplu s-o lase pe ma-sa langa ea, pe un scaun? Oricum pe un scaun de la camera de garda a petrecut sora mea vreo 4 zile si 4 nopti. Asta…pentru ca a avut pile. Altfel n-o lasau nici acolo.
Experientele mele nu le mai spun, imi par mici fata de ce am trait atunci…
As vrea si eu sa pot face ceva. Daca e nevoie, in legatura cu aducerea acelei asociatii, as vrea sa ma ofer. Dar nu sunt nici avocat, nici jurist si sunt foarte slaba de inger. Ce pot face si eu?
Io la vreo 4 ani, internata la nush ce spital pentru ca apucasem niste pastile de inima ale bunicii. Dupa spalaturi gastrice, tratament medicamentos si tot tacamul m-au bagat in salon unde, singura fiind si mica de varsta, m-am speriat.
Imi aduc aminte perfect cum m-au legat de maini si de picioare ca sa nu ma mai zbat, parintii nu erau cu mine (nu stiu daca nu aveau voie sau pur si simplu asa s-a intamplat in momentul acela). Mai tin minte cum am facut pe mine, inainte de asta am tipat ca fac pe mine si am nevoie la toaleta, cum am vazut-o pe mama bagand capul pe usa salonului si eu, ametita de la medicamente, am vazut-o in ceata, dar am stiut ca e mama si am inceput sa tip dupa ea. Asistenta a dat-o afara si a inceput sa ma minta ca nu e ea, ca nu a venit. Venise, saraca, la mine!
Mi s-a strâns stomacul si ma doare fizic numai gândul la toata durerea aceasta. Este cumplit. Îmi este groaza de spitalele de stat din Romania.
Așa este din păcate. .citind ce ai scris tu am retrăit momentele prin care am trăit și eu când nu am operat puiul la doua luni…nici nu vreau sabi mi mai aduc aminte. .jalnic și oribil ce se întâmplă la noi la stat..
Fiica mea cea mica a cazut in cap la sase saptamani, acum cateva zile. Am fost trimisi la Bagdasar Arsenie, singurul spital cu garda pentru urgente neurologice pediatrice.
Nu mai calcasem de peste zece ani intr-un spital de stat, si n-as fi calcat nici acum, daca nu prevala binele copilului.
Ei bine, incepand de la receptie si terminand cu medicul de garda, am avut marea surpriza sa fim tratati acceptabil si cu empatie, cu caldura chiar, de catre tot personalul: in triaj, unde un medic de pe ambulanta a venit sa ne linisteasca din proprie initiativa, vazandu-ne disperati, eu plansa toata, sotul terminat….apoi doctorita de garda, care ne-a trimis la tomografie…apoi asistenta care ne-a insotit acolo, si ulterior, finalul lantului, doctorita care a citit tomografia, a examinat fetita si a scris fisa. Toata lumea a fost omenoasa, am primit incurajari, explicatii, un tratament uman si correct. Nu am bagat niciun ban in vreun buzunar, am pierdut acest reflex in anii de mers la privat, am realizat ulterior amandoi ca nu am facut-o…
In garda a trebuit sa alaptez, medicul si o asistenta au mutat alt pacient si au tras niste perdele, sa avem intimitate…Am fost examinati cu prioritate, intrebati daca sa inchida aerul conditionat…
Nu am ce sa reprosez nimanui. Din din fericire, fetita e bine, asa cum ni s-a spus.
Poate si pentru ca era vorba de un bebelus, oamenii au fost ok. In plus, cat am stat acolo, nu am observat sa fi tratat rau pe nimeni.
Da, nu erau100% profesionisti, se mai plangeau de fata cu noi de diverse, de la pacienti dificili la lipsa masinilor de salvare, mai faceau glume fara perdea intre ei… Asistenta ne-a facut morala pe drumul spre tomograf, pentru ce patise copilul, iar omuletul de la tomograf a fost sictirit si cu o atitudine ce merita penalizata (rastit, grabit, deranjat ca nu intelegeam suficient de repede ce avem de facut).
Am remarcat probleme de sistem, pacientii asteptau muuuuult la urgente minore, pana la tomograf era un kilometru si am carat bebelusul in brate, pe scari si coridoare, nu aveai un scaun sa te pui jos etc.
Dar, per ansamblu, am plecat cu o senzatie ca a fost, totusi, bine, tinand minte inca de ce n-am mai calcat in spitale de stat de un deceniu, si nici nu avem de gand sa mai calcam, daca exista alternativa (ultima data m-am tiganit cu medicul la Militar, ca I-am refuzat tratamentul, si la ironii ca nu ma pricep eu la nobila profesie, I-am explicat ca fac ce am chef cu corpul meu si refuz orice medicament consider, e dreptul meu….a turbat. A, si aproape am agresat si fizic o infirmiera la Municipal, ca verbal epuizasem repertoriul, prietena mea facuse cezariana si nu mai intru in detalii, nepasarea si rautatea atinsesera cote peste toleranta mea oricum subrezita).
In fine, am vrut sa scriu ca exista speranta si oameni buni chiar si la stat. Spre marea noastra surpriza si marele noroc.
Probabil ca nu la Alexandrescu, insa, din pacate…
Nepoata mea, de care povesteam mai sus, este pacienta luata in evidenta la Arsenie, e o familiara a locului, din pacate. Parca e ceva mai uman acolo, intr-adevar.
Imi pare nespus de rau ca ati fost nevoiti sa treceti prin aceasta experienta dureroasa, atat fizic cat si psihic.Ma durut pe mine, empatic vorbind, de la distanta, nu pot decat doar sa imi imaginez cum s-o I simtit ” pe propria piele”. La fel cum spunea cineva tot aici mai sus, mi-au dat lacrimile citind povestea voastra. Sunt mama si eu si stiu cat doare suferinta copiilor nostril, doare si gandul ca li s-ar putea intampla ceva rau. Sunt mama dar in acelasi timp si cadru medical, sunt medic si ma doare tot ce se intampla in ultima vreme, tot ce aud si tot ce se vehiculeaza prin toate mediile media sau on-line. Imi iubesc meseria, si o fac cu drag si din placere, acum, si sper eu…pentru totdeauna. Da e un sistem bolnav, da, lucrurile nu sunt cum ar trebui sa fie, dar asta a contat mai putin pana acum, cel putin pentru mine, fiindca cu dragoste de oameni si cu pasiune pentru ce faci, obtii rezultate bune si cu putin. Si un simplu multumesc si rezultate bune la reevaluarea periodica au fost ceea mai mare multumire. Recunosc, suntem de tot felul, noi medici si toti ceilalti care lucram in sistem, suntem oameni ca toti ceilalti, mai buni si mai putin buni, insa recunosc ca sunt locuri unde tratamentul de care ati avut parte a devenit o practica „inradacinata” , transmisa mai departe si inoculate ca si „conduita ” tuturor, de la mic la mare, si cine nu se adapteaza(„ajusteaza”) acestor parametrii se vede nevoit sa plece…in privat…in alt loc..alta tara. Nu vreau sa ma plang, nu am facut-o niciodata, si nu o voi face nici acum, insa tin sa mentionez ca la cei 35 ani eu inca „invat”. Am ales sa imi schimb specializarea, sa fac altceva si am luat-o de la capat, alt rezidentiat, alt examen, alte carti, alte stagii, acum momentan stau de luni pana vineri in alt oras, centru universitar de renume, cu experienta unde pot invata..mai mult, mai bine in ceea ce mi-am ales sa fac. Si mi-am lasat familia, sotul si cei doi copii micutzi acasa, iar eu mi-am luat in chirie o camera intr-un apartament si platesc tot, cazare, masa, drumuri spre casa si inapoi, toate astea din fabulosul nostru …salariu de medic resident. Si daca va mai ganditi inca, totusi la „spaga” , atunci vreau sa va ganditi…si sa va raspunda autoarea articolului…cata „spaga” I-a dat medicului care intradevar ia operat copilul. Si poate a facut o treaba grozava, poate e un adevarat profesionist…dar…cine stie..cine il poate sti, daca nici macar parintii copiilor operati nu pot sti asta. Si revin…nu ma plang, nu acuz pe nimeni, doar atat, vreau sa va fac sa va opriti o secunda si sa va ganditi: oare suntem noi, toti, rai si haini si neprofesionisti. Chiar putem generaliza asa…pentru o intreaga colectivitate…categorie profesionala, doar pornind de la cateva cazuri ? Si fiindca autoarea ( ma scuz aici, dar chiar nu iti cunosc prenumele, ti-am mai citit articolele, dar nici chiar asa, nu mi-as permite sa mi te adresez cu prenumele…defect profesional as putea zice 🙂 ), incerc sa te fac sa iti dai singura raspunsul, de ce la privat..se poate… si la stat nu. „statul” nu ne mai apartine de mult, a fost vandut si revandut precum o ” femeie usoara” acelora care au avut bani si relatii sa o cumpere. Sanatate multa va doresc, tuturor, chiar daca pentru mine asta ar insemna…somaj tehnic, dar sincer vorbind, chiar nu ii doresc nimanui sa ajunga bolnav in conditiile oferite de sistemul actual de sanatate al Romaniei. Cu stima si drag de oameni buni si frumosi, zambitori, Sim.
Tocmai mi-a trecut dorul de acasa, de Romania! 😐
M-a intristat experienta voastra si ma gandesc ca nu este durere mai mare pentru un parinte decat sa isi vada copilul in suferinta. Ma bucur ca Alex a ajuns la operatie si sper ca intr-o zi sa duca o viata normala. Am simtit din poze atmosfera calda a spitalului si a cadrelor medicale din pozele publicate de catre reprezentati spitalului. Sa auzim doar de bine !
Si eu am fost cu primul copil internata in spitale de stat si stiu ce inseamna…. replicile dure,taioase,lipsa de empatie,de comunicare,lipsa de igiena,lacrimile copilului meu care nu sensibilizau in niciun fel pe nimeni,dimpotriva eram luata in ras cand incercam sa ii alin suferinta,orele petrecute pe holuri asteptand medicul si cand in sfarsit ajunge cum primesti doua cuvinte seci drept raspuns .
Mi-au dat lacrimile citind.Pentru mine,cea mai mare durere ar fi sa-mi vad copilul suferind si sa nu pot sa fac nimic.Esti cu adevarat puternica. Vorbele sunt de prisos.Va doresc tie si familiei tale multa sanatate,sa nu fie nevoie sa mai treceti vreodata prin astfel de experiente.
Ma doare sufletul 🙁
Dragă Ioana, nu se paote așa ceva. Dragi medici care sunteți aici: omenia nu costă. E pe gratis. Nu mai fiți așa de câinoși la suflet că mai mult rău faceți. Da, nu aveți salarii, da, sistemul de stat e cum e, da, în afară e marea cu sarea. În afară, dacă ați avea atitudinile astea nu ați fi lăsați nici să lucrați la abator. În general clientul, omul e stăpîn pe ce primește la privat și la stat are conștiința că plătește taxe babane și NU EXISTĂ să fie tratat ca ultimul om de pe fața pământului. Dragi medici care vreți să plecați în alte state din Europa sau AMerica, sau oriunde: credeți că oriunde altundeva vă vor fi tolerate comportamentele astea de măcelari cu pacienții? Da, e un comentariu dur, am întâlnit medici excepționali și am întâlnit și pe marea majoritate care se comportă cu oamenii în ultimul hal. Când ne mai facem bine?
Sunt medic in Germania si sunt perfect de acord cu ce ai scris. Aici pacientul este vazut ca si client. E o concurenta acerba intre spitale. Daca nu te porti frumos cu pacientul nu mai vine in spitalul tau, se duce la altul. Daca pierzi multi pacienti spitalul se inchide si ramai fara job. Tocmai s-a inchis un spital la 20 de km de al nostru.
Inseamna ca noi am avut ghinion!Nu s-a „zbatut” nimeni pentru noi sa ne pastreze de clienti.Si nu a fost un caz.Au fost :ORL-istul, pediatrul, un medic de familie, un internist care n-a vazut dragul de el ditamai ulcerul, alt chirurg internist care nici n-a vrut sa stea la discutie si a trimis asistenta sa ne zica ca putem veni cam peste 2 luni cand is locuri libere, o clinica din incinta spitalului care a zis ca poate face endo si coloscopia doar peste 6 saptamani si lista poate continua.Singura umana a fost receptionista de la clinica care la intrebarea :”si eu ce fac daca mai are dureri, sun direct la 112 si atunci sigur se gaseste loc si la colo si la endoscopie?” n-a dat raspuns verbal insa a plecat ochii si a dat energic din cap ca da.Si-a cerut si scuze, stie ca e situatia penibila.Plus ca pentru programari la ortoped si doctor de piele se asteapta minim 3 luni.De astia stiu ca de ei am avut nevoie, am auzit ca si pe la alte specializari e aceeasi treaba.In schimb asigurarile is in cer.Noroc ca am dat de o d9amna doctor de familie careia chiar ii place ce face si are timp de pacient, pune 15000 de intrebari pana e lamurita plus ca mai are grija si de psihic nu doar de trup.Si surpriza: e formata de scoala romaneasca, la Targu Mures!
Te rog sa Imi scrii sa Imi lasi adresa ta de email, vreau sa vorbeasc cu tine
Printesa@printesaurbana.ro (o gasesti si in pagina Contact)
Am stat si eu in 2 spitale de stat..am fost acolo … Nu pot sa scriu…in alta ordine : cred ca multe cititoare sunt in Italia, dar daca pot fi de folos cu ceva scrie( sunt in Milano). La faza cu tradisul doc in Italiana nu ma pricep 🙁 ca sunt de putin timp. Sanatate si putere de lupta! Striga si ne gasesti aici.
Sa ți mai spun ca sunt treziți din anestezie cu spirt pus pe organele genitale? Asa se practica la Grigore Alexandrescu. Și asta ți o spun nu ca bârfă, ci ca om din interiorul sistemului. Am avut colegi rezidenți acolo care mi au povestit oripilați de trezirea magica din Grigore. Nu găsesc nici o explicație și nici o scuza pentru dezumanizare. Nici salarii mici, nici lipsa de personal, absolut nimic. Pur și simplu niște oameni devin animale, atât. Grija mare la părinții ai căror copii sunt răciți,de multe ori sunt prinși ganglionii abdominali, iar tabloul clinic poate mima o apendicita, dar diagnosticul diferențial este ușor de făcut de către un medic. Nu va repeziți la chirurg dacă aveți copilul răcit și cu dureri de burtica, duceți va întâi la un pediatru. Sunt indivizi care v ar pune copilul pe masa fără sa clipească, de dragul acelui plic blestemat.
Ca vení vorba de spitalele de stat romanesti…povestea noastra incepe cu ziua in care trebuia sa botezam fetita..avea 4 luni..era sambata si eram foarte ocupati cu ale botezului..s a trezit de dimineata normal ca de obicei..cand am pus o sa doarma..deodata s a invinetit.
am ridicat o repede crezand ca s a inecat..(nici nu ma gandeam la ce avea sa se intample)..si a revenit si a adormit.. S a trezit din nou nu dormise foarte mult…iar peste ceva timp am incercat sa o adorm iarasi..din nou invinetita toata..am luat o ..si a revenit cu greu..si am plecat la urgente..cat am asteptat acolo sa ne vada un medic..iarasi facuse o criza..am intrat in cabinet peste doamna asistenta..i a pus oxigen un pic..si iarasi si a revenit..ne a trimis sus..in sfarsit si un doctor.. S a uitat la ea…si ne a zis ca ramane internata..doamne ce calvar..analizele toate ii ieseau bine..dar doamna doctor i.a bagat ampicilina in vena..cica preventiv..nu va mai spun greata asistentelor..cum daca le intrebai ce ii face..iti raspundeau sec..”ce scrie in fisa”..au trecut trei zile..si fata,tot facea,crize zi si noapte..cand se intampla chemam asistenta ca doar ea era si,imi zicea „pune.i tu oxigenul ce tot atata ma chemi”.. Vazand ca stam de trei zile fara nicio ameliorare i cerut transferul la Iasi..care vaii..de abia ni l a dat dupa ce si.a primit plicul…si mi a zis.”.o sa te trimit la Iasi la Cardiologie…sa faceti niste analize mai amanuntite..”.nu stiam ce sa zic ..pana acuma nu pomenise nimic de inima dar eram cumva bine ña gandul ca ne va trimite la iasi..sa va mai zic..cand se schimba tura de asistente era una mai de treaba si mi a zis ca crizele fetitei ar fi de fapt convulsii si va ar putea avea un sindrom epileptic..sa mor nu alta..i am zis asta doctoritei la care ea”doamna unde ai mai vazut tu epilepsie la sugar”..n am zis nimic..am plecat la iasi cu ambulanta..drumul a fost bun..am ajuns…doamne nu mai por sa va zic cu ce greata m.au tratar asistente le de la UPU…a venit si o doctorita a consultat.o si ne a trimis sus la cardiologie..am stat toata noaptea acolo intr un patut vechi,rupt..auzind cum infirmiera tipa la o fetita orfana care plangea saraca sa taca ca e o”handicapata si o nebuna”..a trecut noapte cu bine a doua zi a venit domn profesor..nu bine ce i.a pus stetoscopul la inima.”da are clar o malformatie la inima”si a plecat..au venit apoi asistentele au luat o sa.i faca toate analizele..nu va mai zic..cat timp i.a luat unei asistente sa ii ia sange micutei..si cat a plans..ca pana la urma sa.mi zica ca asa un bebe de rau nu a mai vazut niciodata si oricum tre sa mai incerce sa i ia analizele ca sangele se coagula..au chinuit.o iar au facut analizele..a facut EKG..a facut ecograf la inima..si diagnosticul fiind „gauri la inima”..ne au dat tratament cu spirolactona si ne.au externat chiar..ziua aia…am ajuns acasa i am inceput a da tratamentul..dar surpriza in noapte aia iarasi cu crize..am chemat ambulanta..a venit si doctorul de pe ambulanta imi zice.”ca nu are ce ii Face ca daca are gauri la inima asa o sa faca pana ce ii trece”..in sfarsit ne .a luat ne au dus inapoi la spital la noi..acolo asteptand aproape o ora pana sa ne cada cineva..iar fata iarsi cu o criza de s.a facut neagra la fata..si asistenta striga catre infirmiera sa vina doctorul…i a pus asistenta oxigenul i a facut masaj cardiac si si.a revenit..a venit si doctorita si ne.a trimis din noi la iasi..ajunsi acolo..iarasi de la capat de data asta pe terapie intensiva…iarasi analize..iarasi plans..dar ceva ce m.a marcar enorm a fost cand i am cerut unei asistente..un pahar de plastic sa beau apa..ca eram de o zi plecata fara nimic..raspunsul”a dracului..nu poti sa bei de la chiuveta..iti trebe pahar”…doamne ..cum poti fii sa refuzi sa.mi dau un pahar sa beau apa..acel lucru m.a lasat fara cuvinte si am inceput sa plang..de durere de neputinta.nu va pot explica ce am simtit..mi au adus fetita toata plansa saracuta ..cand suspina se cutremura patul…si continua sa faca crize…(tin sa precizez ca ,crizele nu durau mult aprox 1min..doar ca erau foarte dese)..a venit si o doctorita..a vazut cand se intamplau crizele si a zis ca nu sunt de la inima ci sunt CONVULSII..nu mi venea sa cree..nu puteam articula nici un cuvant..a inceput tratamentul Cu fenobarbital..dar nu pt convulsii cica..doar ca sa o linisteasca( tuturor copiilor li se dadeau fenobarbital ca sa i linisteasca..ni stiu daca asa trebuie sau nu dar asa imi zicea o mama de pe terapie intensiva)..i au dat fenobarbitalul..a,adormit ..a mancat..suspina intr.una prin somn..am trecut noaptea Cu bine si doctorita a zis ca daca nu mai Face in noaptea aia crize dimineata Ne trimite la salón pe cardiologie..si coló am stat aproape 2 saptamani Cu domn profesor care tot Ne zicea ca are cv la inima…in astea 2 saptamani a facut tot tipul de consulte psihiatric,neurologic,genetic..si toate au isit bine..nu por sa uit cum m.au trimis la policlinica sa i fac examenul psihiatric unde am dat peste un medic care pur si simplu nu vroia sa o controleze spunandu.mi ca el are pacientii lui si sa stau la rand..iar o doamna
chiar m.a lasat inainte ei la care doctorul s.a rastit la,mn ca nu.l intereseaza ca Eu nu sunt pacienta lui..sa astept la coada daca vreau dar,oricum nu o sa Ma primeasca..am plecat plangand de acolo…sa va mai zic ca mancarea copiilor de acolo erau ca laturile la porci..nu va mint..o zi ghiveci o tocana..si tot asa..ne am externat rugandu Ma la dumnezeu sa nu fiu nevoita sa mai Ma intorc vreodata..la externare alta problema..i au retetat fetei o doza de fenobarbital de 2ori pe zi doar ca ei nu Ne dadeau reteta..ci trebuia sa mergem la medicul de familie..dar a ramas socat cand o am cerut reteta..nu vroia sa o dea..ne a pus sa semnan pe propia raspundere ca nu am primit .o de la Iasi…etc….cum nu eran multumiti de diagnóstico..ne am hotarat sa venim in spania pt o a 2 parere..si am venir..unde suntem si acum..am fost la pediatru..unde Ne au trimis la urgente..nu Ne au internat ptr ca bebe era bine nu mai facea crize ..ne.au dat insa urgent sa facem analizele toate.la inima…EKC,EEG..si altele..la inima i au facut si doctorul a ramas masca cand a vazut ce scria pe biletul de externare si a zis clar ca bebele d.p.v cardiologic este normal.si nu are Nico gaura in inima..celelalte analize i au iesit bine..ne au facut programare Cu neurologul…au consultat.o..i au scos treptat fenobarbitalul..ne au dat un nr de Tel sa sunam la ei daca se intampla cv..si programare peste 2 luni..a trecut mai bine de un an de atunci si la o consulta l am intrebat pe doctor care a fost causa si mi.a zis ca unii bebelusi..cand sunt mici nu au creierul inca matur..pot sa faca astfel de crize..dar aceste crize SE FAC SI TREC ..copilul se dezvolta normal…la fiecare control ei spun ca e bine si ca e un copil normal dezvoltat.Asta e experienta mea Cu spitalele din romania..si sincer va spun ..imi place tara mea..are si lucruri bune si doctori buni nu as mai fi plecat de acolo daca nu mi s.ar fi intamplat asta…dar acum nu m.as mai intoarce acolo nu ptr mn ci ptr copiii mei care stiu ca daca se intampla cv is pe maini bune si nu tre sa panichez ca nu am bani de bagat in buzunare la doctor….asta e..ma scuzati ptr greselile ortografice..si va doresc multa sanatate si voua si copiilor vostrii…PS:IOANA DACA SE POATE MI AS DORII CA ACEST TEXT SA APARA LA „CITITOARELE SCRIU”
Salut, te rog sa editezi textul si sa ii pui diacrtice, il astept pe email corectat. Multumesc!
A facut cineva cu o experienta proasta plangere pentru experienta din spital? Imi dau seama ca nu poti demonstra ca ai fost tratat fara respect, dar pentru diagnostic gresit si comportament brutal cu copiii se poate face ceva. Cum se pot schimba lucrurile daca aceia care nu-si respecta pacientii nu sunt evaluati/trasi la raspundere? Este responsabilitatea noastra atunci cand ei sunt iresponsabili.
Fetita prietenilor mei are paralizie cerebrala dupa ce nasterea a decurs foarte prost intr-un spital de stat. Au facut plangere penala, s-au luptat pana in panzele albe. Nu a patit nimic medicul. Rezultatul e ca si-au luat copilul si au plecat din tara, undeva unde un copil cu handicap are o sansa.
Eu am facut plangere unui rezident ortoped, care nu s-a prezentat ( si-a scos ecusonul cand a auzit ca vreau sa fac o plangere), si al carui nume nu l-am aflat de la nimeni din spital- chiar toata lumea a refuzat sa-mi spuna numele respectivului. Asa ca plangerea mea a fost pentru rezidentul doctorului x- evident nu m-a contactat nimeni ulterior, desi asa mi se promisese, ca voi fi contactata sa mi se comunice decizia spitalului.
Am impresia ca am citit scenariul unui film de groaza. Ba nu, groaza e prea putin spus… Intr-adevar, au un dar aparte de a te face sa devii prost, incapabil sa articulezi doua vorbe, si te trezesti cerandu-ti scuze pentru niste lucruri pe care e normal sa le faci. Cu fiecare zi mi-e tot mai sila de tara asta! De fapt, cred ca de oamenii din ea… 🙁 Acum mi-a venit in cap in cuvant care cred ca descrie cel mai bine tot ce ati trait in acel spital: GROTESC!!!
Ioana, astazi trebuie sa sun la Grigore Alexandrescu sa imi programez baietelul de 1 an la o operatie. Incep sa ma regandesc si o sa ma interesez daca medicul respectiv opereaza si il alta parte, la clinici particulare. Imi pare bine ca am citit tocmai astazi, si sper ca nu ai exagerat cu nimic in ceea ce ai scris, pentru ca poate influenta si decizia mea si a altor parinti legata de copii lor.
Eu de asta am scris. Nu e sf, este fix experienta noastra. Daca s-ar putea sa nu mai treaca nici un copil prin ce-am trecut noi. Daca ai alternativa la privat, mergi la privat. Eu acum regret ca nu am.plecat in strainatate.
Buna. Daca vei avea vreodata nevoie de suport in strainatate, te rog sa imi spui. Stam in Belgia, spitalele de stat de aici sunt ca niste locuri de joaca mai mari pentru copii, am fost internata si ptr mine si prr cel mic si pot spune ca e ca la hotel. Pe de alta parte cunosc chirurgi plasticieni exceptionali in Cluj, pot vorbi cu ei daca mai este nevoie de interventii.
Printeso, sunt(em) alaturi de tine! Fiul meu cel mare a avut pneumonie interstitiara la 8 luni. L-au dus sa ii puna branula (mama nu are voie sa stea cu copilul in timpul asta). Urla al meu de se auzea in tot orasul, am intrat peste ele si il tineau doua asistente de maini si doua de picioare in timp ce il intepau simultan in manute!!! Am vrut sa le ucid – intepi un bebelus in ambele maini, in acelasi timp ca sa gasesti vena?! La 4.5 ani l-am operat de polipi, la 5 ani de fimoza. Ambele la clinica privata, am platit dar nu mi l-au chinuit nici macar o secunda, nu am dat nimanui pliculet sau atentii si am fost tratati uman! Prefer sa merg in sistemul privat decat in cel de stat, singurul dezavantaj in orasul nostru e ca in caz de urgenta tot la spitalul de stat ajungi. Al doilea bebe (acum are 4 luni) la 2 luni a facut si el pneumonie interstitiara si nu vreau sa imi amintesc prin ce am trecut – era seara la 11 cand copilul a inceput sa fac apnee, nu putea respira si eu tremuram cu el in brate. In momentul in care a inceput sa scoata spume pe gura, ca o sticla de sampanie agitata, am sunat la 112. Operatoarea – dar stiti ca bebelusii mai fac apnee, nu? Stiu, dar cu spume la gura?! Bine, trimit un echipaj. Au venit, l-au vazut, consultat. Nu are nimic doamna, e sanatos tun. E primul copil? Pe un ton ironic de parca eram o paranoica care nu avea de lucru. Ne duc la spital, jos la primire…fara cuvinte. Doctorita de garda il asculta, totul e ok. Daca vreti va internez, stiu ca nu o sa va linistiti cand eu il ascult si va spun ca e bine. Eu nu vreau sa ma internez daca imi garantati ca totul e ok si spumele-s normale. Vine un medic care era de garda (super om) il asculta. Ma intreaba cum s-au manifestat episoadele de apnee si-mi spune ca inainte de a suspecta ceva grozavii sa mergem la o radiografie pulmonara. Radiografie care a evidentiat pneumonia si in 5 zile de tratament si-a revenit. Conditiile din spital si cum sunt tratati acesti copii sunt insa greu de descris. Haideti sa facem ceva, orice…Oamenii astia au uitat sa fie oameni, pretind si nu ofera blandete, consolare. Parintii sufera in carne vie si lor nu le pasa catusi de putin.
Si un astfel de medic (anestezistul fascist) are pretentii la marire de salar? De ce ar merita sa castige mai mult? pentru ca stie sa calculeze doza de anestezic si sa intubeze un organism uman?
Nu, drăguțule, meseria de medic presupune mult mai mult, nu esti un robot care îmbuteliază sticle de coca cola. La o evaluare într-un spital din străinătate chiar dacă ai lua calificativ ”conform așteptărilor” pentru manevrele de resuscitare și tot ceea ce ține de partea tehnică, ai fi ”sub așteptări” la partea de relaționare cu pacientul. Și, crede-mă, nimeni nu ar avea nevoie de un doctor ca tine și s-ar lipsi urgent de ”serviciile” tale. Pffff!
din pacate, da, merita o marire de salarIU fix „pentru ca stie sa calculeze doza de anestezic si sa intubeze un organism uman”; sunt din ce in ce mai putini care stiu sa faca asta.
Ma rog, marirea de salariu o merita nu neaparat idiotul de anestezist din acest caz, dar ceilalti anestezisti si medici din tara. Cred ca in momentul asta prioritatea imediata in Romania e prima treapta: sa avem medici competenti. Din pacate cred ca am ajuns fix in haul asta. Nu sunt destui medici, De aia cei care mai sunt aici sunt depasiti, dezumanizati, desensibilizati si isi permit sa se poarte asa.
Ioana, ar trebui sa depui o plangere la Colegiul Medicilor. Cu nume si date si tot ce ne-ai impartasit aici. La fel toti parintii care trec prin asa ceva. E greu de trait o astfel de poveste doar citind-o, nu pot sa ma gandesc cum e sa fie a ta.
Eu zic sa ii dai in judecata direct. In civil, spitalul sa fie obligat sa spuna cine a fost medicul care l-a operat, obligatie dea face. Spitalul si medicii, asistentele, pe raspundere civila delictuala, daune morale pentru suferinta provocata. Daune materiale nu stiu daca ai. Cauta un avocat bun. Martori alte mamici, ceva? Poate chiar o plangere penala pentru abuz in serviciu/ neglijenta in serviciu?
Si eu ma intreb cum putem raporta astfel de cazuri si unde. Aveti idee?
Iar pentru interventii in afara tarii, statul roman nu deconteaza nimic pe baza cardului de sanatate?
Ioana, poate deschizi pe viitor subiectul asigurarilor medicale private care presupun o plata lunara si acorda sprijing financiar in caz de necesitate medicala(cred ca ING are ceva in portofoliu, dar sigur sunt si alte companii). Cred ca acestea acopera si nasterea, ca tot spunea cineva mai sus aici ca a facut credit pentru nasterea la privat.
Multumesc si Doamne fereste sa ne lovim de probleme de sanatate si de astfel de oameni dezumanizati.
Am citit experienta prin care ai trecut si mi-au dat lacrimile. Stiam subiectul, dar nu cu atatea detalii. Ceea ce vreau sa iti spun, si asta doar ca sa schimbi ceva pe viitor, mai ales ca inteleg ca e vorba de o problema cu bataie lunga, este ca sistemul asta bolnav cere bani. Si are reguli foarte clare. Anestezistului INTOTDEAUNA ii dai banii inainte, iar suma este una fixa si binecunoscuta. In general e vorba de minim 200 lei, dar mereu inainte de interventie. Eu pentru ca nu eram instare de asta, am avut pe cineva langa care s-a ocupat de treaba cu banii. E oribil, nu ar trebui sa fie asa, dar nu m-as apuca sa fac morala pe pielea mea sau a copilului. Deci bani si iar bani peste tot. Si asistentele tot inainte trebuie platite, si bine, pt ca ele invart tot in spital si stiu tot.
Repet, sunt cu sufletul franjuri cand citesc despre copii care sufera, si mai ales despre Ivan. Sper ca rezultatele sa fie bune si sa nu mai aveti parte vreodata de suferinta asta.
Exact aceiasi reactie am avut si eu cand am vazut poza cu copilul ars in spital. I-am aratat-o surorii mele si am zis unde e spitalul asta? Nu cred ca e in Romania..asa ar trebui sa se poarte oriunde cu copiii in spitale. Si eu am fost internata cu fetita pentru o interventie si pentru ca am vrut sa o tin eu in brate pe fetita cand ii ia sange pentru analize, au refuzat sa ne faca analizele. Au zis ca nu sunt calificata sa o tin in brate :)). Am mers si am facut analizele la privat. Ei luam copiii urland si ii duceau pe sectie fara mama. Copiii urlau ca si terorizati.
Am inceput ziua cu povestea ta si realizez ca nu mi-o pot scoate din minte. M-am format ca medic pediatru si am fost martora de-a lungul stagiului de chirurgie la toate lucrurile dureroase prin care ai trecut si tu. Fiin si psihoterapeut, am incercat sa le explic – chirurgilor, asistentelor, anestezistilor de ce nu e bine sa scoata fire si catetere fara sedare, de ce nu e ok sa tina copilul sa planga de unul singur in blocul operator in asteptarea anesteziei. Lucram cu chirurgi care nu se dadeau inapoi de la munca, nu asteptau vreo spaga si faceau multe lucruri bune, dar pentru care ideea de trauma psihologica era un moft. Mi-a fost imposibil sa trec de zidul lor de indiferenta cu explicatiile mele. Si, crede-ma, am incercat.
Cred ca in privat lucrurile s-au schimbat la inceput conform ideii de ‘forma fara fond’. Directorii au impus aceste norme personalului, constienti fiind de raspunderea lor juridica, precum si de importanta pastrarii bunului nume, si personalul a cartit o vreme, ca tot mofturi li se pareau, dar s-au conformat regulii locului si, incet-incet, asta a devenit noua normalitate.
Eu am incetat sa mai fiu pediatru. Am acceptat, cat am putut, statutul de ‘doctor fara de arginti’, nu am acceptat vreodata sa ma plateasca pacientul, ca nu e vina sa ca eu am acceptat sa lucrez pe un contract pagubos, si multi ani am facut binele pe care am putut sa il fac. Sa zicem ca ma declar, in final, invinsa de sistem. Dar inca ma fac sa sper decizii ca a ta – de a lupta pentru schimbare, si, daca ai nevoie de vreun ajutor, te rog sa imi spui. Poate astfel si dorintele mele de schimbare pierdute in vant vor gasi o baza mai solida pe care sa creasca.
Raluca, din partea mea ai tot respectul! Si imi pare tare rau ca n-ai putut continua. Dar nu se stie niciodata.
Stiti cum este… parerea mea personala este ca nu ar mai trebui sa fie asa de mirata lumea! Medicii sunt oameni, si majoritatea dintre ei tot romani sunt. Eu am 25 de ani, acum termin Medicina. Nu stiu inca ce cale voi alege. Dar de atatea ori s-a comportat lumea cu mine sictirita… primarie, scoala de soferi, posta, magazin, spital, profesori, soferi de autobuze, cand platesc facturi, atatea ocazii, sute de ocazii de-a lungul vietii. Eu mereu am fost invatat sa fiu „bland” cu ceilalti, sa ii ajut mereu pe ceilalti in detrimentul meu. Am incercat sa ma schimb, sa nu mai fiu asa de maleabil, dar nu am reusit. Acelasi principiu se aplica si la multi dintre medici. Ei au fost invatati sa se comporte cum vor, pentru ei conteaza numai rezultatul (in cel mai fericit caz) si nu cum au ajuns la acesta. Ma rog, ideea de baza este ca, nu ai cum dintr-un popor de romani care este asa cum este, sa ai numai medici super-ok, amabili, sa explice si asa mai departe. Lipsa de cultura si educatie, rautatea permanenta cu care suntem invatati inca de mici si atitudinea de mielusei care stau in banca lor si nu comenteaza inca de la gradinita, toate sunt cauze. Si cum bine a spus cineva, la privat sunt aceeasi medici ca la stat. Dar eu zic ca nu neaparat conditiile ii fac mai umani, ci contractul de munca! Daca aduci prejudiciu imaginii spitalului, primesti reclamatii etc, vei fi dat afara. Cum se poate remedia situatia? Investit in educatie de calitate in permanenta si dezvoltarea, pardon, insuflarea spiritului civic care, fara sa generalizez, 95% dintre romani nu dispun deloc. Si nu incerc sa ii scuz pe medici, dar banii pe care ii primeste un spital pentru o operatie, sa zicem, comparativ cu cat ai plati la privat pentru asta, este cam de 3 ori mai mic…
Am plans,e groaznic prin ce a trecut acest pui 🙁 .Printesa,pot sa confirm spusele Anei referitor la cum sunt tratati copii in spitalele din Italia.Fiica mea a fost internata pentru un pneumotorax si operata intr-un spital din Italia.Avea 17ani si 11 luni si deci era minora inca.Am fost cu ea tot timpul.Am insotit-o pana la blocul operator si tot acolo am asteptat-o.Am stat cu ea acolo pana la trezire.Chirurgul a venit sa imi spuna despre operatie,anestezista a venit de vreo 3 ori.Dupa operatie ii era frig au adus un soi de aeroterma care sufla aer cald sub cearceaf.Dupa ce am plecat in salon chirurgul venea si de 2-3 ori pe zi sa vada operatii.Tot timpul ti se spune ce si cum.
Ma bucur enorm ca in 2013 am refuzat internarea la maternitatea din Oradea si am plecat cu apa rupta la 33 de saptamani de sarcina,sa nasc in Italia.
*aceiasi medici
Din pacate nu am putut citi cuvant cu cuvant pentru ca sunt in perioada de greturi si efectiv nu pot sa mi controlez lacrimile si greata in acelasi timp……inuman e doar putin spus, stiu doar ca cu anii in urma sora mea in varsta de 13 sau 14 ani a fost operata, i s-a scos apendicele iar mama a gasit o legata de pat cu tifon, avea rani la mana pe motiv ca „a vrut sa fuga doamna cu branula in mana”…era speriata dupa anestezie si asistenta a gasit ca e normal sa o lege in loc sa o cheme pe mama sa o linisteasca, nu am cuvinte….
Buna Ioana, as vrea sa te ajut in cazul in care ai nevoie de voluntari in aducerea acelei asociatii in Ro. Asa ca oricand vei avea nevoie, let me know. Multa sanatate si liniste sufleteasca va doresc!
Este ingrozitor ce se intampla in unele spitale si cum se comporta unii doctori, pentru ca sunt sigur ca mai exista si exceptii. Si eu am stat prin spitale la varsta de 2 ani, dar am avut noroc si am fost salvat, probabil ca erau mai multi medici pasionati de profesie si nu de bani. Orice medic trebuie sa fie pasionat de ceea ce face pentru a se ocupa cu grija de pacienti indiferent de salariul pe care il primeste. Nu putem compara o viata cu timpul pierdut si nervii incordati, dar ma intreb cate dintre femeile care au comentat lucreaza cu publicul in institutii si firme publice sau private, si cate se poarta cu clientii asa cum vor sa se poarte altii cu dumnealor. Asta pentru ca purtarea urata fata de clienti apare in toate domeniile si toate meseriile. Nu putem pretinde altora ceea ce noi nu oferim celorlalti. Sper totusi sa nu mai fie astfel de cazuri in spitale.
Am fost si eu prin spitale si am vazut destule si da aveti dreptate, comportamentul cadrelor medicale lasa de dorit de multe ori. Au fost si exceptii si ma bucur cand vad umanitate.
Dar sa stiti ca sunt si pacienti foarte egoisti care vad doar problema lor si numai a lor …si am vazut la urgente la rand oameni cu probleme minore care nu intelegeau de ce nu sunt luati…si degeaba li se explica ca sunt urgente, cazuri grave care au prioritate ca ei nu si nu ca era randul lor si vor sa intre si bruscau. Am ajuns eu sa tip la un nene si sa il oblig cu forta sa stea jos pt ca ala care era dupa el era mai grav ca el.
Eu venisem cu o arsura nu foarte grava si ma durea dar puteam astepta…pt ca il luasera pe unul lovit de masina si cu rana deschisa. Dar altii nu intelegeau de prosti ce sunt.
Pt ca multi oameni sunt prosti si insensibili si egoisti. Intotdeauna la urgenta il ia pe cel mai grav. Medicul iesea se uita la noi si ii lua pe cei gravi la restul ne spunea sa mai asteptam. Si da am asteptat 4 ore cu arsura mea. Asta e. Sunt putini medici si da ii inteleg. E adevarat ca tipa la tine, nu au rabdare sa explice, sunt obositi. Eu una tin partea la multi medici. Si cand au tipat la mine chiar aveau dreptate. Mi-a prins bine ca ”m-au scuturat” ca mi-am invatat lectia.
Si hai sa fim seriosi nu doar cei din mediul public tipa la oameni. Am intalnit destui nesimtiti si sictiriti din mediul privat care tipa la tine. Ca e vorba de cabinet, clinica, spital sau orice alta societate privata.
Daca unul din privat nu tipa la tine, nu o face pt ca va fi sanctionat. Daca nu tipa nu inseamna ca e mai empatic mai uman. Nu o face ca nu poate.
Si hai sa nu mai ridicam in slavi privatul….ca eu una am primit mai bune diagnostice la stat decat la privat.
Am plecat acuma cativa ani cu diagnostic gresit de la privat desi am fost sa ceri 3 pareri in 3 clinici diferite, respectivii medici nu mai lucrau si la stat, am primit tratament gresit si am ajuns internata la urgenta la stat. Si da un badaran de medic m-a certat rau de tot si m-a salvat.
Sa tipe la mine cat vrea daca ma salveaza. Ca nu ma duc la privat sa fiu rasfatata ci sa fiu salvata.
Ok inteleg ca nu e in regula sa tipi la un copil ca saracul de el e speriat si isi vrea parintele aproape, dar un adult poate face fatza.
Nu ai efectiv timp si nervi sa fi atent la toate nimicurile. Sa ii dai mamei copilului pahar cu apa de plastic cand stii ca ai alti pacienti cu nevoi mai grave.
Eu lucrez la privat si daca imi vine vreun client cu o problema rezolv aceea problema si am si altele de rezolvat, nu am timp nici eu sa ma duc sa ii aduc un pahar cu apa, sincera sa fiu il indrum de unde isi poate lua apa si pahar. Si nu am clienti care nu au mai venit la mine pt ca nu le-am dat pahar cu apa, continua sa vina la mine pt ca le rezolv problema. Daca paharul de apa conteaza du-te acolo unde iti este oferit. Poate care va intelege ce vreau sa zic.
Teo, nu sunt de acord cu tine deloc. A fi uman nu costa bani. Daca te pui in pielea parintilor acestor copii, nu e deloc asa cum spui tu. Dupa cum vezi, a scris cineva mai sus, traumele psihice nu sunt mofturi, si nu trec usor. Cum poti cuantifica suferinta acestor parinti si copii tratati neomeneste, sa spui ca doar rezultatul conteaza?Acesti medici nu se pun deloc in locul parintelui speriat si cu copilul suferind. Da, mergi la privat sa fii tratat omeneste daca la stat nu se poate asta. Trebuie sa muncim mult sa invatam doctorii si asistentele ca a fii om bun nu costa bani, omenia e gratis. Daca vrei. Prin ceea ce faci ca medic, poti sa fii raiul sau iadul pt acelasi pacient. Cine isi pune problema daca acesti copii sunt chinuiti de mici, nu vor vrea sa mai mearga la medic niciodata din cauza traumelor suferite?
Da eu chiar am spus ca nu e ok sa tipi la copil.
Am spus ca un adult poate sa faca fatza, copilul nu…m-am referit in tot ce am spus la adulti. Nu am facut deloc referire la copii.
Nici macar un adult nu are de ce sa „faca fata”!! Ai accepta sa tipe la tine orice alt adult care nu e medic?
Deci e ok sa fii putin nesimtit atata timp cat iti faci treaba…. Si ce daca urla vanzatoarea la tine un pic inainte sa te serveasca la magazin…. Sau educatoarea la copil inainte sa-l invete ceva… Trist…
Ce imi plac comparatiile astea….medic vs vanzatoare de chiosc…de parca viata mea depindea de o sacosa de cumparaturi 🙂
Medicul a tipat la mine pt ca ajunsesem la el in ultimul hal, pt ca cei de la privat au pus diagnostic gresit, tratament gresit, eram cu un picior in groapa si ma intrebase de ce m-am dus la privat, pt actul medical sau pt confort? Te-ai interesat de calitatea profesionala a celor de la privat? si etc.
Mi-a salvat viata putea sa faca ce vrea. Nici nu ma interesa atunci ce comportament avea. Ma interesa sa traiesc. Era nervos pe incompetenta colegilor lui de la privat, pe alegerea pe care am facut-o.
De regula nu tolerez tipetele urletele, dar la un medic sa stiti ca i le tolerez cand viata mea si sanatatea mea depinde de el, pt ca poate invatz ceva din tot ce zbiara acolo. Stiu ca nu sunteti de acord cu mine. Daca arucam cu noroi in el ca a fost nesimtit ce multe like-uri as fi primit.
Asa cum un alt medic a tipat la taicameu ca nu a venit mai repede la control. Bolnav de cancer in faza 3. Daca acorda importanta simptomelor si se misca mai repede avea sanse, asa speram ca mai prinde un an. Evident nu toti tipa, putea sa nu tipe sa ii spuna pe ton calm totul. Dar na trebuia sa fii acolo sa ii vezi reactia, nervii, fatza schimonosita, implicarea.
Asa nervos cu spume la gura am simtit mai multa implicare din partea lui decat a celor care imi vorbeau frumos si ma pupam in …. de la privat. Il prefer pe el altora.
Ca mi-am dat seama in decursul anilor cat am avut de a face cu el ca e un om inimos sufletist, chiar ii pasa de pacient si da e nervos, turba cand vede neimplicare, delasare si de la pacient si de alti medici, e ironic……. si nu l-am urat o clipa, chiar simteam ca omul asta ma va pune pe picioare.
Nu l-a lasat pe sotul meu sa se apropie de mine, eram izolata in salon, de frica sa nu ma contamineze cu ceva ca aveam imunitatea scazuta.
Sotul facuse scandal ca nu ii dadea explicatii….si l-a intrebat iti pasa de nevasta-ta sau tu sa stii tot si sa te linistesti?
Ca de fapt multi vor explicatii ca sa se linisteasca ei. Asa ca nu va permit sa il improscati cu noroi pt simplul motiv ca nu ati fost acolo.
Te-a deranjat comparatia cu vanzatoarea fiindca nu depinde viata ta de „o sacosa de cumparaturi”? Dar unui pilot de avion i se accepta sa se joace cu manevrele pe timpul zborului fiindca e suparat si trebuie sa se racoreasca nitel? Daca soferul autobuzului ar accelera si ar trece pe rosu la semafoare fiindca are salariul mic si e suparat pe sistem, ai tace din gura, important e ca te duce la destinatie? Alti oameni de care depinde viata ta….. De asta isi permit unii medici atitudinea asta de „zei”, fiindca noi acceptam, si inghitim si le cautam scuze. Nu trebuie sa acceptam nimic mai prejos decat meritam doar pentru ca doctorul e de treaba in general, doar cateodata isi iese din pepeni ca are motive!
Eu consider ca un adult echilibrat emotional si psihic nu ajunge niciodata la spital in faze avansate ale bolii.
Iar sa fii echilibrat si responsabil fata de tine inseamna sa te respecti zi de zi in alegerile pe care le faci, inclusiv sa nu permiti si sa nu consideri normal ca un alt „adult” sa tipe la tine.
Cu atat mai mult cu cat tipa la tine in timpul serviciului sau, platit din contributii de stat la care contribui si tu lunar, practicand o meserie pe care singur si-a ales-o, ca doar nu l-ai obligat vreodata tu, pacientul, sa devina medic.
Scuza-ma, tu din tot articolul asta ai inteles ca problema a fost ca au tipat la copil si la Ioana ?
TEO, din comentariile tale inteleg ca esti o asistenta care lucreaza la stat, frustrata ca nu a prins un post intr-un spital privat ?
Mai bine ne lasi cu comentarii de genul, „ce bine ca a tipat la mine” si cu „ce bine e la stat, ca la privat nu lasa doctorii sa tipe la pacienti”…pe bune?? :)))
Pai la privat lucreaza fix aceiasi doctori si aceleasi asistente ca la stat, numai ca acolo sunt platiti mai omeneste, si nu sunt tinuti in puf medici prosti care nu isi stiu meseria, pentru ca nu merge pe pile.
Sunt o gramada de medici buni care nu avanseaza deloc si care sunt tinuti pe loc de marii elefanti, carora le e frica sa nu le ia postul si plicurile, ori la privat au sansa asta, sa se faca cunoscuti pe merit…
Mi se pare o intamplare sinistra dintr-un film de groaza pt parinti. Am ramas cu sufletul ghem si lacrimi in ochi. Vreau sa stii ca ai suportul meu in aducerea acestei organizatii in Romania, daca va fi non-profit ma voi asigura ca cei 2% din venitul meu si al tuturor celor care ii cunosc va ajunge acolo.Multa bafta, ai curajul care multora ne lipseste!
M-a induiosat profund povestea ta si a copilasului ars.Urmaresc atent ce se intampla cu el nu pt ca am donat bani , ci pt ca vreau sa il vad „intreg” din nou. Ar fi trebuit sa incep prin a spune ca sunt medic si lucrez cu copii intr-un spital privat.Salariile nu sunt mari nici la privat asa cum s-ar crede , dar cu siguranta atmosfera este alta…nu as putea sa explic de ce anumite cadre medicale se dezumanizeaza in felul asta (poate cazurile grave vazute zi de zi, neputinta care ne urmareste uneori, mizeria din spitale, frustrarile de toate felurile)…discutia asta este una extrem de lunga. Imi pare rau pt acesti mici pacienti care trebuie sa treaca prin asa ceva…dar va rog, nu generalizati…Am vazut si oameni adevarati care se zbat din greu sa ramana oameni in sistemul nostru medical bolnav. Nu pot decat sa sper ca lucrurile se vor schimba in bine asa cum am sperat din prima zi in care am intrat in sistem
Conteaza pe noi toti pentru sprijin daca chiar incepi demersuri de a aduce acea asociatie in Romania. Hai sa destelenim niste ogoare si pe aici, pe la noi!
Ioana, te inteleg perfect. Eu am ajuns cu copilul de o luna in spital, la Budimex, dintr-o greseala de-a lor… si ca sa nu pateasca EI ceva (nu ca se gandeau la copil..) m-au internat cu copilul, chipurile sa verifice daca nu are cine stie ce megacolon [bebitza mea se inecase cu voma in timp ce ii faceau ei o eco abdominala si au insistat sa o tinem cu fata in sus].
Mi-au tinut-o 24 de ore in repaos gastric… horror a fost.. cand am iesit din spital, i-am promis copilului meu, cu lacrimi in ochi, ca in viata ei nu va mai suferi de foame.. horror.
Iar un an si 7 luni mai tarziu, a fost nevoie sa ne operam celalalt copil, fratele ei geaman, pe cord. Si am fost in Germania, aici nefiind medici care sa opereze asa ceva, in Bucuresti cel putin. Si, prin comparatie… nu am cuvinte. Au fost doua experiente total opuse, una pentru o problema aparent minora, si din cauza careia am trait un adevarat cosmar. Bine macar ca a durat numai 24 de ore…. Iar a doua experienta, pentru o problema de viata si moarte, pe care care am trait-o in cel mai pozitiv mod, in Germania.
Nu prea am talent la scris, dar tare ti le-as descrie pe amandoua, sau macar pe cea din Germania.
Toti am trecut prin asa ceva si trecem in continuare. Cate unul mai curajos mai ia cate o initiativa, dar cu servici, copii, casa, masa, nu ai timp efectiv sa stai pe la usi si sa depui dosare. Totusi daca am fi mai multi… Si la noi in Romania exista Asociatia pentru protectia pacientilor, eu m-am inscris ca voluntar la ei, dar in afara sa-mi ceara cei doi la suta, nu am primit niciodata nimic de la ei. Tu ai mai multa intrare,poate reusesti sa faci ceva, noi te vom sustine, promitem, si vom fi in numar mare. Oamenii astia ne pot omori copiii si noi ne uitam pasiv. Vad ca in Romania numai iesitul in strada functioneaza, daca e nevoie o facem si pe-asta. Dar nu stim sa ne organizam… A, eu am facut recent o plangere la Biroul pentru discriminare (legat de cardul de sanatate pentru cetatenii straini) si la Avocatul poporului, si am primit raspuns de la ambele institutii, la Biroul pentru discriminare am si o infatisare cu reprezentantii CASMB. Deci, se poate. Numai ca sunt doar fire de nisip intr-o stanca abrupta…
Din pacate ce se intampla acum nu e vina statului sau a conducerii ci a fiecarui individ din societatea de azi. Am avut un trecut zbuciumat si in acest trecut multi au pierdut valorile morale. Stiu ca unii sustin ca in comunism se purta lumea altfel, dar atunci inca mai traiau cativa din cei educati in epoca anterioara. Acum ne bucuram de cei educati in comunism si asta se vede. Lipsa de respect pentru om, denigrarea categoriilor sociale. Asta s-a promovat si inca se promoveaza. Fiecare om are o limita de suportabilitate. Si nici pentru cei din sistemul medical (chiar cei care se comporta bine) nu e usor sa-si pastreze verticalitatea. Ii admir pe cei care au ramas in tara si lupta sa dea un exemplu. Ii admir mai putin pe cei care au ales sa plece pentru binele lor, dar arunca cu noroi in urma. Daca la un cuvant urat reusesti sa raspunzi cu unul bun ai mai mult de castigat decat daca te lasi rapus de multime. Fiecare generatie cu crucea ei. Altii ai avut deportari, razboaie. Noi avem lipsa de bun simt, respect. Hai sa luptam cu ea fiind noi mai buni si nelasandu-ne rapusi. Putere de lupta sa aveti! Viata e o lupta chiar daca unii ne fac sa credeam ca ea poate fi frumoasa si pasnica. Frumusetea e chiar lupta! 😉 Cu Dumnezeu inainte!
Sunt dispusa sa te ajut cu orice vei avea nevoie pentru a infiinta si a pune pe roate acea asociatie!
Eu nu am copii si nici n-o sa am prea curand, dar te citesc aproape zilnic si articolul acesta m-a taiat pana la os. Am stat acum cateva luni cu tatal meu in spital, i se extirpa o tumora destul de mare din umar. Am murit pe dinauntru de nenumarate ori in doua saptamani, iar cand a lesinat din vina unor brancardieri sinistri… am crezut ca o iau razna. N-am trait spaima mai mare in viata mea. Statul in spitale de stat te schimba.
Cruzimea fata de un omulet de nici un an n-are scuze. Ar trebui sa organizam seminare de omenie, zau asa. Imi ofer ajutorul pentru asociatia de care ai pomenit, e necesara. Sanatate multa puiului mic si voua tuturor!
Ioana imi pare ca rau pentru tot chinul prin care ati trecut.
Orice e nevoie ca sa aduci si in Romania aceasta asociatie sustin, sunt mama a 2copii de 1 si 3 ani si stiu ce inseamna sa stai cu un bebelus de 5 luni in spital de stat.
In plus am o prietena cu copilul cu TSA si ce se intampla in ONG -urile de profil este la fel de revoltător ca situatia din spitalele de stat.
Imi pare tare rau sa citesc aceasta experienta dureroasa.
Am trecut si eu (partial doar partea de anestezie si treziere dupa operatie) printr-o astfel de experienta cu una dintre fetitele mele pe care am operat-o de hernie inginala la Budimex.
Ai sprijinul nostru pentru aducerea in Romania a Asociatiei pentru drepturile copiilor in spitale.
De undeva trebuie sa incepem.
Stau si ma gandesc ca tu, care esti vizibila in online a trebuit sa treci prin asta…
Si eu as vrea sa lupt pt drepturile copiilor in spitalele de pediatrie.
Nu am copii, dar voi raspunde prezent daca veti face asociatia. Pentru ca orice ar fi, oricum ar fi, nimic nu explica sau scuza sa abuzezi (pentru ca toate lucrurile descrise in acest articol inseamna abuz) un copil.
Sanatate multa piticului!
Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva insa consider ca si noi suntem vinovati pt ce se intampla in sistemul medical de stat romanesc..si spun asta pt ca acum ceva timp s-a incercat sa se dea jos acest sistem infect de stat si oamenii au iesit in strada. .acum ne plangem ca e prost..vad o multime de tigani care ajung la spital..nu au platit in viata lor o taxa!!! cred ca ne meritam soarta intr-un final!
Daca te pot ajuta in demersul cu asociatia, ma ofer voluntar.
Imi pare teribil de rau pentru experienta prin care ati trecut. 🙁
Vedeti de ce s-au saturat si doctorii ? vedti cat e de justificata greva ? vedeti de ce e normal sa fie spitale private ? de ce trebuie reforma profunda ?
Orice schimbare incepe cu ceva . Nu agresarea personalului medical e directia in care trebuie sa o luam .
Mda! Spitale private? In cazul asta cam 80% din populatia Romaniei ar trebui sa se intoarca la vraci si moase. De popi nu mai vorbesc! Ar fi coplesiti de munca, „saracii”!
Cred ca nu ati inteles la ce se refera privatizarea sistemului medical. Privatizarea spitalelor nu inseamna ca pacientii vor trebui sa plateasca din buzunar pretul serviciilor medicale, asa cum se intampla acum la privat, ci ca asigurare medicala de la CNS va acoperi aceste servicii medicale. Cu alte cuvinte, pacientii vor merge la o clinica privata sau spital privat, asa cum merg astazi la spitalele de stat, costurile fiind suportate de casa de asigurari. . Asa se intampla in Occident si asa e normal sa se intample si la noi. Atat timp cat ai o asigurare in sistemul national al asigurarilor de sanatate, ar trebui sa ai posibilitatea sa alegi la ce medic/spital/clinica mergi sa te tratezi, fie de stat, fie privat. @Printesa urbana, regret sincer experienta traumatizanta prin care ati trecut. Toate bune micutului.
Am fost si eu internata la Chirurgie Plastica in Brasov, cu baietelul meu de 2 ani si jumatate. Groaznica experienta! Am stat 4 zile, din fericire am scapat de operatie, desi a avut o arsura de gr 4. Si mie mi l-au luat din brate si l-au chinuit pt o branula o vesnicie. Saracul copil plangea disperat si ele tipau la el sa taca, el striga ‘mama’ ele ziceau ca mama are treaba si nu poate sa vine la el, si ca daca nu sta cuminte nu vine mama, as fi rupt usa aia sa il iau de acolo! Am plans in fata usii tot timpul, si cu el in brate inca vreo ora dupa. Dar am decis atunci ca nu mai las sa se intample asa ceva, si cand a trebuit sa ii schimbe locul branulei, la 22.30, le-am spus f hotarata ca nu il las singur acolo si daca nu ma lasa cu el in sala de pansat sa il sune pe dr la ora aia sa il treaca pe antibiotic oral, pt ca nu o sa aiba branula la 24 cand trebuie administrat tratamentul. Intr-un final m-au lasat cu el in brate si dupa primele 3 incercari ale asistentelor de pe sectie, am luat copilul in brate si am cerut asistenta de la ATI, au comentat, s-au ofticat dar au chemat una de acolo, si am stat si am vb cu baietelul meu, mai plangea un pic, mai tacea, incercau din nou, faceam o pauza de 5 min in care il plimbam pe hol, au reusit intr-un final, dar nu a fost traumatizant pt copil. Nu am mai acceptat sa il las singur nici pt pansat, fara mine nu a mai intrat copilul meu acolo niciodata. Mi-au spus la externare ca nu am cooperat deloc, ca eu ar fi trebuit sa las copilul sa planga cu ele sa planga, dar sa se bucure cand ma vede, si acum el o sa ma urasca pe mine ca am stat langa el si nu le-am oprit din a-l intepa, pansa etc. Interesanta teorie! Eu am mers acolo sa ii fie puiului meu mai usor si exact asta am facut. Am mai mers de nenumarate ori pe sectie dupa externare, vindecarea a durat f mult, inca mai tratam cicatricea, dar piticul e bine si asta e tot ce conteaza.
*In perioada in care credeam ca e nevoie de operatie, am vrut sa mergem la Bucuresti, la renumitul dr, am si sunat pe sectie, ne-au spus cand sa venim, dar am renuntat intr-un final, si a fost f bine asa. Acum ca am citit articolul acesta, ma bucur mult ca nu am mers acolo!
Te rog spune-mi daca pot face ceva. E cumplit ce se intampla. Te sustin cu tot ce pot. Multa sanatate!
Doamne…am plang citind asta , nu imi vine sa cred, am si eu o fetita de 1an si imi inchipui ce a fost in sufletul tau de mama. Dumnezeu sa ne tina copii sanatosii
Buna,
si noi am avut cateva experiente neplacute la Grigore Alexandrescu. Dar si una sa ii spun asa care a decurs normal. Insa vazand cata suferinta si cata lume asteapta pe holurile acestui spital, am jurat sa nu ma mai intorc ever aici.
La patru anisori ne-am operat aici de polipi, dnul dr Balanescu a fost minunat, asistentele de asemenea. Insa din pacate,cu o floare nu se face primavara.
Asadar, de fiecare data cand am mai avut cate o urgenta am apelat cu mare incredere la doua clinici particulare unde am fost tratati omeneste. Nu mai spun de conditii. Intr-adevar costurile sunt mari, insa merita orice banut.
De curand ne-am confruntat cu o viroza respiratorie extrem de urata, si am ajuns internati in spital (Spitalul Sanador – Victoriei). Doamna doctor, doamnele asistente, au dat dovada de profesionalism din poate punctele de vedere. Au fost oameni, s-au purtat extraordinar cu noi………la montarea branulei atmosfera era destinsa, se zambea si se faceau glumite pentru incurajare. Pe urma dupa ce ne-am externat am continuat tratamentul intravenos si veneam cu cel mic de doua ori pe zi pt a-i fi administrat prin branula antibioticul. Mergeam fara probleme, el cu placere, chiar astepta cu nerabdare sa ajungem acolo sa mai povesteasca cu doamnele asistente. Doamnele de la receptie de asemenea ne intampinau de fiecare data cu zambetul pe buze. Cu totul alta lume. Si ma bucur din suflet ca am catigat o doctorita extraordinara, dna dr Dinca Carmen Elena, un om nemaipomenit si un profesionist de nota 20. Plus ca este adepta tratamentelor naturiste ceea ce mi-a castigat sufletelul!
Nu stiu de ce sistemul de STAT este atat de infect, oamenii parca sunt dresati intr-o anumita directie, este horror!!!
Imi pare sincer rau pentru experienta voastra. Cred ca ti s-a rupt sufletul in mii de bucatele mici, dar urmatorul zambet al lui Ivan ti l-a reparat…si il va repara in continuare bucatica cu bucatica.
Te felicit pentru initiativa de a aduce acea asociatie si in Romania. As vrea sa te sustin, dar nu stiu cum. Cand si daca ai nevoie de noi (cititorii) pentru orice, striga si sigur vom sari multi in ajutor.
Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica imi doream sa fiu doctor de copii, sa ii ajut sa se faca bine. Nu am ajuns doctor si bine am facut, dar mi-ar placea sa fiu implicata in astfel de proiecte, care sa ne faca bine.
Esti o mama puternica si ma bucur ca imparti si altora din puterea ta!
Multa sanatate tuturor!
buna Ioana,
Imi pare tara rau de experienta urata. te rog, daca pot ajuta cu planurile legate de aasociatia din Italia scrie-mi Cameliaalina.pavel@gmail.co
am plans pe tot parcursul lecturarii!!! Si eu am un baietel de 1,4 ani si nu stiu de ce as fi fost capabila daca eram in locul tau. Nici nu vreau sa ma gandesc macar! Chair e posibil sa fie adevarat?? Ce naiba se intampla cu oamenii, nu mai au suflet? Si de un animal ti-e mila, dar de un seaman de-al tau. Cu adevarat sinsitru!!! sa va faceti bine cat mai curand, si fizic si psihic, dar si sufleteste.
Îmi pare rău să aud ce ați trăit! Experiență mea la spitalul Grigore Alexandrescu a fost însă complet diferită. Mi-Am operat copilul luna trecuta și toată lumea de acolo s-a comportat foarte bine. De dat le-am dat dar după, la plecare, în semn de recunoștință. Nimeni nu mi-a bruscat copilul , ba chiar l-au vindecat de frica de spital. Nu e bine sa generalizam… sunt oameni și oameni peste tot!
Sunt alaturi de tine si te imbratisez. Povestea nostra a inceput acum sapte ani cand trecuse doar 13 zile de la venirea pe lume a micii printese, a inceput sa tresara si sa miste ritmic membrele, am fugit la spital , intre timp micuta episoadele s-au intensificat si intrase in status convulsiv, ne-au internat si m-au dat afara din salon sa poata sa-i puna o linie venoasa, iar eu interogata si intrebata daca apartamentul este propietate personala si alte mizerii cand nici nu puteam fi coerenta cu gandul la micuta mea, am repezit-o pe asistenta si am intrat in salon, era legata de patutul ruginit chipurile sa nu miste mana si sa iasa branula, i s-a pus o perfuzie cu glucoza in timp ce ea inca agoniza, am intrebat ce are si raspunsul a fost sa-mi iau copilul din spital si sa fug cat vad cu ochii ca nu stie ce are si nu vrea sa moara in spital. Am crezut ca-mi fuge pamantul de sub picioare , cu lacrimi in gat am luat prietenii din lista si suna pana cand gasesti o solutie , e crunt sa-ti raspunda si sa te felicite pt. minunea ta cand ea agoniza si nimeni( medic, asistente) nu facea nimic. dupa doua telefoane sora unor prieteni de-ai nostri este medic neurolog dar cum in spitalul din Hunedoara nu exista sectie de neurologie pediatrica, dansa consulta doar in ambulator.A venit in 5 min, a preluat fraiele, a sedat-o si micuta s-a linistit, deci dupa 2 ore de status micuta mea nu mai gemea si dormea linistita. Dupa cateva telefoane date de salvatoare doctorita a luat perfuzia si noi cu micuta in brate am plecat la Deva, de aici au inceput investigatiile propriu-zise,” multumita” perfuziei de la Hd glicemia trecea de 300, aici s-a bijbait dupa diagnostic dar degeaba intr-un sistem medical infect unde pretul unui RMN nu se justifica pentru ca micuta nu avea nici o sansa la viata, am inceput din nou lupta pentru viata la nici 36 de ore de la dedut. Coma medicamentoasa(indusa ) a continuat pana s-a facut transferul catre o clinica de specialitate din Cluj, unde in 30 minute i s-a pus un diagnostic provizoriu dar era cel care i-a salvat viata. Troboza masiva pe artera mediana cerebrala, nu hemoragie cerebrala, nu diabet sau alte medicante, injectii sau perfuzii care i-au facut mai rau decat bine. Ne-au internat pe terapie intensiva unde am dat peste adevarati profesionisti, medicul scolit in Franta a incercat si cred ca a reusit sa aduca si cateva medode si la noi. ATI era dotata si cu paturi pentru mame, nu stiu ce-ar fi fost sa dorm, o luna cat am stat pe terapie, pe scaun in ideea ca aveam doar cateva zile de cand s-au scos atele de la operatia de cezariana. .Poate asa a vrut Dumnezeu sa dau peste oameni frumosi si inimosi( in primele zile am vrut sa o botez acolo pe ATI si medicul era nasul), au stiut ca urmeaza o perioda foarta dificila pentru ea si familia nostra in drumul spre normalitate. Accidentele vasculare cerebrale a lasat-o inerta la pat cu un regres in achizitii iar drumul ei se dovedea dificil dar nu imposibil de realizat. Singura sansa la o viata normala este data de miile de ore de recuperare, de fizioterapie zilnica pe o perioada de timp indelungata. Daca in post s-a vorbit de spitalele de stat nu vreti sa stiti cum arata centrele de recuperare din tara, unde curatenia, dotarile lasa mult de dorit, unde coada la baie dimineata te trezeste la realitate( 100 de mame la 5 wc), unde plicul face diferenta la un bun terapeut. Sunt multe de povestit la acest capitol, dar scopul tau in viata s-a schimbat in acela de ati vedea copilul pasind , vorbind, mancand, mestecand, am invatat sa ma bucur de micutele progrese. In acesti ani am vazut multe centre de recuperare din tara de stat dar si reversul, centre de recuperare private, unde copilul si curatenia sunt primordiale.Din pacate partea financiara face diferanta la o recuperare intr-un mediu ostil sau intr-unul wow. Povestea nostra o puteti citi http://anamaria-teodora.blogspot.ro/ si ceea ce ne dorim pentru ea si alti copii speciali http://anamaria-teodora.blogspot.ro/p/proiect-de-viitor.html
Am retrait acei 7 ani….. Sunt tatal Anei.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi…Imi pare foarte rau ca ati trecut prin asa ceva. Baietelul nostru a suferit o interventie chirurgicala la 8 luni, din fericire noi nu locuim in Romania si experienta noastra a fost similara cu cea pe ati avut-o voi la privat. Este extrem de trist si totodata foarte grav ceea ce se intampla in spitalele de stat si diferenta asta uriasa de comportament.
Nu am cuvinte sa imi exprim indignarea fata de comportamentul unor astfel de doctori,care lucreaza in spitale, care nu au pic de mila si de empatie pentru semenii lor atunci cand trec prin cele mai grele momente din vietile lor.
Va doresc multa sanatate si recuperare rapida pentru micut!
Ai avut noroc ! Eu m-am internat cu baietelul de 3 ani la Budimex si pentru ca nu statea sa ii puna o branula o infirmiera la plesnit peste picioruse in fata mea . Am crezut ca turbez instant ma apucat tremuratul de nervi si abia m-am abtinut sa nu io intorc palma isa nu am rezistat pana nu am urlat la ea. Rezultatul ma dat afara din cabinet ca am fost recalcitranta, dar nu am iesit decat cu copilul in brate si cu branula pusa . Asistenta care intepa copilul insa desi tinerica ma rugat sa vorbesc cu copilul si sa incerc sa-l linistesc .
Horor made in RO – cam asta e in spitalele romanesti. Acum cateva seri am urmarit filmul Moartea domnului Lazarescu, un film de altfel plictisitor, dar ce reflecta exact realitatea din spitalele romanesti. Si acesta este standardul, iar daca cineva te trateaza un pic mai bine e o exceptie si de multe ori motivata de banii pe care ii bagi in buzunar. Unul dintre cele mai dezgustatoare lucruri din spitalele romanesti e felul in care esti trat, ca un gunoi, un nimic; nu conteaza ca tu ai studii superioare persoanelor cu care intrii in contact sau ca de fapt le platesti lunar din muca ta lor salariul, pentru ei esti un intrus ce ii deranjeaza cand isi beau cafeaua.
Nu zic ca in Polonia au conditii grozave, cu exceptia spitalului de copii conditiile au fost peste tot mai bune, insa nu esti tratat urat. Nu se arata compasiune in mod deosebit (decat la privat), insa personalul e doritor sa te ajute, te baga in seama, iti explica daca e cazul si vorbeste frumos. Nici aici nu sunt bani, si aici au fost greve, si aici se dadea mita (!dar nu se mai da dupa ce cativa medici si asistente si-au facut stagiul pe la puscarie), deci se poate iesi din mostenirea asta comunista. Totul tine de oameni.
Citind experienta ta cu Gr Alexandrescu, am avut pe alocuri flashback-uri cu ceea ce am intampinat si noi acum vreo 5 ani, la operatia lui S, atunci cand avea 1 an si vreo 10/11 luni; a trebuit sa il operam de hidrocel stang, descoperit de un doctor din Pitesti,care doctor deja ne programase pt operatie la 2 minute dupa ce ne-a spus ” cum adica, nu vedeti ca are hidrocel?trebuie operat urgent! veniti peste „x” zile sa-l rezolvam!” . eu plansa toata( avand in trecut 2 experiente absolut horror,la acelasi spital, o data cu un panaritiu facut de S la 2 saptamani, apoi cu o parafimoza facuta, culmea, cu vreo 3 saptamani inainte de diagnosticul cu hidrocelul), am zis ca nici moarta nu o sa il operez acolo.Intamplarea a facut sa ajungem la Gr Alexandrescu,la un chirurg cu care tu ai avut o experienta buna( am citit un post de-al tau si l-am recunoscut),opereaza si la privat. Ne-a spus ca nu e de operat decat daca S va da semne de discomfort si durere la efort; a ramas uimit cand i-am povestit de”rezolvarea’ parafimozei la Pitesti, nu a vrut sa blameze doctorul respectiv,insa ne-a spus cum ar fi trebuit procedat….In fine, ideea este ca in vreo 2 luni a trebuit sa il operam pe S,l-am sunat pe doctor, ne-a programat intr-o zi de luni, ne0am internat dimineata pe la 7 si ceva, la 11 intra in operatie, seara ne-a trimis din spital la rudele noastre din Bucuresti,zicandu-ne” O sa-i fie mult mai bine intr-un mediu cald si familiar, sunati-ma la cel mai mic semn ca ar fi ceva in neregula, desi o sa vedeti ca o sa fie totul bine” Doctorului nu am ce sa-i reprosez, asistentele care i-au pus branula insa, precum si cele de care am avut parte ulterior au fost odioase; am gasit mai multa empatie la ingrijitoarea care spala holurile pe unde imi frangeam mainile cand il asteptam pe S sa iasa din operatie; trezirea lui S din anestezie a fost extrem de grea,mi l-au adus gemand din sala si l-au pus pe pat, interzicandu-mi sa-l iau in brate…si muuulte altele…horror….Firul de la operatie i l-am scos la privat, controalele ulterioare le-am facut tot acolo. Au trecut atatia ani de atunci, dar golul din stomac si spaima cumplita de atunci nu le pot uita. Acum mai avem un pui de om, de 10 luni, si stau cu inima stransa ca nu cumva sa mai trecem prin ce am trecut atunci. Ca idee,doctori buni si empatici si ‘oameni” mai avem, insa cu o floare nu se face primavara…
Buna Ioana, vreau sa te ajut in demersul de a aduce acea asociatie in Romania. Sunt convinsă că pe langa mine mai sunt alte cateva zeci de persoane care doresc acelasi lucru. Spune-ne cum o putem face?
Lucrez de aproape 10 ani, am facut un calcul cat am platit la stat in acesti ani, imi reies 8268 ron pe an, deci 18373 euro in total. In momentul de fata, am un salariu de mizerie, este peste minim dar foarte mic (vorba postului cu bona, cam 350 euro/luna). Firma la care lucrez imi achita lunar un abonament la privat de care nu beneficiez pentru ca nu am nevoie (maxim 1 control pe an cand mi se pare mie ca mai „scartai”). O singura data am fost la mai multi doctori pentru investigatii legate de niste migrene, mi s-a recomandat RMN pe care a trebuit sa il achit integral, nu era acoperit de casa de asigurari sau nu avea doctorul contract cu ei. Acum, sa imi fie cu iertare dar eu cand merg la spital (nu neaparat pentru mine), am grija sa ii tratez pe cei de acolo ca si cum nu le-as datora nimic. Nu dau spaga si nu am dat, am facut scandal cat am putut pe ton civilizat iar daca nu s-a putut, am tipat. Stiu ca nu te baga nimeni in seama decat daca vii din partea „cuiva” sau daca le dai plicul. Am simtit-o pe pielea mea dar am luat atitudine. Mi se pare inacceptabil sa normalizam spaga (cum am vazut pe portalele de stiri in ultimele zile). La fel, mi se pare ca nu este responsabilitatea noastra sa aducem venituri normale unui doctor, profesor, etc, in conditiile in care ne achitam taxele la stat si nu beneficiem de nimic in schimbul lor. Poate viata in Romania s-ar schimba semnificativ in momentul in care vom putea fi, cutotii, oameni drepti.
Ioana te susținem cu orice pentru a aduce in Romania Asociația. Nu imi găsesc cuvintele dupa ce am citit in articol dar si in comentarii. Sper sa nu ajungem in spitalele de stat, sper sa nu fie nevoie. Eu nu am dat niciodată plicul si nici nu as vrea sa dau vreodată, mi se pare ca suntem condiționați de șpagă pentru a ne face copii bine ceea ce este abject. Nu e nevoie de omenie doar cand e vorba de copii ci si de Adulți, eu cand vin oameni la mine la munca si imi ce ajutor nu ma port cu ei ca si cum ar fi ultimele persoane de pe fata pamântului. M-am gândit chiar si la un proces colectiv împotriva statului cand vorbeau de legalizarea șpăgii si imi era mila de doctori ca au salarii mici dar citind articolul tau si comentariile cititoarelor vad ca trebui sa ne îndreptam împotriva întregului sistem, stat si oameni. Câteodată cred ca Romania își merita soarta, sunt prea multi oameni de nimic si prea putini de valoare 🙁
Poti sa-mi spui cam cat te-ar fi costat toata interventia la privat ? Cam care ar fi pretul suferintei ?
Nu cunosc, daca as fi gasit medic care sa faca operatia asta la privat NU am fi mers la stat.
Dar nu se putea aduce medicul la privat? Daca la nasteri se poate aduce un alt medic, contra-cost, ma gandesc ca poate mergea si aici. Scuze daca te-ai gandit deja la posibiltatea asta si nu s-a putut.
In nici un caz nu s-a putut asa ceva.
Ceea ce ai zis la inceput..exact asta am gândit si eu cand am vazut copilul in bratele mamei..inainte de operatie ..
Conteaza extraordinar de mult..copilul asta..si asa a suferit n’spemii de traume..
Ceea ce se intampla la noi..sunt experimente..ce sa mai zic..
Este ingrozitor sa treci prin asemenea experiente in spitale, cand suferi cel mai tare si esti cel mai vulnerabil. Am patit-o si eu si stiu cum este… Dar, pe partea pozitiva, as vrea sa spun ca mai exista si exceptii. Sotul meu a fost operat de curand la inima (2 interventii) la Institutul Inimii din Cluj, deci la stat, nu la privat, si trebuie sa spun ca am ramas foarte placut impresionati de felul in care am fost tratati, si el ca pacient, si eu ca apartinator… doctorii, asistentele, s-au comportat profesionist, ireprosabil, erau intotdeauna acolo, aproape, vorbeau, explicau, glumeau cu pacientii ca sa le ridice moralul (desi la operatii atat de grele si complicate sansele de supravietuire nu sunt cele mai bune)… am avut nr.de tel de la terapie intensiva si puteam sa sun oricand sa intreb de starea sotului meu, chiar mergeau cu telefonul si i-l dadeau la ureche sa vorbeasca putin…am avut numerele doctorilor care l-au operat, au stat intotdeauna de vorba cu mine, mi-au descris in detaliu tot ce au facut, cand au aparut probleme ulterior au fost acolo, mi-au spus si mie… la control peste o luna a fost prezent marele chirurg, s-a dus cu sotul meu peste tot la raze, teste, etc…Am vrut sa dau ceva unei asistente care m-a impresionat si n-a vrut in ruptul capului sa primeasca…Sectia era bine dotata, aveau toate medicamentele, curatenie/dezinfectare se facea foarte des, n-am platit nici implantul de valva metalica, nici implantul depacemaker de care a fost nevoie ulterior…Da, nici noua nu ne-a venit sa credem ca toate astea s-au intamplat in Romania si la un spital de stat. Toata stima pentru domnii si doamnele de acolo.
Am citit si mi-au dat lacrimile… Asa ceva nu se mai poate. Ok, se profita de sentimentele parintilor care sunt disperati pe moment, dar daca fiecare parinte aflat in situatia asta ar refuza sa mai dea plicul si ar ameninta cu politia, colegiul medicilor si altele, poate ar incepe sa se schimbe situatia. O reclamatie singura nu are ce sa faca, dar mai multe pot schimb ceva. Daca fiecare pacient care a fost tratat rau ar face asta, poate s-ar lua masuri. In unele spitale din tara se iau, stiu de la matusa mea care a facut o reclamatie si in luna urmatoare le era frica medicilor si asistentelor sa mai vada bani. Trebuie intai sa umblam la treaba asta: pana nu or sa inteleaga medicii si asistentele ca nu mai vad bani si ca e posibil sa ramana si fara loc de munca, nu or sa se schimbe. La privat se poarta la 360 grade diferit pentru ca stiu ca la prima greseala au ,,zburat”. Sunt destui pe lista de asteptare. Si eu ma gandesc de multe ori ca medicii de la privat ne cred clienti, nu pacienti, dar cata vreme se poarta omeneste, zau de ma intereseaza ca cred. Eu am fost facuta cu ou si otet de o sefa de sectie de la un spital de cardiologie. A tipat la mine in timp ce aveam palpitatii, in loc sa puna repede ecograful sa vada ce am. A tipat la mine ca am intrat inaintea altor pacienti, cu toate ca avea recomandare sa intru imediat ce am palpitatii, pentru ca altfel nu aveau cum sa imi puna un diagnostic. A tipat cu toate ca imi era rau, credeam ca mi se opreste inima si ea imi spunea ca de ce am venit la spitalul ei, ca trebuia sa ma duc la mine in sector. Si mi-a zis ca din cauza ,,prostilor ca mine” se duce tara in jos, doar pentru ca in timp ce aproape ma sufocam si plangeam de durere in piept, aveam pulsul aproape 200 si inima imi batea neregulat de 5 minute, i-am zis ca vreau sa scap de ,,palpitatiile astea nenorocite care ma chinuie de un an”. S-a crizat ca mi-am permis un asemenea limbaj dupa o luna in care am stat fara medicamente de inima, pentru a vedea ce am exact. Luna in care ma gandeam numai ca o sa mor subit, pentru ca asta era primul ei diagnostic, pe care mi l-a pus in graba. Din fericire, cum m-am calmat, m-am dus direct la medicul de familie, care a vorbit cu directorul spitalului, am facut si reclamatie la Colegiul Medicilor si se pare ca a avut efect. Se poarta exemplar medicul cu toti pacientii. Daca pe mine la 20 de ani m-au luat in seama si m-au crezut (asta in urma cu 4 ani) or sa creada si alti pacienti.
Mda…tot sper ca astfel de intamplari sa fie din ce in ce mai rare si deloc. Experiente neplacute am avut si eu cu Sofia a mea. Prima oara ni s-a intamplat la Babes, cand doctorul profesor (zeul) mi-a spus ca indiferent de rezultatul analizelor care erau bune si nu indicau vreun virus, nu ii da drumul acasa pentru ca nu-si iau banii de la Casa de asigurari. Tot la Babes, tatii erau dati afara din saloane ptr ca D-na Doctor (si ea o zeitate) nu vorbeste cu tatii ?!?!?!?. Si da, am plecat furiosi si amenintatori de acolo. Si nu, nici acum nu ma simt prost ca i-am amenintat ca-i calc in picioare. Sofia avea 2 ani.
A doua intamplare a avut loc in cadrul unei clinici private la un renumit doctor ORL-ist, caruia ii cerusem opinia asupra necesitatii operatiei de polipi. In primul rand, doctorul mi-a spus din start ca daca vreau la el sa ma duc la Budimex, caci el nu opereaza in privat. In al doilea rand, cand am pus o intrebare, cred eu fireasca, care sunt riscurile asociate anesteziei totale la copii, mi-a raspuns in lehamite „Stati doamna linistita, ca nu mi-a murit niciun copil la operatia de polipi”. In 3 secunde am iesit din salon toti trei fara sa mai spunem ceva.
Suntem norocosi caci putem avea acces la serviciile medicale private, ca am invatat ca e bine sa cautam mai multe opinii si ca am gasit doctorul pediatru ideal pentru Sofia. Imi pare rau pentru toti acei copii si parinti care nu au aceasta posibilitate.
Vad ca pe pagina spitalului Grigore Alexandrescu nu scrie nimic de drepturile copilului in spital… doar de drepturile pacientilor, in general – http://www.spitaluldecopii.ro/pacienti/pregatirea-copilului-pentru-spitalizare/drepturile-si-obligatiile-pacientilor/
Am cautat si in italiana, iar acolo pare sa stea cu totul altfel situatia – Carta dei Diritti
dei bambini e delle bambine in ospedale – http://www.abiomagenta.org/it/carta_dei_diritti.html
ABIO vine de la Associazione per il Bambino in Ospedale. Da, Ioana, chiar ar trebui sa existe asa ceva si in Romania.
Ca sa îți răspund asa cum mi s a răspuns mie când am întrebat mămicile unde dorm, cu cel mai sictirit ton”doamna, pacienții sunt copiii, dvs sunteți însoțitor, deci dormiți pe scaun”.
Mi- e scârbă de ei, cum se poarta.Sunt excepții, unii umani, dar dacă nu ai banu’nici nu se uita la tine.Am născut la Municipal cu un doctor excepțional.Eu am dat, de la parcare,portar,brancardier,asistente,anestezist ca nici măcar nu intri pe poarta spitalului, ce sa mai te consulte.Era în salon o fata analfabeta(nu a știut sa semneze actele,personal a spus ca este analfabeta),stare materiala proasta, ce și au bătut joc de ea!au ținut peste 16 ore sa ii facă cezariana, țipau asistentele alea la ea…animale, astea sunt.Eu personal, reporter dacă as fi, as merge în parcarea de la Municipal, sa vedeți acolo ultima generație de Mercedes, Audi, BMW pe care și le-au permis cu salariul mizer pe care îl au.În fine, experienta de la Municipal a fost mai mult decât ok, la Grigore Alexandrescu, asistentele nu sunt femei,oameni sunt monștrii.
Le doresc sa aibă parte de același tratament pe care îl oferă și ele.
Sănătate multa!
Ma bucur ca mai observa si altii saloanele de masini de lux din parcarea spitalelor. Pe un alt blog am comentat asta si mi-a sarit lumea in cap ca „ce? si nu merita? un chirurg sa aiba si el o masinuta de lux acolo, eventual 2-3?”… Lucrez intr-un spital si in 10 ani nu am vazut un cadru medical (eu nu sunt parte medicala) care sa vina la munca cu tramvaiul, bicicleta, pe jos… Toti vin cu masini goale si pleaca cu ele burdusite… Sau cu taxiul ca sa pozeze totusi in amarati cat de cat
Eu în timp ce așteptam doctorul sa ma consulte, gravida fiind, 3 domni doctori ginecologi discutau despre mașinile cu care s au plimbat în weekend. Am reținut suma care m a șocat 200 000 Euro,da,da 200 000.
Deci nu e chiar „rău”,nu?
Sunt patita cu doctorii de la stat.Copilul meu avea doua saptamani si am fost trimisa la cardiologie la un control….dupa ce am stat ca oile sa vina maria sa sultanul in fata caruia toti isi plecau capetele si numai nu-i pupau picioarele(el e cu 35 de ani experienta si noi niste amarati),am intrat in cabinet si l-a consultat pe micut.Mi-a reprosat faptul ca se misca micutul..Mi-a arat pe monitor ca are jumatate de inima mai mare, jumatae mai mica si i-a trantit sase diagnostice acolo( eu oricum nu intelegeam nimic din desen)A doua zi cand am fost dupa rezultate nu mi-a explicat nimeni ce insamna acele diagnostice.Toti imi ziceau ca trebuie sa vb cu domn doctor,dar el nu era de negasit.Facand cercetari ulterior am aflat ca ceea ce avea puiul meu era f.grav.Trebuia operat pana la varsta de 3 saptamani, nu avea voie sa planga, sa faca sport pe viitor. Nu mai stiam nici cum ma cheama, simteam ca se prabuseste cerul pe mine, tremuram toata si nu mai reuseam sa stau in picioare.cu ultimele puteri m-am dus si la alt cardiolog la privat. copilul nu avea nimic( doar un suflu sistolic ce nu era de ingrijorat). Nu v-am spus despre cat de ingroziti am fost cu totii crezand ca ne putem pierde copilul cand de fapt el era sanatos….acum intrebarea e: de ce dau doctorii diagnostice asa de grave? Ca sa-i trateze ei si sa se laude cu numarul de cazuri rezolvate?
Buna,
sunt medic in sistem privat si mama. Trebuie schimbat sistemul de stat, asociatiile nu vor putea face nimic, atita vreme cit intr-o clinica din vest, in timpul orelor de program medicul face 5 endoscopii, de exemplu , iar in acelasi interval , in Romania se fac 20 !!! Cifrele sunt foarte reale. In Italia, de ex. la reanimare adulti, o asistenta are 2 (doi) bolnavi de ingrijit. In Romania e una pe un etaj noaptea… Am multi colegi deosebit de bine pregatiti si sufletisti, dar sistemul iti da in cap ! 🙁
Si eu sunt medic. Tot ce s-a povestit aici e cat se poate de real. Asta e sistemul in TOATE spitalele de stat, nu numai copii! Zi de zi si eu sunt socat de modul de comportament al personalului medical: medici, asistente, infirmiere, brancardieri, securitatea de la poarta! E o stare de agitatie si agresivitate continua care pe mine ma oboseste formidabil si pe care nu o inteleg. Felul in care sunt tratati pacientii, ca niste vite, si apartinatorii care efectiv sunt scuipati verbal ma face sa iau un scaun si sa le sparg capetele colegilor mei pt ca astfel de oameni nu trebuie sa existe! Nu conteaza nimic: nici ca ai salariul mic, lipsuri in spital, lipsa de respect a pacientilor, etc, umanitatea tine doar de fiecare in parte. I-am dat unei batranele sa manance un iaurt dupa ce imi relatase ca nu mancase de 2 zile pt ca nu ii daduse nimeni si o asistenta m-a atentionat ca ” o invat prost!” In garda din cand in cand ma furisez pe hol sa le transmit apartinatorilor cateva informatii: mai dureaza o ora pana vin analizele, pacientul e linistit, deocamdata asteptam alt consult, etc. Oamenii sar sa ma imbratiseze cu lacrimi in ochi pt 3 cuvinte si un zambet pe care il ofer chiar daca e 3 noaptea. Nu imi e greu si nici nu ma laud, ci pur si simplu ma simt bine ca am reusit sa ii linistesc intr-un moment critic. De cele mai multe ori sar sa imi bage bani in buzunar de parca le-as fi zambit ca sa ma plateasca. Ma intristez, desi stiu ca asa sunt obisnuiti, si ii refuz bland. Sunt si eu infometata, obosita, trista sau ma doare capul dar un zambet de al lor si un „multumesc” ma fac sa ma simt bine si sa uit. Asta le ofer si eu lor!
Si ma uit in jurul meu si …vreau sa fug!
Vreau si ma zbat sa emigrez!
Toate bune!
Respect!!! Jos palaria!!! Si eu zic ca empatia nu e in functie de salariu…ori este ori nu este.Privirea unei persoane pentru care ai reusit sa faci ceva nu are pret!!!
Poate daca vin generatii noi de medici tineri cu aceeasi mentalitate ca tine, incet incet se va schimba ceva.
Dar nu e asa chiar peste tot, mai sunt si exceptii, am povestit eu mai jos.
Felicitări !! Mi-as dorii tare mult sa întâlnesc doctorii asa cum va prezentați Dvs. Am avut doar experiențe urate . Tatăl meu a fost diagnosticat cu tumora maligna la stomac gr 4, si atunci a început coșmarul pt mine:25 ani , singura , pe holurile ” marelui Spital Floreasca ” …. Nu primeam explicații , singurele cuvinte erau sa cumpăr dimineata si seara medicamente … Cu toate ca tatăl meu a cotizat 40 de ani la casa de sănătate . In cele din urma a decedat … Iar acum cand imi cer drepurile , imi cer bani pe medicamentele cumparate … Surpriza imi spun ca fac anchete dar degeaba , nu imi voi primi bani deoarece casa de sănătate nu are … Parca asta ar fi problema mea … Rușine romania , si păcat ca nu știm sa ne cerem drepturile . Daca toți cei care cumpara medicamente in spitale ar face cerere de decontare , daca toată lumea ar striga in gura mare nedreptățile făcute de sistem … Probabil in decurs de câțiva ani s-ar schimba ceva …
De ceva timp s-a schimbat si politica prescrierii medicamentelor in spitale. Se dau biletele fara parafa si se trimit pacientii/apartinatorii la farmacii „prietene” din jurul spitalului, astef incat sa nu cumva spitalul sa fie tras la raspundere si sa deconteze ceva!! In loc sa se organizeze sedinte si cereri la minister, toata lumea primeste ordin de la MANAGER sa „ciocu mic si joc de glezne”.
De ce merge asta?DATORITA SPAGII. Dragi oameni: NU MAI DATI SPAGA!! Daca vreti sa va aratati recunostinta neaparat aduceti un buchet de flori (mie una imi plac florile!)….o sa vedeti ca daca scade considerabil cantitatea de spaga medicii, asistentele, etc (astia bazatii!) o sa chitaie ca toti dracii si doar atunci o sa inceapa sa se miste/schimbe ceva!
In majoritatea cazurilor spaga nu se da de recunostinta, se da in speranta unui tratament corect si cat de cat omenesc :((
Flori? Ca sa mi se raspunda „eu nu sunt animal sa mananc iarba”?
Patryk (ma adresez si Cristinei in acelasi timp, care a comentat mai sus), fa-ti un bine si vin-o in Franta. O sa ai alt viitor aici. Nu meriti sa te tavalesti in mocirla societatii romanesti. In 25 de ani nu s-a schimbat nimic in mentalitati si conditii, de ce s-ar schimba de maine? Contacteaza-i pe cei de la AMORO (Asociatia Medicilor de Origine ROmana de pe Coasta de Azur):
http://www.amoro.fr/
https://www.facebook.com/groups/1593100410912890/?fref=ts
Or sa te indrume ei mai departe sa scapi de nemultumitii din Ro (ai observat ca in Ro toata, dar TOATA lumea e nemultumita de toata lumea?). Meritati alta viata, dupa anii de studiu, salarii de plans, noptile de munca si nerecunostinta oamenilor. Bafta multa!
Sunt patita cu doctorii de la stat.Copilul meu avea doua saptamani si am fost trimisa la cardiologie la un control….dupa ce am stat ca oile sa vina maria sa sultanul in fata caruia toti isi plecau capetele si numai nu-i pupau picioarele(el e cu 35 de ani experienta si noi niste amarati),am intrat in cabinet si l-a consultat pe micut.Mi-a reprosat faptul ca se misca micutul..Mi-a arat pe monitor ca are jumatate de inima mai mare, jumatae mai mica si i-a trantit sase diagnostice acolo( eu oricum nu intelegeam nimic din desen)A doua zi cand am fost dupa rezultate nu mi-a explicat nimeni ce insamna acele diagnostice.Toti imi ziceau ca trebuie sa vb cu domn doctor,dar el nu era de gasit.Facand cercetari ulterior am aflat ca ceea ce avea puiul meu era f.grav.Trebuia operat pana la varsta de 3 saptamani, nu avea voie sa planga, sa faca sport pe viitor. Nu mai stiam nici cum ma cheama, simteam ca se prabuseste cerul pe mine, tremuram toata si nu mai reuseam sa stau in picioare.cu ultimele puteri m-am dus si la alt cardiolog la privat. copilul nu avea nimic( doar un suflu sistolic ce nu era de ingrijorat). Nu v-am spus despre cat de ingroziti am fost cu totii crezand ca ne putem pierde copilul cand de fapt el era sanatos….acum intrebarea e: de ce a dat acele diagnostice? Ca sa-l trateze si sa se laude cu numarul de cazuri rezolvate?
Acum ceva timp, sa fi avut vreo 16 ani, am fost operata de apendicita. Aproape banal la prima vedere, probabil operatia in sine si refacerea au fost cum ar trebui sa fie, dar diagnosticarea… alta poveste.
Nu eram inca in Bucuresti, asa ca in momentul in care durerea de burta dura deja de ore bune, am mers la spital. La urgente prima oara, era seara. Mi-au dat algocalmin injectabil, mi-au facut ecografie. Plictisit, medicul de acolo a zis ca nu vede nimic. Am ramas toata noaptea acolo, durerea tot acolo era (si eu tin bine la durere, asta deja era peste tot ce simtisem si mergeam aplecata la 90 de grade). Dimineata m-au externat dandu-mi Piafen pentru ca „am febra musculara”. Si asta a zis seful departamentului de chirurgie, coleg cu bunica mea, medic tot acolo dar pe alta specializare.
Am mers acasa, dupa-amiaza mama s-a interesat si a gasit un doctor tanar de garda, culmea, ceva functie si in managementul spitalului, m-a consultat, imediat si-a dat seama ce era, iar la 7 seara, la 48 de ore de la aparitia simptomelor in sfarsit ma operau. Bineinteles, plin de puroi, apendicele plesnit.
Plimbari, stat la usi, stat acasa cu dureri, totul pentru ca marele profesor chirurg era sigur ca nu ma poate durea atat de rau si doar sunt eu prea sensibila. A venit apoi in rezerva mea sa spuna ca i-a transmis cineva ca a gresit dar sigur cand am venit la el nu aveam asa ceva. Logic.
Spitale de stat, unde medicii salveaza x% dar incearca sa omoare y% sub forma de nestiinta, rautate, lipsa de ustensile/medicatie etc.
Da, cunosc si eu un caz, un copilul de 14 ani s-a plans pe la toate usile ca il doare intr-o parte si medicii l-au trimis acasa pt ca se preface ca sa mearga la scoala.
Cand a ajuns cu ambulanta la spital si apendicele plesnit, medicii au luat plicul dar nu au salvat copilul.
Da, asa este la stat, ei sunt toti niste zei si noi toti niste rahati. Eu m-am certat cu doctorii pe holurile unui spital in Pitesti pentru simplul fapt ca, veniti pentru un consult in timpul orarului afisat pe usa cabinetului, ea, madam doctora, a venit pe la 13:30 si nu dimineata la 9 de la cat era platita de stat sa isi faca treaba. Nu a zis: „va rog sa ma scuzati, am avut X problema”….poate ca as fi tacut, pana la urma tututor ni se intampla, a venit insa cu fata de aroganta de parca era o corvoada pentru ea faptul ca avea 15 pacienti de consultat, de parca cea care suferea era ea si nu mama care nu putea sa se miste…am facut scandal! Monstru! Le-am zis, fara jigniri, cum stau lucrurile! Nu sunt singurii care au o diploma si noi toti niste analfabeti, nu sunt singurii care fac ceva pentru umanitate…Mama de exemplu e invatatoare, poate ca dumneai acum e medic pentru ca mama si-a batut capul sa o invete sa scrie….got the point?! Si ei ca si noi trebuie sa respecte acel serviciu pe care il au si, daca doamnei dr. nu ii place orarul de lucru, sa imi zica, pot sa anunt eu Colegiul Medicilor, Ministerul, poate il mai reduc cu cateva ore.
Nu zic ca trebuie sa facem toti scandal cum am facut eu (desi apoi cu mama si cu mine s-au comporat toti „ca la privat”) dar cred ca nu ar trebui sa acceptam orice fel de situatie….trebuie sa inteleaga prin comportamentul nostru ca nu sunt niste ZEI, sunt fiinte umane ca si noi….daca noi ii punem pe un piedestal acolo vor ramane prin comportament.
Nu vreau nici macar sa imi imaginez copilul trecand prin ceea ce a trecut copilul tau…le smulgeam carnea de pe maini acelor asistente…
Incredibil!
Oricum, stau in Italia, in Milano, daca pot ajuta pentru a aduce in tara, in Romania, acea asociatie…cu mare drag ajut!
P.S: Am gasit blogul tau din intamplare si imi place mult!
Urasc Grigore Alexandrescu,este un spital de nimic. Nu stiu cati sunt multumiti,poate cu unii au fost ok dar cu noi s-au purtat infect!!! Si suntem oameni cu scoli,cuminti,am vorbit frumos,cu bun simt,copilul cuminte…ne-am dus sa cerem o parere…si am ajuns sa primim tot noi intrebari despre ce are copilul(un lipom,grasime sub piele,pe muschi) asa s-a nascut. Si ne-am dus la un an sa ne spuna ce sa facem sa aflam sigur cand si cum i-l putem scoate,daca mai putem astepta sa fie mai mare. Intrebarile tot noi le-am primit…se astepta sa ii spun tot eu exact ce are acolo… Niste nenorociti,pusi pe luat bani. Ma trimite la RMN,1000 ron cu tot cu sedare. Cand intreb cum pot obtine o reducere,imi raspunde in sictir,si ma indruma spre casa de asigurari Bucuresti. Dar el nu imi poate da hartia care trebuie pentru a obtine reducerea dar nici nu stie cine o da si unde sa ma duc. Am ramas muta,plus ca cel mic era racit,urla saracutzul in brate si m-a scos din cabinet ca il deranja,si ne-a pus sa asteptam la nu stiu ce usi sa ne dea un nr de tel de unde se face RMN,normal un prieten al doctorului care nu a fost incantat ca vroiam reducere…JEGURI INFECTE. Imi dau viata,si tot ma duc la privat,vand tot din casa si tot fac rost de bani sa ma duc la privat,si cu cel mic la stat nu mai calc!
Da, plicul se da inainte. Dar daca nu se da, asta nu scuza cu nimic mizeriile pe care unii doctori considera ca le pot face pacientilor, cu atat mai mult cu cat este vorba de copii.
Lucrez pentru americani,in tara la noi ne pun la dispozitie o mare suma pe an din care ne putem face orice interventie,noi si copilului nostru. La privat,pentru ca la stat nu vezi factura sau bon pe nimic. Tot strainii sa se gandeasca…imi este scarba de tara asta,de cei ce o cunduc…i-am cantat imnul 8 ani zilnic…si nu mi-a adus nici un beneficiu,tot am fost nevoita sa vorbesc engleza la mine in tara ca sa pot sa ma intretin!
Ioana, daca pot fi de ajutor in privinta asociatiei, te rog sa-mi scrii. Eu lucrez de ceva timp in mediul ONG, nu in Bucuresti ci in Cluj, dar imi sunt familiare structurile astea si m-as bucura sa pot ajuta. Cred ca e nevoie de asta.
Si baietelul meu a suportat o interventie chirurgicala, din fericire la un spital privat, la 1 an, si am trecut si prin vizite la spitale de stat, asa ca inteleg foarte bine ce inseamna asta.
De asemenea, cred c-ar trebui sa publici numele celor din spital, crede-ma, face minuni. Asa cum dam review-uri pozitive, trebuie sa ne obisnuim sa spunem exact si ce nu e in regula, e incredibil cum le schimba atitudinea si viziunea fata de pacienti publicitatea.
Da! susțin ideea de a face publice numele celor care s-au purtat urât.
Buna! Trebuie sa recunosc faptul ca nu am trecut prin momentele grele pe care le-ai descris dar am incercat sa-mi imaginez doar si brusc, m-a cuprins un sentiment de neputinta, de ura si …am plans, gandindu-ma la baietelul meu de 1 an si 9 luni. Dumnezeu ti-a dat putere sa treci peste asemenea momente!
In alta ordine de idei, eu am evitat spitalele de stat dar nu este normal, asa incat daca ai nevoie de ajutor in incercarea de a schimba ceva prin acea asociatie, as putea sa vin cu un sprijin legat de partea juridica.
Trebuie sa se poata face ceva!
E curios ce frumos sunt prezentate clinicile din strainatate. Si eu merg cu fetita mea in varsta de 9 ani (insa e un copil cu retard) la o clinica din strainatate pentru interventii chirurgicale pe cord si, bineinteles, controalele necesare, dar experienta noastra seamana cu cea de la Grigore Alexandrescu, adica am vazut si doctori carora nu le pasa. Au luat-o in sala operatorie dupa 12 ore nemancata si fara sa i se permita sa bea macar apa, nesedata si asta s-a intamplat de fiecare data pana cand am ajuns in stadiul in care copilul a trebuit sedat pe toata perioada internarii pentru ca voia sa-si smulga branulele din maini si sa fuga din salon.Si culmea e ca e unul dintre cele mai renumite spitale pediatrice din Europa. Sa nu mai spun ca in zilele in care facem controlul periodic stam pe holurile clinicii nemancati cate 12 ore pana reusesc sa se miste si sa termine ce au de facut. Deci, nu e numai in Romania. (Dar si acasa am patit la fel in Clinica de Cardiologie din Cluj). Pentru mine singura diferenta intre spitalele noastre si cele din afara e doar experienta pe care o au cei din afara si faptul ca sunt mai dotati. Dar comportamentul (in cazul nostru) lasa de dorit si acasa si in strainatate.
Confirm ca nici in străinătate nu sunt câinii cu colaci in coadă in sistemul de stat. Atât doar că nu se dă si nu se primește șpagă.
Stiu cum e. .Eu la 1 an mam operat la picior ca am avut un accident. mau dus parinti mei la spital din constanta din mangalia. Si ce credeti operatia nu a fost bn facuta. din cauza la doctori care mau nenorocit pe viata. Acum am un picior mai mic am o cocoasa pe partea dreapta un plaman mai mic bazinu stramb. Si ce credeti nu ma
Subscriu celor spuse de tine si de toti ceilalti, am avut si eu o experienta negativa la Grigore Alexandrescu unde am ajuns intr-o duminica…cu bebe de 2 luni si 3 sapt suspect de varicela, pe care ca un om normal la cap nu l-am bagat in camera de urgente ca sa nu creez un focar de ifectie si o epidemie de varicela, am intrat singura, bebe fiind in masina cu tati, am anuntat de ce am venit si am cerut asistentei de la tiaj sa imi spuns cand trebuie sa intru ca sa aduc si bebelusul. Zis si facut, m-au chemat, am intrat cu bebe dar nu intr-o camera izolata cum era normal, ci intr-o incapere unde mai erau 3 copii si unde la un cm de a mea fiica a fost asezat un alt bebe de 2 luni cu bronsita. Bineinteles ca ingrozita am intrebat o doctoriza plictisita de viata daca vrea sa faca 2 in 1 ca cafeaua, adica a mea sa ia bronsita si celalalt bebe varicela si mi-a raspuns in 2 peri ca as face bine sa ma grabesc in dezbracarea bebelusului ca sa nu imprastii virusul. Dupa consultatie am plecat cum am venit insotita de expresia” arata a varicela, se comporta ca varicela dar nu sunt sigura ca e varicela adaca spui ca bebelusul nu a facut febra si sunt doar 5 bube CRED ca ar fi trebuit sa fie mai multe”. De atunci eu STIU ca trebuie sa merg la privat ca la stat merg cu bebe suspect de o boala si plec cu el bolnav de inca 5 ….
Draga Ioana, imi pare rau ca ati trecut prin asa momente. Noi am avut parte de tratament nepotrivit venit din partea unui medic ce lucra in privat. Medicii sunt si ei oameni, unii mai buni, altii mai nesimtiti, unii nepasatori, iar altii empatici si cu drag de oameni. Iar sistemul actual nu ajuta ABSOLUT deloc, ci adanceste toate frustrarile lor. Multi dintre ei muncesc mult mai mult decat semenii lor care lucreaza in alte sisteme, stresul din domeniul lor este, trebuie sa recunoastem, mult mai mare decat cel implicat de alte meserii. Partea cea mai proasta pentru noi este, ca, functionand in acest sistem bolnav si avand parte de lipsa de apreciere din partea pacientilor (adesea justificata, ce-i drept) si mai multi medici vor alege calea strainatatii. Si, ghici care vor pleca (si vor fi acceptati acolo) mai repede?
Cutremurator, imi pare rau ca a trebuit sa treceti prin asa ceva. Mult succes in demersul pe care vrei sa il iei!
Am ales sa nasc la pivat nu de fite ci pentru ca vroiam sa fiu tratata omeneste, am fost tratata omeneste, la un nivel la care nu m-am asteptat si eram atat de socata ca imi era groaza sa le mai chem pe asistente si orice faceau le multumeam necontenit. Pana mi-au spus ca e ok ca asta e treaba lor si nu trebuie sa multumesc incontinuu. In 2012 am platit 2500 lei pentru o nastere prin cezariana la privat. Ma intreb cat ma costa la stat, material, psihic si sufleteste.
2500 de lei in 2012? In ce oras ai nascut, la ce spital? Eu in 2013 am dat dublu la Constanta
M-am ingrozit de ce-am citit … Iti doresc mult succes sa reusesti sa aduci si la noi asociatia cu pricina.
Eu am avut o singura experienta cu spitalul, destul de recent si am fost placut surprinsa pentru ca ma asteptam la ceva sinistru, cum am tot auzit. Am suferit o interventie minora la un spital de stat din Cluj. Toata lumea a vorbit frumos cu mine – medicul, anestezistul, asistentele. Daca m-am programat in ziua X, in ziua X m-au si operat (cum vine asta – nu stii daca te opereaza azi sau maine sau poimaine, chiar si la stat?). Anestezistul mi-a explicat frumos ce si cum se intampla, a si glumit cu mine, ca eram ingrozita de ideea de anestezie totala. In sala de operatie, cand ma pregateau le-am rugat pe asistente sa ma lege dupa anestezie ca nu vreau sa ma vad legata ca am o problema cu asta si au fost de acord (stiam ca e obligatoriu sa-ti lege mainile si picioarele din cauza riscului de contractii spontane ale membrelor). In salon in timp ce-mi reveneam, mi s-a facut rau si am vomitat, au venit in cateva secunde dupa ce am sunat si au curatat si au zis ca nu-i nimic, ca e normal. Medicul a venit de doua ori sa vada in ce stare sunt – o data dupa cateva ore si apoi spre seara ca sa constate ca pot pleca. Ma pregateam de plecare cand au inceput sa serveasca cina si asistenta a insistat sa mananc si eu, stiind ca nu mancasem nimic toata ziua, desi urma sa plec acasa.
Toate astea fara sa le fi dat nimic inainte. Medicului i-a dat tata ceva dupa, pe anestezist l-a mai gasit abia a doua zi, iar asistentelor le-am dat eu ceva tot a doua zi cand am revenit la pansat. Iar meritul pentru toate astea e al sefului de sectie care e om in primul rand, uman, cu suflet si grija pentru pacienti si care a pus la punct o sectie decenta, umana si suprinzator de curata. Cat am stat acolo am vazut mereu pe cineva spaland pe jos, curatand usile, mobilierul si n-am auzit niciun cadru medical care sa vorbeasca urat. Si nu doar eu am avut experienta asta. Mama a fost operata tot acolo cu cativa ani in urma si tot la fel de frumos s-au purtat cu ea in tot timpul cat a stat internata.
Deci se poate si altfel si la stat, pacat ca situatiile astea pozitive sunt exceptii.
Sper sa nu mai ai nevoie niciodata, dar iti recomand sa incerci Clujul sau Timisoara sau Tg. Mures daca va mai fi cazul, inainte de a lua in considerare strainatatea.
Eu cred despre mine ca sunt o doamna….educata…. dar nu va pot explica ce cuvinte si mai ales ce „fantezii” am la adresa acestor animale !!! Stiu cum e sa fii tratat ca un kkat si sa ai replica in varful limbii dar sa ti-o inghiti pentru ca e copilul tau pe mainile lor !!!
La un moment dat in viata mea am vrut sa ma fac asistenta medicala si m-am apucat de o scoala postliceala pe care am dus-o in paralel cu facultatea! Ei bine, in 3 ani de scoala sanitara am avut materia „nursing” si 3 ani am invatat si rasinvatat cele 14 nevoi fundamentale ale pacientului, care sunt acestea:
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. a respira;
2. a se alimenta si hidrata;
3. a elimina;
4. a se misca, a pastra o buna postura;
5. a dormi, a se odihni;
6. a se imbraca si dezbraca;
7. a-si mentine temperatura corpului in limite normale;
8. a fi curat, a-si proteja tegumentele;
9. a evita pericolele;
10. a comunica;
11. a actiona dupa credintele sale si valorile sale;
12. a se realiza;
13. a se recreea;
14. a invata.
Pentru satisfacerea acestuor nevoi este responsabila direct asistenta! De ce uita nemernicele???? De ce nu-si fac datoria pana la capat??? Rolul lor este mai mult decat sa puna branule si sa recolteze sange….
Buna ziua mămici,
Va scriu si eu in legătura cu experiența noastră. Am născut la maternitatea Cuza Vodă Iasi, o scumpete de băiat, totul a fost super ok, numai ca ni s-a recomandat ca la o luna sa ii facem ECO PTR displazie de Șold. Așa ca am hotărât sa mergem la privat la Arcadia. Am nimerit la un super doctor chirurg (căruia o sa ii mulțumesc toată viața) care ne-a rezolvat problema. Numai ca din păcate a mai observat 2 probleme. Printre care un testicul necoborat in scrot. Am decis împreuna cu medicul sa așteptam pana la 1 an jumătate sa vedem dacă nu coboară de la sine. Dar nu a fost sa fie,așa ca am programat operația. Pe lângă faptul ca medicul mi-a dat numărul personal pentru a tine legătura, ni s-a explicat in amănunt cum va decurge operația. Așa ca am hotărât sa il operam la privat si a fost cea mai buna alegere. Copilul nu a fost traumatizat deloc. Operația a avut loc la ora stabilită, ne-am cazat in clinica, au venit asistentele de mii de ori sa ne întrebe ce facem, ce Mancare prefera copilul si mama etc. La blocul operator am mers împreuna cu bebe si am stat cu el pana a adormit,după care am mers in camera. După o ora si jumătate a venit o asistenta sa ma roage sa merg cu ea la reanimare ca atunci când se trezește bebe sa fie in brațele mele. Pana si acolo,mi-au oferit toate condițiile: perne PTR a sta mai bine,apa,m-au ajutat sa m-a ridic ca sa pot sta mai bine etc. Doctorița anestezist a venit de mii de ori sa vadă ce face bebe,dacă ii e rău după anestezie,dacă e totul in regula (apropo chiar si cu Dna doctor am vorbit pe telefonul personal in legătura cu procedura de anesteziere). După toată procedura, cât am stat internați domnul doctor cred ca a venit de minim 5 ori sa ne vadă. Plus ca ne-a explicat in detaliu toată operația si ce anume sa urmărim după. Sincer,nu merita sa traumatizezi copilul intr-un spital de stat. La privat stau lucrurile cu totul diferit.
Nu-mi vine sa cred ca ati trecut prin asa ceva , mi se pare un film de groaza . Am plans citind si acum am un ghem in stomac . Va imbratisez pe toti si sper sa uitati cat mai repede experienta . Si iti multumesc ca incerci sa schimbi ceva , stiu ca vei reusi .
Draga mea,
Regret intamplarile prin care ai trecut.Este urat sa ajungi sa ai nevoie de medici…Nu voi generaliza,si spun asta pentru ca in toti acesti ani in care am tot fost la spital cu diferite probleme personale sau cu cei dragi, am intalnit si doctori care s-au comportat exceptional, sau mai bine spus oameni.Desi salariile nu sunt cat sunt cele de la privat, au stiut intotdeauna sa isi respecte pacientul,fie ca s-a incercat sau nu o mica atentie, nu au acceptat.
Am ajuns sa cred ca de fapt si de drept cei care se comporta ca si cand pacientul nu este decat o bucata de carne , sunt de fapt frustrati…la fel ca si in cazul celor care practica alte joburi si nu sunt multumiti de partea financiara.Mereu artagosi, mereu in concurenta cu ceilalti colegi, dar de fapt, aceasta concurenta ar trebui sa se reflecte asupra experientei , prin prisma jobului pe care il au, nicidecum pe partea materiala.
Si eu am trecut prin fel si fel de experiente negative ,doar ca la mine nu prea a tinut faza cu „nu avem bani de medicamente, nu avem consumabile” etc.Lucrez in sistemul farmaceutic si stiu ce anume pleaca sau nu spre spitale, stiu cum se fura din spitale, sau cum nu mai ajung acolo.
Tocmai din motivul asta mi-am si permis sa fac un mic „scandal” in Spitalul Municipal in momentul in care viitorul meu sot s-a pricopsit cu o alergie mai severa.Pur si simplu i se umflau fata, mainile si picioarele.Din punctul meu de vedere era o urgenta mult mai mare decat unul pe care il durea capul , beat fiind a cazut si si-a facut un cucui, dar avea pe cineva in spate ,si normal ca a avut prioritate.
Paznicii mi-au „ordonat” si cand spun asta, asa a si fost, sa ma duc sa ii fac fisa.Adica omul mai avea putin si facea soc , iar eu trebuia sa stau la coada de 10-20 persoane.Am rugat persoanele de la coada sa ma lase sa intreb ce e de facut,cu chiu cu vai am ajuns la ghiseu.Raspunsul dnei de la ghiseu a fost: pai va duceti la camera (nici nu mai stiu cum se numea), va spune dna de acolo ce e de facut, va inregistreaza si apoi veniti sa facem fisa.Eu, speriata, ii spun: Doamna , este urgenta, eu nu stiu ce medicamentatie sa ii dau, tocmai din motivul acesta am venit la dvs, daca i se face rau si moare?
Iar ea,cu o aroganta iesita din comun: Pai, daca moare , moare!!!
Nu vreti sa stiti ce a urmat….
Tocmai din motivul asta si spun,pana la urma suntem oameni cu totii, indiferent de natura meseriei pe care o practicam….daca noi nu reusim sa schimbam sistemul (oricare ar fi acela) , nu o sa il schimbe nimeni.Si se face fix ca la gradinita, trebuie sa ii invatam din nou ce e bine si ce nu e bine, ce se intampla cand gresesti si ce urmari atragi asupra ta daca nu respecti.
Iar micile atentii, ar trebui indreptate spre cei care chiar nu au !
Am plans citind articolul. Vreau sa ajut. Sa ne spui ce putem face.
Am citit postarea si chiar mi-au dat lacrimile … Am auzit multe povesti din spitalele romanești , am trăit chiar experiențe urate, doar ca eu cred ca noi nu știm sa ne cerem drepturile , atunci cand suntem internate in spital cu copii noștri si cumpăram medicamente , si multe altele ce ar fi trebuit sa fie asigurate de sistem de ce nu facem nimic in sensul aceste … O cerere la spital cu bonul fiscal cu rețeta … Sunt multe lucruri care se pot schimba dar din lipsa noastră de informare, ajungem sa fim călcați in picioare . Păcat , păcat de copii noștri , de viitorul lor , păcat de medicii rezidenții care își doresc salarii bune si pleacă , si mi se pare normal , ceeace fac . Părerea mea este ca ne lăsam prea usor călcați in picioare de sistem !!! Multă sănătate pt bebe.
Wow. Groaznic. Nu imi vine sa cred ce aud. Eu am 25 de ani, insa am fost un client fidel la Grigore Alexandrescu. Acolo m-am operat de apendicita si am fost internata de fiecare data cand am avut alte probleme. Am dat de o dr. exceptionala, Dr. Maria Stanescu, singura care mi-a facut toate testele posibile si a descoperit de ce faceam pneumonie o data la doi ani si eram mereu racita si cu infectii urinare, care nu treceau decat temporar. Ceilalti doctori la care am nimerit in celelalte internari, desi au fost foarte de treaba si cu mine, si cu parintii mei, nu au fost asa de profi incat sa gaseasca sursa problemlor, nu doar sa trateze efectele.
Imi pare tare rau ca s-a ajuns la asa hal de situatii. Eu am fost mereu tratata foarte frumos, parintii mei la fel. Am fost foarte multumita de toti doctorii de acolo (le-au dat ai mei bani, dar se purtau la fel si cand le dadeam, si cand nu). Asistentele intr-adevar erau absolut ingrozitoare. Aveam mainile umflate si vinete cand nimeream asistente care nu stiau sa imi puna o branula ca lumea si ma durea fundul zile intregi de la o amarata de injectie. Oricati bani le dadeai, tot degeaba era.
La cum stau lucrurile, clar singura optiune ok e in privat, din pacate.
Mi-au dat lacrimile citind articolul, mai ales ca imi amintesc de operatia de hernie inghinala si coborare de testicul a fiului meu de anul trecut.
Imi amintesc cum am stat la usa dr.nemancati si nebauti apa de la ora 7.00 si abia la 11.00 l-au bagat in operatie.
Anestezista nici nu mi-a explicat procedura…nimic. Aproape ca nu ne-a bagat in seama.
Mi l-au luat din brate si l-au bagat in blocul operator, l-am mai auzit tipand o data si apoi…liniste.
40 de minute mai tarziu l-a scos o asistenta pe brate ca era prea mic pentru o brancarda, mi l-a pus in brate,mi-au recomandat sa nu ii dau lichide decat in cantitati mici, sa am grija sa nu vomite…
Doctorului nu am ce sa-i reprosez, a venit de 2 ori la noi, apoi a trimis de 2 ori un coleg.
Trauma mare a fost atunci cand ne-au dat ok-ul sa plecam acasa si a trebuit sa ii scoata branula din picior- am cautat 30 minute asistenta, iar cand am gasit-o, i-a smuls pur si simplu branula chiar acolo pe hol si ne-a lasat, cu sangele siroind…a fost un chin, iar copilul nu am mai reusit sa il scot din casa decat cu mari zbateri si doar daca eram doar unul dintre noi, nu ambii parinti, mai ales dupa scoaterea celor 3 copci!
Este groaznic!
Buna Larisa!
Imi pare rau pentru experienta voastra si sper ca ati depasit momentul cu bine. Si baietelul meu a fost operat pentru coborarea unui testicul atunci cand avea 8 luni. As dori sa te intreb cateva lucruri legate de evolutia post-operatoare, imi poti lasa o adresa de mail? Multumesc!
Draga mea printesa urbana,
e ingrozitor ceea ce tu descrii aici,terifianta experienta voastra. Am simtit nevoia sa-ti scriu deoarece sunt medic anestezist la o sectie de chir pediatrica dintr-un oras ardelean si ceea ce tu povestesti e ca un film horror comparativ cu ceea ce se intampla aici la noi cel putin. Am si eu 2 copii si nu am nici un motiv sa infrumusetez relatarea constienta fiind ca si ai mei ar putea ajunge pacienti si ca m-as minti singura. As indrazni sa spun ca ce ai trait tu e mai mult o problema de…capitala,am mai auzit povesti despre comportamentul din spitalele bucurestene dar nu asa dure. La noi copiii sunt tinuti in repaus alimentar preanestezic exact cat descriu protocoalele, adica aprox 6 ore dupa o masa solida copilul deja poate fi anesteziat,4 ore dupa lapte,2 ore dupa ce a baut apa,nu mai mult ca sa nu fie infometati,si asta se respecta inclusiv in garzi. In plus programul operator se respecta cu sfintenie,in caz ca se prelungesc anumite operatii anuntam mamicile sa-si hraneasca puii urmand sa fie operati a doua zi,deci nici vorba de incertitudini legate de cand va fi operat copilul,se stabileste cu chirurgul inainte exact ziua operatiei si se respecta iar pacientii se interneaza strict in ziua operatiei in caz ca nu au nevoie de investigatii suplimentare. Ca anestezist intotdeauna povestesc cu mamicile de dimineata despre istoricul copilului si le raspund la orice intrebare ar putea avea incercand deasemenea sa le linistesc si sa le asigur ca totul va fi bine deoarece,repet,sunt si eu mamica si ma pun in locul lor imaginandu-mi cat de stresata as fi eu in locul lor. Sedare preanestezica nu practicam nici noi decat in cazuri extreme deoarece…e trist,nu avem medicatia necesara,ceea ce avem e sub forma injectabila si am chinui mai mult copilul cu o injectie de sedare decat cu o mascuta pusa cu blandete la nas de la care adoarme in 20-30 de secunde si de care nici nu isi aminteste ulterior. La noi asta e strategia si pot sa spun cu mana pe inima ca 90% din copii vin linistiti la sala si adorm la fel de linistiti. Daca avem cea mai mica suspiciune ca un mic pacient e racit,intai il consultam noi cu atentie,studiem analizele si la nevoie solicitam si un consult pediatric pt siguranta maxima deoarece e intradevar riscant sa anesteziezi un copil racit,pot aparea complicatii severe ce merg si pana la stop respirator si cardiac,nu intru in detalii,dar am avut cazuri si-ti pot spune ca am pierdut cu siguranta ani din viata in cateva clipe… La noi toate scosurile de fire,montarile de sonde,pansamente de arsuri etc se fac sub anestezie din oficiu,nici nu incape discutie. Copiii cand se trezesc majoritatea o fac langa mama lor in salon sau daca necesita terapie intensiva permitem mamei sa stea langa ei la trezire tocmai in ideea sa fie linistiti ca sa nu -si smulga sondele,branulele etc. Si sa stii ca cea mai mare satisfactie cel putin pt mine este cand imi spune si mie o mamica: multumesc dna doctor! nici nu ai nevoie de mai mult. Si exact tot ce ti-am descris aici se intampla si in spitalul privat unde lucrez dupamasa,in regim zilnic aproape ca sa-mi completez minunatul salar de 2400 de lei pe care mi-l ofera statul roman fiindca urasc ideea de plic si umilinta pe care o simti cand ti se ofera asa ceva. Insa sa stii ca responsabilitatea unui medic si mai ales a unui anestezist si cel mai mult a unuia de copii este ENORMA. Zilnic cateva mamici isi pun viata copilului lor in mainile tale si se asteapta ca totul sa fie bine si tu iti pui la bataie toata stiinta si priceperea si atentia ca asa sa si fie…fiindca daca doar o singura data nu ar fi asa si s-ar intampla ceva eu una nu as mai putea trai cu ideea ca o viata s-ar fi putut pierde nu neaparat din vina mea dar ca eu nu am putut face mai mult sa evit asta. Si crede-ma ca sunt si cazuri foarte grave in care viata micilor mei pacienti e la limita,vorbesc mai ales de marile urgente sau de copii cu asemenea afectiuni grave coexistente incat ar putea deceda si fara o anestezie care sa ii decompenseze. De ce am scris atat de mult cu riscul sa plictisesc..ca persoana din interiorul sistemului si ca mama am simtit ca pot sa fac o relatare sincera si reala a ceea ce se intampla cel putin aici la noi…in provincie. Cu tristete ca la voi in Bucuresti si la asa un spital de renume se intampla asemenea atrocitati. Nu vreau sa vorbesc in numele altor categorii de personal medical de pe plan local implicate in actul anestezico-operator dar cel putin aici unde eu lucrez nu am vazut asemenea cazuri de lipsa de umanitate nici macar din partea celei mai neinsemnate infirmiere. Ideea de baza ar trebui sa fie cea de RESPECT si COMPASIUNE pentru toti cei implicati si cu atat mai mult cand se ocupa de copii. Exista intradevar o mare problema cu subfinantarea sistemului sanitar,in consecinta cu salarizarile din sistem si cu multiple lipsuri de necontestat insa nici macar asta nu justifica lipsa de UMANITATE. As mai avea multe de zis dar deja am exagerat asa ca daca doresti sa discutam poti sa-mi scrii linistita pe adresa de mail. Cu respect, C.N.
500€ pentru o responsbbilitate ENORMA… Statul roman este un stat criminal si penibil. Atata timp cat sunteti obligati sa va umiliti (spaga, ore la „privat” care poate ar fi fost utilizate mai placut in studiu sau cu copiii), faceti-va dvs un bine si lasatii pe guvernanti si pe cei nemultumiti de toti sa se trateze singuri. Faceti-va dvs un bine si veniti in Franta. Nu meritati sa va tavaliti in mocirla societatii romanesti. In 25 de ani nu s-a schimbat nimic in mentalitati si conditii, de ce s-ar schimba de maine? Contactatii pe cei de la AMORO (Asociatia Medicilor de Origine ROmana de pe Coasta de Azur):
http://www.amoro.fr/
https://www.facebook.com/groups/1593100410912890/?fref=ts
Or sa va indrume ei mai departe sa scapati din Ro (vad ca oricum majoritatea pacinetilor sunt nemultumiti asa ca nu v-ar duce lipsa 😉 ).Meritati alta viata, dupa anii de studiu, salarii de plans, noptile de munca si nerecunostinta oamenilor. Bafta multa!
Cat de trist, eu tot sper ca sunt cazuri izolate si ca inca exista oameni printre medici! Nu cred ca trebuie insa sa generalizam.
Eu am avut o experienta buna la stat, chiar ii datorez sanatatea mea dr Orl Sarafoleanu. Drept este ca am mers la cabinet in particular mai intai, apoi cand s-a pus problema de operatie dr senior care lucra doar la privat m-a directionat la fiul sau tot dr care opereaza si la stat. Mi sa parut un mare gest din partea acestuia, eu fiind cu o sinuzita urata as fi mers si la privat. M-am operat la Spitalul Sf Maria, atunci era in renovari, insa totul a fost ok, doctorul nu a asteptat nimic, a vorbit strict cu mine, a lasat mai mult ajutorul rezident sa se ocupe. Insa am simtit de la inceput ca sunt pe maini bune, si chiar asta conteaza, sa isi faca treaba!
La privat insa eu am avut o experienta nu tocmai placuta. Unul dintre copii avea o raceala si am mers la un dr renumit pediatru, fondatoare al unei mari retele medicale. Insa serviciile strict medicale nu m-au multumit, copilul meu nu avea decat o simpla raceala si ea a cautat nod in papura cu alte „probleme” pe care le-a inventat pentru ca eu sa mai platesc si alte controale la specialisti in cadrul clinicii pt ca stiti voi, la copii noi nu ne riscam! Astfel ca mi-a insinuat ca are torticolis, se vedea de la o posta ca nu are, ca are 7 luni si nu sta bine in fund, sa merg la neurolog la gimnastica, etc. desi copilul meu era prematur si stia asta, nu avea cum sa faca lucruri ca unul normal. Ulterior am facut controalele si toate suspiciunile nu au fost confirmate, doar multi bani aruncati.
Mai cunosc si un caz de nereusita la o interventie pe hipofiza intr-o mare clinica din Germania si apoi reusita in tara.
Asa ca eu vad lucrurile cu dus si intors. Este foarte important sa stim pe mana cui ne lasam! Sa nu generalizam!
Eu am avut o experienta buna la stat, chiar ii datorez sanatatea mea dr Orl Sarafoleanu. Drept este ca am mers la cabinet in particular mai intai, apoi cand s-a pus problema de operatie dr senior care lucra doar la privat m-a directionat la fiul sau tot dr care opereaza si la stat. Mi sa parut un mare gest din partea acestuia, eu fiind cu o sinuzita urata as fi mers si la privat. M-am operat la Spitalul Sf Maria, atunci era in renovari, insa totul a fost ok, doctorul nu a asteptat nimic, a vorbit strict cu mine, a lasat mai mult ajutorul rezident sa se ocupe. Insa am simtit ca sunt pe maini bune, si chiar asta conteaza, sa isi faca treaba!
La privat eu am avut o experienta nu tocmai placuta. Unul dintre copii avea o raceala si am mers la un dr renumit pediatru, fondatoare al unei mari retele medicale. Insa serviciile strict medicale nu m-au multumit, copilul meu nu avea decat o simpla raceala si ea a cautat nod in papura cu alte „probleme” pe care le-a inventat pentru ca eu sa mai platesc si alte controale la specialisti in cadrul clinicii pt ca stiti voi, la copii noi nu ne riscam! Astfel ca mi-a insinuat ca are torticolis, se vedea de la o posta ca nu are, ca are 7 luni si nu sta bine in fund, sa merg la neurolog la gimnastica, etc. desi copilul meu era prematur si stia asta, nu avea cum sa faca lucruri ca unul normal. Ulterior am facut controalele si toate suspiciunile nu au fost confirmate, doar multi bani aruncati.
Mai cunosc si un caz de nereusita la o interventie la hipofiza intr-o mare clinica din Germania si apoi reusita in tara.
Asa ca eu vad lucrurile cu dus si intors. Este foarte important sa stim pe mana cui ne lasam!
Experienta de spitalizare cu copil este grea din capul locului. Copilul este dus intr-un mediu diferit, un spatiu restrans, din care nu are voie sa iasa, este intepat, imobilizat, desi el nu intelege scopul si oricat ai incerca sa ii explici (in cazul nostru are 2 ani), el percepe durerea si experienta negativa. Mi se face un gol in stomac si imi dau lacrimile imediat gandindu-ma la experienta ta. Esti puternica, nu stiu cum as fi reactionat in locul tau. Dar cu siguranta te-ai abtinut pentru binele lui Ivan. Recent am avut o discutie la un spital privat pentru discordanta intre costurile comunicate la internare si cele de la externare, insa realizez ca nu conteaza banii, cat sa fim tratati uman. Am fost informati in orice moment, ni s-a raspund la toate intrebarile, iar atat doctorii cat si asistentele s-au purtat frumos si cu blandete.
E groaznic, groaznic, groaznic totul !! M-a umplut de durere si de furie tot ce ai scris !
Pacat ca nu puteti sa-l dati in judecata pe anestezistul ala!
Medicii si asistentele de la stat in orice spital se poarte groaznic cu familia celui internat, chiar daca e un adult !!
In spitalele de psihiatrie e JALE ! unii se poarta de parca tu esti de vina pt boala psihica a celui internat, chiar daca tu esti copilul iar parintele e cel cu afectiuni inca de dinainte de a te naste tu !! … iar altii te trateaza de parca ai fi si tu bolnav psihic ! Abject ! … dar oricat de mult am fost jignita, nu m-am lasat niciodata, meceu am cerut explicatii, am pus intrebari, am cerut indrumari chiar daca nu stiau sa mi le dea. Dar nu am tacut ! Si cel internat, si eu suntem fiinte umane, nu niste gandaci ce trebuie striviti cu superioritate./
Aveam pana in 5 ani cand am fost operata de amigdalita si polipi. Acum 25 de ani operatia se facea fara anestezie. Eram treaza, singura in incapere cu medicul si asistentele si imi amintesc perfect cum m-au legat cu niste dresuri de copil de un scaun ca acelea pentru stomatolog. E o imagina foarte traumatizanta insa ceea ce vreau sa va spun este ca nu numai corpul unui copil se reface uimitor de repede ci si psihicul. Nu am ramas cu fobii legate de spitale sau medici. Sunt destul de curajoasa chiar. Ivan este puternic si cu siguranta va trece peste. Ai incredere in el!
Exact prin aceeaşi experienţă am trecut şi eu acum 25 de ani la Budimex, aveam vreo 8 ani, nu am rămas cu nici un fel de traumă sau fobie.
Si eu am patit-o in ’97, am fot operatie de polipi, fara anestezie-cred ca nu era „la moda”, ce sa zic. Inutil sa spun ca urlam ca din gura de sarpe, maica-mea urla si ea, de pe hol, un vis. M-am linistit oarecum cand au scos primul polip-era mare cat o cireasa-, si l-am luat in mana. Am ceva frica de medici si de spitale, dar ma „tratez”. Sanatate lui Ivan si Sofiei si voua, si sa nu mai treceti vreodata prin asa ceva…
*fost operata Se vede treaba ca nu mai functionez la capacitate maxima dupa ora 21…
Ioana e putin spus crunt. Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva. Tb facut ceva urgent. Lucrurile nu pot continua asa. Hai sa facem ceva, sa aducem asociatia de care spui tu sa ne ajute sa infiintam si aici un grup puternic care sa lupte pt drepturile copiilor din spitale. Acest articol tb promovat…sa vada toata lumea, sa citeasca. La televizor printre cate balarii se difuzeaza cum de nu ai aparut cu un astfel de material? Care cu adevarat este de INTERES NATIONAL. Sanatate celui mic 🙁 . Eu i-as da in judecata pe cei de la spital. Sa-ti plateasca daune morale tie si copilului care a fost traumatizat
Cat de traumatizant pentru copil!Cat de inuman sa fii?Am trecut prin experiente asemanatoare in Constanta unde am fost cu copilul de 3 ori la pediatrie-internari,exceptand perioada de dupa nastere.Pur si simplu acesti oameni nu inteleg cat de afectati vor fi acesti copii de tratamentul asistentelor si medicului,nu se va schimba nimic,ultima data am facut pe nesimtita si i-am zis vreo doua doamnei doctor si mi-am tinut copilul in brate,l-am linistit.Dupa fiecare externare urma o luna de chin,se tinea cu unghiile de mine sa nu il las,sa nu plec,stiu prin ce treci acum,mititeii de ei nu au nici o vina.
Si eu am avut aceasta experienta cu baietelul meu, care e usor traumatizat de vizitele la doctor (sau la frizer, de ex) si care nu accepta sa fie atins de altcineva in afara de mine, ceea ce face consultul medical imposibil. Ultimul medic la care am fost mi-a spus ca e din cauza anxietatii de separare dar eu tind sa cred ca e un pic mai mult de atat. Ma intreb daca cunoaste cineva anumite tehnici sau jocuri prin care i-am putea ajuta pe micuti sa depaseasca aceste traume, la varste atat de mici (1-2 ani).
Multumesc!
Stimata Doamna, lucrurile pe care le povestiti cu atat de mult talent sunt cunoscute de catre toti cei care au trecut prin spitalele de stat. Procedura salvatoare de nervi si traume ulterioare consta in discutia cu medicul si stabilirea sumei corespunzatoare, ce va fi achitata inaintea operatiei. Banii fac diferenta de tratament si atitudine dintre privat si stat; tot ei determina medicul sa fie uman la privat sau „fiara” la stat. Sa nu ne amagim ca platim CAS, atata timp cat salariile medicilor sunt mizerabile; in plus, am inteles din proprie experienta ca acopera doar materialele necesare operatiei. Am proaspata in minte amintirea unui bypass coronarian pentru care am „decartat” 2000 de euro, la clinicile private nefiind posibila interventia. In Turcia, la clinica mentionata, cred ca nu vreti sa stiti care sunt costurile…
Real tot ceea ce spuneti dar ilegal, imoral si inuman. Nu in ultimul rand trebuie sa fie sanctionati drastic toti cei implicati. Nu exista scuza, doar pedeapsa.
Știți ce mă scârbește pe mine cel mai tare? Că alde Ponta pleacă să se trateze în țări străine în timp ce îi să înainte cu mândria de a fi român. În momentele de genul ăsta nu poți simți decât RUȘINE că ești român. Se impozitează bacșișurile unor chelnări din restaurante și tu ca pacient ești OBLIGAT să plătești dublu și să fi tratat ca ultimul om de pe fața pământului? Nu e normal. Și așa stau lucrurile și în cazurile pe viață și pe moarte. Eu am considerat că sistemul de stat cu asigurările obligatorii să zicem că se acceptă tocmai ca în caz de extremă urgență să existe soluții și să se intervină de urgență. Dar nu e așa. Știți cum e să te simți ca fiică neștiind dacă ai dat sau nu destulă șpagă pentru ca părintele tău să mai fie azi în viață? Știți cum e când cineva are o hemoragie cerebrală și abia după 2 zile îți spune un medic că ar fi un medicament URGENT de administrat dar care NU E ACOPERIT de asigurarea medicală și că ar fi bine să îl cumperi. Dar nu îți pot da rețetă că dacă scriu rețeta CAS-ul le poate lor cere să plătească factura. Și mergi de nebun să cumperi medicamentul minune la farmacii dar acolo supriză- NU ELIBERĂM medicamentul fără rețetă. Și te cerți cu medicii să îți dea o rețetă, cu greo o scriu, dar doar pentru 2 bucăți deși pacientul are nevoie de mult mai multe doze. Și mergi cu rețeta la farmacie și plângi și te cerți și refuzi să pleci fără mai multe doze, falsifici rețeta, mai pui un zero după 2, PLĂTEȘTI totul, iei factura, chitanța, o duci înapoi ca DOVADĂ că ai plătit tu și spitalul nu mai e nevoie să plătească și te înjură medicii că de ce ai luat atâtea medicamente, că or să aibă probleme cu CAS-ul. Și la final, pacientul moare. Așa ceva nu există. E caz real. În provincie, oraș ardelean de tradiție. PS- medicii din București au fost mult mai umani, de asistente nici nu mai zic, foarte empatice și competente. Nu le venea să creadă de povestea asta. Alți aparținători de la terapie intesivă mi-au dat medicamentul în cauză pentru că pacinetul lor murise între timp. Deci nici măcar în situații de urgență nu se aplică tratamentele corecte.
Sa n-ai marea surpriza ca medicul de la privat, de care ai fost foarte multumita si care v-a vizitat de 6 ori in trei ore, sa fie acelasi care ti-a operat copilul la stat. 😉 Stiu cateva exemple de medici care la privat sunt painea lui Dumnezeu si in spitalele de stat isi sterg pantofii cu pacientii si ii injura si ii ameninta ca-i arunca-n strada.
Nu e cazul, cu siguranta.
Nu ati vrea sa incepem cu pasi mici si anume sa dam in judecata spitalul in cauza si corpul medical care s-a ocupat de copilul dvs. ?
Sunt avocat si sunt mama. Asta spune tot despre intentiile mele.
Daca doriti, ne putem auzi prin e-mail.
Ma gindesc, multumesc.
Ati vazut vreun caz rezolvat favorabil pacientului. Din cate imi amintesc se primesc mustrari, penalizari salariale si suspendarea dreptului la practica pentru o perioada relativ scurta. Asta in situatii tragice, nicidecum pentru comportament necorespunzator.
Oamenii au uitat in general sa fie umani, empatici. Eu nu prea am in general o părere buna despre doctori ( se cred zei, semi-zei, superiori noua, celorlalți care nu facem parte din categoria lor). Am nascut la privat anul trecut 1200 de euro fara plata Dr. Si nu, nu a fost doar lapte si miere. Mi-a gresit anestezista punctia in coloana (am auzit-o vb cu asistenta ca asa ceva nu i s-a mai întâmplat, prima intervenție pt mine, m-am panicat, normal). A venit doar o singura data la mine in salon sa ma vada (la insistentele Dr ginecolog- o femeie de milioane). Nu si-a cerut scuze, nimic. A doua seara am inceput sa ma simt rau, nu puteam sa stau in fund, ma durea ceafa, gâtul. Am plâns o noapte întreaga gândindu-ma cum o sa am grija de copil, noroc cu o asistenta drăguța care a venit si mi-a facut masaj. Incidente: eram cu copilul pe piept in pat si a venit o asistenta si la pus in patut zica du-mi ca se învața! Alta asistenta a încercat sa ii dea sa bea bebelușului meu direct din sticla si ” Cireașa de pe tort” Dr neonatalog a venit in fiecare zi sa imi zica ca o analiza ii iese mărita. (in luna a treia am avut o infecție urinară pe care o tratasem cu tratament Naturist si nu cu antibiotic). Eram o proaspăta Mamica la primul copil si ea imi dădea de înțeles ca eu sunt vinovata de starea lui si ca trebuie sa il mai tina câteva zile pt o cura cu antibiotic. Nu am putut merge acasa, am mai stat inca o noapte, stresată, nici laptele nu imi venise. Am cerut ajutor la asistente dar erau mereu grăbite, nu aveau răbdare sa imi arate cum sa il pun la san. Am suferit mult din cauza asta, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca am un copil sanatos. Deci nepăsarea, exista si la privat! Dar cu toate astea sunt convinsă ca la stat ar fi fost mult mai rau. Copilul a stat permanent cu mine, știam ca este îngrijit/ schimbat.
draga mea, am o experienta similara cu maternitatea Regina Maria baneasa 🙁 Baietelul mi-a fost adus la san dupa cateva ore, indopat deja cu lapte praf, tinut aproape non-stop departe de mine la fototerapie pe motiv ca are icter si doar asa ii trece, mi-l aduceau rar la san si INTOTDEAUNA satul de lp, intr-o noapte am stat treaza de la 3 dimineata pana la 9 dimineata frangandu-mi mainile de dorul bebelusului, bebelus care nu mi se aducea fiindca indicatiile neonatoloagei Zaciu erau clare: fototerapie intensiva, in niciun caz alaptarea nu ajuta copilul sa scape de icter prin scaune….baietelul meu venea in salonul meu rosu ca racul, fierbinte si cu urme de ochelari de fototerapie pe fatzuca lui mica si perfecta….va jur ca efectiv nu mi-am dat seama ca aceste lucruri sunt gresite, efectiv uitasem tot ce citisem pana sa nasc….acum e un baietel sanatos de 1 an jumate, dar startul in alaptare a durat trei saptamani….tot la privat il nasc pe-al doilea insa deja stiu ce sa cer, cat, cui….
Plang pentru ca si eu am doi copii, plang de durerea pe care a indurat-o Ivan si pe care ai indurat-o tu, mama lui si mi-as dori ca nici o mama sa nu mai planga de durerea provocata de altii copiilor lor. Sa iti ajute Dumnezeu in toate demersurile pe care le vei face.
Din pacate, in acesta tara, nu cred ca vom avea prea curand parte de un tratament decent al copiilor si al parintilor, in astfel de cazuri, si nu numai- referindu-ma aici la sistemul de stat. Va sustin in demersurile vis-a-vis de asociatia la care faceati referire in postare. Ma ofer voluntar in cadrul unei astfel de asociatii. Si eu am trecut prin ceva asemanator cand cel mic avea doar 4 luni, si desi n-am stat internati nici macar o zi, pt ca interventia a fost una minora, a fost trista experienta si nu-mi dorec sa o mai repet. Cu totii ne-am dori un tratament mai bun pentru copiii nostri macar, dar cand oare vom avea parte de asa ceva?
Mult succes!
As vrea sa las un paragraf dintr-o alta postare pe care am citit-o azi: http://kariokaspot.blogspot.ro/2015/08/apostolii-jegului.html
” Cu mine cum ramane? Cu toti noi astia cum ramane? Cu noi, astia care dormim pe ciuci langa paturile copiilor cu saptamanile, care ne gasim batranii lipiti de musama (daca nu ne manifestam atentia fata de infirmiere), care ne alegem cu copii cu handicap pe viata (vezi povestea cu patul de la mine pe blog – n-a dat spaga, p!la cezariana sau macar asistenta medicala, circulara de cordon si copil pe veci ramas leguma), care nu putem naste, trai si nici macar muri cu un minim de decenta fara sa ne guduram de parca ne-am imbolnavi sau am făta (termen consacrat din salile de nasteri, se pare) ca sa facem apostolilor in ciuda. Maica-mea a fost lasata odata intr-o rezerva la Socola. tata a luat-o o luna mai tarziu cu un ochi vanat si o mana rupta. Rupta. In rezerva. Nu stia nimeni nimic. Apostolii erau chiori si slugile lor de-a pururi inocente. Cum pot manifesta intelegere? cum sa nu-mi doresc sa inceteze asemenea practici?
cum dau eu vina pe sistem in situatia data?
Copii legati de pat, gravide santajate, bolnavi mental batuti, umiliti, torturati, rude stranse cu usa, vieti atarnand nu de un fir de par ci de un plic, mii si mii de povestiri despre cum cutare avea sa traiasca sau nu daca dom profesor sau onoratul domn doctor avea sa-si primeasca dreptul solicitat.” ……….
Eu am avut o experienta buna la Sp. Gr. Alexandrescu. Am avut fetita de 3 luni operata de hernie inghinala (o operatia simpla). Totul a decurs ok , doctorul a fost f ok, a discutat cu noi , s-a interesat de fetita, etc. In afara faptului ca dis-de-dimineata a doua zi dupa operatie, a tb sa ne mutat in alt salon pt a face loc celor care urmau sa se opereze in acea zi, totul a fost ok. Nu inteleg de ce nu ne mutasera de cu o seara inainte de nani, ca sa stam si noi linistiti, dar in fine…asta doar ei stiu. Depinde si de Doctorul care se ocupa…nu as da vina pe sistem intru totul.
Nu ne-ati spus cu cat ati contribuit la bunastarea doctorului, pentru a ne face o idee clara.
Nu cred ca salariile mari vor schimba ceva referitor la spaga. E vorba de mentalitate si de natura umana. Poti avea salariul oricat de mare, daca cineva iti baga un plic sub nas, ai sa -l iei. Cine refuza niste bani bonus? Iti trebuie multa tarie de caracter ca sa ii refuzi. As vrea sa aud pe cineva spunand „Nu doamna, salariul meu este destul de mare”… Spaga se va da si se va lua de acum in vecii vecilor.
Aici nu e vorba de refuzat, ci de faptul ca ti se cer bani in situatii critice si daca nu ii ai mori.
Marindu-li-se salariile, presupunem ca nu vor mai fi asa lacomi si, implicit, inumani.
Imi permit sa sper acest lucru, comparand atitudinea diferita a aceluiasi medic in posturile de bugetar vs privat.
eu am avut o exp buna la stat, spit jud buzau, sectia de chirurgie plastica. interventie de 1 h, fara spitalizre de noapte. mi s-a explicat ce face si cum face. desigur, medicul a fost ofertat inainte cu plicul. nu am ce reprosa, totul a fost ok si la scoaterea firelor. operatia a fost de reconstructie buric pentru extirparea unei alunite care putea sa devina canceroasa in viitor.
Tocmai mi-am operat copilasul de 1 an si 3 luni de inima la un mare spital privat. Si operatia nu a costat o bagatela, dar pentru binele copilului asta este doar un detaliu.
Si chiar si in aceste conditii, doctorul a venit sa vorbeasca cu mine cand copilul era adormit pentru a fi dus in sala de operatie, anestezistul m-a vazut pentru 10 min , insa a avut mai mult timp cand trebuia sa fie dus micutul la operatie ca sa-mi raspunda la intrebari.
Intr-adevar, i-am dat eu un sirop care l-a adormit in bratele mele, m-am dus cu el pana in sala de operatie si eu l-am pus pe masa si am stat cu el si i-am cantat pana cand au venit doctorii pentru operatie.
Dar apoi am fost mustruluita de asistente ca nu semnasem hartiile si ca nu pot doctorii sa inceapa operatia. Le-am spus frumos ca e si normal, tinand cont ca nu semnez vreo hartie pana nu discut cu doctorul si pana cand acesta nu-mi raspunde la intrebari. Si ca nu e vina mea ca doctorul a venit sa vorbeasca cu mine cand cel mic dormea deja pentru operatie. Li s-a parut ciudat, dar macar doctorul mi-a dat dreptate.
Apoi, intram la terapie intensiva unde am avut parte de alte experiente spitalicesti. Pentru ca flexurile pe care le avea peste tot pentru perfuzii s-au miscat din cauza ca transpira, cand am chemat asistenta, „doamna” ( intentionat pus in ghilimele) in cauza mi-a spus ca pentru ce cred eu ca sunt eu acolo, ca doar ea mai are inca 15 pacienti. I-am spus frumos ca nu stiam ca la indatorirea mea de mama este inclus sa fixez si flexurile in venele si jugulara copilului ( da, supriza, stiam care este vena jugulara). Si pentru ca pana la urma, desi s-au adaugat tot felul de pansamente peste cele deja existente ca sa fixeze flexurile, acestea oricum nu au stat in loc … am fost numita ” parinte batut in cap” de catre „doamna” respectiva. Persoana respectiva probabil uitase ca erau colegele dansei cele care au tot aplicat pansamente peste pansamente si care sunt capabile sa reintroduca flexuri in vene deja necrozate.
Pana la urma, tot bombanind, m-au scos afara din salon ca sa-i fixeze copilului un alt flex. Nu am inteles de ce au trebuit sa se razbune in acest fel, cel mic a urlat de disperat pentru ca a fost despartit de mine, mai ales ca la scoaterea flexurilor am participat activ, mai ales ca asistenta care i-a scos flexul din jugulara a uitat sa puna un pansament si a inceput sa cam sangereze. Era mult mai usor sa-i puna un alt flex daca copilul era linistit la mine in brate.
Si cand i-au scos perfuziile si sondele si a plans…atata s-au ofticat asistentele ca pana la urma am si intrebat daca e singurul copil care plange. Totusi, nu are decat un an si cateva luni si nu a plans si nu a creat probleme nici dupa operatie si nici in timpul noptii. S-au calmat spiritele putin dupa ce am pus aceasta intrebare.
Asa ca…si la clinicile private se poate sa fie rau, din pacate pentru noi. Sper din suflet sa nu mai fiu nevoita sa mai ajung cu micutul prin spitale, este cumplit ce se intampla.
Absolut îngrozitoare experiența voastră, îmi pare rău că ați trecut prin asta. Din păcate, replicile și atitudinea îmi sunt tare cunoscute. Dar de ce nu ați dat șpagă dinainte tuturor? În loc de „bună ziua“, șpagă…
De ceva timp s-a schimbat si politica prescrierii medicamentelor in spitale. Se dau biletele fara parafa si se trimit pacientii/apartinatorii la farmacii „prietene” din jurul spitalului, astef incat sa nu cumva spitalul sa fie tras la raspundere si sa deconteze ceva!! In loc sa se organizeze sedinte si cereri la minister, toata lumea primeste ordin de la MANAGER sa „ciocu mic si joc de glezne”.
De ce merge asta?DATORITA SPAGII. Dragi oameni: NU MAI DATI SPAGA!! Daca vreti sa va aratati recunostinta neaparat aduceti un buchet de flori (mie una imi plac florile!)….o sa vedeti ca daca scade considerabil cantitatea de spaga medicii, asistentele, etc (astia bazatii!) o sa chitaie ca toti dracii si doar atunci o sa inceapa sa se miste/schimbe ceva!
Principiul meu era clar – Nu da spaga! Pana cand am fost pus in fata unei dileme:sa chitaie doctorul, dar eu sa nu mai chitai vreodata… sau invers? Voi, cei nepatiti, nu intelegeti ca nu exista alternativa. Nu dai spaga din instinct sau prostie, ci pentru a trai? Preferiati moartea in detrimentul banilor? Sistemul e putred, banii colectati din taxele noastre nu ajung unde trebuie, toti sunt corupti si nu se controleaza unii pe altii; e tara in care toate institutiile statului functioneaza asa. Degeaba ne revoltam pe net si in realitatea de zi cu zi ne „descurcam” cu mici atentii.De ce incercam sa mituim agentul de circulatie sa nu luam amenda, dar ne revoltam cand e vorba de viata noastra?
Eu am mers in travaliu la 30 de sapt in spital de stat in provincie, medicul de garda m-a intrebat cati copii mai am acasa si mi-a zis ‘da, dilatatie 4 spre 5, ramai sa nasti dar copilul nu supravietuieste!’. Am plecat noaptea la 1 la spital privat la capitala, am nascut 3 sapt mai tarziu, copilul e perfect acum dupa 1 a, si platesc rate la banca si acum. Daca nu plateam rate la banca probabil plateam psiholog… Dar da, se intampla in Romania, peste tot. Ca drept urmare abia astept sa parasesc aceasta tara minunata 🙂 nu mai am curaj sa mai fac un copil aici si ma
rog in fiecare seara sa nu se inbolnaveasca fiu-miu ca tot la privat m-as duce de 1000 de ori…
Ioana, eram curioasă daca ai dat „ceva” medicului si anestezistului inainte de operatie. Am citit articolul si comentariile, dar nu imi aduc aminte sa fi citit despre treaba asta, daca ai dat sau nu. Daca nu ai dat…Ce sa zic. E regretabil ce ti s-a intamplat, dar foarte previzibil.
Dat fiind faptul ca a da mita este o infractiune, nu cred ca o sa scrie Ioana aici negru pe alb ca da.
Altceva e cand scriu cititorii in comentarii sub o oarecare protectie a anonimatului.
si bebelusul cum se simte acum?
eu am realizat ca nu putem cere mai mult de la un sistem unde unul contribuie si 10 beneficiaza, unde salariile lor sunt asa cum sunt. in general, medicii s-au purtat intotdeauna frumos, mai urat s-au purtat asistentele, infirmierele.
am inteles ca volumul de munca e enorm, multi au renuntat, alegand calea strainatatii, si acum mai sunt cativa care au preluat si mai multi pacienti. eu cand am mult de lucru la job, pur si simplu ma abrutizez, nu mai sunt om, sunt intotdeauna in contratimp, sub presiune. Cred ca si ei la fel, si au o munca de 1000 de ori mai grea decat a mea.
Important e ca medicii de cele mai multe ori fac treaba buna, chiar daca sistemul e deficitar la consumabile (pansamete, seringi, pastile etc). in presa ajung cazurile de exceptie, si multe dintre ele fara sa se stie si versiunea medicului.
nu e cazul de revolutii ale pacientilor. asta va trimite si mai multi medici in privat sau in strainatate si o sa ajungem sa ne trateze femeia de servici, daca nu pleaca si ea la cules de capsuni.
imbunatatirea actului medical inseamna ca fiecare medic sa aiba un numar mult mai mic de pacienti, asa cum e in strainatate. asta insemna timpi mai mari de asteptare si multi pacienti ramasi pe dinafara.
In 2001 bunica mea s-a imbolnavit si a fost internata pt a fi operata. Dr a spus ca dc scapa de operatie traieste. Dupa cursuri m-am dus la spital. La reanimare un idiot de asistent nu a vrut sa ma lase sa intru si nici sa imi zica nimic despre starea ei „vb cu doctorul”. Ca atate l-am impins, l-am pocnit si am intrat in reanimare. In al 3-lea salon am gasit-o pe bunica cu care am vb si parea ok. Intre timp a aparut dr de garda, care era de 2 ori mai inalt decat asistentul. In marinimia lui a catadixit sa imi zica sa vb cu familia. Nu aveam mobil, pe fix acasa nu raspundea nimeni. M-am dus pana acasa unde nu era nimeni. M-am intors la spital, erau toti acolo, bunica era in coma. Dupa operatie era clar ca o sa moara cica. Eu Am fost singura care a apucat sa vb cu ea constienta. Ulterior nu si-a mai revenit. Singurul lucru care il regret este ca nu l-am batut zdravan pe asistent si ca dr care m-a trimis sa vb cu familia nu am avut cum sa ii sparg capul sa vad dc are vre-o urma de creier in el. Eu zic ca nu, ca altfel m-ar fi incurajat sa raman sa petrec ultimele ei minute constiente cu ea. doar a fost de fata la discutia in care ii povesteam cum am predat proiectul la seminar si ce a zis profu si imi punea intrebari. El s-a gandit ca e mai bine sa ma expedieze. Eu eram oricumlinistita ca „dc iese vie din operatie scapa” nu mi-a trecut prin cap ca ar fi cazul sa raman.
„Ca atate l-am impins, l-am pocnit si am intrat in reanimare”.
Daca tu asa consideri ca e firesc sa te porti cu personalul medical si astepti in schimb compasiune si bunavointa….
In alta ordine de idei asistentul nu era idiot, ci isi facea treaba: asistentii medicali, infirmierele, brancardieri NU AU VOIE sa ofere informatii legate de starea pacientului, doar medicul curant poate face acest lucru.
„Singurul lucru care il regret este ca nu l-am batut zdravan pe asistent”.
..No comment la o astfel de atitudine
Serios???? Exista niste proceduri in spitale, de exemplu la reanimare doctorul raspunde de pacienti aflati acolo. Raspunsul idiotului sa caut dr care a operat-o vroia sa zica da plicul. In afara de asta el trebuia sa imi spuna unde e dr de garda sau cand vine. Daca ar fi binevoit sa deschida registrul lor ar fi vz starea pacientului si era obligat sa ma lase sa intru, moartea nu asteapta dupa orele de vizita. Deoarece idiotul nici macar nu s-a deranjat sa isi faca treaba pt care e platit, l-am ajutat eu. De ce crezi ca dr de garda nu a reactionat sau el de ce nu a chemat paza?
Sa nu mai mentionez ca a lasat o familie la vizita in afara orelor care ii strecurasera ceva in buzunar.
Compasiune???? Pt un cretin cu aere de superioritate care nu se deranja sa isi faca treaba?
Plus ca e evidenta compasiunea lor din toate mesajele de mai sus.
Pt ca nu era nimeni acolo sa ia atitudine si sa ii zica/ penalizeze m-am ocupat eu. Si nu mi se pare in neregula atata timp cat practica continua si nu face nimeni nimic sa o opreasca
Compportamentul execrabil e de condamnat, fara discutii. Dar generalizarea nu e cel mai bun lucru. Stiu sigur ca nu peste tot e la fel. Nu peste tot, la stat, copilul e smuls de langa mama. Exista spitale in care mama lasa copilul pe jumatate adormuit pe mana anestezistului, unde mama e langa copil din secunda in care a iesit din sala, unde mama stie la ce doctor a venit si acela ii explica ce a facut sau ce nu a reusit sa faca. Exista scapari peste tot dar departe de ce ati descries. A generaliza e ca si cum as spune ca toti profesorii sunt slab pregatiti si dezinteresati, toti avocatii sunt niste smecheri care nu vor decat sa te jumuleasca, toti muncitorii sunt niste lenesi si exemplele pot continua la nesfarsit, intr-o societate bolnava ca a noastra. Dar nu e correct pentru cei care, in toata nebunia asta, incearca sa se comporte normal, sa-si faca treaba. Imi pare rau pentru ce ati patit dar nu cred ca e asa in toata tara. Nu cred ca ce se intampla in Bucuresti reprezinta ce se intampla in toata tara.
Urmeresc si citesc blogul tau de multa vreme. Ma intereseaza sa ajut ca voluntar la sprijinirea acestei asociatii pe care doresti sa o aduci si-n Romania, sa luptam impreuna pentru drepturile copiilor si respectarea lor in spitale.
Deja atat de multe comentarii, eu as avea un roman de scris dar nu ar ajuta cu nimic. Vorbesc din postura de apartinator ( fiica, nepoata, recent si parinte) dar si de medic.
In primul rand, sa zic ceva de privat. Probabil in capitala salariile sunt mari in privat, stiu sigur ca unele clinici ofera sume colosale unor medici celebri, care practic asigura si clientela. Eu, ca medic tanar in privat, pot spune ca am salariul mai mic decat la stat, iar stresul si raspunderea sunt mult mai mari. La noi standardul de aur este sa prinzi post la stat, din pacate nu se poate deoarece stie toata lumea cum se iau posturile. In privat pacientul plateste si iti aminteste asta la fiecare 5 secunde, de parca banii aceia ar intra in buzunarul medicului. Eu personal nu mi-as permite, din salariul meu, sa apelez la serviciile pe care le ofera clinica unde lucrez, ceea ce mi se pare oarecum ironic. In afara de atitudinea de patron de sclavi a aaprtinatorilor si pacientilor, aceeasi atitudine o are si patronul afacerii, de multe ori o persoana ce nu are vreo legatura cu medicina, cu tot ce presupune a practica medicina. Ei vor sa faca profit si atat, uneori chiar in detrimentul pacientului. Nu de putine ori am fost trasa la raspundere pentru ca am pus pacientul pe primul loc si l-am redirectionat daca am considerat ceea ce ofera „firma” in care lucrez nu este ceea ce necesita el. Exista si cateva avantaje pentru care as ramane in privat: curatenia exemplara, abundenta( aproape) de substante dezinfectante si sapun( la stat iti aduci de acasa de multe ori), dotari ceva mai bune decat la stat astfel incat sa iti poti face meseria cum trebuie nu cu ce ai. Comportamentul meu nu ar fi diferit la stat, probabil de asta nici nu voi avea sansa sa lucrez acolo vreodata. Recunosc ca sunt om, ca unii apartinatori imi pun nervii pe bigudiuri dar pacienti sunt foarte multi, cazuri mult mai grave, nu poti sa fii 100% la dispozitia fiecaruia ( inclusiv in zilele libere). De multe ori raman fara cuvinte cand cineva isi cere scuze pentru deranj, cand suna doar sa multumeasca, cand aud un cuvant bun, cand vad un zambet. Cand cineva ma intreaba cum de inca sunt in tara.
In ceea ce priveste sistemul medical de stat, am avut experiente si experiente. Nu ma recomand ca fiind medic decat daca mi se pare absolut necesar in situatia respectiva. Am impresia ca, spunand asta, e ca si cum as cere tratament preferential sau poate sa para o amenintare subtila. Daca este sa fac un rezumat scurt al experientelor, pot spune ca cele neplacute au fost din partea infirmierelor si asistentelor, medicilor chiar nu stiu daca am ce sa le reprosez. Daca este sa ma gandesc strict la pediatrie, majoritatea medicilor ce profeseaza acolo au o specializare pediatrica, deci macar teoretic lucreaza cu copii fiindca asta au dorit. Asistentele medicale sunt asistente medicale, e posibil sa fie cosmarul vietii lor sa lucreze cu copii dar sa fie singurul loc de munca pe care l-au gasit, sau poate cel mai profitabil. Stiu multe asistente ce au trecut prin cabinete de stomato, sectii de chirurgie, apoi neonatologie. La nivel emotional, chiar nu te poti potrivi peste tot. Cat despre medici, stiu si eu cativa ce lucreaza in pediatrie, sunt excelenti profesional dar zero la nivel uman: acel gen de medic ce face mama scroafa, vita, nu stiu daca ati intalnit si nici nu va doresc. Atmosfera descrisa in articol este, asadar, ceva ce am vazut, chiar daca nu am trait.
Pe alta parte, ma uit la unii colegi si vad cum fac 2-3 garzi pe saptamana ( stiti ca la noi garda incepe la 8 dimineata si se termina a doua zi la 8, dar esti obligat sa ramai program normal si ziua dupa garda), uneori mancare nu vezi in acele ore de garda, somn nici atat( mai apare cate unul ce urla” cum sa dormi in timpul serviciului, pe banii mei?” ), plus cazuri grave, stress, si nu, nu ajuta nici faptul ca salariul nu iti ajunge nici macar pentru un trai decent. Am colegi in pragul depresiei, colegi ce au facut depresie, tot felul de probleme de sanatate, unii chiar si-au pus capat zilelor. Cum am spus, empatia ar trebui sa functioneze de ambele parti. Dincolo de „mai marii” de care nu are nimeni loc exista oameni buni, dedicati, doar ca foarte obositi, trasi, injurati, condamnati, satui de tot si toate.
DEEAi, fa-ti un bine si vin-o in Franta. O sa ai alt viitor aici. Esti inca tanara si nu meriti sa te tavalesti in mocirla societatii romanesti. In 25 de ani nu s-a schimbat nimic in mentalitati si conditii, de ce s-ar schimba de maine? Contacteaza-i pe cei de la AMORO (Asociatia Medicilor de Origine ROmana de pe Coasta de Azur):
http://www.amoro.fr/
https://www.facebook.com/groups/1593100410912890/?fref=ts
Or sa te indrume ei mai departe sa scapi de nemultumitii din Ro (ai observat ca in Ro toata, dar TOATA lumea e nemultumita de toata lumea?). Meritati alta viata, dupa anii de studiu, salarii de plans, noptile de munca si nerecunostinta oamenilor. Bafta multa!
Ca un fel de raspuns la aceste mesaje-reclama, sa stiti ca nu cunosc medic tanar care sa nu isi ” dea valiza jos din pod” macar o data pe saptamana. Toti suntem cu actele pregatite, toti primim oferte. Deja peste 50% din colegii mei de an sunt plecati, in fiecare zi mai aflu de cate cineva. Exista cateva inconveniente, unii nu pot pleca din cauze obiective ( partener de viata ce nu isi va gasi in domeniul lui ceva de munca, parinti bolnavi). Eu zic ca e doar o chestiune de timp pana cand tara va ramane fara medici. Recent am aflat ca a crescut concurenta la medicina foarte mult, dupa ce cativa ani parea ca se prabuseste. Am intrebat de ce, oricat de pasionat ai fi eu zic ca nu merita, dar am aflat ca majoritatea nici nu se gandesc sa practice in tara. Asadar, mai convinsi de atat nu putem fi.
DEEA, nu sunt mesaje reclama, si nici nu sunt medic. Am insa ff multi prieteni medici pe care i-am vazut in Romania si acum in Franta. Crede-ma, sunt alti oameni, mai degajati, mai senini, sunt … normali. Eu cred ca dupa atata munca, chin si umilinte, meritati ceva mai bun. Atata timp cat statul roman va trateaza ca pe niste gunoaie si cat marea majoritate a pacientilor din Romania „stiu ei tot”, de ce sa va irositi viata, ca doar numai una aveti? E singurul mod de a pune presiune pe sistem si a schimba mentalitatile: sa vada cum e fara.
Eu si acum dupa 7 ani sunt scarbita de acest sistem medical si de materialismul medicilor.
Am avut 2 experiente similare care s-au intamplat in doua tari diferite:Romania si Italia.
Insarcinata in 6 luni am avut sangerari si nu s-a mai putut face nimic am nascut o fetita de 800 gr care a trait 9 zile.La a doua sarcina acelasi lucru mi s-a intamplat la 6 luni dar fiind in Italia totul a fost tinut sub control si am nascut la 8 luni dar o fetita sanatoasa.Emigranta fiind in Italia,am fost tratata cu o atentie deosebita,ma certau asistentele ca nu le ceream ajutorul,imi spuneau ca trebuie sa le chem pt orice problema am pt ca ele sunt platite pt acest lucru.Nu mai vorbesc de faptul ca nu am dat nici un cent la nastere.Primeam pe toata perioada spitalizarii sfaturi cum se spala copilul cum se pune pampersul,toate aceste cu cea mai mare rabdare si pasiune pt ceea ce faceau.
Noi toti suntem vinovati pt ca sistemul e bolnav.De ce trebuie sa dam plicuri cu bani pt orice interventie sau consultatie.Sunt obligati sa isi faca meseria.Daca vor sa se faca medici ar trebui sa fie constienti ca salariile sunt cele care sunt si sa isi aleaga alta meserie daca sunt interesati de partea materiala.Cred ca atunci cand depun juramantul lui Hipocrate sunt sedati pt ca nu isi amintesc de el pe parcursul exercitarii meseriei.Rusine !!!!
Nu stiu cum se poate schimba aceasta mentalitate.As vrea sa contribui cu ceva dar nu stiu cum sunt…..
Uite, tocmai astfel de mentalitati ne intristeaza si ne fac sa ne lasam de tot de orice. Practic, orice motivatie dispare cand auzi ca trebuie, da, trebuie, sa faci meseria gratis ca doar de aia te-ai facut medic: sa fii scuipat, umilit, injurat pe banii tai. Ti-a trebuit, poftim, acum sa-ti iasa pe ochi, tie si alora de ti-au dat viata si au facut credite peste credite sa te tina atatia ani in facultate si rezidentiat.
Imi pare foarte rau pentru experientele triste, e groaznic sa treci prin asa ceva ca parinte. Nu sunt in masura sa judec, nu stiu daca viata fetitei a depins de un plic. Totusi, vorbim de un copil mare prematur, iar date referitoare la sansele de supravietuire exista inclusiv pe internet. Nu stiu nici daca vietile altor pacienti depind cu adevarat de aceste atentii si in ce proportie. Pana la urma, la medic nu ajungi plesnind de sanatate iar el te omoara. E posibil ca 100 de operatii sa ii iasa impecabil, iar la nr 101, desi aparent cu nimic diferit fata de celelalte, sa nu fie dat sa fie. Un profesor de pediatrie din facultate ne spunea „cel mai egoist om din lume este parintele unui pacient. Pe el nu il intereseaza ca ai salvat mii de vieti, daca pe cea a copilului sau ai pierdut-o esti un zero”.
Revenind la salarii, plicuri si altele, eu personal nu am cunoscut medici ce sa conditioneze actul medical. Sunt sigura ca ei exista, am auzit zvonuri, nu m-am intersectat cu asa ceva. De acceptat accepta majoritatea. Eu, ca si studenta la medicina, medic rezident si apoi specialist, am dat mereu si a fost primit aproape mereu. Refuzata am fost de carte colegi, dar profesori sau nume mari in medicina nu m-au refuzat aproape niciodata, desi unora le eram studenta ( nu e vorba de sanatatea mea, dar erau oameni din familie). Nu am facut caz de asta, stiam salariile, stiam ca din asta, din platile neoficiale traiesc medicii. Toti membrii familiei mele o priveau ca pe ceva normal, pe vremea lui Ceausescu nu te duceau la medic niciodata cu mana goala, asadar e practica de demult. Acum, stiind cum e viata de medic, sincer pot spune ca „spagile” sunt o salvare. Nu mi-e rusine sa zic ce bine e sa primesti o punga de cafea, fiindca aia de acasa tocmai s-a terminat si ai atatea cheltuieli incat cafeaua era pe la sfarsitul listei. Ce fain e sa primesti o cutie de bomboane din alea „de firma”, pe care sa le pui deoparte ca vreodata ai si tu nevoie ( de obicei la vreun ghiseu amarat, la vreo secretara sictirita). Da, si e bine sa primesti si un plic cu 50 lei in el, iti platesti factura la telefon si uite asa nu mai stai cu stresul ca, in caz de ceva, nici bip nu poti sa dai. Ce frumos ar fi sa ti se intinda un plic si sa zici detasat ” stati linistit, nu am nevoie”, dar sa iti amintesti ca al tau copil nu mai are nimic decent de mancare in frigider si ziua de salariu e abia intr-o saptamana si Doamne, cata nevoie ai de plicul ala blestemat. Cam asta e viata adevarata de medic, cam asta inseamna „spaga” pentru majoritatea. Nu, nu isi face nimeni vila, nu pleaca nimeni in Caraibe din „spaga”. Poate doar aia mari, dar pana ajungi acolo ( daca ajungi vreodata) suporti atatea umilinte incat dezumanizarea e fireasca. Nu mai amintesc ca medicina nu e ceva ce ai invatat o singura data si iti ajunge pe viata, mereu ai nevoie sa te pui la punct cu noutatile. De unde bani de carti, de congrese, de cursuri si supraspecializari? Hipocrate nu a prevazut asta in juramant, din pacate. Stiti cum ma uit cu ciuda la cate un anunt de congres din ala adevarat si imi dau seama ca m-ar costa salariul pe jumatate de an participarea? Nu sunt singura. Apoi oamenii mor pe capete, aparatura chiar de-ar fi noi nu stim sa o folosim fiindca ar costa mult sa invatam, dar de unde bani cand se presupune ca totul e pe baza de vocatie?
E dureros, repet, sa fie o meserie intreaga bagata intr-o singura oala. De cei mari si fara scrupule stim si noi astia mici, mai bine poate decat oricine, i-am avut profesori pe multi dintre ei. Totusi, nu este corect sa platim noi pentru greselile lor.
Deea, eu inteleg ca exista probleme si la medici si la pacienti.
Cred ca totusi frustrarile celor mai multi dintre noi vin din faptul ca si noi lucram pe salarii mici, si cafeaua noastra se termina, si copiii nostri au nevoie de multe, iar noi nu ne putem suplimenta salariile…
Cred sincer ca e greu in postura voastra, a medicilor tineri, dar tuturor le e. Si celor mai multi dintre noi seful/patronul le spune oricand „nu te porti ok, sunt alti 10 la usa”.
Eu cred ca nimic nu justifica dezumanizarea, cum dealtfel spuneai si tu. Motive si suparari exista si la medici, si la pacienti, dar numai impreuna vom putea schimba ceva.
Faptul ca am spus ca dezumanizarea este fireasca nu inseamna ca este scuzabila sau pardonabila. Un copil abuzat fizic si psihic va creste, cel mai probabil, intr-un adult ce va abuza de altii, fizic si psihic. E fireasca aceasta evolutie. La asta m-am referit.
Cat despre venituri, zilele trecute a fost articolul cu bona, mi s-a parut ca multe persoane au fost de parere ca 400 dolari e putin, ca raspunderea e mare si chiar nu e problema bonei cat castiga un medic sau profesor. Sunt oarecum de acord, eu nu vreau sa moara capra vecinului, vreau doar ce cred ca mi se cuvine mie. Daca eu iau 2000 euro zau daca imi pasa ca femeia de serviciu de la nu stiu ce institutie ia 5000. Orice meserie e onorabila, orice om merita sa traiasca decent. Ca pacient eu fac parte din categoria celor ce-si doresc ca medicul pe mana caruia se lasa sa aiba tot ce isi doreste, sa fie senin si linistit. As vrea sa stiu ca intra in operatie cu gandul la frumoasa vacanta din care tocmai s-a intors si ca dupa operatie va manca la cel mai bun restaurant din oras. M-ar ingrozi ideea ca intra in operatie gandind cu ciuda ca iar a ratat concediul fiindca nu avea nici macar pe cine sa lase in loc, iar acasa in frigider mai are doar niste resturi cu care trebuie sa se multumeasca. Astea sunt gandurile mele de pacient, fiindca, indiferent daca si cat voi mai practica medicina, mereu voi avea nevoie de asistenta medicala. Indiferent in ce colt al lumii voi ajunge, tot voi avea in tara o parte din rude, prieteni buni si dragi si zau daca nu imi ingheata sangele in vene cand vad haosul asta care parca e din ce in ce mai mare.
Eu cred ca ne-umanii sunt pur si simplu asa, ca si structura. Am dat peste unii si am avut ocazia sa aflu si cum se comporta in viata privata, e un mare noroc sa ii intalnesti doar ca pacient. Niciun examen, din facultate sau de dupa, nu te selecteaza in functie de umanitate. Iar unii sunt atat de buni incat pacientii chiar revin, cu riscul de a-si lua iar portia. Inclusiv in pediatrie. Tot prin sectii de pediatrie am vazut partea aia de care nu vorbeste nimeni, zeci de copii uitati cu zilele, saptamanile, lunile in spitale. Cazuri sociale, parinti depasiti, macar o gura in minus de hranit o perioada. Asistentele si medicii sunt mama si tata, aduc de acasa haine, jucarii, mancare mai buna. In ce alte spitale am mai calcat medicii trimiteau acasa pacienti pe banii lor, ii imbracau si incaltau. Numai eu cate haine am dus. Uneori vii cu paracetamolul de acasa, desi nu e legal dar omul moare de durere, spitalul nu are , atunci risti. Si multe, multe altele.
Iar despre medicul ce a stat putin in sala, nu este ceva neobisnuit. In functie de gravitatea cazului si de complexitatea operatiei, medicul cel mare doar supervizeaza si intervine in momentele critice, in rest exista mana a doua, medici rezidenti. Peste tot in lume este asa si e normalitatea aia ce ne-o dorim, in care toti au sansa sa invete, pentru a deveni cu adevarat profesionisti mai tarziu. Eu zic ca asta a fost si aici, ca doar nu a lasat asistenta sau infirmiera sa opereze si el a plecat la o cafea.
, i
Deea, dezumanizarea nu e firească.
Cât priveşte demersul de a o justifica raţional (voluntar sau venit din folosirea imprecisă a cuvintelor) … ăsta-mi pare pur şi simplu atroce.
Ioana, refacere uşoară lui Ivan şi putere şi iubire vouă.
Ştii, eu cred că inimile pierdute prin pasaje rutiere, în goana taxiului, nu sunt, de fapt, pierdute.
Chapeau.
Nu, nu este corect sa plătească nimeni pentru greselile altuia, DEEA. Insa este corect sa fim oameni, si nu sa condiționăm calitatea actului medical de un pachet de cafea sau de un plic (bănuiesc ca o floare este inutila). Altfel, medicii tineri nu sunt cu nimic mai buni decât cei „mari”.
Bucura-te de plicul acela, când il primesti. Dar omul care nu ți-l poate oferi, nu trebuie tratat ca si cum ar fi un vierme pe care il strivești cu călcâiul. Aici, draga DEEA, se vede calitatea ta de om, înainte de toate, înainte de vocație. Omul acela care nu iti poate oferi nimic are problemele lui, mai grave decât ale tale, si poate nu are bani pentru o mâncare mai buna acasă, pentru copilul lui; omul acela nu cred ca spera sa ii ofere cineva vreo cafea, spre deosebire de tine, care măcar poți spera – in societatea românească. Pacientul nu este vinovat pentru ca societatea românească este disfuncționala si pentru ca noi, ca țara, suntem in urma altor tari cu cel puțin 50 ani, din toate punctele de vedere. Tu ce faci ca sa îmbunătățești societatea in care trăiești, aștepți o cafea? Asta iti este responsabilitatea? Urmezi exemplul medicilor „mari”? Atunci .. no comment.
Mie imi este Rușine sa dau cafea unui medic, sau bani – mi se pare umilitor, rușinos pentru el. Mi-e Rușine de rușinea lui…
Sa știi ca si alte categorii profesionale trebuie sa cumpere cărți toată viața, si nu numai cărți… Hai sa fim toți niște brute. Rușine noua!
Tocmai asta am spus si eu, ca este rusinos si umilitor sa speri la pachetul de cafea. Totusi, aceasta speranta este o emotie pe care nu o poti comanda cum vrei, pur si simplu exista. Si doare. Ar fi bine sa nu existe. Uneori refuzi orice atentie fiindca realizezi ca pentru omul din fata ta a fost un efort prea mare, dar acest refuz este un act de vointa, rational. Da, se refuza spagi, si inca de multe ori, dar e atat de impamantenit obiceiul incat pacientul se simte ciudat, bulversat. Tin minte ca un pacient a plecat din spital dupa ce chirurgul i-a refuzat plicul, desi de la colegul de salon luase. Bietul om era convins ca acel chirurg il va opera prost, sau de fapt il va da altui coleg si de aceea nu a luat, asa ca a preferat sa plece in alta parte. E atat de umilitor, de ciudat, de anormal sa te certi cu pacientul pe plic, el sa incerce sa bage in buzunar, tu sa nu stii cum sa fugi. E drept ca, dupa ani de zile, incepe sa devina firesc, dar nu trebuie sa fie asa. Nu se mai poate asa. Cat despre flori, eu chiar ma bucur pentru ele. Toate de mai sus nu sunt experiente personale, e un foarte mic rezumat al tuturor lucrurilor vazute si traite in cei aproape 20 de ani de cand am avut proasta inspiratie sa urmez acest drum.
Toata lumea se sustine ca plateste anumite servicii, dar acei bani se duc in sistem, nu direct la medic. In afara de asta, si la noi se numesc asigurari sociale de sanatate. Asta inseamna ca beneficiezi de un numar minim de servicii, celelalte sunt contra-cost sau pe baza unei asigurari private. In unele tari asa merg lucrurile si nimeni se se astepta sa fie tratat gratuit de orice, pe baza unei asigurari sociale. Revenind totusi la noi, exista o mare mafie ce include si casa de asigurari, de cele mai multe ori medici nevinovati cad victime, nu va doriti sa lucrati in acest sistem corupt si bolnav. Cum am putea insa sa il schimba, daca de fiecare data nu auzim decat ” medicii astia spagari, inumani, sa nu li se dea nimic ca oricum isi iau singuri etc”. Eu cred ca da, pacientul este vinovat de ce este in tara asta, orice cetatean al tarii este un potential pacient, si oare nu cetatenii tarii voteaza , accepta si indura? E foarte nostim sa auzi cum te injura pacientul si apoi, intr-o conversatie cu alt pacient, ridica in slavi pe X sau Y politician- de obicei fix cei care duc tara in prapastie. Nu stiu, daca nu e vina noastra, a tututor, daca nu noi suntem cei care ne putem scoate de aici, atunci care ar fi solutia?
Nu stiu care are o mentalitate mai sanatoasa eu sau d-voastra ,cert e ca a doua oara eu spun ca am avut parte din pacate de 2 experiente cu totul similare numai ca in Italia m-a consultat un medic si a intervenit imediat ,nu ca in Romania 4 medici de la 2 spitale ca ultimul sa-mi zica „Doamna asta e un avorton sa nu va asteptati sa nasteti un copil normal”.Medicamentele pentru oprirea contractiilor a facut rost mama de la o cunostinta care lucra la urgente in alt oras pt ca in spitalul unde eram nu aveau.In Italia explicand situatia nu isi puteau imagina de ce nu s-a putut salva situatia.Nu ma luati cu teoria ,eu stiu prin ce am trecut si mi s-a explicat si in Italia ca deznodamantul putea fi altul in Romania.Am locuit in camin cu medicinisti si erau super extaziati prin anul 5 cand mergeau prin spitale si veneau cu un litru de lapte primit de la vreo batranica si spuneau uite prima „mita”.Nu ma sensibilizati cu creditele pt scolarizare luate de parinti.Si ai mei au facut un sacrificiu tinandu-ma la facultate de stat in alt oras,dar pt asta eu nu m-am comportat in asa fel sa dau de inteles ca imi trebuie bani pt orice credit pe care l-am acordat in banca.Mi-am facut meseria si pt asta mi-am luat salariul.
Nu sunteti la curent cu mojiciile ce s-au facut si au iesit in presa de abia acum cu bolnavii de cancer ……Va rog sa va faceti meseria si atat .Sunteti medici nu casieri sa faceti casa la sfarsitul turei.Precizez ca nu generalizez, cunosc si medici dedicati dar din pacate putini.
Din cate inteleg eu, prima data a fost o tragedie fiindca :1.medicii nu sunt bine pregatiti 2. spitalele nu sunt dotate corespunzator. Nu stiu daca e corect sa presupun ca medicii stiau ce trebuie sa faca, aveau si resurse, dar n-au avut chef sau asteptau banii. Daca asa este, atunci e revoltator, dar e doar o presupunere. Stiu si eu ce sa face in alte tari si cu cate secole sunt inaintea noastra, ca si pregatire. Stiu ca un tanar medic de aici merge acolo si prima perioada invata, nimeni nu ii da direct pacient pe mana. Pur si simplu acolo ai conditii sa inveti, profesorii abia asteapta sa isi transmita cunostintele celor tineri, sa stie ca lasa in urma ceva cu adevarat important. Noi, daca nu avem cu ce, cum sa ne punem la punct cu noutatile, cum sa tratam ca in Italia anilor 2000 in loc de Romania anilor ’70? Acum serios, lasand la o parte texte lacrimogene cu vocatii, juraminte, de unde as putea eu scoate bani pentru un congres in Barcelona , sa zicem? Pe langa cateva sute de euro taxa, se plateste transport, cazare, mancare. Concret, cum as putea junge acolo? Nu, cu vocatia nu ma lasa sa urc in avion gratis. Cum poti face un curs, cum te poti supraspecializa intr-un anumit domeniu, fara resurse finainciare? Eu una as fi multumita, ca in loc de marire de salariu, sa imi ofere statul un congres international pe an si macar o formare in domeniul meu o data la trei ani. Apoi pot avea si pretentii sa raman in tara nu-stiu-cati ani, fiindca au investit in mine, in formarea mea. As vrea cursurile si congresele sa fie pe bune, de alea de la care poti invata ceva, nu vesnice reclame la medicamente mascate sub denumirea de „congres”. Nici cursuri la care platesti taxa, ti se da diploma si ti se sugereaza sa nu deranjezi prea mult in rest. Fiindca la noi asa e, asta e sistemul.
Inca un lucru , presupun ca ar fi corect sa il mentionez: eu sunt acel fel de medic care a avut tupeu sa isi doreasca o familie, cu tot ce presupune asta. Stiu, e gresit. Daca e sa locuiesti o viata intr-o camera de camin, doar tu si vocatia ta, sa mergi zilnic pe jos si sa mananci la cantina, atunci poti sa iti permiti congrese si cursuri. Salariul, in aceste conditii, este suficient. Cunosc cativa medici ce asa au trait, unii au avut tentativa la o viata de familie dar au esuat- ma refer la medici-barbati in special, unii ce au copii pe undeva in lume dar habar nu au de ei. Ei sunt casatoriti cu meseria. Ei sunt acel gen de persoane carora le poti, cu adevarat, ridica statuie, profesional vorbind.
Mai ales o femeie medic isi doreste, spre ipocrizia ei, o familie, iar asta vine cu cheltuieli, cu raspunderi. Un inceput de drum in cariera de medic este undeva in jur de 35 de ani, cam atunci iti poti face planuri de o casa ( rezidentiatul, bine sau prost platit, e un contract pe termen determinat, ceea ce inseamna ca nici masina de spalat in rate nu poti lua, nu vorbesc de credit pt casa), o familie, un copil. Daca te intorci la serviciu dupa 2-3 luni de la nastere, esti cea mai denaturata mama de pe pamant, adica cum, nu ai stat 2 ani sa alaptezi si sa iti tii copilul in brate? Sigur, daca revii peste 2 ani si zici ” scuze, eu 2 ani am alaptat si citit carti de parenting, voi nenoroci vreo cativa pana imi reintru in mana”esti cel mai mare criminal lipsit de empatie, adica lui, pacientului, de plodul tau sa-i pese? Laptele praf nu-i bun? Bona ce are? Cresa de stat, daca nu iti permiti bona, treaba ta, ca doar nu te-a pus pacientul sa faci plozi. Ai copil cu febra acasa si tu esti la serviciu, fiindca nu avea cine sa te acopere si copilul nu a stiut sa isi programeze boala? ce e vina pacientului? Tu trebuie sa zambesti, sa fii empatic. Eu am trecut prin asta, copil mic la primul episod febril din viata sa, febra foarte mare fara alte semne, nu am putut sa stau acasa si am lasat-o cu bona. Plangeam la spital, vorbeam din 5 in 5 min la tel, bona mai panicata decat mine, sotul nu putea nici el ajunge ( aceeasi situatie ca a mea). I-a pasat cuiva, oare? Am vazut recent, intr-o sectie de stat, un medic ce repezea pe toti , de la asistenti la pacienti. Parea revoltator, apoi am auzit spunand cuiva ca fetele lui se simt rau, au febra si varsa, sotia il suna disperata sa vina si sa le duca la spital iar el chiar nu mai poate sta, si asa programul sau se incheiase demult. Am avut colege ce au pierdut sarcini in timpul garzilor, i-a pasat cuiva? De ce vietile medicilor, copiii medicilor nu inseamna nimic? Intreb fiindca eu simt constant, in aceasta tara, ca am esuat si ca medic si ca parinte. Stiu ca nu are legatura cu textul, doar cu unele din comentarii.
Stiu ce zici, Deea, si asa cum spuneam mai sus, cred ca e foarte dificil.
In acelasi timp insa, si in unele multinationale trebuie sa-ti ceri voie si sa astepti aprobare ca sa mergi la baie, nu dormi din cauza stresului si faci toate bolile pamantului. La fel, iti lasi copiii acasa cu orice ar avea fiindca compania te-a cumparat cu totul, nu e ca si cum ai avea viata in afara ei.
Nu sunt medic, dar niciodata n-am lucrat 8 ore, si nici sotul meu, desi atat avem trecut in contractul de munca. Si am pierdut si eu o sarcina, iar baiatul a venit la 33 de saptamani, eu fiind epuizata fizic si psihic.
Si nu-s alte optiuni de job.
Si stii ce avem dupa toate astea? Credite pana la adanci batraneti pentru apartament si-o masina low cost.
Pot sa inteleg cat e de greu si de frustrant si ca nu e deloc ok ca viata pacientilor sa depinda de oameni ale caror minime necesitati nu sunt acoperite.
Dar e greu sa te gandesti la asta cand mergi la medic cu un plic care reprezinta mancare ta si a copiilor pe o luna si el il ia firesc, fara sa se gandeasca la asta.
Toata lumea are necazuri, dar hai sa fie si empatie de ambele parti.
Uite, cand iti citesc povestea, mi se rupe sufletul. Sunt sigura ca 99% din cei care citesc ce ai scris simt la fel si mi se pare firesc. Daca schimbi multinationala cu spital/clinica si denumirea meseriei tale cu cea de medic, automat lucrurile se schimba. Empatia nu mai functioneaza daca e vorba de un medic, nici macar o minima intelegere. Nu are legatura cu plicul, ar fi culmea sa consider plicul ca un semn de empatie, sa vina vreun pacient sa imi zica : vai, esti cam obosita, ia 5 lei de aici pentru o cafea”. E suficient sa inteleaga, sa se puna si in papucii celuilalt ( care nu sunt de vreo firma). Sa se uite la medic si sa zica „uite, un om”. Eu cred ca, de multe ori, exact pacientii si apartinatorii se uita la medici ca la niste fiinte supranaturale, niste forme de viata ce nu au nevoie de aer, apa, hrana, ce nu ar trebui sa simta nimic in afara de o tona de empatie fata de pacient. Este un comentariu, mai la inceput, ce incepe cu ” acum o sa apara medicii si asistentele sa ne zica cat e de greu”, atat de zeflemitor, lipsit de respect si orice urma de omenie, ca tot se vorbeste de toate astea. De cate ori am intrat in contact cu oameni le-am dat o sansa, dincolo de prima impresie. Am avut rabdare de fier si la casierii, si la secretariate, si la banci. Am primit raspunsuri in doi peri, aproape am fost facuta proasta ca intrebam cum sa completez un anumit document. Pe toate le-am rabdat fiindca stiu cum e viata in tara asta, cat de greu e pentru toti, iar omul din fata mea sigur are partea lui de drama de care eu habar nu am. Sigur, in unele cazuri s-a dovedit ca unii oameni sunt pur si simplu dobitoci, dar asta e alta poveste. Ca exemplu, am fost la pediatra fetei mele dupa multe recomandari, am ramas oarecum dezamagita fiindca copila a urlat non-stop, dr mi s-a parut brutala si repezita desi consultul a fost impecabil. Am insistat sa merg la ea in continuare, din fericire nu am avut nevoie prea des. Data urmatoare si de atunci incolo am intalnit nu doar un bun profesionist, ci si o persoana calda, amabila. Am aflat ulterior ca experienta mea negativa era in contextul unui divort urat. Uneori de la un medic tot ce iti doresti este un rezultat medical corect. Eu chiar nu ma astept ca un pediatru sa iubeasca pana la cer si inapoi copiii, in niciun caz nu vreau sa fie prea sensibil la durerile lor, sa planga si sa sufere acolo, langa copil. Pentru asta exista parinti, rude. Medicul sa-si faca treaba cu mintea limpede, ca e singurul ce o poate face, de bocit si smuls parul din cap au altii grija. Desi poate nu veti sti niciodata ce a fost cu adevarat in sufletele lor. O prietena, tot medic, a mers cu fetita la spital pentru ceva ce ei i se parea dramatic: febra inalta, dureri de burta etc. Medicul fetitei a fost profesorul ei in facultate, il stiu si eu. A consultat-o pe fata repejor, a recomandat investigatiile si dus a fost. A revenit mai tarziu, calm si oarecum indiferent, desi mama era plansa toata. Si-a cerul omul scuze ca nu poate sa ii impartaseasca drama, dar tocmai vine de la pacientii sai ce lupta pentru viata si putintica febra chiar nu il impresioneaza cu nimic. Analizele erau ok, investigatiile la fel, mama si fetita au plecat acasa cu reteta si cu inima impacata- asta fiindca , din pacate, noi ii stim prea bine pe acei copii de care vorbea medicul, i-am vazut in facultate, stim cum plang medici si asistentele pe la colturi si apoi vin si se dau „zbiri”, am vazut cu tremura un medic cand are in mana noile analize si cum se prabuseste intr-un scaun fara nicio expresie pe chip.
Super trist … dar lasa ca juramantu’, dar lasa ca spaga etc. Ti-am zis, nu guvernantii sunt de vina (ca nici aia nu s-au ales singuri) ci mentalitatile bolsevica si fanariota amestecate. Si pe astea nu le scoti niciodata din zona aia. Deci, iti iubesti copiii mai mult ca orice? Ai raspunsul mai sus. Ofera-le o societate normala.
Am plans. Si inca plang. Langa mine il am pe cel mic. Sper sa nu avem nevoie vreodata sa fim la mana unor medici. Nicaieri. Dar mai ales acasa, in Romania. Serviciile la noi sunt de rahat. Incepand de la a scoate un pasaport pt copil pana la a-l interna desi platim pt aceste servicii, cu bon si fara bon. As impusca eliminand ne-oamenii de pe aceasta planeta.
Ioana, tu TREBUIE sa faci pasul serios de a da in judecata atat doctorul cat si spitalul deja primul pas l-ai facut. Vei fi un exemplu si vei fi urmata. Ma gandesc ca doar pedepsiti aceste vite se vor comporta cat de car normal. Dumnezeule cum sa ii trezesti pe copii cu spirt turnat pe organele genitale?! Pai suntem la camera de tortura?! Unde vreti sa ajungem oamenilor?! In evul mediu sa ne tratam copii acasa!!!? Sunt inversunata!
Ioana, TREBUIE sa punem mana de la mana pt infiintarea acestei asociatii! Viitorul copiilor nostri nu este roz! Propun sa facem o manifestare si toate mamele cu cap sa se implice. Noi putem schimba ceva! Oricat de mic!!!
Sper sincer ca cineva de la TV sa citeasca aceste declaratii uimitoare si umilitoare si sa mearga pt un reportaj ascuns la acest spital horror de copii. Sa vada o lume intreaga ce ae intampla acolo. Oare directorii de spitale dorm linistiti acasa?! Oare ei au copii!?! Nu imi gasesc linistea si apreciez ca atatea mame au sarit in ajutor. Haideti sa facem ceva! Acum inteleg Ioana de ce inima ta s-a pierdut! A mea este sparta si ma voi vindeca si o voi lipi cu dragostea copiilor mei. Suntem pro si vom face orice sta in putiinta sa taiem capul acelui doctor si sa eliminam dobitoacele din sistemul medical romanesc! Sa fim sanatosi!
Plang. Si sper ca niciodata sa nu fim obligati sa trecem prin spitale. Si da, trebuie sa facem noi ceva, noi ca si membri ai societatii sa ne cerem drepturile. Incet, incet trebuie sa se schimbe ceva. Unii dintre noi ne permitem sa mergem in privat. Insa nimeni, indiferent de starea materiala, nu trebuie sa fie supus la asemenea umilinte. Din pacate aceleasi lucruri se petrec si cu adultii (aici am multe multe experiente neplacute) in spitale. Sunt umiliti si tratati mai rau ca animalele. Trebuie sa schimbam ceva, undeva…..
Multa sanatate lui Ivan si multa putere tie, Ioana!
In primul rand prin ce ai trecut e de neimaginat dar din pacate e un lucru firesc in sistemul sanitar romanesc.
In al doi-lea rand am simtit pe pielea mea furia,disperarea,umilinta pe holurile spitalelor din tara.
Totul a inceput in urma cu 5 ani cand pana la 29 de ani nu am intrat intr un spital pe post de pacient.atunci m am internat pt nastere plina de frica,nerabdare si entuziasta in acelas timp….acum dupa 5 ani inca nu mi am dat seama daca am fost intr un abator sau spital.Cand am scapat de acolo mi au trebuit 2 ani sa mi revin pana am ajuns cu cea mica din nou pe mana lor.A facut pneumonie.O „respectabila”dr fiind si directoarea spitalului intra in salon si ma intreaba ce are,eu ca un om normal i am spus ,pneumonie,la care raspunsul ei a fost „Fetito dupa fata pareai mai desteapta decat tigancile astea cu 2 clase de aici”…initial am ramas blocata apoi i am dat replica pe gustul si bunul simt al ei.Apoi a inceput cosmarul,copil urland,tinut de 3 asistente pt ai baga o branula,intepata de 5 ori,urland la mine si la ea s o linistesc cumva.am inceput sa plang de mila ei la care o asistenta mi a spus sa ma duc acasa mai bine decat sa plang ca nu le ajut cu nimic.aveam o rezerva cu patut de copil si pat de insititor.copilul nu aveai voie sa l scoti din patul cu grilaj,daca te vedea cu el in patul tau era cel putin o crima,asa ca ma plimbam cu ea in brate non stop.Ii aducea injectiile si siropul si intrebac ce sunt,raspunsul era pe masura „doamna,crezi ca daca ti spun ce sunt stii dumneata ceva despre asta”…asa bun ,poate ca nu stiam dar cu cele 2 clase ale mele pe care distinsele dn credeau ca le am ,ma informam si eu sa stiu ce baga in copilul meu sau macar cum e copilul,nu am stiut ca a facut insuficienta respiratorie pana n am citit biletul de externare.Am primit o mustrare pe cinste cand am refuzat sa i administreze copilului romergan doar pt „linistire”…nu ma interesa o clipa ca o plimb toata noaptea in brate era alegerea mea.A facut febra mare intr o noapte.nu au avut un termometru din ala de frunte,au chinuit o sa il bage in fundulet.a plans pana s a invinetit.L am trimis pe sotul meu sa cumpere termometru.A 3 zi a facut stomatita,avea toata gurita plina de afte,plangea intruna nu manca,mergeam dupa asistente sa i bage perfuzii pt ca avea gurita uscatA,a venit una dupa fix 4 ore,4 ore in care copilul meu era vanat in jurul guritei.M am dus la ele de atatea ori incat mi au spus ca sunt „paranoica”.A 4 zi a luat rotavirus din spital….exicatia lor”ai spalat banana dupa ce ai decojit o”de acolo cica a luat rotavirusul nu din spitalul lor infect fizic si sufletesc.Dupa 10 zile am iesit di infern,mai usoara cu 9 kg,sotul disperat,neputincios si la fel de umilit,cu un copil aproximativ tratat,cu multa durere fizica si sufleteasca jurand ca niciodata nu o sa mai calc in vreun spital de stat.
Eu m-am plimbat doua saptamani stat-privat-stat, cu niste experiente foarte contradictorii:
– prima data la stat nici n-au vrut sa se uite la mine: e ok, o sa-ti treaca, spunea asistenta care se uita la mine. Dar tanti, e umflat si doare. Nicio problema, o sa treaca, daca vrei, pot sa-ti pun ghips. Imi venea sa-i spun ce urmeaza sa fac cu ghipsul ala.
– Privat: m-a consultat un medic bun, cu un cv fenomenal, dar cu o pareza pe partea dreapta. Am ramas socata ca am dat 120 lei pe o consultatie ca sa isi puna mana semi-paralizata pe piciorul meu. S-a descotorosit cu: mergi la rmn, sa stim cand te operam.
– stat partea a 2-a, gasit o sectie cu medici amabili, asistente dragute, si un doctor care-mi explica pe limba mea, de ce de 3 saptamani nu pot sa ma misc, care-mi spunea: o sa-ti revii in vreo 6 saptamani, nu-ti fa griji, nu trebuie operat. Ai grija de tine, relaxeaza-te si hai peste 2 saptamani sa vedem evolutia.
Concluzia:
Am gasit medici care se cred zei fara motiv, am gasit si medici care vor sa schimbe sistemul cu amabilitate si rabdare. Am vazut pacienti nesimtiti, si asistente care se cearta pe anestezice si pansamente.
Am vazut nesimtire si la privat (ceea ce nu ma asteptam), dar la stat e cea mai mare. Cand vad oameni de la stat care se lupta cu conceptiile comuniste si rezidenti invatati ca pacientii inteleg doar cand zbieri si esti nesimtit, parca incep sa am incredere in oameni.
Medicul pe care l-am vazut eu, mi-a spus un lucru frumos: ce nu inteleg unii colegi medici, este ca oamenii astia ar prefera sa fie oriunde altundeva, numai nu aici, dar ii tratam ca pe sclavii nostri personali.
Pai sa vezi cum se intimpla in Canada cand e vorba de operar un copil (nu stiu cum e cu adultii ca din fericire nu am avut nevoie). Baietelul meu a avut nevoie de o interventie chirurgicala relativ obisnuita in zona organelor genitale. Mai intai ne-au invitat la o intrevedere cu copilul, asa, la modul general, sa se obisnuiasca asta mic cu ideea. A vorbit doctorita cu el, i-a explicat ce se va intimpla, in termeni pe care un copil de 5 ani poate sa inteleaga. Buuuun. Dupa care ne-au dus sa-i faca analize de sange…prima data cand copilului i se lua sange (de la nastere si pana atunci nu avusese nevoie). I s-a dat copilului o jucarie din plus imbracata in pinza alba si niste carioci. Apoi i-a aratat asistenta cum sa deseneze pe jucaria asta cu carioca albastra venele – dupa ce i-a spus sa se uite la venele lui. Abia dupa aceea i-au luat sange, foarte delicat. L-au programat pt operatie peste vreo 5 saptamani ca nu era urgent – ok. In general si in Canada exista probleme si intarzieri cand e vorba de operatii…lipsa de timp, de specialisti, de resurse, de blocuri operatorii, etc. Daca nu esti grav-grav o sa fii programat peste „ceva” timp. In ziua operatiei ne-au explicat ce si cum se va intampla, cat o sa dureze, si ce sa facem dupa (inclusiv la ce sa ne asteptam cand isi revine din anestezie general, cum sa-l ducem acasa, etc.). Eu ca mama am stat cu el continuu, inclusiv pana m-am imhbracat in hainele alea cu care poti intra in blocul operator – unde am intrat cu el. L-au intins pe masa si i-au pus desene animate pe un ecran agatat de tavan ca sa aiba la ce sa se uite cat se face anestezia. Dupa ce a adormit am iesit din sala si s-au apucat sa-l opereze. A fost simplu, a durat vreo 20 min dupa care medicul care a operat a venit sa-mi spuna cum a fost si ca pot sa ma duc la el – copilul fiind in sala de trezire. Desi nu a fost o operatie majora, un copil iesit din anestezie generala e…ca un copil care nu stie ce e cu el…somnolent, ne-alert, etc. Cand m-am dus la el l-am gasit mancand un „freeze” – un fel de gheata aromata si pusa pe bat. Asa le da la toti ca sa le taie greata de la chimicalele din anestezie. Am mai stat cu el cateva ore inainte de a putea pleca acasa – dar, in ciuda aglomeratiei si lipsei de paturi in spitale chiar si aici – nu l-au eliberat pana cand nu s-au convins ca e coerent si alert. Totul a durat cam 6 ore. Si i-au pus fire care sa nu trebuiasca scoase, ci se topesc in timp. Controalele post operatorii au fost facute local de medicul de familie (operatia a fost la un spital specializat in copii, la vreo 1 ora de mers cu masina). Repet, a fost o interventie usoara, dar totul a fost calculat si planificat si explicat in amanunt, cu zambetul pe fata si multa intelegere din partea personalului medical si administrativ. Datorita naturii interventiei, asigurarile de stat au suportat costul, deci pe noi ne-a costat doar timpul si drumul (adica mai nimic in comparatie cu ce ar fi putut costa daca interventia se facea in Romania sau in Europa fara asigurare de stat). Nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi sa-mi vad copilul urland cand i se ia sange sau i se administreaza anestezie.
Sigur ca nu toate situatiile sunt atat de bine aranjate chiar si aici. Si aici uneori sistemul medical da rateuri. Daca te duci la urgenta, timpul de asteptare este de minim 4 ore – chiar daca ai un picior rupt – daca nu mori in secunda aceea inseamna ca poti sa astepti. Am fost la urgenta cu baietelul cand avea 1 an si a cazut cu fruntea pe terasa de lemn de acasa. Un cucui mare si colorat drept in mijlocul fruntii. Am asteptat 4 ore cu un copil de 1 an caruia nu poti sa-i dai calmante – cel putin nu in Canada. S-a uitat doctorul la el, a intrebat daca a lesinat in timpul incidentului, nu lesinase, si ne-a trimis acasa ca nu are copilul nimic. Intredevar nu a avut nimic. Am fost la urgenta eu personal cu atac de panica…mi-au dat o punga de hirtie ca in filme si mi-au spus sa respir in punga. Am plecat de buna voie dupa 1 ore ca punga isi facuse treaba si eram ok. Ah, sa nu uit, in Canada nu exista sistem medical privat, doar de stat.
Sper sa fie copilasul tau bine si sa nu mai trebuiasca sa treci prin asemenea emotii!
Am citit articolul la 3 azi dimineata si mi s-a făcut atât de scârbă de sistemul medical din romania si de oamenii ăștia, de nu am mai putut sa dorm deloc. Si acum dorm pe mine la munca…
Tin minte in anul 1 de facultate, am avut o infecție la ureche si pana nu i-am băgat plicul cu bani in buzunar, doctorița nici nu s-a uitat la mine. Si asta a fost acum 14 ani. Si in ăștia 14 ani, cate am auzit, câți oameni au murit sau au suferit din cauza imbecililor din spitale care nu își fac meseria si tratează oamenii mai rău ca pe niște animale la măcelărie…
Eu inteleg ca am fost o țara săraca, ca ne-au controlat Comuniștii si toata lumea trage pentru el si pentru familia lui, dar mai las-o naibii de sărăcie, chiar asa sa-i calci pe alții in picioare ca sa-ti fie tie bine?!
Sistemul e cum e, e prost, dar problema mea cea mai mare e cu oamenii ăștia care lucrează in spitale. Ca mai sunt tari in lumea asta cu spitale de stat care merg chiar foarte bine, pentru ca oamenii sunt altfel, mentalitatea e altfel. Si stiu ca nu e bine sa generalizez, dar chiar nu-mi mai pasa, pentru ca am vazut si auzit prea multe: romanul e un om răutăcios, invidios, rasist, egoist si încuiat la mine. Si când vad articole ca asta, oricât de multe alte articole pozitive as vedea despre romania, mi se face scârbă si sila de romania. Cu toate frumusețile ei si toate Tradițiile si mai stiu eu ce, ce se întâmpla in spitale si in alte locuri, e inuman.
Când e vorba de criticat si de arătat cu degetul, romanul e primul sa judece si sa-si dea cu părerea, ca el e cel mai deștept, cel mai cult si cel mai la moda, „americanii sunt inculți, sunt prosti, nu stiu nimic…”, cat de inculți sau de needucați ar fi unii dintre ei, ii tratează pe oameni ca pe oameni, le pasa, si chiar daca sistemul lor medical e tot fucked up, au spitale de cercetare pentru copii cu cancer, unde oameni din toata lumea vin si sunt tratati si cazați, fără sa plătească un dolar. Pentru ca spitalele astea exista doar din donațiile altor oameni cărora le pasa. Au fundații ca „make a wish” care îndeplinesc ultima dorința a copiilor in stare foarte gravă, tot din donații. Si nu sunt donații numai de la bogătani, sunt oameni de rând care in loc sa-si cumpere haine de firma si mașini de lux sa se dea mare, cum e la moda in Romania, mai bine donează $10 pentru copiii ăștia. Si mul mai multe, dar americanul e prost… Romanul e deștept. De ce nu se trezește romanul ala deștept si educat sa facă ceva de genul asta? Sa schimbe mentalitatea nesimțiților din spitale? Si peste 20 de ani tot asa o sa fie? Gata, ca ma enervez prea mult…
La 9 ani am fost operata de polipi la gat in spitalul jud. Ploiesti. Operatia a decurs fara nici o anestezie si a constat in taierea unor bilute de carne cam cat amigdalele din gatul meu. Doctorul i-a trimis pe parinti acasa si le-a zis sa se intoarca dupa cateva ore. Am asteptat singura cca o ora pe un hol sinistru, ca sa intru in operatie. Cand am intrat, doctorul, o matahala de om transpirat, isi pusese un sort de piele exact ca la macelarie. Nu exagerez cu nimic. Dupa ce mi-a scos bucatile sangerande din gat, timp in care nu am putut sa urlu pt ca aveam gura deschisa fortat la maxim, a tipat foarte suparat la mine ca l-am umplut de sange pe halatul alb, deoarece sortul nu mai facea fata la suvoiul de sange pe care l-am icnit afara. Asta este blandetea pe care am primit-o…Am 37 de ani si cand vad un macelar cu sort de piele, tremur.
Doamne, ajuta!
Va iubesc!
Nu nu nu, nu pot sa cred cata cruzime, cumplit sa treci prin asa ceva!!! M-a rascolit foarte tare prin ce-am citit, si de la tine si de la alti cititori….Nu se poate asa ceva…. Parintii si copiii sunt deja traumatizati cand ajung la spital, au un motiv pentru care sunt acolo….Au nevoie de oamenii aia specializati (doctori, asistente) care sa ii linisteasca prin comportamentul lor, sa ii faca sa se simta ca sunt pe maini bune, sa ii incurajeze…sa le explice
Inteleg ca nu sunt bani in sistem, dar cum au zis atat de multi cititori mai sus, blandetea, vorbele, informatiile NU SUNT PE BANI! Unde mai pui ca sa iei un copil de langa mama lui in conditiile astea, in loc strain, e déjà brutal si traumatizant pt copil, lasand la o parte ce urmeaza in salile de operatie… Conteaza enorm de mult pentru copil sa o aiba pe mama langa el cat mai mult, si asta costa bani??? Nu nu nu, oamenii astia nu sunt oameni! Nici nu pot sa-mi inchipui prin ce trece un copilas smuls de catre niste straini de langa mama lui, tinut cu forta, amenintat, bruscat, poate si lovit…si apoi chinuit cu procedurile medicale…
Nu am cuvinte si imi pare extrem de rau pentru oricine este nevoit sa treaca prin asa ceva…Mi se rupe sufletul
Ioana, ma bucur pentru initiative ta sa aduci asa o asociatie in Ro, lumea cand trece prin asa ceva se lasa calcat in picioare, da plicul ca asa se face, rabda si tace doar doar o sa primeasca un tratament mai bun. Stiu ca suntem cu totii vinovati ca jucam asa cum canta ei, dar cine are curajul sa fie pus in situatia si sa se revolte, riscand sa primeasca un tratament si mai rau decat cel pe care l-ar primi daca ar face cum vor ei (dosctori, primarie, posta, oricare…)?
Si ei continua sa fie la fel de nesimtiti si de ne-oamnei, pentru ca asa le merge si nimeni nu ii ia la raspundere. Si din pacate lumea continua sa mearga la ei pt ca nu au ce face…
Daca ridicam impreuna vocea o sa reusim sa stii, eu am reusit cu cateva plangeri la protectia consumatorului, cu greu si cu multa vointa din partea mea, dar pana la urma am reusit. Acum nu mai locuiesc in Ro, dar ma alatur si eu initiative tale, daca pot ajuta cu ceva.
M-am ingozit, din nou, desi -ciudat- parca nu ma ia chiar de tot prin suprindere… Mult curaj pentru refacere, mai ales pentru cea psihica.
Din ce am citit mi s-a parut ca ti s-a schimbat parerea despre profesorul Enescu? Ar fi explicabil, competenta si omenia nu sunt sinonime.
Si eu as fi de parere ca ai putea sa-i dai in judecata, cu renumele pe care-l ai sigur ii va durea mai mult asa un proces decat cel al unui pacient lambda. Plus ca e perfect ilegal sa refuze sa-ti dea numele doctorului care a operat.
Mi se pare cumplit ce am citit, niste scene dintr-un film de groaza. Efectiv mi s-a facut pielea de gaina. Eu locuiesc in Cluj si am trecut si noi, din pacate, printr-o operatie cu copilul. Nici aici nu exista chirurgie infantila la privat, deci tot la stat am ajuns. Ce pot sa spun este ca nu s-au comportat asa, medicul care a operat si medicul anestezist s-au comportat minunat, de la discutii inaintea procedurii, pana la controale si discutii dupa, si asta a fost valabil pentru fiecare pacient din salonul in care eram, indiferent de posibilitatile materiale ale parintilor. Iar la momentul anesteziei i-au dat ceva inainte, sa il ameteasca si sa il adoarma, ca sa il ia de langa mine. Nici nu a stiut ca l-au luat din salon. Sigur, conditiile din spital sunt de toata groaza, si unele asistente sunt de o lipsa de empatie fantastica, dar recunosc ca am fost placut surprinsa sa vad si oameni care s-au purtat frumos cu noi. Nu inteleg de ce unii medici pot fi oameni si unii se poarta cu noi parca am fi niste animale. Cred ca trebuie sa ne facem curaj cu totii si sa reclamam atunci cand nu suntem tratati corespunzator, doar asa o sa schimbam ceva. Multa sanatate copiilor si iti doresc sa nu mai calci cu ei in nici un spital, nici de stat, nici privat!
Si eu mi-am operat baietelul la Grigore !!
-ne-am interna luni,marti pe la 12a fost operat si miercuri am plecat!!
Doctorul a venit de mai multe ori la fel si rezidenta doctorului,dar inainte de operatie am asteptat pt ca nu se stia la ce ora incepe operatia,totul depindea de anestezista si anestezista numai apãrea,intr-un final pt cã ii era foarte sete copilului am trimis mesaj doctorului daca o sa -l opereze sa stiu daca ii pot da apã!!!,,,,,,,in cele din urma a veniy anestezista,a fost operat ,dar a fost luat de la mine din brate plângând in hohote,a fost oribil momentul acela!!Dupã operatie medicul anestezist a venit de 3ori la copil la fel si chirurgul!!!si cel mai des a venit medicul rezident,asistentele veneau repede daca erau chemate!!!Nu-mi place la grigore ca nu ai rezerve,nu ai baia in salon,nu ai nimic ce te-ar putea ajuta sa treaca timpul mai repede!!
Mi-au dat lacrimile..nu pot sa cred cata umilinta si durere ati indurat…Cata cruzime, nu pot sa cred ca mai exista asa ceva in zilele noastre…Slava lui Dumnezeu ca nu stam in Romania.Va doresc voua si micutilor vostri multa sanatate sa nu aveti de-a face cu macelarii din tara tuturor posibilitatilor..
Buna, imi pare rau ca ai probleme cu micutul si ca ati suferit enorm intr.o tara ce are posibilitatea de a fii extraodinara dar e intr.un declin total de cand ma stiu si nu se intrevede nimic pozitiv la orizont. Si noi am trecut pe la grigore alexandrescu..dar experienta nostra nici nu se compara. E groaznic, in primul rand fiindca propriul copil este bolnavior si apoi observi ca personalul este indiferent, lipsit de compasiune si nici macar stimulat nu vrea sa fie profesionist. In alte tari din Europa, nu exista asa ceva. Am citit un articol zilele trecute despre un bebe nascut prematur, la 5 luni, avea 450 gr la nastere, dar cu o ingrijire adecvata din parte medicilor si a parintilor, un an mai tarziu e bine merci..asta s.a intamplat in Anglia. In Romania clar nu avea o sansa!! Copii perfect sanatosi isi gasesc sfarsitul sub ingrijirea asistentelor, medicilor din Romania. Bine ca sunt vesnic nemultumiti de comportamentul pacietilor si ca vor salarii mai mari, ca doar na..le trebuie ultimul tip de x5. In toate domeniile din tara noastra intalnim acest cancer, dar este cu atat mai greu de suportat cand este vorba de sanatate
Buna ziua!
E dureros ce se intampla in sistemul medical romanesc si e si mai dureros ca nu se iau/ nu luam masuri de frica sa nu fim lasati sa murim la usa spitalului.
In calitate de pacient si apartinator am avut parte de experiente si bune dar si traumatizante.
Am sa incep cu cele mai rele, pentru a termina intr-o nota cat de cat pozitiva:
– in calitate de pacient: am fost operata de polipi la varsta de 5 ani (acum aproape 30 de ani) pe viu. Mama ma tinea in brate plangand pentru ca un prof. dr. universitar pensionar sa ma taie pe viu si sa imi arate ce imi scoate din nas/gura. Anestezie au incercat sa imi faca, de 2 ori, insa nu a avut efect asa ca s-au gandit ca pot sa rezist la durere.
– in calitate de apartinator: mama a fost internata in spitalul universitar Bucuresti pentru investigatii si operatie la sectia chirurgie generala IV. Pot spune doar ca nu a fost operata pana cand nu am dat „darul” doctorului (timp de 3 luni au mutat-o dintr-un pat in altul si dintr-o sectie in alta, pana cand a facut icter mecanic). Nu pot sa va spun cate nopti am dormit pe un scaun langa patul mamei, in sesiune fiind la facultate si cu job full time doar ca sa ma asigur ca va bea apa, ca isi va putea face nevoile, ca va fi spalata…) In acelasi salon cu mama era o doamna la o varsta onorabila care gemea constant dar de care nu s-a atins nici unul dintre doctorii sectiei pentur ca nu avea bani, si nici familie. Sa va spun ca de cate ori era intrebata daca este pregatita pentru operatie is e facea semnul plicului cu bani?!?
-in calitate de apartinator: nepotica mea a fost internata la una dintre sectiile spitalului de copii GR. Alexandrescu acum 9 ani (avea 4 ani pe vremea aceea). Bunica ei a fost langa ea tot timpul, insa de fiecare data cand am fost la ea in orele de vizita nu puteam decat sa plang – de mila si neputinta, vazand ca miroase execrabil pe holuri si in camerele de spital, vazand gandaci cum se urca pe cearsafurile patului, vazand toaletele si dusurile infecte. Efectiv ma rugam sa o externeze cat mai repede sa nu cumva sa plece din spital mai bolnava decat a ajuns initial. Aceeasi nepotica a trebuit sa faca sedinte de fizioterapie si radioterapie la acelasi spital acum 3 ani. Conditiile toaletelor nu s-au schimbat deloc, trebuia sa se schimbe intr-o camaruta in care era frig (10*C, afara fiind -1*C, iarna) si mirosul culoarelor m-au facut sa o astept in curtea spitalului
Si acum 2 experiente placute, cu recunostintele de rigoare:
– in calitate de pacient: am ajuns in ajunul Craciunului la Urgente, cu 2 metatarsiene si osul cuboid fisurat, piciorul super umflat, dureri mari. Am fost dusa la radiografie intr-un timp relativ scurt (15 min din momentul in care am ajuns in spital), un Dr. tanar foarte amabil (din pacate nu ii stiu numele) m-a consultat, a pus diagnosticul, mi-a oferit alternativele tratamentului si am fost ajutata sa aleg varianta cea mai buna pentru mine, ca pacient.
– in calitate de apartinator: mama a fost operata la de hernie de disc cervicala la spitalul Elias. Desi seful sectiei de neurochirurgie a refuzat sa o atinga pentru ca nu cumva sa moara pe masa de operatie (a ajuns in spital paralizata, dupa ce 3 ani de analize facute in urma unor dureri acute de cap au arata ca sufera doar de „migrene” si ca este „prea sensibila la durere”), Dl. Dr. Baltateanu a operat-o. Nu am dat absolut nici o centima Dl. Dr. (merita majusculele din plin), nu a vrut sa primeasca absolut nimic nici dupa ce ne-am trezit din agonie noi familia. A doua zi dupa operatie mama mergea singura, putin sprijinita de cineva). Dupa 4 zile a fost externata, am primit factura pentru abslut toate materialele folosite in timpul operatiei (am ales ca reconstructia vertebrelor sa fie facuta din materiale chirurgicale si nu prin transplantarea unei bucati din osul femural – ar fi fost o interventie in plus pentru ea) si de cate ori este nevoie il recomnadam calduros pe Dl.Dr. Baltateanu.
Concluzia este ca se poate si la noi in tara sa fii tratat cu respect, uman, fara sa dai plicuri si atentii.
Din pacate stiu multi care au renuntat sa profeseze in Romania, prefera sa faca o specialitate „mai usoara” in afara, sa aiba conditii de munca decenta si o viata decenta. As vrea sa cred ca se poate si la noi se vor schimba lucrurile pentru ca medicii din noua generatie sa poata sa isi pastreze coloana dreapta si sa ingrijeasca de pacienti conform cu juramantul depus.
Urata experienta,mi-au dat lacrimile.Ce am observat, stand pe la usi, apropo de stat vs privat : nu numai personalul medical e diferit, chiar si pacientii au un alt comportament. De ex.,cum e posibil sa fii un pacient rabdator la privat si unul (unii)care striga la usa la stat? Ca se asteapta mai mult?de acord,insa in privat un dr.vede citiva pacienti pe zi pe cind dincolo e banda rulanta E un cerc vicios. Oricum, nimic nu scuza neomenia asa ca nu iau apararea nimanui.Doar ma intreb,asa. Pana la urma cam peste tot pe unde mergi in institutii publice te lovesti de aceleasi probleme
Toate bune si frumoase, copii fericiti pe paginile de net ale spitalului …
http://www.spitaluldecopii.ro/despre/
https://www.facebook.com/pages/Spitalul-Clinic-de-Urgenta-pentru-Copii-Grigore-Alexandrescu/427626114061171
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Sanatate/SPITAL+GRIGORE+ALEXANDRESCU+
Grad de CAVALER pentru medic !!!
Dar actul medical in sine cum a decurs? Operatia a reusit? copilul e bine?
Noi credem ca operatia este nereusita. Din pacate nu gasim in privat un plastician pediatru care sa ne dea o opinie. Asa ca nu stim, practic.
Ioana,
ar putea fi o solutie dr Marcel Albean de la Brasov? Am auzit lucruri bune despre el, se pare ca e foarte cautat si are tot felul de succese impresionante. Baietelul meu a fost internat 3 zile pe sectia lui pt o problema minora cand eram relocati la Brasov. La noi n-a fost cu interventie chirurgicala, dar e genul serios si implicat. Iar zecile de pacienti din alte judete de la usa lui spun ca are rezultate spectaculoase in cazuri foarte dificile. Poate e de ajutor
Nu stiu, daca il gasesc la privat, poate. La stat nu mai calc. O sa ma interesez, multumesc.
dar dr. Niculina Bratu ce ti-a zis?nu te poate ajuta? am inteles ca e f corecta si profesionista si mai mult decat atat este OM…nu am avut contact cu dansa, doar din auzite…
Confirm ca dr. Bratu este un foarte bun specialist. O puteti gasi la Medlife o zi pe saptamana (joia cred) sau la Budimex. A fost eleva lui Pesamosca, nu ai ce sa-i reprosezi.
Trist… am patit ceva similar la Marie Curie cu baietelul meu de 1 an. Din fericire nu am avut nevoie de interventie chirurgicala. Din nefericire am ajuns la Marie Curie si am stat pe holuri 4 zile din cauza ca am fost diagnosticati gresit la un spital privat (copil diagnosticat cu ocluzie intestinala cand de fapt era doar constipat). Intr-un final am inteles ca doctoruk de la Marie Curie nu ne facea externarea pt ca vroia bani… Bani pt ca nu a facut si nu urma sa faca nimic copilului meu. Asistentele vorbeau cu mine doar dc le bagam mana in buzunar, asta daca nu ma certau ca il tin toata ziua in sling, sa il mai las sa stea si el linistit in pat (copil de 1 an!!!!!). Cand am inteles ca imi chinuiesc degeaba copilul pe holurile spitalului am cerut externarea pe proprie raspundere si am plecat acasa. Imi pare rau ca mi-a luat atat de mult sa inteleg.
Medicii au fost așezati pe un piedestal de către societatea românească si li se pare ca sunt singurii care au salarii mici in țara asta după 6 ani de facultate si rezidențiat, li se pare ca sunt singurii care au drepturi si niciun fel de obligații, nici măcar obligația de a respecta jurământul lui Hipocrate. Probabil sunt învătați din facultate ca sunt niște ființe superioare, niște zei, așa cum spuneai si tu, Ioana. Probabil tot atunci in facultate incep sa se dezumanizeaze, când merg pe la orele de anatomie patologica si atunci când dau șpăgi la profesori ca sa își ia examenele. Uita care le este misiunea sau nu au știut niciodată cu adevărat, pentru ca s-au făcut medici ca sa aibă un statut si bani, nu din dragoste de semeni. Este interesant ca DNA-ul nu le face vizite la domiciliu domnilor doctori si profesori doctori, sa le compare averile cu veniturile declarate, pe care le obțin, sa le confiște banii din șpăgi, sa ii trimită la răcoare. Si este inacceptabil ca la noi in țara sunt prea putini medici cărora li se retrage definitiv dreptul de a profesa in caz de tratament inuman si greșeli grave. Dar sunt sigura ca le va veni si lor vremea sa dea socoteala. Sau nu? Ma întreb daca „medicii” mai au conștiința, un dram de umanitate si cred ca răspunsul este negativ. Scuzele de vreun fel nu își au rostul pentru ca viața unui om nu se negociază. Societatea românească trebuie sa ia atitudine. Cine nu are vocația de medic, sa se facă altceva!
Pai cand o sa plece toti in strainatate, o sa fie bine. Fericire totala 🙂
Draga Ioana, am citit cu pumnul in gura sa nu plâng pt ca baietelul meu de 13 luni doarme lângă mine. Nici nu stiu ce sa zic… nici nu stiu ce vreau sa comentez. Va doresc sănătate multa, multa. Of… groaznic…
Ioana, daca te gandesti serios sa aduci aceea asociatie si la noi in tara,ma inscriu si eu in randul miilor de mamici care vor sa dea o mana de ajutor
II multumesc lui Dzeu ca nu am avut problema cu fetita mea de 2 anisori si sper sa nu avem nici in continuare Eu sunt foarte ingrozita de spitalele de stat si sunt convinsa ca tot ce ai relatat tu aici este purul adevar
In acelasi timp urmaresc cu sufletul la gura tot timpul vestiile despre micutul Alex si ma rog la Dzeu sa fie bine ,un suflet mult prea nevinovat intr-o lume nepasatoare
Sanatate multa tie si familiei tale !
Legat de cine e medicul – el nu v-a vazut inainte de operatie? Din experienta mea si din a altora cand te trimite medicul specialist la chirurg, iti spune cum il cheama, sa stii pe cine cauti si unde.
Pe mine m-a consultat doar in dimineata operatiei, in cazuri mai grave stiu ca se discuta inainte problema in detaliu, se consulta pacientul, se discuta cu parintii in cazul in care pacientii sunt copii, etc.
Ne-a vazut dr. Enescu, care a promis ca el va opera. Ceea ce nu s-a intimplat.
Atunci cu atat mai mult merita sa faci reclamatii, scandal, tamtam in presa, tot ce trebuie in cazurile astea. E de neconceput asa ceva … Iti doresc succes!
https://www.facebook.com/groups/1667018620201805/?fref=nf
uitati aici pagina medicilor pregatiti pt greva, puteti sa vorbiti cu ei, sa va spuneti experientele de pacienti, poate se vor umaniza sau macar vor incerca, unii dintre ei.
http://www.cutera.ro/index.php?id=92
sa incerci aici?
poti suna, sotul pediatrei copiilor mei se ocupa si poate te pot ajuta, pediatra este d-na Dr. Calapod Liliana, un OM, extraordinar inainte de orice.
Multa sanatate!
Problemă este ca oamenii nu au fost niciodată alături de medici de fiecare dată când aceștia din urmă au vrut să reformeze sistemul. Așa se întâmplă și acum cu această grevă. Credeți ca medicii se luptă lt cei 25% care raportat la salariile mizere oricum nu reprezintă nimic? Nu. Ei vor condiții demne de muncă, ceea ce este și în beneficiul pacienților. Dar oamenii stiu doar să arate cu degetul. Când este vorbă de solidaritate, nimeni nu se arată.
Lăsând la o parte comportamentul afectiv și emoțional al medicilor și asistentelor din spitalele românești, mă voi lega de aspectul profesional. Din ce am citit, sunt multe cazuri în care doctorii greșesc diagnosticul sau nu își dau seama de boală.
Motivul pentru care se întâmplă e simplu. La Medicină intră studenții cu miile anual. La examene se dă șpagă, iar studenții sunt trecuți de profesori fără să aibă habar de materie. Bine, mai sunt și cei care învață și se zbat, însă acești studenți vor pleca în țări străine imediat cum vor termina facultatea. Așa că noi rămânem cu cei care au terminat facultatea pe bani și care nu știu nimic. Ei se vor angaja la un spital de stat, iar neavând un patron care să le amendeze greșelile, nu se vor strădui să-și dea interesul pentru binele pacientului.
E un cerc vicios, din care se va ieși greu. Sistemul e bolnav, iar dacă nu se acționează timpuriu, și aici mă refer ca din facultate să se elimine șpaga, cu greu se vor îndrepta apoi tinerii medici.
Din pacate multi copii nu au posibilitatea de a merge la privat,nici macar a doua oara chiar daca prima experienta a fost asemeni cu cea descrisa de Printesa mai sus. Sunt nevoiti sa indure aceleasi chinuri speriati de moarte.
Sunt si parinti care castiga aproximativ 300 de euro pe luna si in cazul in care copilul are vreo problema sunt distrusi ,constienti fiind ca nu au cum sa dea acei bani in plic care poate ar fi ajutat sa fie tratati mai bine.
O spun din experienta,am o cunostinta care a facut credit la banca pt a putea sta internata cu copilul si asta la stat,nu la privat. Spaga,taxele care desi nu apar scrise nicaieri se stiau foarte bine,banii pt medicamente,pt hrana pe care trebuiau sa o cumpere,cel mic avea regim alimentar special,iar in spital meniul era jalnic,toate astea erau peste masura posibilitatilor lor financiare.
Stiu cum suna sa se intereseze” cat merge la anestezist,cat se da unei asistente,ce mai trebuie la externare”.
Si eu am nascut la stat. Prima data in jud Ialomita,unde locuiam atunci si a fost groaznic. Era 3 dimineata si am avut ghinionul ca doctorul sa nu fie in cea mai buna dispozitie,doctor care de altfel avea o reputatie foarte buna. S-a purtat oribil.
A doua oara in Bucuresti,a fost mai bine.
Poate daca mi-as fi permis as fi mers la privat,insa atunci nici macar nu indrazneam sa ma gandesc la asta, eram la inceput de drum.
Imi pare tare rau ca a trebuit sa treceti prin asta, Ioana! Sper ca gandul ca Ivan e bine acum te mai consoleaza. Este crunt ca nu ne putem face un zid intre toate traumele si copiii nostri.
S-a facut o saptamana de cand am plecat din Romania. Si nu in vacanta de data asta. A fost o decizie grea si nu pot sa spun ca sunt fericita ca am ajuns sa aleg asa, dar am avut de ales. Copiii sunt pe jumatate romani. Am fost si eu internata cu baietelul la Grigore Alexandrescu cand avea trei luni. Stiu… din pacate… despre ce vorbesti. Dezastrul din sistemul de sanatate si spaima de cel de educatie sunt motivele pentru care am plecat. Am lucrat intr-un ong care a schimbat ceva lucruri in tara noastra. E mult. Este enorm de lucru in Romania! Cateodata e chiar coplesitor. Sper ca noua viata sa nu ma absoarba cu totul si sa gasesc cai de a ma implica in schimbarea in bine si pe mai departe.
Cum a mai mentionat cineva, o parte din doctorii de la stat sunt si la privat. Poate acolo e mai organizata situatia, se merge pe programari pe cand la stat in ambulator vin multi si e agitatie. Eu mi-am descoperit acum 1 an ceva probleme de hipertensiune secundara si am avut cateva drumuri prin spitale, dar in mare parte a fost ok. Am dat peste doctori care s-au comportat frumos si mi-au explicat problema si solutiile, poate si pentru ca aveam doar 19 ani. Am vazut ca uneori si pacientii sunt problematici, multi veneau cu ideile lor despre tratament, info de pe internet, etc.. si au fost momente cand le intelegeam pe asistente. Cred ca e unul din motivele pentru care unele devin irascibile mereu. Poate sunt o optimista incurabila, dar inca am speranta ca se va mai schimba situatia in cativa ani…insa din pacate unele persoane din sisemul medical sunt acolo doar pentru venituri….
Din pacate am trecut si eu prin experiente similare si nu odata
Ex.
– copii sub 5 ani puteau fi consultati de profesorul ORL-ist doar infascati intr-un cearsaf ca la nebuni, urland de speriati ce erau
– palnia de consult – un instrument medical vechi de cateva secole nu se stia folosi pentru copii sub 3 ani decat de catre 2 speacialisti in sistemul de stat intr-un oras universitar! ( interesant acum este un instrument standard in UPU de copii, folosit de fiecare medic de garda – si fara accesoriul cearsaf!!!)
Cum s-a ajuns aici? – nicidecum cu plicul!!!
Felicitari pentru curajul de a parcurge sistemul de stat, pentru curajul de a relata si pentru initiativa de a schimba ceva!!
Intr-un final OAMENII fac diferenta, si iti multumesc ca esti OM!
Este inuman, este fara cuvinte………… nu sti ce sa spui in astfel de situatii, dar exista o singura concluzie, Suntem de vina ca acceptam acest comportament, meritam un sistem mai bun. Sunt la dispozitia voastra stimate doamne pentru asociatie.
Multa sanatate si sa auzim numai de bine.
Lucrez intr-o tara straina, firele nu se scot cu sedare, de fapt se incedarca sa se sedeze cat mai putin deoarece orice anestezie implica riscuri. Firele la adulti nu se scot cu sedare si da, se scot „din carne|. Si nu, nu doare. Nici la noi nu vine operatorul sa vorbeasca personal cu pacientul decat daca e ceva deosebit. Se vad la vizita si atat, eventual s educe sa vada daca totul e ok.
ca sunt deficiente in comunicarea medic-pacient in Romania? ooo, da. De ce? Pai in primul rand ca asa cum dvs ati descris relatia cacat-zeu, medicul cu care vorbiti simte de multe ori ca el e |cacatul| si pacientul care ameninta cu televiziunea sau a cautat diagnosticul pe google e zeul. Atata timp cat nu va exista un respect reciproc si atata timp cat nu se vor pune unii in papucii altora nu va asteptati la comunicarea din alte tari. Medicii se lupta acum pt a scapa de plic iar o ingrijorator de mare parte din cei care nu lucreaza in domeniu tac si ignora, sau mai rau, dau vina pe medici ca vor „spaga”.
Da, repet, multi medici romani au nevoie de mai mult tact in relatia cu pacientul, nu e normal sa se poarte asa, dar daca va puneti in locul lor veti vedea ca veti putea intelege de ce nu reusesc tot timpul sa faca asta.
Asta cu televiziunile e extrem de noua. Medicii se poarta asa de zeci de ani. Nimic nu o scuza. Sunteti penibili deja cu asemenea discursuri.
Ba atunci cand e vorba despre bebelusi sau copii si zeci de fire de scos (40 in acest caz), ca mama eu zic ca trebuie sedare. Pentru ca dureaza 1-2 ore, si nici nu vreau sa mai mentionez ce inseamna asta pentru copil, e dureros si sa ma gandesc.
Si eu stau intr-o tara straina si am fost in situatia de a intreba daca pot primi anestezie pentru scoaterea unor fire. Ideea e ca nu interzice nimeni, se pun de fiecare data in balanta beneficiile/riscurile. La mine ar fi durut la fel de mult anestezia locala si ar fi durat tot atata timp ca si scoaterea firelor. Deci am ales sa strang din dinti si sa fac asta la rece. Din ce se povesteste aici in articol, pentru mine nu sunt dubii ca aici avea rost anestezia, chiar si la un copil asa de mic.
Cat despre pusul in locul medicilor, da, ma pun in locul lor, dar niciun salar de mizerie nu m-ar face sa iau la per tu un pacient si sa-l acuz cu atata obraznicie de lucruri pentru care nu am nicio dovada. Respectul reciproc nu ar trebui sa se cumpere, cel putin nu cu bani.
Cand aveam 10 ani mi-au scos firele pe viu de la operatie si ghici ce? M-a durut!!! Poate in strainatate nu doare!
mie mi-au scos firele fara anestezie in romania si m-a durut f putin. mai putin decat ar fi durut anestezia. comparam mere cu pere, stii? durerea pe care o simte un om fata de ce simte alt om, cum faci fata durerii la 1 an, la 10, la 30… in strainatate, stiu, strugurii sunt acri, dar, crede-ma, in veci nu s-ar intampla ce a scris Ioana in articol sau ce s-a povestit prin comentarii. sunt sincope, dar nu e un fenomen raspandit
M-a mice rau instant citindu-ti articolul, mai ales ca am trecut cu cel mic printr-o interventie in aceeasi perioada cu voi.Noi am mers la privat si a decurs destul de bine totulDar e strigator la cer cum se pot comporta cu niste suflete atat de mici si neajutorate
🙂
Salut,
Recent am fost internata impreuna cu fiul meu in varsta de 8 luni la grigore alexandrescu si ulterior 1 saptamana la victor babes si pot intelege prin ce ai trecut. La grigore m-am simtit umilita din multe puncte de vedere si sunt asistente sau doctori care pe langa faptul ca nu-i intereseaza de sentimentele tale de mama pare ca nici copilul nu conteaza prea mult. Eu nu inteleg cum poti sa lucrezi cu copii precum vanzatoarea cu marfa…e sinistru, nu am crezut ca se poate asa ceva pana nu am trait experienta asta.
Am ajuns sa laud (implicarea, sprijinul, interesul) mai mult veterinarii nostri decat personalul celor 2 spitale.
Se pare ca la grigore alexandrescu de ani insotitorul copilului isi aduce pat de acasa caci insyituyia ii ofera doar copilului patut.
Eu mi-am adus pat de acasa dar erau mame care imparteau patutul acela mic cu bebelusul. A fost ingrozitor. Niciodata nu mi-am lasat copilul sa planga in hohote, neconsolat, niciodata nu l-am vazut suspinand dar la grigore alexandrescu au reudit asta! l-am tinut in brate cateva ore, era traumatizst, cum il asezam pe pat cum pufnea in plans. Iar acum, cand merge la doctor…
Speram sa nu fie cazul sa-l mai intenam dar sigur voi merge direct in mediu privst indiferent de costuri.
Oameni buni, pentru chestii din astea trebuie iesit in strada. In timp ce noi ne faultam si ne injuram unii pe altii, baietii destepti se imbogatesc si nenorocesc sistemul de sanatate de ani de zile. Si ne facem ca nu vedem cine e de vina si ne plangem ca ce prost merg lucrurile si ne scoatem ochii unii altora.
Se poate sa existe un sistem normal fara bani de cele necesare? Normal ca NU! Exista posibilitatea sa te dezumanizezi in asa conditii de munca? Clar DA!
In tarile date ca exemple de normalitate, nu se aloca asa de putini bani la sanatate, nici la dotari, nici la salarii si probabil nu se fura ca in codru de trebuie sa isi aduca sapun de acasa. Si chiar si acolo, lumea se plange de servicii, habar nu au cum e in tari ca Romania.
In final poporul roman pare ca nu isi doreste cu adevarat mai mult si mai bine, fiecare e pentru el, cum era vorba aia: ca la toti ni-i greu!
Toata lumea da vina pe sisteme, dar sistemele sunt create de oameni, nu de cei care sufera in sistem, ci de cei care intretin sistemul ca le convine sa mearga lucrurile prost, si stim cine sunt , pentru ca i-am votat dar nu le cerem sa isi asume raspunderea pentru nimic ca suntem prea ocupati sa dam vina unii pe altii.
Cand ies medicii/profesorii/toti bugetarii in strada sa isi ceara demnitatea inapoi, ar trebui sa iesim cu totii alaturi de ei, pentru ca munca lor are impact enorm asupra calitatii vietii tuturor. Asta daca nu cumva ni se pare ca munca lor nu valoreaza nimic, si ca isi merita soarta de bugetari, pentru ca de aia au ales sa fie doctori sau profesori, sa fie umiliti, doar stiau ce ii asteapta , nu? Si oricum primesc plicuri cu bani deci ce mai vor? Pai atunci si ei isi baga picioarele, de ce le-ar pasa de unii care isi amintesc de ei numai cand au nevoie disperata de ajutor? Problema nu sunt doctorii nici pacientii, ci cei care au nenorocit totul, care sunt bine mersi pentru ca ei merg sa se trateze in afara dar au grija ca sa nu ridicam capul si sa ne razboim unii cu altii fara sfarsit , de aia au impartit tara in bugetari si sectorul privat, in doctori si pacienti, in profesori si parinti etc. Totusi cat de orb poti sa fii, sa nu vezi spectacolul de zi cu zi la care asistam cu totii?
Referitor la ce s-a intamplat cu Ivan si cu alti copii care chiar nu merita asa ceva, explicatiile ar trebui sa le dea ministrul sanatatii, Nicolae Banicioiu, daca spitalul se face ca ploua.
Da, sigur de aia nu mai poate ministrul sănătății, în general peștele de la cap se împute. Pentru cine a uitat, bebelușii de la maternitatea din Giulești care au ars/murit după caz…a existat O SINGURĂ persoană care a făcut închisoare cu executare: asistenta ”bârfitoare” cum au spus judecătorii în motivație. Așa că dacă la un asemenea caz au existat așa sancțiuni. E nevoie de Educație și de asta sper ca asociația prin puterea de acoperire pe care o are blogul ăsta să schimbe ceva. Citez din articol:
– Asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată definitiv, joi, la doi ani şi două luni de închisoare cu executare în dosarul incendiului în care şase nou-născuţi au murit şi alţi cinci au fost răniţi, iar Maternitatea Giuleşti a primit o amendă penală de 400.000 de lei.
– În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul manager Bogdan Marinescu la şase luni de închisoare cu suspendare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti dispunând că el să aibă un termen de încercare de doi ani şi şase luni. Fostul şef al Spitalului „Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti primise, în primă instanţă, o amendă penală de 6.500 de lei.
-Şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
-Cu privire la şeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, instanţa a constatat că a încetat procesul penal pornit împotriva sa. Iniţial, în primă instanţă, Dima a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.
-Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe electricianul Gigel Oprea la un an de închisoare cu suspendare. Judecătoria Sectorului 6 a stabilit, în faza de fond a procesului, să îl condamne la doi ani de închisoare.
-Prin decizia de vineri, judecătorii i-au obligat, în solidar pe inculpaţii Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Florentina Cîrstea, Gigel Oprea şi Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giuleşti în solidar cu părţile responsabile Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti – prin primarul general, la plata mai multor sume de bani.
-Banii reprezintă despăgubiri pentru victimele şi rudele victimelor incendiului din vara anului 2010. În total, cei implicaţi trebuie să achite 4.231.500 de euro.
-Instanţa a constatat că pentru Florentina Cîrstea, despăgubirile materiale vor fi achitate de firma de asigurări Astra SA, în limita a 10.000 de euro, iar pentru Maternitatea Giuleşti aceeaşi firmă trebuie să achite despăgubiri în limita a 500.000 de euro.
-În 9 iulie 2013, Judecătoria Sectorului 6 a condamnat-o pe asistenta Florentina Cîrstea la doi ani şi două luni de închisoare cu executare, fostul manager Bogdan Marinescu primind o amendă penală de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giuleşti, o amendă penală de 400.000 de lei.
-Potrivit deciziei instanţei, Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare pentru ucidere din culpă şi la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi două luni.
-Fostul manager al Spitalului „Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti, profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.
-Şeful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi doi ani de închisoare.
http://www.gandul.info/stiri/sentinta-finala-in-dosarul-maternitatea-giulesti-ce-pedeapsa-a-primit-asistenta-florentina-carstea-14103903
Ioana, daca te pot ajuta cu ceva in acesta lupta, spune-mi. Am avut si eu o experienta crunta cu copilul intr-un spital din Alba Iulia. Am vrut si eu sa schimb ceva, n-am stiut de unde sa pornesc. Dar pot porni cu tine.
Buna Printesa Urbana,
Am citit articolul tau acum cateva ore si nu reusesc sa dorm. Eu nu am experiente de povestit si imi doresc sa nu fie nevoie sa povestesc ceva despre ai mei pitici.
In schimb am cateva propuneri, care ar putea fi puse in practica daca ajung mai sus, acolo unde trebuie :
1. transmis articolul pe FB pana ajunge sus in Ministerul sanatatii, semnalele de alarma trebuiesc trase in toate directiile.
2. gasite metode ca protocolul de primire al pacientilor sa fie cunoscut, afisat, iar abaterile sanctionate.
3. instalat camere de supraveghere in spital (chiar in cel despre care povestesti) – camere la care sa poata avea acces si persoane care sa controleze felul in care se comporta cu copiii (de ex UNICEF) – pentru asta cred ca deja printre cititoarele tale s-ar gasi destule persoane care sa contribuie – este legal sau nu sa pui camere in spital? nu stiu
Alte solutii ar fi :
4. propunerea unor cursuri de recalificare profesionala pentru somerii din zona spre meserii din cadrul medical (ma refer bineinteles la asistente si infirmiere) si disponibilizarea fara drept de somaj a personalului care incala protocoalele stabilite
5. propunerea de a se crea o „cutie de spagi” pentru toti cei care calca pragul spitalului, care sa se „incaseze” in fiecare saptamana si sa se afiseze suma adunata si cheltuielile facute cu ea.
Sau poate visez eu la cai verzi pe pereti, dar solutii trebuie sa existe, nu?
Eu sunt in Franta si voi incerca sa gasesc asociatii care sa se ocupe cu asa ceva pe aici pentru a le putea contacta. Daca aflu ceva, revin cu informatii.
Pana atunci, multa sanatate!
Nu inteleg. Nu pot sa cred ca acestia sunt oameni. Nu voi mai calca niciodata intr-un spital de stat. Nu am avut niciodata experiente negative. Am patit ceva neplacut,la unica interventie facuta in spital,cand mi se spuneau tarifele de catre asistenta sefa de la Filantropia i-am spus ca nu am bani la mine ca ii are sotul si ii va da el.S-a socat si a spus ca trimite ea pe cineva sa imi aduca banii ca nu se poate asa. Inca am in minte povestea mamei mele in momentul in care m-a nascut ca nu a venit nimeni la ea si ea de durere a scapat banii dupa pat acolo au ramas si nimeni nu a ajutat-o. Am inteles ca se face un site in care putem scrie si denunta medici care nu se comporta etic. Sper sa ne facem cu totii treaba si sa scriem acolo. Sa nu mai ii caute nimeni pe acesti medici. In call-centere se fac cursuri de empatie. Oare medicii din Romania stiu ce inseamna acest cuvant. Neputinta! Si lacrimi!
Din fericire pentru noi, am ajuns cu copilul doar o singura data la spitalul Grigore Alexandrescu in urgenta, ce e drept am asteptat pe hol vreo 20 de min., dar m-au lasat langa el pe toata perioada examinarii si dupa aceea pana i-a scazut febra, ne-au bagat intr-un salon separat ca sa poata adormi si el un pic, dar experianta mea personala, avuta la acel spital pe aripa de arsi si estetica e jalnica, asta dupa ce am dat plicul inainte…..asa ca sunt doctori si doctori, tine de bun simt si chiar si de educatie. Si inca odata multumesc bunului Dumnezeu ca am un copil care raceste foarte rar si ca o am si pe mama, fosta asistenta medicala pediatru.
Avem nevoie de mai multi oameni care sa lupte pentru drepturile noastre, pentru schimbarea sistemului medical, pentru schimbarea atitudinii medicilor. E
E vina noastra, noi le-am oferit medicilor „puterea”, impresia ca sunt stapani absoluti, zei, ca ne pot trata oricum. Cred ca a venit timpul sa schimbam lucrurile. In toate spitalele de stat situatia e aceeasi, tratamentul e acelasi indiferent ca e vorba de copii, tineri sau batrani.
Sa v-ajute Dumnezeu sa nu mai treceti niciodata printr-un chin asemanator, sa fie sanatosi copiii, la fel si voi. Si mai presus de toate, sa-ti dea putere sa lupti in continuare impotriva celor care ne trateaza ca pe niste viermi.
Am fost in urgenta la Floreasca, chiar saptamana aceasta. Pe la ora 19.00, dupa ce toata ziua suferisem de dureri atroce de stomac. Trec de triajul initial, sunt trimisa la camera cu timp de asteptare 30 minute. La usa erau oameni care stateau si de 4 ore….iar la camera cu timp de asteptare 120 minute (pt probleme minore) stateau oamenii si de 6-8 ore….zic ca am noroc, ma vede un medic ca sunt stravezie la fata si ma baga in seama dupa numai o ora. Afla in mare ce problema am, insa imi da urmatoarea informatie ,scuze ca scriu cu majuscule : la Spitalul de Urgenta FLOREASCA din Bucuresti, in URGENTA la camere de GARDA , NU ESTE MEDIC ECOGRAFIST DUPA ORA 18.00 !!!
Si eu ce sa fac, ca probabil ecografie mi-ar fi trebuit ? Ridica din umeri. Veniti maine dimineata din nou. Am plecat. Acasa. Sunt ok acum, mi-a trecut, inca nu stiu ce am avut.
Dupa cateva zile, sunt inca socata. Cel mai important spital de urgenta din tara nu are medic pe ecograf in camera de garda dupa ora 18.00. Un cosmar ! din pacate in care ne trezim in fiecare zi.
Nu toti medicii sunt asa, unii poate par mai flegmatici pentru ca vad multe,altfel ar innebuni…dar ceea ce ai povestit aici este strigator la cer. Bunica,parintii mei au fost medici si ei, dar pe astia de care povestesti i-ar fi castrat. Sunt si acum medici care se lupta pentru fiecare fir de viata, pentru copii sa nu mai discutam. Astia, in special anestezistul….sunt niste orori carora nu le-a explicat nimeni ca poti fi zeu in ale medicinii, daca esti gretos si rece nu are nici un fel de importanta cat de bun doctor esti.
Draga Ioana si alti parinti…. Am avut si eu o experienta oribila la spitalul de chirurgie copii din Timisoara, impreuna cu fiul meu de numai 1 an la vremea respectiva, experienta despre care n-am avut puterea sa vorbesc decat cu familia, la momentul respectiv, si mi-am zis in gand ca atunci cand va veni momentul potrivit, o sa dau totul afara. Am incercat sa uit numele medicilor si ale unor asistente care mi-au maltratat copilul si pe mine emotional, dar sunt sigura ca la un efort de memorie pot sa le scriu numele.
Sper intr-o asociatie de genul pe care il amintea Ioana si as contribui intr-un fel , macar cu povestea mea… pentru ca parintii si copiii sa nu mai treaca prin chinurile tratamentului nesimtit, brutal si total neprofesionist din spitalele pt copii (si nu numai)
Faptul ca acest articol are SUTE DE COMENTARII denota ca asta e o practica a medicilor din spitale, care se cred mici dumnezei, mai sunt si mici exceptii, dar cred ca e cazul sa incercam sa schimbam ceva, macar la nivel de constiinta.
Copii si parinti, va imbratisez cu drag, iar Ioanei ii doresc succes si multa energie in demersurile ei!
Din pacate si in Cluj la chirurgie se intampla chestii de genul….iar spitalul arata ca pe vremea comunismului…am trecut prin clipe de groaza cu baietelul meu in 24 ore. Am citit articolul tau si am retrait momentele cumplite din acea zi…Medicul nostru a fost ok, in schimb asistentele sunt niste brute lipsite de suflet…nu stiu ce cauta printre copii, sincer….si sa stii ca fac parte din persoanele foarte tari si puternice, care vrea sa schimbe ceva in tara asta, asa ca daca cumva se poate, as vrea sa ma alatur si eu tie si atora care doresc o viata mai buna pentru copiii lor….
Eu de asta am ales inca de la 19 ani si voi continua sa aleg preventia! Cu orice cost. Nu exista un pret suficient de mare pt a evita astfel de situatii. Eu inca sunt uimita cand imi intreb clientii (sunt consultant wellness) ce le-a spus medicul inainte sa le dea un tratament, ce au, pt ce ii trateaza, ce a cauzat problema respectiva. Marea majoritate dau din umeri, dupa ore intregi petrecute in spital, caci nimeni nu le raspunde la intrebari. Mai, dar e dreptul tau sa stii ce se intampla cu corpul tau. Nu au voie sa nu-ti spuna. Ce e si mai trist este ca oamenii considera asta ca fiind normal. Au devenit niste oi…niste zombie fara minte care doar accepta si fac ce li se spune.
Inteleg ca sunt si situatii pe care nu le poti preveni (un accident etc), dar am ales si voi alege mereu spitalul privat pt ele. Caci la stat….Iesi mai rau decat intri.
Va doresc multa sanatate si sa nu aveti nevoie de spitale vreodata.
Buna,
mi s-a rupt sufletul citind post-ul tau. Am trecut si noi printr-o astfel de suferinta ( dar fara operatie): copil consultat de 2 ori si, norocul lui, un medic de la urgenta a observat un murmur la plaman, dupa radiografie: un plaman afectat 75% – pneumonie. Internare imediata, cand am ajuns la clinica de copii mi s-a oferit un pat de fier, din ala cu grilaj inalt, pt copil iar mie, ca insotitor, o saltea infecta pe care sa o pun pe jos daca vreau sa raman cu copilul de 1 an si jumatate; nu tu scaun sau altceva pe care as fi putut sta. Dupa mai multe incercari am obtinut loc intr un salon „norma”, unde a inceput chinul: comportament „arogant” si dispretuitor din partea cadrelor medicale, brutal fata de copil cand trebuia sa ii faca perfuziile, trebuia sa astept, pt a merge la toaleta, sotul pana venea caci nu aveam cum sa las copilul in siguranta. Am trecut peste asta, dar nu pot, nici acum, sa trec peste ce mi-a „aruncat” cu un dispret medicul de pe acele saloane: „va fac externare, nu va pot tine aici cu copilul asta; uite-ti trimiterea la psihiatrie, ai un copil autist”. Cum poti sa ii zici asta unei mame, cum poti sa dai un astfel de diagnostic doar pentru faptul ca copilul nu a mai facut fatza la stresul la care era supus fizic si emotional????
Mi-am luat copilul, chit ca mai trebuia sa stea doua zile pentru tratament. Dupa ce s-a linistit copilul am apelat la un psiholog-logoped pentru a imi scoate din minte „diagnosticul” pus si bine am facut copilul fiind bine.
Cred că poți face o cerere oficială către spital ca să îți furnizeze toate informațiile.
Citind acest articol imi amintesc de multe experiente asemanatoare, execrabile, care imi provoaca dezgust si ura…
Dar citind printre comentarii realizez ca nimic nu se schimba.
Dezastrul din sistemul nostru sanitar nu se datoreaza in totalitate nici medicilor si nici pacientilor. Se datoreaza noua, tuturor: medici care tac si se conformeaza sistemului si pacientilor care latra pe forumuri dar stau cu mana in buzunar, pregatita sa scoata banetu’ la aparitia doctorului. Pentru ca nici unul, nici altul nu am iesit in strada, nu ne-am dus la guvern sa ii scoatem afara pe nenorocitii aia, in chiloti, sa ii stropim cu benzina si sa le dam foc! (nu recomand, dar parca asa iti vine…)
Pentru ca aia, pe care noi ii votam an-de-an, au distrus complet sistemul de sanatate timp de 25 de ani, ca si alte institutii. Au furat banii destinati echiparii, intretinerii, renovarii spitalelor sau construirii de spitale noi, au furat banii destinati salariilor si beneficiilor cadrelor medicale. Si-au facut din ei vile, masini de lux, afaceri „infloritoare” si chiar spitale particulare…
Cum vrei tu, pacientule, sa ai de-a face cu un om educat si cu bun simt, atunci cand te duci la spital, daca salariul si echiparea necesara acelui om sunt de toata jena – e clar ca numai cei mai slab pregatiti, needucati, cei mai mediocri, se vor angaja pe acel post – iar cei care au invatat carte si vor sa profeseze cu demnitate pleaca din tara, sau, merg in particular, desi am inteles ca nici acolo nu e cine stie ce…
E simplu: oferta de la stat e umilitoare pentru medici, deci nu atrage decat pe cei care nu pot ajunge mai departe unde e mai bine, pentru ca nu sunt doriti (sunt slab pregatiti) sau pentru ca nu sunt interesati sa profeseze, ci doar sa o lamenteze aiurea si sa fie respectati pentru titulatura de doctor. Nu-mi sariti in cap ca nu ma refer la toata lumea din sistem, stiu ca sunt multi care merita mai mult, dar tot atatia nu vor mai fi pentru mult timp, pentru ca nu o sa indurati la nesfarsit.
Am trecut prin multe experiente cu spitalele/policlinicile de stat si peste 50% din ele (si stiu ca aici imi poate confirma oricine ca asa e) au fost oribile – m-am umplut de draci, am facut scandal (degeaba) si nu am fost tratat corect/vindecat.
In loc sa ne manifestam sustinerea morala, ca niste caini care stiu doar sa latre de dupa gard… Hai sa o intrebam pe Ioana cu ce o putem ajuta pentru intentia ei cu acea asociatie.
Ne priveste pe toti si este o situatie crancena care trebuie neaparat rezolvata.
Deci – cu ce te putem ajuta ca sa se realizeze ceea ce propui tu?
Multi se vor simti deranjate de comentariul meu.. Dar acesta este adevarul! Este vina doar a mea si a tuturor oamenilor din tara asta care suntem niste lasi, niste comozi…. Preferam sa stam in confortabilul scaun de acasa si sa comentam pe internet….. Cati dintre noi, cei ce comentam sau citim nedreptatea suferita de pacienti am iesit in strada ca ne inchid spitalele? Cati am iesit in strada sa ne stragam drepturile?? Va spun eu….. Doar comentam, ne vaicarim(si eu sunt patita cu baiatul meu de la 3 luni cu multeeee pneumonii prin spitale) … SI NU FACEM NIMIC!!! ne uitam la copii care au nevoie de bani pt operatii…. Dad cati ajutam cu adevarat?? La loto duminica de duminica joaca milioane de oameni si pretul unui bilet este mai mare de un euro!! Si in cat timp, cu cate campanii….. Cu cata reclama la tv se strange o suma de 200.000 euro pt un sufletel??? Suntem prea putin cei care mai vrem sa schimbam ceva si cu o voce prea stinsa pentru a fi auzita!!! Din punctul meu de vedere…. Coruptia, prostia, si toate ce vin dupa ele au castigat… Da, stiu, vezi zice….. Cum, trebuie sa ne lasam in voia sortii?? Trebuie sa luptam… Trebuie sa facem ceva…. Ok, aveti dreptate…. CONCRET, CINE, CE FACE????
Lasa, mamicutelor, ca faceti temenele la popa cand e plodul rece, si invie!
Ca se face rahatul ala gigantic de catedrala, nu comentati.
Ca va sunt tampiti si mentinuti cu retard, in amenintari, in 13 ani de scoala, nu va plangeti.
Ca banii pentru sanatate sunt redistribuiti in umbra la dumnezeul banilor murdari, va e ok.
Dar ca nu va pupa doctorul in cur pe voi si copilul vostru, este inacceptabil! Ca fondurile sunt taiate permanent, ca nici 5% din PIB nu se aloca sanatatii, nu va intereseaza.
Va meritati soarta!
Aveti pretentii ca sunteti doamne si domni, dar uitati ca nu sunteti singurii, si nimeni nu este sclavul vostru.
Puneti mana si cereti-va drepturile de la stat (ala care va baga mana in salariu pana la cot, chipurile sa dea la educatie si sanatate, insa uita sa mai vireze banii acolo).
Apoi puteti incepe sa filtrati doctorii in functie de rezultate, nu abilitati de empatizare.
Dragă Sfânta Filoftea, nu știu pe cine vrei să iei aici peste picior, dar bugetul pentru culte este de 0,2 sau 0,4 pentru toate cultele din Romania. Poate pe viitor ar fi bine când vine recensământul ca românii să răspundă sincer când își aleg confesiunea că nu au religie nu să apară +90% ortodocși. Și da, deși e o opinie foarte populară mă îndoiesc sincer că din cauza catedralei se poartă niște medici ca niște nesimțiți de zeci de ani.
Correlation proves causation (post hoc ergo propter hoc) – a faulty assumption that correlation between two variables implies that one causes the other.
Ce fel de gluma proasta e asta : „Lasa, mamicutelor, ca faceti temenele la popa cand e plodul rece, si invie!” ???
… „cand e plodul rece” ????
Cata prostie combinata cu lipsa de „abilitati de empatizare” sa ai ca sa scrii asa ceva ca raspuns la acest subiect, dupa ce zeci de mame au scris anterior despre situatiile disperate prin care au trecut cu copiii lor ?
Rusine !
„Ca banii pentru sanatate sunt redistribuiti in umbra la dumnezeul banilor murdari, va e ok.”
Nu mai laudati privatul atat! Mie mi-au omorat copilul, fara sa ii dea vreo sansa. 6 ore in care am implorat medicii de la privat sa ma ajute si nimeni nu a venit sa ma vada. M-au lasat ca o un animal sa ma chinui sa avortez un copil sanatos pentru ca idioata de doctorita de garda nu a fost in stare sa ma vada si cand m-a vazut ( dupa 6 ore) a zis ca nu are ce sa imi dea si sa ma rog sa mi se opreasca contractiile!
Maternitatea Regina Maria e cea in cauza.
O experienta traumatizanta ce mi-a rapit orice urma de bucurie pe lumea asta. Sa iti omoare cineva copilul …. si sa scape basma curata, asta e cel mai mare blestem din lumea asta! Si am si platit!
E cutremurator! Imi pare rau, iti doresc multa putere sa poti trai cu asemenea durere. Am fost aproape de aceasta prapastie, tot la regina maria, s-a scapat neonatologul la cateva zile dupa nastere ca lichidul era deja verde cand am nascut… Fac de multe ori un exercitiu de imaginatie ce s-ar fi intamplat daca nasterea era cu o ora mai tarziu. Probabil ca as fi vrut sa mor si eu ca sa-l tin in brate pe lumea cealalta:( sunt probleme si in privat pentru ca si acolo, din dorinta de profit, se precepita patronii si impun consultatii/nasteri pe banda rulanta.
Cine a dat dislike la comentariul meu, il/o rog frumos sa isi imagineze cum e sa iti moara copilul si sa asisti neputincios la asta! Sa isi imagineze fiecare zi din viata mea! Zile in care nu te poti bucura ca a rasarit soarele, zile in care te trezesti dimineata sperand ca totul a fost un cosmar, zile in care iti doresti cu ardoare sa pleci din lumea asta doar sa ai posibilitatea sa iti tii copilul in brate!
Fa un exercitiu de imaginatie …. Ai sa vezi ca simti cum cineva iti smulge inima din piept!
O experienta foarte neplacuta pentru tine,dar nu ma mira acest lucru in spitalele din tara noastra unde trebuie sa mergi cu plicu desi platesti o gramada de bani in fiecare luna CAS.Sincer eu unul nu stiu daca as fi putut sta asa calm ca si tine in situatia data.Cred ca ii zdruncinam de la cea mai mica asistenta pana la medic sa se fi purtat asfel cu copilul meu.De aia ocolesc spitatele si ma indrept spre clinicile private mereu,dar pe de alta parte poate alte persoane nu isi permit o clinica privata,in cazul asta de ce ar trebui batjocoriti in ultimul hal in spitalele de stat?E de-a dreptu jenant si tragic ce se intampla in spitalele din tara asta.Imi doresc din suflet ca,copilasul tau sa fie bine!!!Multa sanatate si sper din suflet sa nu mai treceti prin asa ceva!!!
M-a intristat foarte mult articolul, va doresc din tot sufletul ca macar sa fie operatia reusita in toata nebuloasa asta. M-au intristat la fel de mult si comentariile pentru ca exista deja o ura profunda intre pacienti si doctori si, din pacate, in situatia asta cred ca o sa ramanem fara multi medici de aur, si eu as pleca din tara la mai mult respect si un salariu pe masura. Am citit comentariile Deei si a pus problema intr-o maniera atat de echilibrata si sensibila si tot i-au sarit tabara pacientilor in cap. Pacat, din punctul meu de vedere un medic bun nu e zeu, e Dumnezeu! Are o responsabilitate imensa 24/7, terminati cu comparatii tembele cu vanzatoare/soferi samd. Ca mai toata lumea, am intalnit maini de aur dar si lichele de doctori care au nenorocit viata unor oameni dragi mie, insa tot ii sustin in demersurile lor din ultimele zile, merita salarii aliniate la ue.
Un singur lucru mai scriu, tot citeam pe aici de dat in judecata, de tras la raspundere, e o mare pierdere de timp in contextul actual, niciodata increngatura IML – colegiul medicilor – comisii si paracomisii cu titulaturi pompoase pe hartie nu vor da dreptate unui pacient. E ca o mafie, you don’t stand a fucking chance. Cunosc indeaproape detaliile unui proces pentru malpraxis de 8 ani, nu vreau sa intru in detalii, concluzia a fost pacientul leguma pe viata, insa nu exista probe suficiente la dosar pt a condamna penal vinovatii cu halat alb. IML serveste expertize comandate de Colegiul Meficilor si IML e stat in stat, nu poti sa contesti facatura la alta autoritate. Colegiul Medicilor te va scoate pe tine, pacientul, vinovat ca ai murit si tot asa… Aaa, da, daca s-ar schimba sistemul in profunzime si ar fi rasa aceasta increngatura de pe fata pamantului, poate s-ar merita sa-ti ceri drepturile in instanta. Dar pentru asta trebuie sustinuti medicii tineri, tinerii intotdeauna pot schimba mersul lucrurilor. Va sfatuiesc sa va canalizati eforturile pe ce e de facut de acum incolo, nu aveti ce sa le faceti celor care v-au tratat copilul.
Draga Ioana,
Iti urmaresc blogul de ceva timp. Mi se par extrem de amuzante postarile tale si chiar daca in calitate de medic si mama nu sunt de acord cu unele dintre ele consider ca fiecare mamica are cea mai multa nevoie de 10 minute de zambet. Si asta ne oferi.
Acest articol insa m-a suparat foarte mult. Esti o persoana publica si trebuie sa iti asumi ca fiecare rand pe care il scri este luat in serios de catre mii de parinti. Eu cred ca inainte sa fi publicat acest articol trebuia sa-ti pui urmatoarele probleme:
1. Spitalul de arsi Grigore Alexandrescu este singurul spital de arsi din tara. Este singura alternativa a 99.99% din populatie. L-ai „ales” si tu pentru ca nu aveai alta alternativa. Nu ne permitem alt spital. Nu ca nu am avea cladiri, dar toti doctorii si asistentele care ar fi putut sa-l faca sa functioneze au plecat.
2. Si eu urmaresc pagina de FB dedicata lui Alexandru. Scrie ca a „supravietuit, vede, aude”. Alexandru nu a supravietuit. Ca nu a stat acasa si s-a facut bine. A fost salvat de acei medici. De ce nu vorbeste nimeni de cele 20 de operatii care s-au efectuat. Gratis. In Romania. In urma caruia vede, aude, zambeste. De ce toata lumea e in extaz de operatiile din Turcia, pe bani extrem de multi, al caror rezultate nu il stim inca.
3. Te-ai gandit vreo secunda ce va face urmatoarea mamica care va fi in postrura mamicii lui Alexandru? Va ezita sa-l duca la Grigore Alexandrescu ca a citit ca nu e bine acolo, ca e inuman. Va deschide o pagina de facebook si va cere donatii. Dar nu va mai contribui nimeni, pentru ca oamenii nu doneaza sa ajute, doneaza sa se simta mai bine. Si au donat deja toti. Pentru Alexandru. Si urmatorul copil nici n-o sa vada, nici n-o sa auda si nici n-o sa mai zambeasca.
Eu nu am fost internata niciodata la Grigore Alexandrescu si nu pot sa emit o parere pertinenta pe aceasta tema. Stiu doar ca fiecare poveste se schimba radical daca e privita din alt unghi. Si ca adevarul e undeva la mijloc. Si e pacat ca prezinti doar impresia ta ca si adevar absolut. In legatura cu experienta ta pot sa-ti spun(in calitate de medic) urmatoarele: 1) In Romania nu are medicul timp sa se ocupe si de mama si de copil in acelasi timp. Daca nu ar fi fugit toti din tara era alta situatia. Si majoritatea nu au plecat din cauza banilor. Au plecat sa fie priviti cu ochi mai buni. In tari unde „doctor” are o conotatie pozitiva; 2) Am vazut pacienti tineri, care au venit pentru operatii banale murind ca au baut o cafea cu lapte inainte de operatie. Am vazut si copii facand stop respirator pentru ca mama a neglijat sa mentioneze ca era putin racit de frica sa nu se amane operatia; 3) Nu cred ca faptul ca stai la rand e vina medicilor mai mult decat ca stai la rand la politie, banca, primarie e vina casieritelor; 4) Nu ai mentionat nicaieri cat ai platit in privat pentru scoaterea firelor. Sa sti ca e mult mai usor sa fi amabil cand mama plateste sume exorbitante s-o tii de mana. Nu e insa o solutie viabila daca ai nevoie de o interventia cu un grad mai mare de dificultate. Ca nu cred ca nu ai luat in calcul aceasta posibilitate inainte de operatie.
In final as vrea sa-ti spun doar ca frustrarea de a nu putea face nimic pentru copilul nostru este enorma si se aduna. Experienta este una negativa si nu o poate transforma nimeni in una pozitiva orice ar face. Dar nu e vina unui medic sau unui spital ca nu e tolerabila. E un sistem intreg care trebuie schimbat si daca pacientii aleg sa injure cate un medic cate un spital in loc sa sustina schimbarea sistemului vom ajunge in spitale unde doar portarul mai e. Cu banii stransi pentru Alexandru se puteau instrui doi plasticieni pentru a-i avea cu totii. La noi. Sa nu trebuiasca sa alerge singurul „cel mai bun” dintr-o operatie in alta, intre sala de operatii, saloane, ambulator, ecograf, laborator, sala de pansamente, sala de mici interventii, sterilizare, si cine mai stie cate. Ca noi stam doar in fata uneia dintre aceste usi si credem ca toti sunt la cafea cand nu sunt langa noi, dar de multe ori in acest circuit nici macar toaleta nu mai incape. Cu siguranta nu este o prioritate.
Cum adica cu banii care s-au donat lui alex instruiam 2 plasticieni buni? Banii donati lui Alex au gasit destinatia perfecta.
Eu asta si doresc, schimbare. Am si spus ce doresc sa fac. Dar asta nu inseamna ca ascund sub pres mizeria pe care-mi doresc enorm s-o fac sa dispara, dimpotriva. Am asteptat si m-am gindit mult inainte sa public. Si da, am decis ca lumea trebuie sa stie.
Nu, adevarul nu e la mijloc, eu am prezentat fapte in mare parte, m-am abtinut de la 99% dintre judecati si pareri. S-a intimplat fix cum am spus si este intolerabil. Si pt ca nu aveam alta optiune, tot intolerabil este. Poate chiar si mai.
Oamenii trebuie sa stie la ce sa se astepte, ca poate citesc, ca mine, articole prin ziare cum ca sectia asta e premiata la Londra pentru excelenta si te trezesti acolo ca te loveste trenul cu umilinte si poate te gindesti ca e vina ta, ca nu meriti toata excelenta aia sau ceva…
Cit despre lucrurile prin care au trecut Alex si mama lui in spital, crede-ma, pe multe le cunosc in detaliu. S-au purtat sinistru si cu ei. I-au spus de nenumarate ori mamei lui ca Alex va muri, ca nu are nici o sansa etc etc.
Numai bine!
Ce nu intelegeti dvs, ca de altfel orice alt pacient din Romania, este ca dvs vedeti doar „bucatica” dvs din intreg…..dar pt 1 medic sunt in acelasi minut alti 5 pacienti ca dvs care-si vad doar bucatica lor……pacientii doar vor! si vor doar de la medic….au fost pacienti care s-au impotrivit ca se tot taie de la sanatate pt orice altceva?…..de forme de manipulare ale mass mediei ati auzit? pt ca fara intentie/intentionat exact asta faceti si dvs!….Conditionati parintii sa mearga din start „programati” la respectivul spital sau medic….sau si mai rau, ii ajutati sa ia decizii foarte gresite fara sfatul unui specialist (Medicul – va place sau nu, el, medicul este cel ce se pricepe la medicina!) si pe „spinarea” propriilor copii. Sunteti dvs sigura 100% ca ce vi s-a intamplat dvs este regula? Si as fi vrut sa citesc si despre reusita operatiei – la cate detalii ati furnizat, din pacate ati omis detaliul cel mai important – medicul sub acoperire si-a facut treaba? Sau medicii romani care l-au salvat pe Alex si-au facut treaba?
Din pacate nu stim. Pare ca operatia nu e reusita. Din pacate nu stim sigur. Am merge la medicul care l-a operat sa intrebam, dar… . Nu stim cine e.
Mai ales in situatia de fata, in care nu a reusit operatia, va sfatuiesc sincer sa mergeti la spital la manager sa depuneti o plangere pt tot ce ati patit si sa cereti explicatii…..in acelasi timp plangere si la organele abilitate pt ca astfel de situatii nu pot fi trecute cu vederea! Mergeti la alt medic sa primiti si o opinie avizata in legatura cu rezultatele operatiei….Nu exista „operatie nu prea reusita” – medicul trebuie sa va spuna clar – e reusita sau nu! aici mentionez ca e foarte posibil (ca de altfel de foarte multe ori) sa fie nevoie de reconstructie in mai multe etape – si atunci e normal sa nu fie perfect de prima data….
Am fost la alti medici, din pacate plasticieni pediatri la privat nu exista, sint toti in acest spital in care nu doresc sa mai calc. Medicii la care am fost sint rezervati, spun ca sa mai stam, sa mai asteptam si asa mai departe. Iar eu ce vad nu arata bine, dimpotriva, arata tot mai rau si nu as vrea sa stau inca 5-6 luni (atunci e, teoretic, finalul perioadei de vindecare) sa-mi dau palme ca nu am intervenit mai devreme, cind se mai putea repara ceva in procesul de vindecare. Probabil vom merge in strainatate sa cerem o parere competenta, apoi vom decide ce e de facut.
Managerul spitalului e prof Enescu, care m-a mintit in fata despre operatie (a spus ca el a operat, uitind ca el a stat de vorba cu mine pe hol de citeva ori in timpul operatiei, l-am intrebat diverse detalii despre operatie, mi-a oferit raspunsuri complet gresite, e clar ca el nu a atins copilul in sala de operatie), in mod repetat. Ziceti ca daca ii adresez o cerere, gata, o sa recunoasca omul tot? Explicatii am cerut, tuturor, de zeci de ori. Am primit inapoi un ridicat din umeri si un Vorbiti cu domnul profesor. Cu care am vorbit si care ne-a mintit. Vedeti cercul vicios?
In spitale exista multe nereguli si „exceptii de la regula”. Totusi, din tot ce am vazut eu, orice spital elibereaza un bilet de externare, ce poate fi folosit mai tarziu in diverse moduri. Pe acel bilet este trecut numele medicului curant. Nu am vazut, pana acum, bilet de externare neparafat de medic. Cu acel medic trebuie vorbit. Acel medic isi asuma raspunderea pentru operatie, reusita sau nu. Nu se mentioneaza in bilet nimic despre controale periodice? Trebuie sunat la spital, explicat ca este vorba de un cotrol post-operatoriu si facuta o programare la medicul al carui nume este mentionat in externare.
Daca acest bilet nu exista sau nu este parafat atunci, intr-adevar, este o problema ce merita reclamata.
Biletul de externare contine parafa dr enescu.
Bun, atunci el raspunde de operatie, de rezultatele sale. Indiferent cate persoane au „lucrat” in sala, el este cel ce raspunde de reusita sau esecul lor. Eu as mai incerca o consultatie la el, o reevaluare, in cazul in care mergeti in alta parte sa aveti cat mai multe documente. Este posibil ca cineva din echipa sa sa fi gresit, poate voi chiar aveti dreptate si operatia nu are rezultatele dorite, e dreptul vostru la a o doua opinie. In prealabil insa e bine ” sa fii acoperit de hartii”, oriunde in lumea asta se cer hartii oficiale.
Deea, controalele la el sint asa: stai jumatate de zi pe holuri nestiind daca el vine sau nu. Apoi se uita la operatie 3-4 secunde. Atit. Nu da hirtii, nu explica, e evaziv, daaa sa vedem, nu stiiim, poaaate trebuie sa mai intevenim etc. Repet, nu el a operat, nu cunoaste cazul, nu ma ajuta cu nimic ca el e responsabil pt ca si-a pus parafa. Eu cred ca pe el trebuie sa-l vada medicul care a operat, ca el stie ce si de ce a taiat asa si nu altfel.
A doua problema este ca in acest moment nu am de unde sa cer o a doua opinie in tara, pentru ca nu gasesc plasticieni pediatri nicaieri la privat. Toti sint doar la acest spital in care nu vreau sa mai pun piciorul.
Va rog frumos, nu incercati sa emiteti o parere medicala…..dvs poate nu vi se pare ca arata bine, dar cunoasteti perioadele de vindecare si ce presupune fiecare? cu tot respectul pt situatia disperata in care va aflati (si in care e normal orice parinte sa fie disperat pt ca nu are cunostinte medicale)….orice operatie are proprii timpi de vindecare (dvs vi s-a dat interval de 6 luni de vindecare – e normal la doar 1 sapt de la operatie sa vi se para ca arata rau operatia, iar medicii sa fie rezervati) – nu mi-o luati in nume de rau, sper sa nu va simtiti jignita de comentariile mele, dar de unde stiti ca Dr v-a dat raspunsuri gresite? vedeti ca mai exista in tara, in alte orase, sectii de chirurgie plastica pediatrica….in acelasi timp, la anumite clinici private de chirurgie estetica sunt medici cu competente pediatrice….
Va asigur ca am cautat medic care sa il urmareasca, am discutat cu directorii clinicilor private, medicii esteticieni nu vad copii asa mici. Sint in provincie medici pediatri plasticieni, dar tot la stat si nu mai am incredere sa mai merg acolo. De un an ne documentam asupra acestei interventii, stim (inclusiv de la medici plasticieni din strainatate) care sint etapele si cum este normal sa arate post-operator.
Ma veti intreba de ce nu am mers de la bun inceput in strainatate, atunci. Din pacate, pentru ca am fost manipulata de presa. Am citit articolele despre aceasta sectie de arsi, despre premii si excelenta, despre medici excelenti (care din pacate insa nu opereaza) si am decis ca cel mai bine este sa raminem acasa si sa avem incredere in medicii nostri.
faptul ca nu cunoastem aspectele pe care le spuneti are drept cauza faptul ca cei care trebuia sa ne explice lucrurile astea nu au facut-o.
exact despre asta este articolul, de altfel – despre un tratament uman, decent, cu o minima grija pentru pacient si cei apropiati lui.
Situatia aceasta este extrem de grea pentru noi, ca parinti. Poate ca e ok si poate ca o sa fie ok peste sase luni, asa cum spuneti.
Dar daca nu e si n-o sa fie, faptul ca n-am stiut si ca nu ne-a spus nimeni nu ne va ajuta cu nimic, va fi un esec al nostru in calitate de parinti si ne vom reprosa toata viata ca nu am facut absolut orice se putea face, si inca 10% peste ce se putea face.
Vedeti, in situatiile astea, trebuie sa ai incredere in medic, este un lucru extrem de important.
Noi am avut incredere intr-un medic, dar lucrurile care s-au intamplat ne-au facut sa ne-o pierdem.
Este un grup de medici pe facebook care reclama exact ceea ce reclamati si dvs – nesimtirea din sistem (cu pedepsirea prin inlaturare!)….sunt medici din toata tara, din toate specialitatile care isi spun revolta – dar nu asta vreau sa subliniez…..acolo veti putea intreba direct un chirurg plastician si nu veti irosi decat 1 minut…sau poate fiind medici de multi ani in sistem va pot ghida care sunt pasii cel mai bine de facut in cazul in care sunteti…..si va pot indruma/propune alternative… (nu am pus link catre pagina pt ca nu vreau sa se considere ca fac reclama) – nu stiu care este politica site-ului de postare a mesajelor, dar v-am scris de grup pt ca avem in tara medici foarte buni si bine pregatiti – dar care sunt dati la o parte de multi dinozauri din sistem! poate gasiti chiar azi o rezolvare – cine stie?!…..bafta multa!
Am vorbit deja cu multi medici, chirurgi, pediatri, plasticieni, si tineri, si mai in virsta, din pacate raspunsul tuturor a fost acelasi: singurii plasticieni care opereaza si vad copii sint cei de la gr alexandrescu. Va rog sa postati linkul aici, incercam si pe grupul de care spuneti, cine stie, o fi vreun medic bine ascuns, despre care nu or fi auzit oamenii cu care am vb noi, si care ne poate ajuta. Multumesc.
grupul este: „Medici gata de greva generala” – https://www.facebook.com/groups/1667018620201805/ …exista un post special cu articolul dvs, am incercat sa-l caut, dar nu il mai gasesc in miile de posturi…..nimeni nu crede ca asa ceva s-ar putea intampla cu adevarat la unul din cele mai mari si bune spitale de copii….as fi vrut sa va dau adresa direct a postului respectiv…..mai incerc totusi…..sper totusi sa existe medici acolo care sa va poata ajuta….
am gasit eu postarea de pe grupul de facebook..este a treia postare de pe pagina, aici:
https://www.facebook.com/groups/1667018620201805/search/?query=alexandrescu
Printesa, nu gasesti chirurgi plasticieni pediatri pentru ca NU EXISTA specialitatea asta. Este doar chirurgie plastica si reparatorie. Specialistii fac stagii si la adulti si la copii in timpul rezidentiatului si se pot angaja la un spital de copii, la unul de adulti, etc. Cei care opereaza la adulti pot opera si copii. Le trebuie doar un anestezist care sa aiba obiceiul sa dea anestezie la copii mici.
In alta ordine de idei, partea de chirurgie reparatorie la copii este facuta si de chirurgia generala pediatrica (cheilopalatoschizis de exemplu-adica buza de iepure) si de ortopezi de copii.
Eu nu am gasit plastician care sa opereze copii. Am intrebat peste tot, in toate clinicile private, estetice, de copii. Am mers la chirurg pediatru generalist si ortoped, e insa nevoie de opinia unui plastician. Pe care nu il gasim.
Dr Dragos Zamfirescu- plastician, dr Vlad Costel-ortoped de copii
Probabil ai rezolvat intre timp,dar chirurg plastician si om in acelasi timp gasesti la Spitalul Militar-Dr. Marinescu Bogdan-seful de sectie.Nu garantez ca opereaza copii dar poate ar putea sa iti dea o parere.
S-au purtat sinistru pentru că i-au spus că nu are şanse??? Am citit câteva afirmaţii pertinente dar şi câteva aberaţii. Ăla era pronosticul medical, deducţia medicală pe baza unor raţiuni medicale! Nu poveşti de pe net asistate de dr. goagăl!
Mai exact, eu am fost mai demult operat foarte complex si dur, părinţii mei au fost pregătiţi dinainte că e foarte posibil să mor pe masă, şi nu ca scuză pentru eventualele greşeli ulterioare, chiar aveam şanse ffff. mici! Cumva ar fi trebuit să nu supravieţuiesc, ca să se justifice acel pronostic „sinistru”? Cam arunci cuvinte. Sau nu ar fi trebuit să spună dinainte? Am scăpat, dar e bine că părinţii au fost puşi în gardă devreme, chiar dacă numai ei ştiu ce-a fost în sufletul lor în momentele alea. Şi, deşi eram un caz foarte grav, stiam asta, nici eu nici părinţii mei nu am avut pretenţia să stea unul la capul meu să-mi vorbească rar şi mumos, sa-mi zică bancuri, plus o asistentă şi o infirmieră, musai 90-60-90. Asta pentru că am văzut că erau trei chirurgi care aveau în grijă cateva zeci de pacienţi! Azi se extena unul şi apoi se internau trei, din care unul grav! Şi cred că am bunul simţ să nu mă consider esenţial pentru existenţa omenirii încât să stea unul după fundul meu în detrimentul multor altora. Şi dacă nu supravieţuiam sunt sigur că nu aveau timp nici să le pară rău, decât probabil în concediu, au pierdut unul, dar mai sunt cateva zeci!
Aşa cum a spus o doamnă doctor, când ai zeci de pacienţi pe zi e imposibil să ii tratezi cu aceeaşi atenţie pe toţi (ca exemplu deplasat, nu poţi face mai multe lucruri foarte importante în acelaţi timp), îţi faci propria ta triere pe baza cunoştinţelor, gen cinci cazuri ceva mai uşoare, alte cinci mai grele, din care unul foarte grav, gen cazul lui Alex. Cred că toţi vă daţi seama că în moment ce atenţia şi timpul acordat de echipe de personal medical acestui caz (foarte grav) alte multe zeci de pacienţi aşteptau să le vină rândul. Sau ar fi trebuit, conform logicii unora, să renunţe un pic la Alex, să ia o pauză, că sunt mămici care cred că problema lor e cea mai mare din Univers (aici mi se pare normal, numai că surpriză, medicii consideră că sunt alţii cu probleme reale mult mai mari). Tot am văzut comentarii că vai, copilul meu avea o bubă la deget şi nesimţiţii ăia m-au lăsta să aştept şpe ore, inadmisibil! Nu, „nesimţiţii” ăia poate chiar atunci şi-au concentrat resursele, alea puţine, să salveze nişte vieţi pe care nu le vedeţi, că de, are copilul buba.
Am zis strict de profesia asta nemedic fiind, ci fost pacient, că am văzut şi comentarii ale unor ţaţa Aglaia care ştiu ele cu ce se mănancă medicina asta.
Cât despre calitatea morală şi implicarea în profesie sunt ferm convins că o depăşeşte (ca medie) pe cea a altor categorii profesionale. Că există excepţii pro şi contra, foarte posibil, eu zic de medie. Eu zic să vedeţi cât de mult vă implicaţi şi voi în meseriile voastre, că şi acolo sunt oameni care suferă sau se bucură de deciziile pe care le luaţi, fiecare la nivelul lui.
S-au purtat sinistru nu pentru ca i-au dat sanse mici de supravietuire, adica nu de asta spun ca s-au purtat sinistru, ci pentru ca stiu in ce fel au tratat-o pe mama lui in zilele critice, si alte detalii apropo de reusita unora dintre operatiile la care a fost supus Alex in timpul spitalizarii indelungate.
Mămicuțe? wow, te-ai suparat foarte tare. Nu cred ca stii tu cum e media calitatii morale si implicarii in profesie a medicilor, ca probabil in toata viata ta ai cunoscut citi, 5, 10? din niste zeci de mii? daca ai vreun studiu, hai sa-l vedem si noi. daca nu, pina una alta daca citesti si asculti in jur, o sa vezi ca multi oameni sint suparati pe personalul medical, din motive intemeiate. ca tu esti ferm convins de altceva, mna, e ok si asta, dar nu te astepta sa ne convingi si pe noi, sau ma rog, nu cu genul asta de argument. plus jigniri, ca deh, astea ajuta intotdeauna.
Ce i-au facut mamei lui Alex?
Sa spunem doar ca nu au aratat empatie, intelegere pentru drama prin care trecea. Nu pot da detalii, ea mi-a spus unele lucruri cu rugamintea de a le pastra pentru mine.
Pentru doamna doctor ce nu vrea sa ajunga Olivia Steer, dar gandeste exact ca ea
================================================================
Am citit de 4 ori cum ne scoateti ochii cu cele 20 de operatii efectuate gratis in Romania. Mi se pare absolut grotesc sa faceti aceasta antiteza perversa Romania=gratis, dar Turcia=sume exorbitante.
Parca va pare rau ca au fost operatiile gratis, in Romania, pentru un copil devastat de o explozie. Doamna doctor, milioanele de romani, vreo 3, ce traiesc in alte tari, nu au platit CAS de le-a venit acru? unde sunt banii, ca renumita Casa de sanatate toaca 5 miliarde de euro pe an! La care se adauga si sumele uriase tocate de Ministerul Sanatatii. Dar pentru copiii amarati nu sunt bani sau daca te opereaza nu-stim-cine, trebuie sa induri iadul. De ce doamna doctor? DE CE?
Despre doctorii, platiti de noi, ce lucrau la Stat, la Spitalul de Arsi din Bucuresti, ce aveau sute de mii de euro in conturi, din operatiile de marire de sani la panarame ce parere aveti?
În urma percheziţiilor, in conturile bancare sau la domiciliul chirurgului plastician Cristina Isac s-a găsit un total de 880.000 de Euro, în timp ce Vitalie Stan, managerul Spitalului de Arşi, peste 100.000 de Euro.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17126917-stenograme-dosarul-operatiilor-estetice-cum-falsificau-diagnosticele-spitalul-arsi-din-bucuresti.htm
Cati medici se instruiau cu 1.000.000 de euro in State sau Anglia sau Germania?!
Legat de subiectul donatiilor eu va garantez ca daca persoane responsabile, in care publicul are incredere, gen Printesa Urbana va face un apel, atunci vor curge banii catre cei in suferinta.
Cum naiba se face ca in Romania, dar numai in tara asta, doctorul nu are timp sa se ocupe si de copil si de mama? este absolut penibila aceasta afirmatie, cititi doamna comentariile celor ce traiesc in alte tari, si vedeti cum se poarta medicii cu pacientii.
Eu va doresc sincer sa nu aveti nevoie de spital in Romania.
In primul rand, foarte multi medici se intreaba si ei unde se duc banii de la CAS. Bine, majoritatea avem cateva idei despre asta, dar asta e deja alta poveste. Nu inteleg de ce pare ca medicii au vreo treaba cu acei bani platiti de salariati in fiecare luna.
Asa cum am scris mai sus, pentru majoritatea dintre noi, contribuabilii, suma pare mare. Totusi, sunt doar niste asigurari sociale, care , in multe tari, iti ofera un pachet de baza. Nu iti ofera tratament absolut gratuit la orice problema de sanatate ai avea. Majoritatea cunoscutilor mei ce locuiesc in alte tari ua asigurari private,unii platesc in jur de 500 euro lunar dar le asigura asistenta medicala in caz de boli grave- iar de la o varsta e bine sa ai si asa ceva. La noi teoretic exista aceste asigurari private, practic nu stiu pe nimeni sa le fi folosit ca sa imi dau seama cat de eficient functioneaza. Eu am facut o astfel de asigurare, daca voi avea nevoie atunci voi simti pe pielea mea cum functioneaza. Nu mai spun cati neasigurati sunt la noi, dar te amentinta si te injura daca nu le oferi asistenta medicala gratis incat nu ai de ales. Urgentele, de asemeni, se rezolva fara a fi nevoie de asigurare. Mai exista si statutul de coasigurat, astfel incat un membru al familiei ii poate cara in spate pe restul. Nimeni nu se revolta insa impotriva acestora, toti au ceva cu medicul.
Cat despre timpul acordat mamei si copilului, raspunsul exista in zeci de comentarii. In extrem de putine spitale medicul are numarul legal de pacienti. In extrem de multe spitale medicul face numai ce este de datoria sa. Acelasi lucru e valabil si pentru asistentele medicale, iar la capitolul infirmiere unele spitale stau foarte prost.
* in extrem de putine spitale medicul face numai ce este de datoria sa, lucru valabil si pentru asistentele medicale.
Doamnă, cu tot respectul, nu pot să cred că o asemnănați pe Ioana cu Olivia Steer. E vorba de un blog personal și m-aș mira ca părinții să fie atât de cretini încât să nu se gândească bine ce au de făcut în caz că un copil are probleme. Și cred că Olivia Steer are așa mare succes și pentru că medicii se comportă cum se comportă. Pacientul nostru, cretinul nostru. Cam așa. Suntem în 2015, nu mi se pare normal ca dacă un om citește ceva pe google e taxat ca fiind automat un antivaccinist sau antimedicinămodernă sau specialistpestenoapte. În țările astea occidentale există o grămadă de apps de ex. pentru diferite afecțiuni susținute de medici ca un fel de pre triaj. Intrați pe saitul de la NHS de ex să vedeți cât de centrată pe pacient e interfața lui. Un om, un pacient care se informează cât mai mult numai în România e numit cu nasul pe sus și cu aere. Și nu toți pacienții sunt nevertebrate incapabile. Și da, e normal să primească operațiile ”pe gratis” pentru că toți oamenii sunt OBLIGAȚI să plătească degeaba asigurările de sănătate pentru cazurile astea. Și de ce să vă spună cineva câți bani a plătit la o operație la privat? E perfect moral să plătească un milion pe cusătură, e alegerea lui. Ar fi și mai frumos, dacă STATUL ar trece pe bune costurile reale ale tuturor intervențiilor făcute ”pe gratis”. Am avea niște surprize enorme.
Probabil unele persoane au citit acest articol, scris de un coleg din generatia mea. Eu stiu ca e purul adevar, poate putin romantat, dar faptele sunt fapte :
https://andreanum.wordpress.com/2015/05/27/neam-si-canibali/
De cand cu Alex, al carui caz il urmaresc si am ajutat cat am putut, am vazut peste tot ca i se multumeste lui Dumnezeu pentru miracolul facut, am vazut ca s-a scris ca Alex a fost puternic si a intors orice prognostic negativ cu susul in jos, acum vedem cum se mentioneaza medicul din Turcia si echipa sa de acolo. Nicaieri nu am vazut un cuvant macar despre cei ce au fost alaturi de el in momentele critice. Alex a avut un prognostic crunt, asta e realitatea. Sansele sale erau minime, mama a aflat adevarul. Ca nu l-a aflat in modul cel mai potrivit e alta poveste: in orice echipa medicala exista psihologi specializati in a da astfel de vesti, in a consola si consilia familia si pacientul. In functie de specialitate, si noi, ca medici, suntem mai mult sau mai putin instruiti cum sa dam vestile, dar adevarul este ca nu orice medic are stofa de psihoterapeut. Nu mai spun cat este de greu si pentru medic, e cumplit sa stai in fata oamenilor si sa le spui, sa ii pregatesti… ma intreb cati dintre cei ce scriu pe blog au facut asta, cati au murit pe dinauntru de durere ca nu pot salva o viata, cati au zambit tamp uneori dand vesti proaste fiindca pur si simplu nu mai gasesti resurse si parca nu iti doresti decat sa dispari cumva, undeva. Arsurile in cazul copiilor sunt considerate grave si necesita consult de specialitate, mai ales cele de la nivelul fetei sau a mainilor. Complicatiile sunt multe, grave, si apar de multe ori la distanta de momentul accidentului. Aici nu vorbim 12-24 ore critice, vorbim de luni critice. Luni in care orice greseala a ingrijitorilor poate agrava situatia. Prognosticul baiatului, la intrarea sa in spital, era nu rezervat, ci foarte rezervat. De fapt, sansele de supravietuire, cu toata ingrijirea din lume, erau minime. Asta este realitatea medicala. O realitate pe care familia avea dreptul sa o stie. O realitate cu care niste oameni s-au luptat zi si noapte. Poate acest copil este acum in Turcia, pe mainile acelor ingeri pe care toti ii pomenesc, si fiindca niste ne-oameni l-au avut in grija cateva luni.
Tin minte cazul prematurilor de la maternitatea Giulesti. Tin minte declaratiile dr. Enescu. Cum spunea ca avea in grija bebelusi intre 700 grame si 1500 grame si ma ingrozesc numai cat ma gandesc:copil de 700 grame, cate complicatii doar din cauza acestei mari prematuritati, copil de 700 grame ars e ceva ce , pentru mine, are zero sanse. Totusi, acel ghem ars de numai 700 grame este acum acasa, recuperat in intregime. Nu stiu cum s-o numi asta…
Ar fi minunat sa se schimbe ceva in sistem, astfel incat un singur medic sa aiba nr de pacienti prevazuti in mod legal, nu de cinci ori numarul lor. O asistenta sa aiba in grija un numarul legal de pacienti, nu de zece ori numarul lor. Sa existe spitale dotate, sa existe in sectiile de pediatrie saloane in care sa aiba si mama loc, sa existe spatii de joaca in fiecare spital, psihologi, psihoterapeuti, voluntari. Abia dupa toate acestea se poate judeca, condamna si trage la raspundere. Am citit intr-un comentariu ca in alte tari nici macar nu se interneaza copilul fara mama. La noi jumatate din copiii internati sunt lasati singuri in spital, asta fiindca mama mai are vreo 5 acasa. De multe ori copiii sunt adusi la spital de bunici, matusi ( persoane ce nu au dovada, de multe ori, ca sunt apartinatori legali) fiindca parintii sunt plecati la munca in strainatate. Te trezesti, ca pediatru, ca trebuie sa efectuezi o anumita manevra pentru care este necesar acordul apartinatorilor si surpriza, nu ai asa ceva. Te agiti, dai telefoane, scrii peste tot iar intr-un final pacientul se pierde si ramai tu, intrebandu-te ce su cum puteai sa faci mai bine. Obligatia mamei de a sta cu copilul este o acoperire pentru personalul medical, dar cum faci intr-o tara ca a noastra? Ar fi minunata o asociatie, dar una care sa deznoade toate aceste lucruri, sa lupte efectiv cu intreg sistemul.
Cred ca ai foarte mare dreptate, Deea. Si, cum spuneam , as vrea sa sprijin o astfel de asociatie, e mare nevoie de ea
Sunt sigura ca v-ati documentat si probabil deja ati incercat multe variante propuse. In Moldova mea am cautat acum si am vazut ca dr.Camelia Tamas lucreaza si in privat, la sp Arcadia din Iasi. Pe ea o stiu, ne-a predat in facultate si este unul din acei medici care te fac sa crezi ca meseria asta chiar are ceva inaltator. Cearcanele de sub ochi si totusi pasiunea cu care vorbea….Sigur, au trecut ceva ani de atunci. Nu stiu daca ati luat-o in calcul, nu stiu daca opereaza si copii atat de mici-desi varsta nu este foarte mica, exista operatii de chirurgie reconstructiva ce se efectueaza la cateva luni. Specialitatea chirurgie plastica pediatrica nu exista, teoretic orice medic plastician poate opera copii.
Pt. DEEA
Imi e sila ca tot incercati sa gasiti scuze colegilor nostri pentru ca primesc spaga sau pentru ca „vezi doamne, sunt surmenati!” si nu pot sa se comporte si sa vorbeasca decent (nici nu zic cu empatie) cu pacientii! Opriti-va ca sunteti penibila! Chiar nu intelegeti?
Mai sus am facut o recomandare pentru un medic. In rest, este doar parerea mea, am scris deja ca atitudinea nu este de iertat, doar cumva justificabila la nivel psihic si emotional. cat despre empatie, poftim: am avu tun coleg cu Asperger. Nediagnosticat in copilarie, probleme mari de socializare si empatie. Medic desavarsit, mana de aur. Gen dr House. La fel ca in serial, multi il recomanda, multi pacienti se intorc la el fix pentru acea mana de aur. Asta e, nu pot fi toti empatici. Imi pare rau, dar nici in alte tari nu cred ca mor toti de empatie, sunt doar foarte educati si foarte „politically corect”. Asa cum si doamna de la banca iti zambeste, te intreaba de concedii si de copii, desi nu mai poate ea de asta- vrea doar sa isi vanda produsul si sa isi aduca noi clienti.
acum mai depinde si ce intelegem prin „lipsa de empatie”, ca e un registru larg de manifestari care intra sub umbrela expresiei „lipsa de empatie”.
sa nu se inteleaga, de exemplu, ca cineva se plange de faptul ca medicul nu i-a oferit un umar pe care sa planga, o imbratisare duioasa si o prajiturica.
si asta ar fi lipsa de empatie, dar tot „lipsa de empatie” este si urlatul la pacient, bruscatul lui, jignirile, indisponibilitatea de a oferi orice fel de informatie despre ce se intampla, examenul care dureaza 3 secunde, invitatia de a parasi incinta deghizata in intrebarea „alte intrebari mai aveti”, secretomania generala si alte asemenea lucruri.
ce se reclama aici cu expresia de „lipsa de empatie” este un lucru absolut firesc si care AR TREBUI SA FACA PARTE din actul medical, nu sa fie considerat ceva extra, ceva in plus, ceva ce obtii doar prin bunavointa medicului.
asta cred ca nu inteleg unii medici sau nu le pasa: ca de tratat se trateaza omul, nu boala, si ca grija minimala pentru psihicul omului tratat este si ea parte din actul medical.
ca nu e ca la o masina la care daca i-ai schimbat uleiul si bucsele se considera ca ti-ai facut treaba si gata.
si inca ceva: empatia asta minima nu e doar asa, de florile marului, ca vai de mine sa fim grijulii sa nu se simta traumatizat pacientul cu naturelul simtitor.
nu, empatia asta are rolul de a construi incredere in medic din partea pacientului si de a consolida o imagine buna a medicului in mintea publicului.
adica este fix in interesul medicilor.
E greu, Robo! Nu observi ca se insista pe tot felul de exemple si justificari, cand de fapt ROMANU NU intelege ca asa ceva NU este NORMAL si ca in alte tari medicii fac cursuri lunare de „cum te comporti si ce vorbesti cu pacientul”! Si DA, Deea, medicul tre sa se comporte ca functionarul de la banca, sa mimeze un zambet, sa te intrebe de sanatate si sa isi faca in pana mea treaba cum poate mai bine fara sa se vaiete ca e greu si ca nu are bani sa isi cumpere masina scumpa!
Vreau sa emigrez, dar nu din cauza ca nu e salariul mare ci din cauza ca m_am saturat de mantalitatile romanesti si mi-e greata ca oamenii considera justificabila o comportare odioasa a medicului!
Vad ca toata lumea „nu vrea sa generalizeze”!! oooo, dar e de generalizat dragii mei, cand 90% din sistem se comporta identic se numeste GENERALIZARE!
da, e ceva ce mie imi scapa complet in legatura cu atitudinea asta.
cand esti medic, intalnesti oameni in cea mai vulnerabila si stresanta situatie din viata lor.
nu iti cere nimeni sa traiesti emotiile lor, sa fii mama ranitilor, pentru ca asta te-ar distruge pe tine psihic.
si nu iti cere nimeni nici macar sa faci neaparat ceva ca sa le alini suferinta asta psihica, pentru asta ar trebui sa existe in spital psihologi care fix cu asta se ocupa.
dar ce ti se cere, in schimb, este sa nu traumatizezi si mai tare pacientul, sa nu dai in el cand deja e la pamant, ci sa te comporti macar ca un functionar de banca, macar sa mimezi o urma de umanitate, sa arati un minim respect pentru el ca fiinta umana.
in definitiv, meseria asta este despre a ajuta oameni, iar cine vrea sa ajute oameni se presupune ca-i iubeste, intr-un fel.
in conditiile astea este greu de inteles de ce te-ai comporta cu atat de mult dispret fata de pacient, pentru ca despre dispret este vorba, despre tratarea lui ca pe o bucata de carne.
exista o singura explicatie, si anume ca de fapt tu practici medicina pentru vanitatea personala, pentru ca-ti place sa te simti dumnezeu.
poti fi in continuare un meserias extraordinar, dar cu greu te mai poti numi medic.
ma rog, cand e vorba de salvat vieti, sunt indispensabili si asemenea meseriasi lipsiti de suflet, dar uite ca ajungem ca societate sa ne uram intre noi, medicii si pacientii, si sa facem aceste experiente mult mai urate decat ar putea sa fie.
Exact asta cred si eu. E o diferenta intre „a nu zambi” si ” a urla la pacient”. E o diferenta intre a te comporta civilizat (desi oarecum rece) si a injura, batjocuri pacientul. Unii asteapta un pic prea mult, mai ales avand in vedere conditiile ( da, ma intorc la scuza cu conditiile). Chirurgii au , in general, foart eputine abilitati in comunicare eficienta cu pacientul. E o „chestie” a lor, nu stiu daca valabila peste tot, dar eu asa i-am vazut mereu. Poate este putina grandomanie la mijloc, faptul ca taie in carne vie , la propriu, si reusesc sa repare un om. Poate este si mai mult stress, mai multa presiune. Poate este o conditie necesara pentru a putea ajunge chirurg- cunosc cateva persoane ce au luat intre primele rezidentiatul pe chirurgie si au abandonat ulterior.
Pe alta parte, cum am mai scris, nimeni nu te invata exact cum sa te comporti in fata pacientului. Empatia este una, bunul-simt este alta, corectitudinea profesiei sunt altceva. Exista protocoale ce prevad si comportamentul efectiv fata de pacient, de apartinatori, asta in functie si de specialitate. Exista si un cod deontologic dar nu stiu cati il stiu si il respecta. iar subiectivismul pacientului e mare. Acum, daca e sa ne referim la medici, sa zicem ca ei au o oarecare educatie si macar stiu sa se adreseze corect. Eu de exemplu innebunesc cand aud adresarea „mamaie” si „tataie” cand e vorba de un pacient trecut de 70 de ani. Varianta frumoasa este „bunica” si „bunicu”, clar la per tu. E o practica uzuala la noi, pe care eu nu o inteleg si pace. E drept ca unii pacienti se simt mai confortabil cand le vorbesti asa, mai ales daca internarea este de durata ii ajuta sa se simta intr-un mediu familial. Totusi, cand o aud pe tanti Vasilica, ce are 4 clase facute acum juma’ de secol, urland ” vai tataie, iar ai pisat tot patul” ( tataie fiind un mare fost profesor universitar) im ivin in minte tot felul de scenarii din filme horror cu tanti Vasilica ca protagonista.
Acuma hai să nu comparăm medicii reali cu personaje gen Dr House. Nimeni nu vrea de la medici să fie cobinație de mcdreamy, mcsteamy, dr yang, dr grey, dr baily și să aibă și simțul umorului din scrubs. Oamenii cer extrem de puțin: să nu mai fie tratați ca ultimii oameni. Și să termine cu glumițele lor macabre că nu ajută nimănui. Gen: soția dvs. are un ACV. Și ce șanse sunt să își revină cât mai bine? Răspuns primit de bunicul meu acum mai bine de 10 ani: mergeți domnule la abator și cumăpărați-i un nou cap de vită de la galantar că celula nervoasă nu se mai regenerează. Zise doamna doctor neurolog specialist, o doamnă elegantă, frumoasă, în vârstă, distinsă. Despre ce Dr House vorbim? Una e sarcasm, replici acide și inteligente, alta e nesimțire și batjocură.
Of..Doamne…cata suferinta frange inimile!!! Ma rog sa se intrevada o schimbare in bine..oricat de mica ar fi..ar fi bine primita.
In primul rand, cand am spus de functionar la banca, ma refeream in general la persoanele acelea ce lucreaza in privat si primesc comision in functie de ce clienti aduc. Zambetul si interesul pentru persoana ta sunt clar invatate, executate indelung. Pe mine personal ma obosesc si ma irita. Dar este pentru bani, doar pentru asta. Si este comportament invatat.
In al doilea rand, cred ca ceea ce se cere de la medic este simpatie si nu empatie. Ca am innebunit cu empatia asta, de care foarte multe persoane pur si simplu nu sunt capabile. Simpatia, compasiunea, acestea sunt cu totul altceva.
Din pacate, am constat din nou ura profunda a romanului fata de medic. Nu ma refer nici pe departe la autoarea articolului, ci la reactiile generate de orice comentariu, oricat de mic, care ar indrazni sa spuna ceva si de bine. Sigur, daca zici de bine de medici automat esti si tu crud si spagar. Nu stiu, cred ca tare ne place noua, ca popor, sa nu ne fie bine, sa ne jeluim, sa uram, sa facem spume. Vrea cineva sa iti sopteasca ca poate nu e asa rau,ca poate fi mai bine? E un spagar nenorocit. Daca medicii cer salarii marite sa nu le dam, ca doar au spaga. Sigur, spaga e inumana si odioasa, dar e mai bine sa ramana cu ea, noi sa injuram, sa ne vaitam. Doamne-fereste sa ne trezim cu un sistem medical cat de cat civilizat, mai urmeaza sa anuleze emisiunea lui Maruta si ne-am pierdut, ca popor. Tin minte zilele de greva ale controlorilor de trafic- nu cunosc niciunul, nu am interese ascunse, dar mi se pare absolut ok ca oamenii sa isi ceara drepturile. Am ramas cu un gust amar cand toti cei carora li se lua interviu in aeroport aveau numai replicile alea ” normal ca ne deranjeaza greva, toti avem salarii mici, s-au trezit si astia cu greva, sa se lase de meserie daca nu le convine”. In alte tari oamenii sunt oarecum solidari intre ei si stiu sa isi indrepte corect furia, nemultumirile. La noi stau guvernantii linistiti, nu vor face medicii nicio greva, are grija poporul de asta. Salariile vor fi tot mici, spagile la nivel inalt vor exista in continuare, medicii tineri vor pleca, poporul va injura, toti vor fi, asadar, multumiti.
Eu nu pot judeca si nici generaliza. Consider ca toti suntem oameni. In afara de anumite aspecte patologice, toti suntem capabili de o paleta suficient de larga de emotii, toti avem si suficiente resurse cognitive. Motivul pentru care pare ca iau apararea unuia sau altuia este faptul ca, din pacate pentru mine, chiar empatizez mai mult decat ar fi pentru binele meu. E clar un defect. Nu apar spaga( desi mie spaga imi suna ca o plata pentru savarsirea unei ilegalitati), nu apar conditionarea actului medical. Da sunt alaturi de colegii mei, majoritatea dintre ei merita si eu sunt mandra ca ii cunosc. Tagma asta, a medicilor, e recunoscuta ca una in care ura fata de coleg este enorm de mare. Unele comentarii arata clar acest lucru. Sunt atat de multe lucruri total gresite si din pacate, sunt sigura ca asa vor ramane.
Nu cere nimeni empatie sau compasiune, ci doar comportament civilizat, invatat sau innascut, nu are importanta. Nu cere nimeni zambete, adevarate sau false, ci doar o relationare corecta, ca de la om la om, si nu ca de la om la subom. In articol este vorba despre mai multe exemple de comportament mizerabil, iar fata de acestea nu poate exista decat o reactie de dezaprobare totala, iar nu argumente de tipul „Da, dar…”. Este normal sa primiti reactii negative din moment ce amestecati lucrurile, aducand in discutie fie calitatea profesionala a unor medici, fie diverse probleme de sistem in conditiile in care intre aceste aspecte si comportamentele de stapani de sclavi ale unora nu exista o legatura de cauzalitate.
Ba chiar foarte multa lume cere asta, dupa cum se vede in comentarii. Problema, in toate istorisirile, este ca fiecare are propria experienta, pe care o trece prin zeci de filtre pline cu subiectivism. Comportamentul asta plin de superioritate pe care il au unii este in mod clar nedrept si nu are ce cauta in relatia medic-pacient ( e si reciproca valabila, mie mi s-au prezentat apartinatori si pacienti direct cu titlurile, gradele si averile, sugerand ca eu sunt un rahat ce poate zbura din domeniu cand au ei chef). Daca exista respect reciproc, daca se raspunde la „buna ziua”, daca se foloseste „dumneavoastra” indiferent ca omul din fata are 1 clasa sau 15 facultati, atunci eu spun ca lucrurile sunt in regula. In textul acesta, comprtamentul medicului ATI fata de mama a fost execrabil. Numai prin faptul ca a luat-o la per tu. Asta e o practica ce ma ameteste si se aplica mai ales in cazul persoanelor varstnice si in cazul mamelor. Tin minte din pediatrie ca mamele se strigau ( da, se urla dupa ele, nu venea nimeni sa le spuna ceva) cu „mama X-ulescu” si erau luate la per tu de personal. Asta e comportamentul invatat, iar pe unii nici nu ii duce capul sa gandeasca ca nu e normal. De asta eu as dori cursuri, formari, in care sa se specifice inclusiv cum te adresezi. Sanctiuni daca te-ai adresat altfel decat este specificat in protocol. Pe mine astfel de comportamente aberante nu ma mira, atat timp cat in 80% din cazuri, cand ies la o terasa, chelnerul intreaba ” ce doresti de baut”.
Modul in care este tratat copilul e alta poveste. Ne putem uita cum sunt tratati copiii in parc, de propriile mame sau bunici, si vom intelege. La noi bataia e rupta din rai, copilul trebuie calit de mic, mama il cocoloseste daca ii sta prea mult in preajma. „Nu plange ca esti urat” , ” vai, baiat mare si se teme de injectie” , „lasa-l mama la noi singurel daca plange atat doar la o intepatura”- mie imi suna foarte cunoscut. Daca nu vine cineva sa le invete ca tot ce au facut si au trait este gresit, atunci ele de unde sa stie? Ca doar asa fac si cu pruncii proprii. Aici este nevoie de multa, multa munca, de daramat un intreg sistem, o intreaga mentalitate.
Iar partea financiara: oare cineva a remarcat cati bani se vor plati in Turcia? De ce nu scrie nimeni acolo ca e rusine sa profiti de necazul unui copil si ca totul ar trebui sa fie gratuit? Oare parintii acestui copil, daca nu exista internet ( bloguri, donatii), ar fi putut continua salvarea lui? Ei cu ce au gresit? De ce sunt cei din Turcia atat de cruzi incat sa ceara zeci de mii de euro? Unii medici renunta la onorariul lor in unele cazuri( ramanand doar costurile aferente internarii), sunt curioasa daca acesta este un astfel de caz, daca medicul se ocupa pro-bono de copil. Mie normal mi se pare sa fie platit, dar 90% din populatia tarii noastre ar trebui sa ii arunce cu rosii in cap daca vede vreun banut. Am mai remarcat ca la capatul patului in care se aflau Alex si mama sa era personal cat pentru o sectie intreaga de la noi. Sunt doar niste observatii.
Ce stiu eu din alte tari: in tarile nordice medicii au salarii foarte mari, este una din meseriile in care chiar nu ai grija zilei de maine ( iar romanii spagari, lenesi si prosti chiar fac fata, eu am 5 colegi de specialitate plecati si este totul minunat). Acolo atentiile sunt ceva firesc, de exemplu proaspetii parinti trimit un tort sectiei de neonatologie, dupa externare. Cam spagari si ei, as zice, nu se gandesc nicio clipa ca din tortul ala se cumparau scutece o luna de zile. Cunosc un cuplu medici de familie, intr-o alta tara straina. In primul an acolo nu si-au pus problema de concediu, probabil obisnuiti din tara. Pacientii tot veneau si intrebau, initial cei doi medici credeau ca o fac de dragul conversatiei, dar comunitatea a luat in tragic faptul ca medicii nu isi iau pauza, nu calatoresc, nu se relaxeaza. Au fost aproape trimisi cu forta in concediu. Nu este peste tot asa, dar la noi nu este nicaieri asa.
Acum ceva timp, am avut in familie pe cineva ce necesita un consult chirurgical. In functie de rezultat, era posibila o interventie. A luat legatura cu un mare medic din strainatate, a stabilit programare la cabinet privat, a facut totul pe banii sai. Consultatia a durat fix 2 minute, medicul avea si musafiri si s-a uitat lejer, a spus ca nu e de competenta sa si cam atat. In tara ( tot in privat e drept) un chirurg a stat si a raspuns la toate intrebarile, a consultat si si-a spus parerea, a rezolvat cazul cateva zile mai tarziu.
Ce imi vine in minte constant de cand cu gustul amar lasat de articol si comentarii, sunt alte doua articole. Unul din ele este cel cu bona, cea care este considerata sclav daca e pusa sa lucreze mai mult de 48 ore le saptamana- adica 2 garzi. Alt articol este cel in care se sugera ca la job mergi de nevoie, pentru bani, ca asta trebuie sa spui copilului. Eu am raspuns ca merg cu drag si vreau ca pacientii sa stie asta, si copiii trebuie sa creasca cu ideea ca meseria o faci cu drag, din pasiune. Ca al meu copil stie ca meseria mea e parte din mine si ii doresc si ei sa gaseasca o meserie atat de iubita. Nu, nu a fost ok, meseria e de nevoie, de scarba, doar pentru a avea lucruri.
Da, comportamentele astea sunt intalnite peste tot, nu numai in sistemul medical, doar ca impactul lor este mult mai mare aici, avand in vedere starea de vulnerabilitate a celui ce intra in contact cu persoana prost crescuta. Corelativ, a fi magar cand celalalt este vulnerabil este mai grav decat a face la fel cu o persoana in stare normala, care poate raspunde pe masura.
A mai fost un articol la care din comentarii reieşea că la muncă trebuie să te duci cu scârbă şi cât mai puţin – cel cu tânăra mamă care se plângea că este discriminată la angajare dupa ce s-a întors din concediul de maternitate.Mi se pare o atitudine ciudată, în condiţiile în care multă lumea se plânge că vai, în ţara asta toate lucrurile merg prost, toate serviciile sunt execrabile, etc.
Pretenţii avem.
Eu încep cu sfârşitul, să fii empatică în astfel de condiţii e o mare greşeală. Nu e nu ştiu ce patetism în ce spun, asta cred eu. Ca exemplu, mi-am impus să nu mai comentez aici când am văzut partinitatea, întâmplator azi am văzut articolul romanţos în care era băgat în aceeaşi oală un caz extrem (Alex) şi un caz cu o bubă. Nu ştiu asta şi probabil sunt răutacios, dar dacă s-au documentat un an după mine este vorba de un caz extrem de grav, o bubiţă. Hai să scriu multe cuvinte de cancan că medicii ăia nu au tratat aşa cum credeam eu buba! Senzaţional! Un chirurg expert, că nu pot să-i spun altfel nemernicului, a avut nesimţirea să nu îmi raspundă când EU aveam nevoie! Uite ce se întamplă în Turcia, ăla are o intervenţie pe lună dar nu contează, eu bag poze din Turcia, ca tre’ să montez lumea, că EU nu am fost satisfacută! Buba mea e esenţială! Şi fără vrăjeli ulterioare gen “de fapt era vorba de empatie, nu aţi înţeles voi bine”, se vede cum e compus articolul. Şi mai cred că e dovadă de jigodism să dai cu pietre într-un profesor care a creat (şi a dus) un vârf de lance în acest domeniu, chiar medicii cu greutate au mari rezerve, mai exact se gândesc de muuulte ori înainte de a da opinii. Şi probabil cei care au fost salvaţi s-au izbit de decenţă, că altfel erau câteva mii de comentarii pro acel chirurg, dar e bine că nu sunt, nu cred că au ce căuta printre astfel de protestatare indiferent pentru ce, doar că trebuie să protesteze, apoi, dacă îşi aduc aminte, s-or mai întreba dacă chiar au făcut bine (doar la taste, se ştie). Dar na, Halucinant! Mirobolant! Senzaţional, mânca-v-aş!
P.S. 1 – Revolta privind programul de lucru conform legislaţiei muncii văd că nu a mai apărut pe la diverse ţaţe (vezi un articol anterior). Mde.
P.S. 2 – Aşa cu au mai zis câţiva, nici eu nu mă aştept să apară acest comentariu.
Conform obiceiului pământului, felul în care sunt trataţi pacienţii copii e abject în general. Şi nu atât din pricina doctorilor, care pot fi uneori măgari. Ci tocmai din pricina coanei Vasilica ce are 4 clase făcute acum juma’ de secol şi face naveta la spital cu microbuzul de la satul şi oile ei.
Obiceiul pământului dictează să le tragă copiilor-pacienţi niște pălmuțe din cele proletare, ca la 16 februarie 1933. Într-un caz fericit, pe obrăjori. Fiindcă dacă a avut tanti Vasilica o zi mai proastă, nu i-a fătat oaia la timp, sau i-a mâncat câinele vreun pui de găină, le trage pălmuţele proletare direct peste rană.
EMPATÍE (‹ fr.) s. f. Intuiție simpatetică, identificare afectivă, transpunere. În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia.
Acum ma intreb si eu ca prostu’ chiar ati vrea ca doctorul sa fie empatic cu dvs? Sa traiasca aceleasi sentimente pe care le aveati dvs in acele momente? Vad ca se tot da in sus cu empatia…. cred ca multe din comentatoare nici macar nu stiu definitia cuvantului…. Banuiesc ca vreti medicul sa fie cat mai lucid si detasat de pacientul sau….dar noi oamenii suntem animale empatice, si daca cumva medicul nu e ca noi restu’ e clar ca nici nu-l intereseaza pacientul! Ca sa fii chirurg TREBUIE sa fii detasat si rece….ca altfel cine ar putea taia un om? (ca doar nu e criminal sa simta placere, nu? sau nu e domnita balaie sa-si planga in pumni?) dar deja intram pe un teren minat – tipul de personalitate al unui medic sau mai bine zis ce tip de personalitate ar trbui sa ai ca sa fii medic bun!….
Nu mai vb despre anestezie si cat de repede ar trebui sa fii scos de sub anestezie, sau cat de bine/prost e sa faci anestezie pt orice (mai ales cand e vorba de un copil care este in crestere si care inca nu are sistemul nervos complet – ala se definitiveaza pe la 7 ani, apropo)…..dar as vorbi putin (ca vad ca multi nu inteleg!) de ce nu e bine sa te ridici din pat dupa anestezie si mai ales dupa o interventie majora…..pai anestezia poate fi gazoasa (oxigen + protoxid de azot + halotan) sau intravenoasa (preparat hipnotic + curarizant + morfinic) – normal ca pt cea intravenoasa poti dormi, dar pt anestezia gazoasa trebuie sa fii treaz si sa plangi (in cazul copiilor) nu? si acuma, dvs din cunostintele dvs, ce ati alege pt un copil, cea gazoasa sau cea intravenoasa? pai copilul era „operatu” dr si il stricati dc l-ati luat in brate – pai cam da, nu? Daca v-as ridica eu in brate dupa anestezie, dvs credeti ca v-as simti mai bine, sau mai protejat? NU – va spun eu ca nu…..v-ati simti ametit, ati simti greata, vi s-ar contracta stomacul sa vomitati (dar pt ca nu ati mancat nimic si nu ati baut nici apa, nu ati avea ce…..dar contractii dureroase tot ar fi prezente…si reactia de greata…..dar nu ati putea sa va opintiti ca la voma pt ca nu a disparut in totalitate anestezia….si atunci ati geme!…..eh, uite….lucrurile astea sunt cele care ar trebui explicate omului – ca sa priceapa ca grija si iubirea pe care i-o arata copilului il face sa sufere, dar care parinte aude ceva in momentele alea? care parinte isi poate pastra calmul si sa respecte reguli?…ca si leganatul…..pai daca cu dvs se invarte camera si eu v-as legana, v-ar fi din ce in ce mai bine sau mai prost pana cand corpul nu mai rezista si „adormiti”? poate d’asta nici nu va permit accesul in sala nu? ca mama, cine s-ar abtine sa nu-si ia puiul in brate crezand ca-i face bine? …..sau poate mangaiatul….va face dvs bine, ca copilul este sub anestezie!….stiu ca suna crud si rece, dar parintii sunt cei ce au nevoie mai mare de doctor in momentele alea…..
Sau poate e doar medicul un nenorocit ca nu vrea ca copilul sa fie luat in brate…..cine stie? poate doar aia care mai invata si ei pe la medicina cate una si alta…..
Sa inteleg ca li se spun lucrurile astea parintilor si ei nu inteleg?
lucrurile astea nu se explică! majoritatea ar înțelege dacă ar exista informare. dar nu se spune NIMIC.
bre, dar destept mai esti! Ar fi trebuit sa iti las comentariu sa fie ultimul, asa ca un final apoteotic si ca o concluzie EVIDENTA a tuturor celor spuse mai sus, dar nu ma pot abtine sa rad! Rad pt ca sunt fericita inca o data cand mi se confirma ca plecatul meu din romania e cat se poate de coerent pt ca nu imi doresc sa te numesc pe tine si pe Deea colegi!
Asa ca va doresc sanatate, ca de restul va ocupati voi, fara empatie, ca doare!
Draga Patryk……….de la medici care considera ca e gresit sa-i explici omului clar, in fata, direct, fara inimioare, fluturasi si motunasi exact ce se intampla, ce sa faca, ce sa nu faca – exact de la ei pleaca multe probleme ale sistemului…..sa stii ca un zambet nu inlocuieste o informatie, iar ce sustii tu este anormal – tu plangi langa pacient cand plange? (Aaaa, nu…pai atunci draga Patryk nu ai empatie! – nu vreau sa bat apropouri ca nu ai sti definitia cuvantului)……nu iau apararea nimanui, nici nu condamn pe nimeni……eu sustin doar ceea ce este normal sa fie intr-un spital…… INFORMARE…..ca pacientul ala nu asteapta de la tine zambete si bezele….pacientul ala asteapta sa-i zici clar ce si cum are de facut!….pacientul nu vrea sa te vada pe tine plangand alaturi de el, pe pacient il intereseaza sa stie, SA-I SPUI , nu sa-l consolezi…….daca ti se pare ca sunt acid/crud/nesimtit/prost/etc pt ca incerc sa corectez greseli si in informare si in perceptie, atunci asa oi fi……pe mine nu o sa ma vezi laudandu-ma ca am hranit vreun pacient (nu am facut-o/nu o fac doar pt a avea un as in maneca sa ma laud!), dar nici nu o sa ma vezi jignind un om fie el arab, negru, gras, batran, coleg si exemplele pot continua (pt ca se pare ca lipsindu-mi empatia, imi lipseste o data cu ea si „calitatea” de a fi rau pe gratis, pe care se pare ca astia „mai empatici” o au din plin!)…….si sa mai stii ceva – pacientul nu este milog, este un om demn care s-a imbolnavit!…nu asteapta nici mila, nici empatie – pacientul (acel om demn, dar bolnav) asteapta informatii, tratament si rezultate!……
Doamna, pe mine m-ati jignit de doua ori in 5 randuri, pentru simplul fapt ca mi-am spus parerea civilizat. Mare lucru din ceea ce am spus oricum ati interpetat dupa bunul plac, dar este inevitabil atunci cand discutiile au loc in mediul online. Ipotetic vorbind, v-ati adresat urat unui coleg, in public, fara ca acest coleg sa va fi deranjat cu ceva. Spun ipotetic fiindca mi-e greu sa cred ca acele cuvinte apartin unui medic. Da, stiu ca unii asa se exprima, dar vreau sa sper ca nu apar pe aici. Empatie si respect fata de orice om, chiar daca esti rupt in doua de oboseala si probleme iar omul ala se rastestw la tine? Cand folositi cuvinte ca „sila” si „penibil” cand va adresati unui coleg ce si-a exprimat un punct de vedere, fara a interactiona cu dumneavoastra in mod direct? Fara dialog, fara umbra de respect , doar cu majuscule pe ici pe colo ca sa se inteleaga ca nu doar jignim, dar si urlam? Empatie, consideratie… sigur au niste definitii tare ciudate pentru unii.
Doar atat va mai zic: numai datorita celor ca voi, care „va sustineti cu tarie opiniile”, sistemul medical, in special medicii, este de „cacao” si din cauza acestor argumente „pertinente” lumea considera ca va coonsiderati „semizei”. Doar ca am terminat aceeasi facultate nu inseamna ca tre sa pun palma in fund „colegilor”mei si sa le gasesc justificari care mai de care mai jenante.
„ma laud” ca am dat un iaurt unei paciente batrane pt ca in momentul ala am fost socata de tot rahatul de pe sectia medicala a marelui spital universitar. Personalul medical nu trepida de treaba ci statea la cafele si la barfa si la telenovela cu sultanu (nush ce prostii indiene!) in cabinetele. Asa ca scuzati-ma ca nu am pic de empatie pt voi !
Draga Patrik, ma bucur….ma bucur ca traim intr-o democratie in care eu am dreptul sa-mi spun parerea si tu ai dreptul sa ma contrazici! (si mai ales ma bucur Printesa Urbana ca pe pagina dvs democratia e libera si la ea acasa! si pt asta Va multumesc, Doamna!)…. democratia asta, draga Patrik ma lasa pe mine sa vad pacientul ca pe un om demn, dar bolnav – si te lasa pe tine sa ma contrazici!….eu pot spune ca pacientul are nevoie de info – si tu poti sa ma contrazici!….eu pot spune ca pacientul vrea comportament civilizat – si tu ma poti contrazice!…..dar vezi tu, draga Patrik, comportamentul civilizat il trateaza pe pacient ca pe un egal (nu in cunostinte medicale, ci pe scala de valori umane) pe cand empatia il coboara mult, mult prea mult si in ochii tai, dar mai ales in ochii lui…e o diferenta enorma intre a vedea boala in pacient si a vedea pacientul in boala… iar „empaticu” sa stii ca santajeaza emotional (cu stiinta/din ignoranta) pacientul…chiar tu ai povestit cum pt un zambet de-al tau aveau ei lacrimi in ochi, si sareau sa te imbratiseze, desi finalul se lasa cu semne de intrebare (si tu ai nevoie de asta, si stii ca si ei au nevoie – pai cam suna a altceva, nu?… psihologic vorbind )…..pe cand comportamentul civilizat inseamna o discutie, in care cel care cunoaste (medicul) il „invata” pe pacient esentialul pt a lua o decizie cat mai corecta – fara empatii, fara emotiune, fara entuziasmuri (ca cele mai bune decizii se iau cu capu’ limpede si picioarele-n apa rece!)…..treci, te rog, cu vederea peste tonul usor ironic pe care il mimeaza textul, si incearca sa extragi esenta – mai ales ca vrei sa emigrezi, vei avea nevoie….deoarece acolo s-a pus accent mai mare la pacienti pe aspectele psihologice, pe educatie sanitara si pe bune maniere – si vei intalni pacienti educati, respect pt profesiunea de medic dar mai ales fata de om! si ei nu cad „prada” santajului emotional asa usor!….dar am spus-o si o repet – ma bucur ca am dreptul sa-mi spun parerea si ma bucur ca tu ai dreptul sa ma contrazici (pacat ca tu ai inteles ca o data cu acest drept, iti revine si dreptul de a jigni…)
Mie mi se pare ca desi citezi definitia empatiei nu prea intelegi ce scrie! O tot dai cu sentimentalisme si ca daca medicul e empatic nu mai e sanatos la cap si saracu sufera! E hilar daca nu e si tragic…dar ce sa ceri unui om caruia a fi empatic i se pare o tulburare psihica!
Sa fii sanatos!
Mi se pare foarte interesant si de-a dreptul psihanalizabil ca lu’ nenea Medic Spagar si lu’ tanti Deea nu li se pare absolut nimic in neregula cu ce le-a iesit pe gura (ma rog, taste). Poate o fi doar din cauza ca s-au inflamat si li s-au impiedicat tastaturile, dar de obicei te cam inflameaza ceea ce te atinge si te atinge ceva in care te cam regasesti, iar cand te regasesti asa in descrierea altora ti se face rusine (ceea ce e totusi de bine) si incerci sa gasesti argumente (chiar si unele care nu exceleaza prin vreo mare coerenta sau relevanta) ca sa te simti mai bine. Sau poate ca nu.
succes si perseverenta in tot ceea ce iti propui sa faci ! Sper sa reusesti macar sa faci niste valuri, sa se mai alature si altii ca tine !
Am plans cand am citit acest articol! Sunt si eu „un viitor asistent medical” si ma ingrozesc cand merg in practica la spital! Imi vine sa plang si sa fug mancand pamantul ! Toti imi spun ca voi trai bine pe spatele altora dar refuz… Refuz sa imi pierd si ultimul gram de umanitate si sa lucrez intr-un sistem corupt, nu de asta am ales aceasta meserie !
Ma ofer voluntar in acest proiect. Puteti conta pe mine inca de la inceput si ori de cate ori este nevoie.
dar pana la urma, ce a patit micutul ?
s-a ars la aragaz ? cu o cana de ceai fierbinte ?
ce parti ale corpului au fost afectate ?
NU MAI GENERALIZATI! Poporul roman, in intelepciunea sa, a spus asa: OMUL SFINTESTE LOCUL! Am avut ocazia sa incerc ambele sisteme, stat si privat. Concluzia? Important este doctorul, rezident sau specialist n-are importanta. La Grigore Alexandrescu am intalnit chiar la Chirurgie plastica o dna doctor absolut minunata, e adevarat acum niste ani. Insa la acelasi spital doar ca era sectia de ORL am gasit cel mai infect medic specialist si nu rezident si nu exagerez cu nimic. Nu aveam o problema atat de grava precum cea din articol, insa va pot spune ca pentru a se uita in gatul unui copil de 3 ani mi-a cerut sa il imobilizez capul, mainile si picioarele ca si cand ar fi fost un caine si nici nu a dorit sa asculte simptomele acuzate spunand pe un ton raspicat ca „stie el mai bine”. De atunci nu mai calc in acel spital! La privat dupa 5 ore de la o operatie care trebuia sa dureze 2 max, nu am fost anuntata cum a decurs si unde se afla pacientul (nu era vorba de un copil…). Noroc ca a iesit doctora din alta operatie si m-a pus la curent. Iar dimineata nu stiau cum sa ne dea mai repede afara… asistentele au avut aceeasi atitudine pe care o punem doar pe seama celor de la stat. Tratament gresit la privat, medic extraordinar la stat si invers…. lista este lunga! Am prieteni tineri medici si la stat si in privat care chiar isi fac meseria indiferent de loc. Pe unii dintre ei i-am cunoscut din postura de pacient al unui medic rezident si au trecut 10 ani de atunci.
Uite, vezi, tocmai aici se produce confuzia si tot ce urmeaza dupa este subiectivism. In facultate chiar asa am invatat ca se examineaza corect gatul copilului: o persoana ( ideal apartinator, dar poate fi oricine daca apartinatorul nu este acolo) tine copilul in brate, cu spatele lipit de el, cu o mana il tine de frunte si trage usor inapoi, cu cealalta mana ii imobilizeaza ambele manute. Medicul examinator se afla in fata acestui „cuplu” si examineaza pacientul. Neinsusirea corecta a tehnicii de examinare era motiv serios de a pica examenul de puericultura sau pediatrie. Eu, sincera sa fiu , de cate ori am ajuns la medic cu copilul, luam singura aceasta pozitie. Exista pediatri ce au metode mai blande, ce examineaza de multe ori doar cu lumina, fara spatula ( mai ales la copii mai mari si cooperanti), dar majoritatea aplica tehnica de mai sus.
La un comentariu anterior cineva era foarte revoltat ca personalul medical a traumatizat copilul in spital, luand temperatura rectal fiindca ” nu erau dotati cu un termometru de frunte”. Daca acest parinte ar fi fost preocupat realmente de sanatatea copilului ar fi stiut ca temperatura intrarectala este singura acceptabila- medical vorbind. Pe acasa te poti juca cu termometre de frunte, ureche sau laba piciorului, dar un act medical corect se face tinand cont de temperatura intrarectala. De la o anumita varsta se accepta si temperatura luata axilar, cu corecturile de rigoare.
Statul este si va fi intotdeauna un administrator prost. Atat timp cat Casa de Sanatate nu accepta sa deconteze tratamentele la privat sistemul medical din Romania nu va evolua nicicum!
Am citit primele 10-15 comentarii si mi s-a facut o scarba/sila cumplita cand am vazut medicii rezidenti care se revolta, ca ei pleaca ca nu se mai poate nu sunt respectati de pacient!!! Am un mesaj pentru voi: Plecati, dar plecati odata!!!! sa vedem daca va va fi chiar asa de bine cand pacientul strain va va scuipa si va va bate si va va rade’ nas!!!! Nu va convine de pacientul roman umil/ Umilitcare e teama sa va intrebe macar ce se intampla? Sa va fie rusine, RUSINE va spun cu tot sufletul, ca inainte sa fiti doctori sau rezidenti sau ce vreti voi sa fiti (cu experienta sau nu) ati uitat sa fiti oameni, umani sa dati dovada de primul sentiment uman : Mila, empatie sau cum vreti s-o mai numin!!!
Pacientii straini nu ii vor scuipa pe medicii emigrati pt ca acolo si medicii romani sunt mai relaxati si se comporta altfel. Au mai putine cazuri, conditii nu mai spun si Pacientii sunt la randul lor mai relaxati si asta usureaza mult procesul. Oricum indemnul asta ca toti medicii sa plece este neintelept. Dc toti medicii pleaca cine mai trateaza in Romania? Neintelept e un eufemism. Am mai citit in comentarii cum anumita persoane insults toata categoria medicilor din Romania ca si cum dc faci facultatea de medicina deja iti anulezi toata umanitatea. Neintelept as spune din nou, iar un eufemism. Si intrebarea din nou, dc trimiti afara toti medicii, cine mai trateaza? Exista mai multe probleme care concura in cazul prezentat: cum sa ne asteptam ca asistentele sa fie de treaba cu copiii dc majoritatea societatii romanesti predica cum ca trebuie sa fii sever cu copiii altfel devin alintati. E o problema majora la care Printesa lucreaza si trebuie sa o ajutam, sa facem reclama blogului, cartii si evenimentelor ei. De la copii bine crescuti ne putem astepta si la alte atitudini, ca medici si orice alte meserii. O alta problema care cred eu ca ar contribui este modul de indrumare a elevilor care au „note bune”. Nu toti oamenii cu o anumita intelligenta sunt meniti sa fie doctori. Eu am invatat la un liceu mai bun, si din clasa mea cred ca 7 colegi au dat la medicina. Eu am dat la ASE fara sa am vreo aplicatie spre economie, doar pt ca nu am avut o indrumare inteleapta in alegerea facultatii. E si asta un lucru important, sa facem reclama ideii astea intelepte: Nu dati la medicina daca nu va place sa aveti de-a face cu oameni, daca nu aveti rabdare, daca sunteti rai de somn. Dar cel mai important e ca viitorii studenti sa inteleaga ca dc fac medicina pt bani se rateaza. Asa cum multi devin preoti pt bani si strica pentru toata Biserica, asa trebuie batuta moneda si in societate. Nu, asa cum imi aduc aminte cand fratele meu a nitrat la medicina: felicitari in sus si in jos, dar nimeni nu l-a intrebat: iti place sa ai grija de oameni? Nu, doar invidia ca uite e destept. Toata societatea romaneasca e bolnava si nu o putem repara decat prin educatia copiilor. Si mai vreau sa aaduc ceva. Nu sunt singura care a avut experiente negative in strainatate, am vazut mai multe comentarii aici dar sunt neluate in seama. De ce? Si pe fetita mea au brusat-o in Suedia, unde de obicei sunt asa de draguti cu copiii. Era la sfarsitul programului si au fost cu adevarat neplacuti. Si era doar dispensar nu urgenta. Am fost internata aici insarcinata intr-un spital asa de murdar ca m-am apucat eu sa spal peretii in salon, si eu nu sunt o persoana pedant de curata. BA chiar din contra. Am fugit din spitalul respectiv. Dupa aina am gasit un spital f bun, dar cum se vede peste tot se gasesc rapciugi. La stat in Romania trebuie sa trateze pe toti, oameni care la privat ar fi si acolo priviti de sus, ca miros, ca nu stiu sa vorbeasca, pt ca asa e romanu, snob. Sunt multe de spus, dar cel mai usor este sa emigrezi, dar cui ii e mila de nenorocitii care raman? La urma urmelor Dumnezeu hotaraste cum ne vindecam de boala. Sunt lectii pe care le primim.
O sa se schimbe legea. Nu poti sa faci o facultate pe banii statului(chiar si la taxa ai o subventie) si apoi sa o stergi in alta tara ca nu esti multumit. In USA se fac credite enorme sa platesti medicina si 10 ani esti obligat sa ramai in tara si in sistem. Am un prieten medic care a plecat in Spania fiindca ii era frica sa-si faca jobul aici cu igiena si instrumentele precare din spitale, chiar daca a avut toate intentiile, asa ca nu judecati.
La stat se catiga mai bine (din spaga neimpozitata) decat la privat. Felul in care esti tratat difera, chiar daca uneori medicii sunt acceeasi fiindca privatul este business ul cuiva. Ei rezista pe piata daca pacientii sunt multumiti. Prin urmare trebuie sa se puna s-n c*r si-n cap sa satisfaca clinetul( de aici mancarea, incarcator, vorba buna etc). Plus ca la sfarsit ti se cere feedback. Este probabil ca ei sa fie masurati in urma feedbackului. Face parte din fisa postului sa te porti frumos. La stat,oamenii se duc by default pe asigurare. Au pacienti indiferent de cum se poarta si jobul nu le este amenintat.Nu e in fisa postului sa fii amabil, sa ajuti etc. Oamenii sunt niste „primate” si daca nu sunt cumva obligati sa se poarte frumos se vor purta ca niste stapani absoluti din pacate.
Am trecut si eu printr-o experienta asemnatoare dar m-am oprit la timp si chiar daca eram intr-o situatie disperata si fara o alta optiune am refuzat operatia in spitalul de stat din Timisoara. Ulterior am reusit sa gasesc un doctor foarte bun la Cluj care are o clinica privata si totul a fost ok. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat inspiratia sa ma opresc si sa nu accept sa fiu umilita in spitalul de stat.
Te rog din suflet sa aduci in atentia publica problema sistemului medical bolnav. Sunt convinsa ca sunt multi care s-ar alatura in lupta asta si poate reusim sa schimbam ceva. Este crunt cand un copilas trece printr-o astfel de experienta.
Ioana,buna seara,daca multiplici experienta cu 7 obtii cam ce am trait noi in Ro. in doar 1 an.Am trecut prin toate Spitalele de copii din Bucuresti si cardiovascular la Mures.Am plecat din tara ca sa gasim acel loc unde pe termen lung am gasit siguranta.Povestea e lunga .Nu exista comparative intre sisteme.Dar nu societ.civila a creat asta:tratamentul corect,metode avansate,interesul medicului,conditiile de spital,nu asociatiile ci Asigurarea.In Romania exista Cas Monopol de stay adica..Spitalele private au abonamente etc . In De.angajatii sunt Asig.altfel decat privatii.Sunt cateva zeci de Case.Cei care au o afacere, prof.liberale sau nu sunt angajati nu se pot Asigura decat privat. Spitalele priv.au contracte cu toate casele.Un asigurat privat plateste o suma fixa anuala pe la medici dar nu la spital.Deasemenea,asig.medicala e obligatorie.Deea,te asigur ca Medicul neamt nu e politically corect,are interes,explica,informeaza,surade chiar,cand e depasit trimite la medicul competent,rexunoaste,cere o a doua opinie in numele pacientului,Dr.nostru cardiolog ne a vizitat in spital si ne a sunat acasa.Isi face munca cu interes si dedicatie.Presupun ca e bine rasplatit .E adevarat ca nu ii hartuieste nimeni. Asistente ca in Ro.e o specie disparuta.Legat de Ivan te sfatuiesc din toata inima sa faci un consult in afara tarii,in De.sau Austria.Vei primi certitudini.Mult curaj parintilor lui Alex!
Groaznice povestile despre copilasi bolnavi si spitale. M-am saturat sa vad pe net interventii ale medicilor care ne acuza tot pe noi, bolnavi sau apartinatori, pentru comportamentul lor. Noi nu generalizam. Sigur sunt si medici cu suflet si am vrea din tot sufletul sa scriem/citim despre ei. Dar cand suntem tratati ca niste animale pe holul unui spital e cam greu sa intelegem argumente: sunt obosit/nervos dupa garda etc.
Offfff…here we go again,vorba englezului.momentan sunt studenta a fac de medicina.toata copilaria am.trecut pe la doctori de mi s-a acrit(varus equin-picior stramb congenital,polipi,fractura de haluce,pb oftalmologice Si lista poate continua).deci am fost in ambele ipostaze.cantarind cele ce s-au scris aici Si unii Si altii au dreptate.Din postura de mama e greu sa fii obiectiv si Mereu ti se pare ca al tau copil Ar trebui sa fie mai cocolosit,mai iubit,sa se poarte toti cu el ca si cu un ou,uitand ca oamenii acestia au totusi o anumita experienta,vad site de copii intr-o saptamana.Am intrat Si in sala de operatie.chirurgul uneori intra mai tarziu la operatii,in special Daca este mai in varsta si cu o anumita experienta Deoarece sunt mai multi pasi de cand se pregatestr pacientul si pana incepe propriu-zis operatia in sine:spalarea rezidentilor,care sunt mana a 2a,3a,asistentelor,pregatirea instrumentarului,etc.in plus,cei care sunt mana a 2a sunt cei care deschis pacientul,Sau pregatesc trocarele(Daca este chirurgie laparoscopica) tocmai ptr a le da sansa de a invata Si esi de ,,a-Si da mana”.toata lumea vrea sa opereze doar dr mai batran,Cel cu multa experienta Si atata.rezidentii niciodata.nimeni nu le acorda vreo sansa.stramba din nas cand aud cuvantul rezident,uitand ca toata lumea incepe de aici.in fine,asta mai depinde Si de nivelul de educatieal fiecaruia.una peste alta,da,este adevarat,f multi doctori dupa cativaani de munca incepe sa se acreasca Si sa Devine inumani.nu este scuzabil,fireste,insa Hai sa nu fim ipocriti:cine mai munceste in ziua de azi pe bani putini,cu atat de putine mijloace Si bine dispus?doar safii vreun sfant.este o meserie solicitanta ce necesita nervi de fier.veti spune:stiau cand au ales medicina.nu,nu este adevarat.nimeni nu Te pregateste pentru ceva urma.nimeni nu iti zice cu adevarat cum.va fi.la inceput esti Tanar si entuziast pana dai cu capul de toate pb si incepe sa urmeze Si dezamagirile.Si nu ma refer doar la bani,deSi sunt esentiali.Ar mai fi muuuuulte de spus,f multe,Dar ma opresc aici.sunt convinsa ca or sa-mi Sara in cap toate mamicile care habar nu au,or sa ma balacareasca aici or sa–mi zica ce Dr rea Si acra o sa fiu,etc.cunosc placa.Imi asum deja toate laturil.
va agitati degeaba. cu o luna inainte totul era roz si domnul enescu era un zeu care se lupta cu sistemul si cu o echipa de netrebnici ca sa salveze toti copiii din romania.
http://www.printesaurbana.ro/2015/07/feriti-va-copiii-de-arsuri.html
omul face multe, pentru multa lume. de operat insa nu prea mai opereaza (decat la modul teoretic).
Imi pare rau de experienta dv. Imi puteti spune la ce spital privat ati fost, va rog? Eu, indiferent pe cine am intrebat , mi s-a spus ca la Grigore Alexandrescu este cel mai bine. Am fost acolo o data si nu a fost cea mai fericita experienta. As vrea sa cunosc o alternativa mai buna. Multumesc
am reparat la http://www.clinicazetta.ro/echipa/dr-dragos-zamfirescu/
O doamne. Ioana tocmai mi-a crescut tensiunea. Meircuri mergem sa ne opereze copilul de polipi. Imi doresc sa decurgă totul bine. Dar vesti proaste săptămâna asta au mai circulat pe fb. Înțeleg ca se face ancheta. Sper sa fie așa. Dna doctor pare umană. La control si cum a conversat mi s-a părut ok. Ne-a scris tot ce ne trebuie si cum putem ajuta copilul. Ca e Nr 7 la operație.
In fine
Tremur pur si simplu. De fapt in orice spital ar fi m-as face scrum sa se comporte cineva așa cu el.
La Gomoiu spitalul vechi când am fost internați si avea 3 luni, mi-au zis ca stau asistentele cu el cât ii zic soțului ce sa îmi aducă si nici n-am ieșit bine ca ele vroiau sa ii pună branula fără mine. Ca mămicilor le e mila. Nu m-am mai dezlipit de el.
Realitatea e mult mai urâtă decât pare. Nu-ti zic „bine ai venit”, ci „sper să-ti găsești calea cât mai curând”. Altfel… e nasol. E nasol cu spitale de stat? Pfff… cât ai plătit cas până acum? Cum ar fi să fi fost dublu?? Știi cât de departe se ajunge cu malpraxisul? Mă opresc aici…
Strigător la cer!Eu numai cat aud cazuri de genul zic ce bine ca nu mai locuiesc in romania si mai ales acum ca am si copil.Noi mergem la pediatru,medic de familie si spital si vorbesti cu medicii ca si cu un prieten,ii spui ce te neliniștește si iti explica asa frumos tot si pana nu vede ca esti convins nu te lasa.Copilul meu de cand s.a nascut i.a iesit la analize tiroida si mergem de cand avea 1 luna sa.i scoata sange.trei asistente ii scot sange si plus ca eu nu ma deslipesc de langa el si pot sa.i vorbesc,cant si nimeni nu.mi zice nimic sau se uita urat la tine.
Dar de fapt care a fost întămplarea de la care a început toată povestea?
Întreb pentru că nu cred că se întâmplă foarte des ca un copil atât de mic să aibă arsuri atât de grave (în afară de incendii, accidente etc – dar nu cred că a fost cazul) şi poate informaţia ajută alte mămici/tătici să se ferească să ajungă cu copilaşii în situaţia asta
Nu a avut arsuri, nu a fost vorba de vreun accident sau ceva similar.
Te înțeleg perfect prin ceea ce ai trecut pentru ca si noi am trecut printr-o intervenție cand M avea 15 luni (au așteptat să aibă mai mult de 10kg ca sa nu aibe probleme cu anestezia) și deși condițiile pe care le descrii nu le-am trăit nici măcar o secundă din toată perioada (internare, operație si post operator) știu prin ce ai trecut. Pentru mine ziua dinainte si prima zi după operație au fost cele mai negre zile din viața mea și asta pentru ca nu am avut condițiile nefaste ca sa le facă și mai… Diferența între condițiile din România și din afara țării este dureros de mare. Din nefericire am tot vizitat spitale mai in toate vacanțele în țară și singurul nostru gând era ca vroiam sa se termine mai repede vacanța și sa mergem acasă 🙁
Este foarte trist ca doctorii nu își înțeleg rolul pe deplin, pt ca fără noi, pacienții, ei nu sunt medici.
Of. Scriu si sterg… La noi au trecut aproape 7 ani. Doua operatii la diferenta de o luna, baietel nou nascut. Ce am trait acolo a fost demn de filme horror. Mizerie in saloane, mizerie in oameni. Medici, asistente, sefi de sectie dezumanizati, lipsiti de orice fel de empatie pentru parintii aceia terminati care plang in fata terapiei intensive. Va doresc sa nu avet iniciodata nevoie. Sa va fie copiii sanatosi! 7 ani si inca nu pot povesti experienta…
O, Doamne. Nici nu am putut citi tot ca am inceput sa plang si dupa mii de comentarii ca nu ajungeam sa scriu, unele mai lungi decat postarea imi dau seama cat i-a miscat pe toti. Nu am stiut ca ai trecut prin asa ceva. Cumva totul pare roz la tine, pt ca intelegi, pt ca alegi sa simti si sa traiesti constient. Horror ce zici. O, Doamne nici nu imi pot imagina sa fii mama, sa iti iubesti copilul de un anisor si cei din jur sa nu inteleaga. Ma bucur ca esti bine, ca sunteti bine, ca iubirea ta sigur a vindecat si vindeca. Dar sa treci prin asta si lumea sa te priveasca ca pe un extraterestru mi se pare f mult. Nu stiu de ce medicii uneori par sa nu simta; probabil e o aparare. Sigur e o aparare. Sper ca sunteti bine. Bietul puisor mic. Noroc ca are o mama care simte si stie. Sa va iubiti mult, iubirea vindeca orice.
Este cumplita patania ta. M a impresionat pana la lacrimi. Da, medicii se cred Dumnezeu. Noi am facut ca ei sa se creada asa indiferent de pregatirea lor profesionala si de competente le am indesat bani in buzunare. Datorita noua ei se comporta asa. Stau oamenii la usa lor precum animalele, te trateaza de sus, urla la tine. Mai nou fac toate lucrurile astea pt salarii imense. Un medic de spital castiga cu toate sporurile si garzile platite in jur de 30 de mii de lei. Este cumplit. La acestia se adauga in continuare spagile grase pt ca altfel te arunca intr un pat cu o perfuzie la mana si acolo iti dai sfarsitul. Totul depinde de noi sa facem ceva, sa le impunem sa ne trateze ca pe niste oameni. Atata timp cat exista medici (vezi Monica Pop, oftalmolog) care sustin spaga la televizor si chiar devin agresivi cand spune cineva sa nu mai dam spaga viata noastra nu se va schimba in bine. Nu stiu cand doamna doctor mai are timp sa consulte sau sa opereze, este mereu in platourile televiziunilor aparandu si colegii incompetenti si spagari.
MARI
experienta ingrozitoare cu o parte din personalul de la chirurgie plastica Gr. Alexandrescu… Lipsa de responsabilitate de la sefii de sectie, personalul de la ATI… cativa medici tineri care isi dadeau si sufletul sa fie bine, dar Dl profesor si dr Stoicescu s-au purtat mizerabil… Nu exista notiunea de anestezie pentru schimbat pansamente la arsuri, cand am intrebat pe unul din dr cu suflet, acesta jenat, si-a ferit privirea-anestezista (una singura la o asemenea sectie) era in operatie cu dl profesor, si nu avea cine sa dea anestezie copiilor de la pansamente… o asistenta si ea cu suflet, venea sa imi spuna ca e copilul bine, in urletele care imi bagau cutite in minte si inima… am plecat bolnava din spital, din fericire nu am stat mult acolo si totul s-a terminat relativ bine… Sa te feereasca Dumnezeu sa ajungi la sectia prof. Enescu-pacat de Oamenii care chiar se lupta pentru copii