Nu, nu mă plictisesc

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Toată lumea a apreciat concediul meu de maternitate prenatal. Mă plimbam prin parc, dormeam mult, citeam cărți despre copii & parenting, ieșeam la terase, mă uitam la filme… un vis! 🙂 Mă aprobau că stau liniștită și fără stres, numai zâmbete și felicitări.

Apoi, la nici o lună după ce a apărut Ștefan în viața noastră și nu am mai ieșit „în lume”, au apărut întrebările: „mai poți?”, „când ai mai ieșit ultima oară din casă?”, „de ce nu vă luați o bonă?”, „nu te-ai plictisit?”, „parcă ai avea chef să te întorci la muncă, nu?” Știu că fața mea nu inspira maximă veselie (cearcănele nu mă ajută), dar asta pentru că trăiam panica primului copil, încercam să mă obșnuiesc cu somnul în reprize de câte 3-4 h, cu disconfortul fizic postnatal. Așa că inițial am răspuns cu „Nu, e ok, sunt doar zombie pentru că sunt nedormită… e totul așa nou, dar e frumos.”

Odată cu trecerea timpului (Ștefan are acum 4 luni jumătate), întrebările s-au accentuat în loc să se liniștească. Reacția mea a fost să zâmbesc și să zic „Da, mă cam plictisesc” sau „Da, aș avea chef de muncă” pentru că întrebările au declanșat exact acele amintiri în care mi-aș fi dorit să fac și altceva decât să stau non stop cu o mică ființă care nu știe prea multe lucruri și e super dependentă de mine. Sau poate că modul în care au fost puse (părea că lumea se așteaptă să audă părțile nasoale, „Nu-i așa că e foarte greu?”) m-au făcut să simt că e mai cool să mă plâng de propriul copil, să mă simt mai deșteaptă dacă zic că e plictisitor. Mare greșeală, m-am simțit penibil după.

Recunosc că au fost momente când da, m-am plictisit groaznic, când da, am fost nervoasă, când da, nevoile bebelușului erau total opuse alor mele, când da, aș fi făcut orice (meeting-uri, email-uri) în afară de stat în casă și cântat „un elefant se legăna pe o pânză de păianjen…” :). Dar toate aceste întrebări și priviri din partea prietenilor, a colegilor și chiar a familiei parcă mă fac să resimt acele momente prea acut, să dau prea multă importanță acelor clipe relativ rare și să le sporesc intesitatea. Efectiv mă fac să mă simt prost.

M-am tot gândit la asta și ieri plimbându-mă prin parc am realizat că… ÎMI PLACE SĂ FIU ÎN CONCEDIU DE CREȘTERE A COPILULUI! Poate și soarele, toamna și liniștea au contribuit la asta :).

Am muncit foarte mult încă din facultate, cu prea puține vacanțe, la foc continuu… asta e o pauză binemeritată, zic eu. Îmi place să mă plimb prin parc, să stau la soare și să citesc o carte, să stau acasă să gătesc, să merg la muzee, librării și magazine în mijlocul zilei… Și toate astea alături de Ștefan, care îmi topește inima de fiecare dată când zâmbește. N-am mai stat atât de mult la aer și n-am mai râs așa cu poftă de foarte multă vreme. Mă distrez ca un copil, mă pun la mintea lui și mă fascinează de fiecare data când descoperă ceva nou.
Evident că mai și plânge, uneori fără motiv, că e obositor și că nu mai poți face totul ca înainte (party-uri, ieșiri la brunch cu fetele, mers la piscină, la cinema, road-trip-uri spontane). Nu susțin că totul e roz și sunt super zen, dar sincer, nu vreau să mă plâng, pentru că nu am de ce. Decizia de a face un copil a pornit de la noi (eu și soțul meu), ne-am asumat niște lucruri și ne așteptam să aducă schimbări.

Așa că pentru toți cei care m-au întrebat, răspunsurile mele sunt următoarele:
– Nu, nu m-am plictisit. Pentru Ștefan totul e nou și e fascinant să vezi lumea prin ochii lui. Uneori mă uit la ce fețe face în somn și mă amuz de una singură. Da, am momente în care mă plictisesc, pentru că e o rutină zilnică (papa-joacă-somn-joacă-somn on repeat, la fiecare 4h), dar ele nu sunt extrem de multe, din fericire. Am încercat să fac lucruri cât mai diverse, am mers la cursuri de dans cu bebe la purtător, baby aqua gym, plimbări prin mai toate parcurile din București, întâlniri cu alte mămici etc. În plus, un bebeluș este foarte imprevizibil, când crezi că ai nimerit metoda magică de a-l liniști/adormi/face să râdă, a doua zi nu mai merge și trebuie să îți pui creativitatea la muncă să găsești o nouă soluție. Și începem în curând diversificarea, să vezi atunci distracție!
– Nu, încă nu vreau să mă întorc la muncă. Sunt foarte norocoasă să beneficiez de concediu plătit de stat și de înțelegerea angajatorului (foarte puține țări sunt așa de prietenoase cu mamele cum este România), așa că vreau să mă bucur de cele 11 luni de „stat acasă”. Muncesc de aproape 10 ani și o voi tot face, nu știu dacă 11 luni în minus vor face o diferență majoră în realizările mele profesionale. Îmi place mult jobul meu și sunt sigură că pasiunea și implicarea vor reveni odată cu reîntoarcerea la locul de muncă, și cu puțin efort îmi voi putea relua „drumul spre succes”.
– Da, mai pot. Pentru că nu e chiar atât de greu, pentru că îmi face plăcere să fiu mamă și pentru că momentele dificile sunt șterse de altele frumoase. Multe mame au putut și vor putea, nu sunt cu nimic specială. Și nu, nu vreau bonă momentan pentru că vreau să fiu alături de Ștefan când descoperă lumea. Vreau să mă asigur că a prins de la început cele mai frumoase sentimente, cele mai sincere expresii faciale, că știe să mănânce alimente solide, să (aproape) meargă și să (aproape) vorbească. Sunt experiențe care merită trăite și pe care le voi ține minte toată viața.
– Da, ies din casă. Ba chiar muuult mai mult decât voi. Mă bucur de aer curat, de soare și de liniște în fiecare zi, văd trecerea anotimpurilor în timp real în parc și merg foarte mult pe jos (ar trebui să existe și opțiunea „mers împingând de cărucior” / „mers cu bebe în marsupiu” în aplicațiile de fitness :P).
– Da, continuu să îmi „lucrez” creierul. Știu că mulți asociază pauza de maternitate cu o zonă „brain dead” în care totul se învârte în jurul copilului (cărți, cursuri, jocuri). Dar vă asigur că se pot naște lucruri foarte frumoase din asta, de la bloguri la business-uri în sine. Tocmai pentru că ai timp să te gândești la vrute și nevrute, să dai frâu liber imaginației, și mai ales pentru că îți dai seama de niște nevoi reale din piață.

În concluzie, dragi mămici :), bucurați-vă de această perioadă cât puteți dacă așa simțiți. Știu că e o imensă presiune socială să fim „power women”, să fim egale cu bărbații, să naștem în week-end ca să nu pierdem nicio zi de muncă (să citez dintr-un „scandal” recent), să ne lăsăm copiii cu bone de la naștere și să ne vedem de carieră. Dar dacă noi simțim că vrem să fim alături de copil până la 1 sau 2 ani cât ne permite statul, de ce să nu o facem împăcate și fericite?

Sunt curioasă ce răspuns voi da data viitoare când mă va întreba cineva ce mai fac :). Sper să dau curs gândurilor bune și amintirilor frumoase.

Dana

22 Comments

  1. Ana

    Sincer, la al doilea copil abia asteptam prenatalul sa ma mai ” plictisesc” nitel 🙂

    • Alexandra

      Haha. Si eu la fel. Abia aștept concediul sa ma mai plictisesc și a doua oara. Vine acum, repede, in februarie. Şi încă alte 23 de luni, nu doar 11.
      Ce e drept, când am stat cu primul copil acasă (pana în august anul asta) am avut muuuulte momente în care m-am plictisit, în care mi-a fost greu, în care abia așteptam sa ma întorc la serviciu, în care vream sa mai ies și eu din casa altfel decât la plimbare sau la joaca cu piticul. Le recunosc pe toate ca viaţa cu bebeluş nu e chiar roz în toate aspectele ei.
      Da, acum, când am venit și la serviciu și am copilul la creșă și serile și diminețile abia apuc sa schimb trei vorbe cu familia, oh dar vai! abia aștept sa ma mai plictisesc o data.
      Deja ma gândesc cum sa fac astfel încât sa ma plictisesc toată viata acasă, fără sa ma mai întorc la serviciu deloc :)).

  2. Ha ha, la mine întrebarea a fost : ” Dar nu stai 2 ani acasă?” Șoc șoc șoc! ” Nu îți permite angajatorul sa stai acasă 2 ani, nu?”. Răspunsurile mele au fost nu si nu. Nu, nu stau 2 ani acasă ci doar 11 luni. Si nu, nu angajatorul este cel care nu m-a lasă acasă mai mult, ci statul roman care îți da praf in ochi dacă stai 2 ani acasă. De parca din 1200 de lei poți plăti rate! Facturi, mâncare, cele necesare ptr bebe….

    In fine…

    Ideea e ca cel mai fain a fost cât a avut bebe între 3 luni si cam 7-8 luni. Atunci a fost perioada easy. Apoi a început sa ma frece maxim si eram extrem de obosita. Descoperise ca e mai fain in picioare decât de-a bușilea si voia sa il plimb de mâna continuu prin casa. La 11 luni a început sa meargă singur, dar eu deja începeam munca. Acum ar fi o perioada minunata de a sta cu el acasă, este mai independent, se joaca frumos, este din ce in ce mai simpatic, te înțelegi cât de cât cu el… Si mai ales acum, ca vin sărbătorile moorrr de ciuda ca eu stau de la 9 la aproape 18 departe de el, iar cand ajung am de făcut mâncare, pun la spălat, strâns prin casa, etc.

    Deci mămici, stați caaaat de mult va permiteți cu mititeii acasă. Câteodată e mai ușor, câteodată mai greu dar cu siguranța e maxim de frumos, si nu, nu ai timp nicio secunda sa te plictisești!

    • Dana

      Ai dreptate…și eu as fi stat 2 ani, angajatorul nu era prea fericit, insa as fi riscat, dar nu ieșeau calculele financiare, era imposibil.Acum e un proiect aprobat de Senat de modificare a legii în sensul ca alegerea pachetului de 2 ani înseamnă un max. de 3400 în primul an și max.1200 în al doilea.Din păcate zace la Camera Deputaților de câteva luni, iar Guvernul se pare ca a transmis punct de vedere negativ ?

  3. Alina

    Mi-ai citit gandurile?. Iti multumesc.

  4. Ionela

    Eu am un magazin online si este GROAZNIC sa muncesti cat e bebe mic. Tot timpul sunt frustata ca nu ma ocup de bebilina cat trebuie si evident, nici de magazin. (de magazin nu m-am ocupat niciun pic, doar am livrat, aprovizionat, ocupat de documente si platit furnizori, dar asta inseamna maxim jumatate din treaba, strictul, strictului necesar, abia respira de rahitic si anemic….). Culmea este ca la mine NIMENI nu vede ca tot timpul am avut job. Pentru ca lucrez de acasa pentru toata lumea eu doar stau cu copilul. Nu am trait ce spui tu, ba chiar pe dos. Si da, imi vine sa ma plang si chiar o fac, dar nu ma ajuta niciun pic.
    Este frustant sa nu ma bucur de zambetul copilului pentru ca ma gandesc cum nu am avut timp sa fac coletul si ratez curierul cand am si promis clientului ca azi, cel tarziu azi….

  5. Ionela

    P.S. bona nu este o solutie pentru mine, iar cu magazinul nu are cine sa ma ajute ca stau la tara…lumea aici stie doar cum e cu bautura.

  6. Dana

    Parca am scris eu articolul! :)) Nu doar ca si eu sunt tot o „Dana”, dar mi-a transmis multe din starile pe care le am si eu. Mai ales la faza cu „un elefant se legana pe o panza de paianjen….” am zis ca sigur l-am scris eu azi noapte si nu mai imi amintesc 😀 mi-a placut 🙂

  7. Woolie

    Eu la primul copil am stat 2 ani acasa, copilul in prima faza dormea mult si manca, nu plangea deloc, rai si veselie, chiar ma plictiseam… Sotul ce ma mai enerva, dar nah… nu putea fi totul pufos! Apoi am inceput munca si parca nu-mi reveneam de oboseala, cand am inceput sa ma obisnuiesc, adica la 4 ani dupa prima nastere am nascut a 2-a oara, abia asteptam sa mai stau iar 2 ani acasa, numai ca de data asta CCC-ul m-a prins cu un job de acasa! La inceput a fost usor ca dormea bebe mult, am avut noroc si de data asta de bebe foarte linistit! Insa acum e din ce in ce mai greu ca doarme putin si eu trebuie sa fac treaba online in cele 2 reprize de somn de zi, care-s cam scurte si dupa jumate de ora de obicei ma cheama si ma tine pe post de suzeta!!! 🙂 Cu tot greul, e ok! Imi place si probabil voi mai sta un an, imi iau concediu fara plata si continui cu job-ul de la calculator! Mai greu e ca s-a cam adunat multa treaba in casa, parca acum pun vase la spalat, acum e iar plin, nu mai spun de aspirat….

    • Victorina

      Buna Woolie. As fi si eu interesata de un job de acasa. Imi poti da mai multe detalii in legatura cu job-ul tau? Astept cu nerabdare un raspuns.

  8. madalina

    Mie chiar mi.a prins bn concediul ala. Niciodata nu voi mai avea sansa sa mai petrec 24/24 cu baietelul meu. Chiar daca as mai face 10 bebelusi,cu fiecare mi.as dori sa stau cat mai mult pt k fiecare ar fi unic.
    Acum petrecem atat de putin timp impreuna caci am senzatia ca deja avem vieti paralele. El e la gradi noi la munca . …. eu gatesc el se joaca dincolo … ne raman vreo 2h/zi. Nu cred ca e drept.
    Cand aud pe cate una criticandu.le pe cele care vor sa fie mamici pt copiii lor,ma apuca pandaliile. CUM poate fi mai fain sa petreci 8 ore linga niste straini si nu cu familia ta?? Si mai au si prostul obicei sa te arate cu degetul, sa te faca sa te simti casnica fraiera ce sta la telenovele siropoase ???

  9. madalina

    Ps. Adaug ca lucrez , mai agit, fac bani, tot pt binele nostru. Dar recunosc ca dak mi.ar pica banii astia din cer,mi.as dori nespus sa pot sa.mi iau copilul de la gradi in fiecare zi numai pt a avea sansa sa.l aud povestindu.mi pe drum peripetiile lui, atunci,la cald.
    Na,c.am spus.o! Recunosc. Sunt vinovata.

  10. Fiecare om e unic, fiecare situatie unica. Eu m-am plictisit acasa (ok, perioada de dupa colici pana la inceput mersul a fost usoara, dupa ce s-au terminat colicile si ca dormea legat si 1-2 ore) dar in rest nu sunt facuta sa fac zilnic doar menaj, papa/pipi/caca, piatza, dus de mana, distractie etc. discutii despre asta etc. In perioada super reusii sa citesc cateva carti ca dura un alaptat si 1 ora, dar fiindca nu era mare foiala mai stateam si inca o ora dupa la citit (pauza dintre alaptaturi).
    Da, eu ma simt bine la munca, am colegi cu preocupari faine, ce ma inspira, ce ma rup din cotidian, chiar daca ani de zile a trebuit sa ma trezesc noptile.

    Daca as lua-o de la capat nu as schimba nimic. Doar as simplifica unele facute din frica indusa: calcat/sterilizat/schimbat/spalat si mai putina curatenie.

  11. angelica

    Eu am stat doi ani acasă si nu regret nici o clipa. Am fost prezenta la fiecare etapa a copilului.

  12. Ela

    Ha, ar fi culmea sa te plictiseati la 4 luni jumate!!!
    Si nu cred ca de plictiseala e vorba… Am optat pentru concediu de crestere de un an, dupa care am decis ca e prea mica si sa mai stau in concediu fara plata. La un an jumate m-a intrebat cineva daca nu m-am plictisit. Inca mai cred ca persoana aia e cu capul. Sa ma plictisesc? N-am timp nici de pipi!!! Un singur somn de o ora pe zi (al copilului) nu-mi ajunge de nimic din ce am si eu nevoie sa fac fara asistenta si interferenta…. Unele lucruri le fac noaptea, asa ca imi iau din somn. Asa ca sunt foarte nedormita, obosita si frustrata (nu mai zic de neepilata) ca ziua are atat de putine ore? Plictisita? Hmmm… In ce lume o fi aia? Imi aduc aminte cu nostalgie ca a fost o perioada intre 5 si 8-9luni cand citeam in parc, cand copilul dormea. De atunci… Doar vreo postare pe net, citita pe furis, pe telefon, pe buda sau inainte sa ma culc, noaptea… Cat sa nu pierzi iluzia ca inca traiesti printre oameni. Plictiseala??? Cine naiba te intreaba daca te plictisesti cu un copil?

  13. Mira 2

    Mie mi se pare o întrebare nepoliticoasă.

    Mamele care recunosc că se plictisesc sunt considerate denaturate aşa că răspunsul este acelaşi indiferent de realitate.

  14. Eu nu am angajator, deci nu doar „stau” perioada asta. Acu’ e drept ca nicio mamica nu sta, ma apuca dracii, cand lumea are impresia ca viata cu un bebelus e „stat”, cand de cele mai multe ori, daca nu ai imediat ajutor (sau e al mic prea dependent) nici la buda nu poti sta 2 minute fara sa urle cineva dupa tine.

    Dupa cum spunea, sunt acasa cu bomba asta de energie de fiica-mea, dar mai am si de lucru. Asa ca, dupa o zi intreaga de invartit prin casa si umblat dupa iepurasul Duracell, undeva pe la 10 seara ma apuc de bantuit netul sa mai fac una-alta. O minune de program.

    Dar e bine, apreciez sansa ENORMA de a putea sta langa copilul meu si de a nu ma stresa cu bone, bunici care fac cum ii taie capul etc. Nu e mereu usor, dar e absolut minunat.

    • Ionela

      Uite ca atunci cand spun altii parca apreciez si eu mai mult greul situatiei :D.
      Multumesc!

  15. Larisa

    Frumos articol si frumoase comentarii. Este evident ca suntem diferite, fiecare cu situatia ei, cu gandurile, educatia, nevoile, banii, viata, principiile ei… Un lucru este clar, indiferent de ce alegem, toate ne iubim copiii si ne dorim tot ce este mai bun pentru ei.
    Suntem mame frumoase de copii inteligenti si jucausi.

  16. Tea

    Eu ma si plictisesc, dar ma bucur, n-am mai facut-o de mult! A sasea luna a lui Paul mi-am rupt mana carandu-l si mi-a fost tare greu. Atat sa imi gasesc ajutor in casa (cu el m-am descurcat si cu ghips, mai putin ridicatul, manduca saved my life!), cat mai ales ca nu am mai iesit in oras sau la tara um eram obisnuita. A fost insa ocazie sa vad cui ii pasa suficient sa ma viziteze cand imi e greu. Nu-s multi, din pacate!

  17. Foarte frumos articolul. Eu stau 2 ani acasa, Edy are un an si aproape 3 luni si ma gandesc la bebe 2 ca sa ma mai plictisesc nitel acasa :)) mi-ai citot si mue gandurile 🙂

  18. anca

    un articol scris frumos, dar ca in toate exista evident mai multe variante;

    varianta mea;

    1)copil cu intoleranta la lactoza
    2)reflux gastro esofagian
    3)nu reuseste sa adoarma singur (merge decat infasat si plimbat )
    4)si niste colici de ti se rupe inima (la 4 luni jumate)
    toate au venit din ziua 1

    personal ma simt depasita si tineti cont nu sunt singura, m am mutat la parinti pentru ca era sa ma ia salvarea de oboseala .

    cand ai un copil sa zicem normal da bineinteles ca vrei sa iti petreci tot timpul cu el, dar cand fiinta aia mica si neajutorata vomita si plange de zici ca am lansat un nou parfum numit voma , nu nu vrei sa il vezi non stop pentru ca te gandesti ca datorita tie respectiv mie este el aici, acum, si mai alea ASA .
    IMI DORESC O BONA PENTRU 6 ORE PE ZI , (nu vreau bunici pt ca se nasc discutii) astfel incat sa mi se faca dor de el si sa mai iau o pauza de la tot filmul asta la care mi se pare cateodata ca privesc din afara .
    Asta nu inseamna ca nu voi face ce trebuie respectiv sa stau acasa toata perioada pentru a ma asigura ca primeste toata grija mea, dar SINCER va spun deabia astept sa ma intorc la munca , deabia astept sa il pun pe picioare !
    Va doresc SUCCES tuturor si copii cat mai sanatosi si mai cuminti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.