Undeva acolo se pregătește o petrecere rock

În timp ce-l adormeam în seara asta pe cel mic și-i fredonam Wish you were here, a lui Floyd (i-a plăcut mult, a adormit în 15 minute, pe Avion cu motor și Alunelul e nevoie de cel puțin 40 de minute) pe întuneric, m-am gîndit ce-ai fi spus tu, tată, dacă ți-aș fi povestit că aproape 200 de tineri de vîrsta mea au ars de vii și-au fost intoxicați pînă la moarte în doar cîteva secunde, la un concert rock.

Tu, care, în serile tale de timp special cu fetița ta (acum 30 de ani nu se numeau așa, ci mai degrabă „vezi că eu sînt tura doi, ies diseară la 10, e rîndul tău să faci ceva cu copilul”), mă duceai la concerte rock, urcată pe umerii tăi înguști. Nu pricepeam mare lucru, dar îmi plăcea, te vedeam fericit, eram fericită.

Tu, care-mi puneai mereu la pick-up numai Led Zepp și Deep Purple și Queen și care spuneai despre Macarena și Blue System că aia nu-i muzică, ci compot de mere.
– Muzica e ce avem noi aici (și arătai cu degetul spre raftul cu viniluri) și aici (și-ți mutai degetul spre inimă)!

Tu, care pe vremea cînd nu era voie să asculți decît Dan Spătaru, făceai rost de discuri și benzi cu David Bowie și Jimmy Hendrix, tu, care dădeai cele mai tari petreceri, pentru că-ți băgai toți banii în boxe și stație adusă de la nemți, de un amic șofer pe tir.

Tu, care mi-ai turnat în urechi Stones și Jethro Tull și Floyd pe vremea cînd puștii de vîrsta mea ascultau Sandra, ce-ai fi spus dacă ți-aș fi povestit că aproape 200 de tineri au murit sau au fost grav răniți la un concert rock?

– Cine-i de vină? m-ai fi întrebat cu ochii cît vinilurile tale, dînd cu palma de masă.
– Niște patroni de club.
– Să-i scoatem din casă și să le dăm foc, mi-ai fi spus.
– Și niște oameni de la o firmă de pirotehnice.
– Să mergem peste ei să-i gazăm, mi-ai fi spus, roșu la față de furie.
– Și un guvern și o administrație de corupți, și noi, tată, și noi. Eu, mama, prietenii mei, prietenii tăi.
N-ai mai fi spus nimic. Pentru că tu nu știi cît de rău am ajuns, tu ai plecat acum mulți ani în altă parte, unde așa un carnagiu n-ar fi fost, probabil, posibil.

Dar tu ești mort, tată. Iar eu fredonez pe întuneric copiilor mei ritmul copilăriei mele rock cu tine. Mi-e dor de tine, de muzica ta, de tine cîntînd la muzicuță Sofiei Blowing in the wind, ca ea să danseze în rochia ei albă de in.

45 de tineri au venit zilele astea acolo unde ești și tu. Vor mai veni și alții. Frumoși, tată, tineri. Fotografi, toboșari, arhitecți, reporteri, studenți, elevi, oameni ca noi, tată. Erau fericiți acolo, erau liberi, cîntau, dansau, ascultau muzică, așa, ca tine și ca mine.

O să-i recunoști, tată. Miros puțin a fum și mult a libertate. Sînt mulți, dar nu-s doar numere, așa să știi. Sînt liberi, tată, liberi, așa cum ai fost și sper că ești și tu.

Mi-e dor de tine, tată. Mi-e dor și de ei, deși nu i-am cunoscut niciodată.

Să stați împreună pe-acolo tată, să faceți muzică laolaltă. Ei la tobe și la chitare, tu la muzicuță sau la stație. Să puneți muzică rock acolo, să dați tare, tată, să crape cerul, să se audă pînă la noi, să ne adoarmă copiii, să ni se trezească sufletele.

73 Comments

  • CR/ST/AN spune:

    Nu exista vina colectiva, imi pare rau, dar ideea asta ca toti suntem vinovati este foarte acida si nedreapta, sunt destui care refuza sa participe la minjirea murdara cu bani negri, neadaptati pe vecie la societatea aceasta viciata.

    Pe linga cei din Colectiv, linga drama aceasta colosala, poate ne aducem aminte un pic si de cei 5 copii arsi de vii acum un an, intr-o casa de la tara, in timp ce mama lor lucra in Italia iar tatal lor plecase in sat dupa ceva cumparaturi.

    • Robo spune:

      ba da, exista vina colectiva, cu totii suntem vinovati, chiar daca mai sunt exceptii.
      m-am gandit toata saptamana la chestia asta cu vina colectiva si ieri am dat peste acest articol.

      http://www.contributors.ro/administratie/de%C8%99teapta-te-romane-pe-tine/

      Noi, romanii, nu stim sa fim oameni decat atunci cand se intampla cate o chestie ca asta. In restul timpului, in viata de zi cu zi, suntem niste salbatici si ne comportam ca niste bestii unii fata de altii.

    • Diana spune:

      Cred ca ai dreptate…si eu m-am gandit mult la chestiunea cu vina colectiva si mi-am facut o mica retrospectiva a propriului comportament, nu neaparat legat de spagi si coruptie pe care le detest si pe care le dau doar cand sunt oarecum obligata si disperata (de genul bani dati prin spitale la medici, asistente in situatii de criza).
      Cand eram studenta am inceput sa scot capul in lume si sa merg peste hotare, sa-mi fac prieteni acolo, care apoi veneau in vizita. Imi amintesc ca venise prin 2000 in vizita o prietena o doamna mai in varsta din Barcelona si de cand a aterizat la Bucuresti si pana a plecat de la Cluj a fost revoltata, a cerut caiete de sesizari pentru toate neregulile care o deranjau peste tot, spre mirarea si rusinea mea. Atunci mi-a spus: voua romanilor de-aia va merge atat de rau, pt. ca acceptati ca lucrurile sa mearga prost si nu va pasa, nu va revoltati, taceti si inghititi toate prostiile.Am inteles asta mult mai bine dupa ce am petrecut jumatate de an la studii in Elvetia, unde am plecat cu ingrijorari legate de adaptare. Ei bine, atunci nu stiam ca problema adaptarii va fi in sens invers: adica la intoarcerea acasa. Simteam ca innebunesc, nu mai suportam ca nimic sa nu mearga cum ar trebui, mi se parea ca toti isi bat joc de mine, de la functionarul din autogara care refuza sa-mi dea caietul de reclamatii pt. ca voiam sa sesizez ca modificasera orarul unei curse fara sa modifice panoul mare din autogara (pe motiv ca doar n-o sa ne urcam cu scara de cate ori se schimba orarul vreunei curse), la soferul de autobuz din oras care nu respecta orarul afisat in statie (cu mai mult de 20 min intarziere) si ridica din umeri spunand ca ala-i doar orientativ, pana la vanzatoarea care se rastea la mine doar pt. ca ceream restul sau vreo informatie legata de produs (pe motiv ca ea e foarte prost platita), la functionarul public de la ghiseu care avea si el nervi si ma trimitea la n ghisee. Voiam sa ma revolt, simteam in mine un vulcan si cred ca atunci daca ar fi fost vreun miting de protest as fi fost in prima linie…dar…surpriza…oamenii se uitau la mine ca la o isterica, desi cu 2 minute inainte si ei injurasera intarzierea autobuzului si zgribuleau in statie…dar nimeni nu spunea nimic. Intr-o zi mama mi-a spus: degeaba esti tu revolutionara ca nu rezolvi nimic, cel mult lumea te va considera isterica si nebuna.
      Ei…au trecut anii, m-a luat viata si efectiv m-am molesit, am incercat sa ma integrez cumva…da, ma enervez in continuare cand vad tot ce nu-mi place si atunci am tentative de emigrare, caut si depun CV-uri in strainatate. Dar efectiv am simtit ca am obosit si nu mai am timpul si energia necesara sa-mi duc initiativele la capat. Si atunci incerc sa ma concentrez pe educatia copiilor mei si sa fac lucruri frumoase in familia si comunitatea mea mica, sa fac ca micul meu univers sa fie bun si sper ca prin educatia asta, macar copiii mei sa fie altfel, sa construiasca o altfel de Romanie.
      Si da, cred ca avem cu totii o vina colectiva…

    • Robo spune:

      „tunci mi-a spus: voua romanilor de-aia va merge atat de rau, pt. ca acceptati ca lucrurile sa mearga prost si nu va pasa, nu va revoltati, taceti si inghititi toate prostiile”

      exact asta e.
      dar mai facem ceva noi romanii, in afara de faptul ca suntem indiferenti: fentam si noi regulile cat putem, unii mai mult, altii mai putini, ca doar n-o fi eu prostul ala care sa lase intersectia libera, pentru ca stiu ca daca nu o ocup eu o s-o ocupe altul.

      la noi fentatul regulilor si fofilarea, mica intelegere, este sport national.

    • Nikky spune:

      Dumnezeule! Exact aceleasi probleme le avem, sotul meu si cu mine! Aproape toti din jurul nostru ne considera nebuni din cauza ca noi, cum ceva nu e ok cum facem reclamatii si sesizari. Exact la fel ne spun si noua, ca ce credem noi ca rezolvam daca facem reclamatii… ca noi suntem prea mici ca sa schimbam ceva… Desi au vazut clar ca atunci cand am reclamat ceva s-a rezolvat. Degeaba! Sunt atat de lasi! Si in acelasi timp atat de ipocriti! Deoarece nu recunosc faptul ca sunt ei lasi ci ne fac pe noi nebuni! La un moment dat m-am enervat cand cineva a zis ca noi suntem mici si i-am zis: „Mici sunteti voi, care pupati in fund o persoana de genul primarului si-l considerati ca fiind seful vostru, desi el este platit din banii vosti, adica el este cel care lucreaza pentru voi! Mici sunteti voi, care in loc sa faceti reclamatie la „Protectia consumatorului” va lasati jecmaniti de o firma si nu faceti altceva decat sa va plangeti de mila! Voi sunteti mici! Pentru ca aveti un comportament de oameni mici!” Evident ca s-a suparat! Evident ca nu s-a dus acasa sa reflecteze la ce am zis, daca nu cumva aveam dreptate! Nu! Sunt eu o nesimtita ca jignesc oamenii! Deci e clar! Sunt nebuna si prost crescuta si ma leg de toata lumea! Pai nu? Asa ca… asa sunt romanii nostri iubiti. Cum vrem sa evoluam cu asa mentalitate? 🙁

    • C spune:

      Nici eu nu ma simt vinovata. N-am dat spaga niciodata si drept sa spun cu vreo doua exceptii, nici nu cred ca mi-a cerut cineva spaga, desi am interactionat la greu cu sistemul. N-am cerut si nici primit drept cadou bani de pacienti, am cumparat, in schimb, din banii mei medicamente multor pacienti, fara sa fiu vreo bogatasa, colegii spundu-mi ca nu sunt normala sau ca sunt fraiera de-e dreptul. M-am revoltat si am semnalizat de fiecare data o neregula. Uneori am fost luata in serios, alteori nu. Cand aveam 18 ani controlorul de tren a facut misto de mine ca sunt cea mai tanara pensionara din Romania dupa ce folosisem talonul de pensie de urmas dupa taica-meu ca sa-mi cumpar bilet redus. L-am reclamat si dupa o luna am primit o scrisoare in care se scuza. In primul an de facultate nu primisem camin, desi aveam dreptul +++, am fost in audienta la rector, care a inteles situatia si, fara nicio spaga, mi-a dat camin. Apoi, in camin am stat cu doua fete care primisera loc cu spaga, spaga fiind data la cei care se ocupau cu distribuirea locurilor. Am facut vreo doua reclamatii, dar nu s-a intamplat nimic.
      Am intervenit de cate ori am simtit ca e nevoie, uneori chiar cu riscul sa mi-o iau grav.
      Sunt de acord, totusi, ca majoritatea romanilor, indiferent de regiune, sunt prost crescuti, de asta am si plecat din tara. Pe mine m-a socat o pacienta care dupa ce mi-a oferit 50 de roni ca sa-i prescriu un tratament antibiotic „mai de calitate” si a fost refuzata elegant si cu zambetul de buze, a luat reteta cu antibioticul prescris, a mototolit-o si mi-a aruncat-o la picioare. Daca ii luam banii si-i dadeam Tavanic ar fi fost in extaz :))) Asta, din pacate, e doar unul din sutele de experiente neplacute cu pacientii romani. Asa ca am plecat.

    • Moni spune:

      „sunt destui care refuza sa participe la minjirea murdara cu bani negri, neadaptati pe vecie la societatea aceasta viciata.” -> Corect! Dar si indiferenta, nepasarea au permis ca lucrurile sa ramana asa cum sunt acum. Nu ne-am revoltat la nedreptati si incorectitudini si nici nu i-am pus la zid pe cei care le fac. Rezultatul il vedem cu totii.

      „Poate ne aducem aminte un pic si de cei 5 copii arsi de vii acum un an, intr-o casa de la tara,”

      Da, sa ne aducem aminte de ei si de altii ca ei, si de cei care patesc nedreptati, si de cei care nu isi permit tratamente scumpe si mor, si de cei care se nasc cu boli grave, de toate victimele indiferentei colective si a societatii de acum, numele lor ar umple sute de pagini intr-o carte a suferintei umane.

      Emil Hossu a zis in 2012 :”Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate”.

    • Mira 2 spune:

      Asta cu vina colectivă este o lozincă.

  • Petronela spune:

    Ce ar mai fi de zi? 🙁
    „We’re not numbers we’re free, we’re so alive
    And the day we give in is the day we die”

  • Adr1ana spune:

    Citesc acest blog de ceva vreme…aici gaseam „altceva” dupa o zi plina de „de toate”,dar astazi gasesc aici ce e peste tot,ce nu ma mai lasa sa dorm noptile,ce ma face sa ma gandesc ce poate fii mai rau de atat…Am inteles cu totii ca a fost o tragedie,ca trebuie sa fim solidari si sa ajutam cu ce putem si cum putem in astfel de momente….dar ajunge!Haideti sa lasam familiile indoliate sa isi planga linistite pierderile,pe cei ce sunt in spitale sa ii lasam sa aiba liniste pentru a se recupera.Cred ca ar fii cu totii de acord sa ne vedem de ale noastre si din cand in cand sa mai trimitem cate un gand catre ei.
    Draga Printesa,vreau sa citesc articole ” a la tine”,pline de viata,de culoare,”pumoase”.
    Stiu ca e greu dar cineva trebuie sa ne ridice moralul.Sa numai fim si aici in aceasta stare deprimanta…

    • Andreea B spune:

      Articolul de fata mi se pare foarte „a la prințesa urbană”… E scriitura aia altfel, chiar daca subiectul e același ca prin alte părți. Mie îmi place ce am citit. Ai si tu dreptate, nu putem sa o ținem lunga la nesfârșit, dar pe cuvânt ca e fain scris articolul!

    • boierul spune:

      Articolul cu „a la printesa urbana” reda cumva prin ochii copilariei fascinatia rock , bineinteles cu referintele temporale ale acestui gen de muzica , iar modul cum face acest lucru este excelent.
      Ceea ce nu transpira din acest articol este atmosfera de concert de pe vremurile mentionate care de departe era mai putin teribilista ci mai degraba realista deoarece rok-ul in geneza nefiind decat un protest manifestat pe un fond specific, ce pe vremea copilariei printesei urbane era un manifest impotriva regulilor de constrangere materialiste si a razboiului ,(rock aparut in forma psihedelica prin miscarea hippie si evoluat mai tarziu in forma sa progresiva cu valori ale muzicii clasice si de jazz).
      Daca pana in acel moment semnul distinctiv de identificare era cel de „victorie” (aratator+inelar ) ce specifica speranta in forta si victoria binelui, trecerea , sau aparitia ulterioara a hard rockului de acum cu semnul distinctiv satanic duce in derizoriu sau periculos mobilul initial protestului acestui gen de muzica , ca de decenta in manifestare nici ca poate fi vorba.
      Deci printesa ramai cu ceea ce simteai pe umerii tatalui la concertele de rock din copilarie…. ca sa fii cel putin in castig.
      Cine crede ca ma poate contrazice , sa asculte albumele vinilin de atunci cu muzica rock si sa constate ca nu coardele vocale si rictusul capilar spasmotic sunt masura talentului , cum nici reminescentele hippiote sau bivoliene de tip „vama veche” au vre-un suport cultural real…. parerea mea !!!

    • Mihaela spune:

      De ce nu are ursu coada….ne scuzi draga Adr1ana ca te deprimam. Mai Printesa, baga ceva mai light, mai cu haz ca uite intristezi oamenii!
      De obicei citesc si tac, dar acum ma abtin sa nu injur. Ai cristalizat esenta si cauza problemelor noastre in acest comentariu – Cat de rau o fi, daca nu-s eu sau ai mei care ard, de ce sa imi jertfesc eu din comfortul personal sa ma implic?
      BRAVO!

    • Printesa Urbana spune:

      Adriana, cind n-o sa mai scriu pentru mine, ci doar ca sa nu-mi dezamagesc cititorii, nu prea o sa mai fie nimic interesant de citit pe-aici. Textul asta e pentru mine.

    • alina spune:

      Și pentru mine.
      Am doi copii și refuz să nu mă mai implic.
      I- am dus la Phoenix de când erau mici de- i puteam ține pe umeri.
      Ai scris și despre mine.
      Și din mine.

    • Andreea spune:

      pe mine ma doare sa vad atatea bloguri sau firme care isi reiau articolele lor obisnuite, promovarea lor ”vesela si colorata” si … nu stiu … ieftina.
      singurul termen decent care imi vine in minte este: marketing ieftin, de doi bani. sambata dimineata am vazut numai reclame gen ”iei, vine week-endul minunat pentru toti, va asteptam sa blablabla …”

      si imi vine sa urlu: ce weekend? ce minunant?

      fiecare trece in felul lui peste durere, dar chiar si oamenii aceia de ii stim mereu veseli si optimisti si plini de culoare au uneori nevoie de cineva sa le ridice moralul sau macar de timp…

    • Andreea spune:

      a nu se intelege ca promovarea vesela si colorata nu este ok, caci este foarte ok, insa nu in momente ca acestea, in weekendul negru ce a trecut, parca veneau fix ca nuca in perete, bolovanos si total nepotrivit.

    • Andreea spune:

      Andreea, eu inteleg ca tara trece printr-o drama, dar e o drama mediatizata si fortata pe care as prefera sa nu o retraiesc oriunde m-as uita. Vietile romanilor sunt oricum o drama, in general, asa ca sa nu ne hazardam (a se vedea reprezentatia compatimitoare a celor de la Voltaj la Eurovision). Mor in spitale oamenii zilnic. Le plange cineva de mila? Ii ajuta cineva cu sange si bani? Casele de copii si batrani sunt, la fel, pline… Cui ii pasa? Hai sa nu planga toata tara de cati copii orfani avem, sau cati batrani care au muncit pentru noi, zac acum in niste paturi mizerabile… Hai sa nu planga toata tara ca viitorul nostru sta in mainile unor analfabeti care se bazeaza pe talentele lor de combinatori… aaa se plange lumea deja? Daca eram oameni care meritau o tara mai buna, toate problemele de mai sus erau in curs de rezolvare, daca nu cumva nu existau deloc. Acum vad ca postarile sunt specifice, si cand oamenii sunt sfatuiti sa doneze sange, trebuie sa ajunga la o persoana in special, nu sa doneze pentru binefacere in general. pe bune?

      Spunea cineva mai sus ca oricum romanul e descurcaret. Daca se schimba sistemul asa cum ne dorim cu totii, ne vom schimba si noi? Tot mai sus spunea cineva ca nu a dat spaga niciodata. Ipocrit as putea spune, in special cand mai mergem pe la restaurante/cluburi si mai mergem si cu taxiul… Spaga nu trebuie sa aiba un impact de proportii ca sa se cheme „spaga”.
      Si, ca sa inchei apoteotic, se scrie „suntem” nu „sintem” (dar articolul a fost foarte frumos scris).

      PS: Chiar nu sunt lipsit de suflet si sunt constient de tragedia petrecuta si proportiile ei. Tot ce spun este ca, in principal, romanului ii place sa iasa in evidenta. A se vedea Rosia Montana…

    • Andreea spune:

      scuza-ma dar care e ideea ta? daca pana acum nu s-a facut mai nimic, sau doar putini au facut si nestiuti de nimeni, hai sa mergem asa tot inainte ? sau ce vrei sa spui?

      explica-mi de ce nu ar trebui in continuare puternic mediatizata drama asta, daca tot sustinem ca vrem o schimbare. din punctul meu de vedere, ar trebui mediatizata zilnic, in urmatorii ani, pana ne intra tuturor in cap ca asa NU merge, ca schimbarea incepe cu fiecare dintre noi.

      suntem multi cei care suntem constienti de dramele din jurul nostru, dar o mana de oameni nu pot schimba tot ce merge rau in tara asta. coruptie, saracie si oameni egoisti (sa nu spun chiar needucati) exista in orice tara, mai conteaza si procentul.

      uita-te la un buletin de stiri in alta tara (Franta, Germania, Austria, Anglia etc) si uita-te un pic la noi, ca iti vine sa vomiti.

      nu stiu de ce presupui ca oamenii din jurul tau nu fac nimic, nu cumpara de mancare unui om sarac, nu imbraca un copil sarac pentru scoala.

      eu am facut lucrurile astea. s-a schimbat ceva ca am facut eu? poate ca nu sau poate doar eu sau poate si oamenii pe care i-am ajutat, cu mai putin sau mai mult, cum am putut.

      dar daca vom face multi, din ce in ce mai multi, lucrurile astea se va schimba ceva?

      eu nu circul fara bilet. eu donez bani. eu am completat in fiecare an formularul 2%. eu am sterilizat animale, din banii mei. eu am dat spre adoptie animale luate de pe strada. eu nu ma bag in fata cuiva (nici la lift, nici la coada la supermarket etc). eu dau prioritate la casa oamenilor in varsta. eu ofer locul meu in metrou, eu spun ”multumesc” si ”te rog”, etc.

      nu inteleg partea cu spaga la restaurant, taxi – nu stiu despre ce spaga vorbesti aici. bacsisul exista in orice tara si se numeste in mod diferit (in Germania, de exemplu, este numit Trinkgeld sau Kaffeegeld – bani de o cafea, o mica atentie). diferenta vine din atitudine, caci in alte tari, oamenii au si salarii decente, nu isi pun baza in bacsisului respectiv. Il oferi daca esti multumit si oricat ai oferi ti se multumeste. Ti se multumeste si daca nu lasi.
      Stiu ca la noi sunt unii care mai ca nu te scuipa in fata daca le lasi doar 1-2-3 lei. Eu las daca sunt multumita si NU las niciun leu daca nu sunt multumita. Si mai fac si reclamatii si mai solicit sa vorbesc si cu un manager daca nu sunt luata in seama.

      cand am fost prima oara in Germania, am vazut subiect de stiri faptul ca o persoana a fost amendata pentru ca a circulat fara bilet, l-au facut de rusine, sa il vada o tara intreaga. in Viena am asistat la o scena asemanatoare, un tanar a fost prins calatorind fara bilet – nu a existat vreo impotrivire, a scos banii si a platit amenda. punct. fara circ, fara rugaminti, fara amenintari.

      oamenii astia de ce pot ? A, pentru ca ei au inceput de zeci de ani? ok, hai sa incepem si noi, poate peste 20 de ani vom fi ca ei.

      iar discutia cu ”suntem” si ”sintem” nu isi are rostul acum. da, tin minte perfect ora de lb romana din sc. generala cand profa a intrat in clasa si ne-a zis ”de azi scriem ”suntem, sunt” ”, iar apoi cand eram la liceu s-a trecut la ”niciun, nicio” – scrise legat. Eu spun ”suntem”.
      Insa Ioana, fiind cu cativa ani mai mare decat mine si, presupun, si decat tine, a invatat formele ”sintem”, ”sint”, la fel ca si sora mea.

      nu am timp acum sa caut daca, astazi, ambele forme sunt acceptate, oricum nu asta era discutia.

    • Ade spune:

      Vrei articole pumoase, dar ele vin cand sufletul e linistit. Mintea mea e plina de acesta tragedie, orice fac, ma gandesc la ei, abia imi mai fac datoria prin casa, ca nu pot, stau pe net si citesc cu frica, sa nu mai fie inca un mort, dar apare tot timpul cate ceva din pacate, urmaresc cu gandul familiile tinerilor, incerc sa ma pun in locul lor dar stiu ca nu pot, gandul la ceea ce s-a intamplat ma urmareste constant. Sunt trista si cred ca asa sunt multi, inclusiv Printesa; si ea e un suflet sensibil, stii? Cum sa scrie de nebuneli, stelute, chestii moi si placute cand acolo, undeva, nu departe, moartea mananca din carne vie? Poate ne vindecam impreuna, in timp, dar nu fortand aparitia de articole pumoase si false.

  • Laura spune:

    Mai intai facebook, acum blogul tau intra in carantina pt mine. Imi pare rau ca sunt de acord cu Adriana, dar sarcina e mai importanta in momentul asta, si nu e ok sa risc nimic doar ca sa fiu solidara. Chiar imi pare rau.

    • Madalina spune:

      Crezi ca iti risti sarcina daca, cauti sa fi solidara???Offf cat poti fi de egoista.Nu te gandesti ca ti se va naste copilul intr-o lume plina de indiferenta,ca poate intr-o zi ti se va imbolnavi,zic Doamne fereste sa nu se intample,dar nu poti sa sti la ce ne supune viata,si vor fi femei,mamici in devenire care nu vor vrea sa auda de drama ta sau a familiei tale pt ca sarcina lor e mai importanta sau ca ele au nevoie de liniste in casa ca sa-si creasca copii frumos? Nu te gandesti ca doctorul cu care vei naste nu va vrea sa fie solidar cu tine pt ca el primeaza,pt ca somnul, si odihna, si banii lui vin inaintea dureri tale?Dar nu,tu stai acolo in carapacea ta pt ca esti in siguranta,sarcina ta e in siguranta,copilul tau va fi in siguranta.

    • AnaC spune:

      Wtf? Serios??asta e lumea in care tu o sa iti aduci copilu’.ok, inchide ochii si traieste in bula.
      deplasat comentariul, nu m-am putut abtine.

    • Rox spune:

      Eu am inteles ca se refera la faptul ca incearca sa se protejeze de ganduri sau stari psihice negative ca sa nu i le transmita bebelusului, nu ca nu i-ar pasa de drama oamenilor din jur. Mi-a parut un fel de reactie de aparare.

    • Laura spune:

      Era vorba de o sarcina cu risc foarte mare, si blogul printesei era unul din lucrurile care ma ajuta sa raman pozitiva, pentru ca orice chestie negativa are efecte (destul de) grave momentan. Nu, nu sunt egoista, voi iesi din bula in cateva saptamani (mai multe), cu un pui de om sanatos in brate. Prefer asta decat sa pun o viata neajutorata in pericol, pentru „a fi solidara”.

  • Alina Anghel spune:

    Nu stiu daca sa ii zic ipocrizie, dar a cere cuiva sa scrie despre subiecte vesele doar pentru a va ridica voua moralul cand oamenii aia mor pe capete … poate e doar insensibilitate dusa la extrem. In plus, articolul de fata este mai mult sau mai putin despre tragedia in sine, ci despre noi toti. Stiu, e greu a acceptam adevarul, in 99% din cazuri doare. Si doare al dracului de tare.

    • catgal spune:

      Exact. Ca și cum blogul ăsta ar fi un butic unde se vinde vată pe băț roz. Chiar dacă tot parcul e devastat de incendiu și e fum și negru peste tot, Prințesa trebuie să vândă vată pe băț roz. Eu aș fi fost surprinsă să nu găsesc nimic despre tragedia asta pe blogul acesta care e singurul pe care îl urmăresc constant.

  • Ema Bucur spune:

    Eu iti multumesc, pentru mine si pentru toti ai mei! Pentru copii frumosi care sunt/ au fost si ai mei si ai nostri. Pt fiica mea care a fost in Colectiv cu trei sapatamani in urma, si daca nu era bolnava, ar fi fost la concert, pt ca si ea este un altfel de copil si noi incercam zi de zi sa ii crestem altfel pe ai nostri. Mai morali, mai buni, mai intelepti, mai liberi in gandire si simtire. Si sunt… Si nu imi pare rau de loc pentru asta.
    Pentru ca trebuie sa ne gandim la cei care au fost acolo, in fiecare minut, sa ne rugam pt sufletele lor, pentru ei si pentru familiile si prietenii lor. Si pentru ca imi vine sa plang cand vad ca oamenii rad, canta si se bucura in fiecare zi si pare sa nu le pese. Si nu inteleg alti oameni care sunt parinti si nu ii doare sufletul…

  • Geo spune:

    Si nu pocneste nimeni din degete, sa ne trezim!…Nu sunt cuvinte de spus. Nu mai sunt cuvinte deloc. E o roata a durerii care se tot invarte si nu prea putem face mare lucru. Nu prea exista alinari. Nu cred ca i vina colectiva. Suntem asa neputinciosi chiar si n destinul propriu!…E tragedie. Si plangem. Pentru ei, pentru ai lor, pentru ca ni s a intamplat tocmai noua. Nu, nu sunt doar numere si nici noi nu suntem doar spectatori.

  • Gavriloi Adina spune:

    Este o vină colectivă, cel puțin eu așa o simt.Iar acum, mă simt vinovată că eu trăiesc și ei nu, că eu mă bucur de viață și alții suferă, nu pot râde, nu pot să văd pe alții râzând, nu pot să văd nepăsarea unora și nu cred că viața mai poate fi ca înainte.Deși nu este corect, îmi vine să smulg zâmbetele de pe fețele oamenilor și să le pun lacrimi, vreau să îi pot trezi pe alții, să le arăt că nu mai merge așa…..

    • Andreea spune:

      cam asa simt si eu …

      vreau sa fiu recunoscatoare, cum incercam sa fiu si inainte, pentru fiecare zi, pentru cei dragi mie … dar acum mi se face rusine pentru fiecare gand de genul asta :(((( … pentru ca si ei erau si sunt oameni dragi … of …

      nu reusesc nici macar sa scriu ceva coerent.

      acum doua sapt faceam liste pentru Craciun, ma bucuram sa vad ca incep sa apara decoratiunile, faceam prajituri si beam vin fiert … acum … parca traiesc in alta dimensiune, nu reusesc sa ma adun.

  • Alina spune:

    Multumesc pentru articol.

  • Andreea spune:

    E suficient ca am inchis ochii si am fost indiferenti. Nu zice nimeni ca toti am facut ceva care sa duca aici. Dar NU am facut. Vinovati prin omisiune. Iar asta e destul cat sa ne simtim in culpa si sa ne puna pe ganduri.
    Cat despre ce se scrie…Cum oare sa incep acum sa scriu despre decoratiuni de Craciun? Cum? Oare chiar e cineva in tara asta pentru care conteaza acum ce culoare vor avea globurile din pomul de Craciun?
    Avem nevoie de timp…

  • Anne spune:

    Un articol ca o mangaiere, m-a emotionat foarte mult. Viata merge inainte, e adevarat, dar sper ca altfel… Si nu inteleg de ce ar trebui sa uitam ce s-a intamplat, sa ne ramana zgariat pe retina, poate asa o sa reusim sa impiedicam sa se mai repete asemenea tragedii.

  • Renata spune:

    Nu am mai comentat pe blogul tau, desi il citesc de cativa ani. Am 31 de ani, o familie minunata, ma am pe mine si imi e bine asa, dar jur ca si eu am un nod in gat din dimineata de 31 oct. Nu cunosteam personal nicio victima, dar am plans si plang cu sughituri pentru fiecare dintre ele. Si pentru mine si sotul meu DJ, pentru ca ni s-ar fi putut intampla chiar noua cu ani in urma, dar mai ales PENTRU EI TOTI, pentru fiecare nume in parte, pe care nu il voi da uitarii, pentru nesansa de a fi fost acolo. Si ne simtim vinovati si neputinciosi, indignati si ingretosati, si de aceea iesim in strada. Si din iubire pentru tara asta si o buna seama din oamenii ei. Si mintea mea e incapabila sa cuprinda atata superficialitate si nepasare. Nu poate sa accepte ca lucrurile merg inainte, la fel. Muzica rock s-a nascut din trairi profunde si un justificat spirit de fronda. Niciun alt gen muzical nu naste pasiuni atat de puternice si ideologii atat de bine conturate. Sunt dezolata si nervoasa, desi rad zilnic si gasesc in mine si in cei din jur resursele necesare pentru a ma bucura de viata. Dar acolo, in the back of my mind, se da in permanenta semnalul de alarma: „Ia atitudine, refuza sa taci, nu accepta mojicii si nedreptati! Fetele tale nu vor suferi pentru lasitatea ta!” Oare le va fi mai bine copiilor nostri, printesa? Hai sa facem sa le fie mai bine! Sanatate si noroc! (Ca doar sanatosi or fi fost si sarmanii din Colectiv :'( )

  • o femeie spune:

    46. Vina e colectiva.
    A mea pic cu pic:
    -de cate ori am trecut pe langa ceva in neregula si am lasat-o ca „lasa, ma, ca merge-asa”
    -de cate ori am vazut usi blocate si masini parcate ilegal si nu am dat mail la politia bucuresti (desi stiu ca in sectorul 3 colegii pozau si dadeau mail)
    -de cate ori am platit si nu cerut chitanta
    -de cate ori am intrat in local nefumatori si se fuma continuu
    -de cate ori am trisat si nu am iesit la simularea de incendiu din cladire
    -de cate ori am semnat blind, fara sa citesc/fac, acele protectii ale muncii (la fiecare 3 luni am semnat!!) si NICI NU AM CERUT toate alea
    -de cate ori am trecut pe langa o cladire de unde iesea fum (ziceam ca iar a ars snitelul cineva)
    -cand am fost la directia fiscala de la C. Brancoveanu si doamna Munteanu mi-a zis o enormitate ilegala si NU am cerut cu ea si sefa sa le explic: legea zice invers
    -de cate ori am trecut semaforul pe rosu
    -de cate ori nu am protestat cand cei cu care eram au trecut pe rosu

    etc

    Voi fi mai atenta. Voi fi mai stricta. Voi scrie de fiecare data cand am imbunatatit ceva in viata mea.

  • liliana chicet spune:

    Uf! Nu mai e nimic de spus. Dumnezeu sa-I ierte pe toti ce iubeau rock-l si nu mai sunt printre noi.

  • Carla spune:

    Este o vină colectivă.Am tăcut și am tolerat,am știut și am mers mai departe.Toti sau aproape toți.
    Chestiile astea nu pot fi schimbate individual,doar împreună ne facem auziți.
    Dacă se poate careva detașa de povestea asta…ce să zic,bine.
    Dar nu uitați,nu este problema LOR,este a NOASTRĂ,a tuturor.
    Cade cineva lângă tine,treci pe lângă el,calci peste? Au murit oameni,puteam fi noi…Doamne,nu putem nega realitatea continuandu-ne viața,nu suntem plante!

  • Claudia spune:

    mai e o chestie pe care nu o avem, noi ca popor/populatie/oameni: simt/educatie civica! Asta tine si de educatia de acasa sau asa zisii cei 7 ani de acasa plus de educatia din scoli. Cred ca si asta contribuie la mizeria, coruptia, lipsa de reactie la nedreptate si coruptie, care se perpetueaza in tara noastra in ultimii zeci de ani in mare parte si din cauza sistemului, ba comunist, ba ce a mai urmat dupa. Asa ca, dupa mine, este vorba si de o vina colectiva.

  • Alex Ciocan spune:

    Mai are importanta vina colectiva atata timp cat scoietatea asta nu se mai face bine niciodata?

  • Paula spune:

    Asa e, suntem cu totii vinovati. Dar vom fi cu atat mai vinovati cu cat acum nu vom face nimic, cu cat nu vom schimba nimic. Asta treabuie sa intelegem cu totii. Acesti tineri trebuie sa nu fi murit in zadar.

  • Divort Rapid spune:

    Daca ne oprim acum inseamna ca revolutia noastra a fost degeaba. Mai mult de atat, nici revolutiile ce vor veni nu vor mai avea credibilitate in fata lumii! Schimbarea la fata a tarii depinde de noi!

  • AlinaT spune:

    Multumesc pentru articol, Printesa. Exact pe sufletul meu.

    Eu una nu inteleg cum putem crede, la modul obiectiv, ca trebuie sa . Mersul asta, in forma lui romaneasca (adica tehnica strutului), ne-a adus unde suntem astazi.

    Adica unde? Pai in tara in care, cand iesi din casa, te supui unor riscuri cu potential letal.

    Sa o luam pe rand: sunt cladiri care nu au mai fost renovate de foarte mult timp, de risti sa-ti cada bucati din fatada in cap? Sau turturi iarna, ca nu-i obliga nimeni pe proprietari? Da, da- in ambele cazuri.

    In trafic, risti sa dea un dobitoc peste tine, pentru ca foarte multi nu respecta regulile de circulatie? Da.

    Cand duci copilul la scoala sau la gradinita- risti sa se intample un dezastru? Da, tocmai ce ne-a confirmat guvernul cat de putine institutii de invatamant au avizul ISU.

    Cand te duci in spital, risti sa pleci de acolo cu o alta boala/nevindecat/mort? Din pacate da, sunt cazuri…

    Si atunci? Ce s-a intamplat in Colectiv ne-a ridicat pe care ni l-am pus atat de confortabil pe ochi. Dar realitatea exista si e crunta.

    Trebuie neaparat sa ni se intample noua, ca sa pricepem? Atunci ne merita tara.

    Credem ca , fara sa se intample nimic? Tare imi e ca, atunci cand o sa ne loveasca pe noi personal, nu o sa putem trece mai departe….

    • AlinaT spune:

      Cateva corectii, cu scuzele de rigoare:

      * ca trebuie sa mergem mai departe (propozitia nr. 3)
      * ne-a ridicat valul (paragraful nr. 7)
      *ne meritam tara (paragraful nr. 8)
      * credem ca putem trece mai departe (paragraful nr. 9)

  • Mira 2 spune:

    Prin munca pe care o facem unii dintre noi, vouă vă merge bine. Nici nu realizaţi câte dezastre sunt împiedicate zilnic datorită celor care au responsabilităţi ADEVĂRATE pe umeri. Noi nu ne permitem să stăm cu anii acasă în concedii de creştere a copiilor (pentru că ne-am deprofesionaliza), noi învăţăm de sar capacele chestii abstracte, dar care folosesc (asta în timp ce toată lumea urlă că vai la şcoală se învaţă lucruri nefolositoare – ce tâmpenie, eu am descoperit că exact lucrurile pe care nu credeam vreodată că o să le folosesc, alea mi-au fost mai folositoare, şi da, datorită competiţiei pe care o înjură toată lumea am ajuns bună în ceea ce fac). Nu, eu, nu am timp să mă gândesc la vina colectivă, pentru că de mine, si de alţii ca mine, depind prea multe. Dacă aş avea timp să ma gândesc la asta mi s-ar părea chiar o atitudine jignitoare.
    Nu, nu mă consider un rahat aşa cum se consideră cei care o dau înaine cu vina colectivă.

  • Ilia Omer spune:

    Eu am plans in timp ce am citit asta…si dupa ce am terminat de citit, am mers si mi-am imbratisat tatal si i-am spus ca il iubesc…pentru ca ma aflu exact in aceeasi situatie in care ai fost si tu odata. Dar am doar 15 ani…cand eram mica tata imi punea sa ascult numai Pink Floyd, Queen, Led Zeppelin, Nightwish, Michael Jackson, Whitney Houston si toti marii oameni ai muzicii…ma bucur atat de mult, caci si in ziua de azi am ramas cu aceeasi muzicieni, dar si muuulti altii..ascult aceeasi muzica, si ii multumesc mult tatalui meu pentru asta. Iti multumesc ca existi, om minunat, mi-ai facut seara mult mai frumoasa. 🙂

  • Tatiana spune:

    Da, da! Sa crape cerul sa ii auzim, sa ne zica ca sunt liberi si fericiti si ca putem sa traim mai departe fara sa ne mai doara lipsa lor. Iar cand ni se face dor sa mai dea o petrecere cu mzica tare, sa crape cerul iar sa lasam sa treaca dorul dintr-o parte in alta!

  • Adina spune:

    Ai scris f frumos Ioana! Bravo! O sa trimit postul tau mamei unei fetite ramasa fara tata in urma acestui accident teribil…

  • Boicotarea produselor proaste spune:

    Oamenilor, daca le-ar fi pasat, nu ar fi intrat in acea bomba infecta. Fraieri nu sunt patronii, ci clientii care accepta asemenea servicii. Cea mai buna revolta ar fi fost boicotarea cluburilor care nu au conditii decente. Se inchideau de la sine. Vina e colectiva, e vina fraierilor cu pretentii de hipsteri carora nu le mai ajungi la nas de atatea fite. Eu boicotez cluburile din Centrul Vechi de doi ani, am fost ridiculizata la inceput de ceilalti ca „gandesc prea mult”, eu as zice doar ca gandesc si pot anticipa niste consecinte cand vad niste hale/case darapanate transformate in mari baruri.
    Vina e a lucratorilor din hipermarketuri care accepta salariul minim si care nu au dreptul sa se planga. Vina e a celor care se supun si apoi incep sa reclame, sa se planga. Vina e a celor care accepta niste conditii sub standardul decentei si apoi striga in gura mare ca au fost tepuiti, fraudati, furati. Deschideti ochii, nu va baga nimeni cu forta in beciuri infecte si nu pot plange de mila celor care cred ca daca vor ignora realitatea, realitatea ii va ignora si ea. Smecheria, stilul boem, visator nu va scuti pe nimeni de a infrunta realitatea in fata atunci cand va veni momentul. E putin ipocrit sa ne plangem de mila cand noi am acceptat cu buna-stiinta conditii proaste. Boicotati produsele de proasta-calitate, barurile, joburile, serviciile si atunci angajatorii, furnizorii, producatorii isi vor vedea afectate vanzarile si se vor adapta – fie le vor imbunatati, fie vor disparea de pe piata. Si atunci telul nostru va fi atins.

  • eu spune:

    M-a impresionat atat de tare articolul tau incat mi-a curs o lacrima PE obraz.

  • Ana spune:

    Eram intr-un autobuz saptamana trecuta, foarte aglomerat. Autobuz din acela care intarzie mult si in care oamenii se inghesuie pe scara.. Erau in jurul meu elevi, studenti, conectati la facebook, cu ochii in telefoane. Am avut senzatia foarte palpabila, pentru un moment, ca oricare dintre ei, dintre noi, puteam fi acolo, victime fara voie. Nu m-am mai simtit deloc in siguranta in autobuzul acela ticsit de oameni. Un autobuz second hand, adus cine stie de unde, de la fiare vechi, aruncat de straini si cumparat de romanii incapabili sa fabrice niste autobuze. Solutia: in loc sa fim interesati de siguranta transportului in comun, ne cumparam toti masini sau biciclete. Am avut senzatia ca trebuie schimbat ceva din temelii in societatea aceasta, ca indiferenta, tacerea, ne fac complici. Daca tacem si acceptam orice, problemele nu dispar, ci se adancesc.

  • Ana spune:

    Si din pacate a crescut numarul masinilor personale, traficul este groaznic, numarul biciclistilor este acelasi, nicio schimbare in bine – vorbesc de orasul Iasi. Ce sa ne mire, cand primarul orasului era preocupat de aventurile amantei..

  • Andreea Monica spune:

    :((((((

  • Anonim spune:

    Multumesc pentru articol, iti dau dreptate, vina este colectiva. Tine-o tot asa!

  • Zerg2905 spune:

    Pentru Mira 2: ai dreptate. După mine.

    Pentru ceilalți:
    „War…war never changes.”

    P. S.: colecția de viniluri crește, nu scade. Iar cele două fete ale mele se adună ca la urs când dau drumul „discului negru cu triunghi cu curcubeu”.

    • Ioana spune:

      🙂 Si mie imi place Fallout. Dar razboiul, indiferent de ce meserie ai si de cat de important sau nu esti, trebuie purtat. Pentru ca undeva acolo, ceea ce face omul din cealalta parte a planetei (chiar si atunci cand e vorba doar de o rogojina vanduta pe 1 dolar), te afecteaza.

    • Mira 2 spune:

      Războiul poate fi purtat cu decenţă.
      Fiecare trebuie să fie conştient că este responsabil pentru ceea ce face.
      Prin treaba cu vina colectivă li se transferă responsabilitatea celor care au greşit cu adevărat (proprietarii clubului, cei care au dat autorizaţia de funcţionare fără aviz de la pompieri, etc).
      Vina lor pare mai mică, poate chiar inexistentă, pentru că, nu-i aşa, vina este a noastră, a tuturor.
      Ei trebuiau să-şi facă treaba cum trebuie, aşa cum trebuie să şi-o facă fiecare dintre noi. Ei ar trebui să fie blestemaţi pentru ca alţii să nu mai facă ca ei.

    • Moni spune:

      Nu stiu daca ai inteles bine faza cu vina colectiva, nu cred ca se transfera responsabilitatea de la cei direct vinovati la masele de oameni, adica nu se difuzeaza vinovatia rezultand ca ar fi mai putin vinovati. Problema se pune ce se intampla dupa, ca nu putem zice ca ok, am identificat vinovatii, ii pedepsim si lucrurile sunt iar cum trebuie sa fie. Pentru ca nu prea sunt, exista prea multe probleme ca lucrurile sa fie ok, avem alte bombe cu ceas (de ex urmarile unui eventual cutremur in Bucuresti).
      Sunt de acord ca fiecare trebuie sa isi faca treaba, oricare ar fi ea, asa cum trebuie, si cei care nu si-au facut-o in cazul asta, vor fi pedepsiti. Dar vine si momentul cand fiecare dintre noi trebuie sa indrepte lupa catre sine si apoi catre cei din jur.
      Daca tu iti faci treaba cum trebuie, crezi ca e de ajuns ca lucrurile sa mearga bine? Daca e sa te uiti in jur, ti se pare ca toti isi fac treaba cum trebuie? Nu crezi ca te afecteaza treaba proasta facuta de altii?

    • Mira 2 spune:

      Dacă alţii îşi fac prost treaba, este vina lor, şi trebuie să răspundă. Nu este vina noastră, a tuturora. Aşa cum nu este vina voastră dacă eu îmi fac prost treaba.
      Pedepsirea şi blamarea punctuală a celor care au greşit va speria multă lume. Spun asta din proprie experienţă. Frica de consecinţe şi de pedeapsă face multe. În cazul ăsta, cei mai vinovaţi sunt cei care au dat autorizaţia de funcţionare. Sunt convinsă că de acum încolo autorizaţiile nu se vor va da ca până acum. Şi asta din cauza fricii de puşcărie.
      Păcat pentru preţul plătit. Aveau toată viata în faţă. Nici nu-mi pot imagina prin ce trec familiilor lor.

    • Nu conteaza spune:

      Mira 2, singurul comentariu realist de aici… 🙁 zilele trecute am vazut ca tv ca patronii clubului respectiv sunt la un pas de a fi ELIBERATI!! E strigator la cer si de data asta nimeni nu zice nimic, nimeni nu iese in strada! Darr, nu e nicio problema, nu-i asa, pentru ca vina e colectiva!!! Halucinant ce comentarii citesc…
      P.S. Printesa, imi place foarte mult de tine, dar articolul asta, fie l-ai scris in felul asta pentru trafic, fie nu te-ai gandit prea mult la implicatii.

  • Oana?? spune:

    Pe mine m-ai facut sa plang. Ma inclin! Frumoase ganduri. Multumesc!

  • rmonyx spune:

    M-ai facut sa plang…da rau frate…..pe cuvant!!!Sper sa se termine totul …..cu bn pana la urma.Plus ca ascult Adele si totul e ok ?,dar nu trebuia sa se intample…asa ceva.Sunt nervoasa si nu stiu de ce? ……..

  • Slayerem spune:

    Nu am obiceiul sa citesc bloguri, cu atat mai rar comentez pe marginea textelor publicate dar, recunosc, mesajul tau m-a miscat profund… poate ca a fost modul in care ai evocat copilaria ta si in care mi-am recunoscut-o pe a mea, mai ales ca suntem cam de aceeasi varsta, sau poate ca m-a impresionat modul in care ai expus problema. Din pacate, eu mi-am pierdut speranta intr-o lume dreapta sau in capacitatea noastra de a produce o schimbare reala, dar ma bucur sa vad ca inca exista oameni intr-atat de pozitivi ca tine. Mi-a facut placere sa-ti citesc textul si, dupa o introducere cam lunga, concluzionez prin a iti transmite un gand pozitiv si mult succes in continuare.

  • Oana spune:

    Eu ma simt vinovata. Fie ca am dat spaga sau nu in viata asta, sunt vinovata pentru faptul ca am eliminat toti acesti ani din viata masuri elementare de siguranta. Extinctorul a lipsit cu desavarsire din casa mea, in masina l-am carat pana cand m-a enervat sunetul din portbagaj si l-am abandonat undeva intr-o camara. Cand ma gandesc de cate ori mi-am pus viata in pericol… frecventand localuri si eliminand complet posibilitatea unui eveniment de asemenea natura. Sunt vinovata de ignoranta si pasivitatea mea. Si alegeri proaste. De cand am capatat drept de vot, am ales mereu raul mai putin rau sau am renuntat sa mai particip la actul in sine. Sunt vinovata pentru ca imi castig existenta peste granite. Nu sunt un participant activ in societatea civila romaneasca. Si fiind departe, nu pot alina acum suferinta celor dragi mie. Sunt de „n” ori vinovata. Ma simt ipocrita, neputincioasa, ignoranta si extraordinar de mica intr-o lume din ce in ce mai nesigura. La ce bun? Vad ura, vad comentarii absurde, vad ca se fac glume pe seama celor ce acum sufera… Vad tot mai putini oameni. Si pentru simplu fapt ca sunt tot una cu aproapele, sunt vinovata. Si lumea mea, ca si a multor altora, dupa seara de 30 octombrie 2015, s-a schimbat. Ce construim din cenusa celor sacrificati? Incotro?

    • C spune:

      Am si eu o mare nelamurie: de ce va simtiti vinovata ca va castigati existenta peste granite?
      Eu nu cred ca traim intr-o lume din ce in ce mai nesigura, dimpotriva. Suntem mult mai constienti de pericole si de cum sa le evitam decat erau parintii nostri, cel putin asta e cazul meu.

    • Oana spune:

      Multumesc pentru intrebare.
      Tata spunea cand am plecat, aluziv, ca nu ii suporta pe cei care pleaca pentru ca nu merg bine lucrurile in tara.
      Desi am o perspectiva cumva mai clara despre cum se organizeaza cei de peste hotare, si desi imi iubesc tara mult mai mult odata capatata aceasta imagine obiectiva, m-am dezradacinat. Am incercat sa ma intorc insa nu am rezistat mai mult de un an. Acesta este un motiv. Cel de-al doilea cum am precizat in comentariul de mai sus neputinta de a fi departe. Fizic mi-as fi dorit sa pot fi acum in tara, sa ma pot implica oricat pot in ce se petrece.
      Legat de nesiguranta lumii actuale, in aceeasi noapte in care s-a produs incendiul in Colectiv, a cazut un avion rusesc in insula Sinai. 224 de morti. Acum o luna, la Ankara, in timpul unor manifestatii pasnice a explodat o bomba care a omorat zeci de tineri. Nici nu stiau ce ii asteapta. Europa fierbe pw motivul imigrantilor din Siria. Pe buna dreptate. Trebuie ajutati insa nu toti sunt ceea ce par a fi.

    • C spune:

      Si sora-mea imi spune tot timpul ca oamenii care pleaca din tara fug de trecutul lor 🙂 Nu e chiar asa. Sa emigrezi nu e o placere, e cel mai greu lucru pe care l-am facut si pentru asta mi-am sacrificat viata personala. E greu, nimeni nu are de ce sa se simta vinovat; totul are un pret.
      Si inainte erau atentate (IRA,ETA, Action Directe etc), asasinate in plina strada, accidente de avion, razboaie in fix centrul Europei (Bosnia, cu peste 2.500.000 de refugiati), si din nefericire o sa mai fie. Statistic lumea e mai sigura acum; de asemenea, nu am niciodata mai bogati, mai sanatosi si mai democrati decat suntem acum (http://ourworldindata.org/). Daca ne centram pe anumite evenimente e evident ca lumea nu e sigura, dar niciodata nu a fost sigura.

  • Mami spune:

    M-au trecut fiori… O postare foarta trista si plina de emotie, dor, regrete..

  • Cristi spune:

    Mi-a placut articolul doar ca am o singura mica problema pe care am mai intampinat-o si la alti iubitori de muzica rock (se aplica defapt pentru mai toate genurile, zic de rock ca acesta este cazul de fata)

    S-a intamplat o tragedie toata lumea e de acord doar ca voi nu stiti sa va iubiti muzica voastra fara a denigra restul genurilor de muzica nici macar atunci cand sunteti acaparati de durerea pierderii unor persoane dragi … de ce trebuie sa scrii ca restul genurilor de muzica nu sunt de fapt muzica … de ce trebuie ca pana si atunci cand esti jos la pamant plin de durere sa imprastii rautate fata de restul oamenilor doar pentru ca prefera alt gen de muzica? Au fost ei cumva complici la aceasta tragedie? (poate sunt persoane care au zis ca erau niste satanisti si ca meritau dar genul acesta de ignorati ar trebui la randul lor ignorati, nu sa te cobori la nivelul lor)

    Nu inteleg de ce se intampla acest lucru mai ales din partea unor persoane care sunt formatori de opinie …

  • Moni spune:

    Posibil ca e din cauza ca muzica Pop e mult mai promovata (asa a fost de cand ma stiu) si mai usor de accesat (o auzim la tv, radio, mall etc)
    Pentru alte genuri de muzica, mai de nisa, cu mai putini fani, trebuia sa cauti, sa cunosti pe cineva care sa te initieze, sa iti recomande melodii, pentru ca muzica mai diferita era (e) mai putin acceasibila.
    Si doar din acest punct de vedere, daca cineva facea efortul sa caute si sa sape mai adanc pentru alt gen de muzica, se simtea mai altfel decat altii care se multumeau cu ce li se servea. Bine, daca ai fost expus la cat mai multe genuri muzicale de mic, asta intra la categoria noroc.
    Ce am zis se poate aplica si la filme, cei care se uita la filme mai artistice, de nisa, cu buget mai mic, au nu sentiment de superioritate fata de cei (mult mai multi) care prefera doar block bustere, pentru ca ii considera incapabili (deloc sofisticati) sa aprecieze si altfel de filme.
    In final cred ca e natura umana, nu rea vointa (nu vorbesc aici de cazuri extreme de ura impotriva publicului unui anume gen muzical).

  • Andreea Ilie spune:

    Cand am inceput sa citesc acest articol si am vazut ca ii cantai Wish you were here celui mic, am realizat ca exact aceasta piesa se auzea in boxele biroului unde lucrez… Ce chestie..

  • Andreea spune:

    Nu vreau sa deranjez sau sa supăr pe nimeni cu comentariul meu.
    Spun doar ce am trăit si ce am văzut eu.
    Pana acum nu m-am implicat in tragedii care sunt făcute publice. Am ajutat in felul meu oameni care aveau nevoie si ii intaneam in jurul meu.
    De data asta mi-am zis ca pot sa mă implic si trebuie si mai ales ca sunt in Belgia. Neputând sa donez o suma importanta de bani am zis ca donez timp. Asa ca pe 3 grupuri de pe fb a comuninatii romanilor din Belgia am propus sa fac 30 de pungi de ciocolata (fie spus in paranteza pentru asta sunt aici. Sa invat sa fac ciocolată si sunt la scoală de 2 ani si in acelasi timp fac practica intr-un atelier de ciocolata) si sa le vand iar banii stransi sa fie dati in totalitate fie insotitorilor victimelor care sunt in Bruxelles sau altora. Ideea era ca vroiam sa donez total fără sa păstrez eu vreun ban. Am spus asta si numai eu stiu ce mi)au vazut ochii. Ca e o prostie, ca lunea suferă iar eu vreau sa vad ciocolata. Ca mai bine as face ceva decât sa fac ciocolata. Ca ce gust poate avea ciocolata când altui suferă in spital. Au fost si cativa care au inteles demersul meu. Prea putini. Si încă o data mi-am dar seama ca romanii in străinătate devin răi, egoisti si oleaca prosti. Nu e prima data când renarc asta. Si imi permit sa spun asta pentru ca de vreo 10 ani sunt in strainatate, bine cu mici întreruperi. Si la spital s-au dus ca la circ sa vada ursul. Cu mâncare si sa socializeze astfel încât o sora a unui rănit din spitalul Militar unde se afla a trebuit sa posteze un mesaj si sa spună lucrurilor pe nume. Sunt destul de dura dar dare mi-a părut rau de orele petrecute si de încercarea mea de a schimba lumea. Am crezut ca oamenii pot fi schimbați. Dar poate nu si românii, nu si cei din străinătate. Nu generalizez. Pentru ca am întâlnit si cativa romani faini, dar prea puțini. E trist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *