Mami e o doamnă simpatică, la locul ei, pricepută la unele sau la altele, cu un soț sau nici unul, cu un copil sau mai mulți, cu pisici, căței sau papagal, cu job sau fără, gospodină sau nu, cu gașcă de prietene sau nu, cert e că ea nu are nici noțiuni, nici antrenament de arte marțiale sau alte tehnici de autoapărare. De fapt, nici măcar n-a văzut în viața ei vreun film cu ninja. N-are mare treabă cu sportul, viteza sau calculul riscului.
Ninja mami e cu totul altă poveste. E o stare secretă care se activează atunci când unul dintre copiii ei se află în pericol. Atunci și numai atunci, imediat după ce pericolul a fost anihilat, Ninja mami este disabled și dispare discret.
Mami poate liniștită să dea cu capul într-un stâlp în timp ce merge pe trotuar butonând telefonul, se poate împiedica în propria fustă, poate aluneca pe singurul centimetru de gheață din cartier, se poate lovi de toate colțurile mobilei din casă, își poate mușca grav degetul în timp ce devorează Nutella direct din borcan. Mami nu este atentă, pentru că e obosită, solicitată, stresată, mereu romantică, nostalgică, hipoglicemică sau pur și simplu visătoare.
Când e vorba despre copii însă, starea secretă Ninja Mami se activează de la sine, cu puteri nebănuite. Accidente sunt evitate la mustață, obiecte sunt oprite în cădere, copii sunt prinși și trași la loc sigur, șervețelul umed intervine între talpa papucului și gura pofticioasă către care se îndreaptă. Azi ridic o odă acestei abilități secrete pe care o au mamele fără să știe, fără s-o cultive, de multe ori și fără s-o observe.
Sofia trece în viteză cu bicicleta fără pedale pe lângă peretele cu fotografii de familie, pe care-l și izbește cu roata din spate. Pozele se clatină amenințător. Ivan vine tare în urma ei, alergând ca o curcă turmentată. O poză cu ramă de lemn și geam de sticlă se desprinde de pe perete. Ninja mami, care cu două secunde în urmă bătea ouăle omletă, traversează cei 10 m de la bucătărie într-o fracțiune de secundă și prinde poza cu 3 cm înainte ca rama să-și înfigă colțul în capul blond al flăcăului.
Băiețelul se aburcă pe vârfuri, să scaneze ce-i pe masa din bucătărie. Nu vede tot, așa că începe să tragă de bucățile de plastic colorat care decorează masa. Ninja mami oprește dezastrul, împingând înapoi cu șoldul apronul de plastic odată cu care ar fi picat de pe masă și două pahare și o farfurie cu resturi de la micul dejun.
Mami încearcă să scoată din scaunul de mașină băiețelul de 14 kilograme fără să calce într-un caca de câine de dimensiunea unei pizze de două persoane. Aplecată la 90 de grade, mami extrage copilul din mașină, dar scapă cheia mașinii direct înspre materia urât mirositoare. Ninja mami lovește în ultima secundă cu piciorul cheia în cădere, care aterizează în siguranță într-o baltă.
Sofia se dă cu tiroliana. Ivan își scapă mingea de plastic și se repede s-o recupereze, exact pe traseul tirolienei. Ninja mami îl plachează decisiv și-l scoate în decor cu o fracțiune de secundă înainte ca picioarele în viteză ale Sofiei să-i umfle ochii.
Ivan se urcă singur pe căluțul de plastic și se leagănă încântat. Până când Sofia îl strigă, iar el, când îl strigă Sofia abandonează orice altceva, așa că pornește în viteză, uitând că e la înălțime pe cal. Ninja mami îi prinde în palmă capul cu 2 mm înainte ca acesta să facă zbang de parchet.
Sofia se cațără în bibliotecă pentru a-și accesa cutia secretă cu figurine, pe care o trage la vale cu vârfurile degetelor. Ce nu vede ea e că pe cutie, tati pusese o vază goală de sticlă. Care se îndreaptă vertiginos spre bretonul Sofiei. Ninja mami prinde în ultima secundă cutia și vaza, salvând astfel scăfârlia blondă de măcar trei copci.
Ivan stă în picioare pe pervaz, sprijinit de mami. Admiră pe geam mormintele din cimitir și ciorile care croncăne de foame. Mami discută relaxată cu un musafir, Ivan trage de mânerul geamului de termopan. La un moment dat, Ivan calcă alături și se scurge pe lângă mami, cu direcția parchet. Ninja mami continuă relaxată conversația cu musafirul în timp ce-l apucă pe pufos înainte de aterizare și-l așază la loc pe pervaz.
Sofia culege dintr-un gard o bobiță ce pare otrăvitoare. O privește cu poftă, se uită în jur să vadă dac-o supraveghează cineva, apoi deschide o gură maaaare de tot. Ninja mami apare precum Superman și intervine decisiv, confiscând bobița criminală și trimițând-o peste gard.
Ivan merge ca un pinguin gestant, cu ghetele mari de iarnă și hainele groase cu puf. Se clatină, se împiedică de el însuși, cade pe jos. Ninja mami reușește să-l prindă de glugă de fiecare dată chiar înainte de a se prăbuși într-o baltă sau un caca molcuț, deși are în mâini sacoșe cu legume sau pe Sofia.
Copiii (sunt sigură că nu doar ai mei) cad frecvent de pe motorete. biciclete, trotinete, ba chiar și din picioare, din motive necunoscute. Multe lucruri se clatină deasupra lor și se prăvălesc înspre ei, probabil din cauza vitezei cu care se mișcă prin casă. Totul e în continuă mișcare, totul e fluid, unele lucruri sunt periculoase, altele doar caraghioase. Ninja mami calculează rapid și corect pericolul și salvează situația în feluri în care nimeni, nici chiar ea, nu le-ar fi crezut posibile.
Bravo, măi ninja mami! Mulțumim că ne ții în siguranță!
Sursa foto: ninja mami via Shutterstock.com
Maternitatea mi-a omorit si ultimul neuron dar instinctele astea au aparut din neant :)) niste instincte….ce nu le credeam vreodata sa zaca in mine ascunse.
Foarte haios si adevărat! Dar eu sunt de părere ca mai sunt pe acolo si niste ingerasi pazitori care atenuează căderile, îndepărtează pericole sau chiar salvează viata micilor exploratori… Teoretic, la vârsta asta copiii pot intra in atâtea capcane încât mi se pare chiar aproape imposibil sa fie sanatosi si supravietuitori… Ati inteles ideea 😀
niste? sute!! stoluri!! :)))
:))) Ezagt, ezagt!…Stoluri mii si mii! Numai cand ma gandesc la ce inseamna un minut si obosesc :))))) Colt de mobila, vaza, priza, lampadar, teanc de dictionare grase si groase, raft de biblioteca impreuna cu cartile si cutiile aferente.Si papucii…Oh papucii. Talpa lor cea sfanta!
Toate astea fix intr-un minut.Pauvre ingerasi! 😀
la noi sireturile.
Daca la vaza, lampadare, dictionare am renuntat, daca prizele le-am acoperit cu sigurante si mobila am fixat-o in perete, ei bine sireturile nu am stiut ca e musai sa le feresc (si nici nu stiam) si am gasit fata lingand de zor la ele. Si doar ce intrasem 2 minute in toaleta!!
Apoi m-am calmat. A mai avut o pasiune si pt rotile de la carut.
He he, si eu sunt o impiedicata notorie. Cand e vorba de fiica-mea, imi mai ies si mie unele miscari din astea de KungFu. As dori sa zic ca mereu, dar nu e chiar asa 😀
Cel mai mult imi plac articolele de genul asta, care ne fac sa descoperim calitati nebanuite in noi.
later edit:
1. Ma bucur ca nu mai sint zarurile alea nabadaioase (alias captcha), si ca pot comenta.
2. Femeii, mamei, sotiei, scriitoarei si bloggeritei Ioana, La multi ani de 8 martie!
Eram prea distrata azi noapte cand am postat, sa intru in detalii. :))
Ce te faci cand mami calculeaza ca nu e nici un risc ca ploada mare si creata sa cada de pe gardul pe care l-a escaladat cu greu timp de 5 min, o lasa pe Ninja Mami in treaba ei si se pune pe leganat/cantat/adormit ploada mica. Atunci, fix cand ploada mica inchide ochisorii, apare din neant Panic Dad, care smulge ploada mare de la inaltimea la care se juca triumfatoare, iscand un val de urlete si proteste care bineinteles trezesc si ploada mica?
Am 2 maini stangi si ma impiedic de propriile picioare. Toata sarcina sotul a fost cu ochii pe mine sa nu ma rostogolesc pe strada/trotoar/pardoseala. Iar mie mi-era frica ca nu o sa fiu in stare sa-mi tin copilul in brate si o sa-l scap pe jos…
Eh, mainile sunt tot blegi si scapa tacamuri, farfurii, scutece, etc. Picioarele inca se agata de pat, de manerul sertarului, de piciorul scaunului etc.
Dar cand il tin pe bebe in brate, parca sunt alt om. Stiu sigur ca nu o sa-l scap, ca nu se rupe la mine in brate, ca nu o sa ma impiedic sa cad cu el.
Ajung la orice obiect cu varful degetului, ridic lucrusoare de pe jos apucandu-le cu degetele de la picioare, vad perfec si fara ochelari cand e nevoie, ma ridic si ma asez fara miscari bruste si tot asa.
Si ghici ce: bebe doarme linistit in brate si nu simte nimic.
Eu as numi-o Mami-Contorsionista…
A… Si sa nu uit: brusc am invatat sa cant, sa fac rime si sa dansez. Dintr-o data mi-am amintit cantecele si poezii in franceza, ca alea in romana parca stau ascunse in fundul mintii si nu vor sa iasa la iveala.
Asta e Mami-Talente-Ascunse.
Nici eu nu le am cu cele in romană, nu știu de ce. Iasă la iveală numai cele in italiana sau germana. ?
Numai o femeie si mamica frumoasa si desteapta ca tine ar putea fi atat de plina de umor. La multi ani!
Bravo mai Ninja Mami, m-ai facut sa rad, chiar intr-o zi de ne-ras.
La multi ani Ninja Mami si tine-o tot asa :-*
Bebe deschide sertarul unei comode, scoate hainele tocmai aranjate frumos de mami și se urca în el.Comoda, pe care trona televizorul se dezechilibrează gata sa cada peste bebe.Mami, care aproape a picat examenul de reflexe la școla se șoferi (cu greu a primit calificativul care-i indica instructorului ca va avea de furca cu eleva cu reflexe varza) se transforma în Ninja-mami și într-o fracțiune de secunda, batand recorduri de viteza traversează camera, tine cu amândouă mâinile comoda și televizorul, în timp ce-l îndepărtează pe bb cu piciorul și-l striga pe tati care e la dus și n-au de…situație salvata, Ninja-mami redevine doar mami care tremura din toate mădularele gândindu-se ce s-ar fi putut întâmplă. La multi ani tuturor femeilor și super-mămicilor!
A scris la un moment dat Prințesa un articol despre piesele de mobilier neprinse în perete. Acesta este: http://www.printesaurbana.ro/2015/05/prindeti-mobila-in-perete.html Te va motiva să iei măsuri în privința comodei.
Nu este o critică, ci genul acela de sfat necerut, dar foarte folositor. Am tras și eu o sperietură cu puiul meu de om privind un suport din lemn pentru încălțăminte și atunci am spus STOP accidentelor pe care le pot preveni.
Numai bine!
Da…pai am luat și eu masuri de protecție, în plus pot spune ca am golit casa de mobile (oricum erau putine), obiectele cu potențial periculos erau toate pe sus, prin și pe dulapuri, dar bebe…bebe era unul foooarte curios, energic și inventiv…eram încordată ca o tigroaica pentru ca uneori era minutul și aventura.Cea mai tare faza a fost ca am cumpărat sisteme de protecție pt sertare se dulapuri de la Primii pasi, iar la mai puțin de 5 minute erau toate demontate în bucăți mici la bebe în mana…chiar voiam să-l înregistrez și sa trimit înregistrarea producătorului. Apoi am luat sisteme și mai sofisticate pe care de-abia le deschideam eu ?…acelea au funcționat. Îmi amintesc ca aveam la un moment dat un sistem de deschidere doar cu magnet și mereu ne enervam ca rătăceam magnetul și stăteam și ne uitam cu ciuda la sertar ?…a fost haios
si prietenii ma intreaba de ce nu am tv… de aia 😀
:)) foarte frumos ne-ai zis-o. Nu credeam înainte sa nasc, dar prima data am testat pe copilul altcuiva: fie-mea avea 4 zile, dormea liniștita, iar eu eram cu niște prieteni ce veniseră și cu fetita de 1,6 ani. Care s-a împiedicat de ea și era sa se înfigă cu capul în tocul ușii. M-am trezit cu ea în mana, am sărit de pe scaun, operata toată cum eram, am uitat complet, numai sa o prind.
Și mamica ninja nu se dezactivează niciodată, e acolo în umbra, ascultând, urmărind, calculând traiectorii și pericole probabile, gata sa intervină. Pana și noaptea e activa, la primul scâncet e gata, pe baricade.
La mulți ani, mămica Ninja și Prințesă!
Oh, da, am fost mereu Ninja, chiar si inainte de copii; de genul orice cadea incercam (si de multe ori reuseam) sa prind: ati prins vreodata inghetata la cornet pe picior? ? Dar imi amintesc (vina probabil!) de momente cand nu am prins copilul (cel mare) care: a dat cu capul de semineul de piatra cand asistenta sociala ne vizita (practica destul de obisnuita in Olanda mai demult) si eram la „ce sa facem cand copilul se loveste” ?; a cazut copilul din picioare intre mine si tat’su si a facut un ou de cucui; a cazut din pat in concediu noaptea si a facut un alt cucui ca oul; a cazut pe o piesa de lego si si-a spart capul si era plin de sange; ne-a inchis fara cheie pe afara/balcoane/hoteluri inca de pe la 1 an si pana pe la 2-3….and soooo on. Ninja mic o batea pe Ninja mare la fund cu inventivitatea si rapiditatea de a intra in buclucuri! S-a mai calmat intre timp (are 13 ani) dar tot mai face chestii ❤️
hehehe, cool !
si eu am niste reflexe incredibile, desi nu stau f bine cu vederea, aud, simt, percep ca liliacul, sau habar nu am cum dar prind in cadere multe chestii de-ale copiilor inainte sa se faca tandari sau sa-i loveasca.
La multi ani de 8 Martie!
Fină.mea lingea tălpile papucilor, mânca pământul din ghivece, bobițele pisicii, și mângâia capacul wc.ului, uneori pune capul pe colac. Stau la casă, am scară interioară și a trebuit să pun ca un placaj pe scară, pentru că gâza intra lejer printre barele alea. Și îi făcea o plăcere deosebită să încerce să bage gustări în prize. Am prins.o când lingea pisica, pe principiul „pisi așa face baie, eu am ajutat.o“. Pupă pomii și florile din grădină. Am găsit.o în cotețul câinelui. Dormeau împreună. Am un ciobănesc carpatin, un uriaș blând, o iubește tare mult. Astea…doar la mine în casă. La ea acasă…o exasperează pe maică.sa :)) când o duc acasă, îi fac listă maică.sii cu trăznăile făcute la mine. :)) ne dorim un copil…considerăm că finuța noastră ne.a pregătit suficient. :))
Ha ha, ce m-am inveselit?
Ce multe suntem noi Nina ascunse?
Mulțumesc Ioana, postările tale uneori ma înviorează și îmi aduc aminte ca nu e totul atit de grav?
Bebe fuge din casa afara, in curte, unde e cainele legat dar care s-a dezlegat de cat s-a zbatut. Ninja mami nu stie insa acest detaliu insa totusi fuge dupa copil si il ridica in ultim moment in brate si il salveaza de caine. Cainele o musca pe Ninja mami insa ea nici nu simte. E bucuroasa ca a evitat o tragedie.