Am încremenit de la prima piesă. Mi-am dat seama cât de mult mi-ar fi plăcut să fim împreună la concertul ăsta. Am stat acolo în mulțime, singură, fără tine, fără să pot să aplaud. Îmi curgeau lacrimile pe obraz, îmi curg și acum. Nu m-am gândit nici o clipă la asta înainte să aud primele acorduri ale chitării lui Brian May. Doar am mai fost la atâtea concerte fără tine… să fie o sută? Mai multe? De ce la ăsta plâng, și la restul am râs?
Acum a fost Queen. Au năvălit peste mine zeci de scene, imagini, sunete, mirosuri de la noi de-acasă, dinainte să pleci. Ascultam mult Queen cu tine, aveai toate discurile, uneori alegeai tu, alteori mă lăsai pe mine să aleg.
– Ce spune, tată?
– Taci și ascultă ritmul, Johnny, îmi spuneai. Versurile nu-s așa importante. Ascultă muzica. Armonia. Ritmul. Vocea. Corul. Doar ascultă.
Stăteam amândoi în sufragerie, cu muzica dată tare când mama nu era acasă, încet când era. Cu ochii închiși, unul lângă altul. Băteai ritmul cu palmele pe genunchi, dădeai din cap stânga dreapta. Îți plăcea la nebunie, nimic nu-ți plăcea mai mult. De la tine am învățat să-mi placă muzica, orice muzică. Dar mai ales Queen.
Aseară mi-am adus aminte de tot. Am plâns de la prima la ultima piesă, am plâns râzând, cântând, dansând. Am plâns de dor de tine. De ciudă că sunt fără tine la concertul ăsta. Mă tot uitam în sus, încercând să-mi imaginez cum ar fi să te simt acolo, chiar dacă nu ești. N-am reușit.
După Bohemian Rapsody a răsărit luna. Plină. Mi-am adus aminte de o duminică dimineața când am ascultat piesa asta împreună, piesa asta care pentru mine e cea mai frumoasă din toate timpurile.
– Ce zice, tată?
– Ascultă ritmul. Uite, acum e Raiul. Șșșș ascultă. Acum e Iadul. Acum, auzi? E viața, cu bune și cu rele. Acum e iertarea și salvarea. Ascultă.
Am plâns ca niciodată la vreun concert. Mi-a plăcut, am dansat, am cântat, am strigat și am aplaudat, dar m-a durut fiecare vers pe care-l știam perfect, fiecare acord, inflexiune a vocii, fiecare a venit cu o amintire cu tine. Tu ai plecat, în același an Freddie a murit, apoi ai murit și tu.
– Cine-i ăsta de la microfon? Ăsta nu e Freddie, ai fi spus.
– Freddie e mort, tată, ți-aș fi spus eu. Ca tine.
– Nu cântă rău flăcăul, ai fi spus.
– Nici tu n-ai fi trăit rău, aș fi vrut eu să-ți spun, dacă n-ai fi murit și dac-ai fi venit înapoi acasă la mine.
La Who wants to live forever, mi-am adus aminte cum mi-ai spus, acum un an, că tu n-ai de gând să mori singur, ca un șoarece sub podea, neștiut, neauzit. Apoi ai făcut fix asta, ai murit singur, nepregătit, speriat. Ți-ar fi plăcut să trăiești veșnic, știu sigur, de asta ascultai muzică de parcă n-ar mai fi fost nimic pe lume. Poate asta și faci, fără ca eu să știu, ca de altfel cam toată viața noastră, mereu ai făcut lucruri despre care eu n-am avut habar.
Nu știu prea multe despre tine. Nici dacă m-ai iubit nu știu sigur și nici n-o să mai aflu vreodată. Știu însă sigur că îți plăcea Queen. Iar concertul de alaltăseară a fost pentru tine, prin mine, nemaipomenit de frumos, captivant, cald și dureros. Cum ai fost tu pentru mine, toată viața mea.
Mi-e dor de tine, tată. Se face curând un an de când nu mai ești și eu încă te caut să te strâng în brațe, să te întreb, să scot de la tine ce mi-a lipsit toți anii ăștia.
Ți-ar fi plăcut concertul ăsta.
Varianta Freddie, acum 30 de ani, cam pe când ascultam noi împreună în duminica aia…
Mi-e dor de tine.
Credit foto: Shutterstock.com
Te-a iubit, Ioana. Nu l-am/v-am cunoscut, dar nu am vreun dubiu.
Mutumesc de aceste imagini, Ioana. Concluzia mea : a fost Queen la Bucuresti si am ratat pentru ca locuiesc in Franta. Si in Paris nu as merge la concert din frica de atentate. Deci raman cu CD-urile.
Multumesc pentru aceste fragmente. Ma duc in atmosfera concertului. Brian May e genial, Freddie este de neinlocuit.
Eu am descoperit Queen tarziu si desi nu sunt rockerita deloc, imi place mult Queen. In ignoranta anilor 90 spre final am ascultat ceva vreme pana sa aflu ca marele Freddie nu mai este.
Multumesc pentru imagini, sunet, text, amintiri.
Sigur te-a iubit! Poate doar nu a stiut cum sa te faca sa simti asta.
M-ai facut sa plang. N-am ajuns la concert tocmai pentru ca mi-ar fi reamintit cat imi e de dor de o persoana draga care nici nu stiu cate zile mai are de trait …Cumva aseara ai trait concertul pentru amandoi. Eu n-am avut curaj …
de ce iti faci rau singura? Poate sunt eu dfiferita, insa eu evit tot ce imi aduce aminte de rani din trecut, fie si muzica care imi place, parfumuri, orice…Parerea mea e ca te intristezi singurica si nu are sens.
„– Ascultă ritmul. Uite, acum e Raiul. Șșșș ascultă. Acum e Iadul. Acum, auzi? E viața, cu bune și cu rele. Acum e iertarea și salvarea. Ascultă.”
Cea mai frumoasa descriere a cantecului si a vietii. Multumesc!
Cea mai mare dovada de dragoste a facut-o cand s-a intors la tine si a fost acolo pentru voi, chiar si pentru putin timp!
Ce ti-a lasat in amintirile astea fantastice tot iubire e!
„Raiul,iadul si viata cu bune si rele”…si amintirile noastre si speranta revederii intr-o alta lume…traiesc in noi,poate si noi traim in ei.Te imbratisez cu drag!
Emotionant si sfasietor. Sper sa reusesti intr-o zi sa gasesti cu adevarat linistea si impacarea in ceea ce-l priveste. Putin cat l-ai avut, a lasat urme adanci, dar si amintiri intense. Cred ca profunzimea pe care o ai, e mostenita de la el.
Cat de frumos!
Si pe mine tata mi-a transmis dragostea pentru muzica. Si da, e sigurul lucru care ne-a apropiat si care ne leaga inca. Iar Freddie era favoritul meu. Te imbratisez, Ioana!
Te îmbrățișez cu drag … îmi pare rău 🙁 … stiu cât doare dorul
Offf, Ioana… Acum am citit postul si m-ai facut sa plâng… Pt ca si tatăl meu a murit brusc, acum 6 ani si mai aveam atâtea sa ne spunem…
Acum 5 zile mi-am facut ton de apel cu Bohemian Rhapsody si l-am personalizat pt fiul meu. Când ma suna el se aude vocea lui Freddie cu „Mamaaa…”