Dragoste frățească, părințească, nebunească

Merg amândoi serioși, ținându-se de mână în fața mea. Din când în când, întorc pe rând capul să se asigure că sunt acolo, în spatele lor.

– Suntem doar noi astăzi, am nevoie să fim o echipă, bine? le spun, serioasă.
– Da, mami, eu te ajut, îmi spune Sofia serioasă. Sunt mare, mami, am patru ani, pot să fac orice!
Și chiar mă ajută, deși nu e nici pe departe mare.
– Si eu aju, mami, mă asigură Ivan. Oian mic!
El știe că e mai mic, dar cumva crede că acesta e un avantaj și o zice tare mândru, în orice altercație sau concurs improvizat cu Sofia. Când ea vrea să câștige ceva pentru că e mai mare, el vrea să câștige același ceva pentru că e mai mic.

Asta n-o pot eu schimba, ea mereu va fi ceva mai mare, el un pic mai mic. Dar sunt amândoi tot mai mari, mai dispuși și capabili să înțeleagă, să ajute, să facem echipă. Competiția între ei nu va înceta niciodată, asta mi-e destul de clar, indiferent cât mă voi strădui să fiu egală, să îi cresc egal, să le explic egal. El mereu va fi mai mic, al doilea. Ea va fi mereu prima și ceva mai mare.

Ea e argint viu, se impune, ocupă spațiul, aleargă, strigă, ia foc imediat.

El e mai rezervat, mai atent, stă deoparte și analizează, calculează, învață.

Amândoi cu ochii după mine, mereu. Uneori se joacă singuri, eu lucrez pe canapea. Ivan mă întreabă din când în când:
– Mmai, m-auz?
– Sunt aici, te aud.
Atât. Vrea să știe că sunt atentă. Sofia vrea să se asigure că nu plec. Am lipsit în ultimele luni, ba o dimineață, ba o zi întreagă, ba două zile și-o noapte.
– Dar gata, mami, nu mai pleci, da?
– Nu mai plec, de-acum stăm doar împreună.
– Și în vacanță, tot doar împreună, da? Dormim, mâncăm, facem baie împreună.
– Da, iubito.
– Mami, ești iubita mea și nu vreau să te împart cu nici un alt om din lume.
– Nici nu trebuie, pui, iubirea mea pentru tine e doar a ta. Pentru tati am altă iubire, pentru Ivan alta.

Îmi sare brusc în brațe să mă îmbrățișeze. A învățat asta de la Ivan, care mereu se lipește de picioarele mele și-mi pupă genunchii. El a învățat de la ea să mănânce singur foarte devreme, să vorbească, să se certe. Ea învață de la el să fie afectuoasă, să împartă, să renunțe. El cedează primul mereu, îi oferă din partea lui. Apoi ea îi dă înapoi.

Acum câteva seri se certau pe covorul cu jucării:
– Peacă de-aici, Fofia!
– Nu! Tu pleacă! Eu sînt mai mare!
– Ba nu! Fofia peacă, Oian mai mic, Oian mumune.
– Nu, Sofia rămâne, Ivan pleacă, eu am zis prima!
– Nu, Oian mumune, Oian zis pimu peacă Fofia.
– Maaaami, Ivan nu vrea să plece! Spune-i să plece!
– Maaami, Fofia peacă, mami, pune Fofia peacă!
– De ce vă certați acolo?
Ivan: – Nu șii.
– Bun, deci nu știi, Sofia, tu știi de ce vă certați?
– Nu, am uitat.
– Eu zic să plecați amândoi la culcare, hai, că e foarte târziu.
– Bine, plecăm. Dar Ivan pleacă primul!
– Nu, Fofia peacă pima!
Încep amândoi să plângă. Nu se mișcă niciunul. Stau acolo și plâng față în față, cu genunchii lipiți în oglindă. Apăi dacă nici asta nu e dragoste frățească, nu știu ce e. Eu n-am avut frați, deși tare mi i-am dorit. Să mă cert așa cu cineva, degeaba, cu atâta pasiune… Tare bine mi-ar fi prins.

Într-o zi, după ce ne-am giugiulit pe canapea, m-am ridicat să beau apă.
– Am mămas făă mami, a constatat Ivan.
– Mă întorc imediat, doar beau apă.

A rămas fără mami. Mi-a rămas gândul la felul în care a formulat scurta mea plecare. Felul în care se raportează mereu la mine.

În altă seară, am făcut o salată cu multă ceapă, roșii și feta. Am mâncat eu o jumătate, apoi restul i l-am lăsat omului meu. Sofia a observat în tăcere. Omul a luat castronul și a mâncat aproape tot, mi-a mai lăsat și mie două linguri, știe că-mi place mult salata asta. Apoi eu am luat o lingură, pe ultima i-am lăsat-o lui. El a luat-o, dar nu pe toată. Sofia privea stupefiată jocul castronului:
– Mami, nu e bună salata?
– Ba tocmai, e foarte bună!
– Păăăi, și de ce n-o mâncați pe toată?
– Așa faci când iubești pe cineva. Îi lași lui ultima bucată, care e cea mai bună. Apoi el îți lasă ție, tu lui și tot așa până se termină.

A rămas cu gura căscată la castronul acum gol. Auzi tu, să nu mănânci tot din ceva ce-ți place mult! A doua zi a mâncat aproape tot din farfuria ei (de obicei rade și desenele de pe margine) și mi-a oferit farfuria:
– Mami, ți-am lăsat și ție puțin.
– Mulțumesc, iubito, ești foarte generoasă.
– Așa faci când iubești, mami, împarți tot, chiar și mâncarea ta preferată!

E bine, e tot mai bine. Petrec mai mult timp frumos cu tatăl lor, sunt tot mai independenți, calzi, simpatici, viața noastră e tot mai ușoară și mai interesantă. Nu mă plictisesc deloc, cred că v-am mai zis. 🙂

shutterstock_373328800

Sursa foto: frate și soră via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4215

13 comentarii

  1. „Competiția între ei nu va înceta niciodată, asta mi-e destul de clar, indiferent cât mă voi strădui să fiu egală, să îi cresc egal, să le explic egal.”

    Ai scris nu demult un articol despre competitie… n-am spus nimic acolo, nici pro, nici contra, desi stiam si simteam exact ce-as fi spus, dar ma temeam ca nu va fi inteles asa cum trebuie.

    Asteptam sa scrii singura fraza asta, pt ca atunci cand ajungem sa scriem noi insine, stim si intelegem cel mai bine :))

    • Corect! Numa ca acum ce au ei nevoie e sa le dau egal din toate. Sperrr ca e ceva temporar, caci e extenuant.

    • Mie mi-au spus clar „ce vrea una vrea si cealalta” (doua fetite gemene de aproape patru ani) ? Orice! Oricand! Tot timpul!

    • Mie imi povestea husband (care are un frate cu 2 ani mai mic) ca măsurarea lui „egal din toate” a durat la ei toata Copilăria.. Nu vreau sa te deznadajduiesc, doar zic ca exista varianta sa fie temporar, dar sa dureze ceva vreme pana trece.

    • da, sunt pregatita, in general am asteptari minime cand e vorba despre copii.

  2. Cum ai pregatit-o pe Sofia inainte de nasterea lui Ivan? I-am explicat, povestit, citit carti cu frati? Incep sa ma panichez si nu vreau sa-l ia chiar pe nepregatite nasterea …

    • Chiar asa, ce carti faine ptr venirea unui fratior cunoasteti,fetelor?am vazut o carte – Amadeus are o surioara, dar nu e buna ptr noi, caci la noi vine un fratior. Si tare as vrea sa ii citesc ceva despre asta,mai ales ca a inceput sa fie foarte atent la citit povesti!

  3. Si eu cu fratele meu (el mai mare cu 4 ani) ne certam din multe chestii, dar mai ales de la telecomanda pe care nu vroia sa mi-o dea niciodata sau daca totusi dorea sa ma lase sa ma uit la ceva mi-o arunca suparat si-mi spunea ca s-a saturat de pisalogeala mea ( ar fi fost sub demnitatea lui sa recunoasca ca vrea sa ma lase :)). Apoi cand ai mei au cumparat inca un tv, eram deja mai mari, dupa ce m-am tot rugat sa ma lase sa ma uit la ceva si el m-a refuzat in mod repetat, m-am mutat la celalalt tv. Ghiciti…dupa 5 min hop si fratele meu dupa mine :)) De fapt sacaiala asta dintre noi era cea mai misto, era sarea si piperul :)). E mult mai frumos sa te uiti cu fratele la tv 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *