Incursiunea unei fetițe în lumea oamenilor mari

De mai bine de un an de când a început grădinița, Sofia a stat mai mult pe-acasă. Programul a fost cam așa: două săptămâni la grădi => muci => otită => șase săptămâni acasă, să se vindece bine. Apoi repetăm schema până se face anul.

Partea bună e că eu lucrez de-acasă. Partea proastă e că, ea fiind acasă, nici Ivan nu stă cu bona, așa că a trebuit să lucrez cu amândoi în spinare, uneori o oră adunătă pe zi, alteori 10 minute, în unele zile deloc. A trebuit s-o iau pe Sofia, și uneori și pe Ivan, pe la întâlniri, conferințe, lansări și evenimente la care a fost obligatoriu să ajung (pe majoritatea le-am refuzat sau amânat), dar și la alte comisioane și treburi pe care le-am avut de făcut, ca orice adult responsabil.

La început mi-a fost greu, mă justificam mereu față de cei cu care mă întâlneam, scuze că sunt cu copiii după mine, dar nu am cu cine să-i las, îmi făceam griji că se va plictisi ea, că îi va stresa pe ceilalți, că n-o să-mi pot vedea de treabă, dar ea s-a obișnuit foarte bine cu programul meu de om mare și acum îmi dau seama că a fost foarte bine pentru noi, pentru că ea practic a luat contact cu viața mea așa cum e ea, cu de toate. A mers cu mine la dermatolog, la dermatoscopie, prilej cu care i-am explicat cât e de important să avem grijă de pielea noastră. A mers cu mine la stomatolog, la detartraj și control, prilej să vadă că nu are de ce se teme, că nu doare, că e important să facem și asta în viața. La epilat. La farmacie. La analize. La evenimente la care am vorbit, la altele la care am stat în public. La piață, unde am ales fructe și am negociat prețuri. La bancă. La editură, să discutăm planul editorial. Peste tot, ea e atentă la mine și la ceilalți, pune apoi sau înainte întrebări. Când se plictisește de observat, își scoate din geantă activități, cărți, creioane, își face de lucru cam o oră, timp în care eu îmi văd de treabă cu adulții din jur.

Nu exagerez nici eu cu răbdarea ei, după maximum o oră și jumătate pornim spre casă, eu mi-am rezolvat problema, ea a mai învățat ceva despre lumea mea, a noastră de fapt.

Tot răul spre bine, mă gândesc. Nu e ca și cum am de ales. 🙂 Dar uneori, când îmi povestește ea seara ce am făcut împreună în ziua precedentă, îmi dovedește atât de mare înțelepciune că mi se face frică.

Sursa foto: fetiță via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4216

14 comentarii

  1. Și eu am cărat copilul după mine respectându-i timpul de somn și masă și adaptându-mă la vreme,adică nu am luat-o din casă pe caniculă sau pe ger.Și surprinzător ,a avut foarte multă răbdare,ceea ce eu nu am mereu cu ea când se mișcă încet,asta e lecția pe care o învăț zilnic cu ea.

  2. Complicata viata cu copii, cu doi copii, stim si noi.
    Eu am baiat de 4 ani si fetita de 2, dar baietelul nu sta linistit daca mergem undeva. Pur si simplu nu are stare pe scaun. Am incercat si eu chestia asta cu creioane sau ceva de lucru, dar lui ii trebuie o minge sau niste masini care sa faca accident sau zgomot sau ceva de genul.
    Asa sunt baietii cica. Si Otilia zicea ca ei invata in miscare si fac totul in miscare. Pff…si la somn sunt in miscare.

    E bine ca ai reusit sa iti rezolvi din treburi cu Sofia dupa tine, ca a inteles despre viata ta. Acum „pericolul” este sa mai vrea 🙂

    Eu ma bucur ca merg la gradi, ca le place, ca ii gasesc fericiti seara acolo pe amandoi, ca vin acasa si imi spun lucruri minunate pe care le-au invatat…si cel mai mult ca se bucura enorm cand se revad, mai intai se imbratiseaza unul pe celalalt si apoi pe mami sau pe tati.

  3. Pe cand Eva era la inceputurile gradinitei, a fost o zi care mi-a ramas in memorie. Ca de obicei, dus-o taxu la gradi dar fix atunci ea nu a vrut sa stea. Plansete, rugaminti fierbinti, tati, te roooog, stau maine azi nu vreau. Mbun, nu obligam copila. Maine va sta daca asa a promis. Asa ca a mers cu el la birou. Eu eram la naiba-n praznic cu treaba, nici o sansa sa ajung la ei in mai putin de 2 ore. Asa ca si-a petrecut ceva vreme cu el, in mediul lui de lucru. A fost extrem de incantata. Cand am ajuns eu acolo, ei erau amandoi in sala de sedinte la o intalnire cu un furnizor f important. Needles to say ca mi s-au inmuiat picioarele cand am auzit. Am intrat usor incercand sa nu deranjez si mi-am vazut odrasla asezata pe scaun de director, in capul mesei, intre sotul meu si directorul general de la firma X. Era atenta foc la discutia lor, mai punea cate o intrebare sporadica si cand se plictisea de tot, mai colora un pic apoi o lua de la capat.
    A fost ca un dus cu apa rece sa vad ca se poate si asa. Atmosfera degajata, oamenii au zis ca a fost foarte simpatica, nu i-a deranjat cu nimic, au inteles situatia ca si eu s-au aflat in fata ei de cateva ori. Eva a povestit la toata lumea cum a stat ea cu tati la birou in intalnire. De atunci, avem zile cand o ia la 5-6 de la gradi si pana la 7 sta cu el la birou. Socializeaza cu colegii, le povesteste diverse, ii intreaba cate-n luna si-n stele si apoi vine acasa si se lauda ca „a fost la bilou la tati”.
    My point is ca de multe ori, situatia e mai simpla si noi nu facem decat sa o complicam cu 100 de griji si temeri. Copiii sunt mai surprinzatori decat ne asteptam in 99.9% din cazuri.

  4. Complicat sa cari copilul mereu cu tine.Din nefericire a mea fetita,desi maricica,nu este foarte intelegatoare.Asa ca foarte rar obisnuiesc sa o iau cu mine.E drept ca uneori chiar are rabdare si sta cat avem treaba dar de obicei ma grabeste.Ma bucur sa citesc ca se poate si altfel.

    • Nici ai mei nu sunt mai ‘breji’. Fericiti parintii care ajung la un consens cu copiii. Nu toti sunt la fel, unii copii sunt foarte agitati, se plictisesc repede, au personalitate puternica si sunt atat de ‘ caposi’ ca ar putea darama un zid cu capul :)).

  5. Si eu am fost surprinsa sa constat cat de mult ii place fiica-mii sa vina cu mine la „treburi de oameni mari”. Dupa ce m-am chinuit sa gasesc aranjamente complicate ca sa o las acasa atunci cand am participat la conferinta cu mamici (Social Parents, adica), iar acolo am constatat ca era plin de bebelusi, am luat-o cu mine la chestii muuult mai plictisitoare pentru ea – conferintele despre educatie la care m-am dus anul trecut. Conteaza mult si faptul ca este invatata sa nu se plictiseasca, ci sa isi foloseasca imaginatia pentru a crea distractii din nimicuri.
    Cat despre otite, ce sa spun… Numarul lor se va reduce in timp. Fiica-mea a facut vreo optsprezece in total. Si abia in clasa intai nu a mai trebuit sa lipseasca de la scoala din cauza lor… Stiu ca nu suna optimist, dar, de fapt, este 🙂

  6. Ii triaza bine la gradinita? Mie nu mi se pare ok ca raceste asa des. A mea e data de la2,5ani. Intr-un an a fost racita in noiembrie si in martie si acum niste muci cu putina febra. Si cred ca de cele mai multe ori a luat de la noi de la servici. Gradinita are contract cu Medicover,au asistenta non stop si ii izoleaza imediat cum au simptome. Eu as cere explicatii la gradi.

    • ii triaza foarte bine, dar mucii nu sunt motiv de tinut copilul acasa, sa fim seriosi. 🙂

    • Muci simpi nu. Dar o asistenta buna urmareste copilul si isi da seama daca e viroza sau alergie.Stiu despre ce gradinita este vorba in articol,este la mine in cartier,am vecini care ii sunt clienti si s-au plans ca le au racit copiii f des. Mie tot nu mi se pare ok

    • Majoritatea copiilor de la gradi nu lipsesc, de unde trag concluzia ca sunt sanatosi majoritatea timpului. Asta e, trece! 🙂

    • Ai tu noroc, pt ca si la noi e dezastru. Si vorbind cu alti colegi, si ai lor copii sunt cu tuse, muci si altele cam din toamna pana in primavara. Singurii care-s mai fericiti sunt cei care au copii la gradinita cu program scurt (pana la 12) si au imunitatea f buna. Dar depinde mult si de mostenirea genetica a copilului, adica daca si eu si sotul meu am fost cu anidgalite si altele toata copilaria, e mare probabilitatea ca si copiii nostri sa fie asa.

  7. Parintii mei mă luau mereu cu ei la munca, nu aveau de alea. Dimineața eram acasa cu tata apoi mă ducea la mama, care lucra la UTC si el se ducea la televiziune. Colegele mamei îmi desenau, seful ei îmi spunea povesti. Un domn tovarăș a ținut sa rămână mama la i ședința si eu am gângurit de i-a zis sa plece. Am amintiri frumoase de la tata unde mergeam la cantina si vedeam actorii in costume sau in atelierele de mecanica fina unde mirosea a uleiuri si baietii jucau table in pauză. Tin minte caam văzut-o pe Jana Gheorghiu in parcare si am rămas impresionata.

    Si eu i-am carat pe ai ne peste tot, dupa adeverințe la munca sau la administrații diverse, la cosmetica, doctori, chiar ai la un interviu de angajare, aveau fetele jucării special ptr astfel de cazuri si ptr ca si ele isi aduceau copii la munca.

    Exista viata după copii.

  8. Ma bucur sa citesc articolul asta si comentariile voastre! Imi da speranta! Mi-am obisnuit baietelul (aproape 2 ani) cu un program cam artificial (dupa mic dejun iesim in parc, apoi venim acasa, mananca, doarme si iar in parc pana la cina). Nici macar parcul nu i l-am schimbat, sa mai vada si alte locuri. Doar in weekenduri plecam din oras si lucrurile se schimba. Insa pt ca l-am obisnuit asa, acum se agita si plange chiar si daca merg la piata sau daca ne abatem de la drumul care stie el ca duce in parc. As vrea incet incet sa revin si eu la activitati de adult, dar nu stiu cum sa procedez, simt ca am intrat intr-un cerc vicios…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *