Locul meu preferat

Suntem în tren. Afară e deja întuneric, neonul din compartiment e ars. Lumina de pe culoar ne bate pieziș și ne face somn. Omul e pe culoar, nu sunt destule locuri libere în tren. Sofia stă desculță pe scaunul, întinsă pe locul ei, cu capul în poala mea și ochii spre mine. Îi mângâi părul auriu. Ivan stă în picioare între scaune, cu capul pe genunchii mei. Suntem obosiți și flămânzi. Mai e o oră până acasă. Jucăm cel mai nou joc preferat al Sofiei, „Ce-ți place cel mai mult”.

– Mami, care e mâncarea ta cea mai preferată?
– Pastele cu creveți, îi răspund imediat.
– A mea sunt creveții goi, fără nimic.
– Și a ta, Ivan? întreb eu.
– Pizza! răspunde el poftind până-n vârful urechilor.
– Mami, care e animalul tău preferat?
– Girafa, zic.
– Al meu e calul! răspunde și ea.
– Normal! Și al tău, Ivan?
– Vaia, zice el bucuros că a nimerit încă un cuvânt nou.
– Se spune oaie, nu vaie, îl corectează prompt soră-sa.
– Vaie, nu vaie, repetă el dând din cap de sus în jos, ca un elev conștiincios.
– Mami, care e locul tău preferat? întreabă Sofia.
Stau o clipă să mă gândesc. Profitând de liniște, răspunde tot ea:
– Al meu e în brațele tău, mami!
– Și a meu! subscrie Ivan.
– Exact asta voiam să spun și eu, micuții mei. Că ăsta de-aici e locul meu preferat.
– În tren, mami? Fără bec?
– Oriunde, Sofi, oriunde, fără bec, fără loc pe scaun, fără apă de băut și creveți de mâncat, fără haine și peisaj, dacă suntem toți patru și voi sunteți în brațele mele, acolo e locul meu preferat.
– Mami, dar când noi nu eram, unde era locul tău preferat?
Am tăcut din nou. Nu mai țin minte unde era locul meu preferat când ei nu erau în brațele mele. Poate era la mare? Sau la cota 2000? Sau la bunica în curte? În avion, spre oriunde? La volan? În pat, dormind somnuri de 10 ore la rând? Nu mai știu. Toate amintirile mele, și cele de pe vremea când ei nu erau, tot cu ei sunt. Nu mă mai pot întoarce să scotocesc printre amintiri frumoase fără să-i iau cu mine.
– Aveam multe locuri preferate înainte, iubita mea frumoasă și bună. Dar le-am uitat. Pe ăsta de-acum n-o să-l uit, îți promit.
– Nici eu, mami. Ce bine era dacă aveam și niște creveți cu noi… completează ea, netezindu-mi o șuviță de păr. Goi, fără nimic…
– Și o vaie… adaugă și Ivan, turnându-mi în poală puțin din sticla lui cu apă.

Trenul intră în gară. Locul nostru preferat se mută într-un taxi, apoi la noi acasă, apoi spre grădi, apoi în parc, apoi în pat, apoi în jurul mesei, la micul dejun, apoi la plimbare…

shutterstock_330344633
Sursa foto: îmbrățișare via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

15 comentarii

  1. Inainte de copil, locul meu preferat era in bratele omului. Acum bb mic doarme cu noi, eu la mijloc. E asa de placut sa ma uit la ei cum pufaie, ca nu pot adormi, desi am acumulat muuulta oboseala. Plus ca bb mic e mini-tacsu si e foarte interesant sa ma uit si la moaca mica, si la moaca mare :)))

  2. Locul meu preferat este in bratele baietelului meu de 3 ani.
    Insa mi-e tare teama ca locul lui preferat nu este in bratele mele. Sunt obosita si uneori imi pierd cumpatul, incep sa tip la taica-sau care nu ma ajuta deloc, care mereu pune presiune ca nu fac nimic bine, ca nu finalizez nimic, ca sunt o imprastiata, ca nu stiu sa am grija de copil.
    Copilul ma vede doar pe mine, tipand si plangand. Incep sa cred ca ii este teama de mine si de rabufnirile mele.Taica-sau este mereu zen si zeflemitor.
    Uneori ma intreb daca nu cumva i-ar fi mai bine fara mine, doar ca taica-sau si cu soacra-mea, care pare femeia perfecta?

    • Multumesc mult. In ultimii 3 ani, am avut momente foarte grele, cand simteam ca ma „sufoc”, dar articolele tale au fost mereu „o gura de aer proaspat”. Nu stiu cum as putea sa masor si sa iti multumesc vreodata pentru tot ceea ce ai facut si ce au insemnat articolele tale pentru mine.

    • E f usor sa fii zen si sa critici, incearca sa ii lasi pe cei 2 (sotul si soacra) o zi cu copilul pretinzand ca ai ceva urgent de facut. Vom vedea cine e zen la final. Din pacate se vor intoarce la starea de dinainte foarte repede, dar macar te vezi tu cu ochi apreciativi. E din proprie experienta.

  3. Eu am amintiri și locuri și oameni preferați din viata de dinainte de copil. Nu le-am uitat deloc, de altfel fac parte din mine. Și mi se pare un pic trist ca peste 20-25 de ani când băiețelul meu va avea copii să-l aud spunând ca nici nu mai știe ce a trăit și simțit înainte de a deveni tata…m-aș simți ca și cum toate momentele noastre frumoase dintre noi se vor șterge cu buretele. Eu sper ca în cazul lui…sa nu fie asa 🙂

    • Hm, nu cred ca ai inteles. Eu n-am zis ca am uitat ce-am trait frumos inainte de ei, ci ca nu-mi mai pot aminti lucruri fara sa-i incorporez si pe ei in amintirile acelea. Adica imi aduc aminte perfect de luna noastra de miere, de exemplu, dar cand imi amintesc cum a fost atunci, ii vad si pe ei acolo. Nu se sterge nimic, doar se transforma. Intr-un fel deloc trist, dimpotriva, e incredibil de duios si de frumos.

      Nu e ca si cum mi-a sters cineva creierul. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *