Dimineața de după

Ia uite, că s-a făcut deja prânz…

Mă adun greu în dimineața asta, sunt ca după o mega petrecere de Revelion, buimbacă, obosită, răgușită, am visat că pic în zbor de pe scenă, că mi se fură microfonul (bine, asta s-a și întâmplat de câteva ori, micii pirați mi-au luat microfonul ca să cânte diverse, dar publicul a părut încântat, așa că foarte bine că l-au luat), că îmi cade în cap panoul cu flori. Am dormit prost, deși era stoarsă de oboseală.

Acum am de expediat multe cărți, de filmat o rețetă, de scris multe articole, de mers la radio și TV, joi zbor la Cluj pentru conferința MAMA, unde voi duce și cărțile cele noi, apoi duminică merg la Galați la lansare, iar pe 10 decembrie la Constanța. Vine și ziua mea săptămâna viitoare, nu m-am organizat deloc în acest sens, dar cred că nici nu mai vreau și mai pot.

Aseară a fost lansarea romanului. LANSAREA. A fost atââât de multă lume, atât de bine mi-a fost cu toate prietenele mele alături (Irina mea, Corina, Valentina, Otilia, Dorina, Petronela, Roxana, Diana), cu mama, omul, cu copiii, cu toți oamenii mei pe care nu-i mai văzusem de mult, nici nu știu când au trecut patru ore. N-am apucat să vorbim prea mult despre carte, am vorbit însă mult despre noi, despre prietenie, despre relații și iertare. Aveți înregistrarea aici, începe la minutul 04.05.

Am pus mai jos și câteva poze, ele redau doar mică parte din bucuria mea și sper și a celor prezenți. Mulțumesc încă o dată pentru TOT. Sunt foarte bucuroasă și recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă!

pu009

pu010

pu022

pu023

pu052

pu065

pu074

pu078

pu086

pu091

pu103

pu109

pu137

pu143

pu164

pu198

Imediat ce mă adun o să revin cu scrisul pe blog, promit. Deocamdată îmi savurez mahmureala post-lansare! 🙂

Toate pozele le pun pe pagina de Facebook, aici.

Credit foto: Bogdan Stoica

16 Comments

  1. Maria

    Felicitări ! A fost o lansare care te caracterizează. Mă bucur ca Anastasia prin insistența ei m-a făcut sa trec peste starea de rău și sa fim prezente acolo. Mult succes pe viitor!

  2. Carla

    M-am emoționat ca o babă, pe bune.

    Uite-l pe Liviu ce figură are, poți să-l ungi pe pâine, fericit și mândru.

    Mă bucur pentru tine, Ioana, să fii sănătoasă și mereu cu sufletul plin de bucurie, meriți din plin. Felicitări!

  3. Inca o data FELICITARI si multumesc pentru aceste randuri minunate stranse in aceasta carte! Stii cum e cu un roman reusit? Ca si atunci cand iti revii dupa primul copil : PE CAND AL DOILEA? 😛
    Pupici multi si ganduri bune se indreapta spre tine!

  4. Alina

    Felicitari! frumos tare aseara, ai aratat superb, am inceput cartea, m-a prins! cand vedem si restul pozelor? 🙂

  5. Ai fost o printesa!!!! Poza la mama (banuiesc) in brate, face cat o mie de cuvinte!!! Felicitari!

    • Maria

      Nu este mama , este prietena din facultate.

  6. Emi Ungureanu

    Noi iti multumim din suflet! Esti o minune de OM, radiezi si atragi in jurul tau alti OAMENI-LUMINA. Esti calda, esti sincera si zambesti din suflet, nu numai din gura si ochi.
    Tu esti un exemplu ca „omul sfinteste locul” si „spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun ce fel de om esti” si de asemenea daca vrei sa schimbi lumea din jur schimba-te in primul rand pe tine. Te iubim si iti dorim toata fericirea pe care o poate avea un om!

  7. Timeia

    Azi am primit cartea semnata!!! Mersi!

  8. Cristina

    Felicitari! Abia astept sa citesc cartea!

  9. Elena

    Unde si pt ce exact vii la Constanta pe 10 decembrie?
    Asteptam detalii!!

    • Printesa Urbana

      Vin cu cartile cele noi, inca nu stiu locul exact! Dar anunt imediat!

  10. Lore

    Ce de emotii se simt in video. Felicitari tie si invitatelor tale, foarte frumos ati vorbit.

  11. Dya Salanti

    Nu este nici o poza pe facebook ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *