Accesorii care ne fac viața și deciziile mai ușoare (p)

Îmi imaginez că majoritatea mamelor care alăptează IUBESC alăptatul. E tare plăcut să știi că ești de ajuns copilului tău, că de la tine-și ia siguranța, confortul, iubirea, validarea, apa și hrana. Clipele de pace în care cel mic bea lapte de mamă, zâmbind bucuros, somnul la sân, liniștirea la sân după un plâns bun, toate-s minuni ale lumii. Chiar și pentru mamele pentru care alăptatul nu e chiar o sarcină ușoară (din motive de fren, reflux, sfârcuri ombilicate sau prea mici), tot e nemaipomenit sentimentul acela de comuniune între două persoane.

Pe de altă parte însă, nu cred că vreo femeie iubește exprimatul de lapte din sâni cu mâna sau cu pompa, activitate numită pe scurt, deloc romantic, „muls”. E un proces dureros, enervant, obositor, care uneori se lasă cu dureri de mâini și de carne. Totuși, laptele de mamă este atât de valoros, menținerea lactației e atât de prețioasă încât sute de mii de femei din toată lumea fac asta. Nu am găsit statistici pentru România, însă în SUA, de exemplu, unde femeile se întorc la serviciu după patru luni, 40% dintre mame folosesc pompele de sân pentru a lăsa la frigider mese de lapte matern bebelușului lăsat cu bunicii, bona sau la creșă, dar și pentru a păstra lactația. Nu e plăcut, însă e atât de important și de necesar încât nu contează. Am făcut și eu asta un an la primul copil, încă un an la al doilea. N-am amintiri neplăcute, nu cred că merit o statuie, am făcut ce-a trebuit să fac și gata.

A ajutat mult să folosesc pompe care confortabile, să nu mă gândesc prea mult la eșecul alăptării, să asociez mulsul cu o activitate plăcută (mă uitam la seriale gen Friends în timp ce foloseam pompa). Am avut perioade în care am preferat pompa manuală (mi se părea că are putere de sucțiune mai bună și mă ajuta să pot regla singură viteza de pompare în funcție de presiunea laptelui), apoi am ales una electrică, dublă, ca să economisesc timp.

O pompă bună are puține părți componente, e ușoară, mică (poate fi luată în poșetă) se montează rapid, poate fi strecurată la mașina de spălat vase, nu face prea mult zgomot, folosește același recipient la colectare și stocare.

Dacă urmează să vă întoarceți la serviciu și altcineva urmează să-i dea bebelușului o masă de lapte, dacă vreți să puneți la congelator stocuri de lapte, sau dacă aveți vreo prietenă în una dintre aceste situații, până pe 20 martie produsele Philips Avent, inclusiv pompele de sân, au prețuri foarte bune pe eMAG. De exemplu, pompa manuală este 149 de lei, are un design nou, foarte confortabil, și o forță bună de pompare. Odată cu ea veți primi în pachet pernă de masaj, trei ceșcuțe de păstrarea laptelui, o tetină extra-moale și o carcasă de voiaj.

pompa san philips

Alte accesorii pentru hrănirea celor mici, dar și multe alte produse pentru copii sunt la reduceri în următoarele două săptămâni pe eMAG, unde are loc campania Baby Days- Reduceri mari pentru cei mici. Dacă dați un click aici veți vedea lista tuturor produselor reduse. Până pe 10 aprilie!

Orice ne face viața mai ușoară, ajutându-ne să continuăm să luăm cele mai bune decizii pentru copiii noștri, merită timp și bani (atâta cât ne permitem)!

shutterstock_357331160

Sursa foto preview: pompă de sân via Shutterstock.com

 

Pin It

22 Comments

  • mira 2 spune:

    Apropo de exprimarea „a se mulge” o femeie, ştiu că au mai fost discuţii pe aici.
    Din punctul meu de vedere nu e vorba că nu e elegant sau romantic dar mi se pare că face o similitudine între femei şi vaci.
    Mai degrabă asta cred că deranjează.

  • paula spune:

    Am inteles de la prietena mea care alapteaza ca nu e doar necesar ci si musai daca copilul sare peste o masa…ea a patit in cateva episoade Furia laptelui (lucru care mie mi se pare cumplit) si de atunci este nevoita sa se mulga decat sa aiba de suferit. good to know. 🙂

    • Cristina spune:

      Depinde…daca mulgi stimulezi si in timp poti ajunge la supra-productie. Copilul regleaza cantitatea prin cat cere. E tare complicat alaptatul, mai ales cand nu merge cum si-ar dori mama adica lin si fara poticneli prea mari. Sunt multe de zis 🙂

  • Liliana spune:

    Eu am folosit pompa manuală de la Philips Avent, am dat mai mulți bani decât e acum pe Emag, cine are nevoie, poate profita de prețul bun. Ca experiență pe termen lung, mie mi s-a părut groaznică. Dacă aveți nevoie doar sporadic (cum spunea Paula mai sus, când se sare peste o masă etc.), este bună, dar pentru termen lung și folosită adesea, nu cred că merită. Mai degrabă ar merge o pompă dublă, electrică, decât una manuală.
    Eu m-am întors la serviciu foarte devreme. De la 3 luni am dus copilul la creșă pentru 6 ore pe zi, dar mă mulgeam la serviciu de două ori pe zi cu Pompa de la Philips Avent ca să îi dea la creșă lapte matern. Până la 6 luni copilul a primit lapte matern, fie alăptat, fie muls, cu foarte rare excepții a primit lapte praf (nu i-a plăcut).
    Ce nu e în regulă cu această pompă pe termen lung și folosită intens, cum am folosit-o eu, este că se deteriorează foarte repede siliconul și… scârțâie teribil. Eu o foloseam la birou, cum am zis, și scârțâia îngrozitor, mă știa toată lumea când mergeam să mă mulg. Din acest punct de vedere, a fost o experiență deloc plăcută. Am înlocuit părțile de silicon care, apropo, se găsesc doar la Vavian Pharma, cu greu apuci să cumperi de la ei.
    Deci, dacă aveți nevoie doar sporadic de o pompă de sân, cea de la Avene e impecabilă. Pentru folosire intensă și pe termen lung – alegeți o pompă dublă, electrică. 🙂

    • Copila blonda spune:

      Eu am avut pompa electrică de la Philips Avent și m-am folosit super super de ea. Fiindcă nu aveam mult lapte în exces, erau zile în care strângeam și numai 20 ml ca să pun la congelator. Și eu am stat să mă gândesc dacă să îmi cumpăr manuală sau electrică și că poate nici nu voi ajunge să o folosesc. Dar bine am făcut că am decis la cea electrică, era foarte ușor de folosit! Puteam regla intensitatea, frecvența, se spăla ușor, foarte mulțumită.
      Eu mi-am cumpărat ca un trusou de bebe înainte să nasc, totul de la Philips Avent, biberoane de plastic și de sticlă, de 120 ml și de 250 de ml (sau cât are unul mare), multe, în fine. Cel mai mult recomand trusa de unghii și păr de la ei, pompița de nas e minunată. Are un capăt moale-moale din silicon, copilul meu nu a plâns la aspirat cu ea DELOC.
      Nu știu dacă e în ofertă la emag, dar e bună.

  • C spune:

    In speranta ca poate ajuta pe cineva: recomand enorm biberoanele speciale pt alaptat de Medela. Au o forma dubioasa dar obliga bebele sa depuna efort cand suge exact ca la san. Consultantul de alaptare mi le-a recomandat si cu ele am facut tranzitia de la biberon la san cand nimic nu mai functiona. Si cu ele am mai ajutat si eu inca doua prietene sa alapteze.
    Din pacate sunt oribil de scumpe…

  • A_A spune:

    Am alaptat gemeni un an de zile exprimandu-mi laptele caci pentru noi alaptatul in tandem a fost frumos doar pe internet sau in carti.

    Cu Phillips Avent electrica nu iesea nici macar 1 picatura. La fel am patit cu ea si la primul copil. Cu cea manuala – dar nu Avent – la fel, cantitatea era infima.

    Singura care a functionat a fost dubla cu trepte de viteza de la alta firma…i-ai facut si tu reclama pe blog uneia asemanatoare. Cantitatea era foarte mare, pe 24 h se ajunsese si la 1.5 litri.

    Asa e, facem ce trebuie facut si gata, cel mai frumos era insa cand doreau sa suga si la san (se intampla des dar era mai mult de dragoste caci nu le ajungea doar asa), mi-e dor de ei in brate ochi in ochi…superb sentiment. Bine insa ca avem si tehnici moderne adaptate perioadelor in care nu mai putem sta langa ei sau sunt prea multi (:)) pentru a putea alapta pe fiecare separat de 5-10 ori pe zi.

  • Diana spune:

    Vorbesc din experienta personala, cea electrica de la Avent a fost ideala pentru mine.
    Personal consider ca un anumit model nu este ideal pentru toate mamicile sau nu se preteaza in toate cazurile.

  • Ana spune:

    Urmeaza sa ma apuc si eu de cumparaturi pentru venirea pe lume a micutei mele si sunt derutata de multitudinea de oferte si reclame. Cele care ati incercat si alte modele, care ar fi diferenta dintre pompa de la Phillips si cea de la Primii pasi, de exemplu, care e mult mai ieftina? Am inteles ca principiul de functionare e acelasi…platim oare si brandul, sau intr-adevar materialele folosite sunt net superioare celorlalte branduri mai ieftine?

    • Diana spune:

      Diferenta dintre Avent si Primii Pasi e ca si diferenta dintre Mercedes si Dacia 1300. Cel putin mie asta s-a parut. Pompa manuala de la Primii Pasi n-am putut-o folosi pentru ca de fiecare data cand spalam pompa trebuia sa se usuce perfect ca sa o mai pot folosi o data. E ca si cum ar trebui sa fii mecanic de meserie ca sa-ti iei Dacia 1300, pe cand un Mercedes poate conduce orice usor si f. bine

      • mysophy spune:

        Depinde pentru ce ai nevoie. Daca vrei sa o folosesti zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, cea de la Primii Pasi nu se preteaza. Eu am avut dar o foloseam foarte rar sa scot surplusul de lapte(am avut foarte muuult lapte, la ambii copii, imi curgeau sanii ingrozitor pana la 6luni ale copilului si pana la 1an nu puteam sta fara o bustiera sau un sutien pe mine ca incepeau sa curga ca la robinet :)) pentru muls zilnic si pentru a-ti face un stoc de lapte, nu recomand Primii Pasi 🙁 cand o folosesti mai mult, ajunge sa-ti faca rani.

        • mysophy spune:

          Totusi, sa o cumperi doar sa fie acolo, as spune Primii Pasi. Nu are rost sa dai banii pe una mult mai scumpa, poate nu vei avea nevoie.

        • A_A spune:

          Din experienta proprie pompa manuala a fost greu de folosit, oboseam foarte rapid, cantit de lapte era infima. Asta am patit-o la primul copil cand, nefiind experimentata si cu copilul obisnuit din maternitate (de stat) cu biberonul…am renuntat rapid. La urmatoarea nastere cu gemenii am folosit o pompa dubla electrica si a fost varianta optima pentru mine.

          Poti cauta si o pompa de buna calitate la mana a doua, ai putea cumpara doar partea care se sterilizeaza de noua. E posibil sa gasesti varianta asta mult mai avantajoasa. Mult succes!

    • Oana spune:

      Uite, mie de exemplu la primul copil cea de la primii pasi mi s-a potrivit manusa, scoteam foarte usor laptele cu ea, eu o foloseam pentru stimulare, ca era sa raman fara lapte si am folosit-o intensiv vreme de vreo doua luni, seara dupa ce baietelul adormea eu ma puneam sa mulg si uneori scoteam doar 30 ml intr-o jumatate de ora, alteori 70-80, apoi cate 100 si apoi n-a mai fost nevoie. Cu cea de la Avent nu puteam sa scot decat cu ochii in lacrimi aia 2 stropi cat imi trebuiau sa pun colieful. Deci mna, care cu ce i-a placut. Apoi pe cand avea un an si jumatate am plecat de sambata pe duminica in alt oras la o nunta, eu credeam ca nu va fi problema daca nu suge o zi, dar surpriza, pe duminica dimineata aveam o stare dubioasa de ameteala si sanii ca niste pietre, l-am trimis pe sotul meu sa cumpere o pompa, oricare, sa scot laptele. A venit cu una no name, care mi s-a parut dementiala, a mers ca unsa. Apoi i-am imprumuta-o cumnatei mele, care a zis si ea ca a fost foarte multumita, desi la primul copil avusese o medela. Eu zic sa iei primii pasi, sa fie acolo si apoi daca ai nevoie si nu te descurci mai incerci si altele.

  • Cristina C spune:

    si eu am pompa electrica de la Avent. Am folosit-o 1 an la primul copil si e super OK si acum, o folosesc la nevoie.
    Pentru mine alaptatul e un sentiment super placut, bebe trage, totul frumos. Ma enerveaza la maxim insa ca trebuie sa ma schimb dupa fiecare alaptat, ma umplu de lapte pe bluza, bebe la fel, desi folosesc si un prosop sub sani. Vine laptele cu jet puternic, daca bebe face o mica pauza, gata si laptele pe mine..Nici nu stiu cum as putea alapta prin parc sau pe undeva…
    Nu mai zic de sutele de tampoane pentru sani consumate lunar…oare la toate mamicile care alapteaza e la fel?

    • A_A spune:

      La mine au curs sanii doar in primele cateva zile, hai sa zic saptamani. Si aveam lapte sa hranesc 2 copii, in perioada de varf erau cam 1.7-1.8 litri pe zi – ajungeau o parte si la congelator pentru ca ei nu mancau mai mult de maxim 800 ml pe 24 h. Stiu cantitatea pentru ca o exprimam cu o pompa electrica dubla cu trepte de viteza si trepte de putere de „scoatere”.

      Dupa aceste prime saptamani nu mai curgeau decat poate cateva picaturi cand anticipam ca urmeaza sa ii pun la san sau eventual daca vorbeam despre ei.

    • Oana spune:

      Mvai, aceeasi problema si la mine. Desi la primul copil nu s-a intamplat, acum cea mica are 4 luni si jumatate si inca imi curg foarte tare, asa cum zici, daca lasa sanul ne umplem amandoua de lapte, plus ca cel din care nu suge, se comporta ca si cum ar mai fi un copil si la el. Consum si eu tampoane cu nemiluita, ma intreb daca se mai regleaza vreodata. Din pacate nu e la toate la fel, unele sunt cu rani, laptele nu curge … parca tot mai bine asa.

  • mihaela spune:

    Foarte bun articolul. Multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *