Partea bună cu tot greul e că asta ne crește

Este exact cum mi-au spus mamele mai vechi în meserie c-o să fie. C-o să uit greul și o să rămân cu frumosul. Exact așa mi-a fost. Adică sigur, informațiile despre cum a fost atunci le am încă, știu sigur cât de puțin am dormit în primele luni de viață ale ambilor copiii, panicile legate de oare mănâncă destul, oare doarme destul, dacă am eu primul copil din istorie care nu va dormi niciodată legat mai mult de două ore, dacă e bolnav, dacă sunt singura mamă din lume care nu se va descurca singură cu copilul ei, dacă îl stric, dacă boala asta e mai gravă decât pare, dacă o să-l stric iremediabil și așa mai departe. Încă știu, pe astea nu le-am uitat încă. Însă nu mai SIMT greul, sentimentul de greu l-am uitat. Neputința, teama organică, disperarea, nevoia disperată de sprijin, de acceptare, de validare.

Pe acestea le-am depășit trăind cu copiii mei zi de zi, în fiecare zi, la bine și la greu, mereu împreună în toate.

Căpătând încredere în ei și în mine cu fiecare zi, noapte ne/dormită, cu fiecare boală, febră, vizită la spital, cu fiecare dimineață în care ei au fost mai bine și eu am putut ieși din starea de alertă continuă, cu fiecare câteva ore de somn legate, cu fiecare vacanță frumoasă împreună.

Știu că nu vă ajută cu nimic ce scriu acum, nici pe mine nu mă ajuta cu nimic să aud de la alte mame, cu copii mai mari ca ai mei, că o să uit. Dimpotrivă, mă angoasa și mai tare. Altora le e bine, numai mie mi-e greu. Nu mă interesa atunci să aud că altora le e bine și că poate o să-mi fie și mie mai târziu, eu căutam soluții rapide, voiam ATUNCI, pe loc, să dorm, să revin la zilele în care nu simțeam nici o frică, să nu mai plângă, să mănânce, să treacă timpul mai repede, să crească odată!

Acum înțeleg că a fost nevoie de toate acestea ca să FIM azi împreună așa cum suntem. Ne cunoaștem bine, avem încredere unii în ceilalți, știm ce avem de făcut unii pentru alții, ne leagă mult greu și mult frumos încă din prima zi.

Acum privesc cu drag tot greul, simt că ne-a fost necesar. Am început de la zero cu primul nostru copil. Nu mai ținusem bebeluși plângând în brațe. Nu mai adormisem copii epuizați de plâns. Nu mai masasem burți pline de gaze. Nu mai sângerasem din cauză că unui om mic îi era foame. Nu mai rezistasem niciodată fără somn atâtea zile la rând.

Mi-am descoperit resurse la care alfel nu aș fi avut acces și pe care acum știu că le am, știu să le accesez, iar asta mă ajută în fiecare zi. Acum ȘTIU și SIMT că pot face orice pentru ei, cu ei alături, ȘTIU și SIMT că ei sunt puternici, că împreună putem trece peste orice hop.

Când sunteți în fața unei proaspete mame, spuneți-i că știți, că e parte din training, că e parte din devenire. Spuneți-i să vă pună copilul în brațe și să meargă să facă un duș. Duceți-i ceva bun de mâncare. Luați-o cu voi la o cafea în parc, cu copilul adormit la pieptul ei sau în cărucior. Fiți acolo.

Iar voi, proaspete mame, curaj! Cereți ajutor, vorbiți despre greu, căutați soluții pentru acum, priviți-vă copiii cu drag și răbdare, și lor le e greu, și ei sunt nedormiți, confuzi, speriați, la fel ca și voi. Veți supraviețui cu toții, veți descoperi unul în altul puteri nebănuite, încredere și iubire nemăsurate, pe care le veți păstra cu voi apoi toată viața!

 

Sursa foto: mamă obosită via Shutterstock.com

7 Comments

  • ADN de Femeie spune:

    Ne dezvoltam impreuna. Noi ca mame ne dezvoltam personal, emotional. Iar copii ne simt evolutia mereu. Se hranesc cu emotiile noastre. Rabdarea si echilibrul le caut mereu in relatia cu ai mei copii. Ca nu le gasesc mereu…. asta e partea a doua.

    Putem cadea, putem sa ne oprim. Sa nu fim mereu gata de lupta si de mutat munti. Suntem oameni. Nu roboti.
    Sa ne iubim asa cum suntem. <3

  • Mirona spune:

    De fiecare data cand ma enervez noaptea ca se foieste si nu ma lasa sa dorm, ca ma trezeste de enshpe ori etc. imi amintesc cat de mult imi place cand se cuibareste langa mine, cat de mult imi place fata umflata de somn si inconjurata de carlionti si cat de mult imi place sa o simt acolo.
    Pe de-o parte as vrea sa mearga sa doarma si cu tat-su ca sa am si eu macar o noapte de liniste inainte sa il nasc pe nr 2, pe de alta parte as vrea sa stam asa cat mai mult posibil…
    Sincer, per ansamblu, mie nu mi se pare greu. Dar mi se pare amuzant. (Noi avem alta dinamica in familie, in schimb.)

  • paula spune:

    Intr-o zi, cand o sa am si eu copii, o sa scriu si eu aici la comentarii langa voi..pana atunci, mi-a placut bucata asta mult, („Când sunteți în fața unei proaspete mame, spuneți-i că știți, că e parte din training, că e parte din devenire. Spuneți-i să vă pună copilul în brațe și să meargă să facă un duș. Duceți-i ceva bun de mâncare. Luați-o cu voi la o cafea în parc, cu copilul adormit la pieptul ei sau în cărucior. Fiți acolo.”) o s-o aplic sigur pe viitor.

  • Nicoleta spune:

    Frumos scris! As mai adauga si ‘cand mergeti in vizita la o mama, inainte sa va ganditi ce ati face voi mai bine daca ati fi in locul ei si inainte de a observa cate greseli face cu copiii ei, intrebati-o de ce are nevoie si oferiti-i acel ceva; poate a dormit 8 ore in total in ultimele 3 nopti, poate n-a mai facut un dus de 2 zile, poate are nevoie sa iasa o ora din casa fara copii si fara grija lor, poate n-a mai facut ceva in tihna doar pentru persoana ei de 2 luni (orice, de la facut unghiile la colorat pe o carte pentru adulti). Sau poate ca pur si simplu are nevoie ca cineva sa-i tina copiii ocupati ca sa apuce sa puna casa cat de cat in ordine…
    Din pacate e foarte usor sa judeci si sa critici cand vezi lucrurile din afara, strict ca un musafir, si e infinit mai greu sa te pui in locul persoanei in cauza si sa-ti dai seama ca si tu ai reactiona la fel sau poate chiar mai rau, daca ai fi in locul ei….

    • Alina spune:

      Sa judeci si sa critici? Cine a vorbit de asa ceva?
      Cand mergi la o prietena ii spui cu toata sinceritatea: Draga mea ce ma bucur sa va vad. Am un chef nebun sa ma joc cu cel mic dar si sa vorbesc cu tine, imi e dor de tine! Hai sa facem un plan, ce ai nevoie? Daca vrei sa faci ceva – manacare, curat eu stiu ce ai un plan hai ca stau eu cu cel mic si dupa hai sa iesim la o cafea, e asa frumos afara!
      Sau inainte sa vin eu intotdeauna sun: Mai, sunt in Auchan (nu sunt, dar eu sun) vrei ceva? Dar de ceva bun iti e pofta?
      Imi e tare drag de obiceiul de prin alte tari cu adusul de caserole cu mancare. Mai ales daca iti e o prietena buna si stii cam ce mananca/ce ar manca.
      No rly, ce judecati tot visam oameni buni?

  • GabGab spune:

    cand am citit partea asta din articol mi-au venit lacrimi in ochi ”(„Când sunteți în fața unei proaspete mame, spuneți-i că știți, că e parte din training, că e parte din devenire. Spuneți-i să vă pună copilul în brațe și să meargă să facă un duș. Duceți-i ceva bun de mâncare. Luați-o cu voi la o cafea în parc, cu copilul adormit la pieptul ei sau în cărucior. Fiți acolo.”)… mi-am amintit cat de mult am tanjit dupa o mancare gatita si cateva ore legate de somn.. Mama era la 2000 de km, iar prin partile occidentale ale Europei oamenii nu sunt atat de saritori.. sunt, e adevarat, foarte amabili, politicosi..dar asta nu tine de foame si nici nu te tine in brate, cand ai nevoie de un umar pe care sa plangi..

  • Violeta Bela-Sabcheva spune:

    Ma repet, imi atingi intotdeauna coarda sensibila. Copiii au doi ani si sase luni si inca astept sa fie mai domolit. Incep sa simt schimbarea dar este atat de lung drumul si atat de solicitant!Insa daca am avea cumva confirmarea ca facem bine ceea ce facem , ne-ar fi infinit mai usor!
    Te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *