Taberele în străinătate, sau când copiii sunt mai curajoși ca părinții (p)

Dacă ar veni oricare dintre copiii mei să-mi spună că doresc să plece două săptămâni într-o tabără în străinătate, singuri, i-aș întreba cu ce le-am greșit de vor să mă ucidă. Simplul gând de a-i lăsa pe mâinile unor necunoscuți, într-o țară străină, într-un loc cu reguli noi, îmi provoacă hipertensiune.

Apoi am vorbit cu Maria la telefon și m-am mai liniștit. Maria are acum 12 ani. Anul trecut a plecat într-o tabără de limba engleză în Algarve, Portugalia. Grupul a fost de 100 de copii din toată lumea. Ea nu cunoștea pe nimeni. Nici un adult, nici un copil. Cum a fost? Citiți mai jos.

Am plecat anul trecut în tabără de engleză în Portugalia, la Algarve, singură, nu cunoșteam nici un copil și nici un adult din grup. Așa am vrut eu, m-am gândit că dacă nu știu pe nimeni am șanse mai mari să cunosc mai multă lume, să îmi fac prieteni noi. Nu mi-a fost deloc frică, deși aveam doar 11 ani. A fost cea mai tare tabără din viața mea, m-am distrat atât de bine două săptămâni că nici n-am avut timp să-mi fie dor de mama și de tata! Cel mai tare a fost când am mers prin aeroport și în avion doar cu o domnișoară stewardesă, fără părinți!

Am stat tot grupul, cam 100 de persoane din toată lumea, dintre care doar cinci copii români, într-o clădire specială pentru tabăra noastră, era aproape de ocean și avea și piscină! Acolo mâncam micul dejun și cina, seara ne uitam la filme sau aveam program de voie. 

Dimineața făceam cursuri de engleză cu o doamnă din Anglia care ne-a învățat multe despre accentul britanic, dar și o grămadă de cuvinte noi. Apoi mergeam să vizităm orașul, ne duceam în parcuri de distracții sau la zoo, făceam ski-jet, mi-a plăcut foarte mult, la noi nu am văzut așa ceva.

M-am simțit mereu în siguranță, am mers cu toții la un loc peste tot, cu un autocar mare, mereu erau cu noi mai mulți profesori portughezi și o doamnă asistentă medicală care avea grijă de noi. Copiii mai mari, cei de 16 – 17 ani veneau mereu la cei mai mici, ca mine (eu eram printre cei mai tineri) să ne întrebe dacă ne simțim bine, dacă avem nevoie de ceva, și ne-au ajutat mult!

M-am împrietenit cu două fete din Portugalia și una din Germania, vorbim și acum și ne facem planuri să ne vedem ori aici în România, ori să mergem în Germania. Am cunoscut o mulțime de oameni interesanți, am făcut lucruri pe care acasă nu le pot face, am și învățat multă engleză, a fost o tabără genială! Anul acesta mă duc în Spania, tot în tabără de engleză, și am de gând să fac la fel, să nu fie nimeni cunoscut în grup, ca să fie totul interesant și nou!

– Maria Iordan, 12 ani, București

În poza de mai jos, în tricou cu mesaj, chiar în mijloc, e Maria în tabăra la Algarve, care ne salută și ne încurajează să ne lăsăm copiii în tabere! 🙂

Cam așa. I s-a părut awesome, nemaipomenit, extraordinar, mai vrea și anul ăsta și următorul și tot așa. Mai am câțiva ani să mă pregătesc sufletește și să-i fac pachet pe-ai mei, mintea mea știe că tabăra este o experiență benefică din toate punctele de vedere. Copilul capătă curaj și încredere în sine, își face prieteni, învață lucruri despre alte popoare, face chestii noi, părintele capătă curaj și încredere, plus că mai ia și el o pauză în timp ce copilul se distrează în siguranță cu alți copii și adulți. Primi pași spre independență, că tot ne-o dorim cu toții, nu?

Taberele de orice fel sunt o idee grozavă, câtă vreme condițiile de igienă și siguranță sunt îndeplinite, copiii sunt tratați cu respect și blândețe, iar programul de învățare/distracție e bine gândit. Taberele în străinătate sunt cu atât mai utile cu cât oferă copilului acces la alte culturi, cutume, limbi, jocuri și mentalități.

Taberele organizate de IntegralEDU (printre care se numără și cele în care merge Maria de mai sus) sunt printre cele mai populare în România, pentru că echipa care se ocupă de program și de copii are foarte multă experiență în domeniu (24 de ani), pentru că destinațiile și profesorii sunt aleși cu grijă, pentru că programul de distracție e foarte bine construit, la fel și cel de predare. Copiii sunt supravegheați permanent și încurajați să-și exprime ideile, dar și îngrijorările. Programul cursanților este strict și poate fi obținut în avans, așa încât părinții să știe în orice clipă ce face copilul lor.

Există tabere de limbi străine (peste 300 de variante de tabere în 15 țări), aici copiii fac între 6 și 8 ore de limbă străină pe zi cu un profesor nativ, totul se predă în joacă, prin activități. Copiii sunt cazați în campus, unde sunt supravegheați non-stop și pot socializa cu mulți copii de aceeași vârstă. Aceste tabere sunt potrivite pentru copii peste 7 ani. IntegralEDU oferă și posibilitatea cazării la familii gazdă, ceea ce mi se pare și mai grozav! Familiile sunt atent selecționate, iar copiii sunt însoțiți la școală în fiecare zi! În timpul liber, copiii merg în excursii, se joacă, fac sport.

Există și tabere recreative, adică tabere în care programul de învățare a limbii străine e de doar 20 de ore de studiu al limbii respective pe săptămână (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, olandeză, rusă, chineză etc.), în rest, multă distracție.

Taberele mixte (includ ore de limbă străină și activități specializate) au 20 de ore de studiu și  20 ore de sport (fotbal, baschet, golf, echitatie, tenis), muzică sau dans pe săptămână. Spre deosebire de activitatile incluse in taberele recreative, în cadrul acestor tabere antrenamentele sunt tinute de antrenori profesioniști. Puteți alege tabere de engleză și echitație, de exemplu, sau engleză și fotografie sau engleză și tenis, engleză și jurnalism și așa mai departe.

Taberele academice sunt cele care ajută copiii să obtină anumite certificări lingvistice (IELTS. TOEFL, PET, FCE, CAE) sau pregătesc copiii pentru gimnaziu sau universitate

Taberele tematice și/sau vocaționale necesită un nivel intermediar de stăpânire a limbii engleze, se axează pe îmbunătățirea anumitor abilități și competențe (curs de oratorie si dezbatere, jurnalism, artă teatrală, artă cinematografică, fotografie, design, modă, dansuri, balet, muzica etc)

Există și varianta de tabără în familie, Day camp,  o variantă pentru părinții care consideră că este prea devreme să-și lase copiii singuri. Aici pot participa copii mai mari de 3 ani. Puteți învăța o limbă străină alături de copii sau vă puteți relaxa pur si simplu, în timp ce micuțul participă la cursuri.

Oferta actuală de tabere pentru anul în curs o găsiți AICI.

Iată și câteva informații de contact: indiferent că sunteți părinți, elevi sau profesori, dacă doriți să vă înscrieți sau să primiți mai multe informații, puteți trimite un e-mail la adresa alexandra@integraledu.ro sau telefona la 021/311 05 72.
Mai jos aveți un material realizat de echipa Jurnal pentru copii la Digi 24 despre aceste tabere.

Capăt tot mai mult curaj, cred că peste 5 (sute de ani) voi fi și eu pregătită să-i trimit pe ai mei departe de capul lor!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4216

9 comentarii

  1. Eu am fost unul dintre copii norocosi care a plecat in tabere in straintate inca de cand eram in clasa a 5-a. Am fost in tabere cazata cu alti copii sau in tabere schimb de exerienta cazata la familii din diverse tari. Am fost prima oara in Grecia intr-un schimb de experienta, am stat doua saptamani la o familie de greci. Aici mi s-a deschis pofta de calatorit. Eram in clasa a 5-a si mai fusesem in tabere la Navodari dar nu se compara cu ce traiam in Grecia. Au urmat Franta si Germani de cateva ori si apoi si alte tari. Pana cand am terminat liceul aveam ceva experienta in a calatori, ceea ce a fost fantastic. Am capatat o independenta uimitoare si o incredere in mine ca
    Pot face orice. A fost usor sa aleg o facultate chiar daca a fost departe de parinti, a fost usor sa aleg un oras indepartat unde sa traiesc si a fost interesant sa imi fac bagajul si sa ma mut in alta tara cand am simtit ca asta trebuie sa fac. Cu siguranta imi voi trimite copii cand va fi timpul in taberele din strainatate si ii voi indemna si pe cei din jurul meu sa capete incredere sa isi lase copii chiar daca vremurile de acum sunt ceva mai grele decat ce am trait eu acum 15-20 de ani 🙂

  2. Aceeași panică o am și eu. In general ,nu numai pentru cele din străinătate. Mai ales dupa faza întâmplată la Londra zilele trecute. Victimele fiind elevi din altă țară veniți în tabără. O iau pe calmante….

  3. Noi am inceput cu pijama party si sleep over la gradinita, apoi cu excursie de 2 zile cu gradinita si speram sa urmeze o tabara (in tara) cu gradinita.

    Suna foarte frumos tabara in alta tara pentru copii peste 10 ani, cred ca poate fi o experienta foarte benefica pentru dezvoltarea copilului, daca parintele si-o permite.

    Foarte frumos articol, multumim ca ne-ai informat!

  4. Eu fac parte din categoria celor care nu au avut posibilitatea sa mearga nici macar in taberele din tara noastra…cu siguranta imi voi lasa copilul in toate excursiile si taberele care si le va dorii…eu nici acum nu plec mai departe de Bucuresti neinsotita…(cu ideea daca ma pierd,daca nu ma descurc etc.) Cam trist pentru varsta mea dar asta este adevarul.

    • Nici eu nu am fost nicaieri ca elev, cu exceptia unei singure excursii de o zi in clasa a 4a in care m-am simtit extraordinar. Dar acum ador sa calatoresc, am invatat cum sa ma descurc oriunde. Pe copil il voi lasa sa mearga cat si unde vrea el cand creste un pic

  5. Eu sfatuiesc pe toata lumea daca poate, sa ii trimita pe copii in tabere in strainatate. Mie una mi-a schimbat viata. Ai mei au avut curajul sa ma trimita in Anglia cand aveam 15 ani, la 2 saptamani dupa atentatele din Londra din 2005. Tabara era in Cambridge si am fost atat de incantata incat le-am spus alor mei ca eu o sa fac facultatea in UK. Si asa am facut, iar acum lucrez la London eye. Orice experienta noua e benefica, iar cu fricile, o doamna i-a spus mamei mele ‘ ce ti-e scris in frunte ti-e pus’. Daca e sa se intample ceva se intampla si cu parintii langa.

  6. Cred ca una dintre cele mai bune educatii pe care le poate primi cineva este prin vizitarea altor tari. Doar asa intri in contact cu alte natii, cu alte idei, cu alte moduri de a face lucrurile. E genul de experienta pe care nu o primesti in scoala, oricat de buni ar fi profesorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *