Cicatricile ne arată nu doar cât am suferit, ci mai ales că suntem vii să le purtăm

Septembrie este pentru mine luna în care mă duc la ecografia mamară de control. Mereu mă întind pe patul alb și tare cu inima strânsă de emoție, mereu mă tem de vești proaste. So far, so good. Am grijă de mine cât de bine pot și iau în serios aceste controale, pentru că știu că dacă este descoperit la timp, cancerul poate fi învins mai ușor.

La fiecare 19 secunde, undeva în lume, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân. În România, numărul femeilor diagnosticate îl depășește cu mult pe cel al mediei europene, și mai îngrijorător fiind faptul că peste 75% dintre femeile depistate cu această boală ajung pe masa de operații. Iar când se întâmplă asta, când pierzi în câteva ore un sân sau poate pe amândoi, urmează o recuperare grea, fizică dar mai ales emoțională.

Mastectomia este mai mult decât o intervenție chirurgicală. Înainte de operația care presupune eliminarea nodului / nodulilor, trebuie să semnezi un formular. Îți dai acordul pe hârtie pentru a-ți fi extirpat unul sau ambii sâni în timpul operației. Multe dintre femeile care trec prin asta simt semnătura ca pe o renunțare definitivă la identitatea de femeie, ca pe o mutilare a corpului. Pe care o alegi de bună voie, pentru că alternativa este condamnarea la moarte.

Cicatricile care rămân în urmă sunt o dovadă a supraviețuirii! Și trebuie lăsate să spună povestea celei care le poartă. Iar noi putem ajuta în acest proces, vă spun mai jos cum.

Întâi vreau să vă spun povestea cictricii de pe fața mea. Acum zece ani, un băiat m-a dat cu capul de un stâlp de beton. Cineva de la camera de gardă m-a cusut pe dinăuntrul gurii, dar a uitat să curețe  și rana din afară. Care s-a infectat. La o săptămână după accident am revenit în spital, cu puroi în tot capul: maxilar, obraz, ochi. Am intrat într-o operație lungă, în timpul căreia carnea deja necrozată a fost îndepărtată. Am stat fără o bucată din obraz o săptămână. Mi se vedeau măselele prin ea. Apoi m-au cusut și mi-au prins în carne un tub de dren, să curgă eventuala infecție recurentă într-o pungă. Au urmat multe ședințe de masaj și creme ca să evit un cheloid care se forma repede, injecții de relaxare a pielii, soluții și terapie. Mulți ani după asta nu mă puteam uita în oglindă pe partea dreaptă. Acum pot. Am reușit să accept ce mi s-a întâmplat,  pot vorbi deschis despre asta, mă bucur că am supraviețuit, nu mai plâng pentru De ce mie, de ce eu, de ce decedece etc.

Vreau să vă invit la un marș sâmbăta asta. Este organizat de Asociația Casiopeea cu scopul de a obține donații pentru oferirea de proteze mamare femeilor care au trecut printr-o operație de mastectomie. Protezele interne și externe de sân sunt decontate de CNSAS din 2015, însă procesul de decontare este lung și dificil, iar listele de așteptare pentru decontare se pot întinde pe ani întregi.

Crosul roz are loc sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 8.30, în parcul Tineretului, intrarea Șincai. Pentru a vă înscrie, trebuie să plătiți taxele de participare fie cash, (în librăria franceză Kyralina, strada Biserica Amzei nr. 10, joi 28 septembrie și vineri 29 septembrie, între orele 10:00 – 20-:00), fie în contul Asociației (toți banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de proteze mamare), :

Cont: RO64RNCB0072124220940001, deschis la BCR Sector 1
Mențiune: Donație Casiopeea 2017 în detaliile transferului

Taxe:

  • Adult: 40 RON
  • Copil 12-16 ani: 20 RON
  • Copil 6-11 ani: 10 RON

Plata nu se poate realiza la fața locului, iar înregistrarea se face prin prezentarea dovezii plății, în ziua evenimentului. Suma totală a înscrierilor va fi folosită integral pentru achiziționarea de proteze mamare.  Detalii pe www.casiopeea.org

Program:

ora 10:00 – cursă copii 6-8 ani (0,5 km)

10:10 – cursă copii 9-11 ani (0,75 km)

10:20 –  cursa adolescenților 12-17 ani (1,7 km),

10:30 – cursa adulților +17 ani domni (6 km),

11:00 – cursa adulților +17 ani doamne (6 km)

11:15 – marșul familiei (3 km).

Event Facebook: https://www.facebook.com/events/1516324268426454/

Cu mare regret voi lipsi de la acest eveniment, suntem cu toții la Baia Mare. Dar vă rog din suflet, mergeți. Contribuiți și voi la recuperarea acestor femei care au nevoie de sprijin. Poate fi un prilej bun de a le vorbi copiilor despre ajutorul comunității, despre cauzele umanitare, despre sprijin și solidaritate.

Mai scriu încă o dată: sâmbătă, 30 septembrie, de la 8,30, Parcul Tineretului București, intrarea Șincai. Toate încasările vor fi folosite pentru achiziționarea de proteze mamare. În decembrie voi participa la predarea lor către femeile care au nevoie de ele și vă voi da de știre.

Sursa foto: mastectomie via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4248

3 comentarii

  1. Esti foarte puternica Ioana! Te admir pentru cine esti si pentru daruirea ta de a-i ajuta pe altii. Esti frumoasa la exterior, dar si la interior.

    PS: sper ca respectivul baiat a fost pedepsit pe masura.

    • a nu, nici vorba, n-a avut nici o treaba. 🙁 dar nu a fost intentionat, a fost un accident stupid.

  2. mamaia a trecut prin masectomie. Pe de o parte glumea ca ea are 70 ani, poate tine si sosete in sutien. Pe de cealalta parte se uita cu tristete la pielea ei. Desi e o femeie de la tara, o proteza ar fi ajutat-o sa se simta mai bine, mai simetrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *