M-am ascuns (în cămară, să-mi iau porția de zen de mamă)!

Ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Ca de obicei, îmi găsesc un loc bun, unde profit de faptul că ei nu mă găsesc prea curând ca să mă odihnesc puțin în liniște fără să primesc mereu taskuri de la șefii mei exigenți. De data asta stau întinsă sub cuvertură, cu perne și haine peste mine. Nici eu nu m-aș găsi, așa genială e acoperirea. Ce păcat că nu mi-am adus și ceva de mâncare…
 
Copiii mă caută prin toată casa, nu mă găsesc, se plictisesc să mai caute, așa că se opresc să discute. Chiar lângă patul în care stau eu ascunsă ca porcul în păpușoi, în semiîntuneric.
 
– Deci, Ivan, eu sunt berbec, că sunt născută primăvara, deci fac roaaaaa și dau cu coarnele până fac praf dușmanul.
– Da, zice conlocutorul.
– Tu ce ești?
 
Presupun că Ivan ridică din umeri.
– Gata, știu, tu ești crab.
 
Mă țin cu mâinile de gură să nu râd. Ivan e rac. Rac. Născut pe 17 iulie.
 
– Da, cab, confirmă racul.
– Așa, cum face crabul?
 
Iar liniște.
– Nu știm cum face, deci poți să faci cum vrei tu.
– Veau să fac auuuu!
– Perfect, eu fac roaaaa și tu auuuu! Dar nu se poate, crabul nu face auuu. Mai bine tu nu faci în nici un fel. Faci liniște.
– Bine.
– Dar cu cine ne luptăm?
– Cu mami, care este luptător cu harponul!
– Ce e aia hanpon?
– Este un fel de harpă cu cuțite, la care cânți și zboară cuțitele către crabi.
 
Să-ge-tă-tor. Asta sunt eu.
 
N-am mai rezistat să stau ascunsă în timp ce zodia mea era calomniată fără milă, așa că m-am ridicat dintre rufe ca un zombi, explicând că aia nu e o harpă, ci un arc, iar ei s-au speriat atât de tare încât n-au mai făcut nici auuu, nici roaaa, ci m-au certat foarte tare și au zis că nu se mai joacă niciodată cu mine jocul ăsta.
Ultima oară m-am ascuns în cadă. M-au căutat vreo 15 minute. Și atunci au zis că nu se mai joacă niciodată cu mine jocul ăsta.
Și înainte de asta m-am ascuns în șifonier. Am ieșit după 20 de minute, când ei începuseră să strige disperați după mine, convinși că m-a înghițit vreun monstru al jocului de-a v-ați ascunselea.
Când era Sofia mai mică, mi-am pus un prosop mic în cap și m-am așezat lângă canapea, fără să mă ascund. Eram acolo, doar cu prosopul pe cap. Nu m-a găsit. 🙂
Iar când vine rândul lor să se ascundă, se bagă exact în locul unde m-am ascuns eu înainte, cine s-ar gândi să-i caute tocmai acolo… Și cică stau pitiți: se împung și râd de se-aude de pe partea cealaltă a străzii. Dar și eu sunt șmecheră: mă prefac că-i caut în timp ce apelez la rezerva strategică de bunuri interzise de pe rafturile de sus din cămară, pe genul:
(tare, să mă audă și ei) Unde-or fi ieduții mei?
(încet, doar pentru mine) Ah, uite borcanul cu Nutella.
(tare) Or fi în baie?
(pași simulați, tare) Sau pe hoool?
(încet) Neapărat să iau și o sticlă de rose pentru mâine.
(tare) Acuma vin să vă găseeeesc….
(încet) Stați numa să termin de mestecat ciocolata asta cremoasă…
Așa. Acum ziceți voi, care e secretul vostru? Țigări? Sex? Rock&roll? Dulceața de la bunica?
Sursa foto: de-a v-ați ascunselea via Shutterstock.com
Pin It

18 Comments

  • Mira2 spune:

    Ce familie minunata !

  • Lia spune:

    Telefonul! Clar telefonul! Ma duc la baie unde stiu ca n-au voie, le zic ca sunt pe buda si butonez de zor :)))

  • Mihaela spune:

    Foarte misto! Am ras de m-am prapadit, ca de fiecare data. Analogiile Sofiei sunt intr-un mare fel!! Si eu sunt sagetator si fii-mea berbec, mai mica cu un an decat Sofia, dar nu are texte de genul asta, trebuie sa astept sa mai creasca..

  • Alina spune:

    FIX asa fac si eu. Doar ca el ma gaseste pe mine de fiecare data 🤦🏼‍♀️ 2 ani si 11 luni.
    Dar eeeeu hohoooo, in timp ce el se ascunde in patul mare, cu pilota toata peste el si asteapta sa il gasesc, imi fac de lucru peste tot, strang vase, gunoi, mai si rontai ceva, timp in care il intreb mereu uuuunde o fi Andreeei, in frigider? Nuuu, cred ca e in dulaaaap. Si el, de fiecare data, imi raspunde cu “nuuuu”. :)) e atat de funny… ❤️ A do ra bili. 🙂

  • Andreea L. spune:

    Ma ascund sa nu mai fac TEME!!

  • Andreea spune:

    Muzica. Tare, tare, in casti. De fapt, o jum de h pentru mine si apoi sunt zen pentru inca o jumatate de zi.

  • Simona spune:

    Haha, deliciosi! Racutul meu e pe 7 iulie 🙂

  • Anca spune:

    Eu cand obosesc, trecem la jocurile in care eu ma odihnesc. De exemplu: eu sunt la plaja si stau pe sezlong cu bebelusul, iar cel mare este baiatul de la bar care ne aduce fructe si cocktailuri. Sau eu sunt bunicuta bolnava di el scufita rosie. Sau eu pacientul internat in spital si el doctorul.

    • Mamadedoi spune:

      Ha, ha!!! Asa facem si noi, in zilele fara chef eu sunt bolnavul la spital sau orice animal ranit care are nevoie de somn pentru refacere :)))

      • Cristina spune:

        Ce te faci dc insista sa ti faca nspe mii de injectii si insista ca trebuie sa te și doara si trebuie sa tipi, plangi, etc.. Si in același timp tre sa fii si dr si pacient apoi sa fii mama pacientului, sa vorbesti in numele tuturor.. Ma obosește tare mult sa fac schimarea de la un personaj la altul, cred ca as prefera ascunselea, cand mai creste si cel mai mic. F fain povestit 🙂 mi a plăcut articolul!

  • Nicoleta spune:

    De la tine am învățat trucul asta 🙂 Plus joaca de-a doctorul și pacientul (ce bine e sa fii pacient). Totuși la v-ați ascunselea nu prea apuc să mă relaxez că se sperie piticii daca nu mă găsesc în primele câteva minute. Dar oricum sunt bune și alea :-))

    • Adela spune:

      Uf, și al meu se sperie și acum… la aproape 6 ani 🙁

      nu mai zice, dar ține minte sigur sperietura când a stat în mașină “singur”, cu bunicul fix lângă portieră, dar AFARĂ.

      Așa că, în funcție de ce face sau cât de atent a fost când i-am comunicat unde voi fi prin casă (avem două nivele), aud pe ton mai sigur sau mai speriat “Maamiii!”. Și la “Daa?”-ul meu aud un foarte liniștit “Te iubesc!”. Posibil urmat de un lipăit de piciorușe în drum spre mine

  • Mada spune:

    Fain articolul. M-a amuzat teribil. Chiar in seara aceasta am jucat v-ati ascunselea. Eu mai iau telefonul cu mine si mai butonez cat astept sa ma caute. E simpatica foc. Daca ma vede cu telefonul spune – Nu avem voie cu telefoanele la jocul acesta:).
    Nu am camara dar am un dulap la care nu ajunge unde tinem diverse chestii de rontait doar pentru noi. Evadez din activitatile pe care le facem impreuna pe motiv ca vreau sa beau apa si ma delectez cu un patratel de cioco sau doua:)

  • lia spune:

    Jocul de-a ascunselea decurgea identic, in sensul ca eu eram fff talentata sa ma ascund intr-un apartament cu 3 camere decomandat, de 70 mp, si ei ma cautau pana ajungeau sa se sperie si spuneau, „gata, nu mai vlem jocul asta!” Ma ascundeam in dulap, in cada, in baie cu becul stins unde nu intrau vazand becul stins, intre vreo usa de dulap si o draperie….sub pat…. era frumos! Acum depanam seara inainte sa adormim acele jocuri minunate ale acelor vremuri si mi rade inima cand iivad cu cata placere isi aduc aminte tot felul de amanunte minuscule, gen „mai stii cand mancam covrigi cu gem si gogosi cu zahar ? sau „mai stii cand faceam picnic in parc dimineata si mancam sandvici din caserole, apoi jucam carti, apoi mergeam sa luam paine si ne grabeam acasa ca nu voiam sa ratam episodul de ora 14 cu mickey mouse, si ne trebuia timp de un dus inainte ca eram plini de praf si nisip”

  • Felicita spune:

    Mie mi-e dor de vremurile alea cand ne jucam v-ati ascunselea punandu-mi mainile la ochi si pitica la fel.

  • Bianca_C spune:

    Al meu a vazut Rapunzel de curand, area aproape 3 ani. E baiat. O saptamana intreaga a trebuit sa ii leg pe cap fulare/ esarfe unele de altele si sa i le fixez cumva astfel incat sa nu cada pentru a ne juca de-a …fata cu parul lung.

    Alteori ne jucam de-a doctorul, ma hraneste cu o seringa pe care o umple cu apa dintr-un pahar la nesfarsit. In acele zile sunt foarte bine hidratata pentru ca da, tipa daca spun ca nu mai pot. Aparent, bolnavii nu au dreptul la opinie.

    Cand ne jucam de-a fata ascunselea invariabil imita locul in care stau eu ultima oara. Daca i se pare un loc bun, il repeta la nesfarsit zile in sir.

    Sunt adorabili.

    • Irina spune:

      bianca, ce amintiri mi-a trezit comentariul tau! :-)))) si fratelui meu ii placea sa ne jucam impreuna de-a fetele cu parul lung,. ma rog, de-a zanele. cea mai buna solutie era sa ne punem in cap ștrampi. sau dresuri de-ale mamei.
      desi coafura era cam monotona (aveam mereu cate doua cozi), aveam variatie la capitolul culoare. el prefera ștrampii „blonzi”, iar eu, pe cei „roscati”. :-))))
      spor la joaca!

  • Daniela spune:

    Hahahaaa, si eu m-am ascuns in cada! Mai era si uda :)))) Dar eram tare incantata de loc!
    Eu mai mesteresc una alta pana ii gasesc pe ei, cand sunt ascunsa sunt cu totul in joc, stau cu sufletul la gura ca ma gasesc :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *