Din nou pe hol

Am petrecut multe ore pe hol în ultimii trei ani. Ștergând lacrimi, îmbrățișând, încurajând, așteptând cu urechile ciulite orice semn că fetița mea, apoi și băiatul meu, se vor simți confortabil să rămână fără mine într-un loc nou, cu oameni noi, în care să aibă încredere și de la care să aibă ce lua bun.

Acum sunt pe hol la școală.

Sofia a intrat într-o clasă, cea în care din septembrie va fi, oficial, elevă. A făcut cunoștință cu viitorii ei colegi, cu profesoara ei, cu primele reguli și activități.

M-a îmbrățișat, mi-a dat drumul la mână și, fără să se uite la mine, a pășit în clasă cu câteva cărți la piept. Le-a adus de acasă ca să le prezinte colegilor ei, să o cunoască mai bine.

Am mai rămas câteva secunde în dreptul ușii, s-o privesc de la distanță. S-a așezat la o masă și s-a lăsat privită de sus până jos de copiii cei noi.

E curajoasă ea. Îi plac lucrurile noi. Regulile. Are nevoie de altceva.

Se plictisește la grădiniță deja, a luat de acolo cam tot ce-i trebuia.

E pregătită.

Eu sunt?

Stau pe hol și scriu ca să-mi potolesc anxietatea. Am ales bine? Îi va fi bine? Își va face prieteni? Va recupera diferența de cunoștințe între ea și colegii care sunt deja în al doilea, treilea an aici? Există astfel de diferențe? Și omul de la catedră, va fi pentru ea un ghid bun? O să-i placă? O s-o ajute locul ăsta să rămână pe drumul ei? O să-i deschidă noi ferestre către ea? Va învăța ea de-aici, așa cum învață de la noi, ce e eimportant despre ea și despre lume?

Cum or să ne fie diminețile? Cu lacrimi sau cu entuziasm? Vom întârzia în fiecare dimineață, ca la grădiniță? O să ne trezim greu sau cu nerăbdare?

Nu știu cum am făcut de-am ajuns aici în doar câteva bătăi de inimă. Când au trecut lunile cu colici, anii de purtat la piept, nopțile cu febră, mersul în patru labe, săptămânile de stat pe hol la grădiniță, primele întrebări, crizele de furie, ciudățeniile de copil mic care vrea ciorapi fără călcâie și care-și roade curelele de la rucsac, care cade din copaci și-și sparge capul de mobilă doar pentru ca un minut mai târziu să se cocoațe iar pe cel mai înalt loc pe care-i cad ochii.

Acum ea e acolo, aproape elevă, eu sunt aici, aproape sigură că va fi bine, așa cum a fost și până acum, cu încredere în ea și în noi, în ce-am construit împreună până acum.

Sursa foto: fetiță la școală via Shutterstock.com

 

Pin It

17 Comments

  • Catalina spune:

    Bafta Sofiei in noua aventura 😀

  • Anamaria spune:

    O sa fie bine Ioana! Iar daca totusi se dovedeste a nu fi o alegere buna, nimic nu e batut in cuie.
    Te imbratisez!

    • Lia spune:

      Si noi tot acolo ne-am inscris, tot din septembrie incepe, dar zona in care s-a mutat scoala e in mijlocul pustietatii, ne placea mult mai mult localizarea si sediul anterior, poate se hotarasc sa revina acolo.

  • candrea nadia spune:

    Imi dau lacrimile!!! De luni !?!
    Mult succes si sa fie sanatoasa! Incepem si noi scoala in septembrie, dar incerc sa imi controlez aprig emotiile…e prea devreme pentru asta. Trebuie sa ne bucuram cu euforie de aceasta vacanta. Minunata!!!

    • Printesa Urbana spune:

      nu, din septembrie incepe, acum a fost o zi a portilor deschise, sa ii cunoasca cei noi colegii si profesorii.

  • Cornelia Vlad spune:

    Aceleași sentimente și gânduri le traiesc și eu.Parca mi se pare prea mică acum!Împlinește 6 ani in noiembrie dar este dezvoltată fizic și psihic și educatoare ă zis ca s-ar plictisi dacă ar mai repeta încă un an la grupa mare.Asa că ….succes tuturor!

  • Simone spune:

    Woa, deja? Mă apucă pe mine nostalgiile, parcă ieri citeam despre sarcină, despre mica delfină, despre experiențele voastre. Multă baftă Sofiei şi ție curaj să nu îți pui întrebările alea la fiecare pas. Îmbrățisări, Ioana.

  • andaz spune:

    Și ai scris dintr-o suflare, așa-i?
    Mi-e dor de voi! Mi-as dori sa o văd pe Sofiaaproapescolarita.
    Eu am mai fost emoționată și când a participat Sara la primul concurs. Nu știu de ce!? Pentru ca înainte și Victor mai participase la concursuri, dar Sara fiind al doilea copil, probabil mi-am dat seama ca mi-au crescut copii, ca încep sa aibă drumul lor, ca singuri fac alegeri, iar eu sunt acolo doar sa ii ghidez.

  • Carla spune:

    Viața va fi pumoasă şi la şcoală, Sof! Sunt sigură că o să-ți placă.

    Ioana, ştiam doar că va merge Sofia la şcoală da’ serios că mi s-a strâns stomacul de emoție când am citit.
    Vă îmbrățişez cu drag.

  • Mira2 spune:

    Sunt convinsă că va plăcea la şcoală.
    Din ceea ce povesteşti, Sofia este mult mai inteligentă decât majoritatea copiilor de vârsta ei şi în condițiile astea în mod sigur va fi bine. Pentru că poate şi pentru că copiilor (ca şi adulţilor – să nu uitam că copiii sunt niște adulţi mai mici), le place să fie buni în ceea ce fac.

  • Mihaela spune:

    Eu sincera sa fiu credeam ca Sofia nu va merge niciodata la scoala, ca va ramane mereu mica.

    Si cred ca si tu credeai la fel.

    • Printesa Urbana spune:

      am crezut asta cat a fost mica. acum nu mai pot sa cred asta, ca mai are putin si ma intrece in inaltime si a nr de la pantof. 🙂

      daca as fi vrut sa ramana mereu mica? hm… intr-un fel. dar in mai multe feluri, e atat de frumos sa o vad cum creste…

  • Ania spune:

    Cand fetita mea a mers la scoala, am simtit ca imi sta inima de emotie!
    Imi amintesc amfiteatrul enorm, unde fiecare clasa avea locul ei! Eu o tineam de manuta! Am stat cam 15 min , asa! Pana s- a terminat festivitatea si apoi….dintr-o data fetita mea s- a prins de mana cu invatatoarea si usor ca un fulg , manuta ei a alunecat din mana mea! Am facut un pas si am simtit cum inima imi zvacneste usor ca un fluturas!
    Nu o sa uit niciodata desprinderea manutei ei delicate din mana mea ! Parca a fost un vis!

  • Florina spune:

    Va fi bine pentru ca tu stii sa comunici, iti pasa de copil, te intereseaza ce face el si atata timp cat parintele nu-i absent, indiferent din viata copilului, ci mereu preocupat si dornic sa cunoasc a lumea lui, VA FI BINE 🙂 wow, mai am putin si eu …

  • o femeie spune:

    Daca te consoleaza, nu esti singura mama cu inima mica si plina de anxietati cand e vorba de scoala. Habar nu am daca e si la tine, dar la mine e bagajul cu tristete si frica si sentiment de inferioritate cu care am iesit din scoala, pe care toata dragostea de mine si caldura casei din ultimii ani nu a fost suficient sa oblojesc ranile.
    Sa iti dai seama cum sunt eu, am incercat sa conving educatoarea din Belgia sa o mai tina un an la gradinita ca pana la urma tot la aceeasi varsta iese la pensie, educatoarea a ras si a zis ca e una din cele mai „evoluate” din clasa, s-ar plictisi inca un an la gradi.
    Eu ma gandeam doar cum sa fac fata sa se mai joace inca un an toata ziua…

    Intre timp gata clasa a 4a si se descurca minunat, merge cu drag la scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *