Uităcenia

În vacanța noastră din Bologna în primăvară, într-o zi în care se cam plictiseau în apartamentul închiriat, pentru că nu aveau jucării acolo și afară ploua torențial, copiii au inventat Uităcenia. O licoare magică formată din multă apă bolognesă de la robinet, niște etichete tocate și două picături de Cola pe care le-au găsit în bucătărie pe fundul unui pahar. Au pus dopul sticlei de plastic, au amestecat bine și apoi au început scenariile cu ea.

Inițial, Uităcenia era menită să facă orice părinte care ia o gură din ea să uite că trebuie să taie unghiile copilului său.

Cum îi chemam pe copii să vină la tăiat unghiile, cum ei îmi ofereau puțină Uităcenie, eu o beam și pac, uitam că i-am chemat și că vreau să le tai unghiile.

Apoi însă, ei și-au dat seama că e păcat să nu folosească Uităcenia și la alte chestii. De exemplu, să uite mama când e ora de culcare și să stăm să ne jucăm seara mai mult. Să uite tata că e dimineață și trebuie să ne grăbească să mergem la grădiniță. Și așa mai departe. Uităcenia asta devenise un fel de miracol pe care și-l doresc toți copiii, cred.

Doar că ce să vezi, poate avea și efecte secundare.

Într-o zi, tactu le-a zis:

– Măi copii, dar dacă după ce beau Uităcenia aia uit eu de exemplu că voi sunteți copiii mei și nu vă mai aduc acasă din parc?
– Păi, tati, nu merge așa, e doar pentru unghii.
– Nu mai e și pentru seara și dimineața?
– Nu, doar pentru unghii. Altfel e doar o băutură rea la gust, zice Sofia.
– Și pentu înghețată? încearcă Ivan.
– Da, adică să uite mami că avem voie doar o singură înghețată și să ne dea două.
– Sau tei? tot Ivan, v-ați prins.
Am simțit nevoia să intervin:
– Și dacă soluția dă greș? Voi știți deja că nu toate lucrurile merg perfect, de fapt, cam toate mai au și defecte. De exemplu, trotineta ta, Sofia, scârțâie când frânezi. Siropul de febră îți poate da și bube. De la prea multe cireșe nu mai poți sta bine în picioare, că te doare burta. Eu cred că dacă beau Uităcenie, risc să uit și alte lucruri. Hai să încercăm, ia dați-mi o gură, să vedem ce uit.

Copiii se uită unul la altul. Vor să nu le tai unghiile, dar dacă pierd și altceva esențial odată cu asta?
– Poate o să uit să vă dau de mâncare diseară? zic.
– Nu-i nimic, zice Sofia, scot eu din frigider tot ce e nevoie, tai pâine, mă descurc.
– Să vă spăl?
– Pot și asta, îl spăl și pe Ivan.
– Să vă citesc din cărți?
– Le știu pe de rost deja.
– Măi, voi deja vă descurcați fără noi, asta vreți voi să ziceți?

Sofia ridică sprâncenele ei alea stufoase, se și vede revelația pe fața ei:
– Cam da, mami, ce chestie, nu mă așteptam să ne descurcăm singuri la 6 ani și la 3 ani.
– Patu ani, corectează Ivan repede.
– Trei ani, trei ani și zece luni. Patru o să ai mai la vară.
– Ba nu, mami zice că am patu.
– Ai trei.
– Patu.
– Maaami, Ivan zice minciuni!
– Ba tu ai început!
– Ba tu.

Și iată cum mami devine brusc necesară. Doar să asiste și să primească plângeri, nu pentru a avea vreo implicare în conflict, că ei de asta au nevoie, de un martor.

– Acum chiar aș avea nevoie de Uităcenia aia, să beau ți să uit că am doi copii care se sfădesc întruna. Să cred că am copii care se înțeleg bine și nu se contrazic și am și eu liniște.
– Ivan, aruncă la gunoi prostia aia, să nu bea cineva din greșeală.

Și asta a fost cu Uităcenia.

Sursa foto: frați via Shutetrstock.com

Pin It

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *