Când viața îți dă glume cu cacapipi, faci salată cu ele

Și tocmai când credeam c-am scăpat de glumele cu cacapipi, ce să vezi, NU! Un adevărat personaj acest cacapipi, nu ziceți? Intră în viața noastră pe la 2-3 ani ai copilului mare, e preluat de copilul mic, apoi se molipsește iar cel mare, urmează la rând verișorii și vecinii, sezon după sezon, până ne ramolim și începe să ni se pară amuzant până și nouă.

Am trecut prin cum te cheamă, mă cheamă pipi, la câți ani ani, am caca ani, la tu ești un caca, ba tu ești un caca moale, la Mami, te cheamă Ioana Caca, apoi la Vreau în vacanță la CacaPipi și așa mai departe. Hai că am scris cuvintele cu C și P suficient să ne ajungă o viață, și mie, și vouă.

Ar trebui să-mi mulțumiți, vă fac antrenament pentru când or să înceapă și copiii voștri cu astea. Nu mai scăpați de ele, să nu ziceți că nu v-am zis.

Există însă mici trucuri pe care le puteți aplica pentru dezamorsarea temporară a lui cacapipi. Unul, mai jos.

Îl întreb pe Ivan aseară ce dorește să mănânce, după ce Sofi îmi răspunsese ca de obicei: de toate. Ei, cu Ivan nu e la fel de simplu, pentru că el de obicei mănâncă mai nimic sau direct nimic, doar să fie cu pâine. Așadar, îl întreb o dată, apoi încă o dată, primesc ignore total. Ridic nițel vocea și zic iară:

– Deci, Ivan, dorești a mânca astă seară sau înțeleg că nu te interesează subiectul? Întreb pentru ultima oară pe ziua de azi, așa să știi.

Îmi răspunde, jucându-se cu un cal pe covoraș:

– Viau să mănânc caca și pipi.

Bun, e mai mult decât nimic. Să lucrăm cu asta, îmi zic. Scot pe masă roșiile, brânza, măslinele, humusul, telemeaua, untul, tai pâinea, pun fafurii și tacâmuri, apă în pahare, chem familia la masă. Vin toți din toate părțile, Ivan constată că farfuria lui e goală.
– Păi… eu n-am nimic în fanfuie?
– Îmi pare rău, nu am găsit nici caca, nici pipi proaspăt. Va trebui să rogi pe cineva să te ajute. Mie nu-mi vine. Sofi?
– Nici mie, zice imperturbabilă sora mai mare.
– Poate tati? sugerez discret.
– E nevoie de mine? sare bărbatul casei din balcon.
– Băiețelul a zis că ar vrea să mănânce la cină caca și pipi, și mă gândeam că poate îl ajuți în acest sens.
– Desigur, hai, Ivan, mergi cu mine la baie? zice tati voios.

Băiețelul ne privește derutat.

– Poate aș putea mânca niște pâine cu ulei din salata ta? mă întreabă cu voce mică.
– Mami, ai salată cu caca și sos de pipi? intră Sofia în joc mușcând lacom din pâinea cu humus.

Ivan rămâne cu bucata de pâine în aer.

– Nu, e cu ceapă și ulei bun de măsline.
– Dar dacă ar fi cu caca, ai mânca? Dacă ți-ar fi foaaaaarte foame? nu se lasă Sofia.
– Nu cred. Nu aș mânca nimic cu caca, pentru că ar mirosi urât.
– Dar cu pipi?
– Nici, și pipi miroase urât. Dar înțeleg că lui Ivan îi place mâncarea cu caca și pipi, zic, făcând cu ochiul spre Sofia. Cred că el ar mânca.
– Îți place și cu vomă? plusează Sofia.

Ăsta micu mai are puțin și plânge.

– Ivan, poate totuși renunți la prima opțiune și te mulțumești cu pâine cu unt? încerc să-l salvez.

Dă din cap energic că daaaa și întinde felia de pâine să i-o ung. Mestecă foarte concentrat.

Cred că cel puțin o vreme nu va mai cere la masă caca și pipi. Sigur, le va aminti cu alt prilej, abia aștept să-l aflu și pe acela, se pare că resursele de utilizare a acestor cuvinte sunt inepuizabile. Dar hei, și noi suntem! In your face, cacapipi!

Sursa foto: copii făcând salată via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

15 comentarii

  1. Mai am putin si ma tavalesc de ras, serios! :))
    Cunosc prea bine, al meu e de-o varsta cu Ivan si suntem in plin sezon de C si P…

  2. La noi tot asa e :)). Are 3 ani si 11 luni curand. Mandra mica nu a preluat inca, dar urmeaza, ca deja incepe sa vorbeasca :). Pana acum ne-am amuzat si noi, am scapat cu bine din câteva situatii, dar cine stie ce urmeaza…

  3. Intamplarea e tare comica, desi folosirea lor in orice context nu pare a fi comica pentru parinti.Chiar si asa am ras cu lacrimi. Cred ca o sa rada si ei cand vor fi mari si vor citi ce ai scris. Bineinteles ca nu o sa se recunoasca ?

  4. Aici fata mea de 4 ani si 8 luni, după cina, cand o pregătesc de baie+nani are in program direct: cacat! Spus foarte răspicat, si des, si râzând. Imi vine si mie sa rad câteodată, dar nu prea stiu ce sa fac. Sa ignor, nu-mi vine. Sa fac o tragedie, nici asta. Deci, facem glume si asteptam sa treacă?

  5. IEEEEE!!! mi-am dat seama că nu suntem singuri! puteai să scrii acest articol un pic mai repede, să nu fi trecut prin toată zâvrcolirea asta, crezând ca noi suntem defecți, că noi nu știm a crește și educa un copil! Oricum, mulțumesc, începe să fie mai ușor când știi că nu doar tu treci prin asta și că, la un moment dat, se va sfârși (sper că nu la 18 ani ai lui!). Treaba e foarte simplă la noi: are aproape 4 ani și când vrea să întrerupă orice socializare a părinților cu alte persoane, indiferent de loc sau de persoane implicate, vine în față și răcnește : CACAAAA! orice întrebare îi adresezi, răspunsul este invariabil: CACA PURĂ! …viața e frumoasă!

  6. La noi a fost, pe langa C si P, si putza. Doi dintre copii sunt de varste apropiate, la gradinita, si se amuzau toata ziua de mama focului cu „putza” folosita in orice combinatie… Vad ca, de un pic de timp, a trecut au incetat. Sau poate au luat o psuza cat am fost in vacanta… vedem cand ne reintoarcem acasa. :))

  7. Tocmai am fost sunata de educatoare sa îmi spună că pustiul spune tot timpul „caca” și doamna a spus că nu este normal și să luăm măsuri 🙂

  8. La noi in casa mergem pe principiul „nu lasa copilul sa faca ce ii enerveaza/deranjeaza pe parinti”. Sintem oameni rezonabili, avem o limita de toleranta foarte mare, deci daca ceva ne deranjeaza e chiar dus la extrem. Cind a devenit deranjanta repetarea unui cuvint scirbos, mi-am luat o pereche de casti antifonice, m-am pus linga ea si i-am spus: „draga mea, mie nu imi place sa aud acest cuvint spus aiurea. Daca il mai spui, o sa imi pun castile, pentru ca nu vreau sa il mai aud. Din pacate, nu te voi auzi nici cind vrei sa vorbesti cu mine, dar este alegerea ta, tu alegi sa il spui sau nu.”. Bineinteles, l-a zis inca o data, eu mi-am pus castile si am ramas linga ea, ea a facut un tantrum, dar de atunci nu l-a mai spus. A mai incercat o data cu alt cuvint, i-am spus ca nu e un cuvint frumos, noi nu il folosim acasa, apoi i-am reamintit de casti si asta a fost tot.

  9. Caca, pișu, căcat, parț și alte derivate. Am ajuns însă împreună sa stabilim ca nu pot fi folosite în afara casei și ne iasă aproape tot timpul. Mereu garantează verbal ca la gradi nu le folosește dar și după fiecare zi de gradinita își ia revanșa puternic tot restul zilei ???‍♀️?‍♀️.

  10. Avea băiețelul meu in jur de 3 ani. Intr- o zi îmi spune răspicat : “ câcat”. Așteaptă sa vadă vreo reacție. Eu, ca sa- l descurajez nu spun nimic. Mai repeta de câteva ori: “ mami, auzi? Câcat!”. Vede ca nu- i răspund, îmi zice: “ Mami, tu eci câcatul meu!” Mai sta puțin… Îmi spune dulce: “ Mami, eu sunt câcatul tău! “ Nu am putut sa nu rad. Acum are 13 ani și radem împreuna. A rămas ca una dintre cele mai naive și tandre declarații de iubire pe care mi le-a făcut.
    Pana la urma, ce haz ar fi viața noastra fără caca și pipi? ?

  11. La noi, M a inventat cuvântul PIVOCAROI când avea vreo 4 ani. Acum are 9 și încă îl folosește 😀 Pivocaroi înseamnă: PIpi VOmă CAca puROI. În ultimul an s-a transformat în Pivocaroi Muce Muci, adică ce am zis mai devreme dar cu mulți muci, de 2 ori muci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *