Apartament în oraș sau casă în suburbii? (p)

Acum șase ani pe vremea asta lucram de zor să ne amenajăm apartamentul abia achiziționat în rate (la care mai avem de plătit încă fix 29 de ani). Bărbatul venea de la serviciu, își atârna cravata și sacoul la intrare, își punea pantalonii de scandal și se apuca de măsurat, dat găuri și pus chit. Eu veneam cu bebelușa în brațe să-i ținem de urât. Îi dădeam să mănânce pe cutiile cu parchet în timp ce-i povesteam dând din mâini unde o să fie camera ei, unde o să alerge peste câteva luni, unde va fi divanul cu jucării și așa mai departe.

Mi-e dor de lunile acelea, când casa noastră avea doar ziduri albe, goale, când camerele erau doar desenate pe podeaua umedă de beton, când pe geamurile uriașe, fără perdele, intrau razele portocalii de soare la apus. Acela a fost începutul nostru aici, acasă. Am construit totul împreună toți trei, ne-am mutat apoi cu puținele noastre lucruri, ne-am făcut patru și iată-ne aici de parcă așa am fost dintotdeauna.

Nu mi-e dor de anii în care ne-am căutat casă. De nesfărșitele drumuri prin satele din jurul Bucureștiului, de excursiile prin noroaie și porumb să vedem case care nu existau încă sau erau doar ziduri ruinate, deși anunțurile declamau altceva. De proprietari fără acte, de case fără curți și fără geamuri, de mirosuri de groapă de gunoi, apoi de apartamente prea mici sau prost împărțite, de mansarde fără lumină și fără aer. Știam toate anunțurile din ziare și de pe site-uri, văzusem tot ce era de vânzare în limita bugetului nostru, nimic nu era cum trebuie. Nu căutam ceva perfect, căutam ceva normal, decent, în care să ne putem crește copiii.

Voiam să avem patru camere, să ne încapă toți bebelușii, și bunicii când vin în vizită de Sărbători. Voiam o curte mică sau măcar un balcon să ne putem pune florile. Într-o zonă cu școală și grădiniță, parc și piață aproape. Și neapărat voiam ca rata să nu depășească o treime din venitul nostru minim lunar, ca să putem dormi liniștiți noaptea în casa noastră cea nouă.

La un moment dat am renunțat la ideea de casă pe pământ, pentru că în București nu ne permiteam, iar în afara Bucureștiului ne-ar fi fost greu să găsim bona, apoi grădiniță și apoi școală bune și suficient de aproape cât să nu ne petrecem ore întregi în fiecare zi prinși în trafic. Ne doream grădină, dar dacă plecăm la 7 și jumătate dimineața să ajungă copiii la școală și noi la serviciu, și ne întoarcem la 8 seara, cine se bucură de grădina aceea? Și cine o îngrijește? Și dacă-mi rup un picior sau rămân fără carnet, ce fac, cum ajung în oraș? Câți bani trebuie să dau pe taxi? Cine duce și ia copiii de la școală și grădiniță?

Rapid am ajuns la concluzia că nu ne permitem să stăm la casă lângă București. Nu aveam nici suficient de mulți bani, nici suficient de mult timp să facem asta.

Așa că ne-am mulțumit cu gândul că vom găsi un apartament aproape de un parc și gata. Acum, după șase ani de stat aici, nu puteam alege mai bine pentru noi. Parcul e la 15 minute de mers cu trotineta sau cinci cu mașina. Avem magazine și piață la câteva minute. La școala Sofiei ajungem în maximum 25 de minute dimineața, la grădinița lui Ivan la fel. Când e frumos putem folosi bicicletele sau trotinetele până la școală/birou. Ieșim în parc câteva ore în fiecare zi. Avem metrou și autobuze aproape, dacă mașina e înzăpezită, nu suntem prizonieri. Ajungem rapid în centru, la teatru, ateliere și lansări. Ne putem vedea cu prieteni la o înghețată, la noi sau la ei acasă, fără să depindem de mașini și de șoferi. Pentru noi, asta a fost soluția ideală. Sigur că pentru voi poate fi diferit, fiecare familie are tipicurile ei.

Și Doamne, la câte târguri imobiliare am fost! Ce fascinată eram de machetuțele acelea la scară, cu copăcei mici și mașini cât radierele! Câte simulări de rate am făcut, câte calcule, cât stres. 🙂 Acum rata la casă e ceva la fel de firesc ca apa de la robinet.

Se pare că multe s-au schimbat în ultimii șase ani. Au apărut multe ansambluri rezidențiale în și foarte aproape de oraș. Multe au și apartamente cu mici grădini la parter, deci ai putea să rămâi în oraș la un preț decent și să te bucuri și de un petic verde de pământ. Și le poți vedea în realitate virtuală, înainte de a fi finalizate.

Pentru că mai nou, un târg imobiliar cool e cel în care-ți pui ochelarii de VR pe nas și-ți vezi viitorul apartament exact cum va fi. De pe 12 pe 14 octombrie are loc la București (în parcarea Brico Depot din Băneasa Shopping City) târgul Imobiliarium 2018, care va prezenta vizitatorilor peste 22.000 de locuințe noi din 88 de ansambluri rezidențiale.

Totul e digitalizat în cadrul acestui târg: la intrare ai acces la o hartă interactivă cu toate ofertele care corespund criteriilor tale de căutare, schimbul de contacte are loc prin scanarea biletului de acces, tehnologia VR poate fi găsită la fiecare stand.

Intrarea la Imobiliarium  este gratuită pentru cei care se inscriu pe site aici, sau 10 lei pentru cei care se prezintă direct la fața locului.

Gândiți-vă bine la toate aspectele înainte să încheiați contractul. Verificați toate actele (proprietate teren intabulare, autorizație de construcție, contract cu furnizorii de gaz, lumină, electricitate). Imaginați-vă cum va fi viața voastră în acea casă sau acel apartament peste cinci ani, peste zece ani. Copilul vostru adolescent va avea cum ajunge în oraș când nu-l poți duce tu? Ce se va construi în jur? Dacă e teren viran aproape, s-ar ptuea în câțiva ani să se ridice acolo niște turnuri uriașe, ceea ce va aglomera mult zona, vei mai avea priveliște? Loc de parcare? Și tot așa.

Treabă ușoară nu-i. Vă țin pumnii.

Sursa foto: casa sau apartament via Shutterstock.com

Pin It

9 Comments

  • Mira2 spune:

    Ai punctat foarte bine în ultimul paragraf.

  • Alina spune:

    Vreau sa atrag atentia asupra unui aspect usor diferit. Ok, poate cumparam casa in suburbii sau apartament in oras dar cum este impartirea acestuia/iluminarea /situatia juridica/calitatea constructiei ?
    Stiti ca exista o lege a locuintei care spune suprafetele minime confortabile ale camerelor? La nici un targ la care am fost acestea nu sunt respectate de dezvoltatori iar multe apartamente sunt chiar oribile (mai ales in ansamblurile noi).
    Cred ca ar trebui ca oamenii sa angajeze un arhitect care sa ii ajute in demersul achizitionarii unei locuinte. Dam zeci de mii de euro pe casa ca apoi sa nu stim daca ne incap dulapuri in casa si trebuie sa cumparam mobila exclusiv pe comanda sau ne trezim dupa ce cumparam o locuinta inca neconstruita ca nu avem deloc lumina in casa sau ca ne vede vecinul pe geam. Sau ca blocul are risc seismic major. Sau multe altele.
    Cateva sute de euro cred ca pot asigura consultanta unui arhitect care sa va ajute sa alegeti locuinta ideala pentru familia voastra dintre cele pe care vi le permiteti. Atat dezvoltatorul cat si agentul imobiliar au ca singur scop vanzarea, nu prea sunt interesati de altceva..

    • Gabriel C. spune:

      Arhitectul poate verifica doar calitatea locuirii, nu și pe cea a structurii construcției.
      Nu ai de unde să știi dacă sub frumosul parchet de la parter, la 15 centimetri adâncime în fundație zac ascunse niște zeci sau sute de peturi de 5 litri pline cu aer.
      Mai nou am văzut că cedează stâlpi de rezistență din cauză că un ,,antreprenor” și niște dorei s-au gândit că ar fi bine să mai ,,reducă din costuri” băgând în miezul stâlpului, pe toată înălțimea peturi…
      Asta se întâmplă mai ales pe la blocurile mici sau pe la casele din suburbii care sunt realizate cu firme de mâna a treia.
      Dar totul mergând pe principiul ,,prostia se plătește”, cei care sunt impresionați de o căscuță VR și de niște imagini frumoase și nu își bat capul să verifice cu un expert oferta, vor primi fix ce merită.

  • Monica Dumitrescu spune:

    In ce zona/ cartier locuiti?

  • deea spune:

    Eu nu am visat casa, viața in oraș, la apartament, era ideală pentru mine, totul comod și fără bătăi de cap. Întâi a venit câinele ( unul dintre cei mulți pe care ii doream), apoi primul copil și inevitabil discuții despre casa. Am făcut pasul, pot spune ca eu tot la apartament visez, clar sunt multe avantaje când stai in oraș. Noi stam undeva aproape de oraș ( nu e București, e drept), zona e destul de populata, se tot construiește, e cam mult praf dar avem curte, avem câteva legume in grădina, copilul născut aici a crescut practic afara ( doar somnul de noapte îl făcea in casa). Încă ceva: când ajung in oraș nu pot respira, deși am trăit fix in centrul orașului și atunci ni aveam probleme. La trei luni după mutare nu puteam sa merg pe jos prin cartierul unde stătusem, e o diferența pe care doar așa am sesizat-o. Distantele ar fi fost oricum, pana la școala facem 25 minute in cele mai proaste zile.

  • Natalia spune:

    Noi de 3 ani stam in chirie, la casa, langa Bucuresti. Cat sunt copiii mici e foarte fain la casa, in afara orasului, e foarte simplu sa iesi afara, nu mai depinzi de parc, nu trebuie sa te imbraci, pregatesti pentru parc. Ritmul vietii se incetineste. Insa cand cresc copiii si trebuie sa ii dai in oras la scoala/gradi, lucrurile se complica tare.

    Eu deja ma gandesc sa revenim in oras, la apartament. Insa ma tem ca o sa avem aceeasi senzatie ca Deea (tipa care a comentat mai sus), ca ne sufocam. Sotul meu deja simte asta, dar eu inca imi doresc sa nu trebuiasca sa stau in masina in fiecare zi.

  • Gabriel C. spune:

    Ai auzit vreodată de ,,urban sprawl” sau cum îi spun eu, întinderea molimei umane de proastă calitate în ,,suburbii”?
    Nu este totul doar despre noi până la urmă, suntem mulți,foarte mulți și locuințele înalte suprapuse (blocurile) sunt o soluție bună și eficientă de rezolvare a problemei spațiului dacă sunt executate responsabil. (evident la noi nici măcar nu se construiește foarte înalt, că gherțoiul cu bani de fapt nu are chiar așa mulți bani ca să facă ceva mare și calitativ, iar parcări supra sau subterane vedem doar în filmele occidentale sau japoneze). Pe lângă patronii iresponsabili, nici oamenii nu sunt educați să fie atenți la calitatea apartamentului, zgomot, loc parcare, aerisire etc.
    Mi se pare un cerc vicios pentru România.

    Acum despre casele din suburbii (în principiu nu sunt de acord cu ,,urban sprawlingul”):
    Dacă la blocuri (mai ales cele mari sau ansamblurile de blocuri) firma de construcții ar trebui să aibă ceva responsabilitate, la case este foarte rău. Tot felul de bosuleți cu echipe de dorei care nu știu ce e aia armătură sau cum se pune termoizolația și mai ales acoperișul (am prieteni cărora le plouă în casă, casă pe care au plătit 100 000 euro).
    Concluzia pentru case: dacă vrei casă în suburbie, minim 2 ani îți ia să o faci cum trebuie, să verifici de mai multe ori din surse diferite structura, arhitectura, designul și mai ales execuția, minim 2 ani în care vei face vizite aproape zilnice pe șantier ca să te asiguri că muncitorii fac tot ce trebuie. Altfel riști o țeapă de zile mari.

  • o femeie spune:

    Ca si tine, am ales un apartament aproape de un parc, suprafata am decis-o greu pt ca e riscul mare de a lua supr. mai mult decat am nevoie, nu am vrut sa ma impovarez pana la pensie si sa imi permit sa fac plati anticipate – nu ma vad dupa 50 ani platind la fel de usor rata. Pt prezent e important sa ajungem la scoala in 10 minute si la metrou in 15 – nu am masina si vreau sa stau langa copil cat mai mult timp, copilul sa aiba prietenii aproape, pana aici mi-a iesit.
    Am ramas la 86mp2 si cred ca ne ajungea si 80mp2 🙂

    Problema e ca nu am liceu acatarii in jur, tot ce e inseamna 30min in trafic. De asta nu m-am pregatit. Deci functie de ce liceu va dori/intra copilul, deci probabil ne vom muta iar….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *