Cum ne afectează ecranele imaginația și productivitatea?

Aveți mai jos un fragment din cartea Copiii erei digitale, scrisă de Martin L. Kutscher, neurolog pediatru.

Cum funcţionează sistemul atenţiei noastre?

Mai întâi, să descriem pe scurt diferitele tipuri de atenţie. În principiu, sunt trei tipuri de reţele atenţionale, care concurează mereu între ele pentru posibilitatea de a se exprima:

Reţeaua concentrării asupra sarcinii. Aceasta necesită atenţie sporită pentru o sarcină anume. Este funcţia care ne permite să punem în aplicare un plan în mod consecvent. Ea mai este numită „atenţie voluntară“ şi este necesară pentru sarcini cum ar fi temele.
Reţeaua senzorială/de avarie. Indiferent ce altceva facem, reţeaua noastră senzorială ne scanează permanent mediul, în căutarea unor elemente de siguranţă sau de oportunitate. Această reţea de căutare senzorială nu necesită o energie voluntară şi mai este numită „atenţie involuntară“. Ca un buletin de ştiri, răzbate prin orice stare sufletească. De aceea, jocurile video pline de dinamism ne solicită fără efort atenţia prin reţeaua senzorială/de avarie, îndepărtându‑ne cu uşurinţă de reţeaua concentrării asupra sarcinii, care încearcă să ne menţină voluntar atenţia asupra unei sarcini plictisitoare precum scrierea unui eseu.
Reţeaua reveriei. Aceasta îşi intră în rol când celelalte reţele nu se ocupă activ de vreo situaţie. E perioada când creierul cântăreşte lucrurile, gândeşte într‑o manieră creativă nonliniară, îşi consolidează cunoştinţele şi se reface. Se întâmplă în perioadele de pauză, de somn, chiar şi în timpul cititului când ne oprim pentru a medita la sensul textului.

Comutarea între aceste reţele cere un consum de energie din partea unei anumite zone din creier, numită cortex insular.

Mitul „multioperaţionalităţii“


Cum gestionează sistemul nostru de atenţie „multioperaţionalitatea“? Răspuns: Nu o face.

„Multioperaţionalitatea“ nu există. Mai exact, opinia generală este că oamenii fac atât de des „multiple comutări“ de la o activitate la alta şi înapoi, încât au impresia că fac două lucruri în acelaşi timp, dar, de fapt, nu sunt atenţi decât la unul singur pe moment. Nu poţi scrie un mesaj în timp ce citeşti din manual!


Deci să reformulăm întrebarea: cum gestionează sistemul nostru de atenţie „comutările multiple“? Răspuns: Nu prea bine.
Încercările de „multioperaţionalitate“ în timpul studiului sunt o triplă pacoste: în primul rând, este nevoie de timp pentru a rezolva întreruperea.

În al doilea rând, elevul pierde foarte mult timp pentru a reveni unde rămăsese înainte de a fi întrerupt. În al treilea rând, activitatea cerebrală e încetinită şi mai mult de energia şi concentrarea consumate atunci când cortexul insular este suprasolicitat să acţioneze în comutarea de la o activitate la alta. Să ai acest lucru în vedere când pui la punct împreună cu copilul tău situaţia aparatelor care i‑ar putea distrage atenţia în timp ce‑şi face temele.

„Multioperaţionalitatea“ este ineficientă şi prin urmare reduce, de fapt, timpul liber. Copilul tău va avea mai mult timp liber şi va fi mai puţin stresat dacă lasă deoparte aparatele digitale pe timpul studiului.
Folosirea continuă a ecranelor micşorează avantajele oferite de pauze
Activităţile desfăşurate în faţa ecranului înlocuiesc momentele în care îi permitem minţii noastre să zboare în timp ce facem naveta spre serviciu, mergem de la o clasă la alta sau aşteptăm o întâlnire. Avantajele oferite de reţeaua reveriei se diminuează.

Cartea se găsește în librării online și offline, detalii despre ea găsiți aici, pe site-ul editurii. E o carte scurtă și cuprinzătoare despre efectele pozitive și negative ale timpului petrecut la ecran, care sunt multiple: educaționale (pierderea concentrării, note mici, lipsă de interes la școală și la teme), psihologice (goana după confirmare de la alții, limitarea creativității, stres, anxietate socială, agresivitate), neurologice (modificări reale ale creierului care duc la scăderea motivației și a autocontrolului), dar și fizice (oboseală, dureri de spate, alimentație nesănătoasă, obezitate, risc mărit de accidente,deteriorarea auzului).

Din fericire, cartea ne oferă și multe soluții pentru a preveni sau a reduce efectele negative de mai sus. Pentru că tehnologia ne poate face bine, dacă știm să găsim echilibrul pentru copiii și familia noastră.

Sursa foto: copii făcând temele la televizor via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

7 comentarii

  1. Da, cred ca trebuie sa ne uitam putin si in gradina noastra a adultilor, nu numai la copii. Eu nu am fs niciodata o fana a ecranelor, desi lucrez in IT, mereu preferam o iesire afara in pauza, o plimbare pe la alti colegi pt socializare etc. Insa acum, cu copilul in concediu, recunosc ca am nevoie ca de aer de youtube si tv online etc.. E greu iarna in casa cu copil, de iesit la mall sau restaurant cam greu cu virozele si gripele vietii. Asteptam vara sa stam din nou la tara afara toata ziua

    • Bine, avem noste reguli batute in cuie: fara device-uri in camera in care dormim. Asadar, daca stau langa bebe cand doarme si nu ma ia somnul ma uit pe pereti si imi las imaginatia sa zboare…Eu am crescut fara tv la teme sau tv pe fundal si observam „noise ul” din alte case.Deschideam tv ul doar cand urmaream ceva. De cand am plecat de la parinti (15 ani) am reusit sa nu-mi cumpar tv, desi urmaresc chestii online, deci nu e ca si cum n-as avea deloc.

  2. Ce subiect minunat ai ales! Eu fac parte din generatia copiilor ‘cu cheia de gat’ inca din clasa intai. Ai mei lucrau amandoi pana seara tarziu si eu imi petreceam toata ziua singura acasa. Pentru ca uram linistea din casa, lasam televizorul deschis non stop pe fundal. Si cand citeam, si cand imi faceam temele, televizorul nu era la mai mult de un metru distanta. Ai mei n-au stiut niciodata. Nu am putut sa renunt la acest obicei nici mai tarziu, desi am simtit mereu cat de mult imi fura din concentrare si ca ma oboseste ingrozitor. Nici acum nu pot lucra fara casti in care sa fie radio sau un podcast, desi incerc permanent sa renunt la obiceiul asta, inclusiv cu terapie. Am citit carti excelente pe subiectul asta (recomand de ex. Deep Work a lui Cal Newport), dar o dependenta creata in copilarie se indeparteaza foarte, foarte greu. Iti multumesc ca scrii despre asta. Sper ca parintii care te citesc sa nu ignore articolul asta. Si mai sper sa nu se lase pacaliti de rezultatele excelente ale copiilor, crezand ca daca nu se vede la note, ei nu sunt afectati de distragerea atentiei. Cu zece la bac si in facultate si o cariera foarte frumoasa, mie imi afecteaza in continuare calitatea vietii.

    • Buna, Alina, mi-ai putea spune cum simti ca-ti este afectata calitatea vietii? Si eu sunt in situatia ta, doar ca am dobandit obiceiul prin clasele mai mari (8, 9…) si nu m-a deranjat deloc pana acum. Dar comentariul tau m-a pus pe ganduri… ?

    • Buna, Maria. In putinele ocazii cand am reusit sa invat/lucrez fara zgomot pe fundal, chiar si cateva ore, am observat ca sunt mult, mult mai productiva. Cand te concentrezi pe o problema care nu se rezolva mecanic, pe care trebuie sa o gandesti, orice distragere a atentiei (notificarea unui email nou, un coleg care te intreaba ceva, etc) iti intrerupe concentrarea pentru o perioada destul de lunga – sunt studii pe tema asta, cartea de care vorbeam mai sus le rezuma. Pentru ca psihologic eu nu reusesc sa lucrez in liniste si sa ma concentrez 100% pe ce am de rezolvat, creierul meu oscileaza permanent intre a procesa ce ascult si a rezolva problema pe care o am in fata. Imi supun creierul la un stress inutil si nu il folosesc niciodata la potentialul lui. Ceea ce se traduce in mai multe ore petrecute la birou pentru a rezolva aceleasi probleme, mai putin timp petrecut cu cei dragi, mai putine carti citite, mai putina dezvoltare personala, etc.

  3. Și deși se credea că femeile sunt mai bune la multitasking decât bărbații, se pare că se pricep la fel de rau. Speram sa avem macar acest atu asupra bărbaților, ca sa compenseze atentia prea mare pana la pierderea in detalii pe care o avem noi, femeile, fata de privirea de ansamblu pe care o pot avea barbatii. Uneori devine obositor sa nu te poți opri din observat, gândit, analizat.

  4. Ce subiect minunat ai ales!
    Si eu sunt „dependenta” de casti la birou- desi acasa sunt fara tv, fara radio, vorbesc la tel. 1-2 ori pe luna, nu am fb si pinterest pe tel (nu mai am, da? le-am scos pt ca…. era musai).
    Daca aveti si ceva solutii, pasi pe care i-ati incercat si v-au iesit, please, scrieti.

    P.S. (fiica mea, 11 ani, nu are tel. – se joaca/netflixeaza din cand in cand la calc/tableta dar cele 2-3 ore pe sapt. sunt rezonabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *