Când mami e copil și copilul e mami…

Nu jucam toți de-a aprozarul. Copiii erau, pe rând, când vânzător, când cumpărător. Aveam și coș de cumpărături, și cărucior, multe legume și fructe, portofel cu bani de hârtie, cântar și casă de marcat (toate din seturi de joacă diferite). Negociam, cumpăram, ne plimbam de colo colo pe covor, din bucătărie la piață, apoi de la fermă la piață, că făceam și aprovizionare la aprozar, programul era complet.

La un moment dat, mi-a venit mie rândul să fiu copilul, Ivan era mama mea, iar Sofia era vânzătorul.
– Copilule, ce vrei să mâncăm la prânz? mă întreabă protocolar mami Ivan.
– Cartofi!
– Perfect, mergem să luăm cartofi.

Și am pornit spre piață. După 70 de cm de pași deciși, am ajuns. Sofia ne aștepta zâmbind.

– Bună ziua, zice Ivan, am venit să luăm cartofi.
– Nu, am strigat eu. M-am răzgândit. Vreau dovlecei.
– Nu putem lua dovlecei, combate Ivan, care era setat pe planul inițial (exact ca un adult).
– Meheeeeeee…. am început eu să plâng zgomotos.

Mă priveau amândoi cu ochii cât cepele.
– Vreau o înghețată! plusez cu voce ascuțită.
– Nu e o idee bună, zice Ivan, e abia dimineață.
– Da, dar eu vreau. Meheheeeeeee…

De data asta m-am trântit direct pe covor și am început să dau din mâini și din picioare.
Stupoarea de pe fața lor era maximă. Peste câteva secunde, Sofia a început să zâmbească după standul ei cu legume din plastic.
Ei nu s-au tăvălit încă pe jos pe nicăieri, nici măcar nu pot fi acuzată că am vrut să mă răzbun. Doar m-am jucat puțin, să le văd reacțiile. Mi se părea amuzant să fac ceva ce am vrut să fac de multe ori, dar n-am putut, că deh, oamenii mari nu au voie să facă crize din astea de furie. Nici în public, nici în privat.

Ivan a plătit grăbit dovleceii și ciupercile, le-a pus în coș și m-a tras de mână spre bucata de covor care era casa noastră.

Acolo ne-am prefăcut că facem mâncare, apoi el mi-a zis:
– Hai la masă, copilule!
Eu am ridicat o sprânceană, el mi-a zis:
– Dar te rog să nu mai plângi. Dacă nu vrei la masă, nicio problemă, nu mănânci. Orice, dar să nu mai plângi.

Aha! Nu-i place când mă supăr vocal. Ce interesant, așa poate vede și el cum e pentru mine când ei se pun de-a curmezișul, iar eu nu pot să le fac pe plac din motive obiective.

Ne-am mai jucat o vreme, le place să-și socotească banii, să negocieze, să plimbe căruciorul ăla. M-au mai provocat de câteva ori să mă supăr, am făcut-o, cu răcnete supărate și lacrimi false, cu tăvăleală și dat din toate picioarele, Sofia râdea de se prăpădea, Ivan râdea și el, dar nu era râsul lui, la un moment dat chiar s-a supărat atât de tare pe copilul lui care tot plângea în public că n-a mai vrut să se joace.

– E foarte greu să covingi pe cineva să facă ceva ce nu vrea, mi-a spus seara la culcare.

Am zâmbit. Așa e. Mai ales când acel cineva e un om pe care-l iubești. Și care e foarte foarte încăpățânat.

În orice caz, uite cum din greșeală a ieșit un joc simpatic, eliberator și revelator pentru toată lumea. Puteți să-l încercați și voi cândva, dacă aveți acasă un mic rebel.

Și a mai ieșit ceva. O carte nouă pentru copii. E la tipar. Dar abia aștept să v-o arăt. Mami și tati se poartă ciudat. Avem și teatru la ea. Dacă sunteți în București pe 4 mai, facem lansare mare. 🙂

9 Comments

  • Ailin spune:

    Va așteptăm și la Constanța cu lansarea🤗.

  • Flo spune:

    Reminder: Să încerc și eu, însă după ce va mai crește puțin. Din răzbunare, evident! :))

  • Elena spune:

    O carte scrisa de tineee?😍😍 E cu Ema si Eric? Abia asteeept!!!

    • Printesa Urbana spune:

      Nu, nu e cu Ema si cu Eric, e cu alt personaj. Dar am ceva nou si delicios si cu Ema si cu Eric. Inca putina rabdare si le dezvalui pe toate, pe rand.

  • Irina spune:

    Cum „arunci” asa, in treacăt, asa veste?? Carte nouaa, pentru copiii mariiii ❤️ pentru mine, si mai târziu pentru el, acum la 13 luni, nu are răbdare sa asculte, dar le iubeste si le răsfoieste non-stop. Am luat Adevărul gol-golut si am citit – o cand dormea copilul, o iubesc (adica pe tine) ar trebui sa nu lipsească din nicio casa ❤️❤️❤️

  • Elena spune:

    Cartea am citit-o si paracitit-o, i-am tocit filele de am cumparat inca una (in caz ca nu o mai gasim) 😀😀😀… Dar supermarket-ul, de unde luam supermarket-ul? Sophie, miercuri 3 ani, in super pana de idei de cadou. Multumim tare! (PS: citit toate cartile tale pentru si despre adulti – scrii minunat si asta se cheama HAR… dupa « Semn ca te am » am respirat adanc si am plans minute in sir de preaplin… Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *