Gata, mami, nu-l mai suport, plec de-acasă!

Încercam să lucrez ceva, ei se jucau de-a concertul pe covor.

În câteva minute, au început să se certe legat de cine e vedeta mai mare, Ivan, care dansa, sau Sofi, care cânta. Au ridicat tonul, au început să-și arunce picanterii:

– Tu mereu vrei să fii prima!
– Da, pentru că sunt mai mare!
– Și ce dacă ești mai mare? Eu dansez mai bine decât cânți tu!
– Nu-i adevărat! Spui prostii!
– Ba tu! Eu dansez și tu aplauzi!
– Nu, eu cânt și apoi tu dansezi!

Nu mai intervin de mult între ei să le propun soluții, ei nu vor soluții, că dacă ar vrea, și le-ar găsi singuri, ei vor să blow off some steam, să-și regleze lucruri, să-și exprime alte supărări mai mari decât talentul celuilalt. Nu se lovesc, dacă s-ar lovi aș sări imediat, dar așa, nu m-a făcut mama judecător, nici mediator, așa că-i las să se ciondănească, știu că se împacă după cinci minute. Dar de data asta a fost diferit.

O aud pe Sofia pornind apăsat spre camera ei:
– Gata, asta e, nu te mai suport, plec de-acasă!

Opa!

Peste cinci minute de trânteli la ea în cameră, iese trăgând după ea trollerul  burdușit cu rochițe, chiloți, plușuri și jurnalul ei de vacanță. În brațe în ține pe Croco, semn clar că vorbește serios.

În camera vecină, Ivan își făcea și el bagajul, adică trântea în rucsacul lui cu roți tot felul de plastice rupte, mingi, ciorapi desperecheați, niște pene colorate și șerpi de cauciuc (acestea sunt lucrurile esențiale pentru el în orice excursie).

Curând, în hol stăteau amândoi, spate în spate, fiecare cu bagajul lui, gata să plece de acasă pentru că nu-l mai suportă pe celălalt.

– Păi, bine, atunci, le zic cu efort uriaș să rămân serioasă, cred că nu vă rămâne decât să plecați împreună. Paaaa! și mă întorc la laptopul meu.

Nici unul nu se mișcă. Sofia se foiește.
– Bine, dar eu plec prima!
– Nu, de ce să pleci tu prima? Plecăm amândoi!
– Uuuuf, ești foarte enervant.
– Ba tu ești!
– Gata, nu mai plec nicăieri.
– Nici eu nu mai plec.

Și-au târâit amândoi bagajele înapoi în camerele lor, unde au mai stat cam un minut. Primul a ieșit Ivan. S-a dus la ușa ei.
– Știu, facem concurs cu mașinile cu telecomandă! Vrei, Sofi?
Liniște. Acu-i acu.
– Bine, dar îmi dai mașina ta de teren?
– Normal!

Și gata. Seara la culcare, în timp ne pupăceam, Sofia îmi zice:
– Poate că dacă n-o să mă mai cert atâta cu Ivan, nu o să mai trebuiască să plec de acasă.
– Așa sper și eu.
– Dar am voie prin lege să plec de acasă la șapte ani?
– Nu prea.
– Când o să am voie?
– Pe la… 18 ani?
– Ăhăăăă, ce mult mai e până atunci…
– Trece repede.
– Auzi, mami? Your are the best mom in the whole world.
– Pfaa, perfect ai zis! Și eu te iubesc!
– Acuma te duci la Ivan să-i dai pup?
– Da, ca în fiecare seară.
– Uoooof, e greu să ai un frate.
– Dar e și frumos din când în când, nu?
– Cam e.

Și s-a culcat, cu bagajul nedesfăcut. Mâine cine știe ce mai urmează…

Pin It

5 Comments

  • Carmen spune:

    Ce să urmeze?!alte certuri cu împăcările corespunzatoare…și tot așa…și pina după 18 ani…dar tot umăr lîngă umăr vor fi la nevoie….

  • Ilinca spune:

    Articolele astea mi se par cele mai frumoase. Îți pun un zâmbet pe buze și parca îți dau încredere intr-o lume mai buna. Te lasă fără cuvinte și cred ca de aceea nu prea comentează nimeni la ele.

  • Eliza spune:

    Mie îmi cam dau lacrimile (pe de altă parte mie imi cam dau lacrimile la orice) când ma gândesc ce frumos cresc si de câtă înțelepciune dai tu dovadă lăsându-i să dezlege singuri ițele unui astfel de conflict. Si știi de ce mi se pare important sa fie așa? Pentru ca eu nu am avut un model sănătos de conflict nicăieri (știam că nu îmi place scandalul pt ca la mine în casă era prea mult, dar asta era tot ce știam), ceea ce înseamnă că acum am senzația că dacă ma contrazic cu cineva, persoana aceea nu va mai vrea da vorbească cu mine, ceea ce adaugă si mai mult la frica de conflict. E foarte sănătos că ei învață pe pielea lor că te certi chiar dacă te iubești, și că e greu cu conflictul, dar e frumos să construiești relația. Poate nu știu ei să pună în cuvinte acum, dar sunt convinsă ca asta e o lecție care nu are neapărat nevoie sa fie pusă in cuvinte, va fi simțită de ei. Nu mai știu unde am auzit ca familia e acolo unde ești primit orice ar fi, si cred ca pentru asta se antrenează ei doi acum. Love, love, love and hugs!

  • Irina spune:

    Exact de ce aveam nevoie! P 9 ani A 2 ani de dimineata pana seara e in continuu conflict! Comunicarea e ingreunata de lipsa de limbaj a celeii mici. Uneori rabufnesc si intervin tocmai pentru a intelege ce mai au de impartit si de ai pune pe pauza pentru cateva minute!

  • Madalina spune:

    Lasa ca si astia care n-au frati gasesc motive sa plece de acasa. Al meu si-a facut bagajul (niste masinute) sa plece la vecini, ca el nu vrea sa mai faca teme (facuse cam 2 minute de matematica). A si plecat pe usa, dar l-am adus inapoi ca mi-era teama sa nu cheme aia politia si sa vezi atunci explicatii, desi poate ar fi trebuit sa las sa se intample si asta.
    S-a razgabdit cand i-am explicat ca teme va avea de facut oriunde, multa vreme de acum inainte.
    So help us God!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *