Prima jumătate de an a lui Ivan la școală în clasa pregătitoare

Ivan a mers la grădiniță la trei ani și două luni, în același loc unde sora lui mergea deja de doi ani, dar la altă grupă. De ce am ales altă grupă pentru el decât cea în care mergea sora lui am explicat în detaliu aici.

La vremea aceea, Ivan era un copil extrem de introvert, retras, sensibil, nesigur, încă foarte atașat, dar în același timp curios, pregătit să descopere activități noi. Nu și oameni.

Acomodarea a fost teribil de greoaie, am stat trei luni pe hol în fața sălii lui, a avut un regres mare după ce a fost lovit rău de un coleg cu probleme de comportament (care în mod obișnuit avea shadow, însă în acea zi psihologul care îl însoțea lipsea, ceilalți adulți nu l-au supravegheat, și uite-așa Ivan s-a ales cu gura praf, zdrobită de trotuar). Revenirea la grădiniță după ce acest episod a fost grea, am vrut să renunțăm, însă educatoarea și directoarea grădiniței m-au convins că ar fi fost greșit să îi validez temerile că nu e pregătit și neîncrederea în grădiniță, așa că am decis să mergem mai departe.

A fost binișor în cele din urmă, după a patra lună s-a desprins mai ușor de noi, lucra bine în clasă, nu și-a făcut prieteni, în curte stătea mai mult lângă Sofia și colegii ei, a avut o relație bună cu educatoarea și asistenta Montessori, care i-au respectat ritmul și nevoile.

Primul an la grădiniță s-a încheiat în pace, al doilea an a început promițător, Sofia începuse deja școala, doar că în curând echipa grupei lui s-a destrămat, educatoarea a plecat, au fost multe schimbări care lui nu i-au priit, așa că am fost nevoiți să-l retragem. Era noiembrie, să-l mut la altă grădiniță pentru câteva luni nu simțeam că i-ar face bine, pentru că știam că are nevoie de luni de zile să se adapteze, iar din toamnă urma oricum să îl înscriu la școală, aceeași școală unde mergea Sofia.

La Sofia, care a intrat direct în anul 2 la această școală care folosește curicula britanică, am observat cât de important ar fi fost pentru ea să fie în școală din anul 1, în care copiii învață să scrie și să citească (în engleză și română). Ea a petrecut anul acela în grădiniță (unde sincer, s-a cam plictisit, dar ne-am gândit s-o mai lăsăm să copilărească, care-i graba cu școala), ar fi fost grozav să fi știut din timp toate astea și s-o înscriu cu un an înainte, s-ar fi adaptat mult mai ușor la șase ani decât a făcut-o la 7 ani. Pe de altă parte, s-a jucat mult, a dormit la prânz încă un an, asta e, pierzi ceva, câștigi altceva.

Revenind, Ivan urma să înceapă anul 1 la 5 ani, acum avea 4 ani și jumătate și rămăsese fără grădiniță. Așa că am decis să-l înscriem direct la școală, chiar dacă era mijlocul semestrului întâi. Ne-ar fi fost și nouă mai ușor să îi ducem și să îi luăm din același loc. Diferența de bani între grădiniță și școală nu era semnificativă, el a fost bucuros să meargă la școală cu Sofia, așa că ne-a fost ușor să luăm decizia asta.

Am avut noroc să prindem imediat un loc liber în grupa 0, Reception, cum îi zice în sistemul britanic. A nimerit la o învățătoare care i s-a potrivit mănușa și care l-a citit imediat. A înțeles că e important să nu-l grăbească, să nu insiste, iar peste doar o lună, nu-l mai puteam desprinde din îmbrățișarea ei.

Am stat pe hol, la alt etaj, primele zece zile de școală. Nu a ieșit niciodată după mine. Nu a plâns. Nu a protestat.

A fost decizia ideală pentru el!

A fost implicat în tot ce fac acolo, în ultimele luni a început chiar să invite colegi la joacă, să facă glume cu ei, s-a apropiat de două fetițe care-l plac, ridică mâna, vine cu idei, deși se cam supără dacă sunt alese altele. La prezentarea de final de an a fost de acord să se costumeze și chiar a cântat ceva, nu mi-a venit să cred că băiețelul meu, care la toate petrecerile cu părinți și educatori nu se desprindea din brațele mele, acum stătea sigur pe el în față, alături de colegii lui.

A învățat literele, cifrele, citește cuvinte scurte în engleză și română, face socoteli simple, e atent la enunțuri și rezolvă rapid ce i se dă, lucrează bine cu colegii, își gestionează mult mai bine reținerea față de străini și furia când nu merge cum vrea el. Tot ce fac e în joacă, sub formă de provocări cu personaje reale sau imaginare, nu li se predă și nu sunt grăbiți. Se mișcă mult și se joacă întruna, în primul semestru au și dormit la prânz în majoritatea zilelor, în altele doar se relaxează după masă, citesc, construiesc lego în liniște.

Însă cel mai mare câștig pentru el a fost încrederea în sine, care i-a crescut exponențial de când merge la școală și vede cât de bine se descurcă acolo!

Urmează pentru el anul 1, în care va avea colegi noi și o altă învățătoare. Sper să aibă la fel de mult noroc ca în primul an.

Deocamdată ne bucurăm de vacanță, călătorim, mai vorbim în engleză, facem socoteli în joacă, comparăm volume și dimensiuni, povestim despre calendar și anotimpuri, discutăm despre țări și animale fantastice, citim în fiecare zi, uneori răspunde el primul la întrebările pe care i le pun Sofiei, nu ne plictisim deloc. 🙂

Și uite-așa a început Ivan școala la 4 ani și jumătate și totul a fost nesperat de bine. Nu recomandăm neapărat și altora același lucru, dar am vrut să vă povestesc cum a fost la noi, ca să aveți cu ce compara sau la ce vă raporta dacă vă veți găsi în situații asemănătoare.

Pin It

19 Comments

  • maddy spune:

    De ce un copil cu probleme grave de comportament are voie sa se duca la gradinita impreuna cu copii normali si pasnici? Saracul Ivan, ce faza urata a patit…imi pare tare rau.

    • Robo spune:

      Come on maddy, nu fi si tu ca zoso.
      S-a mai dscutat problema pe aici si nu doresc sa reiau, dar in esenta e din 2 motive: pt ca si copiii cu probleme de comportament sunt oameni si au drepturi si pt ca avea shadow, care lipsea in ziua aia, dupa cum scrie in articol.

    • Roxana spune:

      Bogdan a avut în grupa un astfel de băiat. Fiind cam aceeași zona(aviației) și cam aceeași descriere(comportament agresiv, shadow) am impresia ca e chiar același copil. Te asigur ca părinții copilului sunt extrem de implicați, încearcă sa îl ajute cât pot de mult, însă situații de genul se pot întâmpla chiar și între copii fără probleme medicale. Unu la mana. Doi la mana, acel băiat are nevoie de un mediu „normal” cum ii spui tu încercând sa fii drăguță. Copiii cu autism, down etc au nevoie sa fie în preajma copiilor fără deficiente, ii ajuta mult în dezvoltare. Plus, le mai deschid ochii ăstora ca tine care împart oamenii în normali și pașnici și anormali și nepasnici…gen. Ca am rămas fără rime, vorba lu’ Toma Caragiu

    • Diana spune:

      Sunt curioasă cum ti ai privi tu copilul, Maddy, dacă nu s ar naște „normal și pasnic”…Ma abțin din a zice mai multe, pt oameni ca tine e oricum pierdere de vreme.

      • Mona spune:

        Diana e foarte greu sa fii parinte de copil special, dar e greu sa fii si de partea cealalta a baricadei, de parinte al unui copil obligat sa petreaca cateva ore in preajma unui copil cu devieri comportamentale. Noi avem un astfel de copil la parcul de joaca, are aproape 5 ani, face terapie, este f agresiv si impredictibil si s-a dovedit de nenumarate ori un pericol pt ceilalti:sare la bataie din orice si o face atat de rapid si agresiv ca mama lui ajunge sa-l opreasca numai dupa ce a ranit alt copil. Alteori ii impinge din tobogan pe altii mai mici, sau incearca sa arunce cu diverse….si multe altele.
        Noi ceilalti parinti stam in stres permanent cand acest baietel vine in parc si cam toti am ajuns sa parasim parcul cand vin ei. Si copilul meu a fost agresat de el.
        Ce vreau sa spun e ca desi empatizez cu mama lui si regret situatia baiatului, prefer ca pe al meu sa-l tin departe de pericol. Pt ca intr-un final este un pericol.
        Orice mama are dreptul sa incerce sa-si protejeze copilul cum crede de cuviinta.

    • Bia spune:

      Ma uimiti fetelor… Nu sunt inca mama, dar nu pot crede ca o mama poate avea o percepție chiar atat de radicala… Inteleg ca ai face orice ca mama sa iti protejezi copilul, dar daca copilul tau este cel „anormal” ce faci atunci? Il renegi? In tarile europene sunt foarte multe persoane cu dizabilități care duc o viata absolut normala… Pentru ca acolo oamenii nu au atatea prejudecăți, poate copilul anormal de astăzi se va transforma într-un adult responsabil, dar asta tine numai de cei din jur si de felul în care este perceput de ceilalți… Drept exemplu Ivan care din băiețelul timid s-a transformat într-un cavaler curios, mediul, învățătoarea au fost esențiale pentru schimbarea lui…

      • Lumi spune:

        Cu dizabilități sau fără, un copil cu probleme de comportament, agresi v, este o problema pentru ceilalți și dc nu se găsesc soluții da, trebuie exclus. În cazul de fata vina este a scolii ca a primit copilul agresiv neinsotit. Nu am spus pe nicăieri ca toți copiii cu dizabilități sunt agresivi și tr. excluși sau ca toți copiii normali sunt pașnici.

    • Cristina spune:

      Din pacate si noi am patit in lucru asemanator cu un copil cu nevoi speciale pe care am fost toti de acord sa il integram la gradi de stat desi nu avea shadow, personalul putin pt 25 copii si putea avea consecinte grave asupra copilului meu.

  • Mira2 spune:

    Acomodare uşoară în noua clasă! 🙂 (va fi bine, sunt convinsă)

  • Victoria spune:

    Ma bucur sa știu ca exista astfel de scoli și in România , eu locuiesc in UK , iar fetița mea a terminat un an de Nursery part time adică doar 3 ore, pe parcusul
    Anului am avut impresia ca o duc degeaba însă acum in vacanța descopăr cât de multe știe cate lucruri interesante din viața de zi cu zi au învățat acolo, soțul meu a rămas WOW fiind prezent la o Conversație dintre ea și 2 copii vecini vb in engleză.

    Acum urmează sa înceapă Reception, am fost la o ședința de acomodare iar in clasa ei erau amenajate diferite ateliere de lucru dar cel mai mult m-a surpins o masa unde erau toate literele alfabetului si mari si mici magnetice iar copiii se jucau cu ele pescuindule…

    Deci ideea la ei este sa învețe materie puțina intr-un timp lung pe când la noi se introduce materie multă intr-un timp scurt.

    As fi vrut sa am si eu parte de o asemenea școala , fără sa simt frica sau Amenințare ca trebuie sa învăț tot ce ni se preda învățătoarea in aceiași zi.

    • Madalina spune:

      Mai stai putin si vezi ca nu e deloc putina materie. Din clasa 1 o sa inceapa sa toarne in ei informatii cu nemiluita. Nu e rau, oricum o fac intr-un mod placut, dar nu e deloc usor pentru un copil de 6 ani sa faca inmultiri, spre exemplu.

  • Alexandra Fus spune:

    La ce scoala sunt copii?:)

  • Anca spune:

    Cum este cu bariera lingvistica? Stie engleza? Cum reuseste sa comunice cu educatoarea si colegii?

    • Robo spune:

      pai, invata engleza, de asta e acolo
      nu e o problema, copiii inteleg din mers, mai ales ca la reception sunt conversatii simple – cu vorbitul e un pic mai greu
      profesoare sunt oricum romance, deci daca chiar nu se inteleg cu copiii, le vor vorbi in romana

      Ivan a avut un pic de expunere la engleza si la gradinita, desi nu stiu cat a contat ca nu a mers asa de mult la gradinita
      una peste alta, nu a fost deloc o problema

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *