Ce mai citește soțul meu pe internet (ep. 26) – despre speciesism, constituția lipsă a Marii Britanii și brotografie

1. Ce este speciesism-ul (sursa)

Speciesism-ul (doamne, ce cuvânt) este discriminare pe baza apartenenței la o anumită specie. Este corespondentul rasismului, dar extins la specii de animale, nu doar la ”rase” de oameni (apropo, paranteză, nu există nici o bază științifică pentru a se vorbi de ”rase” la oameni, practic suntem cu toții africani din punct de vedere genetic – sursa – și chiar și la animale termenul este mai mult o clasificare informală decât una științifică, dar despre asta poate altădată).

Concret, speciesism-ul înseamnă să tratezi diferit din punct de vedere moral un membru al unei specii față de un membru al altei specii, atunci când interesele lor sunt similare. Cel mai la îndemână este să ne uităm la atitudinea față de oameni versus atitudinea față de animale, mai precis majoritatea covârșitoare a oamenilor vor alege probabil să salveze dintr-un pericol un om în loc să salveze un animal. De fapt, cred că cei mai mulți vor alege să salveze un om necunoscut în loc să-și salveze câinele mult iubit – adică, sper 🙂

Un alt exemplu: cei mai mulți oameni nu au o problemă cu ideea de se face teste periculoase pe animale, dar ideea de a se face teste periculoase pe oameni li se pare probabil inacceptabilă.

E de la sine înțeles să fie așa, dar răspunsul la întrebarea ”de ce este asta justificat din punct de vedere etic” nu e chiar atât de simplu de dat. Vedeți, persoanele non-religioase, ca mine, sunt obligate să se gândească la asemenea lucruri, noroc că există filozofi de profesie care să ne ajute. Dacă eram religios, era simplu, cel puțin cele 3 religii Abrahamice (Avraamice?!) situează omul deasupra animalelor din punct de vedere moral.

Mai există speciesism și atunci când tratăm diferit animalele din specii diferite, de exemplu suferim când sunt omorâți câinii vagabonți dar nu avem nici o remușcare să omorâm un șobolan sau, eu știu, un șarpe care are ghinionul să ne iasă în drum, deși n-are nici o treabă cu noi.

Problema cu tratamentul diferit din punct de vedere moral se pune pentru că și animalele sunt capabile de suferință, nu doar omul. Deci, dacă suntem cu toții de acord că suferința umană este ceva rău, de nedorit, atunci suntem obligați să avem o poziție și în privința suferinței animalelor.

Există un argument foarte puternic și, sincer, absolut superb, pentru a fi împotriva speciesism-ului, adică pentru a extinde drepturile, libertățile și protecțiile de care se bucură oamenii și la animale. Acesta a fost adus de Peter Singer, un filozof moral australian, se numește ”argumentul cazurilor marginale” și sună așa: există anumite categorii de oameni care nu sunt semnificativ diferiți de animale din punctul de vedere al abilităților care sunt relevante pentru o judecată etică.

Este vorba despre copiii foarte mici (infanți), despre oamenii cu senilitate, despre oamenii aflați în comă, despre oamenii cu deficiențe cognitive grave. Atât timp cât recunoaștem acestor persoane exact aceleași drepturi și libertăți ca și celorlalți oameni, nu avem motive să refuzăm aceleași drepturi și libertăți animalelor non-umane. Dacă o facem, suntem inconsistenți din punct de vedere etic, or, orice etică care nu este consistentă intern practic nu se mai poate numi etică.

Orice argument de tipul ”omul este un animal superior” nu ne ajută aici. Omul este într-adevăr un animal superior din punctul de vedere al inteligenței, al conștiinței, al capacității de a face rău, de a distruge planeta și de a face nenumărate alte chestii senzațional de bune sau de rele, dar din asta nu decurge automat superioritatea lui morală asupra altor specii. În plus, animalele sunt și ele superioare oamenilor în multe privințe, de la capacitatea de a supraviețui în medii care pe noi ne-ar ucide la simțurile mult mai dezvoltate ca ale noastre, de la capacitatea de a construi structuri uimitoare la performanțe fizice la care oamenii nici nu visează.

Un alt fel de a pune problema este următorul: să zicem că acceptăm inteligența drept criteriu pentru a stabili superioritatea morală a omului față de animale. Perfect. Acum vă rog să-mi explice cineva de ce ne-am opri la cazul animalelor versus oameni, de ce nu am considera că diferența de inteligență justifică o diferență de tratament moral și în cazul oamenilor?

În mod clar unii oameni sunt mai inteligenți decât alții, deci dacă inteligența (sau orice altă trăsătură) este criteriul, atunci înseamnă că oamenii mai inteligenți ar trebui să aibă mai multe drepturi decât cei mai puțin inteligenți, corect? Evident, unii dintre noi chiar cred asta… vedeți acum de ce sunt folositoare la casa omului teoriile fantasmagorice cum e cea a ”raselor umane”? Pentru că justifică rasismul și alte -isme exact prin superiorități de genul acesta: oamenii albi sunt mai inteligenți din naștere decât cei negri, bărbații sunt mai inteligenți decât femeile și așa mai departe – știm cu toții cât de multă bucurie a adus în lume gândirea de acest fel.

Motivul pentru care eu personal fac alergie la speciesism-ul care diferențiază între animale (”animalul ăsta e mai pufos sau pur și simplu îmi place mie, deci îmi pasă de el, animalul ăsta însă e urât sau nu îmi place mie, deci nu îmi pasă de el”) este că dacă facem diferență din punct de vedere moral între specii de animale pe baza preferințelor personale, atunci nu mai este decât un pas până la a face diferență și între categorii de oameni tot pe baza preferințelor personale. Iar istoria ne învață că abordarea asta se termină de obicei cu multă suferință, cu crime sau cu genocid, după cum știți. Toată lumea are preferințe și este ok să fie așa, ce nu este însă ok e să ne întemeiem judecățile morale pe ele.

Acum, argumente în favoarea speciesism-ului. Sunt mai multe, dar există unul care mie mi se pare (iarăși) absolut senzațional și care pentru mine înclină definitiv balanța, mai precis da, sunt speciesist în sensul că cred că e justificat să facem diferență între oameni și animale, deși nu consider că e justificat să facem diferența între diferite specii de animale, ci trebuie să le tratăm pe toate la fel.

Argumentul e foarte simplu și sună așa: dacă animalele au drepturi la fel ca oamenii, atunci ar trebui să aibă și obligații, tot la fel ca oamenii.
Dar este evident că animalele nu pot să aibă obligații, pentru că nu sunt capabile să le îndeplinească. Urez succes oricărui om care încearcă să convingă un leu să nu mai omoare o gazelă sau care încearcă să convingă un cal să nu mai urineze în mijlocul drumului.

Orice sistem etic este, în esență, o colecție de drepturi și obligații fată de alții și față de noi înșine derivate din niște principii. Animalele, nefiind capabile să îndeplinească obligații, ca oamenii, nu pot fi subiectul unui sistem etic, de aia se zice că sunt amorale, adică în afara moralei. Noi oamenii ne oripilăm când un adult ucide un copil, dar nu judecăm cu aceeași măsură când un lup ucide un pui de căprioară sau un pui de lup sau chiar un pui de om. Motivul este că lupul nu are și nu poate să aibă obligația de a nu ucide.

Și mai este și o dificultate de ordin practic: să presupunem că stabilim că animalele au drept la viață în sensul în care îl au oamenii. În acest caz, noi, oamenii, am fi obligați să le apărăm acest drept, inclusiv față de prădătorii lor naturali! Practic ar trebui să protejăm dreptul gazelei de a nu fi mâncată de leu, ceea ce nu ar fi doar imposibil de pus în practică, dar ar crea o dilemă etică serioasă, pentru că făcând asta am pune în pericol dreptul leului la viață!

Sigur, animalele sunt capabile să simtă suferință și de aceea noi, oamenii, avem o datorie morală de a nu le provoca suferință nenecesară. Însa suferința animalelor nu poate fi eliminată complet, așa cum ne străduim să facem pentru oameni, pentru că așa funcționează însăși lumea naturală, iar asta e evident dacă facem constatarea simplă că pentru a trăi este nevoie, de absolut fiecare dată, fie să mănânci tu pe cineva (dacă ești animal carnivor), fie să împiedici pe cineva să mănânce înaintea ta (dacă ești animal ierbivor). Adică practic am ajuns la ideea banală că viața animalelor este o luptă continuă pentru supraviețuire, o luptă în care cel care pierde dispare.

Scuze pentru eseu, m-a luat un pic valul. Voi ce părere aveți, sunt foarte curios, am făcut și sondaj.

2. Din ciclul ”mi-a picat fața”, tocmai am aflat ca Marea Britanie nu are constituție (sursa)

Iată un lucru pe care sigur l-aș fi ținut minte dacă l-aș fi auzit la vreo lecție de istorie de la școală, în locul sutelor de date și bătălii pe care le-am uitat instantaneu: Marea Britanie nu are constituție scrisă. Articolul e despre decizia recentă a Curții Supreme din UK în legătură cu ghiumbușlucurile lui Boris cu suspendarea Parlamentului, dar cine naiba are nervi să urmărească clusterfuck-ul monumental prin care trece una din cele mai vechi democrații din lume de când cu Brexitul? Eu unul am renunțat demult, mi se pare atât de ridicol și absurd ce se întâmplă pe-acolo încât am decis că nu merită să investesc timp în asta. Mult mai interesant mi se pare faptul că nu există o constituție scrisă, așa că am căutat să aflu de ce.

Am dat peste acest articol, din 2008, în care se zice că principalul motiv este acela că țara a fost stabilă pentru prea mult timp și nu a fost nevoie. Pur și simplu. Multe state europene au avut nevoie să aibă constituție scrisă în urma revoltelor și a războaielor prin care au trecut, dar Marea Britanie a rămas practic neatinsă de revoluțiile din secolele 18 – 19, așa că la ei democrația a fost reformată în pași mici, de-a lungul timpului. Pentru statele mai tinere cum sunt SUA sau Australia, codificarea drepturilor și obligațiilor cetățenești a fost de asemenea un pas esențial pentru dobândirea independenței. Ipoteza asta se verifică și în cazul nostru, prima constituție a României a fost adoptată în 1866, imediat ce a plecat Cuza și a venit Carol, și a fost făcută după modelul constituției belgiene din 1831. A rămas în vigoare până în 1923, când a fost modificată. Să nu vă gândiți că știam lucrurile astea, le-am citit acum pe internet. Mă rog, de cea din 1923 știam, dar atât.

Ironic, în articolul acesta din 2008 se spunea că politica britanică era în criză, ceea ce dovedește încă o dată că întotdeauna se poate mai rău.

3. Arta rece și sterilă a brotografiei (sursa)

”Dacă vrei să vezi cum arată lumea fără oameni în ea, e suficient să te uiți la instagramul unui tip straight”. Deci, cică unii au observat că cei mai mulți bărbați straight pun cam același gen de poze pe instagram, mai precis poze în care nu apar oameni, ci obiecte inerte, în special clădiri, eventual în alb negru să fie mai artsy așa. Stilul ăsta de fotografie e denumit ironic brotografie, de la particula ”bro-”.

Eu nu am în prezent conturi de social media pe care să pun poze, dar m-am uitat pe pozele mele mai vechi făcute cu telefonul și m-a pufnit râsul, în cazul meu este cât se poate de corect, adică uitați-vă și voi de exemplu la fotografia din header-ul vechiului meu blog, e făcută de mine prin Paris, cred, și e în continuare una din fotografiile mele preferate all time 🙂

Puteți citi în articol posibile explicații pentru care bărbații aleg stilul ăsta rece, serios și lipsit de emoție. Eu nu zic neapărat că are legătură cu sterotipurile de gen, dar… it’s damn funny.

Asta-i tot, vă invit să votați în sondaj și vă urez un weekend fără dileme etice.

PS Dacă ați ratat articolul anterior, îl găsiți aici. 60% dintre cei peste 450 de oameni care au votat în sondaj au spus că nu le plac șobolanii. Cei cărora le sunt indiferenți reprezintă 24%, which is not bad at all.

45 Comments

  • Alina spune:

    Eu sincer iti zic ca am dubii ca as salva un necunoscut in favoarea pisicii mele. :)) In general am o parere mai buna despre animale decat despre oameni. Oamenii pot fi ingrozitori, rai. Animalele fac exact ce trebuie sa faca, indiferent ca sunt carnivore sau nu. Motivatia „crimelor” carnivorelor este usor de inteles, are un sens anume pentru supravietuirea lor. Daia oamenii care filmează documentare nu intervin cand leul mananca antilopa.
    Pentru oameni nu vei gasi aceeasi justificare. O fac pentru ca sunt rai, ingrozitori, lenesi, psihopati, cruzi, etc
    Asa ca de ce as salva eu un necunoscut care poate e un tortionar comunist? Sau un pedofil? Sau un om care arunca gunoi la semafor? Poate e un om ok, dar ce sa zic, eu chiar o iubesc pe pisica mea, nu pot sa risc asa ceva :))

    • Robo spune:

      :-))
      „The more people I meet, the more I love my dog” 🙂

    • V. spune:

      As judeca invers. Orice om merita prezumtia nevinovatiei, deci oamenii sunt buni, calzi, generosi, blanzi, capabili de dragoste. Doar o mica parte din ei devin rai fie din cauza modului in care au fost tratati/crescuti, fie din cauza problemelor mentale. Sa spui ca n-ai salva un om pe care nu-l cunosti pentru ca poate e psihopat e un pic exagerat. Dar daca e un om normal, ca si tine? Daca esti tu in situatia de a fi salvata? Iubesc animalele, insa e pur si simplu trist ce spui. Daca toti am gandi asa, ar fi sfarsitul nostru ca specie…

    • Maria spune:

      Sigur ca mi-as salva cainele inaintea unui necunoscut! Ca majoritatea parintilor de animale @Robo: Sa spui ca speri ca ar fi invers e ca si cum eu ti-as spune ca sper ca tu ai salva un necunoscut inaintea propriului copil.

    • Robo spune:

      am si eu animale de care sunt atasat, dar inteleg ca nu sunt copiii mei
      as intelege asta chiar si daca nu as avea copii din aia pe bune

  • Ole spune:

    Mi-as salva cainii inaintea necunoscutilor. Nu am vreo justificare rationala, doar ca ii iubesc nespus. That’s all.

    • Robo spune:

      Esti a doua persoana care spune asta, sunt surprins, mai bine faceam sondaj pe tema asta: ce ai salva intre un om necunoscut si animalul tau.

  • Ada spune:

    Orice om care are animal de companie ar spune asta, bine animal de companie e ala care sta in casa cu tine nu in curte si i arunci un colt de mamaliga din cand in cand. Nu e nimic surprinzator, sunt convinsa ca si tu ai proceda la fel 🙂

    • Robo spune:

      Eu sunt sigur ca nu as proceda la fel. In caz ca poate nu ne gandim la aceeasi situatie, o sa fiu explicit: sa zicem ca vine apa si ca pot salva fie cainele/pisica meu/mea, fie un alt om care s-a nimerit acolo.
      Eu as salva omul fara sa stau pe ganduri.

    • Juli spune:

      Salut, pe mine din articol m-a prins mai mult ce ați scris despre „rasă”, precum ca nu are bază științifică, eu aş argumenta totuși pentru a putea vorbi liber despre rasă, ca despre știința care studiază diferența sau/și particularitățile dintre populațiile de oameni(grupuri mari, nu indivizi aparte), fără a da judecata morală acestui studiu. Vorbim despre istoria stabilirii acestor particularitati/diferențe, distribuirea lor in ziua de azi, diversitatea lor, ca urmare se pot face și prognoze asupra modificărilor de mai departe… Ca rezultat sunt și recomandări practice: cei cu pielea întunecată când merg la nord ar fi bine sa ia vit. D, cei cu pielea alba când merg la tropice ar fi bine sa se acopere de soare și mai sunt și alte exemple. Eu nefiind specialist, urmăresc antropologul rus Stanislav Drobishevskii, care are multe lecții interesante la acest subiect. Deci nu vorbesc de „rasism”, dar de studiul științific al raselor. Acum, la ora târzie, mi-a venit analogia (probabil simplă și nu neapărat adecvată) cu fructul măr: sunt peste 7500 soiuri în lume – toate-s mere, dar au particularități ce țin de formă, culoare, gust, dimensiune, îngrijire, zona de creștere etc. La măr am putea totuși face o ierarhie după anumite criterii(oricum subiectivă după ce anume cautăm la mărul respectiv), de aceea nici nu e tare bun exemplu, dar sper ca ati înțeles ideea… În rest, mi-a plăcut articolul, aş citi în continuare cu plăcere tot ce e legat de subiectul „ateism”, că în română nu prea găsesc info(nu ca tare aş căuta), urmăresc videouri în engleză când am timp. Dacă ați face un podcast/vlog/ dezbateri/întrebări – răspunsuri pe aceste teme, pe meleagurile românești, ar fi foarte tare. (de genul Atheist experience cu Matt Dillahunty, dacă ați auzit de el). Succes!

  • maddy spune:

    Intre un om si un animal as salva fara ezitare omul pentru ca tin cu specia mea, cea umana. M-as simti vinovata sa stiu ca am lasat un om sa moara, dar nu as simti nimic daca ar muri o gaina, pisica, peste, caine, vaca, flamingo sau un miliard de sobolani etc. Mananc carne, port blana naturala si piele, nu pot sa fiu ipocrita si sa afirm ca tin la animale mai mult decat la oameni, in general.
    Nu pun in calcul defectele/calitatile/antecedentele penale ale omului respectiv ca nu am de unde sa le stiu si nici nu am cum sa-l intreb pe om daca e pedofil sau tortionar, in acest scenariu fictiv.

    • Mira2 spune:

      Şi eu aş salva un om necunoscut în locul pisicii mele (şi da, chiar am o pisică de 14 ani – la noi e de când avea 8 luni).
      Aş salva pisica în locul oricărui bun material, dar nu în locul unui om. Mi s-ar părea crimă.

  • Corina spune:

    Eu nu cred ca as salva un necunoscut in locul cainelui meu. Daca ar fi sa ne luam dupa felul cum se poarta, atunci as salva ORICE caine in locul unui om

    • Robo spune:

      Mie imi vine foarte greu sa cred ca atunci cand un om iti cere ajutorul fiind la un pas de moarte tu o sa salvezi cainele de langa el care e in aceeasi situatie. Cred ca salvezi in mod automat omul, fara sa te gandesti prea mult pe cine ar trebui sa salvezi.

  • Abx spune:

    Inconsecventa, nu inconsistenta

  • Mihaela spune:

    Oare cei care răspund ca ar salva propriile animale de companie în locul oamenilor, se gândesc ca pot fi puși în situația de a fi unul din acei oameni?!
    Sincer, pe mine ma cam sperie o astfel de atitudine, gândindu-mă ca sunt oameni pe aceasta lume care să-și salveze pisica în locul meu și sa lase 2 copii orfani de mama..

    • Alina spune:

      Pai stii de ce? Pentru ca salvam lucrurile pe care le iubim inaintea celor pe care nu, asa functioneaza dragostea si atasamentul. Daia oamenii nu vor sa fie omorati cainii si pisicile dar nu au o problema cu gandacii, sobolanii, tantarii omorati.
      Daca ar fi cum zici tu ar trebui mereu sa salvezi fiinta mai valoroasa.
      Adica daca tu ai de ales intre a salva 3 copii necunoscuti sau unul de al tau, ar trebui sa ii salvezi pe cei 3 ca sunt mai multi si prin urmare mai valorosi moral si rational. Dar fac pariu ca nu ai face asta 🙂
      Sau daca ai avea de ales intre a o salva pe mama ta care ar avea 70 ani versus o femeie necunoscuta de 30 ani cu 2 copii mici ar trebui sa salvezi necunoscuta, pentru ca e mai valoroasa moral fata de o persoana mai in varsta care si-a trait viata si care nu mai are copii mici de crescut.
      Lucrurile nu sunt atât de simple, dar e greu sa stii exact ce ai face intr-o astfel de situatie. Realitatea este ca in momentul in care tre sa faci alegerea nu ai de unde sa stii ca nu i poti salva de amandoi, asa ca intrebarea e la care te duci primul. Si probabil ca te duci la cel care pare ca are sanse mai mari sa moara mai repede (in ideea ca te chinui sa i salvezi pe ambii)

    • Robo spune:

      Cand e vorba de un om necunoscut vs om iubit cred ca intelege toata lumea de ce alegi sa salvezi omul iubit.

      Cand e vorba de om necunoscut vs animal iubit, e mai greu de inteles pt unii, cum sunt eu, de ce ai alege animalul.

      Adica, sper din suflet sa nu ma aflu vreodata in situatia de a cere ajutorul unei persoane care pune viata cainelui propriu mai presus de viata unui om.

      Vreau sa fiu clar: nu judec in nici un fel alegerile astea, oricum e o situatie ipotetica putin probabila, spun doar ca nu ma asteptam la asa ceva si e clar ca e nevoie sa reevaluez ceea ce cred despre oameni.

      Am mai invatat ceva azi, de aia e bun blogul asta 🙂

    • Maria spune:

      Nu ai avut vreodata animal de companie, presupun.
      Well, eu nu am avut vreodata copii si da, sunt convinsa ca majoritatea oamenilor si-ar salva propriul caine in defavoarea unui om necunoscut.

  • Marce spune:

    Scuze dar partea cu obligațiile pe care nu le pot avea animalele așadar nici drepturi nu prea merge se poate aplica așa cum povestești mai sus și la infanți. Drepturi au dar obligații nu. Sigur că au tutore legal (majoritatea) care e tras la răspundere în locul lor dar așa și un proprietar de câine e (sau ar trebui să fie) dacă animalul mușcă fiindcă nu a avut botniță. Desigur că nu se aplică la animale sălbatice așa cum drepturile noastre nu se aplică oamenilor sălbatici din remote tribesc of the world.
    Cred că faci o eroare de incluziune a speciilor în cadrul tău moral. Fiecare specie are în cadrul ei drepturi și obligatii pentru membri că sunt ele gazele sau lei. Dar gazela nu se gândește la obligațiile și drepturile leului în “tribul” lui. De aceea argumentul ăsta cu drepturi și obligații e drăgut dar inutil.

    • Marce spune:

      PS – la trolley problem ăla cu animalul cred că dacă pui întrebarea – un copil sau animalul tău se pot schimba răspunsurile. Eu de exemplu aș alege animalul în locul oricărui bărbat adult care nu mi-e rudă sau prieten dar procentul ar fi mai mic la femei și aș salva 100% copilul. E mega subiectiv răspunsul oricui aici.

    • Robo spune:

      nu a fost intentia mea sa prezint un trolley problem, realmente am scris ca sa dau un exemplu si nu mi-a trecut prin cap ca lumea poate vedea altfel lucrurile.
      inca sunt in stare de soc, sincer sa fiu, cum am zis mai sus e clar ca am o reprezentare complet gresita despre ce cred alti oameni.
      iar daca e adevarat ce spui tu, anume ca daca as fi zis de un copil vs animalul propriu atunci lucrurile ar fi stat poate altfel atunci sunt si mai incurcat.
      nu vad de ce am valoriza mai mult viata unui copil decat a unui adult.
      adica, copilul ala va ajunge exact adultul pe care nu il salvam, deci realmente imi crapa capul. :-))
      singura posibila explicatie ar fi o influenta religioasa, respectiv copilul e pur, nevinovat.
      dar nici atunci nu are sens, pentru ca daca-l salvezi atunci va ajunge exact la fel de pacatos ca adultul, deci „logic” este fix sa nu-l salvezi, ca sa poata ramane pur, adica direct in rai.

      Sincer, tind sa cred ca e o chestie psihologica la mijloc, respectiv e mult mai greu sa empatizezi in abstract cu un om necunoscut decat cu animalul care probabil e langa tine cand citesti aceasta problema. Adica vreau sa cred ca intr-o situatie reala raspunsul ar fi diferit.

    • Robo spune:

      pai ti se pare ca am contrazis argumentul lui Singer referitor la infanti? evident ca se aplica si obligatiilor.
      nu l-am contrazis pentru ca nu pot, e clar ca e un argument foarte puternic si e clar ca acele cazuri marginale arata ca suntem inconsecventi/ inconsistenti.

      bine, putem discuta pe marginea lui, de ex. as putea obiecta ca starea de infant este temporara, nu definitiva, deci acordam drepturi in virtutea potentialului viitor om capabil sa-si asume obligatii. sau cum spui tu, cineva isi asuma in locul lui obligatiile care decurg din statutul de om cu drepturi depline. sau as putea sa spun ca infantii nu au de fapt setul complet de drepturi aferent unui adult, tocmai pentru ca nu-si pot asuma toate obligatiile.

      dar astea sunt detalii, argumentul in esenta lui mi se pare ca ramane in picioare, insa pentru mine personal inclina balanta celalalt.

      e cumva ciudat sa spui ca fac o eroare de incluziune, cand eu de fapt zic ca ar fi o eroare sa facem aceasta incluziune.
      adica, tocmai, ca nu includ animalele in cadrul moral aplicabil omului, asta e si concluzia mea.

      si nu, nu vad cum fiecare specie are drepturi si obligatii in cadrul speciei ei. pentru asta ar trebui ca toata specia sa se puna de acord acestor drepturi si obligatii, ceea ce evident nu e cazul.

    • Iulia spune:

      Din punctul meu de vedere, faptul ca animalele nu au obligatii nu este un argument solid pentru speciesism. Etica, fie ea utilitarianista sau deontologica, este un set de reguli pe care le aplicam comportamentelor oamenilor, deoarece doar noi stim, deocamdata, capabili de limbaj, prin care sunt comunicate argumentele care stabilesc moralitatea sau lipsa de moralitate a unei actiuni. Suprinzator este ca si in lumea animala exista o protoetica, e adevarat ca sunt inca lucruri discutabile (https://link.springer.com/article/10.1007/s10892-018-9275-3#CR105); ce incerc sa spun este ca lucrurile nu cred ca sunt albe si negre, exista un spectru al moralitatii, ea nu a aparut brusc asa cum Homo sapiens nu a aparut dintr-o data.
      Speciesism-ul nu inseamna (asa cred eu, s-ar putea sa ma insel) tratarea diferita a unei specii fata de cealalta (tratarea diferita este inevitabila si nu sursa cea mai importanta a suferintei), ci reprezinta favorizarea, intr-o anumita situatie, a unui individ doar prin prisma apartenentei la specia din care face parte, adica interese egale cantaresc diferit in functie de specie sau interese minore ale oamenilor care cantaresc cat unele majore ale altor specii (cererea de ulei de palmier care e mai ieftin vs viata urangutanilor din Indoezia, de exemplu). Etica nu face apel la capacitatea de retaliation (nu am gasit o traducere ok in romana, pentru ca nu inseamna doar razbunare..daca gasiti, fiti draguti si spuneti-mi si mie), pentru ca poti sa suferi tot atat de mult indiferent cate obligatii ai (printre cele mai folosite argumente in Tratatul de etica al lui Singer).
      Capacitatea de retaliation sta la baza evolutiei sistemului de valori, atat la oameni cat si la animale (!), si este importanta in estimarea riscului atunci cand luam decizia de a ajuta au nu pe cineva, insa nu ne da valoarea morala a actului (game theory), deci faptul ca nu putem trage la raspundere un animal pentru un fapt care a dus la suferinta nu justifica decaderea din dreptul la privarea de suferinta.

    • Robo spune:

      cred ca inteleg ce zici, cred, unele lucruri nu-mi sunt clare (nu inteleg cum intra in discutie capacitatea de „retaliation”, de ex.), dar dupa cum am scris, eu cred ca noi oamenii avem o datorie morala fata de animale, nu zic ca nu avem nici una – avem datoria de a nu provoca suferinta inutila, deci chestii cum sunt vanatoarea/ pescuitul, luptele de animale, circul etc da, mi se par imorale.

      doar ca mi se pare ca nu putem vorbi de drepturile animalelor, si asta nu doar pt ca ele nu isi pot asuma obligatii.
      mai e un motiv: odata ce ai stabilit niste drepturi, trebuie sa le aperi, altfel doar ai vorbit degeaba.
      drepturile pe care noi oamenii le-am stabilit pentru oameni sunt aparate (de ex. cu politia) iar nerespectarea lor de catre un stat este amendata, sanctionata samd, de catre comunitatea internationala, chiar daca nu poate fi impiedicata.

      or, asta e imposibil de facut la animale, dupa mine, nu putem apara dreptul antilopei de a nu fi mancata de leu, cum am zis in articol.

    • Iulia spune:

      Tocmai, cred că, in esență, spunem același lucru cu alte cuvinte. Faptul că leul mănâncă antilopa este o acțiune a leului. Etică, așa cum spuneam, se referă la acțiunile oamenilor. Deci drepturile animalelor au sens atunci când se referă la acțiuni ale oamenilor cu impact asupra vieții animalelor, drepturi care pot fi apărate de către instanțe formate din oameni, care au aceasta responsabilitate datorita (sau din cauza, depinde cum privești lucrurile) faptului că avem capacitatea cognitiva de a evalua consecințele faptelor noastre. Drepturile animalelor ar trebui sa insemne că poți trage la răspundere un om care torturează un animal, așa cu poți trage la răspundere un om care bate un copil. Atât animalul, cât și copilul sunt ființe care nu se pot apăra singure împotriva celor cu forța fizică mai mare.
      Tu te-ai referit la argumentul lipsei obligațiilor ca la un argument puternic împotriva speciesismului, un fel de „tit for tat”. Eu nu consider că stă în picioare.
      Mulțumesc de răspuns!
      P.S. foarte faine articolele (și discuțiile ulterioare)!

    • Robo spune:

      multumesc!
      cred ca m-am incurcat, in articol imposibilitatea animalelor de a-si asuma obligatii s-a vrut un argument pentru speciesism, nu impotriva lui
      🙂

    • IULIA spune:

      Scuze, acum am vazut droaia de greseli din prima postare, de aici, probabil, neintelegerea….inca ceva si promit ca ma opresc. Oricat ne-ar placea sa credem contrariul, deciziile noastre sunt de foarte multe ori bazate pe orice alt element inafara de logica (avem o sumedenie de biasuri cognitive – poate material pentru dupa ce termini cu erorile de argumentare :), multe preferinte, antipatii etc), deci putem intelge de ce unii cred ca si-ar salva cainele . Probabil ca multi ar reactiona emotional intr-o situatie limita, cand, oricum cortexul prefrontal e inactivat de hormonii de stress. Admir sinceritatea celor care recunosc asta si nu cred ca inseamna ca sunt mizantropi, ci ca isi pun, intr-un fel, slabiciunile in fata. Ce nu putem sustine, insa, ca este etic sau rational sa facem aceasta alegere.

  • Marce spune:

    Referitor la trolley problem la mine și femei în general e o programare biologică legată de copiii tribului. Religia nu e pe lista mea. Nu cred că e legat de un potențial beneficiu social perceput pentru că ar păli în fața beneficiukui afectiv real al animalului. Oricum și mie mi s-a părut interesant unde s-a dus discuția aici.
    Înțeleg că nu incluzi animalele în cadrul moral omenesc dar explicația pentru care NU le incluzi nu e chiar bine definită.
    Nu sunt de acord că toată specia trebuie să se pună de acord cu drepturile și obligațiile. Ca și la majoritatea dintre noi, și la ele aceste drepturi și obligații sunt impuse – la noi într-un fel la ele biologic. Dar revenind la triburi și religie – diferența între “așa e lăsat din moși strămoși” și ce fac animalele just because they need to nu are rezultate diferite.
    Cred că ai citit continuarea cărții Gena Egoistă, Destrămarea Curcubeului. Daca nu. O recomand

  • V. spune:

    Robo, ce dileme morale ridici cu subiectele astea…Auzi, unii ar salva copii sigur, poate femei, dar nu si barbati? Wtf?! Deci viata unui barbat nu face cat a unui animal, dar a unei femei/copil da? Mai lipseste sa aud ca mda, eu as salva omul daca are intre 18-40 de ani, e blond cu ochii albastri si ii place sa se supuna regulilor! Hello, Hitler!

    • Marce spune:

      Trolley problem a fost mereu plină de subiectivism și ipoteze. Când spui viața unui bărbat nu face cât…trebuie să definești pentru cine face mai mult sau mai puțin și ce valori, nevoi și experiențe are acea persoană. Pentru că răspunsul tău mă vizează îți pot spune că empatia față de copii o simt programată biologic iar faptul că nu aș salva bărbați mai presus de propriul meu cățel care mi-e alături de 10 ani vine din experiențe proaste cu bărbați adulți. Am menționat totuși că nu s-ar aplica la familie și prieteni.
      Robo ca să înțelegi drama…un câine cu care ai stat 10 ani e un membru al familiei și e greu să îl simți altfel sau să alegi un străin în locul lui. Dacă vrei, el e parte din tribul tău restâns, care e mai important decat tribul extins (specie umană)

    • Robo spune:

      Dar inteleg tribul retrans, am si eu pisica si alte animale, am fost suparat 3 zile cand mi-a murit un coral. Inteleg lucrurile astea, dar tot nu inteleg cum e sa nu salvezi un om.

      Adica, sincer, ma gandesc ca intotdeauna pot sa iau alta pisica si voi fi la fel de atasat si de ea.

    • Ady spune:

      poate pentru că cea mai mare parte a bărbaților sunt capabili psihic și mai ales fizic să se salveze singuri.
      cine e mai apt să se salveze dintr-o problemă în care fizicul contează: un bărbat obișnuit, o femeie obișnuită sau un copil obișnuit? (să nu intrăm totuși în excepții)
      în plus, cine pe cine e mai capabil fizic să salveze: o femeie obișnuită pe un barbat/altă femeie/copil? sau un bărbat pe o femeie/copil?

      sincer, nu știu dacă pot să răspund la întrebare. cred că aș salva omul (mai ales dacă nu-l știu și nu am informații despre el că este un ”monstru”), dar nu bag mâna-n foc.
      de asemenea, eu, fiind mai mică de înălțime, îmi pun și problema: îmi salvez pisicul și ignor omul și sunt mai multe șanse să ieșim teferi amândoi, sau renunț la pisică și încerc să salvez omul și riscul de a muri amândoi sunt muuult mai mari.
      sper totuși că nu mă voi confrunta niciodată efectiv cu această dilemă.

    • V. spune:

      Marce, sincer apreciez ca ti-ai explicat alegerea. Mi-a trecut prin cap ca diferentierea pe care o faci intre barbati/femei/copii vine din prisma experientelor personale (neplacute cu barbati), dar nu am vrut sa imi dau cu parerea fara sa te cunosc. Inteleg atasamentul fata de animalul tau, si eu am unul acasa, dar dilema morala e mult mai profunda. Pierderea cainelui iti provoaca doar tie suferinta (poate si familiei tale apropiate), dar pierderea unui om poate avea consecinte mult mai grave. In afara de suferinta familiei, omul acela poate avea dependenti sau poate la randul lui, salva alti oameni in diferite contexte…Tu ai intelege o alta persoana care in locul tatalui/fratelui/prietenului tau ar alege sa-si salveze animalul?

    • Printesa Urbana spune:

      Exact acesta e si argumentul meu: omul acela necunoscut pe care il poti salva e fiul cuiva, poate tatal cuiva, merita o sansa pentru ca e om.

  • Daniela M. spune:

    Cred ca trăim într-o lume foarte periculoasă dacă există oameni care ar salva mai degrabă animalul de companie în locul altei ființe umane.
    Nu pot să-mi imaginez cum ar fi ca un astfel de om să ajungă în poziții de conducere și să ia decizii pentru comunități mari sau chiar pentru un popor. Sau să fie medic, pompier, salvator de orice fel. Cum poți să te implici în salvarea unui om, când valorizezi atât de puțin viața umană? Istoria are exemple tragice despre ce se întâmplă când viața oamenilor nu este valorizată. Mi se pare de necrezut să admiți cu dezinvoltură și fără niciun fel de dubiu moral că ai salva un animal în locul unui om.

    Cât despre Constituția Marii Britanii – există totuși niște legi, reglementări, cuprinse in diferite documente celebre și care, luate împreună, funcționează ca o Constituție (de ex, Magna Charta Libertatum).

    • Marce spune:

      Ah dilemele astea sunt faine pentru că poți duce experimentul gândirii în multe multe locuri. Nu, nu orice om e mai valoros pentru mine (și aș argumenta că în general) decât câinele meu. Și o să vezi că nici pentru tine.
      Am hrănit puiul de câine cu biberonul din câteva în câteva ore, l-am privit cum se întremează și se face bine, apoi pe la 4 ani a avut o problemă veterinară și din nou s-a vindecat cu ajutorul meu. Acum 3 ani a simțit miros de gaze în casa bunicilor când noi dormeam și ne-a alertat pe toți. Deci ne-a salvat viața. Este membru al familiei mele și posibil motivul pentru care suntem vii. În ce univers paralel ar trebui să îl las să moară ca să salvez ATENȚIE orice om? Dincă se pune? Tipul care m-a agresat în scara blocului? Ion Iliescu? A random stranger? Un hoț de buzunare cu doi copii? Tipa care aruncă oala cu ciorbă și resturile de mâncare de la geam?
      Dacă argumentezi că viața oricărui om ar trebui să fie mai importantă decât a oricărui animal permite-mi să nu fiu de acord.
      Înțelegi acum de ce această teoretică problemă e drăguță? E chiar superbă și te poate ajuta să afli multe despre tine.
      Btw aparent în poziții de putere ajung mulți oameni cărora nu le pasă nici de oameni nici de animale și nici de probleme teoretice sau practice de etică.
      Ps- Nu aș salva pisica lui Robo în locul tău :)) și nu am argumentat opusul- că orice animal e mai de salvat decât orice om.

    • Robo spune:

      @Marce
      Ok, incep sa inteleg unde poate fi neintelegerea: vad ca pui problema in termeni de „cutare om”, e de fapt ceva ce se intampla des la dileme etice, fiecare se gandeste la altceva 🙂

      Or, eu ma refeream la un om necunoscut, despre care nu stii absolut nimic, iar pericolul e iminent, gen vine tsunami-ul si ai de ales intre caine si un alt turist.

      Cand am zis „a salva” ma refeream in sens concret, gen a salva de la inec, nu la a salva gen dand bani pentru o operatie.

      Evident ca daca individualizam omul, atunci trebuie sa vedem ce fel de om este si da, se poate discuta daca oricine merita salvat in defavoarea cainelui personal. Dar nu asta era ideea.

      Ideea era: esti in tailanda cu cainele si vine tsunami-ul. Ai de ales intre a salva de la inec cainele tau sau un alt turist despre care nu stii absolut nimic si care sta si el sa se inece langa cainele tau si te implora sa il salvezi.

      Asta am avut eu in minte cand am scris.
      Stiu, sigur o sa zica cineva ca chiar si asa, tot si-ar salva cainele, asa ca o sa ma duc sa ma culc, ca asta se face cand cel putin 2 persoane iti zic ca esti beat :-)))

      PS acum mi-am amintit ceva: la un moment dat am facut un fel de instructiuni de prevenire si reactie in caz de incendiu pentru locatarii din blocul meu (sunt 10 apartamente).
      am scris explicit ca in caz de incendiu prioritatea la salvare o au oamenii, nu animalele, tocmai pentru ca m-am gandit cum ar fi ca cineva sa-si salveze pisica in loc macar sa anunte pe toata lumea din bloc ca e incendiu…
      deci ce discutam noi aici cu pe cine salvezi e situatie ipotetica si nu prea.

      am pus oricum detectoare de fum pe scara.

    • Diana spune:

      Trebuie sa iti multumesc, articolele tale completeaza perfect blogul Ioanei, fiindca stiu ca gasesc ceva interesant si cand se activeaza in minte partea de „ne-mama”, ceea ce se intampla tot mai des dupa 6 ani de citit despre „how (not) to screw up my child”. Cat despre Brexit, prin natura meseriei trebuie sa urmaresc indeaproape evolutia si da, ramane in continuare o gluma proasta. Cea mai proasta din istoria lor.

    • Robo spune:

      @Diana
      Multumesc,ma bucur ca iti plac articolele astea!

  • Marce spune:

    @Robo. Nu nu, problema ta am priceput-o și am răspuns la ea. Acum doar mă jucam puțin cu ipotezele apropo de îngrijorările Danielei.

  • Claudia spune:

    Partea cu ‘pe cine ai salva’ are diverse raspunsuri si in functie de cultura din care fac parte respondentii.

    Esti intr-o barca cu copilul tau si cu mama ta. Barca incepe sa se scufunde, si tu ai posibilitatea sa salvezi o singura persoana. Pe cine salvezi?

    Un european ar raspunde cel mai probabil ca salveaza copilul. Surprize, surprize, un indian ar raspunde probabil ca o salveaza pe mama lui, pentru ca in cultura respectiva ai o datorie ‘de viata’ fata de parinti.

    Sistemele etice sint create de oameni si pot diferi de la o populatie la alta. Deci nici macar ele nu sint universale si batute-n cuie…

    • Mihaela spune:

      @Claudia
      Discuția spinoasa era despre alegerea de a salva animalul de companie în locul unui om, nu despre situația de a alege între doi oameni..
      Referitor la cultura, eu cred ca noi toti ar trebui sa ne gândim foarte serios dacă asta ne dorim, sa facem parte dintr-o cultura sinucigașă, care ar accepta punerea vieții unui animal mai presus de viata unui om, indiferent de ce este el (bărbat, femeie, copil) și indiferent de trecutul sau.

  • Daniela M. spune:

    @Marce
    Pentru mine nu există dilemă. Nu cred că poti relativiza valoarea vieții umane. În nicio situatie. Chiar daca am de ales intre câinele meu si un necunoscut. Pur și simplu, nu cred că e vorba despre o alegere aici. Esti sigur ca daca lasi un om sa moară, cand puteai sa il salvezi, dar ai ales sa-ti salvezi cainele in schimb, nu te vei simti ca un criminal tot restul vieții? Eu una așa m-as simti. Sigur ca as suferi ca mi-am lasat cainele sa moara. Dar cred ca una e sa-ti asumi o astfel de suferinta si cu totul altceva sa duci dupa tine moartea unui om, cu toate implicațiile morale, umane, etice și chiar legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *