O cititoare întreabă: Cum explic copilului că el nu poate mânca chipsuri, bomboane și alte prostii pe care le vede la alți copii?

Unul dintre cele mai importante lucruri atunci când învățăm copiii de mici ce e bine să facă și ce nu, este să fii sigur pe tine. Te gândești bine înainte la fiecare lucru, cântărești argumente, decizi, apoi faci așa cum ai hotărât. Din când în când reevaluezi situația și decizi dacă limita pe care ai ales-o rămâne sau poate fi suspendată ori modificată. De exemplu, când copilul are patru luni, decizi că nu-i vei da zahăr până la patru ani. La un an îți dai seama că poți să îi oferi dulciuri făcute în casă, rar, o dată pe săptămână, îndulcite foarte puțin, cu curmale. La doi ani deja poți face ceva dulce în casă de două ori pe săptămână. La patru ani primește dulce în fiecare zi la grădiniță. La cinci ani decizi că poate gusta și câte ceva cu zahăr, poate chiar în fiecare zi, dar nu lucruri pline de prafuri și conservanți. Și așa mai departe.

Situația e aceeași pentru libertatea pe care o are pe stradă (la 1, 2 ani mergi numai cu mine de mână, la 4 ani mă iei de mână când traversăm, în rest putem merge unul lângă altul, la 6 ani poți traversa lângă mine, dacă știu că ești atent și mă urmezi, la 8 ani poți traversa singur străzi mici, la 12 poți traversa singur orice stradă), pentru timpul la ecrane, pentru supravegherea la joacă și așa mai departe.

Limitele pe care le-am descris mai sus sunt orientative, e doar un exemplu, nu trebuie să le luați ad literam. Informații valide sunt peste tot, puteți să vă sfătuiți cu specialiști în mintea și corpul copiilor pentru a lua deciziile cele mai bune pentru voi.

Odată ce v-ați decis, comunicați asta copilului și implementați limita în viața voastră.

Copilul nu are voie dulciuri? Nu mâncați dulciuri în fața lui, nu le țineți în casă.

Nu are voie la ecrane? Nu stați pe Facebook în fața lui, explicându-i ce nesănătos e ecranul.

Nu bea sucuri? Nu beți nici voi. O dată pe semestru la o aniversare nu se pune, nici pentru copil, nici pentru voi.

La un an, nu-i oferiți copilul nimic din ce considerați nesănătos. La doi ani, la fel. La trei ani, la fel. Nu puteți avea așteptarea ca un copil atât de mic să înțeleagă și să se poată abține. E încă datoria părintelui de a-l ține departe de lucruri atrăgătoare, care nu sunt sănătoase.

Va cere? Probabil că da.

Acesta nu e un motiv să renunțați la o limită pe care ați ales-o cu argumente serioase.

Se va supăra? Sigur, e dreptul lui, e normal să se supere. Vrea ceva ce nu poate primi.

Acesta nu e un motiv să renunțați la o limită pe care ați ales-o cu argumente serioase.

Îi primiți și îi acceptați plânsul și supărarea. Dar limita rămâne.

Nu, nu poți primi napolitane, nu sunt sănătoase. Ai încredere în mine. Știu  că ești supărat, te înțeleg, și eu aș fi. Stau aici lângă tine până te simți mai bine. 

Un copil de 4, 5, 6 ani, poate gusta și poate înțelege detalii despre ingrediente sănătoase. Unii se pot abține după ce înțeleg principiul unei alimentații sănătoase, alții nu. Încă e treaba noastră să îi ghidăm, să nu cumpărăm ce nu considerăm sănătos.

Cred că abia după 7-8 ani, copiii pot lua decizii de om mare, adică pot refuza să consume ceva ce știu că nu e sănătos. Unii pot abia mult mai târziu.

Noi avem această regulă care spune că nu cumpărăm din magazin lucruri ale căror ingrediente nu le înțelegem, nu le putem citi, sunt atât de multe încât ocupă rânduri întregi. Mâncăm dulciuri făcute în casă, fructe, le iau ciocolată de calitate. Sofia, care face acuș 8 ani, refuză fără probleme napolitane, biscuiți cu umplutură, uneori chiar înainte să le guste, doar după ce citește ingredientele, alteori gustă și apoi le refuză, pentru că o deranjează gustul.
Nu avem desert la mesele în familie, nu am implementat acest obicei, consider că o masă sănătoasă se încheie cu felul doi. Dulcele e o gustare separată, la câteva ore după masă.

Ce facem cu zilele de naștere?

Depinde de voi. Eu am decis că la zilele de naștere la care merg copiii (nu merg la toate la care sunt invitați, ci doar la copiii cu care au o relație apropiată), pot mânca tort, chipsuri și ce mai e pe acolo, dar cu măsură, și vor bea apă, nu suc. Știu și ei că excesul de dulce nu e bun. Nu e nevoie să îi supraveghez, ei au înțeles, au integrat această limită.

M-am gândit că e foarte greu pentru ei să nu mănânce tort câtă vreme toți ceilalți mănâncă. La fel și atunci când colegii aduc la școală să-și servească prietenii de ziua lor chestii pe care noi nu le-am cumpăra niciodată din magazin. Sunt excepții și le tratăm ca atare: rare.

Dacă știu că petrecerea la care sunt invitați nu respectă niciuna dintre regulile noastre de viață, adică oferă doar chestii nesănătoase de mâncare și toată distracția constă în jocuri video, nu ne ducem.

Nu ne ducem nici la petrecerile organizate la McDonalds.

Ce facem când ceilalți mănâncă în parc chestii pe care noi le considerăm nesănătoase?

Am văzut de multe ori în parc copii mici, sub doi ani, care beau Cola, ronțăiau chipsuri sau bomboane. Normal că au întrebat ai mei: Dacă sunt nesănătoase, de ce le dau părinții lor?

Aceeași întrebare o primesc și când își văd colegii în mașină, pe scaunul din față, fără centuri, iar ei călătoresc doar în spate, în scaunele lor, cu centurile bine prinse.

Le răspund așa: Sincer, nu știu să vă explic de ce alți părinți consideră că e bine să dea bebelușului cola sau să meargă cu el în mașină fără centuri. Pentru mine, lucrurile astea nu sunt acceptabile, dar oamenii sunt diferiți, au valori diferite, fiecare familie are regulile ei. Eu fac tot ce pot ca să fiți bine, vă învăț să luați decizii bune, eu consider că regulile noastre sunt bune pentru noi. Vă rog să aveți încredere în mine, bine?

Cu alte cuvinte, când sunt mici, îi ținem fizic departe de lucrurile pe care le considerăm nesănătoase și le spunem NU când vor să guste cola de la un copil din parc. Când mai cresc, le oferim toate explicațiile, pentru că acum le pot înțelege.

Vrea cineva să-i ofere să guste?

Nu, mulțumim, nu are voie.

Și te îndepărtezi, chiar dacă copilul întinde mâna.

Îl înveți de mic să nu accepte nimic de la persoane necunoscute, iar dacă cineva îi oferă totuși lucruri de gustat, să vină să îți spună, iar apoi tu refuzi ferm și politicos.

Pe măsură ce cresc, refuzăm (și pentru că e bine să nu mâncâm de la persoane străine, indiferent de vârsta noastră și de obiectul degustării) la fel de politicos, dar le putem oferi noi să guste, împreună cu informații detaliate, ca să-i învățăm să decidă pentru sine.

Vine o vârstă când nu o să mai fim noi cei care cumpără ce mănâncă/încearcă/consumă copilul, așa că e bine ca el să înțeleagă ce e sănătos și ce nu. Nu e nicio dramă să guste din lucruri, câtă vreme îi explicăm de ce consumul regulat e periculos.

Ce facem când prietenii apropiați consumă lucruri care nu sunt considerate sănătoase în familia noastră?

Eu am comunicat de la început tuturor persoanelor apropiate care sunt principiile noastre. Cine vine la noi aduce copiilor doar fructe, nu dulciuri. Dacă mergem noi la prieteni, sun înainte să întreb dacă pot aduce fructe, semințe, o plăcintă făcută în casă. Dacă totuși găsim acolo lucruri pe care noi nu le mâncăm, fie rog să le ia (am făcut asta cât copiii au fost mici), fie îi las să guste, dar cu limită (dacă consider că e suficient de mare cât să accepte limita mea fără crize majore, dacă știu sigur că urmează o criză, rog gazda să le ia din raza lui vizuală).

Am încetat să frecventăm prieteni care au obiceiuri complet diferite de ale noastre. Ne era greu să gestionăm vizitele și ieșirile împreună, așa că ne-am văzut fiecare de drum. E mai sănătos așa, câtă vreme oricum aveam principii atât de diferite.

Dar dacă bunicii sunt cei care îi oferă mereu dulciuri, ba chiar îi cumpără pe ascuns?

Pentru bunici, dulciurile sunt egale cu iubirea. E de înțeles, pe vremea noastră îți dădeai un rinichi pentru o ciocolată chinezească.

Eu sunt mai radicală din fire, dar cu bunicii trebuie să cooperăm, sunt bunici! Hai să găsim un compromis (dacă nu vrei, îmi pare rău, dar nu poți veni pe la noi zilnic, ne vom vedea mai rar, ca să ne putem respecta stilul de viață pe care eu l-am ales, eu, care acum sunt adult). Vrei neapărat să îi oferi dulciuri, deși eu ți-am arătat motivele pentru care noi am decis să nu-i dăm dulciuri? Ok, uite, îi poți cumpăra ciocolată cu conținut mare de cacao. Îți dau eu bani pentru ele. Una mică!

Dacă îi cumperi dulciuri pe ascuns, mă simt înșelată. Nu mai pot lăsa copilul la tine peste noapte, deși atât de mult îi place…
Dacă nu ai de ales și depinzi de bunică, tot cred că se pot discuta lucruri. Depinde mult cum abordezi situația. Ajută mult să vii dintr-un spațiu de cooperare, de nevoie a ta: Uite, te rog, am nevoie să știu că acest copil nu e confuz, eu îi spun că biscuiții nu sunt prea sănătoși, i-am arătat ingredientele, hai să fim de aceeași parte, să facem echipă, nu-i mai cumpăra chestii din astea, dar uite, puteți face clătite împreună! O să vă distrați și el iubește clătitele!

Hai să ne imaginăm că bunica vrea să dea copilului o guriță de vin după masă, că așa crede ea că e bine. Tu în nici un caz nu accepți așa ceva. Bunica e încăpățânată. Nu ai cu cine lăsa copilul, trebuie să mergi la serviciu. Ce faci?
Sau să ne imaginăm că bunica lovește copilul, nu grav, doar îi șterge câte una peste fund când copilul plânge. Ce faci?

Renunți la principiile și valorile tale pentru că nu ai de ales?

Ori poate ai de ales? Aici fiecare decide ce e important pentru sine.

Eu una nu aș accepta să las copilul cu cineva care nu mă respectă, nu-mi respectă deciziile referitoare la copil, chiar și dacă persoana asta ar fi mama. Aș căuta alte soluții, mereu sunt și alte soluții, trebuie doar să ieșim din filml ăsta cu sunt singura persoană din lume pentru care nu există alte soluții.

Ca să rezum, cât copiii sunt mici, un NU și un model de viață sănătos aplicat de toți membrii familiei sunt suficiente. Pe măsură ce cresc, le oferim și instrumentele pentru a înțelege de ce e NU, ca să poată învăța singuri ce și cum. Da, sigur, vor protesta, dar dacă au de la început obiceiuri sănătoase, dacă au alături un părinte sigur pe el, care nu transformă mâncarea de proastă calitate în recompensă (primești biscuiți dacă mănânci supa), vor accepta această limită ca pe toate celelalte care țin de siguranță și o vor respecta din proprie dorință și când mai cresc.

Imagine de Welcome to all and thank you for your visit ! ツ de la Pixabay

50 Comments

  • Madalina spune:

    Am incercat si eu sa aplic treaba asta. Am avut insa “norocul” sa avem acasa o bunica pe care n-au interesat-o regulile noastre, care il servea cu ciocolata imadiat cum eu intorceam spatele.
    Cum depindeam oarecum de ea, ea fiind cu el cat noi eram plecati la lucru, fara alt ajutor, am incercat calea dialogului. Rezultatul a fost acelasi.
    Chiar si acum, 6 ani mai tarziu, bunica isi “cumpara” afectiunea incalcand toate regulile mele. Cu dulciuri, jucarii cumparate in exces, desi eu spun nu.
    Intre timp copilul a invatat ca eu cu el am o intelegere si aia e legea, indiferent de ce spune oricine, nu ne incalcam intelegerile noastre.

  • Mihaela spune:

    Din pacate la gradinita la care merge fetita mea de 2 ani si jumatate (si din cate stiu eu, la majoritatea gradinitelor) li se ofera o gustare dulce la ora 4 (placinta cu branza, negresa, minieclere, biscuiti si altele). Din cate am inteles, nu au chiar la fel de mult zahar precum ar avea un desert obisnuit, dar au zahar. Si nu prea am de ales. Am propus sa se ofere in loc de desert inca un fruct (mai au un fruct dimineata), dar nu toti parintii au fost de acord, unii ziceau ca macar desertul sa-l manance, copilul lor mancand foarte putin in general. Si nu s-a concretizat. In acest caz…nu stiu ce am putea face. Sa gasim alta gradinita? Nu se poate…si nici nu stiu ce gradinita ar fi de acord sa nu serveasca un desert dulce. Bineinteles, pot transmite gradinitei ca fetitei mele sa nu i se ofere desertul, dar sa fie singura care nu primeste? Sa se uite cum colegii ei mananca si ea nu? Deci nici asta nu se poate.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu, nu ai cum sa o izolezi spunandu-i sa nu manance. Poate ar putea ca la unele gustari sa le ofere ceva sarat? Biscuiti sarati, grisine cu semninte?

      Daca nu se poate, reduci consumul de dulce acasa si asta e.

    • Silvana spune:

      Uite Cezara accepta usor regula cu scaunul de masina, dar cand vine vorba de dulciuri (si mai nou sucuri) efectiv este imposibil de discutat cu ea. Adora ciocolata porcariile alea de Haribo (sau echivalente si mai proaste) si practic orice e nesanatos. Asta desi pana la 2 ani nu a pus gura pe zahar si mama imi trimitea de la HD cutii cu biscuiti facuti fara zahar cu tot felul de fainuri si cereale. E greu de imi vine sa plang sau sa urlu uneori – sa vezi discutii despre ce parinti rai suntem noi ca ii punem la pachet tot felul de tarte si hummusuri in loc sa ii trantim o felie de salam intre 2 felii de paine. DAR da, stiu ca varianta mea e corecta si nu cedez. Culmea e ca stie si ea, sa vezi ce mandra povesteste uneori ce pachete sanatoase are ea. Numai ca pofta e acolo (eu o inteleg, si eu as manca ciocolata si chipsuri pana la epuizare daca nu as sti ca sunt rele) si ea inca nu e capabila sa o controleze. Si stii ce ii zic atunci? E ok, e treaba mea sa iau deciziile grele pt tine deocamdata si e dreptul tau sa nu iti convina. Ah, da, bunica ii da pe ascuns prajiturele Barni si „sa moaie degetul in vin de pofta, ca asa il lasam si pe tati tau”. Grrrrrr

  • Lia spune:

    Eu am o problemă cu o limită care nu e despre dulciuri, ci despre machiaj. Domnișoara are 5 ani si nu înțelege deloc de ce eu (si bunicile si mamele altor copii) avem voie sa ne machiem, dar ea nu. Ii tot explic ca regulile pentru copii sunt altele față de cele pentru adulți, ca o sa aiba si ea voie când va fi mare, ca nici eu nu ma machiam la 5 ani, dar nimic nu pare sa funcționeze, se supăra tare când eu ma machiez si pe ea n-o dau cu nimic. Nu ajuta nici faptul ca bunica a machiat-o o dată, crezand ca ii va ajunge si va renunța după, dar se pare ca mai mult a agravat problema, ca a vazut cea mică ca nu pățește nimic de la machiaj, nu doare, nu deranjează, asa ca tot vrea

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e nimic in neregula ca faptul ca vrea. Tu o sa ii spui in continuare ca nu e potrivit pentru ea.

    • Cris spune:

      Si noi ne confruntam cu acelasi interes de machiaj la 5 ani, desi pana de curand credea ca este acelasi lucru cu pictatul pe fata. i-am explicat de nenumarate ori cat de important e sa avem grija de pielea noastra si ca pielea lor e cea mai curata si frumoasa si cum trebuie sa avem grija de ea. asa ca am facut asa un mini-ritual: spalat pe fata, crema cu protectie solara de copii, mai ales cand stam mult afara (suntem intr-o tara insorita majoritatea timpului). si i-am luat ei un strugurel de buze, de la Palmers, careia ea ii spune ruj sau lilpgloss ca luceste putin pe buze. So far ok.. mai aveam problema cu oja, ca vrea din aia de sta pe unghii mult, de din aia care se spala cu apa ( i tried :)) ). asa ca iarasi explicatii: cea de oameni mari le poate strica lor unghiile. am luat din cea care se jupoaie (peal off)
      si avem voie doar in weekend sau vacante, nu in fiecare zi si nu la scoala. Desi are colege care vin asa.. vorbim despre alegeri si ca fiecare familie are regulile ei, multe similare si depinde de algerile fiecaruia daca vrea sa fie sanatos. Reusim sa ne tinem de regulile astea , observ ca sunt ok copii cu ele si intelegerea e acolo unde trebuie, dar cred ca si secretul e sa explicam des si bem apa sa nu ne uscam gura de la atata explicat:)))
      La fel si cu mancarea, pana si cel mic la 2.5 ani, arata cu manuta si zice „mami, nu ‘atos?” adica daca vede el ceva interesant, intreaba asta nu e sanatos? e mare mancau, la el e dubla explicatia :)))

    • Andr spune:

      Tinand cont ca machiajul nu este lucru nociv (asa cum este fumatul sau consumul de sucuri), copilului ii este greu sa inteleaga ca se poate si fara, mai ales ca isi vede mama facand asta frecvent. In acest caz, cel mai util ar fi puterea exemplului, mama sa rareasca ritualul de machiaj (sau sa il elimine complet pentru o perioada) pentru ca fetita sa inteleaga ca machiajul nu este un element obligatoriu pentru traiul zilnic.

    • Printesa Urbana spune:

      Da da, foarte bine ai zis!

    • Cris spune:

      Eu de ex: pun in prezenta ei doar crema de fata.
      Folosesc doar fond de ten si rimel, pe care le pun in drum spre munca, sau dupa ce ii las pe ei la gradi. Pana vin acasa, nu mai sunt asa „proaspata” :))) nu ma vede, bine nici nu ma super machiez, unghiile le las si au naturel mai des decat le colorez, pt sanatatea lor, chiar cred in naturalete.
      total de accord cu ideea ta, puterea exemplului conteaza enorm.

    • Lia spune:

      Culmea e ca mami (eu) chiar nu se machiază zilnic, ci doar in anumite situații, mai ales cand la serviciu am de discutat cu mulți oameni, iar cearcănele si fata palidă nu ma ajuta sa par cat mai „professional”. Nici gand de machiaj excesiv, gene false sau alte de astea (nu ca ar fi neapărat rele, dar la mine chiar nu e cazul). Mai era si problema părului vopsit, dar i-am explicat ca eu mi-l vopsesc in culoarea naturală, pentru ca nu e normal să-l las alb la 30 de ani (si ca o sa aiba si ea voie cand o sa-i albească).

  • Elena spune:

    De când am născut am hotărât sa îmi cresc cum pot mai bine fetița care in prezent are aproape 2 anișori . Program de somn , program de masa și mici reguli in general . Ai mei mi-au zis ca îmi cresc fata “după cărți “ , pentru ca ma documentez destul de mult in ce privește educația ei,dar nu am ținut cont decât de ce știu ca ii este ei bine. Așa am ajuns și la acest articol . E minunat , îți mulțumesc , deja aplic o parte din ce ai scris și tu , urmează sa ma “perfecționez” ☺️🙏🏻♥️

  • Felicita spune:

    Ce articol bun! La partea cu alimentele cred ca fiica-mea a inteles, exceptiile sunt zilele de nastere, dar si acelea alese sa nu fie 100% diferite de principiile noastre de viata. Ba chiar dupa ce a fost operata a refuzat niste cartofi prajiti pentru ca ii spusesem ca nu are voie o perioada.
    Problema cea mai mare pe care o intrevad acum este tehnologia care este in jurul nostru. Desi nu are 7 ani impliniti, cere telefon mobil pentru ca vede la copiii din jurul ei. Oricat i-as spune ca nu ii face bine, ca strica ochii si mintea accesul la telefon de la aceasta varsta, ea insista. Daca se intalneste cu o prietena cu telefon mobil, imediat este cu ochii in el. Chiar ieri a venit o fosta colega de gradinita la noi si si-a adus mobilul pe care l-a fluturat prin fata alei mele. Le-am spus ca la noi in casa regula este joaca fara telefon mobil si a inteles si cealalta si l-a dat tatalui. Cand mergem in vizita este o si mai mare problema. Cred ca tot ceea ce pot face este sa explic, sper din suflet sa si inteleaga.

  • Adr spune:

    Si cum faci atunci cand tu ai anumite pareri despre cum sa-ti cresti copilul/copiii, iar partenerul de viata, adica tatal copiilor, nu are aceleasi principii, considera ca exagerezi, etc? Am observat ca este f important ca cei 2 parinti sa fie de acord, ptr ca altfel copilul se va duce la cel care i-a oferit dulce, telefonul, etc, chestii complet nesanatoase dupa parerea mea.

    • Printesa Urbana spune:

      Discutati, negociati, puneti pe masa nevoile tale si pe ale lui, faceti schimb de articole, de informatii, va sfatuiti impreuna cu specialisti. Multe dintre convingerile noastre vin din prejudecati care pot fi schimbate.

  • Diana spune:

    Un articol foarte bun! Mersi mult! Si Eu ma confrunt cu problema bunicii , inteleg ca vrea cum e mai bine si Noroc ca Stam mai departe si ne vedem rar dar si asa de exemplu nu am incredere sa las copilul Pu ca Stiu ca la orice aratat cu degetelul Sau plins ea o sa Sara si o sa-I dea totul Ce isi doreste.. e inca mic si nu intelege .. la fel problema cadourilor fara sens plastic haine si tot felul de chestii pe care trebuie sa le ascund dupa Sau sa le fac cadou mai departe.. o alta tema este gradinita. Baietelul meu are 19 luni si locuim in Germania cred ca toti cunosc cum se maninca in Germania si gradinitile nu sunt exceptie.. dar Ce sa facem incerc la maxim sa ii Ofer acasa Mincare sanatoasa fara dulciuri zahar si asa mai departe .. cu timpul am sa incerc sa-I explic si motivele..

  • Mihaela spune:

    @Mihaela: poti vorbi sa nu i se dea desert la gradinita, si sa ii dai la pachet fructe si/sau deserturi facute in casa. Poate chiar sa ii pui extra in primele zile, ca sa isi serveasca si colegii.

  • Mihaela spune:

    Eu cred ca orice copil trebuie sa manance fix ce mananca si parintii.

    Am vazut la altii salam pitit pe raftul de sus sa nu il vada copiii, borcane cu nutella invelite in hartie si ascunse in oale. Parintii mananca pe ascuns si inevitabil copilul ii vede, de unde incep toate problemele.

    E diferit la alcool, pentru ca niciunul din colegii lor nu bea la gradinita (sa speram), dar asa colegul mananca ciocolata, mami mananca, eu de ce sa nu mananc?

    • Mona spune:

      @Mihaela: asa ar fi ideal, dar asta presupune ca toti parintii mananca sanatos, ceea ce, hai sa fim onesti, nu prea se intampla.
      Si daca parintilor nu le prea pasa de ce mananca (gen KFC, Mc, sau orice alt fastfood, chipsuri, napolitane, etc), macar pe copii sa nu-i imbuibe cu chestii cancerigene si distrugatoare. Cel putin in primii ani de viata, daca nu chiar mai mult. Au o viata intreaga de adult sa manance porcarii daca nu vor alege sa manance sanatos.
      Eu sunt foarte stricta cu meniul fiului meu si nu ma feresc de el cand mai mananc ciocolata. I-am explicat de multe ori de ce lui nu-i dau si nu-i voi da cat voi considera eu. Idem cu orice altceva ce eu consider nepotrivit pentru varsta lui, inclusiv alcool si cafea.
      Pana la urma varsta conteaza in orice, inclusiv la mancare.

    • Mihaela spune:

      @Mona: e o batalie pierduta din start, care nu provoaca decat certuri.

      Care e varsta pentru ciocolata sau chestii nocive? Cum o sa poti sa ii explici ca colegul lui mananca si el nu? Cum o sa controlezi sa nu cumpere din banii lui?

      Cred ca e mai ok sa mancati amandoi ciocolata neagra, prilej cu care ii explici iar ce e sanatos si ce nu. O sa vada ca faceti front comun si rezistati impreuna.

    • o femeie spune:

      @Mihaela, ca si tine gandesc si eu dar multa lume e neglijenta. Disciplinarea noastra ca parinti a inceput in timpul sarcinii cand am inteles ca am grija de copil dar mai ales de mine, cu discutii cu tatal, cu eforturi la a renunta la cola si pepsi si chestii prajite si semipreparate. A fost greu si am ramas asa: si la 12 ani ai copilei noi in continuare acasa avem mancare child friendly. Ce mancam in oras nu se pune si nici nu se depune 🙂 .
      Copilul e o responsabilitate, copiii copie ce fac parintii si nu ce li se spune, respectul fatza de copil si respectul fata de noi e important, cum sa am grija de copil daca nu reusesc sa am grija de mine?
      De 10 ani nu s-a mai imbolnavit nimeni in casa, copilul inclusiv. E drept ca si alergiile ne-au adus mai multa rigurozitate.

    • ariadne spune:

      @Mona, sa stii ca si eu sunt de acord cu dorinta de a-i hrani pe copii cat mai sanatos, cu aproape 0 dulciuri.
      Numai ca nu cred ca e bine cum procedezi, ca nu te feresti de copil atunci cand mananci ciocolata. Nu e corect fata de el, poti sa-l frustrezi sau sa-l mahnesti.
      Pentru ca aici nu e vorba de alcool, tutun, machiaj – lucruri interzise tuturor copiilor, ci de ciocolata, o delicatesa la care mai toti au acces.
      Mai bine ar fi sa mananci ciocolata pe ascuns daca iti dai seama ca nu reusesti sa rezisti fara ea. Asa copilul ramane sanatos fara sa aiba in fata tentatia interzisa si iti implinesti si tu pofta..

  • Andreea spune:

    S a comentat mai sus că machiajul nu este nociv. Machiajul este extrem de nociv, și pentru adulți și mai ales pentru copii. Toate chimicalele se absorb prin piele și acționează asupra organismului. Și acolo ar trebui citite etichetele cu maximă atenție.

  • Daniela spune:

    Toate regulile si limitele pe care le stabilim sunt cele care vor forma niste obiceiuri alimentare sanatoase. Astfel ca, atunci cand cresc, nici nu mai sunt tentati de alimentele frumos ambalate si nu le mai cer deloc. Eu zic ca ne facem si noua viata mai usoara, pe termen lung, daca ne respectam principiile si suntem fermi. Iar castigul este dublu: copiii nu mananca lucruri nesanatoase si noi nu trebuie sa ne „luptam” cu ei sa nu le ceara.

    • Mihaela spune:

      @V+Robo: ati putea sa nu ii impartasiti/botezati ortodox. :))))

      eu nu ma consider ortodoxa, si stiu ca religia e un subiect delicat, dar sunt atatea alte religii care poate vi se potrivesc mai bine. Sau nu ii botezati/impartasiti deloc. Daca sotul/sotia e ortodox si acceptati pt ei, asta e, ati facut un compromis, il faceti pana la capat. Daca considerati totusi ca e periculos, nu mai faceti compromisul, mi se pare simplu.

      Una e ca preotul sa fie amabil si intelegator, alta sa schimbe fix obiceiurile care definesc religia ca atare.

      @Cristiana: alcoolul in sine e ca la siropul de tuse. mai putin de fapt. in cazul acela nu e periculos? oricum, sunt de acord ca trebuie discutat si ras-discutat cu copiii subiectul alcoolului, cu sau fara gustat. 🙂

    • Robo spune:

      pai dupa unele surse, tot ortodoxe, nu e obligatoriu sa se dea vin la impartasanie
      uite
      „După Sfânta Împărtășanie se ia anafora. După aceea, fie la biserică (acolo unde acest lucru se practică), fie acasă, se poate bea puțin vin pentru a se înghiți mai bine toată Sfânta Împărtășanie.”
      sursa
      https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/811/%C3%8Env%C4%83%C8%9B%C4%83turi-corecte-%C8%99i-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83turi-gre%C8%99ite-despre-taina-sfintei-%C3%8Emp%C4%83rt%C4%83%C5%9Fanii#

      de asemenea, sunt sigur ca nici mierea nu e obligatorie, e o inovatie care tine de preot – la al doilea botez de ex. nu s-a mai pus problema sa se dea vin la bebelus.

      in plus, ideea ca „daca am facut un compromis atunci trebuie sa il fac pana la capat e discutabila” – de exemplu, obiceiul barbar al scufundarii copilului in apa este periculos, nu vad de ce as accepta asa ceva doar pt ca „trebuie sa merg pana la capat”

      unde mai pui ca nu scrie nicaieri in Biblie chestii din astea, repet sunt inovatii locale care pot fi diferite de la o zona la alta sau chiar de la un preot la altul – putem sa le zicem traditii locale daca vrem, dar traditiile se mai schimba si ele, nu sunt obligatorii.

      E garantat de exemplu ca acum cateva sute de ani nu se dadea miere, pt ca mierea era scumpa si rara, deci na.

    • v. spune:

      Am ales sa facem botezul pentru parintii nostri (bunicii copilului), ar fi socati daca nu am face-o. Oricum sunt deja partial socati de parentingul modern si de faptul ca se simt inutili oarecum pentru ca modul de crestere al copiilor s-a schimbat fata de ce stiau ei si nu au acces la toate informatiile la care avem noi acces ca sa inteleaga de ce se intampla asta (pentru ca sunt in varsta). E si un mod de a prezenta copilul rudelor si prietenilor din tara (nu locuim in Romania).
      Religia ortodoxa e pentru noi acum mai mult o chestie de legacy, legata de amintirile si obiceiurile din copilarie in familie. Copilul nostru o sa-si poata alege ce religie vrea ea cand o sa fie mare.
      Dar ce putem face e sa gasim un preot intelegator si sa-l rugam sa renunte la scufundarea barbara si la treaba cu vinul si mierea – nu mi se pare ca e o schimbare „fundamentala” a ritualului.

  • Mihaela spune:

    De curiozitate, de ce e rau sa guste un copil alcool? Vad ca mai multa lume scrie asta.

    Evident nu ma refer la pus pe baut, ma refer la gustat cu degetul sau cu lingurita.

    Mie mi se pare o idee buna, dispare curiozitatea, si nu vad niciun efect negativ.

    • Printesa Urbana spune:

      Se pare ca duce la sanse mai mari sa devina consumatori de alcool: https://www.futurity.org/letting-kids-taste-alcohol-1686042/

    • Mihaela spune:

      Merci pt articol, as avea doua observatii:

      1. Nu e nimic rau in a fi consumator de alcool, daca sunt responsabili. Adica nu conduc etc si limiteaza cantitatea cum trebuie. In articol nu mentioneaza cu cat in plus consuma fiecare copil.

      2. Studiul e facut pe copii pana la 13 ani pe durata a 7 ani. Deci niciunul din copii nu a atins varsta legala in sua de 21, si nu i s-a studiat comportamentul in contexul de access liber la alcool.

    • Jupaneasa spune:

      Hai ca la articolul asta chiar am ras.

      Pai da’ numai eu stiu, de cate ori gustam bere sau vin, cand eram mica. Sau la impartasanie (cum am fost toti dusi, de altfel), cand primeam lingurita aia de vin, pe stomacul gol, dupa alte 100 de guri cu saliva de baba. Ehee, amintiri :))) chiar daca acum sunt atee 100%, tin minte ca mergeam cu placere, tocmai ca sa gust vinul ala, care era dulce ca un sirop.
      Revenind la ai mei, care ma lasau sa gust, mereu imi spuneau ca nu e pentru copii. Bunica- miu chiar se dadea exemplu „ai vazut ca pana si eu ma imbat? d’apai tu, care esti mica! alcoolul e periculos daca bei prea mult! pentru tine, o gura e de ajuns!”.
      Si cumva, am stiut ca o gurita, de pofta, ajunge, desi nu aveam cele mai bune exemple de oameni echilibrati :)).

      Revenind la alcool, acum am 27 de ani si consum alcool o data pe luna, cred. Primesc cate o sticla de ceva si aduna praf :)). Pur si simplu nu imi place alcoolul, nu imi place senzatia pe care mi-o da si felul in care ma face sa ma simt. Senzatia de ameteala nu mi-e placuta deloc. Cand beau cocktail, prefer cel non alcoolic, nu simt nevoia sa ma arda ceva pe gat. Daca merg la un eveniment, cer mereu ceva fara alcool. Imi place sa gust niste vin fiert, un paharel mic de visinata/ afinata, poate o bomboana cu lichior si cam atat. Pana si berea o iau, din aia, fara alcool, cu suc de fructe in ea, gen Ciuc Radler :)). Foarte rar beau bere simpla, poate doar la un gratar la tara.
      Nu suport chestiile seci, imi fac gura punga si nu pricep cum de le consuma lumea :)).

      Nu pot si nu vreau sa inteleg de ce e musai sa bei, daca esti adult. Fericirea si relaxarea nu stau intr-o licoare bahica si ma distrez la fel de bine si cu o limonada/ cappucino/ o cola sau chiar apa minerala in fata.

      Conteaza mediul in care creste. Ma indoiesc ca intr-o casa, unde i se explica unui copil, care e faza cu alcoolul si excesul (la fel ca la dulciuri si prajeli), sa existe sanse ca acel copil sa devina alcoolist.
      Daca parintele bea un pahar de vin la fel cum savureaza un ceai, ca e fun si e chestie de adulti si bla bla, da, copilul va dezvolta un interes, i se va parea cool si va vrea cand va creste, sa aiba acelasi obicei, ca e doar pentru adulti si e singurul mod de relaxare, distractie sau de socializare.

      Apoi conteaza si mediul in care se invarte cand va fi adolescent si va vrea sa fie cool. Cand o sa mearga la un bairam sau in Vama cu cortul, la 16- 17 ani si toata lumea o sa bea bere, ca li se pare cool sa faca ceva „interzis”, va trebui sa fie foarte stapan pe sine sau foarte ok cu ideea ca alcoolul nu face bine, ca sa nu bea si el.

      Sunt muuulti factori care vin in calcul cu consumul de alcool, nu faptul ca adultii sunt ok sa ia o gura. Conteaza cum se comporta adultii aia, in general si ce exemple ia copilul de la ei, ce educatie primeste, etc.

    • Alina spune:

      studiul nu ma convinge , pare foarte subiectiv si se bazeaza pe perceptia oamenilor. Poate alta a fost cauza.
      Da, parintii m-au lasat sa gust alcool, nu, nu sunt alcoolica si nici nu am fost in adolescenta. Gandindu ma la prietenii mei de atunci, nu pot gasi o corelare intre cei care au baut mult alcool si cei carora parintilor le au permis sa l guste cand erau mici. A tinut f mult de anturaj, de prieteni, etc
      Evident, nu sustin ca trebuie lasati copiii sa bea alcool dar daca l gusta nu cred ca e sfarsitul lumii, mai ales ca nu o sa le placa fiind amar (berea de ex)

    • Printesa Urbana spune:

      In alte comentarii zice cineva ca mergea la impartasanie in copilarie special pentru vin, care-i placea, ca era dulce.

      Doar pentru ca tu nu te incadrezi in statistici nu inseamna ca nu sunt adevarate. Cazurile personale nu sunt relevante in a emite concluzii despre un fenomen, nu asa functioneaza. Dar sigur, fiecare poate crede ce doreste, uneori chiar in ciuda evidentelor. E greu sa recunosti ca ceva din ce au facut parintii a fost aiurea, foarte multi sunt convinsi ca si bataia le-a prins bine. Psihicul uman e atat de istet!

      Nu exista, in opinia mea, nici macar un motiv pentru care un copil sa guste alcool. Nu vad nici un beneficiu, in schimb vad o gramada de riscuri. Chiar o sa scriu despre asta.

    • Madalina spune:

      Pai la fel putem spune si despre tutun, nu? Sa guste, ca sigur n-o sa-i placa 😂.
      Iar treaba cu dependenta de alcool e de multe ori luata tot din familie.
      Daca cel mic il vede pe tati ca bea bere in loc de apa, evident ca o sa vrea si el. Chiar am in familie exemple de copii care in joaca dau noroc si se prefac ca beau bere si cred ca-s foarte cool. Doamne fereste!
      Copilul trebuie sa vada si sa invete (din exemplul familiei, nu din povesti) ,ca alcoolul e treaba ocazionala si ca-i ok sa bei un pahar, dar nu cateva sticle.

    • Ilinca spune:

      Singurul beneficiu in a gusta este ca atunci când “scapă” de acasă sa nu exagereze. Mulți tineri fac excese cu ce au avut strict interzis acasă (alcool, Fast-food, cluburi, sex) atunci când scapă de controlul parental – vezi studenții din cămin. Bineînțeles asta nu însemna sa le dam sa guste alcool la 2 ani, dar un adolescent de 14 poate ar putea sa guste un deget de bere. Limite renegociate in funcție de vârsta. 🙂
      Ca sa nu mai spunem de siropurile de tuse cu alcool 😂

    • o femeie spune:

      Raspund eu cu problema alcoolului la copil: alcoolul are un impact dur pt fiecare adult dar la copiii mici poate fi mult mai grav pt ca nu sunt organele suficient de mature: ficatul nu descompune corect, se amestesc mult mai repede si intra in coma pt ca alcoolul scade glicemia dramatic, iar asta la copii poate fi fatal (pana la 10 ani)
      Nu vorbesc despre efectele asupra sistemului nervos nici el complet maturizat, ca nu am citit. Dar in Sua copiii + consum alcool e motiv de contactat centrul de otraviri si intoxicari.

    • V. spune:

      Mie chiar imi sta pe creier treaba cu lingurita de vin la impartasanie. Am vazut ca se da la botez – cum pot evita sa-i dea preotul acea lingurita de vin copilului de 4 luni? Ioana, tu cum ai procedat la botezul copiilor? Oare exista preoti care inteleg?

    • Robo spune:

      Si mie mi-a stat pe creier. Am citi odata pe net pe undeva un popa care zicea ca copiii dorm bine dupa impartasanie, vezi draga doamne coboara duhul sfant in ei, si mi-a picat fisa ca e de la vin.

      Asa ca i-am zis sa nu ii dea, a comentat bineinteles dar din cate imi amintesc am evitat.

      Nu am evitat insa si mierea, desi mierea nu se da la copii sub 1 an.

    • V. spune:

      Mersi, o sa incercam si noi cu vorba. Nu stiam ca le da si miere 🤦‍♀️.

    • Robo spune:

      am zis mai sus ca nu e obligatoriu, sunt inovatii care difera de la o zona la alta si chiar de la un preot la altul
      primul botez l-am facut in judetul Neamt cu miere si vin, al doilea in Bucuresti unde as zice cu 99% certitudine ca nu a mai fost cu vin, dar de miere uite ca nu mai tin minte.

      Edit: hai cam vb cu nevasta, am gresit cand am zis ca la primul copil am evitat vinul, de fapt nu am reusit sa evit pt ca i-au dat inainte sa am timp sa reactionez :-))
      Se pare ca la al doilea am evitat.

      Nu ma mai serveste memoria, ma ramolesc 🙂

  • Mihaela spune:

    Eu cred ca exista si beneficii, pentru ca inevitabil copiii vor consuma alcool, deci e un prilej bun sa li se faca educatie in acest sens, sa li se spuna ce si cum.

    Cum sa bei doar o bere, dar nu 10. Se poate si fara sa guste, sigur, dar e mult mai exemplificator, copiii stiu la ce sa se astepte, si in plus se inlatura aura aia de interzis, de wow, am baut bere!

    Inca nu am vazut niciun risc real pt a gusta. Dupa cum au voie sa guste si cafea, dar nu sa bea.

    • Cristiana spune:

      Eu nu cred ca e inevitabil ca un copil sa consume alcool, cum adica? E inevitabil poate ca in adolescenta sa consume, dar sa dai unui copil alcool doar asa, de gust, nu mi se pare o idee buna. Sunt de acord ca la o varsta potrivita se poate avea aceasta experienta impreuna cu familia sau unii membri ai acesteia :), evident cu grija si adecvat situatiei. Apoi, sunt si ceva riscuri pentru un copil mic chiar si de la o „gurita de tuica”. Am vazut cu ochii mei copii foarte mici (sub 5 ani) in coma, pentru ca au baut visinata, ca era dulce si mama le daduse mai demult.

      Revenind la articol, m-a impresionat separarea de prieteni apropiati pe aceste criterii….Inteleg ca e diferit cand ai copii, imi dau seama de asta si fiecare alege cum si ce mananca, dar ca o persoana extrem de mofturoasa (considerata asa de cei din jur, nu intru in detalii despre adevaratele motive si de ce sunt asa) am fost izolata si certata si asa mai departe de n ori si am suferit. Pe scurt, mi-ar placea ca obiceiurile alimentare sa nu fie motiv de distantare intre prieteni. Cred ca e un subiect atat de vast si personal…

      Altfel, mi se pare foarte interesant articolul. In opinia mea, este esential echilibrul. Cum se poate obtine el, nu as sti sa zic 🙂 Dar majoritatea principiilor din articol mi se par practice.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu am renuntat la prieteni apropiati, nu am scris asta. Am renuntat la a cultiva relatii cu oameni cu care nu ne potriveam. Prietenii apropiati sunt putini, pretiosi si, in mare, cam avem aceleasi principii, ca de-aia am si ramas aproape atata amar de zile… 🙂 Ei au inteles dorintele noastre si nu ar oferi copiilor nostri chestii pe ascuns sau asa ceva. 🙂

    • Mihaela spune:

      Cristiana, si adolescentii sunt tot copii, si la ei ma gandeam cand am zis asta 🙂

      Cat priveste coma alcoolica, nu a fost cauzata de faptul ca au gustat, ci de faptul ca alcoolul a fost lasat la indemana lor.

      Daca copiii nu au retinut faptul ca au voie „doar sa guste de pe deget o data”, cu siguranta ar fi baut si daca li se zicea ca e doar pentru adulti, pentru ca au vazut-o pe mama cum bea si daca sticla e acolo…

      La fel ca si medicamentele, alcoolul sta undeva fff sus sau ideal incuiat, tocmai pentru ca la 5 ani nu ne putem baza pe o singura explicatie data mai demult.

    • Cristiana spune:

      Mihaela, adolescentii nu sunt copii, scuze 🙂 Stiu ca pentru noi sunt copii toti, dar aici se discuta despre copiii copii, adica eu asa am perceput. Putem despica firul in patru si in sapte si intr-o mie, alcoolul la copii, sub o varsta de aproximativ 13-14 ani este un nu, mare de tot, fiziologic vorbind, nu mai zic de alte chestii. Cu adolescentii sunt si eu de acord ca abordarea temei „alcoolul” e mai bine sa o faca parintii sau fratii sau cineva apropiat decat gasca de la liceu, absolut.

      Coma alcoolica poate aparea la un copil mic de la o lingurita de visinata. Nu inteleg de ce se mai dezbate asta, sincer, adica de ce mai exista aceasta discutie, s-au terminat toate problemele si oamenii se intreaba daca sa dea bere bebelusilor? (nu zic de tine, ma refer la discutiile generate mai sus) Nu e suficienta treaba cu carne fara carne, lapte sau nu, oua sau nu, eco sau bio, cu zahar sau fara zahar si asa mai departe? 🙂 Nu inteleg cum a aparut aceasta dilema, de fapt.

      Asa e, se intampla accidente pentru ca exista acces la acele bauturi, nu poti sa te bazezi pe memoria copiilor, eu am dat exemple de ce se poate intampla. La fel de bine se pot intoxica si cu alte tipuri de produse pe care nu le au gustat vreodata, ai dreptate. Eu (si nu doar eu, stiinta si faptele) sustin ca nu exista consum sigur de alcool la copii. Nu exista ” sa guste”. Pur si simplu nu exista 🙂

    • Mihaela spune:

      Cristiana, se dezbate tocmai pt ca e ceva cu care se lovesc toti parintii, chit ca ai dreptate, nu e cea mai mare dilema de parenting. Si fiecare are o parere, dar ajuta sa vezi ce pareri au si altii. Poate o sa mi le schimb eu, poate le schimb pe ale altora, clar e ca toti plecam mai informati. 🙂

      Ca sa fiu mai specifica, ma refeream la copii peste 5 ani asa, care sa poata si intelege cat de cat lectia asociata. Nu la bebelusi. :))

      Un copil de 14 ani e in clasa a 9-a. Eu cred ca sunt tentati copiii sa consume alcool social cu mult inainte. O zic din experienta mea de pe vremuri, si din ce vad in jur. Ca sa fac o gluma, cred ca daca ii dai bere in a 9-a sa guste o sa te intrebe „da mama, ce vrei sa stii?”.

      Coma alcoolica nu e un pericol, atata timp cat consumul se face supravegheat. Cred ca dilema e daca faptul ca a gustat il face sa vrea mai mult in viitor, sau dimpotriva ii risipeste alcoolului aura de interzis.

    • Cristiana spune:

      Nu vreau sa se inteleaga ca as fi impotriva unei dezbateri, din contra, doar ca nu vad de ce e asta o dilema, scuze. Imi pare rau, tot nu inteleg de ce e o dilema pentru parinti daca sa dai sau nu alcool copilului, ca de la asta a pornit discutia, de la comentariul de mai sus care intreba ce e totusi asa rau sa ii dau sa guste? S-au amestecat discutiile, eu ma refer in continuare la copii. Nu, nu e ok sa ii dai sa guste alcool. De ce ar fi?

      Repet, coma este un pericol pentru copii, chiar la o doza care poate unui adult i se pare „de gust”. Am vazut, am citit, nu e nevoie de o cantitate mare ca sa fie consecinte serioase.

      Despre restul eu nu sunt in masura sa imi dau cu parerea. E complicat, stim cu totii asta. Si depinde tare. Consumul supravegheat imi pare, adesea, o utopie. Nu am raspunsuri la toate aceste dileme, dar stiu sigur si clar ca solutia nu e sa le dam vin cu lingurita de pe la 5 ani, ca sa se obisnuiasca.

  • maddy spune:

    Eu am spus fetelor mele ca unele alimente (cartofi prajiti, nachos, ciocolata, etc) desi sunt delicioase si ne plac, ne si ingrasa, asa ca le mancam, dar mai rar. Nu le spun ca vreo mancare ar fi „rea” pentru ca nu cred asta, dar e important sa fim moderati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *