Îmi dai o steluță dacă mă spăl pe dinți?

Își pune la mână un ceas sport pentru copii, din acela care numără pașii și măsoară somnul adânc și are pe el tot felul de aplicații simpatice de monitorizare a activității sportive. Se joacă puțin la el, eu scoteam vasele din mașina de spălat. Apoi îl aud:

– Dacă mă spăl diseară pe dinți, îmi dai o steluță pe aplicație?
– Ce? Nu, nici vorbă, zic, foarte puțin atentă la el.

Îmi număram în cap cadourile pentru fiecare, să nu fie prea puține, dar nici mai multe de patru. Era Ajunul.
– De ce nu? nu se lasă omulețul.
– Păi, pentru că vreau să te speli pe dinți pentru că înțelegi de ce e important să te speli pe dinți, îi zic cu spatele la el, cu brațele pline de castroane și polonice. Și pentru că dacă te înveți să te speli pentru recompense, o să vrei unele tot mai mari, și când eu n-o să-ți mai pot da recompense interesante, n-o să te mai speli pe dinți, ei or să se strice și o să ai mult de suferit. Nu-mi plac recompensele, nu avem nevoie de ele, eu cred că ne ajung explicațiile logice, sunt sigură că nu ai nevoie de niște steluțe pe telefon ca să…
– Mami? mă întrerupe și mă întorc către el.

Zâmbește.
– Stai liniștită, am glumit.

Mi-a venit să râd și să mă cert. Aș fi putut să am mai multă încredere în el. Aș fi putut să-mi dau seama că face mișto de mine. Nu m-am putut abține să-i dau o lecție despre recompense și motivație internă. Sunt ca o profesoară din aia scorțoasă și plictisitoare.

Dar el, ce caraghios, auzi, să-mi întindă așa o capcană…

– Mami? zice cu nasul în ceasul ăla.
– Ce mai e, iar vrei să-mi faci vreo glumă?
– Ești foarte drăguță! Îmi place să stau cu tine.
– Oh.
– Dar uneori ai putea și tu să dai o steluță sau ceva…
– Ai dreptate. Uite, îți dau o steluță chiar acum!

(muream de curiozitate să văd ce face cu ea, că e fix o steluță pe ecranul ceasului, una care dispare imediat)

– Pentru ce mi-o dai?
– Pentru nimic. Doar așa. Ca să ai și tu o steluță.
– Mai bine îmi dai altceva.
– Ce? Un pup? Îmbrățișare?
– 10 lei? Un biscuit?
– Stai, cum am ajuns de la spălat pe dinți la cerut bani?
– Așa sunt oamenii deștepți, au multe gânduri diferite deodată.

Nu i-am dat nici bani, nici mâncare (adică i-am dat mâncare, dar când a fost ora de masă), i-am dat o îmbrățișare pe care a primit-o cu oarecare ifose și ochi dați peste cap. Mă gândesc: dacă la 5 ani jumate e așa, cum o să fie la zece? La 14?

Da, știu, frumos. Amuzant. Provocator. Nicio zi de plictiseală. Mintea mea e obligată să rămână brici. Așa-mi trebuie, dacă n-am vrut să fac copii la tinerețe, acum trebuie să trag de mine la vârstă mai înaintată. La vârsta mea, mama avea copil de 17 ani. Aproape scăpase, cum ar veni. Nu că a-ți lăsa copilul singur la facultate în alt oraș, juma de țară mai la sud, e ceve ușor de făcut. De fapt, lăsați, e foarte bine așa cum e. Dau steluțe. Dau și biscuiți. Dau tot, n-aș schimba nimic, e totul bine, suntem aici, împreună.

Am început anul cu chef de râs și de prezență. Hai și voi pe drumul acesta, rău n-are cum să fie!

Imagine de ambermb de la Pixabay

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *