Cum îmi ajut copilul să-și gestioneze emoțiile zilele acestea?

Mai jos aveți un interviu cu Cristina Constantin și Mara Niculescu de la Teach for Romania. Cristina Constantin este licențiată în psihologie și are un masterat în psihologie clinică, ea pregătește profesorii Teach înainte de a intra la clasă și îi susține pe toată perioada celor doi ani de predare.

Ce înseamnă reglarea emoțiilor? Ce se întâmplă cu mintea noastră, adulți și copii, atunci când suntem copleșiți de emoții?

Dacă ar fi să rezum într-o frază tot ce știu despre învățare si stres, ar suna cam așa: atunci când suntem într-o stare de stres emoțional puternic, copii și adulți, ne este foarte greu să învățăm, să lucrăm, să luăm decizii raționale și cu bătaie pe termen lung. Să explicăm mai pe larg. Atunci când vorbim despre gestionarea emoțiilor, cred că, în primul rând, trebuie să înțelegem ce sunt emoțiile și de ce avem nevoie de mecanisme de autoreglare emoțională. Iar conversația aceasta începe de la creier.

Într-o simplificare foarte puternică, putem să ni-l imaginăm împărțit în 3 mari zone – zona funcțiilor cognitive și raționale– neocortexul. Apoi, avem sistemul limbic, care se ocupă de generarea și procesarea emoțiilor. Iar a treia parte este creierul reptilian, care ajută la supraviețuire, reglează bătăile inimii, respirația, instinctele primare. O metaforă pe care o îndrăgesc foarte tare este cea a călărețului si a elefantului, călărețul fiind zona rațiunii și a logicii, în timp ce elefantul este sediul emoțiilor și al instinctelor. Deci să ne imaginăm un călăreț care merge pe spinarea unui elefant. Ca să ne putem comporta rațional, deci ca să poată ghida drumul călărețul, trebuie să domolim elefantul, adică sistemul limbic si reptilian. Poți să mizezi pe rațiune și pe logică, atât de la tine cât și de la copilul tău, atâta timp cât nu suntem copleșiți de emoție – furie, teamă, anxietate.

 

Mai concret, ce înseamnă asta pentru învățarea copilului?

Ca să se poată întâmpla învățarea, trebuie adresate, în primul rând, nevoile elefantului. De asta nu poți cere copilului rațiune și logică în momentul în care el este copleșit emoțional, când îi este teamă, este anxios, furios. Pentru copiii este chiar mai greu, în sensul în care sunt chiar mai predispuși la a fi copleșiți de emoții, deoarece călărețul lor nu este la fel de antrenat și dezvoltat ca la adulți. Deci, pe scurt, elevul, copilul nu poate învăța atunci când este într-o stare de stres emoțional puternic, nici la școală, nici cu ajutorul profesorului pe internet, nici cu ajutorul părintelui acasă.

 

Bun, deci pasul numărul unu ar fi să aflăm ce simte copilul. Corect?

Da. Iar aici sunt două lucruri de zis de la bun început. Dacă adultul nu poate comunica cu copilul său despre ceea ce simte, copilul nu are repere de dialog despre emoții, nu va putea să vorbească sau să exprime prin cuvinte ceea ce simte. O va face instinctiv, prin comportamente disruptive, greu de gestionat de către adult. Acesta va fi modul său de a exprima ce trăiește.

Al doilea lucru important, dacă refuzăm să discutăm despre ce simțim în această perioada, asta nu înseamnă că emoțiile noastre nu ajung la copii. Copiii depistează foarte ușor emoțiile din limbajul non-verbal si para-verbal (tot ce ține de sistemul limbic despre care am vorbit mai sus). Ei au o capacitate mai mare decât adulții de a întelege și a internaliza emoțiile celorlalți. Dacă părintele este stresat, copleșit, anxios, supărat, chiar dacă încearcă să nu vorbească despre asta, copilul va percepe toate aceste stări. De aceea, cel mai important lucru în momentul acesta este să se vorbească cu copilul, iar părinții să își recunoască față de copii momentele în care se simt stresați, copleșiți sau când pur și simplu simt că nu mai au resurse. În limbajul nostru tehnic, asta se numește modelare comportamentală –  părintele își învață copilul cum să vorbească despre emoțiile lui, la rândul lui fiind sincer despre ce simte în această perioadă.

Substanța discuției diferă de la copil la copil, în funcție de vârstă și personalitate. Un lucru care funcționează universal însă, indiferent de vârsta copilului, este empatia – mesajul te ascult, vreau să înțeleg cum te simți, tu ești important.

Iată câteva trucuri de limbaj, câteva expresii și întrebări care pot fi de ajutor pentru părinți pentru a începe complicatele discuții despre emoții, cu empatie:

  • Vreau să mă asigur că am înțeles bine. Ce aud este că …..
  • Mi se pare ca acest lucru se simte ca și cum…
  • Pot să-mi dau seama că tu te simți…
  • Expresia de pe fața ta îmi spune ca tu te simți….
  • Aud în vocea ta că….
  • Mulțumesc pentru ca mi-ai împărtășit!
  • Te-am auzit.
  • Nu știu ce aș putea să-ți spun acum, dar sunt aici să te ascult dacă ai nevoie.
  • Poți să-mi spui de ce ai avea nevoie acum?

Am aflat ce simte copilul. Ce facem atunci când îl copleșesc emoțiile – frica, furia, anxietatea?

Înainte de orice, predictibilitatea și a avea un program stabilit ajută foarte tare. Copilul trebuie sa anticipeze ce urmează să se întâmple și ce i se va cere (am acoperit acest subiect în acest episod din Împreună acasă cu copiii). Apoi, orice îi cerem copilului să facă, trebuie să practicăm și noi, împreună cu el.

Ce folosim noi la clasă și poate folosi orice părinte acasă deopotrivă sunt câteva mecanisme mai simple de autoreglare emoțională, pe scurt, niște exerciții prin care faci față într-un mod sănătos unor emoții care te copleșesc. Mecanismele de autoreglare sunt foarte numeroase, și merg mai mult sau mai puțin în funcție de înclinațiile copilului. Părinții vor ști dacă pentru copilul lor va merge ceva kinestezic  (activități fizice) sau senzorial (cum miroase, sau cum se simte ceva).

Când copilul este copleșit de emoții, exercițiile de respirație sunt cele mai eficiente pe termen imediat. Dacă părintele este obișnuit să facă meditație, atunci o să îi fie foarte la îndemână să facă exerciții de respirație cu copilul. Dar putem învăța și din mers. De exemplu folosim o jucărie, o bilă care se mărește când inspirăm și se micșoarează când expirăm. E o ancoră vizuală foarte simplă și eficientă. Sau optul lenes. Desenați împreună un opt cu mâna prin aer, mare și lenes. Prima buclă este pentru inspirație, a doua pentru expirație. Inspiri- expiri, inspiri-expiri. Funcționează pentru a calma anxietatea.

Un alt tip de exerciții foarte eficiente sunt cele de stimulare senzorială. De exemplu, putem să ne jucăm cu un bol de apă, încercând să aflăm dacă temperatura se simte la fel pe degete, palme sau pe statele mâinii. Putem să alternăm un bol de apă cald, cu unul rece. Un alt exercițiu ușor este să explorăm cu ochii închiși diferite obiecte din jurul nostru, să analizăm diferențele de textură, formă, sau să tinem în palma cu cub de gheață și să analizăm cum se simte.

O alta categorie de tehnici simple și amuzante sunt tehnicile mentale. Cîteva exemple simple: ghicește la ce m-am gândit – adultul descrie un obiect și copilul trebuie să recompună imaginea și să ghicească despre ce este vorba. Ca un fel de I spy with my little eye. Jocul cu părțile corpului – părintele își pune mâna pe cap și îi cere copilului să îi arate unde este piciorul. Părintele își pune mâna pe cot și întreabă unde este glezna. Sau număratul în limbaj secret – copilul trebuie sa numere de la 1 la 10, când spunem roșu se oprește din numărat, când spunem verde continuă să numere. Jocurile de memorie, în care ne uitam la o fotografie pentru 5 secunde și apoi încercăm să descriem ce am văzut, funcționează si ele. Ce se întâmplă în timpul acestor mici joculețe? Energia psihică trece din limbic în neocortex, acolo unde stă atenția. Practic, copilul își mută energia din sunt furios în sunt concentrat.

 

Contact fizic și îmbrățișări. Când copilul se simte copleșit și simte nevoia de o îmbrățișare, este important să știe că o poate cere. Nu trebuie să forțăm acest tip de interacțiune. Pentru cei mai mulți copii și adulți, muzica este o metodă de relaxare. Stimulează bucuria, fericirea.

 

Care sunt trei idei cu care crezi că este cel mai important să rămână un părinte din acest interviu?

 

  • Nu te poți aștepta ca tu, adultul să treci prin emoții foarte dificile, neplăcute, iar copilului să nu i se întâmple același lucru.
  • Nu este ideal să îți ascunzi emoțiile, copilul le simte oricum. Este în regulă să vorbești deschis cu copilul tău atunci când simți că unele lucruri sunt dificile. Metafora călărețului și a elefantului este foarte bine primită de copii. Puteți avea provocări zilnice pentru a vă îngriji elefantul.
  • Există foarte multe tehnici de autoreglare emoțională, important este să le testați împreună. Copiii au comportament mimetic – mai degrabă imită ceea ce faci decât fac ce li se spune. Deci, dacă te aștepți de la copilul tău să practice exerciții de autoreglare emoțională, trebuie să le faci și tu. Un prim pas este să vă puneți în fiecare zi un timp și un spațiu pentru emoțiile voastre și ale copiilor voștri. Fie că alegeți să respirați împreună, să faceți jocuri de memorie sau atenție, să explorați stimuli senzoriali sau să faceți exerciții fizice, este important să fie împreună, pentru a vă ajuta elefantul să treacă mai ușor prin această perioadă.

Acest articol face parte din campania Acasă Împreună cu Copiii a prietenilor de la Teach for Romania, cu sfaturi și resurse pentru părinții în auto-izolare acasă alături de copiii lor în această perioadă. Vă puteți înscrie să primiți resursele lor direct în inboxul vostru, de două ori pe săptămână aici: https://bit.ly/2X8ENcB

Photo by Hulki Okan Tabak on Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *