Azi călătoresc doar în gând

Nu-mi amintesc să fi petrecut vreun 1 mai în Vamă sau la mare, știu că în 2007, parcă, am mers cu niște amici în Bulgaria și a fost aglomerat și trist pentru mine. În ultimii ani, de 1 mai mergeam acasă la mama și la bunica și urcam pe Ceahlău cu copiii. Eram doar noi și muntele, zăpada, soarele, liniștea, merișoarele înghețate, prăpăstiile și râsul copiilor, mușchii noștri care strigau mut de durere și extenuare, fericirea că am ajuns în vârf, salutul prietenos cu puținii călători cărora le făceam loc pe cărările înguste, ecoul, noi împreună, natura, misterul, puterea, înălțimea, aerul tare.

Astea-mi lipsesc. Și mama și bunica. Evadarea noastră ireală într-un loc unde există doar ce vezi și ce simți.

Dar nu-i nimic.

O să mai fie 1 mai și la anul și poate că vom reuși să urcăm pe Ceahlău și în alte zile și poate și pe alți munți, sănătoși să fim, și dispuși să acceptăm că lumea se schimbă, cu ea și noi, și că putem să ieșim din asta mai buni sau la fel de răi cum am intrat.

Eu aleg să parcurg zilele astea cu răbdare, fără așteptări, oferind cât pot din ce am, fără să trag de mine și de ceilalți, doar să fiu și să dau, să citesc, să scriu, să gătesc și să mănânc, să visez, să-mi aduc aminte de tot ce am trăit frumos, să-mi iubesc în continuare prietenii, oricât de împiedicate ne sunt acum relațiile.

Aleg să accept și să fiu bine, să fac bine. Acesta va fi câștigul meu după toată această perioadă, poate că singurul, dar și dacă e singurul, tot e ceva.

Azi călătoresc doar cu gândul. Și e foarte frumos și așa.

2 Comments

  • Mira2 spune:

    Ce fotografie frumoasa :). Bine, si mesajul articolului e frumos.

  • Roxana spune:

    Foarte bine spus. Pentru mine s-au schimbat putine in perioada asta dar tot ma lupt cu asteptari prea mari pe care tot eu le setez.
    Descopar ca este foarte dificil sa am rabdare, desi credeam ca stau bine la capitolul asta.
    Cel mai greu de acceptat mi se pare nesiguranta. Credeam ca stiu ce urmeaza, anul asta, in urmatorii ani…si acum brusc, nu mai stiu nimic. Totul trebuie regandit, de la vacante la munca. Mi-e greu sa ma opresc din gandit si sa accept pur si simplu. Sa iau fiecare zi pe rand, sa tratez tot ce apare atunci, pe loc si sa am incredere ca asta e suficient.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *