Ești frumoasă, mi-a zis băiețelul în timp ce-mi privea spinarea cocoșată peste sertarul cu șosete

Eram cu băiețelul în patul cel mare, spălați, gata de poveste, în așteptarea surorii mai mari, care, ca de obicei, întârzia la baie.

Eu îmi împerecheam ciorapii, ca să nu cumva să irosesc cele cinci minute. Stăteam cu spatele la Iv, care nu știu ce moșmondea printre perne.

La un moment dat se face liniște și îi simt mâna pe spatele meu, îmi muta de colo colo coada pe care mi-o împletisem cu două zile înainte.
– Mami?
– M?
– Ești frumoasă, mi-a zis încetișor, de parcă îmi dezvăluia un secret prețios.

M-am întors să-l văd. Îmi zâmbea mic, ținându-mă de vârful cozii.

Mi-a venit să-i zic mulțumesc și tu ești și mai frumos, dar n-am zis nimic, pentru că mi s-a părut perfect momentul așa cum era. Băiețelul meu de 6 ani s-a uitat la spinarea mea cocoșată în timp ce eu împerecheam ciorapi și a simțit să-mi spună că sunt frumoasă. Orice-aș fi zis ar fi fost mai prejos. Doar i-am zâmbit și el a înțeles.

Apoi:
– Pot să te pieptăn, mami?
– Mi-ar plăcea foarte mult.

S-a dus să ia peria, mi-a desfăcut părul și m-a tras o vreme în toate direcțiile. Bineînțeles că el mă întreba din trei în trei secunde dacă mă doare, iar eu strângeam din dinți și ziceam că nu, doar de vreo două ori am icnit, că a fost prea puternic impulsul de a mă văita. Peste cinci minute, când a intrat Sofia peste noi, eu arătam precum Cousin It din Familia Adams, cu părul până la brâu perfect aliniat de jur împrejurul scăfârliei, de nu știai unde mi-e nasul și unde e ceafa.

– Sofi, uite, am pieptănat-o pe mami.
– Văd, dar ce frumos arată!

Ce-o fi, măi, cu copiii ăștia ai mei de atâta mă laudă?

Sofia a vrut apoi să mă împletească, deci au urmat alte minute de flocăit și jumulit, iar la final aveam un fel de spic lejer pe stânga și strâns pe dreapta, cred, așa simțeam, că pielea de pe jumătate de cap e foarte trasă, iar cealaltă nu. Eram un fel de chinezoaică pe jumătate.

– E frumos, Ivan? a întrebat ea, profitând de faptul că eu nu am ochi la spate.
– Este su-perb!
– Mulțumesc.
– Cu plăcere.

Aproape că am uitat că s-au certat de zeci de ori și azi și că acum un sfert de oră mârâiau unul la altul pasiv-agresiv prin bucătărie. Aproape.

– Putem să începem povestea, vă rog? Ia uite cât e ceasul…
– Da. Dar mami, pot să zic ceva?
– Scurt, Sofi, ca e târziu.
– Crezi că când o să fim noi mari, o să ținem minte toate lucrurile astea pe care le trăim acum?
– Mi-ar plăcea, dar nu cred că e loc pentru toate. Pe unele o să le uitați. Pe altele o să le țineți minte.
– Eu, a zis Ivan repede, aș vrea să țin minte seara asta.
– Eu sigur o s-o țin minte, am zis, pentru că îmi propusesem deja să scriu repede totul, ca să nu uit.
– Bine, a spus și Sofia, o s-o țin și eu minte tot pe asta. Seara în care am intrat aici și mami arăta exact ca un câine cu perucă de doamnă.

Am râs toți trei. Se vede treaba că frumusețea e ceva teribil de relativ pentru ei.

Preaplinul pe care mi-l oferă ei însă e ceva teribil de absolut pentru mine. Nimic nu e mai frumos decât asta.

7 Comments

  • Ivona Codrea spune:

    Doamne!!! Sunteti minunați! Autoironia combinata cu momentele astea duioase, m.ai trecut prin toate starile – rasu’ -plansu’ cum s.ar zice! Va doresc sa ramaneti mereu asa!!!

  • Ilinca spune:

    Ce mi se pare extraordinar e ca sti sa extragi frumosul din viața. Sa te bucuri de el și sa ne încânți și pe noi. Cred ca marea majoritate ar fi extras din momentul descris de tine…durerea pieptanatului cu probabilitatea unor replici de “gata, ma doare”; “încetează” etc. si imperfecțiunea cozii împletite. Pe mine articolele astea ma învață sa ma bucur mai mult de viața, sa nu mai caut perfecțiunea in tot. E bine ca imi mai amintești din când in când ca viața e frumoasa și cand ești ciufulită pentru ca eu mai uit.
    Mulțumesc! Și felicitări!

  • Geo spune:

    Mă întreb cum o fi fost soțul meu când era copil, că acum îi place să mă pieptene, o piaptănă și pe fetița noastră (care aproape mă ajunge în înălțime) și se oftică văzându-ne ce grăbit și smucit ne pieptănăm noi. El ne piaptănă cu grijă, îndelung. Fetița încă se cere uneori pieptănată de el doar așa, de drag. Sigur va ține minte cum o pieptăna tati.
    Cred că și Ivan va ține minte și, cine știe, poate îi va oferi și soției lui, cândva, astfel de momente de drag și purtare de grijă, care sunt terapie curată.

    • Alina N spune:

      Iubitii mici!!! Sunt atât de minunați! Felul în care copiii transmit iubire e atât de dulce si sincer. Băiețelul meu mi-a spus intr-o seara: “Mami, stii cum esti tu pentru mine? Ca un snitel!” Whattt???!!! (tocmai ce ma chinuiam sa indes un colac de sunca de pe burta intr-o pereche de pantaloni :)))) Si imediat, cu o fatuca dulce, continua: “sa nu te superi, eu am vrut sa-ti zic ceva foarte frumos. Eu iubeeeesc snitelele!!!”

  • Melania Păunescu spune:

    Frumoase momente!
    Băiețelul meu, pe la 4 ani și jumătate, mi-a spus că sunt frumoasă ca un animal. S-a gândit un pic, a corectat: ca un om, apoi a revenit: “ca un animal. Ești frumoasă ca un animal!”
    Suntem amândoi iubitori de animale, așa că am simțit că mi s-a făcut un mare compliment 😀🥰😅

  • Andreea spune:

    Oh, Prințesă! Ce faci cand ai 4 astfel de minuni, dintre care o minune sugara si una ce se pregateste sa plonjeze in preadolescență, un sot hiperocupat si esti siiiiingura si plangi de oboseala de pe la 6 seara pana spre 9 cand se culca ei si nu ai cum sa nu transmiti ca tot ce vrei e sa se culce odata ca sa poti spala vasele, termina rufele și sa dooormi si tu până la primul alaptat!! Aceleași replici mi le servesc si ei, cand duioase, cand haioase, dar nu apuc, draga Prințesă, sa ma bucur de ei, tot gatindu-le și spalandu-le și educandu-i și făcând cumparaturi! De-ai sti ce rau imi pare! Pana si joaca pe care vreau sa o investesc in relatia cu ei o planific in lista zilnica de To Do…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *