Zilele noastre bune, zilele pe care le-am așteptat și la care o să ne întoarcem mereu

Băiețelul moșmondește pe podea la o salteluță de desen cu apă. De când stăm atâta acasă, și-au redescoperit de câte cinci ori toate jocurile și jucăriile uitate cine știe pe sub ce dulap, dimpreună cu vălătuci de blană de motancă și cariocile mele de autografe, care dispar mai ceva ca elasticele de păr și ciorăpeii la spălat.
 
Ia uiteee, elicopterul de când eram miiiiic! Daaa, l-ai mai descoperit și acum o lună! Știiiiu, dar ce fericit sunt că iar l-am descoperiiit!
Revenind, Iv colorează.
 
– Îmi dai și mie creionul oleacă, să scriu ceva acolo lângă desenul tău? îi zic după ce termin de strâns masa.
– Desigur, mami, dar să faci frumos.
 
Fac frumos, îi desenez ceva iubire, apoi plec de parcă nici n-aș fi fost acolo.
Nu zice nimic, preia creionul, îl văd cu coada ochiului că-și bagă limba între dinți, semn că e concentrare mare acolo. Peste câteva secunde, îl aud:
– Ia mai treci, mami, pe aici puțin.
 
Mă apropii, el tot mândru. Desenase reciprocitate.
Nu zic nimic, doar îi zâmbesc. Din baie iese prima născută, care miroase imediat că s-a întâmplat ceva romantic fără ea.
– Ce faceți voi aicea?
– Ăăăă, nimic, desenam ceva, zice ăsta micu repede, conștient c-am încurcat-o amândoi.
– Ia să văd eu, pornește apăsat Sofia către locul faptei.
 
Se uită atent. Transpir pe interior.
 
– Ce faci, Ivan, ți-ai scris singur că te iubești? Awwww, ce drăguuuț! Mami, simt că am nevoie de o îmbrățișare, pentru câteva secunde m-am temut că ați făcut ceva important fără mine.
 
Se lipește de mine toată plină de apă și pe alocuri și de săpun. O strâng tare în brațe. Că doar și pe ea o iubesc tot foarte tare. Niște clăbuci se mută la mine pe bluză.
 
A fost și azi o zi bună, deci. Chiar dacă mi-am scăpat trotineta peste degete de două ori, m-am împiedicat cu farfuria de ciorbă fix când s-o bag la cuptor și am turnat zeama și legumele pe toată mobila, am dat orezul în foc și apoi a trebuit să frec aragazul, m-am apucat de sos fără să știu că n-am lapte de cocos și a trebuit să fug ca zăluda la mega să iau înainte să trebuiască să pun creveții, am avut omonime la tema copiilor la engleză și eu nu-s bună la astea, iar ei nici atât, am descoperit o mică greșeală într-o carte scrisă de mine, am și uitat mai ce.
Totuși, acestea sunt zilele pe care le-am așteptat, aceasta e viața noastră cea frumoasă, cele mai frumoase zile,  la care o să ne întoarcem când o să fim bătrâni și bolnavi sau și una și alta, vreau să avem cât mai multe din astea, putem, nu ne trebuie nimic altceva decât să ne avem.

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *