Cum să‑i cultivi copilului tău atenţia şi capacitatea de concentrare (Janet Lansbury)

Fragmentul de mai jos este un capitol din cartea Cum educăm copiii mici cu respect și blândețe, de Janet Lansbury, recent lansată de editura Univers. O puteți comanda de aici.

Nu stăm deloc pe gânduri când vine vorba să întrerupem bebeluşii şi copiii mici, în special pentru că nu ne trece prin cap să punem preţ pe ceea ce fac ei. În acelaşi timp, ne dorim din partea copiilor noştri să înveţe şi să reuşească. Vrem să fie capabili să asculte cu răbdare în clasă şi să aibă tenacitatea de a rezolva probleme grele şi de a‑şi urma visurile. Vrem ca „a fi atent“ să fie pentru ei un lucru firesc, iar deprinderile de învăţare să şi le formeze uşor şi cu bucurie.

Primii ani de viaţă sunt esenţiali pentru dezvoltarea atenţiei şi a concentrării. Iată câteva moduri de a stimula capacitatea de concentrare pe perioade mai lungi:

Distracţie şi stimulare minimă. Bebeluşii se lasă repede în voia obişnuinţei şi pot ajunge să aştepte mereu să fie distraţi în loc să facă ce le vine în mod firesc – să‑şi găsească de lucru cu orice se află în imediata lor apropiere. Stimularea constantă poate avea drept consecinţe un părinte epuizat şi un copil surescitat, care se plictiseşte uşor.

Magda Gerber, expertă în comportamentul nou‑născuţilor, ne‑a învăţat că bebeluşii nu se plictisesc în mod natural. Părinţii sunt cei care se plictisesc. Bebeluşii sunt fascinaţi de modurile în care pot să‑ş i mişte corpul, de lucrurile pe care le văd, le aud, le miros şi în general de orice bucăţică de viaţă căreia noi, adulţii, nu‑i dăm prea mare importanţă. Ei au nevoie de timp nelimitat ca să experimenteze toate aceste lucruri şi să le asimileze.

Fără televizor sau filmuleţe în primii doi ani. Televizorul şi filmele sunt cel mai drastic mod de a submina capacitatea de concentrare a copilului tău, pentru că acestea îi domină şi‑i copleşesc atenţia în loc să‑l încurajeze să‑ş i exerseze capacitatea de concentrare.

Gândeşte‑te la atracţia puternică pe care o exercită ecranul unui televizor într‑un restaurant. Poţi să stai la masă alături de cei mai fascinanţi oameni din lume, şi totuşi să te trezeşti că îţi fug ochii spre afurisitul de televizor. (Pentru un studiu aprofundat al problemei televizorului, îţi recomand din toată inima Endangered Minds: Why Children Don’t Think – And What We Can Do About It1, de dr. Jane M. Healy.)

Creează un loc sigur, plăcut şi „pozitiv“. Ca să se menţină ocupat perioade îndelungate, bebeluşul are nevoie de un loc sigur. Asta poate începe cu un coşuleţ sau un pătuţ, mai târziu un ţarc şi în cele din urmă o zonă de joacă îngrădită. O zonă prea extinsă, cu obiecte potenţial periculoase aflate la îndemâna copilului, nu reprezintă mediul relaxat de care are nevoie bebeluşul pentru a‑şi concentra atenţia pe perioade lungi. Bebeluşii nu se pot juca prea mult timp când sunt distraşi de încordarea părinţilor îngrijoraţi pentru siguranţa lor şi întrerupţi cu câte un „Nu“.

Doar obiecte şi jucării simple, multifuncţionale. Dacă nu sunt distraşi, bebeluşii obişnuiesc să studieze centimetru cu centimetru orice obiect simplu, cum ar fi modelul de la un prosop de pânză. Îl analizează îndeaproape: îl flutură, îl bagă în gură, şi‑l pun pe faţă şi‑l mototolesc. Au tendinţa să se plictisească sau să devină surescitaţi când au de‑a face fie cu obiecte pe care nu le pot înţelege (cum ar fi jucăriile care zornăie sau alte surse misterioase de zgomot), fie cu jucării pe care le privesc sau le ascultă pasiv şi care au o singură funcţie (cum ar fi caruselele muzicale sau jucăriile cu cheiţă). În mod asemănător televizorului şi filmelor, aceste jucării mai degrabă subjugă atenţia copilului decât să‑i stimuleze capacitatea de a se concentra în mod activ, de a cerceta şi de a interacţiona.

Observă. Și nu întrerupe. Observarea felului în care bebeluşii noştri aleg să‑ş i petreacă timpul ne ajută să ne dăm seama că ei nu stau culcaţi şi atât, ci chiar fac ceva. Acest ceva poate însemna să privească la o fereastră, la ventilatorul din tavan sau să încerce să prindă particulele de praf din lumina soarelui.
De fiecare dată când îi întrerupem contemplările bebeluşului nostru, îi tulburăm concentrarea. Dacă îl urmărim, putem observa când apare o pauză în activitatea lui, de exemplu bebeluşul îşi ia ochii de la mingiuţa perforată pe care o împungea cu degetele şi îşi îndreaptă privirea spre noi. Atunci putem să‑i cerem să‑l ridicăm ca să‑i schimbăm scutecul fără să‑i distragem atenţia sau să‑i întrerupem fluxul gândirii.

Bebeluşul are posibilitatea să aleagă. Realitatea simplă: copiii sunt mai interesaţi de lucrurile pe care le aleg ei decât de lucrurile pe care le alegem noi pentru ei. De aceea, dacă‑i dăm voie unui bebeluş să aleagă singur ce să facă în mediul său de joacă, în loc să‑l direcţionăm către activitatea aleasă de noi (un joc educativ, puzzle sau joc cu imagini), propria lui alegere îi va atrage cu mai mult succes interesul, atenţia şi concentrarea.

Copiii cărora li se asigură o mulţime de ocazii de a se concentra pe perioade lungi asupra unor activităţi pe care şi le aleg singuri vor fi mai capabili să fie atenţi în situaţii viitoare (cum ar fi la şcoală), în care activităţile sunt stabilite de adulţi.

Nu-i distrage atenția. Este o practică frecventă să‑i distragem atenţia unui bebeluş cu o jucărie pe măsuţa de schimbat ca să „rezolvăm problema“. Dar asta îi obişnuieşte pe bebeluşi să nu fie atenţi. Schimbatul scutecelor, baia şi mesele nu sunt nişte corvezi plictisitoare şi neplăcute pentru bebeluşi. Ei sunt interesaţi de toate aspectele vieţii lor. Vor să fie implicaţi în fiecare etapă a unei sarcini care‑i priveşte şi să fie invitaţi să participe după puterile lor.

Atunci când învăţăm un bebeluş că NU ar trebui să fie atent la activităţile din care face parte integrantă, cum ne putem aştepta să‑ş i dezvolte o capacitate de concentrare sănătoasă?

Capacitatea de a petrece perioade prelungite de timp analizând în profunzime, căutând o înţelegere mai bună a
unui obiect sau a unei situaţii poate fi dezvoltată şi întărită ca un muşchi. Nu pretind că aş avea un doctorat în aşa ceva, dar bunul simţ şi experienţa îmi spun că un mediu casnic care stimulează concentrarea şi atenţia poate să aibă un impact pozitiv în cazul unor tulburări cu deficit de atenţie – şi poate chiar să le prevină.

Concentrarea înseamnă putere. O capacitate de concentrare pe perioade lungi este esenţială pentru succesul școlar, sportiv şi în sfera creaţiei. Ascultătorii atenţi sunt cei mai buni prieteni, parteneri de viaţă şi părinţi.

Aşa că data viitoare când verifici ce face bebeluşul tău, umblă în vârful picioarelor şi trage cu ochiul înainte de a‑i spune „Bună“.

Photo by Jonathan Borba on Unsplash

11 Comments

  1. Simona

    Sunt niste sfaturi foarte utile pentru mamicile la inceput de drum. Din pacate, nu le-am stiut chiar la timp. Ma intereseaza cum pot „repara” asta acum, dupa varsta de 3 ani a copilului. Multumim, Ioana!

    • Printesa Urbana

      Nu e prea tarziu, trebuie sa ii oferi timp sa exploreze, sa se plictiseasca, sa ii construiesti un spatiu in care sa poata sta in siguranta fara tine, sa nu il intrerupi cand face ceva, sa il incurajezi sa stea singur in activitati intai 5 minute, apoi 10 si tot asa…

    • Observa ce il face neatent si iritat. La noi sunt desenele .. daca sta un pic mai mult sa se uite la ceva, nu ma mai inteleg cu ea (asta, normal, daca nu e si obosita pe deasupra, ca atunci e clar ca e iritat copilul). E aiurea cu timpul de calculator, in conditiile in care are cam 3 ore pe zi video-meet cu invatatoarea (are aproape 7 ani, e in clasa I). Apoi lectii, multe tot pe computer. Chiar si fara uitat la niste desene, e de multe ori cu cracii in sus.

      Ce rezolva?

      Stat impreuna si citit ceva (carte, nu ecran). Facem Lego impreuna. Coasem ceva pentru unica ei papusa. Daca e vreme OK, iesim la un tenis in spatele casei, ne dam cu trotinetele (chiar si maica-sa). Pregatim ceva de mancare impreuna.

      Imediat isi revine si devine iar atenta si calma.

      Uneori ne uitam impreuna la vreun baking show (nu intreba, mai nou o pasioneaza), dar comentam, ne giugiulim, studiem ce fac aia etc.). Un fel de vizionare activa.

      Primii 2 ani si la ea au fost fara TV sau ecrane, a ajutat probabil.

      Ce am facut, probabil, bine, e ca am inconjurat-o de chestii de construit, puzzle etc. Fa puzzle cu micutul. Mici la inceput, 20-50 de piese, apoi, odata ce isi dezvolta atentia si rabdarea, fa mai mari. La noi e party, cand facem puzzle. Chestii de construit. Pictat / desenat. Nu conteaza ca are sau nu talent, ideea este ca le place. Playdoh .. si aseara s-a jucat o ora cu plastilina.

      Redus deci timpii „morti” de vizionat chestii si crescut timpii de facut. La inceput probabil trebuie sa fii prezenta in joc, poate nu ii place sa se joace singur (a mea de la 6 ani de-abia a inceput sa doreasca sa se joace singura), apoi il lasi pe el.

    • la noi a functionat iesitul afara la locul de joaca, sa oboseasca, sa faca miscare.
      A mai contat ca noi nu avem tv in casa, asa ca parcatul copilului la desene nu a existat, asa ca am luat-o cu mine peste tot: in bucatarie la facut o mancare, ajutat la rufe la masina, la curatenie, la piata etc. Si acum ne amuzam ca la 1 an si ceva facea ‘puzzle’ din capace si oalele din bucatarie, la 2-3 ani pe scaun imi spala castravetele cu buretele de vase sa fac salatele, la nici 4 ani mi-a jumulit toate muscatele petala cu petala etc. si eu am invatzat repede ca un copil face ce vede, nu ce i se spune sa faca 😀 .

  2. Andreea M.

    Buna, am inceput sa citesc Nu exista copii rai. Aceasta carte este diferita? Merge in completarea anterioarei? Multumesc pentru sfaturi!

    • Printesa Urbana

      Da, e diferita, merg bine impreuna!

  3. Maria

    Ce facem însă cu copilașii cu colici care au petrecut majoritatea timpului în brate și nu vor sa fie lăsați jos? La 6 luni încă ne luptam cu colicii iar atunci când îl punem jos sa exploreze, nu facr acest lucru, dimpotrivă, vrea sa stea doar în fund sau plimbat în casa, sa vadă toată obiectele din casa🙈

  4. Bună.
    Am un copil de 1 an și 3 luni. Nu suporta sa stea singur în camera nici cât ma duc pentru mine, spune „pa” iar apoi plânge și tipa cât poate 🙈,dupa ce am plecat din camera. Încerc să-i explic unde ma duc și ca o sa vin cât de repede pot, dar tot degeaba..Un sfat?
    Mulțumesc

  5. @Maria si Oana: sunt mici. Normal ca vor la mama, normal ca vor in brate, normal ca li se pare ca, daca iesi 2 minute te pierd pe viata (degeaba le spunem la varsta asta ca venim imediat, pentru ei nu exista imediat, exista doar acum). A mea a plans dupa mine in primul an de viata, de parca o omora careva, si a fost „mamoasa” inca mult timp dupa aia.

    Desi te sperie chestia asta, mai ales cand auzi ca altii sunt mai „independenti”, eu zic sa va bucurati si sa le oferiti tinutul ala in brate, statul impreuna etc. Eu am fost uimita sa observ ca mamoasa mea incepe sa fie destul de independenta, culmea, stie sa se joace si singura, e asertiva in relatiile cu alti copii (desi eu credeam ca e cea mai mare pampalaie din lume) etc.

    In continuare isi ia dozele de dragoste cat simte nevoia, inca doarme cu noi (desi are acus’ 7 ani), dar are si momente tot mai dese de independenta, e sigura pe ea.

    Rabdare si tutun (mai putin al doilea). Vor veni si zile mai usoare, acum ne bucuram de ei mici, ca dupa aia plangem timpul trecut 😉

  6. Monica

    Janet asta nu a avut bebelus cum a fost al meu. Totul pare foarte fain si logic in teorie. Insa in realitate nu poti face nici macar 10% din ce scrie acolo cu un copil ca al meu.

  7. Noemi

    Unde putem gasi endangered minds?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *