Dragă Mamă,

Dacă ai ști de cât timp stă rândul ăsta în mintea mea, primul rând, câți ani la rând scrisoarea asta nu s-a lăsat scrisă și s-a oprit aici, la Dragă mamă, câte am vrut să-ți spun în toți anii de când îți sunt copil, ce multe lucruri mi-au umplut gura când am vrut să-ți vorbesc, cum le-am ținut pe toate strâns, în mine, de frică, de grijă, de iubire, de furie, de rușine.

Dar acum îți pot scrie, mamă, pentru că am înțeles multe și vreau să le știi și tu, vreau să le știm împreună.

Întâi de toate, vreau să îți mulțumesc. Că m-ai primit în trupul tău, că m-ai dospit acolo, că m-ai mângâiat cu palma prin pielea burții tale cât eu îmi creșteam unghii și plămâni, că m-ai vrut și m-ai iubit dinainte să mă vezi, că ți-ai construit vise cu mine.

Că m-ai născut în durere și oboseală și că m-ai iubit și după ce te-am rupt în două.

Că m-ai luat pe pieptul tău și mi-ai dat laptele tău dulce, atât cât ai putut.
Că m-ai plimbat nopțile, că mi-ai spălat scutecele, că mi-ai șters voma de pe jos, că mi-ai pus comprese pe frunte când am făcut febră.

Că mi-ai citit și mi-ai cântat.

Că mi-ai făcut cunoștință cu bunicii mei, oamenii cei calzi și blânzi, cu mâinile lor moi și zâmbetele lor doar pentru mine.

Că ai alergat la mine după muncă.

Că te-ai gândit la mine când erai departe.

Că m-ai învățat din tot ce ești să fiu dreaptă, bună, să muncesc, să ajut.

Știu, acum știu, că nu ți-a fost ușor.

Atâția ani te-am judecat, te-am certat în gând, m-am supărat pentru tot ce nu mi-ai fost și nu mi-ai dat. Te-am comparat mereu cu mamele din cărți și din filme, fără să mă gândesc că tu ești o mamă din viața reală.

Toți vrem mame perfecte, ca să creștem perfecți.

Dar nicio mamă nu e perfectă, pentru că nici mama ei nu a fost perfectă. Pentru că nu e uman să fim perfecți.

Acum știu asta.

Știu de la mine, știu că atunci când e greu, când ești nedormită, când copiii țipă, se activează în noi toate suferințele, durerile și frustrările noastre, ale mamelor noastre și ale mamelor lor, strigă în mine, cum a strigat și în tine, teama lor că le mor copiii de foame, frica de război, frica de frig, oboseala de generații.

Mamă, tu, ca și mine, ești ca o matrioșcă, porți în tine pe toate femeile dinaintea ta, iar eu te port și pe tine.

Am înțeles că te pot purta cu greutate, ca pe un bolovan în stomac, cu regrete și resentimente, sau ca pe un cuib de bucurie.

Așa că am ales, mamă, dragă mamă, doar să te iubesc pentru toate lucrurile bune din mine care au venit cu și de la tine.

Am ales să mă bucur de ce timp ne-a mai rămas, să te cunosc, să mă arăt ție, să te mângâi, să te îngrijesc, să te apreciez, să te iubesc.

Am ales să las la o parte amintirile care mă făceau furioasă. Sunt doar versiunea mea, una incompletă, asupra adevărului. Adevărul complet este că tu m-ai iubit și atunci, mă iubești și acum. Ai făcut și faci ce crezi că e mai bine pentru mine, chiar dacă la mine n-a ajuns mesajul întreg.

Te iubesc, mamă.

Îți mulțumesc că exist, că sunt cum sunt, că pot fi mamă, că pot fi o mamă bună și datorită lucrurilor pe care le-am învățat cu tine.

N-o să spun nimic de iertare, nici că te iert, nici că te rog să mă ierți tu. Ca să cerem sau să oferim iertare, cred că ne așezăm într-un loc de vinovat sau judecător care cerșește sau împarte iertare, când noi suntem doar niște oameni răniți care caută iubire. Așa că ți-o ofer pe a mea în loc și o primesc pe a ta, ne va ține loc și de iertare, știu, pentru că simt asta, și ce simți e mereu adevărat.

Vreau să fim bine, să ne spunem lucruri, să ne vindecăm împreună. Vreau să mă întrebi, vreau să-mi răspunzi, vreau să punem peste amintirile dureroase lacrimi calde.

Nimeni nu m-a mai iubit vreodată atât de mult și de intim, de organic, de crud, ca tine. Nimeni nu m-a ținut în sângele lui.

Te iubesc, mamă.

Tot ce am acum pentru tine este recunoștință și iubire. Nu contează așa de mult ce ai tu pentru mine, eu o sa te iubesc și-o să-ți mulțumesc oricum, și-o să fac din toate întâlnirile noastre o sărbătoare.

Și poate că scrisoarea mea sinceră pentru tine te ajută cândva, cumva, să faci și tu pace cu mama ta, cu mama ei, cu mama mamei ei și tot așa, iar împreună vom putea da mai departe fiicei noastre un lanț de iubire și recunoștință, eliberat de regret și durere nevăzută și nemărturisită.

Cu recunoștință și dragoste,

copilul tău.

Poză de Tatiana Syrikova de pe Pexels

14 Comments

  1. Elena Rachieru

    Sunt minunate cuvintele, parca sunt gândurile mele, așternute pe hârtie, eu am ajuns la vârsta înțelepciunii, în tinerețe vedeam altfel lucrurile, pt tot și toate trebuia sa găsesc un vinovat nu înțelegeam ca totul este în mine! Sunt extrem de emoționante cuvintele! Felicitări autoarei, felicitări fiicei mele dragi și tuturor mămicilor! Mulțumesc!

  2. Alina

    Wau..cat de frumos!…cat de special! Mama e UNICA! 😍

    • Cristina

      Pur si simplu minunat!
      Mama❤

  3. Elena

    Yuhuu, de cand asteptam textul asta, Ioana. Este minunat ca ai ajuns in punctul asta. Been there si stiu ce senzatie faina te cuprinde si ce linistitor este sa faci pace cu parintii tai. Cred ca nici mamei tale nu i-a fost usor, dar a avut o motivatie uriasa prin tine. Cred ca este foarte mandra de fata ei:))

  4. Geo

    Cred ca e printre cele mai bune articole de mult, mult timp! 🥰
    F emotionant!

  5. Florina

    O scrisoare minunata, ganduri intime asternute pe hartie si impartasite si noua, iti multumim, draga mama!

  6. Madalina Mirastian

    Asta e mai greu.
    Cum ai făcut? Sa ierți și sa iei atitudinea asta asa faina?
    Am foat la terapie, mi-am inteles povestea și am rămas cu lipsa de afectiune / caldura și rana ei.
    Vorbim, dar dacă am ceva de povestit ii spun tatălui meu; vorbesc ca și cu o colega buna de lucru. Cumva superficial, la suprafața. Și mi-e teama ca însă regret. Dar nici nu simt bucurie sau conectare autentica.

  7. Esmeralda

    Foarte foarte emotionant! Imi dau lacrimile si ma gandesc cu o strangere de inima la mama mea, la mama care sunt si la mama care va fi sper fetita mea. Interesant cum toti purtam un bagaj cu noi si cum exista o ciclicitate in tot ce facem, in vietile noastre, vrem nu vrem. Nu imi placea deloc pe vremuri romanescul “asa a fost sa fie”, dar acum il descopar altfel, cu caldura si compasiune. Ma bucur din suflet pt lumina care e acum in sufletul celor doua Mame!

  8. Elena

    Am plâns în timp ce citeam…atâta adevăr in rândurile scrise de tine , atât de profund și adânc ai săpat, dar și atat de natural și omenesc este.
    Orice femeie, mama ar trebui sa conștientizeze ca acesta este unicul și purul adevăr, realitate.
    Doamne cum scrii! Sa nu încetezi vreodată sa faci asta !

  9. Corina

    Regret ca nu am timp sa iti citesc toate articolele, pentru ca nu a fost niciunul la care sa nu tresar, sa zambesc, sa am un „Aha”…insa asta…mi-au dat lacrimile si „m-am folosit” de cuvintele tale pe care eu nu mi le-as gasi niciodata asa frumos si nici curaj nu stiu daca as avea, si i-am trimis articolul si mamei mele. Sunt sigura ca va plange cand il va citi. O sa revin aici si sa scriu ce mi-a raspuns dupa ce il va citi. Iubire multa, Ioana!

    • Adina

      Exact asa am facut si eu!
      A plans si mama citind si mi-a facut niste mici marturisiri. ❤️
      Lacrimi calde si vindecatoare, cum a spus Ioana.🤗🙏

  10. Anca

    Wow, draga Ioana, esti minunata! Ai atins niste corzi atat de sensibile si cred ca orice mama se regaseste in textul tau! Cuvintele tale cred ca au puterea sa vindece, sa aline rani nestiute cu lacrimi de bucurie si recunostinta! Iti dorim mult bine si sa nu incetezi sa scrii, te rugam!

  11. Iulia

    Sublim! Multumesc pentru scrisoarea aceasta, vindeca.

  12. Cris

    Multumesc din suflet pentru aceste cuvinte in care m -am regasit pe deplin. Astazi este ziua mamei mele, asa ca nu putea fi un moment mai potrivit sa citesc aceste randuri si sa le impartasesc cu ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *