Bunicul Petrică

Image

Mă uit la poza asta și las cuvintele să curgă.
El este bunicul meu Petrică. A crescut la țară, în satul Mircești, lângă Iași. A avut trei surori și a fost singurul copil al familiei care a făcut școală (patru clase, atât a reușit să termine). După război a muncit și a învățat singur cum a putut, și încet încet a ajuns să lucreze în bancă, de unde s-a și pensionat.
În toate amintirile mele din copilărie, bunicul Petrică pictează pe pânză, scrie poezii pe care mă roagă să i le corectez, îmi cântă sau îmi face teatru de umbre pe pereți.
Mic, mic de statură, cu ochii albaștri și vioi, atât de vesel și de ordonat, de simpatic și de jucăuș, nu pot să mă gândesc la el fără să zâmbesc.
Ce drag îmi este Petrică!
S-a însurat de tânăr cu Sofia și au avut patru copii. Trei dintre ei au murit bebeluși. Tata, al patrulea, a supraviețuit, ca printr-un miracol, apoi toată viața lui, bunicul s-a străduit să-l protejeze, mult după ce tata nu mai era copil.
În 1988, când eu aveam 8 ani, a murit Sofica, așa îi zicea el. Tata a plecat să muncească în străinătate. Eu aveam 12 ani, bunicul Petrică avea 66 de ani. Tata nu s-a mai întors niciodată, dar Petrică nu a încetat să-l caute. Ani la rând a împărțit oamenilor de pe stradă poza fiului lui, cu numărul lui de telefon pe spate:- E băiatul meu, îl caut, vă rog, dacă aveți rude în Italia, dați-le poza asta, spuneți-le că tatăl lui îl caută. Am iertat tot, vreau doar să-l mai aud o dată.
Petrică l-a căutat pe fiul lui mult după ce eu, fata lui, sau mama, soția lui, au încetat să-l mai caute. Era singurul lui copil, singurul care supraviețuise, cum să renunțe la el?
După 15 ani, cineva l-a găsit pe tata în Italia. Poza a ajuns la el. Tata și-a sunat tatăl. Au plâns. Bunicul i-a dat și numărul meu. Tata m-a sunat. M-am dus acolo, la Roma. L-am luat și pe bunic cu mine. Cât de fericit a fost atunci! Cât de mult semănau!
În 2015, tata a murit peste noapte, am primit un telefon de la Roma, „l-am găsit mort”. L-am adus cu greu acasă, încapsulat. La înmormântare, bunicul Petrică era pierdut. Ba plângea, ba întreba pe cine îngropăm.
Era tot mai mic, mai absent, mai speriat. Supraviețuitorul lui murise.
Nu mai picta, nu mai scria poezii. Când mergeam la el, la Piatra Neamț cu Sofia și Ivan, le făcea și lor teatru de umbre, dar era atât de obosit…
După câteva luni, într-o noapte de ianuarie, într-un atac de panică provocat de pastilele pe care le lua, bunicul Petrică s-a aruncat pe geam. A supraviețuit căderii, dar s-a stins la spital după câteva minute. Nu cred că voia să mai trăiască.
Avea aproape 90 de ani. S-au făcut cinci ani de atunci.
Poza asta cu el stă pe perete la noi în sufragerie. Povestea lui e vie în mine și n-o s-o las să se stingă niciodată. Omul acesta, cu puterea lui incredibilă, cu talentul lui viu, cu viața lui atât de încercată, a contribuit la cum și cine sunt. Toată suferința lui și tot cheful lui de viață în ciuda ei sunt acum în mine.
Știu sigur că e viu în altă lume.
Te iubesc, bunicule! Ești aici cu mine, cu copiii mei, în fiecare zi. Îmi zâmbești de pe perete și eu îți aud vocea. Ești iubit și ești cu noi. Când mă joc cu ei, se joacă și cu tine.
Să te odihnești în pace. Povestea ta e în siguranță cu noi.

Am scris mult despre bunicii mei în cartea cea nouă. Am mers pe firul poveștii mele și ea m-a dus către ei.

6 Comments

  1. Rosu Aprins

    Am plans…te imbratisez.

  2. Am rămas cu gândul la rândurile de mai sus încă de când le-am citit, acum câteva ore. Se simte emoția, durerea, acceptarea, căutarea. Le-am simțit în aceste rânduri atat de bine scrise și ma gândesc ca poate sunt perioade în viata, puncte în care ajungem, evenimente care ne fac sa ne întoarcem către copilărie, trecut, ai noștri care au fost și încă sunt prin noi și în noi. Si mi se pare ca avem.mare nevoie de ei ca să ne simțim întregi și sa ne înțelegem mai bine. Sunt și eu intr-un astfel de proces de căutare, deocamdată doar în propriile amintiri.
    Poate o sa-mi fac curaj sa merg și către exterior.
    Ca întotdeauna, mulțumesc!

  3. Alexandra

    Și tatăl meu s-a născut la Mircesti și bunicul deasemeni. ☺️

  4. Anca Eu

    Abia astept cartea…. siii… semeni mult cu bunicul Petrica 🙂 la zambet, nasul…

  5. rusu

    Foarte interesant, si eu am avut un bunic, tatal vitreg al tatalui meu, pe nume Petrica, casatorit cu bunica, pe nume Sofia, el ii spunea tot Sofica, un model de om nea Petrica…

  6. Katrina

    Buna, cand se va putea comanda noua ta carte pe care urmeaza sa o publici? Ai o data exacta? 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.