Dragă mamă,

De 1 martie îi făceam o felicitare la școala. La mulți ani, mama!

De 8 martie îi făceam fie lalele din hârtie, fie altă trăsnaie bricolată la școală. La mulți ani, mămico!

De 31 martie, când e ziua ei mă străduiam să fac ceva mai special.

Într-un an văzusem prin decembrie un colier cu pietre albastre care semănau foarte bine cu un talisman de safir dintr-o carte de povești cu același nume, care era una dintre puținele cărți pe care le aveam și pe care o recitisem de zeci de ori. Am regăsit-o de curând acasă în biblioteca mamei și le-am citit-o copiilor, prilej cu care am observat că încă știu pe de rost fiecare desen: piticii, pelerina de blană a Zânei Pădurii, tot. Ei, și sărăcia asta de colier din vitrina unui magazin semăna bine cu cel din poveste. M-am gândit: cadoul perfect pentru mama. Cred că aveam vreo 9 ani. Nu costa puțin, iau eu nu prea aveam de unde să fac rost de bani. Am colindat mai abitir anul acela, am pus deoparte tot mărunțișul strâns. Apoi am mai cerut de la tata și de la bunici. Cu greu am reușit să strâng suma. M-am dus tremurând la magazinul cu pricina, am cumpărat colierul, m-am dus acasă și mi l-am pus la gât. Avea și cercei în set, dar nu am mai avut bani și pentru ei, luasem doar colierul. Nu era bai, oricum Zâna nu avea și cercei. M-am fâțâit cu el la gât ceva vreme, era perfect! Apoi l-am ascuns bine, în sertarul meu cu ciorapi făcuți ghemotoace.

Când a venit ziua cu pricina, i-am dat mamei colierul, Doamne, cât eram de emoționată! Era montat într-un metal albicios, nu era argint, probabil ceva gablonț, în mod cert nu era de calitate, era mai degrabă un colier de semi-jucărie, dar pietrele alea din sticlă erau atât de albastre încât pur și simplu îmi vrăjiseră complet mintea de copil. 🙂

Mama, care mereu a fost o tipă super cochetă și aranjată, cu multe accesorii deosebite (nu scumpe, că nu am fost niciodată suficient de bogați, dar frumoase, de calitate), și-a pus fața ei drăguță și a apreciat gestul, nu și colierul. Nu l-a purtat niciodată, nici n-ar fi avut unde să poarte așa un colier de poveste. În secția de croit la fabrică? În timp ce făcea tocana de cartofi sau în vie la bunica, la culesul strugurilor? L-a pus undeva bine, atât de bine că nu-mi amintesc să-l mai fi văzut vreodată.

A meritat să dau toți banii pe o jucărie? A meritat. Mi-au plăcut mult cele 10 minute în care m-am plimbat prin fața oglinzii cu colierul la gât, gândindu-mă la bucuria pe care o să i-o fac mamei și la cât de frumoasă o să fie cu el la gât, dar și la cât de frumoasă sunt EU cu el la gât. 🙂

În alt an, aveam cred 12 ani, am strâns bani cu disperare toată iarna.

Plănuiam să-i iau mamei de ziua ei o casetă cu Queen. Ne plăcea mult, aveam benzi de magnetofon și discuri de vinil cu Queen, dar apăruse caseta asta cu mai multe hituri la magazinul mic unde uneori aduceau și sticle mici de Pepsi. Era scumpă rău, mai era și un Roxette și o Nirvana, atât, trei casete vindea omul, eu îl doream pe Queen și mă temeam că se va vinde până să strâng eu banii.

Tata plecase deja și ne era destul de greu, voiam mult să-i fac bucuria asta mamei.

Am reușit, când am avut toți banii am alergat la magazinul de lângă bazin și am luat caseta! Nu se vânduse!

Atât de bucuroasă am fost când i-am oferit-o! Nu ne spuneam că ne iubim pe atunci, e ceva ce am învățat mult mai târziu amândouă, dar ne iubeam și ne străduiam, amândouă.

Peste vreo 10 ani m-am urcat în tren, eram deja la București, lucram, și am venit acasă de ziua ei. Ce bucurie pe amândouă să ne vedem în ușa mică de lemn a apartamentului nostru de la Piatra Neamț!

În ultimii ani nu i-am mai putut face surprize din astea, e complicat să fugi inopinat 350 de km, cu copii care au școală și responsabilități, dar i-am trimis mereu flori și tort și mesaje prin tot felul de prieteni și vecini de-acasă. Le mulțumesc pentru complicitate. Când încă mai lucra, le trimiteam la fabrică. Iar ea se prefăcea surprinsă în fiecare an. 🙂

Ce vreau să zic de fapt cu toate poveștile astea care sper că v-au declanșat și vouă ceva nostalgii, e că azi e ziua mamei mele, și e și ziua mea, într-un fel (mai mic).

O sărbătoresc ca pe un eveniment important, pentru că prețuiesc tot mai mult relația noastră și fiecare an care mai trece cu noi împăcate în el. Îmi pare rău că atât de mulți ani am trăit îndepărtate emoțional, dar simt că recuperăm acum, chiar dacă ne vedem doar câteva zile pe an. Legătura noastră e mai puternică decât distanța, ne auzim, ne vedem, ne simțim.

Mama face azi 65 de ani, eu o iubesc de 41 și sper să mai avem încă mult timp împreună să ne spunem tot ce nu ne-am spus aproape patru decenii.

Mama, îți mulțumesc că ești, că ai înțeles, că vrei să repari alături de mine, că îmi spui atât de des că mă iubești și că ești mândră de mine, că umpli în fiecare zi un gol pe care doar tu poți să-l faci plin.

Că ai fost de acord să scrii în cartea mea, pentru că atât de multe fete au înțeles din rândurile tale atât de mult despre mamele lor și uite-așa se topesc gardurile și se regăsesc brațele.

Mulțumesc pentru tot, te iubesc și mi-e dor de tine!

La mulți ani!

6 Comments

  1. Rosu Aprins

    La multi buni ani, d-nei! Ma bucur tare mult pentru voi doua.

  2. Luiza Enaru

    La multi ani minunati, cu zambete si brate deschise!!!

  3. Stefania

    La multi ani!
    Sunt din Piatra Neamt, oricand aici si pt tine, voi. Scrii si vb cu multa viata in vorbe si cuvinte si tare frumos iti iese … felicitari !

  4. Maria

    Lacrimile-mi curg pe obraji. Mănânc si nu mai pot inghiți. Mă răscoleşti mereu cu amintirile tale. De fapt, parcă sunt ale mele. Suntem departe una de alta, fizic si sufleteste dar nu pare să-mi simtă lipsa. Pe mine mă mistuie dorul si suferința dar mi-am propus ca fiica mea, la rândul ei, să nu simtă niciodată o asemenea suferință din partea mea. Nu aş putea să fiu ca mama, incă incerc s-o înțeleg de 48 de ani..
    La mulți ani, pentru mama ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.